Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

December 2010

Monthly Archive

Cateva de An Nou

30 Dec 2010 | : Viata & Nu Numai

Postarile despre omul din spatele blogului au fost extrem de rare in ultimii ani. Totusi, pentru exercitiul tastarii, voi mai tine la naftalina articolele relevante pana dupa ospatul de An Nou.

In general, prefer sa-mi pun ignoranta in materie de planuri de viitor pe tema varstei. Asta-i si motivul pentru care  sincer spun ca listele de tip ”New Years Resolution” ma coplesesc. Am constatat ca in 100% din cazuri rezolv tot ce imi propun, dar aproape niciodata in ordinea pe care o credeam fixata. Cum viata nu functioneaza dupa legile fizicii (in cazul cuanticii si reciproca e valabila), nu prea vad de ce mi-as face o lista cu scopuri marete pentru 2011.

Anul care tocmai s-a scurs n-a fost cine stie ce an. A fost ceva mai slab decat 2008, dar mai interesant decat 1993 pe care  oricum nu mi-l amintesc. Am gasit un job despre care sa nu simt nevoia sa scriu pe Twitter (e de bine, adica), mi-am rearanjat prioritatile si mi-am facut ordine in proiecte. Pe langa familie, prieteni & prietena, la asta au contribuit si cativa oameni absoluti deosebiti  pe care am avut nesabuinta de a-i judeca gresit initial. Parte dintre oamenii astia mi-au fost profesori si au oferit o reala si placuta surpriza in cadrul invatamantului universitar. In sens mai putin pozitiv, au contribuit si cateva probleme de sanatate. Dar sa lasam asta, noi sa fim sanato…ati inteles ideea.

Pentru 2011 mi-am propus sa termin programul de master, sa ma reapuc de invatat chineza, sa mai vad cateva tari, sa evoluez profesional, sa merg la Blind Guardian si Ensiferum, sa termin doua carti si sa-i livrez articolul promis acum un an lui Gogu Kaizer. Mai mult, daca tot sunt acolo, mi-as dori sa promovez pacea interplanetara, sa infiintez o asociatie pentru protectia hienelor sud-africane si sa salvez delfinii de macelul din Finlanda. Nu serios, are vreun sens daca insir ce mi-am propus sa fac? Sunt aproape convins ca 2011 va urma traiectoria unui sofer incepator prin Bucuresti. Mai mult, 2011 are o figura talamba asa. Scrieti si voi anul asta pe foaie si spuneti-mi ca nu vi se pare tampitel. Pana si numele suna dubios ”doua mii unspe”. Parca e nume de taximetrist cecen.

Unul din motivele pentru care nici macar un ”Best Of” nou n-am fost in stare sa pun de Anul Nou e ca pentru mine, anul incepe pe undeva prin toamna. Atunci imi fac bilantul, trag linie (Mutu aproba) si o iau de la capat. Am mai scris asta pe undeva, asa ca n-are sens sa va plictisesc. Un An Nou ferit de coma alimentara, bombardamente cu petarde si programe ”de divertisment” televizate. Pe scurt: Un An Nou linistit!

P.S : Pentru ca tot discutam cu un prieten ca ar trebui sa urez si eu ceva, va voi lasa in final cu inteleptele cuvinte ale lui Dumnezeu. Se spune ca in ziua a opta, privind asupra a tot ce facuse, Dumnezeu a zis : Rahat, macar am fost pe-aproape!

LG Optimus P500: Loganul Android

26 Dec 2010 | : Software, Hardware, Online

Urmeaza un post kilometric in care justific achizitia recenta a unui terminal LG. Daca aveti lucruri mai bune de facut (eu stiu-colinde, pornache ?), va  sfatuiesc sa reveniti peste doua zile, cand voi tranti un nou articol despre troli…

Pentru a clarifica o posibila batalie ideologica: aveam nevoie de un telefon cu Android pentru ca vreau sa-mi incerc mana in a dezvolta un joculet pentru el. Cumpar in general gadgeturi la liber, asa ca discutiile despre iPhone si altele nu-si au rostul. Cum in titlu este vorba de un terminal LG, este natural ca in introducere sa vorbesc despre HTC, nu?

