Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

Stai la coadă!

Posted by on 02 Oct 2015 | Tagged as: Top 10, Viata de zi cu zi

Aveam de gând să înşir câteva rânduri pretenţioase şi să le fac să sune bine, dar am simţit brusc nevoia să defulez incoerent, pe o temă neinteresantă. Să fac “blogging”, adică…

Ce ar putea să mă râcâie într-un asemenea hal, încât să o iau (din nou) pe arătura bunului simţ? Ei bine, dragi cititori, dragă cititorule, dragă mamă, în nouă ani de când sunt în Bucureşti şi în 28 de când sunt în viaţă, n-am putut înţelege niciodată aversiunea unei covârşitoare majorităţi a românilor faţă de regulile cozii. Fie că este vorba despre cozile din trafic, de cele de la ghişeele instituţiilor sau de nenorocita aia de coadă de la Mega Image, românii pur şi simplu urăsc ierarhia, oricât de apetisant ar arăta ea (când e presărată cu bunul simţ şi răbdarea altora).

Pentru noi (şi aici mă includ fără rezerve), coada nu este un nefericit rezultat al hazardului, ci o insultă directă. Un mod al destinului de a ne spune că nu putem avea berea aia acum şi că trebuie să aşteptăm minim două minute până să se uite farmacista la noi. Şi când cineva te sfidează pe faţă, te bagi, frate… ce, eşti fraier(ă)? Uită-te la baba aia ce tupeu are, să stea 10 minute la ghişeu cu reţeta! Fii bărbat, fii bărbat! Doar ştii că verbul “a sta” din locuţiunea “a sta la coadă” e aşa, la mişto, să-i pice pe-aia mici la BAC. Ai învăţat în generală ce perversă e gramatica.

În general mă feresc de expresii scoase din căldarea “doar românii fac asta“, dar până şi emigranţii care se îngrămădesc la graniţe ştiu în general să stea la coadă. Unii sunt chiar obligaţi să o facă. Polonezii au născocit şi jocuri pe tema asta. Nu ştiu cum se stătea la coadă pe vremea îndelung-împuşcatului (ştiu cât se stătea şi de ce, dar n-am participat activ la nicio coadă înainte de Revoluţie), dar încep să bănuiesc că de-acolo se trag sechelele celor mai în vârsta. O sfidare de tip “atunci n-aveam ce cumpăra, acum n-am cu ce, dar măcar să fiu primul căruia nu-i dă casierul rest”.

Asta, sau românii au avansate cunoştinţe de fizică speculativă şi vor să demonstreze că timpul nu există. Nu de alta, dar coada e în mod normal o ierarhie bazată pe timp şi spaţiu. Sunt primul pentru că am ajuns primul, nu pentru că am ocupat brusc spaţiul din faţa ghişeului. În cazul nostru, coada pare să fie o ierarhie bazată pe nesimţire, indiferent dacă e vorba despre cartelele de metrou sau despre o banală îmbulzeală la magazinul din colţ. E important să-i faci tu pe toţi, chiar dacă n-aveai de cumpărat decât o bere la pet, patru pungi de seminţe şi absorbante cu cinci steluţe.

Da, cu toţii am avut ziua aia în care ne-am pus la cel mai scurt rând, ignorând plebeii din spate sau lateral. Ziua în care am tăiat pe linia de tramvai şi apoi ne-am văitat disperaţi că nu ne lasă nimeni să ne băgăm pe prima bandă. Ziua în care am intrat primii la notar, deşi n-aveam nici bon de ordine, nici pile. Într-o ţară unde programările sunt orientative şi unde “această promoţie e valabilă numai la colega”, nu e foarte greu să sari peste cal. E mai important însă să ne simţim puţin prost după. Pentru că, pe moment, chiar suntem “puţin proşti”, dar compensăm prin mândria de a fi câştigat 30 de secunde.

În continuare, voi folosi străvechea parabolă a supermarketului pentru a ilustra comportamentele de care şi cu care îmi este uneori ruşine. Iată deci, cum se stă la coadă…

1.Dacă locul în care te afli are mai multe case de marcat, dar un singur culoar, atunci vei merge la o casă liberă numai în momentul în care îţi vine rândul. E stupid să crezi că dacă te-ai uitat profund la casa din stânga, ai dreptul să năvăleşti spre ea, în faţa celor trei oameni din faţă. O scuză ar fi situaţia în care cei din faţă refuză să se mişte, chiar şi după atenţionare. Exemple notabile: mama şi sora lu’ ăla care mi-a tăiat, Mega Image şi supermarketurile mici, farmaciile, majoritatea secretariatelor.

