2019 – Un an

De ceva vreme mi-am făcut obiceiul să public scurte retrospective pentru anii care sunt gata să iasă din scenă, iar anul ăsta nu e cu nimic diferit.

De fapt, cam asta a fost și impresia mea despre anul care flutură batista pe peron: 2019 nu a fost cu nimic diferit. Nu că ar fi fost ceva rău în asta, în cazul meu. După un 2017 cu impasuri existențiale și un 2018 cu lansări și schimbări profesionale, 2019 a fost anul în care mi-am consolidat cariera, dar întărit dezamăgirea față de piața editorială locală.

Din fericire, n-am stat chiar degeaba și sper ca în 2020 să pot confirma așteptările legate de autorul Vlad, nu doar de omul de marketing cu același nume. 2019 a fost și anul în care m-am gândit din nou să restricționez sau închid accesul la blog, chiar dacă am continuat să scriu. Spațiul ăsta începe să fie din ce în ce mai mult un loc de colecționat gânduri, nu de expus idei.

În fine, a fost un an în care am întâlnit oameni foarte faini, dar mi-am și curățat lista de cunoștințe, lucru fantastic de dificil în cazul meu. Și, pentru că în 2018 am uitat să menționez câteva lucruri (precum falimentul Gibson, morțile lui Bush senior și Scott Hutchinson sau faptul că a fost unul dintre cei mai buni ani ai umanității) acum voi grupa evenimentele lui 2019 pe categorii.

În Tehnologie

În timp ce Elon Musk ne-a arătat arătat un camion urâțel, iar Apple a scos un iPhone care arată ca Huawei-urile de acum doi ani, chinezii și-au continuat ofensiva tehnologică. Loviți de blocada lui Trump, Huawei au vândut enorm la nivel de dispozitive personale și s-au descurcat excelent chiar și lipsiți de suportul Google. În aceeași notă, Xiaomi a avut o creștere de 73% în Europa și a depășit un record pentru vânzările de telefoane inteligente.

Făcând un pas în lateral de la tehnologiile de masă la cele care ne vor salva viitorul, e de remarcat că 2019 a fost anul cu cele mai spectaculoase salturi în dezvoltarea tehnologiei nucleare, dar și în lupta împotriva cancerului și a HIV. De altfel, primii neuroni artificiali tot anul ăsta au apărut și la fel și primele „himere” imunologice (oameni cu mai multe tipuri de ADN, rezultate în urma unor transplanturi de măduvă). Tot acum am aflat și că testosteronul nu ne face mai agresivi, ci doar mai strategici.

În timp ce țările asiatice au tot lansat sateliți pe orbită, tot mai multe companii mari s-au întors la ceva ce credeam dispărut: stocarea pe bandă magnetică offline. Tot în 2019 a fost onorat și Paul Allen, cofondatorul Microsoft, trecut recent în neființă, iar premiul Abel pentru matematică a revenit pentru prima dată unei femei.

În 2019 am aflat și ceea ce noi, cei care lucrăm la birou, știam de ani de zile: poți bea liniștit până la 25 de căni de cafea pe zi!

În științele Pământului

Nu știu dacă prima imagine clară cu o gaură neagră merită un capitol separat, dar schimbarea de optică asupra ecologiei nu putea fi omisă. 2019 a fost un an al Pământului și al discuțiilor despre el, motiv pentru care Greta Thunberg a fost și declarată persoana anului. Uniunea Europeana a declarat o stare de urgență climatică, iar un studiu a făcut (previzibil) legătura dintre poluare și depresie.

În Bahamas, urgența climatică s-a manifestat prin prezența uraganului Dorian care a făcut praf celebrele insule. Catastrofa anului rămâne însă arderea pădurii amazoniene, sponsorizată de Jair Bolsonaro, un om declarat oficial imbecil de presa spaniolă. Tot din Amazon ne vine însă și speranța, un trib local câștigând recent un foarte important proces în regiune.

A murit și ultimul rinocer din altă specie decât celălalt ultim rinocer care murise, însă din fericire, oamenii de știință au găsit o cale de salvare. Întâmplător, în 2019 am descoperit și câteva necuvântătoare – printre ele, o sepie sub formă de porcușor și niște viermi rezistenți la arsenic care au trei sexe: două binare, pentru reproducere în medii în care specia există și unul hermafrodit pentru colonizarea unor medii noi.

Ahh, și era să uit: în 2019 am ajuns „oficial” la concluzia că polii magnetici ai Pământului s-au schimbat.