Testez piata de cateva luni, iar bugetul initial era destul de mare. Prin 2005-2006, cand Nokia  vs. Sony Ericsson era batalia zilei, eu facusem ochi pentru taiwanezii de la HTC. Nu era uinca un brand despre care sa spuna cocalarii ca ”e mai bune ca iphone-ul”, ci un producator OEM pentru smartphoneuri cu Windows Mobile. Am avut ceva vreme un Touch 3G in mana si am posedat si un Nokia E51 care a crapat recent. Cumva, aveam impresia ca voi arunca o suma buna pe un HTC, nu o suma infima pe un LG. Din pacate, nemultumit de oferta high-end a primului producator, de caramizile marca Samsung si de interfetele Motorola, am decis sa merg pe o solutie temporara (6-7 luni), pentru a ma obisnui cu platforma. Din pacate, in cazul terminalelor mai ieftine, raportul echipare/pret era nesatisfacator (Wildfire imi vine acum in minte).

Intre timp LG, producator renumit pentru preturile mici si bubitele software, scoate un terminal cu Android 2.2 Froyo intr-o perioada in care telefoanele scumpe se tarau pe 2.1 si-l vinde in peste 2 milioane de exemplare in trei luni. Dupa mai multe recenzii dubios de pozitive, am mers pe ideea ca n-am ce pierde si am inhatat un LG Optimus P500. Pentru un telefon de 750 RON la liber (versiune neverlocked, Made in Korea) nu aveam asteptari prea mari. S-a intamplat insa sa fiu placut surprins.

 
(Sursa Imaginii – GSMArena.com)

Pe langa specificatiile peste medie in gama asta de pret, telefonul face rabat de la stilul de fabricatie LG (plastic de breloc) si reuseste sa arate mai mult decat decent. Pentru a nu plictisi si mai mult cu descrierile inutile, o sa incerc sa notez pe scurt punctele tari si punctele slabe ale telefonului si sa le asociez ulterior cu impresiile personale in utilizare.

Puncte tari:
+ Pretul  la liber (aici nu are rival nici macar in gama chinezariilor Gygabite)
+ Configuratia hardware: procesor de 600mhz (Qualcomm MSM7227), 512 Mb Ram, Wi-Fi, GPS
+ Baterie de 1500mah (comparativ, dispozitive mai puternice au baterii mai mici – 1400mAh Desire si 1230mah Desire HD)
+ Touchscreen capacitiv de 3.2 inci, cu un contrast si o luminozitate excelente , rezolutie HVGA (420×320)
+ Accelerometru cu auto-rotate, senzor de proximitate, multi-touch si mai tot ce au ”baietii mari”
+ Playback DivX din start, capacitati decente de media player cuplate cu un difuzor suficient de zgomotos
+ Android 2.2, cu update la 2.2.1 (o ocazie buna de a testa sistemul)
+ Un update promis la Android 2.3 Gingebread
+ Interfata destul de curata – un utilizator clasic de Android nu se va simti deranjat de modificarile aduse de LG (de-aici si stampila de pe spate – ”with Google”)
+ Comunitate in crestere datorita numarului mare de unitati vandute

Puncte slabe:
-Plastic: desi se simte excelent in mana fata de alte dispozitive, nu e la nivelul constructiei HTC. Capacul bateriei este destul de alunecos (o husa din silicon rezolva problema)
-Ecranul este ceva mai putin sensibil decat la dispozitive comparabile, iar feelingul de ”plastic” nu te paraseste nici aici
-Camera de 3.15 MP, fara flash, dar cu autofocus si face detection are performante acceptabile in pret, dar nu prea grozave per total
-Nu suporta Flash 10.1 datorita limitarilor procesorului (softwareul aditional si browserele de tip Skyfire fac ca problema sa nu fie insurmontabila)
-Procesorul isi arata limitele in aplicatiile intensive p: anumite jocuri 3D si deschiderea unor prezentari/fisiere Office multimedia mai mari.
-Lipseste un senzor de lumina (totusi, la E51 era inutil), motiv pentru care luminozitatea ecranului trebuie setata manual
-Producatorii nu mureau daca puneau un beculet de avertizare langa senzorul de proximitate.
-Memorie interna mica (170 de mb), desi telefonul vine cu un microSD de 2GB si suporta carduri de pana la 32GB.
-Ultimul update (Android 2.2.1 – firmware V10N) aducea mai multe hibe decat imbunatatiri. Intre timp, problema a fost corectata.