Coada - Krossfire

2.Dacă locul în care te afli are mai multe case de marcat, binecuvântate de culoare separate, atunci te poţi aşeza unde simţi că lucrurile se “mişcă”. Poţi chiar să-ţi schimbi poziţia, dacă lângă tine se eliberează brusc o casă şi nu încurci pe nimeni. Ce nu poţi să faci este să stai ca o maimuţă între două culoare, pândind o ocazie şi refuzând să te deplasezi, când un fraier are proasta inspiraţie de a-şi alege un culoar. Exemple notabile: electrocardiograma luăla care, hipermarketurile (Carrefour, Auchan, Cora), străzile cu mai multe benzi.

Coada 2 - Krossfire

3.Dacă intenţionezi să te comporţi ca o adolescentă gravidă şi să schimbi culoarele, benzile sau locurile, anunţă-ţi intenţia sau semnalizează. Altfel, nu te mira când cineva te va atenţiona discret cu un cot în gură sau un claxon în ficat.

4.Întreabă dacă sunt probleme şi verifică dacă eşti la coada potrivită. Treaba asta e vitală la poştă, la ghişeele funcţionarilor publici, la coadă la bilete, la medic şi cam oriunde, mai ales dacă stai la coadă din pură plăcere şi vrei să devii o Simona Halep a bonurilor de ordine. Nu de alta, dar la ghişeele unde casieri diferiţi înseamnă scopuri şi tipuri diferite de consumatori, debusolaţii au acelaşi efect ca un Matiz fără cauciucuri de iarnă.

5.Identifică eventualul capăt al cozii şi nu presupune din start că “poţi să intri după domnul”. Aşa a făcut tatăl idiotului care…

6.Dacă ai o urgenţă, spune, mai ales dacă eşti într-o farmacie sau la medic (deşi treaba asta e valabilă oriunde). Faptul că te grăbeşti sau ai puţine lucruri de discutat/cumpărat nu are absolut nicio relevanţă şi nu se consideră urgenţă. Ai ajuns mai târziu. Să înţeleg că la job dacă întârzii îţi aduce şeful cafeaua, să nu cumva să iei startul supărici?

Coada 3 - Krossfire

7.Nu există priorităţi sau bune maniere la cozi, ci doar bun simţ. De altfel, multe dintre bunele maniere pe care seniorii şi doamnele mai pretenţioase la invocă, nu există nici în codul aferent, nici în conştiinţa populară. E în regulă să cedezi locul unui om care e prea bătrân sau prea slăbit pentru a aştepta, cum nu poţi lăsa nici o gravidă cu burta până la gură să stea în picioare, dar “ladies first” e irelevant când ai bon de ordine. Foarte valabil: la medic, la ghişeu şi în cabinetele notariale.

8.Că veni vorba, nu există “probleme mici” şi probleme mari, cum nici o sticlă de Cola nu e mai puţin importantă decât un kilogram de carne de curcan, patru role de bucătărie, broccoli şi o bucată de caşcaval (sper să nu uit până mâine).

9.Pregăteşte-ţi banii, actele sau întrebările cu vreo 10 minute înainte să urle cineva “Următorul!”.

10.Aşteaptă-ţi cuminte rândul şi aminteşte-ţi: nu câştigi nimic dacă te comporţi ca o maimuţă. Dacă însă te abţii, mimând umanitatea, te vei putea simţi ca un zeu pe blog după. Crede-mă pe cuvânt: e ca şi când ai câştiga olimpiada de scobit în nas!

Ar mai fi şi oamenii care stau la rând, dar nu la coadă, pentru simplul motiv că nu au observat-o. Ei sunt pur şi simplu “acolo” şi se irită teribil în momentul în care îi întrebi dacă stau la coadă. Cred că un ultim sfat la orice coadă ar mai fi: dacă ai pile, încearcă să taci cu demnitate sau să inventezi o scuză bună pentru care casieriţa a ieşit de la ghişeu, ţi-a făcut cu ochiul, te-a pupat pe frunte şi a întrebat: cine a fost băiat cuminte?

