Cum tocmai mi-am plătit din nou dreptul de vot, echivalându-l în litri de benzină și într-o zi pierdută pe drum, am decis să mă agit în singurul loc unde știu că nu mă ascultă nimeni: pe Internet.

Nu am însă de gând să îmi plâng de milă ca un liceean care a descoperit conjugarea verbelor, pentru că sunt convins că jumătate din lista voastră de Facebook face asta chiar acum. Procesul electoral este aşa cum este, dar simpla lui existență e un plus. Nu o să vă spun nici de ce e nasol că „votează alții pentru noi” și nici de ce „o mână de oameni” ajunge să ne decidă destinul. În schimb, o să insist pe o soluție care ar diminua atât timpul petrecut votând, dar și încercările de fraudă și complicațiile legate de profilul celor care votează. E o soluție pe care am propus-o și eu și alții în repetate rânduri și care poate părea inițial contraproductivă: înregistrarea înainte de vot.

Zilele trecute, discutam cu un prieten despre soluțiile care ar permite o participare mai mare la vot a oamenilor cu discernământ. Să ne înțelegem: nu era vorba de a aduce la urnă mai mulți oameni cu aceeași opțiune ca a noastră, ci de a aduce pur și simplu oamenii la vot și, poate, de a ține nebunii acasă. În aceste condiții ne-a devenit clar că propunerile vehiculate de o mare parte a populației de pe Facebook nu funcționează.

Una dintre soluţiile aruncate pe Facebook de “cunoscători” este amendarea celor care refuză să meargă la vot, la fel ca în alte ţări excesiv de civilizate. Problema e că, oricât ar admira ai noştri profundul liberalism turcesc, democraţia nu te poate forța să participi la viața politică a unui stat care nu te reprezintă. De-asta amenda pentru cei care nu votează este un abuz. Eliminarea unor votanți pe criterii de vârstă sau, mai grav, pe criterii de contribuție socială (financiare, deci), este tot un abuz. Muncești o viață pentru un stat care oricum nu-ți arată vreo urmă de recunoștință și, la final, ți se ia și dreptul de a-i schimba (măcar în teorie) conducerea?

Pe lângă asta, a ajuns uneori să-mi fie mai frică de puștii de 18 ani care “ştiu sigur ce” votează și de ăia de 28 de ani care „se pișă pe el de vot”, decât de bătrânele de 68 care aleg tot felul de condamnați siniștri pentru că numai ăia au vorbit cu ele. Măcar ultimele sunt previzibile. Testul de IQ este și el o tâmpenie pentru că nu IQ-ul te ghidează când faci o alegere în aparență rațională, dar în realitate complet emoțională (chiar viscerală).

Deci nu, impunerea unor restricții dure nu este nici democratică, nici utilă pe termen lung. O serie de reguli suplimentare ar trebui însă să existe, dar nu pentru a împiedica lumea să voteze, ci pentru a ușura şi stabiliza procesul procesul electoral. De asta recomand înscrierea prealabilă la vot. Unii ar spune că e regresiv, alții că diaspora s-a deja putut înscrie pentru vot prin corespondență, iar mulți ar arăta spre procesul similar care se desfășoară tradițional în SUA. Totuși, cum ar funcționa chestia asta într-o țară unde frauda nu este considerată o “problemă foarte mare” și unde sistemul informatic există, dar „mai are niște probleme”?

Simplu, procesul de înscriere s-ar desfășura timp de o lună, cu o săptămână înainte de vot, și s-ar putea face atât online, cât și offline (la orice centru desemnat, în toată ţara). Formularul ar fi simplu de completat și îl voi detalia ulterior. Scopul lui ar fi să stabilească dacă votezi, prin ce metodă votezi și dacă ai discernământ (asta e o parte mai sensibilă şi voi reveni asupra ei). Evident, persoanele care nu au acces la Internet și nu se pot deplasa către un centru de înscriere vor fi primi asistență specializată, dacă apelează un număr gratuit.

Până una-alta, persoanele care ar verifica înscrierile prealabile ar fi diferite de cele care vor verifica numărul voturilor în ziua alegerilor, iar verificarea propriu-zisă s-ar face (pentru că aşa se face şi acum) automatizat. Verificarea ar da și ocazia celor care se înscriu din timp să afle dacă sunt eligibili pentru vot, dacă nu cumva s-a mai înscris cineva cu datele lor și ar afla asta pe mail sau la telefon, nu în ziua votului, așa cum s-au trezit mulți „suspecți de fraudă” la alte alegeri. Desigur, înscrierea făcându-se în persoană, lucrul ăsta n-ar trebui să fie atât de des întâlnit.

Care ar fi deci beneficiile unui astfel de sistem? Păi unul ar fi scăderea tentativelor de fraudă. Sigur, un astfel de sistem nu implică vreo triplă verificare a datelor și nici vreo criptare a hard disk-urilor cu VeraCrypt, dar ea face un lucru simplu: îți dă o idee legată de câți oameni chiar intenționează să voteze într-o regiune. Încă o dată: procesul durează câteva minute online sau la fața locului. Poți afla astfel dacă în vestitul și hulitul Teleorman vor să voteze 5000 de persoane sau 200 000. Chiar dacă nu toţi cei înregistraţi vor vota, se poate măsura o intenţie de vot şi stabili un maxim, iar băieţii din ultima bancă îţi pot confisca sau inventa mai greu votul. Nu toţi cei înregistraţi vor vota, dar decedaţii n-o vor mai face şi clar nu o vor mai face de mai multe ori. Asta nu va elimina complet frauda de la numărare, dar va fi un alt pas în direcţia potrivită, primul pas fiind făcut chiar de la alegerile curente (vedeţi sistemul actual de validare).

