Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

Best of Krossfire – 15th & 16th Editions

Posted by on 25 Dec 2016 | Tagged as: Anunturi si Stiri

Știu că nimeni nu se omoară cu topurile personale, dar…

Din păcate, 2016 n-a fost un an prea grozav pentru scriitura online, exceptând-o poate pe cea politică. Nu zic că nu s-au scris texte bune, ci doar că textele bune n-au ajuns la suficienți oameni dornici să le citească. Platforma WordPress a devenit din ce în ce mai greoaie și contraintuitivă, eliminând butoane și funcții utile, blocând compatibilitatea unor funcții și abuzând de “preview”-uri la nimic. Totul, în timp ce textele decente au aterizat pe Facebook, reviste online sau, din ce în ce mai des, pe Medium și pe alte platforme închise.

Știu că uneori locul ăsta pare abandonat și poate chiar ar trebui să fie, dar, după mai bine de 10 ani de exasperat oamenii cu articole lungi și sforăitoare, e greu să stingi lumina. Prin urmare, iată cele mai citite și uneori comentate texte din ultima perioadă și prin ultima perioadă înțeleg “aproape doi ani” (titlul articolului vă va redirecționa către textul lui):

Frica de libertate – Sau de ce mai avem de lucrat până la a avea o “pătură intelectuală”

Demonizarea – Despre o monedă tot mai populară pentru media

Comunitatea “Adevăraților” – Sau de ce forumurile românești au pierdut din start lupta

Nu trebuie să-ți placă – De ce nu poți câștiga când ai în buzunar discursul pentru înfrângere

Micul actor și marele ecran – Despre cum numele mari caută acum producții mici

Bursa Timpului – Despre singura resursă pe care n-o putem produce artificial

Rituri de trecere – Sau de ce anumite etape nu pot fi trecute cu vederea

Scuze? – Despre un obicei prea rar în spațiul public românesc

Vânătorii de Pietre – Despre importanța fotografiilor și lipsa de importanță a posesorilor lor

Nevoia de idoli – Sau de ce încă are Dan Puric succes

Din provincia gândirii în capitala Like-ului – Despre intelectualii de provincie

Un sport românesc de prestigiu – Despre văitat și campionatul la care încă nu participăm

Biletu’ și respectu’ – De ce e bine să ne validăm financiar interesele

Do us a favour – De ce vocile diasporei nu sunt întotdeauna clare

Noi n-am căzut prea tare – Despre o iluzorie povară istorică

Responsabilitate și Putere – Despre două lucruri greu de separat

Ce NU e toleranța – Sau de ce n-ar mai trebui să ascultăm anumite opinii

Angajăm supărați – Un job pentru care avem prea mulți candidați

Azilul balcanic – Despre imperioasa noastră nevoie de psihologi

Fugiți, vin imbecilii! – Despre cum suntem deseori prinși în tabăra “lor”

Opinia ta și povara dovezii – Un subiect despre care am mai scris și voi mai scrie

Roma n-a fost construită într-o zi – Surprinzător, despre Malta

Las’ că ți-i dau eu mai încolo – Despre bani și gesturile ce-i înconjoară

Babur, Pakistanezul din Berceni! – Despre un imigrant aproape celebru

Sigur că-l cunosc, e un idiot! – Despre cel mai bun mod de a-ți enerva colegii

Tarkovski, frate! – Despre aroganța referințelor clasice

Stai la coadă! – Un prim pas spre civilizare

Cu accent, vă rog – Despre “trafic” și “trafic”

Orfelinatul cuvintelor – Un loc pentru o limbă ce merită adoptată

Ziua când s-a terminat sfârșitul – Despre momentul în care România a zis pentru prima dată “Stop!”

Sunt cinic, doamnă, cinic! – Sau de ce așa-zisul “cinism” nu e o scuză

Orzul pe gâsculițe – Sau de ce publicitatea trebuie să-și găsească alt public

Nu putem iubi pe toată lumea – Despre obsesia unora de a plânge de mila altora

Nu “trebuie” să faci nimic – Despre micile obligații care ne sufocă

Să fim ca… – Ca noi și mai puțin ca alții

Suntem puțini – O sumbră previziune a rezultatelor de la alegeri

Anunțuri online și bucătărese de cursă lungă – Cu multe cuvinte, despre prostituție

Tradiții de import – De ce trebui să o lăsăm mai moale cu tradițiile populare

Vârsta lui “pe bune, frate?” – Vârsta de la care nu mai funcționează scuzele

Să muncim din greu – Despre scandalul de la Opera Română

Cu supereroi, vă rog! – Despre filme, aparent

Sărut-mâna, părinte! – O poveste prea dubioasă pentru a nu fi reală

Proștii Elocvenți – Sau cea mai bună metodă de a-ți masca limitele

Monarhia – Sau de ce copiii mari nu mai cred în povești politice

Grădinarul Paradisului – Despre operele lui Murivale

Scump, dom’le, scump! – La banii noștri!

