Resturile de stiri, resturile de viata si resturile de jurnalisti in cea mai mare parte. E bine ca am inceput postarea asta cu o propozitie fara predicat . Se potriveste cu ceea ce voi prezenta in continuare, si anume un numar din revista Cancan.

Tabloidele romanesti sunt o umbra palida a adevaratelor tabloide. Daca The Sun pune la bataie 3 reporteri pentru un subiect de prima pagina, Libertatea angajeaza trei oameni care sa traduca un reportaj din The Sun, eventual o pacaleala de 1 aprilie. Cu totii ne-am asumat uneori placerea vinovata de a citi Libertatea. De ce ? Pentru ca ne place sa ne ingrozim de prostia altora, de publicul acestui ziar si de ce nu , sa ne spunem pentru a mia oara ”Bai ce destept sunt eu”.

Dar Cancan…ohh, Cancan, un ziar care a crescut atat de mult in cititori de la rebranding. Aici nu mai este vorba de sani, droguri si Adi Mutu. Aici este vorba despre sublima arta a grotescului, despre o transcendere in paranormal. Daca tot m-am injosit ieri sa dau 50 de bani pe un numar (si astfel o eugenie a ramas singura si trista in raft), voi continua ritualul imbaierii in namol si o sa vi-l si prezint. Ce este mai grav este faptul ca acest sul de hartie igenica are un pret. Faptul ca el are un pret si este cumparat arata ca produsul este dorit si ca are un public stabil (spre deosebire de ziarele gratuite).

c1.JPGc2.JPG

Cum spuneam : Resturi de hartie, resturi de stiri si resturi de jurnalisti care primesc in jur de douazeci de milioane in cazul in care au o pozitie stabila (salariile au scapat in momentul in care cineva venise sa recruteze). Sa analizam deci ”stirile” din minunea asta de ziar :

-Orgie in liceu : Pe prima pagina, niste gagicute de clasa a unspea a doispea isi arata putin bikinii. Wow, zise muncitorul slinos in timp ce rodea salam ! Ce le-as face astora..haha ! Deci, ce perversiuni au facut domnisoarele in cauza ? Doamnelor si domnilor : Trei tipe de liceu s-au sarutat in clasa ! Va dati seama ? Stiti cum se cheama asta in vocabularul Cancan ? ”Orgie lesbi” ! (Stirea le-a fost trimisa drept pont de o colega a celor doua. Una dintre cele implicate le-a declarat ”E impotriva legii sa ma sarut cu alta fata ?”. Va dati seama ce tupeu pe lesbienele astea..)

-Miss Bamboo : O stire atat de interesanta pe cat e Botezatu de straight. O tipa ultra machiata , cam batrana si cu sani mici a castigat nu stiu ce concurs unde Botezatu i-a pus niste intrebari. Probabil a intrebat-o cati dintre fostii ei prieteni mai sunt disponibili.

-”Spintecatoarea” de la morga inregistrata ca dama de companie : Ce va spune titlul asta ? In orice caz, nimic de bine. Care este stirea ? Ca o tipa care pusese pe net o poza cu ea pregatind un cadavru de inmormantare este si inregistrata pe un site de dame de companie. Punct.

-Mititei pentru Nicoleta : Nu numai muncitorii slinosi aveau un mititel pentru Nicoleta inainte sa ramana gravida. Din pacate stirea se refera la faptul ca tatal ei a facut gratar in spatele blocului. Multumim Cancan si va rog sa ne anuntati cand face baie sotul Nicoletei si mai ales daca trage apa la toaleta.

-Seful Elenei Basescu s-a castorit la Snagov : Face parte din aceeasi serie ”Un om neinteresant care cunoaste vag o persoana neinteresanta dar celebra a facut ceva absolut normal”. Inlocuiti prima sintagma ”un om” cu ”seful elenei basescu” si ati obtinut stirea.

-A ruinat-o pe Luminita cu 20 de bodyguarzi : Deci , domnule jurnalist\editor, astazi vom invata cateva elemente de logica simpla. Inainte de a titra ceva ar fi bine sa ne punem urmatoarea intrebare ”Ce dracului vreau eu sa scriu acolo ?”. Stirea in sine se refera la faptul ca iubitul Luminitei Anghel poreclit Sanchi si-a angjaat 20 de bodyguarzi ca sa-l bata pe un anume ”Danut” din Campina. Genial, nu ?

Pe langa stirile astea de prima pagina, mi-au mai atras atentia : Un fel de ancheta pe seama zonelor geopatogene ale Bucurestiului unde bucurestenii fac sex (se face legatura intre forte paranormale si sex!) si o super stire despre un pusti de 14 ani care a busit masina tatalui.

Sincer, s-ar putea ca maine sa-mi rup o unghie, merita sa-i chem pe cei de la Cancan ? Poate am chef sa organizez o orgie prin facultate…imi sarut prietena si vad daca ajung pe prima pagina !

Minunatul exemplar din Cancan a devenit in acest moment un super culcus pentru pisoiul care nu m-a lasat sa-l pun la ghena. Doarme pe Nicoleta Luciu…si altii ar face-o.

Later Edit : Un super rest de stire si o continuare a seriei cu spintecatoarea de la morga.

P.S : Daca tot, vorba vine, am facut ceva pe postul asta si am tratat un astfel de subiect, va las cu un super clip numit Preselectie pentru Manele – cu Florin Peste. Individul in cauza , cauta ”textieri, vocalisti, orchestratori”. Nu numai ca maestrul asta se intituleaza cel mai tare orchestrator din Romania , ati putea sa priviti pana la final clipul sa vedeti cum arata ” textierii lui Florin Peste”.Clipul a fost preluat de pe scutierii.