Oamenii micilor victorii

Aveam de gand sa las un mesaj informativ despre cum o sa plec cateva zile, dar…

In timp ce pregateam un balet textual, absorbit de importanta propriilor aberatii, m-a pocnit o amintire. Cu destul de multi ani in urma, in placuta ceaţă a copilariei, am avut onoarea sa asist la un senzational discurs de retragere. Discursul de retragere al unui capitan… de echipa de fotbal dintre blocuri. Ei bine, eroul asta urma sa se mute din cartier, motiv pentru care nu mai putea tine fraiele campioanei stradale de-atunci. Si da, pustiul chiar a tinut un mic discurs, discurs la care am asistat involuntar (eu reprezentam, in teorie, un alt bloc – in practica, n-aveam nicio treaba cu terenul). Niciunul dintre mucosii stransi pe maidan n-avea chef de pierdut timpul, dar l-am ascultat toti pe fostul “capitan”, in speranta ca o sa ne dea pana la urma mingea. De ce n-avea nimeni chef? Pentru ca omul ala atata stia: sa dea cu piciorul in baloane colorate si nici asta nu facea prea bine.

Adevarul e ca Adiţă avea o problema: voia sa castige mereu, chiar si atunci cand nu era nimic de castigat. Un copil deloc stralucitor la scoala, cu o personalitate dificila (etichetat mereu drept “ofticos”), dar cu un talent vag peste medie la fotbal. Un talent pe care-l mai aveau vreo 100 de pusti, numai de la clasa a sasea, dar pe care el il transformase in particula de noblete. Greu de spus daca avea de gand sa se faca fotbalist sau daca pasiunea lui avea vreun viitor, dar obsesia victoriei ne scotea pe toti din sarite. Da, chiar si pe noi, aia care nu-l prea cunosteau. Juca miuta cu pustani de clasa a treia? Trebuia sa castige! Juca impotriva unor fete care “voiau sa invete si ele”? Adiţă castiga detasat. Campionatul claselor? Cupa blocurilor? Adiţă facea crize daca nu lua balonul de carton sau macar o cupă de nămol.

Poate ca pustiul o fi avut probleme pe-acasa, desi ma indoiesc, pentru ca parea mai degraba rasfatat si bine alimentat financiar. Problema era ca, pentru toate domeniile unde nu se excela, isi gasise defularea intr-un alt domeniu, de o irelevanta crunta. Nici aici nu excela, dar macar castiga…din cand in cand. Cu alte cuvinte, personajul nostru transforma orice avantaj pe terenul de joc intr-un comprimat anti frustrare. Comportamentul nu se reducea numai la fotbal, din ce-mi spuneau amicii lui, dar aici se manifesta cel mai vizibil. Aici victoriile marunte erau ale lui. Si nu numai ale lui, pentru ca Adiţă nu era un caz singular. Destui pustani isi centrau activitatea zilnica in jurul singurelor domenii in care puteau fi “cat de cat”, desi nu erau suficient de buni inca sa justifice efortul. Epoca salilor de jocuri si in special perioada “Counter-Strike” a nascut multi campioni.

Ce s-a intamplat cu Adiţă si ai lui? As putea sa pariez ca cel putin jumatate au devenit politicieni (pentru doi “invingatori” din astia pot sa indic si partidul unde se pregatesc de noi victorii). Ar mira pe cineva? Nu tocmai! De vreo 20 de ani ne plangem de o grava lipsa de viziune pe scena politica si lucrul asta se datoreaza intr-o mare masura si lor, celor ce traiesc sub blestemul “micilor victorii”. Mediocri de cele mai multe ori, dar ferm convinsi de propria unicitate.

Faptul ca spatiul politic este populat de oameni pentru care “micile victorii” inseamna totul se vede in toate domeniile vietii publice. Am reusit sa implementam reforma sistemului medical? Nu, dar macar nu mai e fraierul ala la minister. Acum e fraierul nostru. Am rezolvat problema izolatiilor termice si a incalzirii pe timp de iarna? Nu, dar am mai obtinut un an de subventii pentru oamenii care oricum nu contribuiau la sistem. Am bifat vreuna dintre promisiunile facute la alegeri? Nici pe departe, dar ne-am facut praf opozitia. E si asta o victorie, nu?

Stirile ne vorbesc zilnic despre victorii meschine care nu contribuie cu nimic la progresul general, dar aduc castigatorului satisfactia de a fi “putin peste medie”. Oameni care nu pot vedea dincolo de propriile limite si clar nu pot intelege ideea de “bine colectiv”. Oameni care nu pot intelege ca exista situatii in care toata lumea poate sa castige, fie ca-i vorba de relaxarea de pe terenul de joaca, fie despre un proiect comunitar.

