Asa cum pompos anuntam ieri, am decis pana la urma sa particip si la Ziua 2 de la Sonisphere, zi dedicata celor patru grei ai thrash-ului. Ma asteptam la ceva mai multa imbulzeala decat in prima zi, dar multimea din curtea Romexpoa depasit cu mult planul cincinal.

Daca ieri am tinut sa arunc cateva gratuitati catre pustanii de liceu dornici de atentie, la a doua zi de festival nu am prea avut ce zice. Erau cu miile, de la oameni care credeau ca ”The Big Four” inseamna ”Metallica & friends” pana la un personaj care a emis fraza ”Uite, Megadezii astia canta si in franceza”. Aia e pana la urma, daramatul de idoli nu-i o activitate prea grozava. N-are sens sa ma plang, asa ca voi purcede cu recenziile :

Vita de Vie : Nu, nu i-am inclus in recenzie ca sa fac misto de ei. Nici macar nu i-am mentionat pentru a spune ca vocea lui Despot n-are nicio treaba cu ce incearca ei sa cante. Faptul ca au cantat piese de pe un album anonim sau ca ”Basul si cu toba mare” ramane singura lor piesa acceptabila live nu e atat de deranjant.  Sincer, i-am mentionat pentru ca apreciez totusi prezenta lor. Chiar daca aparitia a fost de dragul CV-ului muzical, cred ca as fi turbat de frica sa apar cu trupa personala in fata unor trupe de asemenea calibru. E ca si cand ai arunca un chihuahua in fata unor pitbulli. Despot chiar a multumit pentru sustinere recunoscand ca a fost cel mai greu concert din cariera. Chit ca nu m-a miscat nicio piesa de la ei, apreciez intentia.

Anthrax : Sincer, ma asteptam ca Scott Ian si al sau Anthrax sa dezamageasca. Dupa multiple schimbari de componenta si intoarcerea foarte recenta a  solistului Joey Belladonna , Anthrax s-au decis sa ne faca o vizita. Dupa numai 29 de ani, vorba lui Joey, Anthrax au rupt scena din Bucuresti. Serios, au fost o surpriza foarte placuta: un sound la inaltime, un thrash mai agresiv decat ai banui ascultandu-le albumele (unele inregistrate cu Bush la voce). Cu o recuzita simpatica de scena si o  cu un solist capabil sa agitate , Anthrax au reusit sa ridice mai multe maini in aer decat sperau. Evident, Caught in a Mosh a generat o imbulzeala agresiva, sparta de doua ori la rand BGS. Indians a fost de departe cea mai populara bucata din playlist, desi nici cu Madhouse sau I Am The Law nu mi-a fost rusine. Am amintit Indians pentru ca  la un punct Belladonna a simtit nevoia sa-si puna o creasta de pene indiana si sa alerge dintr-un colt in altul. Cu exceptia coverului dupa Dio (destul de slab din pacate), Anthrax ne-au oferit o reprezentatie in forta, cu mult peste asteptari.

Megadeth : Ei au fost principalul motiv pentru care mi-am luat bilet si la ziua a doua. Dupa un inceput timid, marcat de eterna sonorizare de mana a doua si de vocea cam neincalzita a lui Mustaine, Megadeth au intrat in forma. In camasa alba si cu celebra chitara in V, Dave a rupt timp de o ora, intampinat de un banner cu ”Dave’em All” si sustinut de un set de tobe inspirat decorate. La capitolul recuzita de scena, pe langa banner si tobele mentionate, Megadeth au folosit si vreo doua copertine. Corul public destul de numeros s-a simtit pe Symphony of Destruction, Hangar 18 si  Peace Sells (piesa de incheiere). Sweating Bullets ar fi meritat o sonorizare decenta. Evident, A Tout le Monde a fost cantata integral de cei de prezenti. O surpriza foarte placuta a fost si piesa Trust, de pe Cryptic Writings. Nu-i o piesa de geniu dar intamplator imi place suficient de mult incat sa vreau sa o ascult live. Altfel, ne-a intampinat un Dave mai comunicativ si deschis decat il stiam, in ciuda clipului Metallica pus aleator de organizatori inaintea concertului. Deja in punctul asta, biletul isi cam facuse banii.

Slayer : Cam pe-aici mi-am pierdut locul privilegiat din apropierea gardului pentru a ma feri de mosh pituri si alte lucruri cu potential de a disloca oase. Sa fiu sincer, am fost usor dezamagit de Slayer. Nu tin prea mult la eticheta si comunicarea cu publicul dar oamenii mi-au dat impresia ca au venit la comanda, au cantat pe fuga si au plecat la ceas. Ca timp efectiv, au stat cel mai putin pe scena. Executiile au fost tot pe viteza (speed metal, nene) dar suficient de corecte si brutale incat fanii sa nu fie dezamagiti. Pe langa cateva saluturi scurte si nicio mentiune a celorlalte trupe (gest facut de Anthrax si Megadeth), am remarcat dubioasa chitara  a lui Hanneman, cu numele scris folosind fontul Heineken. Nici tricoul inscriptionat Slayer si purtat de Araya nu mi-a facut o impresie grozava. Hai sa zicem ca a compensat pentru lipsa bannerului si a recuzitei de scena. Evident, iar au aparut mosh pituri, iar a aparut BGS-ul. King inca rupe la chitara cand vrea, iar Lombardo nu sta nici el degeaba. Din pacate niciunul n-a fost pe faza la Disciple, care a sunat destul de nasol (mai ales vocal). Raining Blood, desi scurtata, a fost destul de ok si la fel si War Enesemble. Per total, un show corect dar scurt si usor arogant.