Dupa vreo trei zile de jucat cu el, m-am convins ca nu e un inlocuitor pentru vreun Desire, Galaxy S sau pentru alt baiat mare (la propriu si la figurat). Totusi, are cel mai bun raport calitate/pret din gama medie a telefoanelor Android. Isi face mai mult decat satisfactor treaba si asta-i motivul asocierii cu eternul Logan (ma gandesc acum la un Logan Diesel full option, cumparat la reducere)

In cazul achizitionarii unui telefon full-touch, primele intrebari sunt legate de modul in care raspunde ecranul si de posibilitatea de a scrie coerent pe el. Ecranul este mai mult decat satisfacator la nivel de unghi si redare si se comporta decent ca touchscreen (inregistreaza bine atingerile, insa nu este foarte sensibil la micile treceri – LG sustne ca asta era intentia). Din punct de vedere al tiparirii, tastatura virtuala adaugata de producator peste cea Android (accesibila la randul ei) este binevenita. La nivel de ergonomie, ma declar multumit de marimea telefonului, de butoanele de pornire si volum (subtirele, cu raspuns bun si  greu de apasat accidental), dar nu inteleg existenta tastei fizice de cautare concomitent cu bara de cautare virtuala. Feedbackul tactil (haptic) functioneaza, dar imi e inutil. Lag-ul interfetei este destul de mic si pe un telefon curatel la nivel software, va fi sesizabil numai in comparatie si dupa un reset.

Continue Reading »

Prin parc

23 Dec 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

In ultima vreme am fost prea obosit pentru a mai scrie, socializa sau chiar pentru a termina frazel…

Daca va intrebati despre ce naiba ar putea fi postul, ei bine el nu e cu siguranta despre parcuri. Gata, v-am stins si ultima faclie de speranta ca ati fi putut citi ceva coerent astazi. Titlul vine de la un articol care trebuia sa apara cu un an si ceva in urma. Stiu, public cu viteza cresterii economice a Romaniei. In perioada amintita anterior, trantisem online cateva frustrari legate de oamenii asa zisi ”atehnici”. Tot atunci eram pe punctul de a plasa o intepatura in directia adversarilor trendurilor online. Nu-i timpul pierdut: ma irit acum, doar e in prag de Craciun…

La momentul respectiv gandisem o analogie copilaroasa, plecand de la faptul ca de ani buni, lumea online nu mai e un tarc pentru ciudati. E un parc imens, unul care acopera aproape tot orasul si prin care involuntar vei trece in drumul spre casa, munca sau bar. Nu e ca si cand n-ai putea ocoli parcul, dar, ca sa vezi, iesirile lui duc instant in toate directiile posibile. Mai toti prietenii tai si sefii tai pierd vremea prin el, alaturi de pustii rebeli, iubitorii de blanuri si  de idioti.  Sa spunem ca nu te intereseaza nici ei, nici oamenii cu portavocea de la coltul aleii (bloggerii). Sa spunem ca tie pur si simplu nu-ti plac parcurile. Ocolirea parcului e o chestie anevoioasa, dar posibila, desi amicii tai se vor intreba intotdeauna de ce naiba nu te vad pe-acolo.

Problema cu ocolirea parcului online, ca si cu recunoasterea inaptitudinii sau a dezinteresului, vine din modul in care faci asta. Prima versiune este ocupata de recunoasterea demna: nu ma pricep, nu pot, sau pur si simplu personalitatea mea nu se pupa bine cu mediul asta.  La naiba, pana si atunci cand injuri pe cineva o poti face intr-un mod demn si fair-play (sau macar argumentat). A doua versiune, cea mai des intalnita, este izvorata de incapacitatea de a-ti recunoaste ignoranta. Nu, nu eu sunt ala care nu stie cu ce se mananca un blog, un cont de Facebook, Twitter, etc. Nu, toti aia care folosesc serviciile astea sunt idioti, iar eu sunt un vizionar pentru ca ma ascund in coltul meu si carcotesc!