Asumarea apartenentei și afirmarea identității – Sau de ce nu e în regulă să afișăm totul în public

Putem, dar nu vrem – Sau de ce problemele dificile nu au soluții ușoare

Mă descurc și te încurc – Un obicei nu tocmai productiv

Oameni și umanitate – Ce a fost prima dată?

Asus ROG G752 – O recenzie de laptop, demonstrativă

Bine pentru toată lumea – Și rău pentru fiecare

E și vina lor – Sau de ce românii nu prea vor să muncească

În ultima bancă… – Despre micii golănași pe care-i lăsăm să ne conducă

Click aici pentru inovație – Sau de ce n-avem noi lucruri frumoase

În direct, din fotoliu – Despre jurnalismul cetățenesc

Păstrează distanța – Despre distanța intimă și distanța personală

Primul pe listă – Un test scurt, pentru alegători

Un Sat în Stat – Despre comuna Balcanilor

P.S: Puteți citi ediția precedentă aici sau în sidebar. Anul 2016, ca an, nu ca simplă înșiruire de cifre, va primi propria lui recenzie separată.

Asus ROG G752 – In perspective and retrospective

Posted by on 11 Oct 2016 | Tagged as: Engleza, Software, Hardware, Online

While this review may not be what you’ve come to expect from this blog, I’ve decided to dust off my old tech skills and try my hand at it anyway.

Still, why review this particular range, at this particular time? you’ll ask. This notebook has won several distinctions in 2016 and has been reviewed multiple times, so reviewing it at the end of the year might not make much sense. However, this has been a highly common and well sold model and putting it in perspective will give you a better view of the current and future Republic of Gamers series. Second of all, after multiple discounts and after reaching the latter phase of its life cycle, this particular series has come to an accessible price, especially on Black Friday deals. Last but not least, Asus has just launched the new G752 OC range, which already hit the US and several EU countries. It comes equipped with the Nvidia Pascal series and you won’t be surprised to read that it features exactly the same chassis, software and parts as the current G752 range (save for a few minor color choices and the Pascal graphics cards, of course). Now, back to our review…

The 17 inch Asus ROG G752VT comes equipped with an Intel Core i7-6700HQ CPU (the Skylake platform) and a 970 GTX graphics card (3GB DDR5), along with 8GB of physical RAM. This particular unit was also fitted with an 128 GB Samsung PM951 NVMe SSD (more on choosing the right SSD for this notebook later) and an extra 8GB of HyperX Impact DDR4. While the extra RAM did not impact our tests, the SSD drive was excluded from several trials. We also used an Asus Republic of Gamers GX950 gaming mouse, which we disabled when performing the battery tests.

In order to spice up this review, we tried to explore some of the aspects most reviews rarely cover, but most users ask about such as the impact of G-Sync on your apps, the sound quality, along with the the graphics’ card supersampling that the latest Nvidia Experience seems to generously apply. We’ve also added some upgrade advice and a review of the bundled software. So, even if your video card might not be lightning fast (Nvidia 970 is now an upper midrange choice), you’ll know what to expect from your machine.

Speaking of expectations, you have to bear in mind that Republic of Gamers is a range of gaming notebooks. This means that, whichever model you choose, you can expect a solid desktop replacement with a rather mediocre battery life, right from the start. Indeed, there are lighter and less power hungry alternatives, but you will most definitely sacrifice performance. While the market features plenty of competition (Acer Predator, MSI Apache Pro, Lenovo Y700, HP Omen, along with Clevo and Alienware machines), we’ve come to the conclusion that this ROG series is a great choice within its price range. That’s good news for Asus, whose previous series received some criticism on cooling and support. But is this the best choice for you? Well, depending on your demands, you’re just going to have to read and see…

  1. Design, build quality and ports

The unit was delivered in a practical briefcase-box with only a few accessories (a simple protection cloth, the AC adapter, a cable band, a brief manual, the international warranty and some serial keys). When you unbox your brand new G752, the first thing that will strike you is: man, this is one big machine! No, seriously. Even for a 17” notebook, Asus G752 is a behemoth. What we’re saying here is that, although the weight is standard for a gaming machine (around 4kg, without the AC Adapter, still lower than a fully equipped Alienware, but far from the likes of Lenovo, HP or Razr), you should pick up a solid backpack for this one, preferably one that is fit for 18” machines.

1-upside

In terms of build quality, we have little to say. The design is aggressive, but not childish, the back cover is covered with aluminum, while the keyboard’s surface is coated in rubberized thermal plastic. A few sideline insertions made of hard plastic complete the overall aggressive feeling. The underside of the notebook follows the same design guidelines, with a transparent piece covering the cooling system and hard plastic decorating everything. Four rubber grips make sure the notebook stays in place and their presence is more than welcome. The back of the notebook belongs to the exhausts and it’s well underlined by tints of orange and other small details. Speaking of small details, it’s hard not to notice the illuminated logo and the two bars on the back cover. The illuminated cooling surface on the back follows the same guidelines.