În politică

2019 a fost un alt an în care Marea Britanie n-a reușit să iasă din UE, poate și pentru că acum e condusă de un om atât de incompetent, încât nu poate ieși din propria mașină. Deși anul a fost sărac în atentate (din fericire, deși la Sri Lanka nu mă așteptam să fie pe listă), asta nu înseamnă că scăpat de atacuri armate. SUA fost bântuită de peste 30 de atentate în școli, dintr-un număr total de „împușcări în masă” de… 423. Da, în 2019, în SUA, au fost 423 de incidente armate cu mai mulți participanți și mai multe victime. Ce spuneați cu armele ălea?

Și dacă UE se chinuie sub povara Brexit-urilor și a liderilor autocrați care au răsărit prin diverse locuri, Africa e pe cale să-și construiască prima uniune comercială reală, iar Malawi se apropie de civilizație sub primul lider femeie. Hong Kong a țipat când „independență”, când „democrație” întregul an, pe când Parisul a ieșit în stradă să-și ceară dreptul la lene.

Și dacă tot suntem în Paris, merită să amintim că singurul președinte francez pe care lumea îl bănuia de dedublare, Jacques Chirac, s-a dus și el și la fel a făcut și disidentul polonez Karol Modzelewski. Lor li s-a alăturat și eroul Georges Loinger, dar și crudul dictator Robert Mugabe.

Arestarea și așa-zisa sinucidere a pedofilului Jeffrey Epstein a produs valuri în politica americană și britanică, aducând în prim plan nume ca Bill Clinton, Prințul Andrew și, evident, Donald Trump. Că veni vorba de ultimul, Trump a reușit să fie prins în vreo trei procese în 2019 după care s-a ales și cu o suspendare, bătând încă un cui în coșciugul imaginii externe a SUA.

Pe plan local, nu putem uita de faptul că Dragnea a fost în sfârșit condamnat, iar PSD-ul și-a pierdut atât puterea centrală cât și o parte din susținerea populară. Altfel, tot în 2019, anul în care „sărbătorim” 30 de ani de la Revoluție, am aflat și că Lucian Boia a fost un protejat al securității (ceva ce se bănuia de câțiva ani), alăturându-se altor iluștri oameni de cultură precum Dan Puric.

Acum au murit și Eugeniu Iordăchescu, omul care muta biserici din calea lui Ceaușescu și ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș, la 103 ani.

În film

2019 a stat sub imperiul filmului Joker, o surpriză atât pentru public, cât și pentru critică. Din fericire, Joker n-a fost singurul film bun al anului, concurând cu producții așteptate de Almodovar, Tarantino sau Scorsese. Tot acum s-a încheiat (în sfârșit) și ultima trilogie Star Wars.

În cazul actorilor care ne-au părăsit, e greu să nu-i amintim pe Rutger Hauer (un „erou” al comerțului cu casete VHS), Bruno Ganz, Charles Levin și Luke Perry (pe care fetele și-l vor aminti mai clar). Tot acum s-au stins și legendarele Doris Day și Sylvia Miles. La nivel local, presa a fost în doliu după Alexandru Darie, Tamara Buciuceanu-Botez și Maria Teslaru.

Lumea comediei i-a pierdut pe Rip Taylor și Ian Cognito, dar și pe unul din producătorii serialului Rick & Morty.

În modă

Celebrul muzeu MoMa (Muzeul de Artă Modernă) din New York s-a redeschis, chiar la timp pentru viitoarele banane lipite pe ziduri care vor fi vândute pe sute de mii de dolari.

Karl Lagarfeld a părăsit definitiv lumea modei, alături de Luigi Colani, iar arhitectul I.M. Pei a dispărut și el din peisaj (ok, ăsta n-a fost cel mai strălucit joc de cuvinte). Pe plan local, moartea creatorului de modă Răzvan Ciobanu a dat naștere la multiple speculații.

În literatură

Literatura de consum a fost și acum plină de apariții surpriză, deși ultimii doi ani par să fi stat sub semnul unei reveniri a lui Stephen King, lucru văzut de altfel și în film. Dacă e vorba despre cărțile împinse la lumină de critică, e greu să nu observi avalanșa de scriitori femei promovate atât de alți autori, cât și de specialiști. De altfel, anul ăsta ne-a părăsit și o laureată a premiului Nobel, Toni Morrison.

Cititorii locali au consumat cam mult Yuval Noah Harrari, dar și scriitori locali, Radu Paraschivescu ieșind cel mai clar în evidență.

La capitolul „autori recent pierduți”, merită să-l amintim pe Emil Brumaru (și presa ar spune și pe George Stanca – nu mă îndoiesc de tristețea morții lui, dar mă pot îndoi de încadrarea lui la „scriitori”)

Nu știu dacă asta intră la literatură, dar ar fi păcat să uităm și de unul dintre cei mai talentați fotoreporteri români și posibil unul dintre ultimii din specia lui. Și dacă tot suntem aici, să ne amintim și de activistul și autorul Sean Stephenson, un om care a luptat cu boala dinainte de a învăța să trăiască.

