Agregatoare de Pretenții

Cu decenii în urmă, ai fi spus că puține meserii sunt mai nesuferite decât cea de “critic”. Din păcate, în epoca recenziilor agramate și a steluțelor colorate, lucrurile stau puțin diferit.

Dacă la începutul anilor 2000 diatribele criticilor începuseră să fie înlocuite de vocea publicului, Internetul a reușit cumva să valideze prostia contagioasă a celor cu prea puține studii pentru a-și susține opinia și prea puțin talent pentru a o aplica. Sigur, vocea publicului a venit în multe domenii și cu o moarte a expertizei, cocoțată pe valuri de imbecilitate colectivă. În divertisment însă și în ceea ce numim artă în general, selecția unor bufoni fandosiți pentru a reprezenta “opinia populară” nu a făcut decât să întrețină artiștii de mucava.

Una dintre plăgile care au chinuit visele și vânzările multor creatori a fost creșterea în popularitate a agregatoarelor de recenzii, în special a celor “profesioniste”. Vorbim despre acele site-ulețe iritante care, în loc să-ți spună ce cred cei care au jucat jocul, consumat produsul sau văzut filmul, îți spun ce cred oamenii invitați la lansare de producător sau cei pe care agenția de PR nu-i suportă, motiv pentru care o înjură. Aici ar fi multe exemple de dat, de la site-urile generaliste de tip Metacritic, până la Imdb, GameRankings sau Goodreads. Din fericire pentru site-urile amintite, amestecul opiniei populare cu cea a criticilor de specialitate face lucrurile mai clare pentru internautul debusolat.

Există însă un site împotriva căruia am de ceva vreme o problemă personală: Rotten Tomatoes. Început cu ani în urmă ca un agregator de recenzii cinematografice, site-ul și-a schimbat algoritmul și deținătorii de câteva ori în ultima vreme, fără însă a-și corecta metehnele. Deși între timp a apărut și un așa zis scor al “publicului”, Rotten Tomatoes s-a bazat deseori pe părerile unor critici de carton, pe clișee animate sau pe autori ai unor bloguri dubioase, al căror merit principal a fost de multe ori viteza publicării. Sigur că printre ei s-au găsit și voci culte și interesante și sigur că multe din filmele declarate “putrede” de site chiar au fost proaste, însă același site a îngropat și multe francize cu potențial.

O să mă întrebați ce vină are RT pentru îngroparea unor francize. Cel mult, ai spune că e vina criticilor sus amintiți. Nu chiar. Autorii și redactorii site-ului au înotat în oala propriilor aberații de câte ori au avut ocazia, transformând “neutralitatea” într-o glumă. Cu alte cuvinte, dacă trei oameni și algoritmul lor sărăcuț au spus că un film e prost, atunci redactorii au făcut tot posibilul ca el să fie perceput ca atare. Rotten Tomatoes e un site citat de Wikipedia, dar și de mulți critici locali. E un site cu influență, unul de care mulți țin cont când se duc la cinematograf. Știu, pare un scenariu tras de păr, dar până acum vreo trei-patru ani, eram printre ei. Neavând extrem de mult timp pentru cinematografe, dar plătind vreo 2-3 bilete la ele lunar, primul site pe care-l consultam atunci când eram în dubii era… exact, Rotten Tomatoes.

Probleme cu scorurile și recomandările erau și atunci și au fost și cu zece ani în urmă. În ultima vreme însă, scorurile afișate pe site, fie că sunt de la “masa de critici” (All Critics), fie de la cei considerați selecți (Cream of the Crop sau Top Critics) nu par să aibă vreo legătură cu filmele vizionate. Motivele sunt ușor de bănuit, de la recenzii plătite înainte de lansare, recenzii care popularizează hipsterismele Hollywood-ului, până la inundația de articole scrise prea repede de oameni foarte frustrați sau prea prost de oameni foarte înceți. Totul, condimentat cu efectul bulgărelui de zăpadă. Criticul X vede pe site recenziile existente și, deși știe că părerea lui ar putea schimba nota, termenele limită, lenea sau nesimțirea îl fac să scrie ceva ce se pliază perfect pe părerile deja publicate.