2-backside

3-the-cooling

6-illuminated-back

Continue Reading»

Vanatorii de Pietre

Posted by on 05 Apr 2015 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Apropierea unei vacante, subtil amplificata de lipsa somnului, mi-a amintit de o mai veche specie a faunei de tranzitie…

Cu ani in urma, citisem in Esquire-ul romanesc un text al lui Radu Paraschivescu, text pe care autorul l-a inclus ulterior in colectia Maimuta Carpatina. Fragmentul se numea “Fiind turist, muzeu cutreieram” si vorbea despre meteahna moderna si nu neaparat romaneasca de a te poza cu statuile si de a aduce acasa din fiecare vacanta mici suveniruri ilegale. Era, cu alte cuvinte, despre oamenii care “isi insusesc” la propriu istoria, fara sa o inteleaga sau aprecieze.

Ce nu surprinsese insa autorul era mania selfie-urilor si a miilor de poze “obligatorii” pe care fiecare posesor de telefon cu camera le deverseaza pe Facebook sau Instagram. Toate asezonate din plin cu check-in-uri, evident. Am mai scris despre lipsa povestilor din mediul online si, din fericire pentru cititori, nu o sa mai scriu inca o data (articolul a avut mai putini cititori decat are Mensa membri in publicul de la Romanii au Talent). Problema aici e cu pozele din vacante, mai mult sau mai putin exotice, care surprind exact aceleasi cadre, cu exact aceeasi compozitie si lumina. Singurul lucru care difera este cel care ocupa trei sferturi din cadru, amintindu-ne de vechea denumire a pozelor de gen: poze iola (io’ la munte, io’ la mare, io’ la…).

Ai vizitat Parisul? Fa-ti o poza pe Champs de Mars cu turnul Eiffel in fundal, deasupra capului sau in lateral. Capodopera va fi urmata natural de poza cu piramida de la Luvru, decorata de zambetul celui care nu va face niciodata turul complet al muzeului. Daca treci prin Berlin, e musai sa te lafai in fata Reichstag-ului, iar daca se intampla sa mergi intr-o statiune mai populara din Grecia, e musai sa faci o poza cu un rasarit care sa spuna orice, dar numai Grecia nu. Acum da-le tag tuturor celor pe care vrei sa-i faci invidiosi si incearca sa scrii ceva inspid-profund sau vag amuzant.

(Daca n-ai fundal la indemana, merge si un Photoshop artistic. Sursa Imaginii.)

 

“Bine ca faci tu poze ca Ansel Adams!” imi vor spune arogant cititorii, in timp ce rasfoiesc preocupati ultima carte a lui Umberto Eco. Sincer, nu e nimic in neregula cu instantaneele de mai sus. E normal sa le ai in colectie, dar nu e normal ca ele sa fie colectia. Nu de alta, dar stiu ca de pe un hard disk extern, zambeste moaca mea din poza aia cu Turnul Eiffel. Problema e ca am vazut de atatea ori respectivele incadrari, incat pare ca pentru multa lume au devenit un fel de obligatie de vacanta. Mergi acolo, faci poza aia cu statuia aia, monumentul ala, pietroiul ala. Aparent, daca nu le afisezi, e ca si cand n-ai fi mers in orasul sau in tara in care ti-ai petrecut vacanta.

Turistul de Facebook si Instagram vaneaza piete, castele si catedrale vechi pe care jumatate din lista de prieteni le-a folosit deja ca pretext pentru selfie-uri. Fotomodelul de ocazie nu mai are timp sa inteleaga ce-i cu respectivele monumente, pentru ca e prea ocupat sa-si traga sute de cadre in fata lor. Trofeele post-vacanta devin mult mai importante decat vacanta in sine. Mai mult, daca te uiti la privirile unora in propriile poze, ai senzatia ca sunt rosi de invidie. Nu, serios, cum si-au permis ruinele alea sa ajunga acolo inaintea lor?

Comportamentul asta nu e nici pur romanesc, nici specific exploziei online a ultimului deceniu. Ce il face insa mai daunator acum este contextul socio-politic din ultimii ani. Daca intrarea in UE, cresterea nivelului de trai si ieftinirea zborurilor ne-au permis sa ne plimbam si sa studiem mai usor atat in Europa, cat si in tari din afara ei, conflictele economice si politice risca sa ne pericliteze libertatea turistica. Cu alte cuvinte, plimbarile la Saint Petersburg s-ar putea sa nu mai fie programabile in doua saptamani. Excursia aia in Siria, pe care ti-ai facut-o cu generozitate cadou acum cativa ani, ar putea fi ultima pe care o vei mai face in zona respectiva, pentru vreo doua decenii. Chiar daca multe dintre monumentele Estului Mijlociu sunt acum in pericol de disparitie, vrei ca singura ta amintire dintr-o astfel de regiune sa fie o poza cu tine, o piatra antica si mesajul “Azi nu mergem la munca… ha, ha, ha”?