Speram sincer ca intre postul meu anterior si articolul asta, specia asta sa dispara. Ei bine, n-a disparut: in cel mai bun caz s-a metamorfozat intr-o specie de trol des intalnita pe siteurile de stiri si blogurile cunoscute. Nu e greu sa observi ca exista intr-adevar oameni pe care lumea online nu-i prinde. Fie ca-i vorba de varsta , mentalitate sau de pura preferinta, cei care trec tacit pe langa lumea virtuala sunt de cele mai multe ori demni de respect. Nu-i pot insa intelege pe cei apropiati de varsta mea, fara vreun handicap material sau mental, care iti spun cu seninatate ca ”toti astia cu blogurile, publicitatea si twitterurile lor sunt niste imbecili”. Imi e inca greu sa recunosc ignoranta ridicata la rang de virtute.

Am inteles, sunt oameni carora nu le place sa mearga prin parc. Nicio problema, exista rute ocolitoare. Totusi, are vreun sens sa te urci pe gard si sa-i scuipi pe cei care-si vad de treaba inauntru?

P.S : Intarzierile in postare va sunt aduse cu ajutorul FAN Curier, aceaasi firma pur romaneasca care intarzie de fiecare data comenzile si  pentru care o livrare inseamna o completa restructurare a programului pentru ziua respectiva. Am mai scurtat putin dedicatiile morbide, pentru simplul motiv ca eroarea fusese a dispeceratului lor, nu a curierului (si dupa cateva telefoane si amenintari, am recuperat coletul).

P.S2: Cu intarziere, Sarbatori Faine daca nu ne mai citim pana duminica!

O tara de imprumut…

17 Dec 2010 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Asta-i un articol pornit de la o discutie pe trecerea de pietoni. Putintica indulgenta, va rog…

La sus amintita trecere, am intalnit acum doua zile o doamna cu o senzationala perspectiva asupra vietii. Fara sa o fi abordat, dar impartasind cu ea experienta devastatoare a unui pliant Provident, doamna s-a trezit ca-mi spune : Si ce-i pana la urma rau cu imprumutatul? Eu am datorii la banci de cand ma stiu! Si mama imprumuta la fel, putin de-aici, putin de-acolo.

Cam atunci m-a lovit pe mine epifania: geme netul de articole despre cum romanii sunt prosti, lenesi si fuduli, despre cum traiesc peste mijloace si despre cum au fost treziti de criza. Complet de acord, dar inca nu vad niciun articol despre cultura imprumutului. Noi astia, care in 89′ ne luptam cu teroristii si suzeta, am prins  ani buni ramasitele mentalitatii de ”imprumut”. Monstruletul inca respira cuminte din coltul lui intunecat.

Ideea de imprumut are radacini mai vechi: de la cana de zahar pe care nu o mai vedeai niciodata inapoi (nici macar sub forma banalului ”multumesc”) pana la ”da-mi si mie o suta de mii pana miercuri”, obiceiul de a ciupi sub pretextul imprumutului ramane in picioare. Pana la urma, nici nu-i vorba de reputatia ta ca individ sau de faptul ca amatorii de imprumuturi sunt cei mai detestabili membri ai oricarui anturaj. E vorba pur si simplu de ideea de a calca in picioare  bunavointa celorlalti, mizand pe nesimtita idee ca ”nu vei fi prins”. In sumara-mi experienta de viata, am intalnit inclusiv cazul patologic, al omului bolnav de imprumutat, cuplat cu un caz rebel de ”nu-mi amintesc”. Respectivul, un pustan deloc sarac, a fost vindecat in mod miraculos de boala cand, pe la vreo 16 ani, a imprumutat de la minoritatea care poarta constant camuflaj nocturn.