Când e vorba despre o experiență de maxim două ore pe care nu stai să o rumegi două săptămâni (nu faci asta nici pentru un film considerat “de artă”, dar pentru o producție Hollywood), părerea celui mai titrat site contează. Nu de alta, dar poate pe IMDB, un loc unde “grămada” pare să dea sfaturi mai bune decât elita, agregarea de recenzii durează. La fel și în cercurile tale de social media sau pe blogurile pe care le urmărești, unde oamenii așteaptă puțin până să scrie zeci de pagini. Publicul obișnuit dă banii pe bilet la lansare sau după, nu e invitat cu două săptămâni înainte pentru a spune că filmul e o mizerie, deși pe tot parcursul vizionării a stat și a mâncat pufuleți.

Practic, sunt zeci de filme unde frustrările artistice ale unora și lipsa altora de verticalitate au afectat notele inițiale și finale ale unui film. De altfel, mulți dintre amatorii cu pretenții de critici, dornici și ei să ajungă la festinul cu pișcoturi al elitelor, au preferat să arunce rapid cu rahat într-un film sau, din contră, să-l laude necondiționat, la fel ca mentorii lor. Asta până când opinia publicului și încasările (un criteriu obiectiv, până la urmă) l-au readus la suprafață.

Nu poți să dai 20% (inițial 7%) lui Transcendence, dar să dai 67% mizeriei numite Lucy, deși notele publicului sunt apropiate. Incoerența de care a fost acuzat Transcendence, un film inspirat totuși din scrierile lui Kurzweil, se transformă în prostie și amatorism în cazul lui Lucy. Dar n-am vrea să-l jignim pe Luc Besson, nu? El nu poate fi trimis la culcare cu un 0%. Nu poți să spui că te-ai bucurat sincer la viziunea comunistoidă a lui Elysium (67%), dar că Chappie al aceluiași regizor a fost cea mai mare mizerie a anului următor (32%). Deja discuția despre standarde duble nu își mai are rostul.

Nu poți să spui că Suicide Squad e cel mai prost film inspirat din benzi desenate și să-l omori cu 25%, dar să afirmi că un film subțirel, doldora de efecte strălucitoare și cu un mesaj social pueril merită 90% (Captain America: Civil War – dacă nu l-ați văzut, ați pierdut capodopera anului, după Rotten Tomatoes). De fapt, mai toate filmele care pornesc din universul DC Comics pleacă din start cu un handicap în ochii criticilor, pe când cele Marvel sunt candidate la preamărire. Din nefericire, tendința asta nu se oprește la filmele cu supereroi. Hail, Caesar! a fost un film plin de referințe mișto la epoca McCarthy, regizat de frații Coen, dar tot Hail, Caesar! a fost și un căcat de film care a făcut jumătate de sală să se ridice și să plece după 30 de minute. Deși nu a cumpărat nimeni DVD-urile, iar publicul a fost profund dezamăgit (inclusiv Wikipedia notează asta), agregatoarele de recenzii încă îl consideră o capodoperă.

Warcraft, Assassin’s Creed și multe altele și-au pierdut deja șansa la o continuare. Filme bune? Nu chiar, dar sunt filme digerabile, acceptate de fanii francizelor din care s-au inspirat. Sunt filme mediocre, dar cu potențial pentru mai mult, nu catastrofe. Să ne amintim totuși că am trăit anii ’90, când aproape toate simfoniile vizuale ale lui Steven Seagal ajungeau pe marile ecrane.

