Indragostiti de imaginea branzeturilor frantuzesti sau de Gouda olandeza, uitam de expertiza romaneasca in a uita laptele intr-o galeata timp de 3 zile…

Cu putina vreme in urma, aveam o discutie extrem de fructuoasa la birou pe tema ”palincii” (puneti voi diacritice, daca le simtiti). Ca orice discutie de genul, totul s-a terminat cu indemnul reciproc ”la munca ba, nu la intins mana”.  Totusi, discutia merita aprofundata, dar nu in cazul palincii. Palinka este un brand inregistrat al Ungariei, in conditiile in care varietatea romaneasca a bauturii spirtoase, Palincă, ne apartine. Daca omuletul de pe cerebel a avut o reactie de tip “Ce măăă?”, ei bine, problema patentelor si drepturilor de nume e mai stufoasa si mai stupida de-atat.

Daca drepturile de nume asupra unui produs precum sampania (restrictionat la o singura regiune din Franta) sunt de inteles, in cazul mancarurilor traditionale lucrurile se incetoseaza. Sistemul legislativ PGS (Protected Georgraphical Status) permite asocierea unui produs ”traditional” cu o regiune inclusiv pe baza de ”eu am ajuns primul”. Bine, birocratia si legea in sine nu stipuleaza asta in mod direct, dar e destul de clar ca se poate. Partea unde poti indoi usor legea in favoarea ta, tine de conditiile de productie si depozitare. Daca rachiul are 60 de grade in general iar ”răchia” are 63, legislatia permite inregistrarea lor ca produse diferite.

Uite asa am inceput sa ne batem cu X alte state pe produse pe care nu vom obtine niciodata paternitatea (de la mamaliguta/polenta pe care am importat-o, pana la sarmalele raspandite in tot fostul Imperiu Otoman). In general, la targurile cu produse traditionale, Romania vine cu o serie de ciorbe, supe si ghiveciuri care par a fi inventate special pentru ocazie. Ne luptam in conversatii cu altii pe tema a ”ce e romanesc” si uitam literalmente de propria ograda. Nu serios, in ograda aia exista niste animale,  iar unele dau lapte. Datorita acelui lapte si a lipsei de resurse, branza romaneasca e probabil unul dintre cele mai largi seturi de produse autohtone, unul care ne-ar ajuta putin la brandul de tara si alte bazaconii.

(Imagine preluata de pe www.belorient.com.cy)

Cuvantul ”branza” in sine provine (cel mai probabil) din traca si se regaseste intr-o forma sau alta in mai multe limbi balcanice (Bryndza anyone?). Mai mult, primele asocieri cu produsul comercializat acum (branza alba) s-au produs sub denumirea de ”branza valaha” (Wallachian cheese). De aici si intaietatea dacilor in a pune laptele in chestii si a-si aminti de el dupa o saptamana. Ar fi fain sa spun ca noi am inventat branza si sunt si suficient de tampit incat sa o fac. Din pacate, n-am inventat-o noi, ci tot asiaticii, asiatici care probabil cautau ceva sa ingurgiteze in timp ce se uitau la animeuri. In orice caz, daca urmarim etimologia cuvantului, observam ca romanii se cam pricep la ”branza” si mai putin la ”cheese”.

Cateva varietati locale au fost deja inregistrate (casul de Năsal printre ele), pe cand altele sfideaza logica (branza care nu se strica niciodata, de exemplu). Mai mult, targurile traditionale au o larga selectie de branze, ordonate dupa provenienta si fanteza producatorilor. Varietatile de bulz existente in Romania sunt alta dovada a inventivitatii unor oameni care au avut la dispozitie lapte, malai si rabdare. Cert este ca, daca agricultura n-ar muri mai repede decat presa scrisa, branza ar fi unul dintre putinele produse cu care chiar am putea iesi in fata.

In final, drept rezumat, sfatul meu e ca atunci cand aveti drept invitat vreun strain, puneti-i in fata un castron cu branzeturi autentice si, cu ochii bulbucati, mormaiti: Braaaanzaaa! No, ase se face marcheting!

P.S: Ca de obicei, cracked mi-a luat-o inainte cu o idee de articol. Chiar si asa, va recomand sa bagati cat de cat un ochi pe bucata asta, mai ales daca ati vazut de mai mult de doua ori filmul 300.