În muzică

Lumea muzicii a pierdut mai multe figuri cunoscute, de la Keith Flint, unul din soliștii trupei Prodigy, la Scott Walker, Ranking Roger și Judith Kerr. Toboșarii Hal Blaine (Beach Boys) și Ginger Baker (Cream) ne-au părăsit și ei. Internetul din România fost însă mai mișcat de moartea solistei trupei Roxette, dar și de câteva nume locale pomenite mai rar precum Leo Iorga (Compact) și Florian Stoica, fostul solist de la trupa Conexiuni.

Chiar dacă muzica pop a fost dominată în continuare de hidosul curent „mumble rap”, e totuși de remarcat că, anul ăsta, lansarea ultimului album Tool (progressive/avantagarde metal) a bătut vânzările Taylor Swfit. De altfel, heavy metal-ul pare a fi pe un nou trend ascendent, cu trupe precum Ghost (responsabilă și pentru „Square Hammer”, declarată de Loudwire piesa deceniului) ajungând din ce în ce mai des la radio și trupe precum Death Angel sau Tool fiind nominalizate la premiile Grammy. De altfel, în 2019 Greta Van Fleet, o clonă plăcută de Led Zeppelin, a plecat acasă cu trofeul pentru rock.

Tot în 2019, Dave Mustaine a trecut printr-un impas serios, iar trupa Sabaton era la rândul ei să iasă definitiv din scenă, dar a scăpat miraculos. Andre Matos, fostul solist al trupei Angra, n-a fost la fel de norocos.

Și dacă vă plictisesc prea tare rock-ul și metal-ul, merită să menționăm și că românul Cristian Măcelaru a fost numit director muzical al orchestrei naționale a Franței.

În sport:

Cum n-a fost an nici de Mondiale și nici de Europene, românii au preferat să o susțină pe Simona Halep care n-a dezamăgit, câștigând finala de la Wimbledon. Și, chiar dacă echipa României de fotbal n-a câștigat (din nou) nimic, fanii comentariilor sportive s-au putut „delecta” cu o carte scrisă de… Gică Hagi.

În 2019 am pierdut-o pe tânăra ciclistă Kelly Catlin, dar și pe veteranul Niki Lauda și tot în 2019 scena de eSports a început să apară mai des pe canalele clasice.

În altă ordine de idei

2019 a fost un an de consolidare: fie pasul spre un viitor mai relaxat, fie covorul din pragul viitoarei crize. A fost un an care a stat sub influența legislațiilor de protecție a datelor (unde SUA a început să se apropie și ea de lumea civilizată, după mai multe gafe), dar și al breșelor de securitate repetate.

A fost un an în care ne-am agitat pentru catedrala Notre Dame și am fost triști împreună pentru legendara Grumpy Cat. E anul în care am sărbătorit ecologia (inclusiv pe omul care a plantat singur o pădure) și am început să luăm în sfârșit în serios bolile mentale. A fost un an în care am început să înțelegem și că trebuie să muncim pentru un alt viitor.

Pentru 2020 nu vă pot ura decât să vă uitați înainte cu mirare și în urmă cu un zâmbet. Ce să mai zic? Trăim cele mai bune timpuri… din păcate.

P.S: Dacă vreți un rezumat doar cu știri pozitive și simpatic ilustrate, vă las aici un link.

Follow us

We will keep you updated

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

9 Comments

  • Cu speranța unui an nou mai productiv pe plan personal aștept și eu 12 noaptea azi. Dacă 2018/2019 m-a prins în dubii și oarece nostalgii, anul ăsta mi-a arătat că nu mai am ce căuta înapoi și dacă vreau schimbări în bine, noile plaiuri pe unde bîntui sînt decorul unde pot încerca.
    Îți aștept noile scrieri și de sînt în engleză, cum bănuiesc, cu atît mai bine, înseamnă că intri pe o piață care mai ține cont și de autor nu numai de contul din bancă al editurii.
    Toate cele bune!

  • Ha, suna foarte optimist! Un an nou cum iti doresti si sa ne citim si in 2020 🙂

  • Ceva simpatic pe aceeasi tema: https://www.youtube.com/watch?v=K3DTamdURVo

  • Care Marina Voica a murit, bre, anul trecut? Ca moldoveanca pare vie si nevatamata!