(Toate filmele astea au avut la un moment dat 100% pe RT, iar Zootopia, o animație drăguță, dar cu o coloană sonoră oribilă, încă are 98%. Sursa: Disney Film Facts)

Mai grave sunt scorurile date pe vechiul principiu “să nu se supere nimeni”. Filme care nu trezesc nimic nicicui sunt validate cu un generos 60% pe site pentru că… actori și studiouri mari, buget sănătos de PR. Să mai dea și altă dată invitații gratis, că-s scumpe biletele. Altfel, filme cu indivizi care sunt în general dezagreați de Hollywood sau de mediul online ajung să nu mai încaseze nimic (a se vedea ultimul film al lui Shia LaBeouf, un om care nici nu face efortul de a fi plăcut). Asta nu ar fi până la o problemă, dacă articolele existente n-ar sugera faptul că nimeni nu pare să fi văzut respectivele filme, deși toți au o problemă cu ele.

Nu mai spun ce se întâmplă atunci când, iritat de vreo remarcă tembelă, încerci să și citești textele care transformă filme acceptabile în dezastre culturale. Multe sunt bine scrise, însă conținutul intră în două categorii mari. Prima este cea în care lipsa de cultură cinematografică (literară, vizuală și așa mai departe) duce inevitabil la spoiler-e (dureroase în cazul unor avanpremiere). A doua este cea în care conținutul efectiv lipsește, autorul vorbind despre actori, casa producătoare și despre cât s-a muncit la producție. Asta dacă nu e cumva vreun stângist pierdut în peisaj, obsedat de lipsa personajelor de culoare și transgender. Cu alte cuvinte: niciun câștig pentru cei care caută o simplă părere de tip “mi-a plăcut” sau “m-a enervat”.

Au mai scris și alții pe tema filmelor devenite clasice, filme pe care Rotten Tomatoes și alte site-uri similare le-au făcut inițial praf. Concluzia e mereu aceeași: publicul (mai mult sau mai puțin educat, în funcție de film) și încasările contează pe termen lung, părerile criticilor și premiile date pe datorie mai puțin. Indiferent de algoritm. De-asta o să vă recomand ca, înainte de o ieșire la cinematograf, să vă consultați prietenii, spammerii de pe Facebook și pe taica IMDB. Glumesc. Ignorați toate trailer-ele, posterele și recenziile online și alegeți un film cu bătaie… cum dădea ProTV-ul în ’98.

P.S: Cred că ăsta e momentul în care să-mi promovez propriile eforturi în direcția criticii de film, nu-i așa? Exact, uitați un link către Taste of Cinema!

16 COMMENTS

  • Citeam nu știu pe unde că filmele de azi (și când zic ”azi” mă refer la cele din ultima decadă jumate), din motive dictate de cei de la Holiud urmând cine știe ce dracu’ directivă, trebuie să fie politically corecte, nu bune. Și, să fim serioși, când ai văzut un film care să te lase fără cuvinte în gură?

    De ceva vreme văzui și eu, ca un amator observator ce sunt, în filme apare un alb, un negru, un asiatic și un personaj cu handicap.
    Agregatoarele de filme nu mai reprezintă demult un reper pentru văzut/tras filme, dar e bine că apar oameni ca tine și site-uri ca Taste of Cinema.

    By the way: cum ai frate timp să vezi atâtea și, culmea, să mai și scrii atâta despre ce vezi? :))))

    Una peste alta, bine că există putlockere și alte site-uri cu filme care mă ajută să evit să dau banii pe porcării.

    PS: Te urmăresc de ceva timp și-mi place cum/ce scrii. Scuze dacă am bătut câmpii!

  • Merci, apreciez 🙂

    Altfel, filmele sunt vazute in timp, dar uneori le mai notez si le plasez in articole de genul asta. Altfel, incep deja sa ma irite obsesiile celor care tot imping filmele pe latura “corectitudinii politice”, indiferent daca asta e sau nu un punct tare al filmului.