P.S: Pana una alta, cateva ambitii editoriale mai vechi au inceput sa prinda viata. Astfel, o colectie de texte scrise in liceu, acum mai bine de 10 ani, va aparea curand in librarii sub numele de “Amfitrionul”. O sa va anunt din timp, printr-un widget lateral. Ele vor fi urmate de o carte pentru copii si, cu putin timp si noroc, de una sau mai multe aparitii editoriale la o editura tanara si ambitioasa (nu zic mai mult, ca ne citeste sefu’). Altfel, sper in curand si la prima aparitie complet gandita si scrisa pentru piata internationala. Pentru spam beletristic insa, voi pregati un site separat.

PE cine trimitem in P.E.?

Posted by on 24 May 2014 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Dupa zdrobitorul joc de cuvinte din titlu, sunt convins ca ardeti de nerabdare sa aflati de ce v-am umplut monitorul de text…

Ei bine, amintindu-mi de o mai veche traditie, am decis sa fac o kilometrica trecere in revista a principalilor candidati pentru alegerile europarlamentare de pe 25 mai. De ce? o sa ma intrebati aproape intrigati si in mod sigur plictisiti. Ti-e prietena racita? Ti-au furat cablul de net? S-a inchis la discobar?

Desi oferta de lucruri de facut era absolut senzationala (as fi putut, de exemplu, tricota un pulover), am hotarat sa va spamez cu articolul asta. Pentru ca listele coerente de candidati sunt rare si se rezuma la BEC, vreo doua site-uri de stiri si site-uri aparute recent, fara detinator asumat. Pentru ca ai mei colegi de generatie par a fi cuprinsi de o febra anti vot. Pentru ca romanii se pregatesc din nou sa voteze din ura si in necunostinta de cauza. Pentru ca genul asta de mentalitate si scarba de politica ne-au facut in trecut sa trimitem in fata Europei un extremist, un spagar, un fotomodel paralel cu logica si un baiat care a votat DA de 63 de ori la rand, inclusiv in probleme care se excludeau reciproc.

Inainte insa de a incepe, va avertizez ca voi merge la vot. Prin urmare, articolul asta reprezinta un punct de vedere subiectiv, mai ales in ce priveste evaluarea “votabilitatii” unor partide.  Inainte de analiza propriu-zisa, se cade insa sa raspundem unor intrebari de bun simt.

1. Ce votam pe 25 mai?

Pe 25 mai votam oamenii pe care Romania ii va trimite in Parlamentul European (P.E.), cel mai mare organ legislativ al Uniunii Europene si singurul ales direct de cetatenii ei. Ca urmare a unor restructurari, Parlamentul European va cuprinde 751 de deputati (acum are 766), dintre care 32 vor apartine Romaniei. Numarul asta a fost decis proportional cu populatia tarii. Locul de intalnire al parlamentarilor europeni se afla la Strasbourg (sedintele plenare), urmat de Bruxelles (unde exista si un sediu oficial) si Luxembourg. Parlamentarii europeni (eurodeputati) sunt alesi la 5 ani, iar actualul presedinte al Parlamentului European este Martin Schulz, politician german de orientare socialista si candidat pentru sefia Comisiei Europene.

2. Minunat. Si ce rol are Parlamentul European, mai precis?

Cum spuneam, Parlamentul European este principalul organ legislativ al U.E, putere pe care o imparte cu Consiliul Uniunii Europene (diferit de Consiliul European si Consiliul Europei). Stiu, nu suna prea impresionant, pana afli ca, desi PE are putere “codecizionala” in domeniul legislativ si bugetar, tot el are cam cel mai greu cuvant de spus in cele doua domenii.

Teoretic, Comisia Europeana (organ executiv) este cel mai vizibil instrument al puterii U.E. Practic, Parlamentul European alege presedintele Comisiei si-i poate suspenda activitatea. Mai mult, Parlamentul European are drept indirect de initiativa legislativa, drept pe care si-l exercita din plin. In mod normal, propunerile legislative ar trebui sa vina de la Comisie, insa numai 10% din ele chiar pleaca de-acolo. Restul propunerilor apar din Parlamentul European, parlament care cere Comisiei sa dea mai departe propunerea (conform tratatului de la Lisabona).

Daca va doare deja capul, Parlamentul European este Camera Deputatilor din Romania, pe cand Consiliul Uniunii Europene este Senatul (desi in Romania Senatul este ales prin vot popular, nu numit). Comisia Europeana este, ati ghicit, Guvernul. Chiar daca Parlamentul pare ca doarme pe el o buna parte din timp, faptul ca majoritatea legilor vin de-acolo si ca Guvernul poate fi oricand doborat printr-o motiune de cenzura face ca acest organism sa fie cel putin relevant. In trecut eram putin sceptic cu privire la P.E., dar acum simt ca i-am neglijat importanta.

