Cu mulți ani în urmă, pe când Năstase se pregătea să devină împărat, iar O-Zone ne zdruncina încrederea în umanitate, se năștea primul reality show românesc…

Chiar dacă anii 2000 ne loviseră și cu alte producții incalificabile (Vara Ispitelor), Big Brother-ul apărut în 2003 a fost primul fenomen social de genul ăsta. A fost emisiunea care a deschis apetența românilor pentru femei care au ratat videochat-ul și bărbați care au ratat selecția naturală. Fără acest moment de curbură din istoria televiziunii nu am fi avut astăzi show-uri precum Noră pentru Mama, Gospodar Fără Pereche sau Insula Iubirii. Mulțumim, PrimaTV!

Prima ediție Big Brother România a avut succes din mai multe motive. Unul era că Virgil Ianțu și Andreea Raicu erau pe-atunci cunoscuți, nu combinații aleatorii de vocale și consoane. Un altul era că, neinfectați de microbul celebrității (offline, că vedete online încă n-aveam), concurenții se purtau relativ natural. Sigur că toți epatau în fața camerelor, dar băieții și fetele ălea semănau a oameni. Partea proastă a naturaleței este că aceeași emisiune l-a dat vieții mondene pe Ernest și a refuzat să-l mai ia înapoi. El a fost singurul care a rămas pe sticlă, dar serios acum… în prima casă Big Brother exista un tip care-și spunea Mumu!

În fine, să accelerăm puțin povestea. Big Brother-ul de-atunci a fost câștigat de un anume Soso, un băiat tinerel cu o poreclă și o atitudine dureros de benigne. Genul de om pe care-l votezi pentru a nu supăra pe nimeni. Un fel de Iohannis, care însă nu a decis ulterior să devină vedetă. După câteva vacanțe și investiții decente, Soso și-a terminat studiile, a devenit medic și s-a cărat în Germania. Dar nu despre el o să vorbim, ci despre unul dintre concurenții de pe locurile secunde. Un băiat care a ajuns aproape de finală, fără a avea vreodată șanse să o câștige.

Adrian. Adrian era băiat bun… oarecum. Tânăr, ambițios și puțin cam tupeist, craioveanul ăsta nu avea chef de facultate, pe motiv că își începea cariera muzicală. Voia să devină rapper și se supăra de fiecare dată când cineva îi spunea că nu prea e loc de el nici în casa Big Brother, nici pe scenă. Omul nu avea experiență de viață și cu atât mai puțin experiență muzicală, dar voia sincer să “facă lucruri”. După ce i-a stresat pe colegii de platou cu aspirațiile lui artistice, Adrian a părăsit emisiunea. La scurtă vreme, susținut de producătorii cunoscuți între timp, a reușit să scoată un featuring cu Andreea Bălan în care partea lui pare desprinsă din cu totul alt film, să cânte un imn pe care nu și-l mai amintește nimeni și să lase posterității capodopera muzicală numită “Neschimbat”.


(Sursa imaginii și locul unde puteți găsi și alte informații despre capodoperă)

 

Neschimbat are calitatea de a fi o piesă despre pericolele celebrității, cântată de un om care aproape s-a apropiat de ea. Partea vocală aduce a karaoke pe Alex Velea, dar versurile, chiar și transcrise prost, sunt monumentale. Neschimbat conține perle de înțelepciune precum: “M-am trezit peste noapte pe un soclu prea înalt” sau “Vroiau (sic!) autografe, încă nu m-am învățat”, “Privești televizorul, afli multe despre mine!” și monumentala “…băiat modest din Rovine, Craiova, m-am pus în mișcare, joc în horă cu Zorba”. Practic, dacă nu ai fi citit articolul ăsta extrem de informativ, ai fi zis că Adrian a fost un Michael Jackson al Craiovei.

În fine, omul avea scuza de a fi fost tânăr, iar noi avem scuza de a nu-l fi observat. Dacă nu mă înșel, l-am și întâlnit ulterior prin orașul lui de baștină, prin care eram în tranzit. Deși trecuseră vreo doi ani de la debut, Adi al nostru încă se mai comporta ca o mică vedetă, dar una complet inofensivă. Evident, la momentul scrierii articolului ăstuia nimeni nu mai știe cu ce se ocupă Adrian, dar sper că e mai motivat și orientat decât în perioada emisiunii. De fapt, până să sap prin adolescență și prin site-uri de mondenități, mulți n-aveau idee că a existat.

Bun, și atunci la ce bun efortul? E simplu: băiatul ăsta mi s-a părut metafora perfectă pentru Uniunea Salvați România. Asta și faptul că îmi place să dezgrop tot felul de obscurități din cultura pop. Să revenim însă. La fel ca Adi al nostru, USR a fost și este prea tânăr pentru rolul pe care și l-a asumat. USR a ajuns în finala mică pentru că, la fel ca în cazul prezentat, privitorii aveau senzația că va încurca jocurile altora. Le-a încurcat, dar nu suficient, pentru că și el avea propriile planuri.

La fel ca Adrian, USR are senzația că e suficient să vrei să cânți pentru a fi muzician. Cu alte cuvinte, uniunea noastră are senzația că e suficient să ajungi în Parlament pentru a deveni politician. Ambele entități s-au bazat în principal pe votul publicului, nu pe simpatia celorlalți participanți la concurs. Și Adrian și cel mai nou partid parlamentar au intrat fără mari așteptări sau pretenții în joc, au fost votați din lipsă de alternative, iar la final au simțit nevoia să ne spună că au rămas neschimbați.

Ei, oamenii care nu spuneau nimic, au ieșit să ne spună că vor continua pe aceeași linie și că nu au uitat de unde au plecat! În cazul USR, luarea de poziție față de aberațiile Coaliției pentru Familie și apoi retragerea ei au fost fatale și s-au lăsat cu o pierdere de președinte. Două decizii care, combinate, i-au făcut să pară și mai antipatici în ochii celor care îi votaseră oricum fără convingere. Păi, fraților, ori sunteți progresiști, ori băieți modești din Rovine? Despre cariera muzicală a lui Adrian, a cărui celebritate apăsa atât de tare încât a necesitat o melodie, ce ar mai fi de zis…  neschimbată.

Tineri, curajoși și simpatici pentru mulți, dar fără vreun plan pe termen lung. Poate că aș fi putut face comparația dintre multe alte lucruri și USR, dar concurentul Big Brother are totuși un avantaj. Până la paragraful ăsta, 80% dintre voi au uitat deja cine a fost Adrian de la Big Brother, iar restul de 20% nu au știut niciodată. Cam asta riscă să se întâmple și cu USR, prima inițiativă reală de a schimba ceva. O inițiativă susținută din păcate de oameni care nu știu să cânte.

Soluția pentru cei pe care, de voie sau de nevoie, i-am cam votat? Să muncească mai mult și să tacă mai mult. Ahh, și să nu facă sex în fața camerelor (nici Adrian nu a făcut) sau să se apuce de colaborări cu Andreea Bălan.

P.S: Culmea, oamenii din USR care simt că sunt pe cale să fie eliminați din casă sunt tocmai cei care au ceva talent în a înțelege ce se întâmplă.