Si eu sunt de parere ca operele considerate clasice au rezistat pentru ca au fost primele pe piata, iar asta le-a ajutat sa fie considerate puncte de referinta, in timp ce astazi daca scrii despre Traian si Ileana, la multi o sa li se pare ca opera ta seamana izbitor cu Tristian si Isolda sau Romeo si Julieta, chiar daca Traian al tau e angajat la RATB iar Ileana e croitoreasa sau frizerita la frizeria din cartier.
Plus de asta, pe cine dracu intereseaza povetsea lor din moment ce inca de acu multi ani s-a gasit cineva sa ilustreze toate fazele unei relatii dintre doi cetateni de sex opus?! 😮

Din punct de vedere strict al calităţii artistice, Dumas nu e cu mult peste Dan Brown, la nivelul epocii lui a făcut acelaşi lucru, pornind de la nişte evenimente istorice importante pentru francezi, epoca lor de aur, şi brodind o poveste destul de umflată în jurul lor. De la Dan Brown n-a pretins nimeni realism sau raţionalism. Cititorii de Pavel Coruţ şi de Magazin au căutat “un occidental cu autoritate morală” care să le confirme maniile şi obsesiile, iar pulimea crescută cu Marvel Comics şi cu Dosarele X căuta o poveste în acelaşi stil, care să le stimuleze imaginaţia şi să îi distreze. Codul Lui Da Vinci sună a poveste scrisă de un puşti de liceu, ca un fel de bandă desenată Marvel Comics transpusă în literatură. Nu prin chestiunile de natură tehnică în care omul nostru dă cu băţu-n baltă. Povestea cu criptexul, de exemplu, sau cea cu mesajele ascunse în operele de artă au sens între anumite limite – chiar dacă un tablou sau un monument nu conţine mesaje ascunse, ştii totuşi că s-ar putea să aibă, oamenii au născocit multe metode de a coda informaţii din Antichitate şi până acum, grecii antici erau surprinzător de ingenioşi în… Read more »

PS Un alt Dan Brown, dar mai respectat fiindcă nu se leagă de religie şi pentru că nu insistă că tot ce scrie el “e ancorat în realitate şi cercetat cu atenţie”, este…

…Clive Cussler 😛 😀

Poate asa lumea va putea sa aprecieze mai mult opere nemuritoare… ca Azis – Mrazish

Nu in ultimul rand, mai nasol stam la capitolul “cum alegi bobul de neghina”. Care mai e punctul de referinta, ce se mai doreste sau merita depasit ori macar atins si ce nu? Si asta o stabieste.. cine?
Niste critici prafuiti sau mediul on-line? Mediul academic, poate ?
Care la randul lui este din ce in ce mai conectat la on-line si principalul vinovat pentru monstrul asta numit internet si social media ?
Wagner o fi prafuit. Si altul ca el nu-i si nici nu va fi. DaVinci e prafuit si altul nici ca se mai naste.
Da’ e musai sa putzi a DaVinci sau Wagner ori Strauss ca sa performezi in street art sau sa vinzi la greu albume dupa ce te-ai “nascut” si promovat gratuit pe youtube ? Da manelele de ce nu ie culte in cap la fel ca si Almanahe Vanghelie ? Da’ Ion Voicu (tac’so lu’ Medelin minoritaru’) de ce-a putut canta la Stradivarius chiar si tzigan borat fiind ? Da” Johnny Raducanu ?
de ce-l gasim pe All About Jazz ca tot tziganet era ?
Pe Ella Fitzgerald o omagiaza Google astazi. Criticii ce parere au ?

” …hidosul şi tumultosul rahat al filmelor de tip Quentin Tarantino”… 🙄 Opinie personala ? Critica pe stilul “daca nu imi place mie inseamna ca e cah” ? Sau pur si simplu strugurii sunt acri ? 🙄
“ultim film “Aurora” nu a fost pe înţelesul tuturor. A fost criticată radicalitatea, în ciuda ambiguităţii. În România doar 2000 de oameni au văzut filmul.”
Pai, taticu’, ca tot se vorbeste pe aici despre accesul la cultura, cand cu Despre Oameni Si Melci (muncitori oamenii, e adevarat) am pus jepegeuri dupa biletele de la multiplex intr-un post; 160.000 lei (din aia vechi) intrarea la Hope Springs (Meryl Streep & Tommy Lee Jones) in timp ce, af cors 180.000 era intrarea la scremerea creatorului de videoclipuri de pe fostul Atomic tv.
Da’, nah, da-i dreq de nemti, merge si cu abureala 😀

“Dumas… oare ar fi facut fata distractiei haterilor, a postarilor negative pe liternet”

De fapt Alexandre Dumas era foarte ascuţit la limbă şi ştia să se descurce cu haterii din vremea lui.

Exemplu: un franţuz îl lua în bătaie de joc fiindcă era pe sfert negru (era fiul generalului mulatru Thomas-Alexandre Dumas, haitian şi erou al războaielor napoleoniene) şi asta se vedea pe figura lui. Dumas i-a răspuns atât: “Eu sunt brunet, tata a fost mulatru, bunicul a fost negru şi străbunicul a fost maimuţă. După cum vezi, neamul meu a mers înspre bine, al dumitale face invers” 😛

sa ma tin de subiect: “depreciază accesul la informatie calitatea produselor artistice? […] a scazut nivelul a ceea ce numim ”artă”, odată cu aglomerarea de scriitori, regizori si muzicieni amatori? Sunt vechile tomuri superioare in continut datorita epocii aparitiei si eruditiei autorilor, sau Alexandre Dumas si Dan Brown ar fi putut bea o bere impreuna?” Cred ca marele avantaj al secolelor trecute a fost individualitatea. Acum 200 de ani (plus/minus), majoritatea artistilor noi care apareau erau in primul rand originali. Erau sanse mari ca ceea ce faceau ei (muzica, pictura, literatura) sa nu mai fi fost facut pana atunci. Chiar daca un francez scria o carte cu un subiect si un roman il “copia”, a doua opera, cea copiata, nu era (sau cel putin asa simt eu) un simplu copy-paste. Lucrarile oglindeau individualitate. Accesul la informatie il simt cu doua taisuri. Pana acum cateva decenii, nu cred ca a fost nevoie de el. Acum, prin acces la informatie pot in primul rand sa aflu ce s-a facut pana acum, in orice domeniu. Mai apoi, devine alegerea proprie daca vin cu ceva nou sau cu un “cover”. In zilele noastre consider ca subiectele s-au cam “epuizat”, in ideea ca mai degraba… Read more »

Mai avem noi acces la cultura ?

Lipsirea de acces prin abundenta alternativelor substandard, poate. Embarrass du choix, să zicem.

Totuşi, e foarte simplu pentru un om deja cult să evalueze cât de buni sunt criticii pe a căror părere se bazează. Cu alte cuvinte, omul inteligent îşi poate alege sursele astfel încât zgomotul să nu-l deranjeze. Îşi face o listă de surse de încredere, şi se bazează doar pe alea.

Cât despre pulime, vez’ că s-a schimbat oricum definiţia artei. Dacă OST-urile sunt muzică, atunci şi Dan Brown e citibil. Nu văd problema, ambele-s la fel de glazurate şi îndulcite pentru gustul publicului consumator. Practic vorbim despre o suprapunere între fructele civilizaţiei şi ceea ce gustă oamenii drept artă.