Pana la urma, in asta a constat si surpriza crizei. Mii de indivizi au mers pe romanescul ”Si daca nu platesc, ce patesc?” pentru a descoperi surprinsi regula de baza a sectorului financiar: banca nu pierde niciodata. Bine, in criza, bancile au pierdut alaturi de ai sai speculanti clienti, dar niciodata bancile n-au pierdut singure. Totusi, amicul ala de la care iei bere si tigari pe ”datorie” te va suporta o vreme, pe cand o corporatie aflata in galeata te va tara in rahat si iti va indesa pe gat turtite din acelasi material. Ideea imprumutului si a datoriei atasate inca nu s-a intiparit clar in mentalul colectiv, inca obisnuit cu traditia comunista de tip ”merit si eu putin, ca doar e munca mea”. Comparatia poate parea deplasata, dar aceeasi doamna de la trecerea de pietoni avea clara impresie ca de fapt imprumuta tot din ”banii ei, banii dati pentru stat”.

Justificarea oricarui imprumut pe termen lung trebuie sa fie a naibii de buna. Nevoia stringenta nu este ceva nemaintalnit in lumea animala. Totusi, de-aici si pana la ”am nevoie de 3 000 de euro imprumut ca sa-mi iau perdele’, e o distanta apreciabila. Pe-afara se poarta imprumuturile masive pentru facultate, metoda care a scazut masiv valoarea unor universitati din Vest. E clar ca daca micutul Johny termina la Oxford, va avea automat salariu de 100 000 de lire pe an, nu? Ca om cu groaza de datorii si cu reguli stricte in ceea ce priveste imprumutul, imi e extrem de greu sa inteleg cum poti vorbi candid de un imprumut de 100 000 de euro, de parca ai fi imprumutat o bicicleta Pegas.

Daca ar fi vorba numai de micile meschinarii si de atitudinea fata de banci, tot ar fi una. Din pacate, imprumutul apare mereu, ca o justificare trista pentru furt. Asa circula articole, glume, idei si imagini “cu imprumut”. Mai mult, victimele ar trebui sa fie mandre ca vreun cretin se ”imprumuta” constant de la ei. Cand vine vorba de calculat dobanzi, nevoiasii se ascund linistiti intr-un colt si se fac ca ploua. Totusi, nu-i cazul sa ne agitam : intr-un fel sau altul, banca nu pierde niciodata…

P.S: Ca intotdeauna, fara legatura, incerc inca sa descopar motivul pentru care mi se aglomereaza zeci de mesaje in spam si motivul pentru care Google nu ma mai indexeaza aproape deloc. Nu ca ma omor cu traficul, dar nu inteleg cum au zburat din motoarele de cautare anumite articole…

Crima si Pedeapsa: Copiatul

10 Dec 2010 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Cum n-am avut timp nici sa-mi scriu numele pe facturi, a trebuit sa-mi iau o scurta vacanta inainte de a publica din nou.

Intrigat de un articol despre copiat scris din perspectiva unui profesor, am simtit nevoia sa ridic problema. O antica practica (sunt convins ca primul ucenic se inspira din papirusul maestrului), copiatul a capatat un statut aproape religios. Crez pentru unii, demon pentru altii, copiatul e atat de uzual inca nici nu mai apare pe lista de probleme ”academice”. Avand o oarecare distanta de epoca in care astfel de practici erau comune, mi-am permis sa aberez putin.

Din aceeasi perspectiva ”religioasa”, copiatul e fie o tradare de principii, fie o metoda de a o trage sistemului. Pe de-o parte, daca ti-au fost insuflate minime principii si daca se intampla sa fii si atras de o materie, ideea de a copia ar trebui sa-ti repugne. O spun din perspectiva unuia care in liceu si generala prefera sa-si micsoreze media decat sa copieze. Departe de a aspira la statutul de tocilar, echivalam copiatul cu furtul. Notele din generala si liceu erau suficient de irelevante ,incat sa nu vreau sa anulez complet orice urma de efort din spate.