    Cred ca de-asta am evitat sa merg la Get Out! Nimeni nu s-a obosit sa ne spuna clar despre ce e filmul ala (tot horror), dar toti au inceput cu “ce bine joaca personajul negru din rolul principal”. Sa nu mai vorbim despre “supereroii” transgender si altele… unde criticii “toleranti” tin sa ne aminteasca de faptul ca aia sunt transgender, nu ca sunt supereroi, reusind in acelasi timp sa discrimineze si sa enerveze.

  • Stai că acuși vine Wonder Woman și le ia caimacu’ la toți!
    Sunt curios dacă au respectat și aici raportul alb/negru/galben etc. etc.

  • Wonder Woman, in privinta careia a fost ditamai scandalul online pentru ca nu are… par la subrat!

  • :)))
    Am crezut că mi se pare, dar văd că tendința e clară: pizdificarea bărbatului și pulificarea femeii! :)))

  • Vezi, d-aia nu mă uit io de nici un fel pe agregatoare…Mai pun un ochi aici, unu pe la Biro…Oricum timpul meu alocat pentru filme s-a redus drastic, așa că nu mă pot lăuda că văd prea multe.Cu precădere SF

  • Cred ca Biro e sursa tuturor de filme dubioase 🙂

  • 1. Pornești articolul de la premiza că agregatoare ca RT influențează sau chiar decid soarta unor filme și continuări, pentru a-l termina concluzionând că „publicul […] și încasările contează pe termen lung, părerile criticilor și premiile date pe datorie mai puțin”. 🙂

    2. Este posibil ca un film făcut de regizorul R să fie bun, spre deosebire de alt film făcut de regizorul R, care să nu fie. Analiza unui scor de pe RT ar trebui să se facă cu argumente din filmul în cauză, nu prin comparații cu scorurile altor filme din același gen sau ale aceluiași regizor. La fel, este posibil ca un film să fie genial chiar dacă nu e înțeles de spectatori. Simplul fapt că manelele sunt extrem de populare nu le transformă în muzică. De exemplu, mie mi-a plăcut Passion Play, cu 4.8 pe IMDb și 3% pe RT, și Iron Doors, cu 4.6 pe IMDb și fără notă pe RT.

    3. În pofida punctelor 1 și 2, sunt de acord că opiniile așa-zișilor critici sunt cel puțin dubioase. Studiu de caz: serialul The Orville are pe RT 20% all critics, 5% top critics și 93% scorul audienței. Și nu cred că publicul s-a înșelat: http://opozitie.eu/2017/the-orville-2017/

    Până acum, cel mai fiabil indicator găsit de mine sunt opiniile exprimate în secțiunea „user reviews” de pe IMDb.

  • 1. Pai da, dar publicul si incasarile depind de acea prima impresie. Daca acea prima impresie ar intarzia putin sau ar fi macar mai decenta, lucrurile ar sta mai bine. Daca ai fix 2 ore pentru un film la cinematograf, pe care il vei alege? Pe cel cu 80% si “Certified Fresh” sau pe cel cu 15% despre care ai auzit totusi ca nu e rau?

    2. Pai fix aia indicam si in articolul meu de pe Taste of Cinema: sunt filme unde premisa e din start “Another one of X’s crappy/great movies…”.

    In mod bizar si eu inclin spre IMDB in ultima vreme. Cat despre The Orville – orice face Seth Macfarlane vine de rupe, insa criticii nu-l suporta pe autor.

  • Eu cred că marea masă a publicului habar n-are de Rotten Tomatoes. Posibil nici de IMDb. Serios, câți la sută din cei care merg la film citesc cronici sau recenzii pe net? Mai degrabă se uită la forșpan, întreabă un prieten sau țin cont de zumzetul general din jurul lor pe tema filmului.