3. Tot nu m-am lamurit. Ce vor face oamenii pe care ii voi trimite eu acolo?

Vor propune si vota legi care vor afecta toti cetatenii Uniunii Europene. Vor vota bugete care afecteaza toate proiectele europene. Pe langa asta, vor avea si sarcini de mai mica relevanta pentru populatia tarilor membre. Daca sus-numita Comisie Europeana reprezinta in primul rand interesele Uniunii Europene (ca organism multistatal), Parlamentul European le reprezinta pe cele ale cetatenilor ei. Diferenta deci dintre un membru al Comisiei Europene (Dacian Ciolos este actualul nostru reprezentant in Comisie) si un membru al Parlamentului European este ca cel din urma ar trebui sa vorbeasca in primul rand pentru noi.

4. Pai si oamenii astia sunt platiti pentru asta?

Evident. Salariul actual al unui europarlamentar este fix si reprezinta 38.5% din cel al unui judecator la Curtea Europeana de Justitie. Ce vreau sa spun prin asta este ca salariul eurodeputatilor este imens: undeva la 96.246 de euro anual, adica in jur de 8000 de euro pe luna. Exact! In timp ce tu te zbati pe 10% din suma asta, cei pe care ai aruncat neglijent stampila dorm pe scaune in numele tau.

5. Partidul lor mai conteaza? Doar sunt toti in aceeasi gasca!

Din fericire sau din nefericire, gastile de-acasa nu sunt mereu aceleasi cu cele din targ. La nivel european exista grupuri politice, impropriu numite partide, ale caror interese pot sau nu sa coincida cu cele ale partidelor locale. Lucrul asta s-a vazut in desele certuri de pe plan local unde asa zisii “corespondenti” europeni nu au luat mereu apararea membrilor afiliati. O alta consecinta a existentei gruparilor europene este posibilitatea ca procentele locale ale unui partid romanesc sa nu mai conteze in comparatie cu procentele cumulate ale altor partide, membre ale unui grup european rival.

In momentul de fata, cele mai puternice factiuni cu reprezentare in Parlamentul European sunt, in ordine: Partidul Popular European (local: PDL, PNTCD, UDMR si probabil, in curand, si PMP), Partidul Socialistilor Europeni (local: PSD) si Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (local: PNL). Gruparile din Parlamentul European pot reuni si membri ai mai multor partide europene, nu doar ai partidelor locale, dar deja intram in detalii. Afilierea la un astfel de grup nu este obligatorie (avem partide nationale neafiliate), insa este utila in cazul in care vrei neaparat sa faci ca niste legi sa treaca de votul eurodeputatilor.

6. Bun, deci europenii au alte gasti. Care sunt de stanga, care sunt de dreapta?

Asa cum am mai spus, clivajul stanga-dreapta nu mai are o relevanta atat de mare la nivel local si, aparent, nici la nivel european. Am putea clasifica Partidul Popular European drept un partid de centru-dreapta, asa cum Socialistii ar fi teoretic de stanga. In realitate, datorita afilierilor multiple ale membrilor, gruparile europene nu au o orientare “clasica”. In general, membrii lor se afiliaza pe baza unor interese legislative si a unei viziuni de ansamblu. In momentul de fata, viziunile de ansamblu antagoniste sunt euroscepticismul (neincredere in actualele politici U.E, opozitie in integrarea de noi state si atitudine anti-federalizare) si eurofilia(dorinta de extindere U.E, de dezvoltarea de noi politici comune si de o mai buna implementare a celor actuale).

Euroscepticismul este de multe ori asociat cu nationalismul, in formele lui mai dure ajungandu-se la militarea pentru parasirea uniunii. Un exemplu de asa ceva ar fi UKIP, partid ce doreste “independenta” Marii Britanii si al carui lider, Nigel Farange are o parere nu tocmai placuta despre romani. Nici Geert Wilders, politician olandez de aceeasi factura nu ne-a facut vreun favor. In cazul eurofililor (pro europeni), extrema ar fi asa zisa “stergere a granitelor”, adica integrarea completa. Desi putine sunt partidele cu o demarcare clara, e relevant sa stim daca oamenii trimisi de noi au vreo afinitate de genul asta.

7. Sa zicem ca sunt interesat. Cum votez?

Daca nu esti in localitatea in care ai trebui sa votezi, ai nevoie de o simpla dovada a cetateniei, precum buletinul sau pasaportul, pentru a vota pe listele suplimentare. Daca te afli in localitate, nu iti trebuie nimic in plus, dar trebuie sa gasesti sectia de votare la care ai fost alocat. De votat, vei vota o lista propusa de fiecare partid sau un candidat independent. Un exemplu de buletin de vot se poate vedea aici. Pentru a vota este nevoie de o stampila pusa corect in chenarul listei sau independentului preferat. O singura stampila pusa corect alaturi de alte cateva puse aiurea nu anuleaza votul!