P.S: Cu ani în urmă, scriam că o coadă poate fi un adevărat simulator de viaţă. Dacă privesc însă din perspectiva timpului consumat, cred că e puţin cam invers.

Care NOI?

Posted by on 30 Apr 2012 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Pentru ca articolul despre filmele cu zombie m-a iritat la fel de mult pe mine cat v-a iritat pe voi, am decis sa schimb rapid subiectul…

Acum ca am trecut peste incercarile mele subtiri de umor, o sa ma intorc la o iritare legata de discursul public. E vorba de o eroare logica, una usor de detectat si la fel de usor de repetat. O stiti, o auziti zilnic si o folositi cu aceeasi placere cu care o condamnati la altii. Nu ma exclud din catalogarea anterioara, dar uneori imi place sa vorbesc la plural (si sa pretind ca sunt un fel de Yoda romanesc). Revenind la eroarea mea, daca parerea lor ar conta, filosofii ar spune ca vorbim despre un cumul de sofisme. Eu i-as spune simplu eroare logica si, pentru ca e blogul meu, asa ii va ramane numele! spuse Krossfire cu un ton extrem de masculin.

Vorbesc despre asa zisa “eroare a incluziunii“, despre impresia ca parerea ta face parte dintr-un grup de pareri, apartenenta care o face intemeiata. In spatiul romanesc eroarea se manifesta prin aparitia pronumelui “noi” si a formelui lui derivate. Permiteti-mi sa exemplific. Vine Apocalipsa? E bine frate, mor toti tampitii si o sa NE fie mai bine. NOI, cei care cu siguranta vom fi feriti si care suntem evident prea importanti pentru a fi exterminati. Incepe un razboi? Lasa, o sa NE fie mai bine fara aia. Cade Guvernul? Ce bine o sa NE fie.  Noul Guvern este doar o manevra politica a puterii? O sa ne NE fie mai bine dupa.

Vreti ceva mai concret? Uitati-va la orice dezbatere de pe forumurile romanesti mari. E imposibil ca la un moment dat sa nu apara unul care este 100% sigur ca face parte din tagma “noastra”, a oamenilor destepti, adaptati, muncitori, corecti. Problema n-ar fi folosirea formei pronominale. Pana la urma, e ok sa incerci sa dai o greutate propriilor cuvinte. Nu, eroarea asta logica are doua alte probleme, suficient de mari incat sa faca folosirea ei ilara.

Prima problema ar fi lipsa unei filtrari. Utilizatorii sunt 100% siguri ca ei fac parte dintr-un grup care merita luat in seama, salvat sau ascultat. Nu se poate sa nu fiu un om inteligent, nu? E clar ca fac parte dintr-o tagma care include cele mai stralucitoare minti din fizica si medicina.  Oameni care nu sunt capabili sa scrie in limba romana vor folosi nonsalant expresii de tip “noi suntem oameni destepti si stim ca…”. Care noi? Folosind forma asta, iti jignesti si interlocutorii mai inteligenti si-ti faci si argumentele sa cada in derizoriu. Mai mult, cat timp nu este vorba de un grup profesional si de o discutie pe tema asta, apartenenta la grup nu influenteaza cu nimic greutatea afirmatiei.

A doua problema este grupul de referinta care de multe ori nu exista. Vorbim de o simpla fantoma logica care permite interlocutorului sa nu-si asume responsabilitatea propriilor afirmatii sau argumente. Mai mult, construirea unui grup asigura un confort al incluziunii (“Nu sunt singur in lupta asta!”). In mediul online apar atatea referinte la grupuri care se presupune ca exista, incat ai zice ca sunt 10 milioane de oameni influenti, nu o mana de oameni. Veti recunoaste schema drept apanajul “trolilor” clasici. La fel functioneaza si excluderea: tu sau “voi” nu sunteti ca “aia. Tu nu esti ca “toti fraierii”!

In cazul Romaniei, acel “noi” se refera de mult prea multe ori la “toti romanii” care sunt saraci, oropsiti, dornici de afirmare si asa mai departe. Nu in putine randuri te trezesti “reprezentat” intr-un context public de un maturator de strada sau de vreo prezentatoare tv semianalfabeta. Daca analizam putin fenomenul, aparitia formei pronominale de persoana I plural ar putea sa denote primele semne de schizofrenie colectiva.