    Care sunt cele două calități pe care trebuie să le cumuleze o recenzie bună? Autorul ei să fie inteligent (sau fin observator) și bine intenționat (adică să nu mintă). Dintre un critic de film care bifează doar prima condiție și un spectator dezinteresat de pe IMDb, care o bifează cel puțin pe a doua, îl aleg la orice oră pe ultimul. 🙂

  • Da, dar cati dintre cei care nu citesc Rotten Tomatoes se uita la genul de filme distruse de Rotten Tomatoes? In general, cei dezamagiti de site sunt cumva mai selectivi cu filmele alese (si mai si platesc uneori pentru ele, ceva inca rar in Romania). Pentru ei e periculos.

    Cred ca in cazul RT ar fi suficient ca autorii platiti de alte studiouri sau care au asistat la preview-uri sa-si tina gura 😛 (si ca cei care le copiaza opiniile sa faca macar bine sa vada filmele in cauza).

    Altfel, de acord: prefer un spectator mai prostut, dar care sa explice sincer de ce i-a placut sau nu i-a placut filmul. Pana la urma, daca omul nu e prea mobilat mental, pot sa ma uit la film tocmai pentru ca nu l-a inteles. Un critic e mult mai alunecos.

  • Nu-i vorba de cei care sunt dezamăgiți de RT, ci de faptul că (îmi dau cu presupusul) majoritatea românilor nici n-au auzit de site. Ilie de la sculărie n-a auzit de RT, directorul de la combinatul cutare n-a auzit de RT că n-are timp de așa ceva, iar comentatorul de la evenimentul zilei punct ro probabil n-a auzit nici el. Nu știu dacă realizezi că noi ne învârtim într-o bulă (pe bloguri, pe Facebook, pe net) care ni se pare că-i definitorie pentru tot universul, în timp ce de fapt suntem o minoritate.

    Cum ziceam, cred că omul obișnuit nu știe nici măcar de IMDb. Și publicul cinematografelor este format, în mare parte, din oameni obișnuiți. Ăia nu se uită la RT, influența RT-ului este zero pentru ei. RT-ul ne influențează pe mine și pe tine, adică o minoritate. Și mai nou nici pe noi.

  • Multi nu prea aveau cum sa nu auda pentru ca la o vreme era promovat puternic prin Google. Cautai titlul filmului, vedeai ratingul RT 🙂 (Sigur, el nu era Rotten Tomatoes pentru mase, ci “aia de pe Internet, cu notele lor”, deci pe termen lung nu a prea contat).

    Pe de alta parte, omul de rand din Romania nu are abonament la Netflix sau alte servicii si nu cumpara bilete la cinematograf. Prin urmare, pararea si existenta lui e irelevanta oricum pentru marile studiouri (si pentru lume, in general). Cei care consuma insa film se orienteaza dupa site-uri de gen.

    Sa ne intelegem: oamenii care nu cumpara jocuri, software, filme sau muzica au degeaba o opinie pe tema asta. Nu exista ca membri ai publicului si prin urmare nu exista. Deci faptul ca un fiu de taran care inca mai are instalat DC++ nu se uita pe Rotten Tomatoes nu e relevant pentru nimeni. Faptul ca hipsterii din Bucuresti care dau cel putin 100 RON lunar (vreo 3 bilete la Imax) pe filme o fac, e mult mai relevant 🙂

  • Uite, vezi, ăsta ar face subiectul unui studiu social interesant, pentru că nu sunt de acord cu tine. Eu cred că în marile orașe o mulțime de tineri și „oameni normali”, care n-au auzit de RT, se duc la cinema. Cred că ei formează majoritatea publicului cinematografelor.

    De ce-ai menționat DC++ în acest context, pentru că-i mai puțin eficient decât uTorrent sau pentru că-i o metodă de a pirata?

  • O parere cu care nu sunt de acord, desi filmele mentionate isi merita locul pe lista: http://www.tasteofcinema.com/2018/10-overrated-movies-with-high-rotten-tomatoes-scores/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.