O sa-mi incep articolul cu o intrebare pe care o detest: Va mai amintiti…?

Detest intrebarea pentru ca, asa cum bine puncta un redactor, e o metoda lenesa de a incropi un articol. Eu o sa intreb “Va mai amintiti de Dacia Lastun?” iar voi o sa spuneti “Da!” si eventual o sa-mi povestiti despre cum o foloseati drept fier de calcat. Si uite asa, dintr-o intrebare si 20 de comentarii, Krossfire a scris “un articol despre vechiul Lastun”. Din fericire, nu voi face asta. Sunt prea egoist pentru a nu delira macar patru paragrafe.  Prin urmare…va mai amintiti de vechile “oracole”?

Da, ma refer chestiile alea pătate de carioci, inţesate de lipici si scufundate in parfum. Pentru pustii ale caror clase primare au coincis cu anii 90′, oracolele sau “caietele de amintiri” au fost prima tentativa romaneasca de Facebook. Un Facebook manual care te obliga sa citesti, nu numai sa pui poze cu pisici, Sailor Moon si trupa Genius. Oracolele erau similare ”caietului de sfarsit de an”, oferite in liceu. Puneai niste intrebari standard, delimitai foi pentru colegii vizati si plimbai caietul asta pana il vedeai completat. Evident, cei mai vizati erau popularii clasei. Era de preferat sa ai amintiri cu aceiasi oameni cu care aveau amintiri toti.

La inceput, oracolul era o jucarie, un artificiu inocent pentru fetitele din clasele mici. Mesajul era “Salut! Am invatat sa scriu si pot si desena!”. Ulterior, odata cu trezirea treptata a hormonilor si aparitia intrebarii “Tie de cine iti place?”, oracolul a devenit ceva mai mult. Era cea mai rapida si subtila metoda de a afla ceva despre o anumita persoana si de a o scoate la un film sau o prajitura (pentru cititorii tineri: “de a o scoate in club si de a-i pune mana pe cur”). Dispareau intrebarile lungi si spatiile pentru abtibilduri, apareau raspunsurile directe, monosilabilce. Mai mult, cei rugati puteau completa anonim. Nu conta oricum, din moment ce, dupa completare, minunea ajungea tot la tine. Confortul psihologic era baza.

(Sursa imaginii. Evident, existau si oracole ceva mai ”masculine”).

Noi, “hipsterii” pasionati de S.F si jocuri video, ne-am prins destul de tarziu de sursa asta de informare. Primul si singurul meu oracol a aparut prin clasa a sasea, cand deja caietele semnate faceau loc mIRC-ului din salile de net improvizate. Au scris vreo noua fete in el, ceea ce era un succes pentru vremea respectiva, mai ales ca il dadusem la vreo 10. Nicio alta campanie semnata de mine n-a mai avut rata de succes de 90%. Mai mult, printre randuri, aparuse si cea mai tare intrebare pe care o puteai primi in clasa a sasea: Tu mai esti virgin? (venita si de la o tipa a naibii de simpatica la momentul ala). Inainte de a continua, as dori sa citim lent adverbul ”mai”. Inca de la 12 ani nasteam astfel de framantari. Prevazusera fetele ca aveam sa ajung fotomodel.

Unde am vrut sa ajung cu articolul asta? Ei bine, ma gandeam ca, in cateva cuvinte, oracolul facea ce nu face pe moment nicio retea sociala. Oracolul oferea o solutie simpla la orice nedumerire si iti oferea o parghie, ba chiar si un imbold de a fi sincer. Voiai sa stii care-i filmul preferat al fetelor de varsta ta? Oracol. Voiai sa stii daca te place? Oracol. Voiai sa-i ”ceri prietenia”? (pentru cititorii tineri: “sa o faci femeia ta, frate”). Oracol.

Surprinzator nu era mediul, ci raspunsurile. Chiar daca micile falsuri erau la moda, carnetelul ala te provoca sa raspunzi. Te forta sa renunti la biletele si tatonari. Era Facebook, Quora si LinkedIN la un loc, cu aroma de 140 de caractere. Fara poze cu bot de rata, fara carti aruncate intr-o lista：un simplu carnetel si mult curaj.

P.S: Titlul este aleatoriu si n-are absolut nicio legatura cu batalia istorica despre care n-aveati idee ca a existat. Altfel, nu o sa ma apuc iar sa scriu la o saptamana, doar ca zilele astea au fost mai turbate decat ma asteptam.

25 Comments »