Stima de mine
Posted by krossfire on 15 Sep 2009 at 08:28 pm | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi
Obsesia pentru intarirea stimei de sine in copilarie si adolescenta este un subiect la fel de vechi precum bandana lui Marian Nistor de la Savoy. Desi multe siteuri de umor au atins problema in ultima vreme, nemuritoare ramane prestatia lui Carlin pe tema ”venerarii copiiilor’‘.
Adolescenta si perioada imediata urmatoare sunt nasoale, indiferent cat s-ar bate unii cu pumnul in piept ca la 14 ani aveau Internetul la degetul mic. Dilema apare cand iesi de pe bancile maimutarelii colective numita liceu , eventual treci printr-o facultate si esti fortat sa dai cu nasul de lumea mai putin amabila de-afara. E un moment nefericit cand trebuie sa cam renunti sa visezi si sa incepi sa lucrezi pentru a-ti apropia pe cat posibil visele. Aici increderea si stima de sine chiar joaca un rol important. Maligna este insa perioada precedenta, o tumultoasa perioada in care parintii si apropiatii pot cadea in doua extreme : impinsi de mentalitatea de turma devalorizeaza un om pana-i distrug complet mecanismele de aparare sociala sau obsedati de psihologia de Formula AS ii baga in cap ca este urmatorul Da Vinci.
Despre prima extrema nu vreau sa vorbesc pentru ca in urma ei rezulta fie oameni deprimati, fie genii. A doua in schimb, obsesia pentru intarirea stimei de sine, este cea care naste cocalarii si idiotii de pe mapamond. Incantati ca puisorul a invatat sa faca la toaleta si are numai 10 ani, parintii ca deseori in plasa veneratiei pentru un domn Goe modern. Copilul, inconjurat de iubirea parentala , admirat de oameni asemeni lui si de multe ori beneficiind de o situatie materiala stabila ajunge un adolescent sec si tampitel care se crede buricul pamantului. Odata trecut de gloria liceului si de istericalele din facultate, individul ajunge in fata angajatorilor, unde cere cel putin 1000 de euro salariu, pentru ca asa i se cuvine. Socat ca in patru ani nu gaseste un angajator care sa aprecieze faptul ca in CV a scris ”Sunt incredibil de amuzant” , geniul nostru fie se refugiaza in vreun cotlon online si-si paraziteaza in continuare parintii, fie ajunge la teribila concluzie ca e un ratat. Si ce surpriza, chiar e.
Partea trista este ca , obisnuiti cu zeci de ani de ”egalitate” si imbarbatati de noile parturi din psihologia moderna, educatorii si profesorii romani cad usor prada tentatiei de a mangaia dulceag pe toata lumea. Alinus care la patru ani citeste dar si Gigel care tocmai a invatat ca priza frige sunt tratati la fel. Corect ar fi sa-i aprecieze pe amandoi pentru ce sunt dar in paralel sa-l anime pe Alinus sa vrea mai mult de la un tutore. Nasol e ca in general Alinus ajunge sa se compare cu Gigel si sa cada intr-o suficienta infantila daca din partea propriilor parinti nu exista atitudinea ce lipseste profesorului. Putini se gandesc la faptul ca de adevarata stima de sine vine in urma unor realizari si nu ca realizarile alea sunt rezultatul stimei de sine.Am spus-o in repetate randuri : Nu scopul scuza mijloacele, ci rezultatele. In cazul de fata rezultatele metodei cam lipsesc.
(Glumita facuta de dragul postului, fara legatura cu istoria)
Nu exista ”ultimul dintre castigatori” si mai ales nu poti face performanta universala. Atitudinea asta duce la ”mediocritate generalizata”. Problema e ca obsesia pentru intarirea stimei de sine nu se opreste la copilarie si la parinti. In viata de zi cu zi vezi oameni care redefinesc mediocritatea si care beneficiaza de pretentii deosebite in baza unor laude care vin de la prietena/prieteni/parinti sau in baza unor facultati terminate la limita liniei de plutire. Degeaba le arati ca tu ai inceput mai devreme, ca ai experienta si ca in principal esti mult mai cult si pregatit ei nu vor intelege ca la 25 de ani nu au nimic deosebit si absolut nimic in plus fata de unul de 16-17 ani. E si mai grav cand parintii lor spun cu emfaza ”Ionel a terminat acum Politehnica, a repetat trei ani dar e baiat bun…de ceva vreme sta acasa si se joaca, pana gaseste de lucru”. Nu sunt impotriva sustinerii stimei de sine, doar impotriva abuzului de astfel de trucuri pedagogice.