Mai mult, in cazul celor cocotati la putere, singurul domeniu in care par a fi “peste medie” este cel al trasului de sfori, al micilor manarii si al spagilor bine plasate. In cazul asta, ce sa zic: felicitari domnilor, ati castigat! Acum…ne dati si noua putin mingea?

P.S: Pentru ca stiu ca veti fi vaduviti de aiurelile mele pana vineri, ar merita sa va tineti telefonul ocupat cateva minute cu glumita de 1 aprilie facuta de Google. Daca nu, Google a rezervat o aluzie simpatica si pentru dezvoltatorii de aplicatii Android.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

23 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
brontozaurel

Poate ca pustiul o fi avut probleme pe-acasa, desi ma indoiesc, pentru ca n-o ducea rau financiar si era singur la parinti.

😐 😐 😐

romania inedit

Poate ca mul era constient ca e o nulitate si vroia sa-si infirme aceasta grava constatare juvenila sau chiar avea serioase probleme in familie.

Cuvânta

Se pare ca i-a reusit pustiului. Dupa atatia ani, inca vorbesti despre el :)))

Nautilus

Există o teorie foarte răspândită în rândul hipstărilor şi băutorilor de apă plată cu lămâie, care zice cam aşa: primul şi cel mai important indiciu că eşti o nulitate e faptul că încerci peste tot să demonstrezi ceva 😛

Sau, mai pe larg: faptul că e o nulitate se vede când Adişorul nostru cu 2 ouă judecă totul în funcţie de nişte realizări precise. “Cât ai luat la examen? 7? Hă, hă, eu am luat 8, fraiere! Gigel cât a luat? 9? Offff… eu n-am luat decât 8! Să-mi bag pula, Costel a luat 10!!”

Ei zic că oamenii care pun totul pe o scară de la 1 la 10, în orice domeniu, sunt de fapt nişte complexaţi trişti, deprimaţi şi cu pula mică.

Motiv pentru care hipstărul nu bea decât apă plată cu lămâie: diferenţele de calitate între soiurile de bere sau vin îl lasă rece 😀

Catalina George

În primul rând, bine te regăsesc. Mie una din descrierea situației mi-a ieșit un detaliu în evidență: singur la părinți. De multe ori asemenea copii sunt învățați sau obișnuiți de acasă cu statutul de centru al universului, și asta fără să facă mare lucru. Plus că există o împingere către starea de adult, ceea ce nu înseamnă neapărat că puștiul se maturizează forțat, ci că poate să-și aloce, asemenea lui Adiță, statutul de adult printre copii. Cel care știe, cel care câștigă. Totuși, de ce copiii capabili, care chiar știau ceva mai multe decât el și chiar putea să facă unele lucruri, nu l-au detronat? Răspunzi la întrebarea asta și vei vedea de ce România, cu o mulțime de oameni inteligenți, grozavi, capabili, este condusă de o șleahtă care excelează la mânării, înșelătorii și mici victorii. Ideea că aceia care mereu au să demonstreze ceva sunt niște nulități absolute e o uniformizare folositoare la un moment dat, dar nu și aplicabilă. Am cunoscut destui oameni capabili, foarte buni pe domeniul lor, care aveau un avânt și o vervă și o agresivitate de ai fi zis că, măi, ce naiba îi lipsește ăstuia de face așa? Poate nu-i lipsea nimic, poate… Read more »

Nautilus

@krossfire: “de ce aia buni nu-i detroneaza pe-aia incompetenti” cred ca raspunsul tot in “micile victorii sta”. Cei “buni” (competenti, pregatiti) au in general alte scopuri, nu pe cel de a avea puterea/un rol de conducere cu orice pret” Ăia buni nu îi pot detrona pe ăia incompetenţi tocmai fiindcă sunt buni (profesional) şi au ajuns aşa într-o vreme în care majoritatea sunt incompetenţi. Adică unul care ştie că el e bun din punct de vedere profesional într-o lume de tâmpiţi e convins că nu trebuie să mai aibă de-a face cu ei, nu mai are aceleaşi obiective ca şi ei. Are obiective lipsite de bun simţ. Unul mai slab la şcoală poate să se crediteze şi să îşi deschidă şaormărie sau firmă de reparat acoperişuri, fiindcă asta e meseria pe care o ştie şi de pe urma lor poate face bani, cu care să îşi cumpere casă, maşină sau excursii în Turcia. Unul mijlociu profesional poate să aspire la un job corporatist bine plătit, pentru aceleaşi obiective, sau mai bine zis pentru banii necesari îndeplinirii lor. În schimb, unul care se ştie mai bun decât ei nu se mai rezumă la obiective de bun simţ, el vrea să îşi… Read more »

Nautilus

PS: Un comentac de prin alte părţi se dădea mare şi rotund cu faptul că el, pe vremea Raţiilor, Cozilor şi a lu’ Secu’ era un rebel căruia nu-i era frică să se distreze (?)

