Scriam în timpul protestelor că durerea conducerii a fost că mai toată lumea a observat că împăratul nu poartă haine. Cu alte cuvinte, ne-am prins că regele-i gol și vrem să-i facem și raport pentru expunere indecentă.

În momentul ăsta, indiferent spre ce coș de gunoi se îndreaptă România, o bună parte a populației nu se mai poate preface. Asta nu înseamnă că lucrurile vor degenera, ci doar că, atunci când dai unui moș senil portofoliul de ministru sau unei țoape cuvântul la ONU, cineva te va arăta cu degetul. Asta dacă nu va protesta sau nu va pleca pur și simplu din regat, lăsând bufonii să se înfrupte nestingheriți din visterie.

Și nu, nu sunt numai foștii protestatari din piața Victoriei. Sunt și angajații Ministerului Turismului și Sportului. Și polițiștii. Și psihologii (exact, psihologii). Practic, cam toată lumea care a realizat că lucrurile nu sunt în regulă în instituțiile în care lucrează a ieșit să-și spună oful. Și asta nu e numai o consecință a vigilenței. Aici mai intervine ceva ce mulți dintre cei obișnuiți cu vechea ordine nu pot să înțeleagă: ierarhiile clasice se prăbușesc.

Să analizăm însă aceste ierarhii pentru a înțelege de ce oamenii crescuți de Iliescu, această supernovă a nesimțirii, se miră că s-a spart balonul, după 20 de ani de domnie.

Cum mergeau lucrurile

Costel, ușor alcoolic, ușor bătăuș și combinator cât cuprinde (dar altfel băiet fain) se înscrie în partid. Aici, flerul lui de băiat valabil îl face repede să intuiască cine e șefu’ la bani. După câțiva ani de mici favoruri („Haide boss, că ți-l rezolv eu pe-ăla cu parcarea!”, “Da șofer nu vreți, dom’ președinte?”), Costel ajunge și el “ceva” în consiliul de administrație al filialei. Mai târziu, după ce șefu’ se prinde că ăsta micu’ fură de la toți, dar nu și de la el, îl pune pe băiatul nostru pe liste la alegerile locale.

În timpul ăsta, Costel este ajutat să-și dezvolte un start-up prosper, adică să-și pună chioșcurile cu țigări fix în parc, lângă locul de joacă. În schimb, el mai rezolvă pe unul, pe altul, mai aduce lumea la vot și mai strânge un leu pentru partid. Pentru că sistemul din care face parte este încă feudal, lucrurile nu se vor schimba după alegeri. Diferența e că afacerile vor fi mai mari, sumele mai grase și cota de tribut ceva mai mare.

După o facultate făcută la mare distanță, câteva lecții de dicție, șase costume și trei ceasuri fără beculețe, Costeluș cel Bătăuș devine Domnul Senator Costin sau, mai grav Domn Ministru. Acum “șefu’” e altul, pentru că cel vechi a fost prins cu mita, turnat chiar de Costel. Domnul Senator apare la TV, dă declarații războinice și uneori se mai pozează cu amante la cafea, să nu-i scadă brandul. Mai mult, de când are și doctorat în economie agroalimentară, maestrul ne dă și lecții despre interpretarea Codului Penal.

Cine lipsește din tot peisajul ăsta? Aceeași oameni care lipsesc și din peisajul băieților de cartier: fraierii. Ăia care “marcă banu’ gros’” și care nu toarnă niciodată, că altfel îi umflă băieții. Fraierii care timp de două decenii au acceptat jaful sau au fost forțați să tacă și să plătească (că și minerii erau băeți valabili, nu-i așa domnu’ Iliescu?).

Mai grav este că Domnul Senator Costin chiar începuse să creadă în propria superioritate și în propria capacitate intelectuală. Tăcerea celorlalți îi confirma în mod direct bănuielile. Și ca domnul senator erau și doamna rector, domnul chestor, domnul șef de filială. Toți analfabeți funcțional și toți experți într-un sistem în care, vorba “fostului mare magnat” Sorin Ovidiu Vântu, existau numai șmecheri și fraieri.

Cum merg lucrurile acum

Exact la fel. România încă nu a înțeles încă de ce există țări bogate și țări sărace. Nu, nu e din vina lui Soroș. E economie simplă, iar corupția (alături de religie și geografie) sunt principalii factori care o sabotează. Exceptând ciudatul an trecut, în care s-a întrezărit o urmă de speranță, politicienii noi par a fi construiți după șablonul celor vechi. Mici Costei dornici de afirmare, cartieriști tupeiști și fufulițe de salon, cu toții pregătiți să se posteze în fața camerelor și să ne spună că “economia duduie”.