E clar ca NOI suntem importanti, inteligenti, frumosi si avem mereu dreptate. Dar cine suntem NOI? Acum serios, daca s-ar isca brusc vreun conflict mondial, ati salva vreun blogger? Dar vreun editorialist sau analist politic? Oamenii din agentiile de publicitate? Scriitorii? PRistii? Psihologii? Sociologii? Proaspetii absolventi ai oricarei facultati? Cati oameni suficient de tineri incat sa conteze, dar suficient de experimentati intr-un domeniu vital cunoasteti? Deci…cine suntem NOI?

P.S: Trebuie sa recunosc ca, in ciuda circulatiei masive din ultimele zile, pozele cu noua sculptura din fata Muzeului National de Istorie mi-au retrezit curiozitatea.  Dupa Traian si Lupoaica astept cu interes Horea, Closca si Puii de Aur!

Munca pe criza

Posted by on 04 Mar 2012 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Asta e genul ala de articol suparat pe care il scriu cand ma irita ceva si-mi amintesc dupa o luna…

Mica iritare a pornit de la o discutie pe care o tot aud de vreo 2-3 ani. O aud in Ratb, pe bloguri uitate de lume si in orice loc in care se strange la pahar toata floarea specialistilor economici din cartier. Discursul suna cam asa: criza economica este si vina celor cu meserii liberale, care castiga mult fara sa faca nimic. Ma rog, pentru emitatori, meseriile liberale nu implica doar gloata de angajati in servicii, jurnalisti, PRisti, publicitari sau ”expertii’‘  injurati de facto. Nu, mai nou, meseriile liberale includ cam orice meserie nu produce ceva tangibil, dar si meserii precum ”front end developer” si orice depaseste un nivel mediu de intelegere.

Problema este pusa cam asa: eu fac burgeri la MacDonalds si sunt prost platit, ala ”se joaca cu hartii” si e mai bine platit. Eu fac de mancare, eu tin tara in spinare, ala nu face nimic! Genul asta de abordare nu difera cu mult fata de mentalitatea hipiotilor care detesta din start corporatistii, dar al caror aport la ”bunastarea” generala este zero. Mai mult, vedem si aici efectele supraevaluarilor de tip ”eu ar trebui sa fiu manager, desi de-abia ma mentin pe linia de plutire ca angajat”. Putem insa deduce eroarea din enunt apeland la indicatori concreti, indicatori economici.

Un nene cu o profesie liberala, sa zicem un PRist pentru o firma straina, castiga o suma de bani. Suma aia de bani ii este data de o companie privata care considera ca atat valoreaza munca lui in punctul respectiv. Mai mult, munca respectivului (de la organizare evenimente, la comunicate, campanii etc) va fi vanduta mai departe unui client. Un schimb economic echitabil. Daca totul e in regula si pe cartea de munca, salariul mai mare al PRistului se va reflecta intr-o contributie mai mare la bugetul de stat. E la fel de valabil si pentru alti prestatori de servicii, fie ei bloggeri, fie consultati pe probleme de ergonomie si “usability”.

Prin urmare, nesimtitul ala care-si permite sa faca ceva ce tu nu intelegi, ajunge sa dea mai multi bani statului decat o faci tu. Desigur, munca lui nu-ti aduce tie un beneficiu direct, dar s-ar putea sa-ti plateasca pensia, mai ales daca obisnuiesti sa fentezi sistemul. Nu de alta, dar sunt destui care considera ca o contributie neplatita, un impozit evitat, un bun pentru care nu se plateste TVA sau o munca la negru ”nu strica cu nimic, ca oricum politicienii au destul”. Pentru ca nu-i asa, cand furi din banii statului, furi exclusiv de la politicieni. Cam la fel si cu oamenii care ”submineaza sistemul” nefacand nimic. ONG-urile de protectie a randunelelor nu sunt tocmai principala sursa de venit a unui stat. Pe de alta parte, ele isi permit sa declanseze si incurajeze boicoturi care aduc pierderi pe termen lung.

Culmea e ca, in spatele aiurelilor astora exista o urma de adevar macroeconomic. O economie bazata intensiv pe servicii nu poate rezista fara parteneri care sa o sustina. Economiile unde industria manufacturiera si productia de bunuri de consum sunt incurajate au rezistat chiar si pe timp de criza. Din pacate, asta nu afecteaza cu nimic problema de baza: cat timp exista oameni dispusi sa plateasca legal pentru un serviciu, furnizorul serviciului respectiv va castiga mai mult (si va plati impozite mai mari), indiferent de cati gura casca vor considera ca nu merita.

