Invitat de un prieten cu-adevarat indragostit de muzica lui, am purces acum doua zile la trambitatul concert Yann Tiersen. Aici as vrea sa clarific ca in ciuda pasiunii mele evident pentru metal, am ascultat mai tot ce a scos Yann Tiersen intre Rue de Cascades si Les Retrouvailles. Mai mult, desi nu ma omor cu stilul, i-am ascultat si vizualizat  online ultimele improvizatii live. Prin urmare, speram la un concert ”clasic” dar m-as fi lasat cu bucurie surprins.

Motivul pentru care public recenzia la aproape 3 zile dupa concert este ca am preferat sa ma distantez putin de fenomen . Si acum imi pare ciudat cum oameni care au plecat dezamagiti au preferat ca ulterior sa se rezume la ‘‘Cred de fapt ca a fost foarte misto, dar n-am inteles eu bine”. Ca sa aproximez un clasic in viata, jack :  E chiar atat de greu sa recunosti ca ai aruncat banii pe o porcarie  ?

Problema n-a fost neaparat in faptul ca un compozitor ajuns cunoscut datorita vioarei, pianului si acordeonului a facut niscaiva experimente rock. Problema a constat in modul de abordare, in senzatia de pustan rebel care defuleaza in fata unui public care a platit pentru altceva. Modul in care Tiersen abordeaza chitara nu e cu mult prea departe de cel in care o face un incepator: simplist si ”intens”, adica tare. Mai grav este ca in febra minimalismului, Tiersen n-a putut lasa in pace nici sintetizatorul care a inecat totul in zgomote. Rezultatul a sunat ca o combinatie de metal incipient cu putina vioara , theramina (martenot de fapt) si un bas greu de suportat. Vioara a cantat cu-adevarat doar pe  Sur le Fil,  restul concertului fiind lasat prada experimentului. Yann Tiersen nu inseamna doar Amelie dar sper sincer ca Yann Tiersen nu inseamna minimal, post-rock sau altele. Omul avea o nisa superba, nisa unui tanar compozitor cu viziune si cu inspiratie clasica (Vivaldi , Handel) care ar fi putut duce treptat stilul asta mai departe. In schimb, din plictiseala sau necesitate de a-si testa fortele, Tiersen a ales calea inaudibilului.

Pentru un fan al barocului simfonic care pe langa a ascultat mai tot de la Zeppelin la drone doom,  Tiersen a parut deplasat. Nu ma asteptam sa-l vad pe Dominique Ane dar vocea lui Yann este pur si simplu slaba si neconturata. Muzicienii adusi cu el pareau adunati de la diverse trupe, basistul cu miscari de metalist fiind un exemplu. Riffurile repetate la infinit aveau uneori tendinta de a atinge alternative-ul american iar instrumentele ”mai altfel” nu reuseau decat sa intareasca sentimentul de nehotarare muzicala. Pentru genul asta de apucaturi exista ‘’side project”-urile, adica trupele cu nume dubioase care canta prin cluburi si in care isi face brusc aparitia si un nume mare. Nu de alta, dar mosuletii care au plecat dupa 20 de minute si cam 90% din sala aia nu venisera pentru ”The Yann Tiersen Experience”.

Indiferent a cata oara vizitezi o tara, e de bun simt sa vezi de ce fanii de-acolo te asculta. Concertele au un pret pe bilet cu un scop iar Sala Palatului nu este un club de cartier.  Da, sonorizarea a fost proasta dar nu l-au ajutat nici prestatia sau coerenta muzicala. Am vazut comparatii nejustificate cu Sigur Ros (post-rock) sau Arcade Fire, trupe cu mult mai mult bun gust in concert.Stiu ca au fost si oameni care au apreciat sincer evenimentul si nu-i voi condamna pentru simplul motiv ca e posibil sa avem alte background-uri muzicale. Poate ca totul se reduce la asteptari insa cei care desi n-au inteles mare lucru din intentiile ”maestrului” dar il apara, raman iritanti.

Ai mei prieteni si nu doar ei au acceptat ca idolul lor a facut un concert prost si pentru asta ii pot respecta. Omul ne-a aratat fundul (la propriu, involuntar) pentru a-si satisface egoul muzical. Dupa o ora si jumatate in care incepusem sa-mi amintesc glume de la job , ”marele” compozitor s-a retras de pe scena fara a fi bisat. Cum ultimul concert la care am fost anul asta a fost Leonard Cohen, voi presupune ca nu l-am vazut cu-adevarat pe Yann Tiersen ci pe un pusti de 16 ani care si l-a ales gresit idolul.

P.S : Una peste alta, dupa Inglorious Basterds, un film pe care la randu-mi il recomand, am sesizat un contraatac pe o linie similara cu titlul ”The Men Who Stare at Goats”.  Nu stiu de ce dar am senzatia ca titlul asta, in ciuda pretentiei de a intra in pop-culture, va genera sute de parodii.

31 Comments »