Metallica : Zilele mele de ascultat Metallica s-au cam terminat pe la inceputul liceului. Asta nu inseamna ca nu m-am putut bucura de doua ore bine executate de metal. Ar fi de mentionat ca dupa ce pe ecran s-a desfasurat un clip Megadeth si dupa ce oamenii s-au lasat asteptati 12 minute, organizatorii s-au hotarat sa activeze display-ul principal al scenei. O idee excelenta, daca ar fi fost aplicata de la inceputul zilei. Hetfield si-a cam pierdut raguseala, dar e scuzat, s-a achitat onorabil. Hammet, la fel ca ”pretenul” Mustaine, n-a avut mainile complet libere (Mustaine a purtat protectii pe antrebrat, Hammet pe ligamentul carpal).  Ulrich pare cel mai ”obosit” dintre cei trei in momentul de fata. E normal, tobarii ”crapa” cel mai des. Ca headlineri, au beneficiat si de efecte pirotehnice si artificii. Nici trupa nu ne-a scutit complet de ”efecte” : am asistat si la cateva momente ”Dracula”, marcate prin simularea dintilor de vampir (Hetfield) si printr-o chitara inscriptionata (Hammet). Gafa nasoala a fost scaparea unui ”Budapest” intr-un discurs de incalzire. N-ar fi prima data. Altfel, un gest apreciat a fost mentionarea mandriei de a face parte dintre ”cei patru mari” , dedicarea unor piese trupelor antemergatoare si folosirea unei pene de chitara inscriptionata cu ”The Big Four”, imediat dupa Nothing Else Matters. Dat fiindca dupa o vreme ni s-a sugerat sa uitam de trupele de a doua zi cat timp canta Metallica, e  lesne de banuit ca dedicatia a fost o simpla cascadorie. Oricum ar fi, a fost una apreciata. De fapt, mai toata prestia lor a fost apreciata, de la For Whom the Bell Tolls, la Fuel si One. Faptul ca nu s-au magarit in a canta x piese de pe Death Magnetic a fost un plus. Dupa un cover Queen , trupa a incheiat cu Seek & Destroy. Omitand  interludiile si gafa, concertul a fost unul mai mult decat satisfacator Asta o spune un non-fan, unul care se gandea serios daca sa stea la toata reprezentatia.

Altfel, am fost intampinati de vesnicul tablou de concert ”metal” romanesc : mosalai beti care urlau Raining Blood , o pustoaica  din al doilea rand care s-a cocotat pe spatele prietenului vreo 20 de minute, pana cand, din fericire, a primit un pahar de bere in cap. Din nefericire, paharul respectiv si cele care nu si-au atins tinta au stropit multe victime colaterale. Am intalnit destui cunoscuti in public (ba am vazut chiar si un personaj care semana cu Tudor Gheorghe). Am tinut sa-mi exprim din nou antipatia pentru cei care falfaie tigari in aer si pentru oamenii de doi metri care se aseaza in primul rand. Vesnica scuza a romanului ? Eu am platit biletul bah ! Da, evident ca l-ai platit, iar noi restul de 20 de oameni din jurul am platit bilet ca sa-ti poti tu sterge scrumul si arunca berea pe noi !

P.S : Mi-am zis ca e cazul sa revin putin asupra problemei cu mosh pit-urile. Nu am nicio problema daca treaba asta se intampla la un concert/festival pentru cunoscatori, in vreun club sau la un party. N-as avea nicio problema nici daca as fi in 1986. Cand ai insa un festival in premiera cu 30 000 de platitori de bilet din  toate mediile ,  unde doar 100 se agita si se lovesc ca maimutele, devine o problema de educatie. Da, e ”un obicei”, si-l pot intelege (poate mai bine ca altii),  dar nu cand in jurul tau e plin de gagicute, pustani si altele asemenea. Cei mai de seama reprezentanti ai curentului au fost un individ care semana cu un Dio mai urat (da , se poate) si plin de cosuri si un pustan de 30 de kile care tot urla ca o sa bata tot BGS-ul.  O mentiune speciala primeste si baiatul care facea air drumming lovind la fiecare 3 secunde pe cineva. La concertele mari vii sa te simti bine si sa asculti muzica, nu sa arati cat de repede de poti transforma intr-un alcoolic cersetor de atentie.