Partea cea mai trista in toata povestea asta este ca datorita obsesiilor moderne si politicilor agresive anti-discriminare (care nu se refera doar la minoritati rasiale, sexuale si religioase) au inceput sa apara oameni de 35 de ani care de-abia leaga doua fraze dar au egoul unui director de multinationala.Au existat destule genii recunoscute tarziu sau care au inflorit tarziu insa geniul presupune mai mereu pasiune si multa munca. Ori cand n-ai nici pasiune, nici educatie si nici o scara reala de valori ramai numai cu…stima de sine.
P.S : Am scris cu mai multa vreme in urma despre aroganta si despre faptul ca poate fi o arma deosebita impotriva lipitorilor si a oamenilor mici. Am observat totusi o chestie ciudata : Despre oamenii etichetati ca aroganti, rar se cunosc suficiente lucruri incat sa se spuna altceva. Gigel e arogant,infatuat, intepat si alte sinonime dar cam atat. Gigel poate fi foarte bine un alcoolic curvar care face parte din cultul lui Ra. Ceilalti vor vedea doar ca-i ”arogant”.
Eu cred ca orgoliul dauneaza in afaceri si autosuficienta este nociva si-l distruge chiar si pe cel mai talentat om .
Articolul e bun, mai ales partea cu „nu scopul scuză mijloacele, ci rezultatele” (pe care eu o citesc prima dată), numai că eu nu l-aş compara pe Hitler cu Gigel. Hitler, oricât de bune i-au fost ideile sau nu, a fost un om realizat, spre deosebire de tipul Gigel, al ratatului.
P.S. Chiar există dovezi istorice că ideile lui Hitler ar fi fost supraapreciate de mă-sa sau e doar caterincă?
Doar caterinca ieftina, scuzati iesirea. Si da, Hitler s-a realizat, compensand pentru ratarea admiterii la arte
Referitor la imaginea pe care ai folosit-o pentru a ilustra postul. Dino Buzzati a scris o povestire care contrazice ideea imaginii. Se numeste “Sarmanul copil!”.
Hitler chiar avea talent la pictura , si era mult mai talentat decat Salvator Dali !
Interesant post krossfire. Sunt de parere ca ai descris mai sus mare majoritate a celor care ies de pe bancile facultatilor. Pentru ca de obicei, desi au luat licenta cu un jalnic 6,7, cred ca au dreptul la ceva pentru care altii fara facultate, dar cu mai multa scoala, experienta si talent decat ei muncesc fara incetare. Vor mereu mai mult, se cred mereu mai speciali, dar de obicei sa afunda in mediocritatea anturajului in care se afla.
R.Inedit : Da, era fenomenal de talentat. Hai sa fim seriosi, omul avea pensula dar n-avea deloc imaginatie si viziune, era un ”clasic” intr-o perioada a modernistilor.
Skag : Nu-i vorba de licenta aici. Sunt indivizi care iau licenta cu 9-10 (pentru ca le permite facultatea) insa rezultatele scoale nu certifica in vreun fel valoarea.
Valoarea o dobandesti in urma practicii in domeniu, oricare ar fi ala! Din pacate la noi se pune accent pe diploma aia de facultate, pe care multi o iau foarte usor.
And like a side note: tocmai mi-am amintit ca la BAC, la engleza oral a trebuit sa vb despre stima de sine in copilarie!:P
Am mai scris intr-un post despre facultate, e citat aici. Nu se pune accent pe diploma pe niciunde dar e nevoie de ea, asta-i tot, e chestie legislativa (lipsa ei te limiteaza salarial la un punct). Nu am vazut oameni tineri in posturi bine platite unde sa fi intrat doar cu diploma…dar am vazut oameni talentati refuzati din lipsa ei.
Asta zic si eu. Oameni talentati, experimentati, nu sunt acceptati doar pentru ca nu au bucatica aia de hartie. Nu e normal!
Imi place, chiar imi place mult cum ai punctat pe partea cu aroganta.
Poate, cand ai sa prinzi ceva timp, dezvolti. Loc ar fi si subiectul are atat de multe fatete incat e imposibil sa nu iasa interesant
am inceput sa te critic, dar imi ia prea mult, asa ca scriu si la mine pe blog. sper sa si termin..
N-ai nimerit-o cu Hitler, el e mai degraba contraexemplu, cu o istorie chinuita de copil batut. Si-n plus mai exista si-o istorie a folosirii acestui amanunt chiar in sustinerea teoriei cu importanta self esteemului. De ce nu faci research ?
Bun articolul…
Partea cu datul cu capul de pragul de sus al realitatii ar trebui privita mai atent de cei care fac pasul spre maturizare, spre binele lor.
“…1000 de euro”
) (complicat)
Zamolxis: Sper ca nu tot cu Hitlerul
Trilema : Stiu mei, doar ca aseara imi parea o idee buna. Am pus un disclaimer ca nu-i gluma cu iz istoric.
Alex Mazilu : Nu e ca si cand l-am vedea, doar ca ar trebui sa fim pe pozitii.
Mircea Popescu : Tocmai, ca istoria aia incredibila mi se pare cel putin dubioasa. Nu sunt impotriva sustinerii stimei de sine, sunt impotriva abuzului !
Vlad, e la modă mai nou să-ţi ridici în slăvi plodul.
Mămicile încântate şi scăpate din lesă (no offence) la calculator au dat de blogspot şi ne bubuie cu postări în care descriu cum ăl’ micu face şuşu, caca.
Altele pun poze cu copii de 4-5 ani mânjiţi de ciocolată pe la gură. Haha, vai, dragu’ mamii e amuzant.
În fine. Ajungi să-ţi fie silă.
Nu e neapărat vina profesorilor (puţinii pe care îi mai poţi numi profesori) care încearcă să fie egali în clasă cu toată lumea, aici intervine mult mediul familial.
În general, mamele au tendinţa de a fi over-protective. De aici şi până la situaţia actuală e un mic pas, făcut de altfel.
Apoi, vin taţii care din “băetu’ meu îi jmecher” şi “fie-mea îi viitoare profesoară” nu-şi scot odraslele.
În funcţie de scala de valori a familiei şi de influenţele mediului din care provii, îţi stabileşti principii pe care le urmezi, idealuri în viaţă.
Că tot ziceai de psihologie, în cazul de faţă se aplică pincipiul “problemele unui om matur îşi au izvorul în copilărie”.
Aşa cum eşte învăţat de mic, îţi dezvolţi reflexele alea condiţionate pe care le păstrezi toată viaţa. Nu le poţi schimba. Refuzi să schimbi pe motivul că “aşa ai fost învăţat acasă”. Ceea ce înveţi în cruda copilărie poartă numele de “7 ani de-acasă” şi aştia se văd mai târziu.
Dacă în “7 ani acasă”, mama îi spune că e cel mai tare copil din lume, copilul va prelua informaţia şi şi-o va atribui, în aşa fel încât ajunge şi să creadă cu vehemenţă că e parte din el, e un adevăr.
Şi nu-i aşa, n-ar fi normal să fie aşa.
Iar 20+ ani merge pe principiul că mă-sa i-a zis ce tare e el, iar când viaţa îi demonstrează repetat că nu este, atunci se întâmplă patru posibile scenarii:
1. Dai în cap părinţilor şi cauţi vinovaţi pentru eşecurile tale;
2. Continui să crezi că toată lumea e proastă şi tu eşti singurul deştept;
3. Te spânzuri în podul bunicii;
4. Îţi dai un şut în fund, câteva palme peste faţă şi încerci să o iei de la capăt, căutând să faci ceva la care chiar te pricepi.
0,001% acceptă scenariul numărul patru.
90% acceptă scenariul doi.
5% sunt fani scenariul 1.
Restul preferă scenariul 3 ca soluţie a problemei.
It’s the season to be jolly, nu?
Pai si eu am zis ca tot de la parinti e baiul dar si profii merg pe asta. N-ai vazut cati copiii buni are profa Y, cati primesc premii ? (Aceeasi care intr-un concurs n-ar face un 10% din probe)
Ce naşpa ne făcurăm că dăm vina pe părinţi, dar sunt acei părinţi care, la viaţa lor, au reuşit să migreze de la sat la oraş, au făcut un liceu amărât şi s-au îngropat într-un serviciu vai de el. Sau la cealaltă extremă, părinţi care au moştenit de la bunici şi le-a venit totul de-a gata şi care şi-au educat odrasla în aşa fel încât nimeni să nu-i poată ajunge la nas.
Numai la oameni se întâmplă asta. La animale e mai simplu: ai potenţial, ajungi sus. În final, oboseşti şi vine altul mai puternic ca tine. Şi te retragi. Punct.
P.S. Dana te citeşte.
)
Pot dovedi cu argumente că facultatea este pix – fix și că de regulă suprimă spiritul antrepenorial care ar putea exista între cei mai talentați și dedicați studenți.
P.S. Eu nu aș pune botul la articolul din BizStandard. De pe băncile școlii copii cer între 300 și 500 euro și de regulă primesc cu 100 mai puțin. Asta e realitatea. În decurs de un an sau maxim 2, dacă sunt talentați sau măcar se miscă cu talent pot obține (de la angajatorul actual sau de la altă firmă) 1000 sau 2000 de euro fără probleme.
Sau majoritatea, pot doar crește ușor, în ritm cu inflația, câte 50 maxim 100 euro pe an…
Referitor la ce zicea Roxana, şi pe mine mă exasperează părinţii care, după o încurajare din partea învăţătoarei, încep să povestească la tot blocul despre cât de deştept şi talentat e copilul lor. E un fenomen de masă.
Gradinariu : Iar schimbi titulatura blogului ?
Programare Sociala : Exista cateva cazuri (Dreptul si MEdicina de exemplu) cand faucltatea ar trebui sa fie baza.
Roxana : Pai pe ai nostri parinti nu-i invinuiesc prea tare, ma irita cei de ”moda noua”.
Kross: párintii cu plozi facuti acum dupa 2000, astia-s aia nebuni de scriu pe bloguri despre ce face al’micu.
Iar cei care se lauda la tot blocul au copiii undeva de varsta 14-15 ani.
Mai avem si neimplinitii si cei care nu au avut posibilitatea sa faca facultate pe vremea lor. copiii le vind gogosi ca “vai, ce smart mi-s ca fac faculta x”, iar parintii se lauda mai departe: “copilul meu a facut Educatie Fizica si acum e profesor cu 6 milioane SALAR”.
Pentru ei, idealul in viata este atins ca, de ex, profesor, cu bani putini, intr-o scoala amarata…
@Roxana, noa multam, ca-s anormal stiam si io, da zau ca nu vad ce-i rau in asta. Sa inteleg ca parintii cu ‘plozi’ (urat cuvant) nu au voie sa scrie despre transii, ca gata, sunt nebuni ? Ioai
Ultima fraza ii geniala
Krossfire, dupa o vreme cred ca omii incep sa puna in balanta ceea ce au realizat, nu si ceea ce cred ca pot realiza. Stima de sine imi pare ca-i mai delicata in prima tinerete
, si-mi pare ca trebuie tinut cont si de faptul ca-i tare ‘instabila’ in perioada ceea.
@Florin: erau exemple banale, prezente în jurul nostru.
Dar dacă tu te regăseşti in ele, it’s your problem, not mine.
Roxana, noa ca m-am pierdut, nu mai inteleg nimic. Sunt exemple care trebuie sa sublinieze sau sa confirme ceva ori sunt exemple banale, lipsite de relevanta, fara nici un rost ? Sunt doua directii si nu stiu pe care sa o aleg. Si intrebarea mea ii tot neraspunsa.
Ca parinte nebun de copil facut dupa 2000, copil despre care am si scris, dara ca ii problema mea, numai ca, asa cum am mai spus, tot nu inteleg si nu vad daca ii ceva rau in asta.
E normal ca pentru fiecare parinte puiul lui sa fie cel mai cel, e un sentiment uman. Din pacate, nu fiecare parinte are inteligenta, rabdarea, timpul si posibilitatea de a forma un copil.
Astfel, fiecare face dupa cum il duce capul si buzunarul, in educatia propriei odrasle.
Cultivarea stimei de sine este doar o aschie din acest amalgam.
Florin : Cred ca era vorba de cazuri extreme de tipul ”Cel mai special copil din lume – Blog”. Adevarul e ca prin faza asta va trece si parintele si copilul (in adolescenta, cand are impresia ca ganduriel lui au relevanta)
Krossfire, intre exemple banale si cazuri extreme imi pare ca ii ceva diferenta. Nu cred ca-s reprezentativi, ba dimpotriva.
Trec si trecem … cateodata ii chiar haioasa
ehe, si cum analfabetii functionali se inmultesc precum iepurii, in scurt timp o sa fim inghititi de mediocritate si indolenta.
)) Mi-ai amintit de Carlin…. r.i.p. Sigh. Acum… ne-a ramas Carlos Mencia. Superb, huh?
Therefore, we won’t be entitled to clap , because our species won’t survive.
And we’ll be screaming down on them! …… baking pies without an oven
Au facut un misto destul de la obiect de Mencia cei de la South Park. Oricum majoritatea glumelor lui se reduc la obscenitati sau ”Mexican’s are sooo stupid”.
Stiu, stiu. chiar la asta ma gandeam, uitasem sa punctez. Bine ca ai facut-o tu.
))
So… “Do you like fishsticks?”
Then I must be a gay fish
? (Desi scrisa nu merge)
si eu cred ceea ce zicea Mihai, ca Gigel nu se compara cu Hitler. insa decat sa fie vreun realizat asa ca Hitler, mai bine ratat ca Gigel.
Desi in esenta Stalin era clar mai realizat decat Hitler daca e sa ne luam dupa ”body count’.
[...] Stima de mine – O analiza a unei obsesii a psihologiei moderne [...]
[...] Stima de mine – O analiza a unei obsesii a psihologiei moderne [...]