Există totuși două mici diferențe. Una ar fi Justiția, cu un DNA care nu se știe după ce reguli lucrează, dar lucrează și asta e deranjant pentru mulți. A doua ar fi că „sclavii” pe care Costel se pregătea să-i jupoaie cu biruri nu prea mai au chef de el. Sigur, vor munci, pentru că așa sunt fraierii, corecți. Doar că, în timp ce fac asta, vor avea grijă în fiecare zi să-i arate că e mic, prost și limitat. Online, offline și pe toate canalele pe care se poate face asta.

Asta e bucuria iobagului modern: să arate boierului că e un parvenit slinos, ajuns la putere din pură întâmplare. Și chiar dacă va ajunge la banii pe care-i visa din fragedă pușcărie, Costel se va simți nasol. Pentru că nu-i va mai da nimeni ocazia să se simtă puternic și inteligent, să fie domn Senator. Va fi Ciordache, Livache, Ghimpeanu, Olguța Prostuța sau Tâmpiceanu. Oricâte diplome false și-ar pune pe birou și oricâte eșarfe de mii de euro și-ar atârna la gât, Costel va fi tot Costeluș Cățeluș în ochii publicului. Și asta doare.

Doare să știi că oricât ai fura și oricât ți-ai acoperi urmele, clasa ta reală va fi vizibilă la orice pas. Oricât de înalt ar fi gipanul, vei mirosi a cartier mărginaș și a comună fără canalizare. Asta doare așa cum îi dureau și pe vechii moșieri etichetele atârnate de noua burghezie, o oglindă a propriei micimi. Doare să nu știi când se va decide cineva (un viitor Costel, poate) să te arunce în gura lupoaicei DNA pentru a satisface aceiași “sclavi”.

Înainte era simplu: vechea putere era schimbată de următoarea, prin vot analfabet sau incorect, dar în principal prin prostia celor ce tăceau. În final primeai aceiași oameni, dar în alte culori.  Aceiași oameni care dădeau vina pe vechii oameni pentru greșelile tuturor. Acum apare posibilitatea ca imaginea publică, organismele internaționale și poate chiar faptele de corupție să te înfunde definitiv. E greu să să fii Dan Iosif în 2017.

Cum ar putea merge lucrurile

E clar că tendința fostei nomenclaturi și a noului proletariat este revenirea la vechea stare de fapt. Fără DNA, fără UE, fără stat de drept și, mai ales, fără mijloace de exprimare, contestare și organizare în masă. Iobagii să tacă, boierii să petreacă. Dacă au ajuns sus, sigur sunt băieți deștepți, nu? Mai puțin Soroș, el e rău, pentru că nu e român.

După exemplul Turciei și al Ungariei, e greu de spus dacă lucrul ăsta este sau nu posibil. Să nu uităm că una din țările ăstea e condusă de un adolescent psihopat și că e greu de spus clar care dintre ele. În România, Costeii actualei puteri ies în chiloți să protesteze, emit teorii demente despre viață sau pretind nonșalant că nu există corupți.

Tot în România însă, principala noastră protecție nu e nici NATO, nici UE, ci tocmai faptul că suntem români. Nu daci liberi, nu romani temerari, ci români. Oameni cărora capra vecinului li se pare nasoală, chiar și atunci când ea nu există. Aici, în orice partid de rechini, mirosul de sânge se simte repede. E greu pentru șefu’ să mențină puterea, când are zeci de Costei care vor să râdă printre dinți la tv.

Pe de altă parte, lucrurile ar putea merge și altfel, deși ne-ar mai trebui vreo 10 ani de educație democratică pentru asta. Sunt 10 ani pe care actualul context internațional nu vrea să ni-i dea. Lucrurile ar putea merge în direcția în care politicienii, burneii, dragnii și condrii nu ar mai trebui descoperiți de instituții suprasolicitate, jurnaliști rătăciți sau prin dosare servite. Asta ar fi direcția în care fiecare dintre noi s-ar autosesiza la toate micile mârlănii pentru care găsim timp să scriem pe Facebook, dar pentru care nu avem 10 minute de-o reclamație.

Ca lucrurile să se miște în direcția asta ar trebui totuși să continuăm. Să continuăm să fim incomozi. E o situație ingrată, dar istoria ne-a demonstrat că bolile economice și paraziții sociali nu dispar dacă îi ignori.

P.S: Un bun început ar putea fi tocmai încurajarea micilor lupte, cele pe care le consideram tragice în adolescență și stupide la maturitate.