  • Am gasit vreo doua stiri pe tema asta, dar daca-i vie, hai sa o inviem si in articol 🙂

  • Referitor la asta:

    “Trump a reușit să fie prins în vreo trei procese în 2019 după care s-a ales și cu o suspendare, bătând încă un cui în coșciugul imaginii externe a SUA”

    I respectfully disagree. Bigly! 🙂 vb lui Donald:
    1. Sa fii prins in procese e frectie, nu e nimic dovedit. + e pe ‘persoana fizica’. Deci Zero.
    2. Nu s-a ales cu nici-o suspendare, doar House-ul a inscenat un fel de vanatoare de vrajitoare care n-are nici-o sansa in Senat.
    3. Imaginea externa a SUA (care de fapt e beton) n-are de-a face cu chestiile private ale lui Trump (taxe, procese, speculatii/cancan-uri).

  • Legislatia e cumva similara cu cea romaneasca, diferenta fiind ca in varianta romaneasca, decizia luata la nivelul Senatului trebuie ratificata prin referendum, iar la americani decizia luata de forul inferior trebuie ratificata de cel superior – doar ca impeachment-ul american (si cel din cateva tari europene) nu te suspenda efectiv din functie.

    Nu e nicio vanatoare de vrajitoare, sincer: majoritatea acuzatiilor impotriva lui sunt cel mai probabil reale, doar ca sunt mult prea vagi pentru a-i crea probleme in fata publicului american (inclusiv aia in care urla Fox-ul ca “there was no collusion”, desi nu aia era problema investigatiei). Cumva, nu prea inteleg care ar fi scopul investigatiei de gen inainte de alegeri. Daca voiau sa-l zboare faceau efortul ala la inceput – mai ales ca toti spun ca nu se tem ca ar castiga un al doilea mandat.

    Nu e deloc beton imaginea externa a SUA si nici pozitia ei de “lider” (cultural si social de multa vreme nu mai e asa). Pot sa-ti spun asta de la oamenii din filialele si firmele europene si americane cu care am lucrat: antiamericanismul s-a generalizat de ceva vreme, insa declinul nu i se datoreaza doar lui Trump. Cred insa ca SUA nu a avut niciodata o imagine mai proasta si mai slaba decat acum. Coincidenta sau efect direct, ramane de vazut.

    Sincer, daca ma intrebai acum 7-8 ani cand am avut ocazia sa plec daca as fi ales SUA, probabil ca as fi facut-o (aveam insa niste probleme de sanatate care s-au rezolvat intr-un final… cu mare dificultate). Acum insa? No fucking way. Macar pentru mancare, asigurare de sanatate, siguranta fizica si viteza Internetului, daca nu pentru posesia de arme (la care ma opun cat se poate de clar) sau sistemul electoral (care mi se pare broken to the bone), as alege Europa. Nu Romania, ci cateva tari din Europa pe unde am fost sau lucrat.

    Bine, asta nu inseamna ca nutresc vreun sentiment anti-american, poate si pentru simplul motiv ca daca niste baieti parasesc podiumul, o sa vina altii… si nu UE e la rand dupa SUA (nici Rusia, deci poate are dreptate Macron).

  • @Bo$$: No pb, we agree to disagree 🙂 Mi-s canadian, dar am locuit ~3 ani in State + merg des, am prieteni etc. E super, mult mai bine decat in Canada din orice privinta: libertati, servicii, nivel de trai, business, politic, social. Cred ca un road trip cu un rental vreo 2-3 saptamani (gen NYC-DC-Miami-Dallas-Phoenix-Las Vegas-LA-San Francisco-Seattle) ar fi edificator. Even better – ar fi misto ca in loc de armata aia obligatorie care era, fiecare romanash sa faca 6 luni/un an de ‘stagiu’ in America. Sa se descurce undeva dupa 18 ani cu living/munca/masina/acte etc. Pun pariu ca toti non-panglicarii, toti care vor sa faca ceva din viata lor nu s-ar mai intoarce 🙂
    Whatever, probabil ca altfel se vede America din Europa. Personal n-as alege Europa pt nimic in lume: e ingramadita, socialista si cu pretentii ca-s centrul Universului. Aristocratii, pretentii si mofturi inradacinate de sute de ani, certuri/cancan-uri intre tot felul de natii – no thx.

  • Eu am doi prieteni care au plecat din SUA in Canada si se simt mult mai bine, dar daca e sa o luam asa, n-am idee unde as prospera eu, personal.

    Roadtrip-ul ala e pe vine. Aveam planificat unul (desi pe coasta de Est), dar s-a anulat din motive de boala.

    Cu genul ala de stagiu sunt insa de acord: multi din generatiile tinere nu prea pun mana pe nimic pana dupa master si atunci sunt fantastic de suparati ca nu le da nimeni salarii de seniori.

    Cred ca centrul universului nu prea mai e de multa vreme Europa (si nici Marea Britanie, cum au invatat recent si vor mai invata), dar nici SUA.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *