Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

December 2017

Monthly Archive

Încă 5 minute…

09 Dec 2017 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

În urma recentului circ din Parlament, am auzit mai multe voci care au comentat lipsa de reacție a „tinerilor frumoși și liberi”…

Problema cu toți cei care au călcat vreodată la proteste nu este însă lipsa de curaj, de idei sau de bani, ci lipsa de timp. Știu, știu: mare descoperire! Cu toții știm cum stă treaba cu timpul! Din păcate, lucrurile se mișcă puțin diferit în spațiul est-european. Lipsa de timp din România nu e același lucru cu lipsa din timp din țările civilizate. Ca multe alte lucruri autohtone, chiar și timpul fabricat aici e mai fragil și mai puțin fiabil decât cel de import.

Să vedem deci ce ocupă săptămâna unui cetățean între 25 și 45 de ani? Vom începe cu un caz ideal. Pe lângă job și viață socială sau de familie, omulețul nostru pierde timp cu activități auxiliare (transport, facturi și altele mici necesități), cu propriile pasiuni (jocuri, lectură, muzică, seriale, sporturi) și cu sănătatea sau menținerea în formă. În plus, e aproape imposibil să nu arunci minute bune în coșul de gunoi media, pe canale de știri, rețele sociale și site-uri.

Deși unii văd în programul ăsta o conspirație a corporațiilor, la fel cum vedeau și în ziua de muncă de opt ore, trebuie să recunoașteți că nimic din el nu e nefamiliar. Accelerarea ritmului vieții și bombardamentului informațional transformă timpul într-o resursă pe cale de dispariție. Totuși, să vedem de ce omulețul anului 2017 se mișcă mai lent și moare mai repede în România.

Să începem cu lucrurile mici: transportul. România nu are nici infrastructură interurbană, nici interjudețeană. Un job bun în general înseamnă un oraș mare, în care locuiești sau spre care faci naveta. Un oraș mare înseamnă trafic infernal, fie că ești cu mașina, taxiul sau cu transportul în comun. De biciclete nu poate fi vorba, deși posesorii lor se mai „strecoară” prin trafic. Metroul și trenurile sunt o glumă la nivel național. Automat, pentru ceva banal precum mersul și întorsul de la birou, pierzi zeci de minute sau chiar ore bune într-o stare de complet disconfort. Nu mai vorbim despre acele zile fericite când ai concediu și „călătorești” o jumătate de zi pentru a ajunge în fundul curții.

Taxe, impozite, adeverințe? Concedii, consultații medicale, permise și alte acte? Orice are o vagă legătură cu administrația publică sau cu sistemul birocratic nu funcționează. Pentru lucruri pe care alții le rezolvă din trei click-uri (estonienii, de exemplu), tu trebuie să-ți iei jumătate de zi liber de la birou. Asta dacă nu vei pierde cumva săptămâni întregi cu plimbări și cadouri pe la ghișee, având în vedere că serviciile online nu există.

Sigur, pentru unele lucruri există alternative private. Ele îți permit să pierzi bani, în loc de timp. E ca și când ai alege să fii taxat în lei, nu în euro, dar cu exact aceeași sumă. Totuși, chiar și atunci când apelezi la terțe părți, tot de ai tăi conaționali te vei lovi. Nu ai ce să faci când magazinele online sau firmele de curierat te fac să pierzi ore întregi, „așteptând în zonă”. Nu ai ce să faci când furnizorii de servicii te ignoră pur și simplu, cu sau fără reclamații la ANPC. Nu ai ce să faci pentru că uneori ei sunt singura alternativă.

Dacă se întâmplă să ai copii și să vrei să-i crești decent, nu ai cum să te bazezi pe sistemele de stat. Ai grădinițe private, activități „afterschool”, meditații și clinici private. În plus, vei face, zeci de drumuri pentru a te asigura că cel mic ajunge la timp și în siguranță la cursurile pe care ar fi trebuit să ți le ofere statul. Stării de agitație permanentă i se va adăuga și oboseala acumulată, în urma nopților nedormite. Timpul pentru copii trebuie luat de undeva și cel mai probabil că vei face rost de el pentru ai tăi, nu pentru a apăra drepturile copiilor altora.

Altfel, dacă ai avut inspirația de a-ți face o firmă aici, nu doar că nu te poți bucura de susținerea sistemului. Va trebui să lupți în fiecare zi cu autoritățile, clienții și furnizorii și, ca în mai toate cazurile anterioare, cu oamenii. Să nu uităm că obsesia pentru „capra vecinului” (crabs in a bucket, pentru anglofoni) se manifestă la toate nivelurile societății.

Nici angajații nu o duc mai bine, chiar și cei care au norocul unei firme corecte, care achită salarii decente și la timp. Mulți ajung să lucreze joburi și ore suplimentare nu pentru că sunt îndrăgostiți de meserie sau disperați după recunoaștere. Pur și simplu, toate mizeriile care consumă timp se reflectă într-o nevoie de fonduri suplimentare.

Ai nevoie de informații sau poate de puțin divertisment de calitate? Informarea corectă în România cere timp și efort. Dacă eviți fluxurile Facebook și gălețile cu lături deversate de posturile TV, nu ai prea multe surse corecte și coerente de știri. Dacă vrei să afli ce anume s-a întâmplat într-o situație concretă, trebuie să pierzi minute bune cu verificarea surselor. Mai mult, divertismentul de calitate rămâne în grija surselor externe. Asta nu e o problemă când vorbim despre un abonament Netflix, dar e o problemă când trebuie să mergi 300 de km pentru a vedea un concert în condiții decente.

În final, dacă tot am vorbit despre administrație, să nu scoatem încă din ecuație statul român. Statul român este, așa cum bine le zicea Eftimie, un stat ostil cetățeanului. Prin chiar construcția și legislația lui inițială, statul român nu a fost creat cu cetățenii în minte. În ciuda comisiilor de redactare relativ restrânse, fiecare lege a fost păstorită și amendată de câte un fost comunist sau infractor. Legislativ, statul nu te vrea prin preajmă.

Cealaltă problemă este, evident, clasa politică, pe care tot neglijența noastră a bătut-o în cuie. Fiind conduși de oameni săraci cu duhul sau pur și simplu săraci, noi nu avem luxul de a vota și a sta liniștiți. Într-o țară civilizată, chiar dacă nu iese omul dorit de tine, te poți aștepta ca el să facă măcar minimul necesar. Un primar îți va asfalta totuși strada, chiar dacă va fura din banii de panseluțe, iar un deputat va avea puțină grijă să nu voteze chiar toate tâmpeniile.

În România? Trebuie să pierzi seri întregi în stradă pentru ca gașca toxică de la putere să nu îți otrăvească viața și demnitatea. Trebuie să faci petiții europene pentru ca primarul tău să nu distrugă un parc de importanță națională. De multe ori, ești constrâns să faci asta în weekend, o perioadă pe care, datorită programului, ajungi să o dedici în mod normal somnului. Practic, trebuie să fii mereu cu ochii în patru, că nu știi de unde sare un ales al neamului să-ți dea în cap.

Oricât de inteligent ai fi și oricât te-ar anima spiritul civic, viața cotidiană te va agasa cu tot felul de mici mizerii, de la transportul mai sus amintit la banala lipsă a coșurilor de gunoi. Pentru orice acțiune, oricât de simplă, efortul va fi dublu. Astfel, oricât ai vrea să ai o privire clară de ansamblu, creierul tău va fi într-o eternă stare de asediu. De altfel, stresul ăsta era și inamicul vechilor greci, pentru care adevărații cetățeni (ăia care nu erau femei, fermieri dependenți, copii, sclavi sau soldați) n-ar fi trebuit să aibă altă treabă decât „binele cetății”.

Gândirea aia brută, pornită din dorința de schimbare, nu-și poate face loc dacă mintea ta nu are timp să sorteze… lucrurile importante. Lucruri importante precum evitarea boului care claxonează, deși tu ai prioritate, găsirea fișei medicale rătăcite sau reglarea datoriilor fantomă de la ANAF. Oamenii capabili de o gândire „cât de cât rațională” sunt ceva mai mulți decât am crede, dar majoritatea sunt prea ocupați pentru a mai ridica mâna când se strigă catalogul.

Dacă ești mult peste medie, cu puțin efort social, vei putea fi „puțin peste medie” în România. Pentru mai mult nu ai timp și oricum n-avem ce face cu genii. Dacă ești însă doar puțin peste medie, ai încurcat-o! Mediul te va scufunda în mediocritate, iar timpul tău va fi consumat de lupte minore și de țipetele unei societăți care se scufundă. Cine mai are timp pentru proteste sau plângeri, când trebuie să-l ia zilnic pe cel mic de la grădi?

Cu alte cuvinte, chiar dacă determinarea există și chiar dacă metodele sunt bune, România rămâne țara în care nu ai timp să fii deștept!

P.S: Să nu ne amăgim că a fost vreodată altfel. Comunismul aplica aceeași tactică, doar că acolo sistemul chiar depunea eforturi pentru a-i ține pe oamenii muncii ocupați. Acum incompetența e suficientă.

Altele sunt problemele

01 Dec 2017 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Mai mult decât în alți ani, parada 1 Decembrie pare să fi atins o coardă sensibilă în 2017…

Ce am putut vedea prin obiectivul altora a fost un eveniment elegant, executat corect, fără vedete și fără penali în prim plan. O paradă curată, aflată însă sub semnul protestelor mocnite și al scindării sociale. O paradă care a prilejuit și încă prilejuiește nesfârșite comentarii pe tema românismului, a mândriei și, în mod bizar, a dotărilor armatei române.

Pe ultima temă, mi-a fost dat să aud tot felul de speculații în ultimele zile și multe întrebări de tip „De ce ar avea România nevoie de o armată?” și „De ce să dăm noi 2% din PIB pentru militari?”. Mai mereu, întrebările ăstea erau urmate de eterna expresie: Altele sunt problemele în România. De-aici discursul se duce mereu în aceleași clișee despre sărăcie, autostrăzi, deprecierea leului și zeci de obsesii pe care le auzim de 20 de ani. Cu alte cuvinte, România are pur și simplu alte priorități.

Totuși, dacă România are alte priorități, care ar fi ălea? Întreb, pentru că atunci când zece oameni inimoși pun la cale o campanie națională pentru a dota un spital pentru copii, există de zece ori mai multe guri care latră: Hai dom’le, de spitalul ăla ne arde nouă? Altele sunt problemele sistemului de sănătate!

Atunci când vreo multinațională cu sediul aici sau vreo companie locală face o plantare de copaci sau construiește o pistă de bicicletă, imediat apar analiștii. Domne’, ăștia lucrează numai pentru imaginea lor, fac CSR din ăla! Cu ce ne ajută pe noi o pistă sau o pădurice? Noi avem probleme mai mari în România.

Chiar și în rarele momente când un primar local descoperă că e dotat cu conștiință, chibiții sunt pe poziție. A făcut două sensuri giratorii pentru a fluidiza traficul din centrul localității? Păi nu aia era problema noastră. Problema e că nu există străzi lăturalnice, unde și-a făcut Gigel casa. Problema e că România, în general, nu are drumuri!

Ați înțeles situația și bizarul ei. Într-o țară în care guvernanții au furat cu ambele mâini timp de două decenii, orice încercare de a schimba ceva este privită cu dispreț. Orice schimbare în mai bine este comparată cu o problemă mult mai mare, ambiguă și imposibil de rezolvat de către un singur grup.

Cei care se opun plantărilor corporatiste se bazează probabil pe fantasticele performanțe ale direcțiilor silvice românești. Oamenii care se vaită că un spital a fost dotat din donații compară probabil totul cu fantastica modernizare a sistemului, executată de stat. Șoferii care nu sunt impresionați de un sens giratoriu se gândesc probabil la urbanizarea aproape S.F. pe care primarul Bucureștiului a făcut-o în ultimul an. Păi nene, la astfel de standarde…

Am văzut oameni văitându-se de programele de colectare a gunoiului, de puținele parcări cu sistem modern de plată (ăia care au văzut parcări) sau de faptul că, în sfârșit, Poliția Română comunică direct cu cetățenii. Fiecare pas mic în direcția potrivită e privit cu reticență. Culmea, mulți dintre cei care apar la televizor și ne bat la cap “cu prioritățile României” simpatizează actuala guvernare, una recunoscută pentru abilitatea ei de a inventa probleme (grațierea condamnaților, de exemplu).

Într-o țară în care statul bagă zeci de milioane de euro în achiziția de frunze desenate și în site-uri nefuncționale, orice lucru bine făcut ar trebui aplaudat. Mai mult chiar, orice lucru care nu strică ar trebui încurajat. Cu atât mai mult cu cât nici multinaționalele, nici ONG-urile nu consumă bani publici, spre deosebire de cei pe care îi înlocuiesc. Însănătoșirea nu are vreo ordine intrinsecă și, chiar dacă ne-a fost dat să fim conduși de o mână de repetenți, faptul că cineva face ceva e un plus. Faptul că cineva face ceva, indiferent de motiv, arată că încă există destul loc pentru asta.

Dacă ar fi să rezumăm, situația este chiar mai simplă. Într-o țară în care nu se face niciodată nimic, nu există „alte priorități”, ci doar… priorități!

P.S: Dacă problema cheltuielilor militare este într-adevăr discutabilă, modernizarea unei forțe militare rămase în anii ’80 nu e.