O sa spun din capul locului ca odata cu articolul de fata mi-am incalcat promisiunea de a nu fi in trend cu articolele : Sunt convins ca vor fi zeci de posturi pe tema filmului astuia insa la rugamintea unui amic, imi voi da si eu cu parererea. Si ca dovada de patriotism, imi voi da cu parerea romaneste : in public.

In umila mea parere Nae Caramfil este un scenarist excelent si un regizor bun, doar bun (comparativ cu mari nume internationale , nu cu ”noua garda”). Faptul ca este un scenarist excelent se vede si din premiile luate de scenariul filmului astuia in 1995 si 1999, film ce a asteptat aproape 20 de ani sa fie turnat. Pot spune ca la nivelul calitatii vizuale si al decorurilor, asteptarea a meritat. Bugetul a fost urias (pentru un film romanesc) si din fericire rezultatele au fost pe masura, motiv pentru care va recomand sa vedeti ”Restul e tacere” la cinematograf.

Spre deosebire de precedentul film, Caranfil a riscat putin distribuindu-l in rolul principal pe Marius Florea Vizante (omul apare de altfel in rol secundar si in Filantropica). Actor talentat, Vizante prezenta totusi un risc pentru un film cu asteptari mari si productie de nivel inalt. Nici restul actorilor nu sunt extrem de cunoscuti, cativa dintre ei venind de pe scena teatrului (Gruia Sandu de exemplu, unul din preferatii mei). Cred ca dupa filmul asta nu vor mai exista oameni reticenti in angajarea lui Vizante pentru orice tip de rol. E un film care-i valorifica enorm portofoliul si in care a interpretat magistral.

In fine, sa trecem dar la film. Pe scurt, fara spoilere inutile : Filmul este bazat pe povestea reala a primului film romanesc (poveste descoperita de Tudor Caranfil, tatal regizorului). Povestea reala depaseste granitele cinematografului fiind de importanta istorica insa in ”Restul e tacere” primim o varianta romantizata si cu un puternic parfum de epoca. Anul este 1911 si tanarul Grig (Vizante), potential actor de teatru, ratat de meserie (dupa spusele tatalui sau, un prestigios actor al Teatrului National) incearca sa puna in scena unul dintre cele mai grandioase filme facute vreodata. Cum in anii de inceput cinematografia era considerata un afront adus artei , pustiul cu ambitii are nevoie de aliati. Si ce aliat mai bun sa ai decat un mosier grandoman si cam incult cu pretentii de mecena ? Filmul dezvolta mult pe relatia conflictuala dintre cei doi, dintre ambitiosul si visatorul (dar naivul) Grig si versatul dar ignorantul Leon. Pe undeva pe-aici apare evident si o femeie insa rolul ei nu este decisiv ci ajuta mai degraba la definirea unor repere ale epocii. Scena din final care o implica marcheaza excelent sfarsitul unei epoci.

Prin ce surprinde filmul ? Prin faptul ca are o structura naratologica bine construita…adica e usor de urmarit si placut vizual si logic. Fara descinderi in constiinte turmentate, fara plangeri inutile, comunisti si avorturi cinematografice. La naiba, la filmul asta chiar am ras sincer de cateva ori. Am ras ”sincer”, pentru ca este un film sincer. Prin asta sa nu se inteleaga ca este lipsit de subtilitate : nici pe departe…insa este un film care poate fi urmarit numai pentru firul epic si impactul vizual. Un alt mare plus ar fi redarea epocii antebelice in care s-a investit financiar foarte mult. Spiritul romanesc, aspru criticat de regizor este intr-adevar ”vesnic” si se vede si la 1911 tot atat de bine pe cat se vede si astazi. Mi-as fi dorit sincer mai multe scene precum plimbarea cu trasura pe o reconstituire a vechii strazi Lipscani. In astfel de momente dispare sentimentul ala de ”inscenare” pe care-l ai in cazul multor filme similare. Radiografia societatii, decorurile somptuoase dar mai ales calitatea vizuala a filmului sunt niste premiere pentru Romania. Sunt intercalate in film mici colaje si pasaje filmate intr-un mod deosebit si din nou inedite pentru cinematografia romaneasca a ultimilor ani.

Personajul Leon este o alta reusita a lui Caranfil. Departe de a fi subtil, Leon este abil. Are putin iz becalian prin asumarea rolului de lider ”inscaunat de Dumnezeu” care,  vorba unui alt personaj, ”si cand se pisa scrie istorie”. Leon este insa mult mai complex si mai inteligent decat El Lider Maximo din Pipera si de altfel, la momentul scrierii scenariului modelul becalian nu fusese inca perfectionat de societatea romaneasca. Cum in filmul asta nu prea exista personaje pozitive si negative, constructia lor a fost intr-adevar un prag pentru regizor.

Partea proasta : Exista o parte proasta si aceea se leaga de afirmatia mea de la inceput conform careia Nae Caranfil este un regizor bun insa ii mai lipsesc ceva ani si cateva filme pentru a fi magistral. Productia are momente de ”slabiciune” si unul dintre ele ar fi finalul, acele douazeci de minute care fac filmul sa depaseasca tipicul de ”maxim 2 ore”. Am mai precizat ca filmul are momente de subtilitate clare. Din pacate, Caranfil concentreaza foarte multe astfel de momente (actiuni simbolice, replici ale personajelor si decoruri) spre finalul filmului. Astfel ca dupa doua ore in care totul curge lin si relaxant, privitorul este fortat sa gandeasca. Eu am gasit delicios substratul filmului astuia insa nu stiu cat il va aprecia cinefilul de rand. Sunt prea multe mesaje in prea putin spatiu ! In cateva dintre scenele finale am gasit reminscente clare de la maestrul Kusturica ceea ce nu a putut decat sa ma bucure insa nu mi-a usurat munca de concentrare.

Concluzii ? Va recomand filmul nu pentru ca ar fi un film incredibil, fantastic, nemaivazut, etc. Va recomand filmul pentru ca este un film ”misto”, cum ar spune unii. Este un film la care nu vei regreta niciodata ca ai dat banii, chiar daca s-ar putea sa fie necesara o a doua vizionare pentru a-l putea pricepe in totalitate.

Sper din toata inima ca acest film sa devina un PRECEDENT. De ce ? Pentru ca aduce exact cantitatea de comercial care lipseste cinematografiei romanesti !

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8uPK73XROM]

P.S : Daca ati stat cam sobri in timpul articolului astuia puteti urmari aceasta reclama japoneza superba (via acelasi coleg de grupa, Tibi) care cu siguranta va da niste indicii despre comportamentul consumatorului japonez.

13 Comments »