În al doilea rând, votul propriu-zis ar fi ceva mai rapid, metodele anti-fraudă putând fi mai relaxate (la alegerile curente ele vor atinge o cotă maximă, lucru care totuşi mă bucură). Mai mult, vei putea să alegi în prealabil modul în care votezi şi, dacă în timp va fi posibil, chiar şi unde. Vrei să votezi prin corespondenţă sau la ambasadă, la momentul votului fiind plecat din ţară? Ok, ştim deja, iar dacă vei rămâne totuşi în ţară, schimbarea nu va fi imposibilă. Vei vota pe liste suplimentare, nefiind în oraşul natal? Perfect. De altfel, la alegerile din 2016, ultima chiar a fost o problemă, cu sau fără transportul gratuit oferit studenţilor. În mod normal, la alegerile parlamentare sau locale, e cumva logic să votezi în localitatea de baştină, dar, cum se votează partide, nu indivizi, e greu de crezut că votul unui sucevean ar fi diferit dacă l-ar exercita din Bucureşti.

Un al treilea avantaj ar fi că, un sistem care îţi pune o piedică (necesară, de altfel) în calea atingerii unui scop transformă respectivul scop în ceva dorit. Ştiu, sună contraintuitiv, dar raportându-ne la psihologia poporului român, un popor cu un fetiş bizar pentru interdicţii (deşi asta nu ar fi o interdicţie), el ar putea funcţiona. Asta mai ales în condiţiile în care încă mai există zone (indiciu: nu în cafenelele de hipsteri) unde votul este efectiv o sărbătoare, una care nu se împiedică de detalii minore. În plus, un astfel de proces ar actualiza datele din registrul electoral şi ar prelungi puţin dezbaterea civică despre vot în sine, dezbatere care de-abia în ultimii ani pare să fi ajuns la maturitate. Şi totuşi, în ce ar consta fictivul meu formular de înscriere?

În primul rând, ar conţine spaţii pentru nume, CNP şi localitatea de domiciliu. Inovator, nu? La ele s-ar adăuga drept câmpuri opţionale numărul de telefon şi adresa de e-mail, în caz că vrei să fii notificat în prealabil de eventualele nereguli (limită de vârstă, vot dublu etc.). Alte detalii ar fi inutile pentru că ele pot fi deduse. În plus, ar putea crea suspiciunea discriminării. A doua parte a formularului ar fi cea mai simplă, dar şi cea mai importantă. Cum şi unde votezi? În circumscripţia ta, pe o listă suplimentară din ţară, în diaspora direct sau prin corespondenţă şi să sperăm că şi online, la un moment dat. Aici se poate aplica și o întrebare cu scop pur informativ: ce tip de alegeri se desfășoară în acest moment? Așa, de curiozitate.

A treia parte ar fi cea legată de discernământ. Nu, nu de inteligenţă, analfabetism funcţional sau de alegeri personale. Ar fi un test GMAT pentru oamenii cavernelor, format din maxim patru întrebări care să testeze capacitatea minimă de a raţiona. Întrebările ar fi alese aleatoriu pe fiecare formular, dintr-o colecţie de 30-40 preexistente. Despre ce gen de întrebări vorbim? O primă întrebare ar putea cere transcrierea unui cuvânt subliniat cu litere de mână sau de tipar. O alta va cere recunoaşterea unei forme geometrice. O a treia ar putea cere rezolvarea unei operaţii simple, cu numere până la 10. O ultimă întrebare, mai “complexă”, ar fi de tip grilă şi ar viza percepţia unei propoziţii. Dacă Ionuţ are 4 mere şi 2 pere, atunci Ionuţ are numai mere, numai pere, mere şi pere sau nu are niciun fruct? Încercuiţi varianta corectă. Atât.

Sincer, nu ştiu vreuna dintre fostele mele vecine septuagenare care să nu poată răspunde la toate întrebările de mai sus şi nici vreun om cu minim discernământ care să se împotmolească la vreuna dintre ele. Sigur, chiar dacă nu ar elimina analfabeţii funcţionali, genul ăsta de test i-ar exclude totuşi pe cei care pun ştampila pe poză şi cam atât. Şi nu, procesul electoral nu s-ar complica teribil, mai ales că, dacă ar fi să fim sinceri, nici buletinele americane de vot nu erau tocmai simple.

Acestea fiind zise, îmi închei lunga expunere şi recunosc într-un final că e posibil ca timpul pentru astfel de soluţii să fi trecut. Mai mult, chiar şi dacă înscrierea prealabilă la vot s-ar implementa peste tot, tot sistemul informatic ar fi cel care ar duce într-un final greul. Aşa că, până atunci, să dăm sistemului „cu tabletă la faţa locului” o şansă şi să votăm dacă ne pasă, dacă nu ne pasă, dacă vrem să dăm un exemplu sau dacă vrem doar să ne lăudăm pe Facebook că am dat check-in de la urnă.

P.S: Observaţi că nu v-am ţinut niciun discurs despre avantajele votului. Consider că nu are sens, cât timp există aceste colecţii de clipuri electorale şi aceste poze cu Iliescu votând. La ele se adaugă şi clipul cu băiatul ăsta condamnat penal, candidat ALDE, şi extrem de preocupat de problema colindelor.