Procedura de vot nu este fixa pentru toate statele membre ale U.E., cum nici conditiile de candidare nu au fost. La noi, un candidat are nevoie de minim 100 000 de semnaturi pentru a fi pe buletinul de vot, pe cand un partid are nevoie de 200 000 pentru intreaga lista. Exista state unde conditiile sunt extrem de relaxate, Suedia fiind un astfel de exemplu. Asta-i si motivul pentru care grupari precum Partidul Piratilor pot ajunge in Parlamentul European.

8. Am inteles ce si cum. Cat conteaza votul meu?

Trecand peste fatalism si peste furtul (inevitabil in Romania) de voturi, vorbim totusi despre alegeri cu impact european si cu observatori externi. In cazul listelor propuse de partide, procedura locala nu iti acorda privilegiul de a alege oamenii pe care-i chiar ii placi, votul tau validand intreaga lista. Daca lista aleasa de tine va avea peste 5% din voturi, atunci ea va trimite cel putin un reprezentant in Parlamentul European. Ordinea ramane cea de pe lista (primul om scris pe lista va fi si primul intrat in PE, daca lista respectivului partid va fi votata). Unui independent ii vor fi insa suficienti 3.125% din numarul total de voturi pentru a primi un mandat. De unde s-a ajuns la cifrele astea? Pragul de 5% necesar partidelor din Romania este pragul maxim admis prin lege de U.E (Germania a declarat un prag similar ca fiind neconstitutional, dar n-ar fi asta singura noastra problema). Ciudatul prag de 3.125% necesar independentilor poarta numele de coeficient electoral national si reprezinta raportul dintre numarul total de voturi si numarul total de mandate de europarlamentari pe care le va primi Romania (in cazul nostru: 100/32 = 3.125).

Asa cum am mentionat, numarul total de europarlamentari trimisi la Strasbourg si Bruxelles este fix: 32 de oameni. Asta este si motivul pentru care numarul de reprezentanti trimisi de fiecare partid se stabileste in mod proportional. Acel 5% garanteaza cel putin un mandat. Restul mandatelor se distribuie in ordine descrescatoare a voturilor. De aceea, daca un partid depaseste pragul minim, el va primi cu siguranta un mandat, insa, daca alte partide nu ating acest prag, la redistribuirea mandatelor el ar putea primi mai multe mandate (maxim 2 pentru fiecare 5% acumulati).

Astfel, daca un partid mare ar primi 35% din voturi, un al doilea partid 25%, iar restul s-ar imparti intre sapte partide care au depasit cu putin 5% si un independent, impartirea s-ar face astfel: toate partidele care au depasit 5% sau 3.125% in cazul independentului vor avea asigurat cel putin un mandat; partidul cu 35% va lua doua mandate pentru fiecare 5% acumulati, adica 14 mandate in total, cel cu 25% va primi 10 mandate, iar cei celelalte sapte partide si independentul vor primi un singur mandat.  Observati ca in momentul asta am distribuit toate cele 32 de mandate. Dar daca un singur partid ar fi obtinut 40% si restul doar 5% sau pragul minim, in cadrul independentilor? Cel cu 40% ar fi luat din start 16 mandate ((40/5)x2), pe cand restul de 12 parti implicate ar fi primit cate un mandat. Asta ne-ar lasa cu 4 mandate nedistribuite. Ele vor fi oferite in ordine descrescatoare partidelor care au depasit 5%, chiar daca depasirea a fost de numai cateva sute de voturi. Astfel, un partid cu 5.1% va putea trimite doi oameni in Parlamentul European.

De ce sunt importante exemplele? Pentru ca oamenii alesi de voi, fie ei independenti, fie candidatii partidelor mici ar putea “smulge” din mandatele unor formatiuni mai rapace. De remarcat ar fi ca mentalitatea de turul doi nu prea are ce cauta aici, motiv pentru care e de preferat sa cunoastem putin oamenii sau lista de oameni aleasa, nu doar sigla partidului pe care il alegem.

9. Acum stiu ce votam. Ce cred parlamentarii nostri ca votam?

O parte dintre ei nu par sa stie ce vor avea de facut, odata ajunsi in PE. Cu toate astea, imi asum remarca asta ca fiind o observatie personala. Principala problema cu politica locala este ca europarlamentarele au devenit un fel de sondaj de opinie pentru alegerile prezidentiale care se apropie, lucru care s-a intamplat si in 2009. Desi in practica da rezultate, tendinta asta si promovarea ei de catre mass-media duce la bagatelizarea alegerilor europarlamentare. Majoritatea cetatenilor vor simti ca sunt chemati inutil la vot.

Pentru anumite formatiuni politice, europarlamentarele pot fi si o strategie de “iesire”. In cazul in care liderul lor prinde un loc caldut si bine platit in Parlamentul European, formatiunea din care face parte se poate dizolva linistita.