Pe scurt: d-aia n-avem noi lucruri frumoase…

P.S: V-am mai spus ca astept cu infrigurare filmul asta? Nazistii de pe luna, asta concept adevarat Sergiule!

Daca nu te ascult, nu vorbi mai tare

Posted by on 01 Feb 2012 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Top 10, Viata de zi cu zi

Pentru ca am coeficientul de atentie al unui catelus de 3 luni, ma gandeam sa insist putin asupra galetilor de informatii pe care diversi binevoitori ni le vara zilnic in cap…

In primul rand, pentru binele sinceritatii, ar fi bine sa mentionez ca vorbesc mult. Nu, nu mai mult decat o femeie cu copil (“Si sa vezi cum face el căchiţăăă!”), dar ceva mai mult decat un mascul feroce obisnuit. Diferenta dintre mine si alti oameni e ca eu nu am pretentia de a fi ascultat, sau macar citit. Daca am de gand sa construiesc din senin o gluma obscura, sa-mi spun parerea despre jartiere sau sa scriu o recenzie la patrunjel, nu pretind nimanui sa fie atent. Nu de alta, dar stiu ca in general comunic pe lungimi de unda greu de receptat (nu in sensul elitist, ci in sensul pur psihiatric). Mai mult, la Radio Krossfire exista un singur moderator care pune metal toata ziua.

Pe de alta parte, exista oameni care chiar au pretentia de a fi ascultati. Sa nu ne amagim ca ar avea ceva de spus. Sa fim seriosi, in Romania sunt extrem de putini oameni care chiar merita ascultati. Nu, oamenii astia iti confisca atentia cu unicul scop de a le admira persoana. Extremele fenomenului se transforma fie in politicieni, fie in troli, fiecare dupa noroc. Mesajul lor consta intr-o colectie de clisee, atent presarata cu un ras cretin si cu atentionari de tip “Ma urmaresti?”, ”Esti atent?”, ”Te-ai prins”. Nu, nu te urmaresc si de altfel am trecut deja la scobitul in nas profesionist.

Iata cateva semne ale faptului ca in interiorul tau se naste un mic trol:

  1. Participi la discutii la care n-ai nicio calificare sau motiv sa participi. Totusi, e important ca lumea sa-ti stie parerea despre motoarele cu hidrogen.
  2. Simti nevoia sa vorbesti tare sau sa scrii cu majuscule. Ai impresia ca daca lumea te aude numai pe tine, va internaliza mesajul. Mult succes, Kim Jong Il!
  3. Aduci des in discutie argumentul varstei si argumentul experientei de viata, desi domeniul exploatat cere o cu totul alta expertiza. E logic ca stii totul despre motoarele Volkswagen, doar tu ai apucat sa conduci Dacia 1100!
  4. Ai impresia ca toti partenerii de discutie iti datoreaza ceva. Oamenii din jur au datoria de a fi atenti, iar tu nu trebuie sa-i rasplatesti cu altceva decat cu propriile flatulatii mentale.
  5. Uiti ca odata intrat pe un blog sau site privat, nu e nimeni obligat sa-ti publice opinia. Oricine indrazneste sa-ti stearga catrenele cu Basescu e un tiran nenorocit!
  6. Crezi ca exista doar doua tipuri de argumente: incoerente si injuraturi. Daca nu poti explica prostilor cum controleaza Iluminatii tot, spune-le cu cine fac sex rudele lor indepartate.
  7. Faci referinte la carti pe care nu le-ai citit, inclusiv in situatii care nu o cer. Ultima data ai citat Coranul intr-o discutie despre naparlirea pisicilor
  8. Daca n-ai deja un blog cu nume dubios, te ascunzi sub anonimatul unor porecle ca Voltaire, Socrate sau Catalin Botezatu.
  9. Ai impresia ca daca ceilalti participanti la discutie vor sa-ti rupa gatul, sigur spui ceva interesant (invidiosii naiba!).
  10. Crezi ca ”ultimul cuvant” inseamna sa scrii literalmente ultima fraza intr-o propozitie. De altfel, orice discutie se poate incheia cu un filosofic “LOL”.
  11. Bonus: Ai momente din ce in ce mai dese in care vorbesti despre tine la persoana a III-a.