Extrem de putinele materii la care am trisat, au fost cele care nu-si justificau intru-totul existentam, prin curiculum sau profesori. Prima data cand am copiat si culmea, nu m-am simtit vinovat, a fost la o lucrare de control la religie, in gimnaziu. Pentru a fi finut, n-am copiat din carte, ci am rugat o colega sa-mi dicteze. Vorba unui coleg : ”Ne vede spiritele, Vlade!” . Un prof suplinitor ne carase o lucrare de control in care trebuia sa scriem din memorie vreo 4 rugaciuni, una fiind Crezul. Oricum, la vremea respectiva, eram convinsi ca si ”seful cel mare” era de acord cu noi in problema respectivei lucrari.

Asta ne aduce in a doua parte a problemei: sistemul sustine materii atat de putin relevante, incat nu justifica pierderea de timp. E inevitabil ca astfel de materii si profesorii atasati lor sa existe si am mai discutat pe tema. Asta se intampla in general cu materii irelevante insa exista cazuri cand subiecte cu rol formator devin o corvoada datorita unor profesori incapabili. Totusi, justificarea asta ar putea sa functioneze in cateva randuri, dar nu poate fi singurul catalizator al unui comportament.

E de inteles daca ai copiat pentru ca toata sala era cu caietul pe masa (”Point of Parity”, vorba publicitarului) sau pentru ca materia era irelevanta pentru toata lumea. Din pacate, Romania are o intreaga cultura a copiatului. De la smartphone-uri la pixuri cu mp3 player si casti cu bluetooth, silitorii nostri elevi sunt olimpici in ale trisatului. Efortul depus in a trisa eficient il depaseste cu mult pe cel pe care un om normal il depunde invatand. Avem o piata extraordinara pentru ”ajutoare de copiat”, iar greata de a munci respira prin toti porii. E deja un stil de viata, un stil de a ”invata”. Mai grav e ca ai nostri nu se indeletnicesc cu astfel de manarii pe la vreun curs facultativ, ci incep sa copieze sistematic din clasa a doua.

Copiatul ca unica metoda de avansare este condamnabil, indiferent de motivatie (de fapt, cand copiezi la 10 lucrari succesiv, e greu sa ai o motivatie reala).  Copiatul circumstantial e una, copiatul sistematic e complet altceva. Un cinci pe merit face cat 15 ani trecuti ”pe sub mana”. Dupa ce din liceu retin ca se poate copia cu ochelarii de soare si ca la Politehnica se copiaza de pe Iphone, simpaticii nostri analfabeti incep sa urle ca ”au facultate” si nu sunt angajabili. Aici vine partea brutala: 70% din bagajul inforomational acumulat in sistemul educational este inutil, dar in continuare scoala este o simulare a muncii. E o mostra de program de lucru organizat prevede testele si evaluarile periodice.

Intr-un sistem de invatamant handicapat, faptul ca tu trisezi nu te face un erou. Te face cel mult un analfabet cu pretentii de rebel. Daca si atunci cand se pun bazele formarii tale ca individ, principalul tau imbold este sa inseli, asta spune ceva despre personalitatea ta. Sa nu uitam de zecile de profesori care au copiat la examenul de titluarizare. Ajungi sa ocupi vreun birou la vreo firma de provincie unde-l pupi sistematic in fund pe sef pentru a putea juca poker online. Daca nimeresti in domenii vocationale precum jurnalismul, Google Translate si copy/paste iti vor deveni unelte nelipsite in lupta contra originalitatii. Pentru ca…numai tocilarii si fraierii creeaza, nu-i asa?

P.S: Fara legatura, primisem zilele trecute un mail interesant. Mailul venea din partea unui ONG si nu-l voir reproduce. Desi e tot pe obisnuitul stil ”doneaza 2 euro pentru”, initiativa mi s-a parut suficient de ok incat sa-i dedic un link. ONG-ul se numeste Telefonul Copilului si daca treceti peste bannerul iritant, veti observa o organizatie suficient de transparenta si  cu un scop logic. Fara a se adresa unei singure persoane, ONG-ul urmareste mentinerea unei linii de apel gratuite la care copiii abuzati sa poata gasi ajutor. Dat fiind numarul ingrijorator de astfel de cazuri  si frica de a apela la autoriati, am decis sa urez ”vant in panze” initiativei.

https://www.krossfire.ro/am-facultate-domle/

Next Page »