10. Si totusi, de ce sa votez?

Chiar daca acquis-ul comunitar (totalitatea legilor, obligatiilor si drepturilor aplicabile statelor U.E) nu te intereseaza, faptul ca oamenii astia sunt acolo in numele tau ar trebui sa o faca. Vrei nu vrei, Romania trimite 32 de ambasadori permanenti in fata Europei. Tu decizi daca va exista un om care sa-i spuna lui Nigel Farange sa-si vada de gradina de zarzavaturi. Tu decizi daca omul care te reprezinta va articula decent o limba internationala. Chiar daca nu ne plac partidele politice din Romania, ne putem gandi punctual la oameni. Cand ii votam intern, radem noi de ei. Cand ii votam in P.E., rade intreaga Europa de noi. Macar in teorie, distanta dintre Bucuresti, Strasbourg si Bruxelles nu e atat de mare. Cu avionul, faci mai putin decat faci cu trenul pana la Rosia Montana si clar mai putin decat vom face in curand pana la Moscova.

In plus, daca nu votezi datorita aversiunii fata de anumiti politicieni, ti-ai putea alege un “cal de bataie” cu mai putine sanse. Nu de alta, dar prin absenta de la vot, mandatul pe care l-ar fi primit respectivul de la tine s-ar putea redistribui tocmai oamenilor pe care ii urasti.

Continue Reading»

Viata nu e despre tine

Posted by on 02 Dec 2013 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Top 10, Viata de zi cu zi

Si, din fericire, nici despre mine…

Cu toate astea, am decis sa va impartasesc din nesfarsita-mi intelepciune. Serios, asta e un articol cu lectii de viata din partea unui scrib de 26 de ani. Daca aveti lucruri mai bune de facut (sa va scobiti pisica intre dinti, de exemplu), nu va retin.

In esenta, vorbim despre cugetari extrem de banale. Lucruri pe care le-au observat si baietii care repeta clasa a saptea, dar si hipsterii de ceainarie. Genul de adevaruri pe care stiinta si filosofia le-au validat de zeci de ori, dar pe care numai maturitatea ne face sa le acceptam. Din pacate, listarea lor pe blog nu aduce puncte bonus nici pentru maturitate, nici pentru perspicacitate. Dar hei, de cand ofera Internetul o viziune coerenta asupra vietii?

1.Nu esti nemuritor. Stiu, va aduc stiri tragice. Acum lasati naibii costumul ala de zeu aztec! Dezavantajul fragilitatii umane nu sta in faptul ca multi nu vom apuca sa le spunem stranepotilor “sa puna mana pe carte”. Cu sau fara progresele stiintei moderne, viata unui om ramane o sclipire minuscula in cea a universului (la randul ei o sclipire a Oanei Roman). Pare logic, dar cumva e greu de constientizat pana la o anumita varsta. Cei mai vinovati de ignorarea ei sunt cei din zona 14-22 de ani, mai ales daca au egoul si buzunarele bine alimentate. Daca micile accidente si boli nu iti arata ca viata are termen de valabilitate, vietile celor din jur s-ar putea sa o faca. Nu de alta, dar nici ei nu sunt nemuritori. Tine deci legatura cu muritorii care o merita, incepand cu tine.

2.Ca veni vorba de termenul de valabilitate, e bine de stiut ca dupa expirarea lui nu mai putem merge la bacanie. Cu alte cuvinte, luandu-mi o marja minuscula de eroare, pot afirma ca nu exista nimic dupa. Da, stiu ce ne spun cartile sfinte, bunicii si fantasmele. Dar ratiunea ce spune? Ratiunea ar trebui sa-ti spuna ca asta e tot si ca e important sa lasi ceva in urma. Chiar daca ar exista ceva dupa, obsesia te poate consuma inutil si indeparta de provocarile imediate. Nu te obliga nimeni sa te remarci prin activitatea zilnica, dar o poti face prin oamenii atinsi sau formati de tine. E trist, dar nu vei fi rasplatit dupa si, din pacate, nici pedepsit. Fara norisori, virgine sau Valhalla. Binele nu functioneaza ca moneda de schimb si nici poate fi doar consecinta unui cod moral. Nu te astepta la recompense pentru simpla virtute de a nu fi dobitoc.

3. Carpe Diem e o tampenie. Daca nu va place de Horatiu, o sa o spun in engleza de 9Gag: Yolo sucks! O consecinta directa a primelor doua lectii spune ca viata ar trebui gustata inghititura cu inghititura, nu trasa pe gat ca la bairam si nici pastrata “pentru ocazii speciale”. Cu alte cuvinte, esti liber sa explorezi si sa inveti in ritmul tau, cat timp explorezi si inveti. Sigur, traiesti numai o data, dar presiunea de a “trai la maximum” nu ar trebui sa existe. Traitul nu e pe scor.

4. Viata chiar nu e despre tine. Cu alte cuvinte, in cadrul scurtului nostru periplu, nu suntem printi in armura, ci mai degraba taranii care se uita de pe margine si declama cu intelepciune: “Ioi, ce i-o tras-o lu’ ala!”. Perspectiva limitata si consumerismul o sa incerce sa ne convinga de contrariu, dar chiar sunt putini oameni care ajung sa fie “printi”. Majoritatea au ocazia (datoria?) sa-si faca insignifiantul personaj cat mai memorabil. Evident, nu vom accepta niciodata asta cu-adevarat, dar e bine de stiut.