“As mai fi scris vreo 10 bucati, dar oboseala si coeficientul de atentie redus ma forteaza sa inchei aici temporar” zise Krossfire in timp ce se pregatea sa participe la o discutie despre accelerarea de particule.

P.S:  Constat ca in ultima vreme scriu mai des si mai coerent pe Facebook sau Twitter. Cred ca o sa fac o noua colectie de tampenii debitate pe ambele platforme sociale. Nu de alta, dar simt ca publicarea unei astfel de liste e de o importanta cruciala!

O prima nominalizare

Posted by on 04 Jan 2012 | Tagged as: Software, Hardware, Online, Viata de zi cu zi

Nici n-a inceput bine 2012 si deja avem un candidat cu sanse la premiul Dubiosul Anului…

Culmea, omul a mai trecut pe-aici. Cine m-a citit (fie si pasager) in ultimii ani stie ca ma enervez greu si apelez si mai greu la aruncatul cu noroi. Totusi, cu ani in urma, cand am facut trecerea pe .ro, am descoperit un nesimtit de un asemenea calibru incat a trebuit sa scriu pe tema. E vorba de Claudiu Cadar si de firma aferenta, Claus Web. La momentul respectiv, articolul a fost sustinut prin alte reclamatii, comentarii, link-uri si discutii pe decedatul forum RoHosted. Mai mult, migrarea pe noul domeniu a facut ca articolul sa primeasca noi comentarii si acolo.

Ulterior blogul a trecut pe .ro, iar regulile generale au mizat pe evitarea conflictului. Hostingul a fost trecut instant pe o firma cu servere in Romania, cu o oferta mai scumpa, dar cu un suport tehnic excelent. Am ramas cu respectiva firma pentru ca, in trei ani, nu mi-a spus nimeni sa ”n-am pretentii”. In fine, in tot timpul asta, articolul despre ClausWeb si amicii a primit din cand in cand cate un comentariu pasager care-mi intarea suspiciunile initiale. Nimic spectaculos, pana acum doua saptamani.

Ei bine, de doua saptamani incoace, un hemoroid online imi tot spameaza blogul sub pseudonimul ”Basescu”. Am mai discutat despre specia lor, asa ca nu are sens sa insist asupra psihologiei unui cretin. In prima faza i-am aplicat un tratament cu Ingorel. La scurta vreme, mi-am iesit putin din minti si l-am trimis la origini intr-un stil necaracteristic. Ar fi bune cateva mostre din perioada in care eram profund iritat deja, pentru a intelege cam pe unde ajunsesem cu nervii:

Dupa alte X mesaje, acuzatii, promisiuni si defulari de copil tampit, am zis sa-i verific totusi IP-ul pe care nu se gandise sa-l filtreze. Surpriza! Eroul nostru e din Satu Mare, dintr-o zona apropiata Strazii Corvinilor. De ce surpriza? Pentru ca, sa vezi coincidenta, fix pe aceeasi strada este si sediul Claus Web!

 

Spre deosebire de oamenii de la Fulbier, care mi-au explicat situatia si m-au rugat sa modific niste tag-uri la un articol mai vechi, Claus si prietenii lui au reusit sa treaca de punctul in care puteau obtine intelegere. Si sincer, daca trolul nu-si extindea adanca plaja de cunostinte la muzica si alte lucruri gasite pe blog, poate nici nu scriam articolul asta. Nu o sa arat cu degetul si sa urlu ”asta sigur e Claus Web”, dar imi e clar ca e cineva din anturajul lui, date fiind informatiile vehiculate de trol si pozitia lui pe harta.

Felicitari lui Claus Web si prietenilor lui din Satu Mare. Indiferent daca un angajat Claus Web (sau vreun prieten de-al patronului) a inceput spamul, urarile de bine se vor duce in aceeasi directie! Nu de alta, dar o cam merita, inca din prima tura!

P.S: Nu ma intereseaza experientele de tip ”am avut hosting la Claus Web si n-am avut probleme”. Faptul ca cineva a tinut un blogulet pe unul din serverele lui nu-l salveaza de la nominalizarea meritata. La fel nici comentariile de tip ”e o coincidenta” nu ma vor convinge. Vorbim de cineva care scrie insistent in speranta ca voi da jos un articol, cineva cu o pozitie extrem de suspecta. Daca as fi primit o replica oficiala pana acum, poate ca altfel stateau lucrurile.

Next»