5. Viata nu e nici despre altii. Un motiv bun pentru a nu ne mai interesa zeii in care crede vecinul (sau faptul ca vecinul crede in zei). Un motiv la fel de bun pentru a nu ne interesa ce face vecinul in pat sau in cabina de vot, sau de ce vecinul se poate camufla mai usor in semi-intuneric (indiciu: pentru ca pielea lui are contrastul si luminozitatea scazute). Despre ce ar fi totusi viata, daca nu despre tine sau despre cei din jur? Habar n-am si ”sper” ca nici voi nu stiti. Pana la urma, de-aia ai una: sa inveti cum se foloseste. Si daca tot veni vorba de folosit…

6. Sunt putine lucruri pentru care merita sa lupti. Unul ar fi propriul potential sau “sansa de a fi unic”, ca sa citez niste oameni cu prea mult timp liber. Imi permit sa cred ca e vorba de o sansa, nu de un drept. Oricum, ce voiam sa spun cu treaba asta e ca nu prea are sens sa-ti petreci viata alaturi de oameni care ti-o vor consuma sau sa ti-o dedici cauzelor altora. Cauzele in general (de la razboaie ideologice la filosofii) sunt gandite de oameni. Si oamenii sunt prosti (incepand cu autorul articolului astuia).

7. Lucrurile se intampla pur si simplu. Nu e nevoie de motive, de un destin suprauman sau de vreo forta misterioasa ca lucrurile rele sa se intample. Valabil si pentru lucrurile bune. La fel de valabil si pentru lucrurile neasteptate. Cu toate insa ca lucrurile se intampla, karma chiar e o c**va. Prin urmare, ai toate sansele sa platesti candva pentru micile rahaturi pe care crezi ca nu le observa nimeni. Nu e nevoie sa fii ”pedepsit de sus” pentru asta. Actiunile tale ating oameni care la randul lor ating alti oameni si ghici ce? Traiesti printre…oameni.

8. Nu tu decizi ce e bine si ce e rau. De fapt, bine si rau nu prea exista, granitele fiind ale naibii de neclare, cel putin pentru niste fiinte limitate. De la maimuta la maimuta va spun ca numai contextul poate stabili norme si nici alea nu au valoare de ”adevar”. Daca ele nu functioneaza pentru tine, fie schimbi sistemul, fie te schimbi pe tine. Daca n-am dreptate, probabil ca…n-am dreptate. Io’ zic ca merit totusi o bere pentru curaj.

9. Viata merita respect. Din nefericire sau din fericire, inca nu putem crea viata, nu la modul la care o face natura. Trei celule intr-un laborator nu ne dau dreptul sa atentam la viata sau libertatea altora. Mai mult, ar fi prea simplu daca viata ar fi miracolul vreunui zeu cu veleitati de antreprenor. Am intelege-o mai usor. Dar nu e, deci ghinion. Ramanem la ce am invatat la scoala: nu ne jucam cu lucrurile pe care nu le putem repara.

10.Nu fi dobitoc.  Am scris-o si mai sus: e aproape imposibil sa fii un om “bun” pe toate planurile. E imposibil pentru ca, tineti-va bine, ”viata e grea si are multe aspecte”. Respectiv, habar n-avem ce inseamna un om bun cu-adevarat. Putem insa sa nu incalcam niste reguli de bun simt, sa nu jignim fara motiv si sa ajutam pe cat posibil. Pe langa faptul ca ajungi sa te simti altfel, vei fi probabil privit ”altfel”. Nu de alta, dar, chiar daca nu suntem de acord cu ce inseamna un om bun, stim cu totii cum arata un dobitoc.

In final, dupa ani de zile in care am jucat ping pong cu morile de vant, am ajuns la concluzia ca exista intr-adevar lucruri pe care nu le intelegi ”decat mai tarziu”. Sunt convins ca, in momentul asta, in anul 2027, exista un ”eu” de 40 de ani care citeste prostia asta si rade cu lacrimi. O sa-i dau satisfactia de a rezuma articolul asta la o fraza. Nu da vina pe viata, ci pe dobitocii care ii incalca regulile, nu-ti face planuri, nu te opri niciodata din cautat si nu mai citi articole despre viata.

P.S: Intr-o nota mai optimista si vizibil mai compacta, pretenul Adrian Calarasu, zis si Killarasu, tocmai a lansat o jumatate de carte. Cealalta carte e ocupata cu talent de domnul Camiongiu si ii veti putea citi cat se poate de curand. Am simtit nevoia sa spun asta pentru simplul motiv ca Adi e unul dintre putinii oameni de pe Facebook care merita citat. Si da, e mai coerent decat Petre Tutea.

Next»