De câte ori aud de haiduci din ăştia fără frică, zdrăngănici din chitară la Vama Veche care spuneau bancuri cu Ceaşcă sub pătură, îmi vin în minte haiducii din zilele noastre. Ăia care sunt rebelii pulii când îşi dau ultimii 100 de lei pe un tatuaj cheesy cu un trandafir roz, pe drumul de întoarcere de la o băută cu prietenii. A doua zi dimineaţa se duc cuminţi la biserică, de mână cu mama soacră. Şi-au epuizat raţia de rebeliune pe câteva luni înainte 😛

Nautilus

Cum am zis mai sus, rebelul pulii îşi aruncă ultimii 100 de lei pe cel mai cheesy tatuaj cu un trandafir roz, chestie care îl face macho şi latino lover precum Pepe, fratele lui de etnie:

Poza e din VICE (revista 🙂 )

Rudolph Aspirant

Pai aia care se pricep sa faca bani sunt si ei buni profesionisti competenti la a face bani, ca doar a fi un bun si competent profesionist nu poate fi restrans numai la anumite activitati si meserii si profesii umane de vreme ce acestea se afla intr-o diversificare continua socio-tehnologico-nosologic clasificabila cvasi-evolutionara. De ex in sec 18, nu chiar asa de mult in urma in UE,, un naturalist competent bun profesionist stia si medicina si biologie si paleontologie si stiinta librariilor si nici nu mai stau sa insir la cat de competent profesionist era in asa de multe, daramite un filozof competent care stia si istorie si economie si era si bun competent scriitor chiar de fictiune !

Rudolph Aspirant

Insa un bun profesionist nu trebuie sa siba neaparat cunostinte academice despre un domeniu, de ex un om bun profesionist competent la facut banii nu trebuie sa stie totul despre bani, nici macar definitia sau uzul lor, sau cum circula in natura, etc. Eu doar asta ziceam ca si cineva care stie sa faca bani si nimic altceva si ala poate fi un bun profesionist.

Rudolph Aspirant

Eu stiu ca mie un manager mi-a zis odata un feedback care m-a bagat in ceata cand a zis ca sunt un excelent tehnician insa nu ma pricep la comunicare si m-am framantat nu stiu cat timp sa inteleg daca asta o insemna ca sunt un bun profesionist mai ales ca jobul meu nu apartinea sectorului de pr/comunicatii, ba era chiar unui sector inalt specializat tehnic, insa pana la urma m-am gandit ca acel serviciu functiona pe principii de sec 18, cand trebuia sa stii mai multe, si inclusiv chiar si echipamentul lor de comunicare simpla interdepartamentala era pre-telefonie, prin niste mesaje scrise pe biletele cu smiley pe ele, plus daca totusi cautai si gaseai pe undeva un telefon si un nr de telefon de la altcineva si incercai sa suni, ala care raspundea ridica receptorul si-l punea la loc in furca astfel incat sa isi manifeste probabil in mod rafinat comunicativ dorinta de a nu fi deranjat in timpul orelor de serviciu, dar eu nu ma pricep precis la asemenea tehnici rafinate, si nici nu eram dispus sa invat, asa ca nu mi-am mai facut probleme si dupa aia m- am mutat in alt job cu echipament si ideologie… Read more »

Rudolph Aspirant

Insa in istoria evolutiei mele de bun profesionist, am fost intr-un job in care trebuia in fiecare an sa descriu in scris de tip literar in propozitii si fraze complete gen eseu cat de profesionist sunt plus cat de profesionist voi fi relativ la 7 parametri esentiali jobului meu ingust tehnic supraspecializat, printre care si acela de leader si de comunicator politic (pe bune, scria cuvantul asta si am verificat dupa aia ca se cere si in niste joburi mult mai serioase decat ale mele, inclusiv in unele echivalente cu ceretator de fizica nucleara la Los Alamos)…nu mai tin minte toti cei 7 parametri, ca am gasit o fituica alcatuita de unul de acum vreo 15 ani care circula din mana in mana ca sa facem copy paste de pe ea, si am devenit si eu un mai bun profesionist, cel putin anul ala, asa pe hartie.

Nautilus

@krossfire: “Acum, in epoca Internetului, e aproape imposibil sa fii un profesionist foarte bun, fara sa-ti restrangi temeinic domeniul de activitate.”

Asta e o gogoaşă inventată în “epoca socialistă” 1945-1980. Fiindcă angajamentul la întreprindere era pe viaţă, fie că erai în Franţa socialistă, SUA militarizată sau Blocul Estic (co)mu(n)ist, nimeni nu era interesat să ştie mai mult decât meseria lui de bază. Tâmplarul nu ştia decât tâmplăria, mecanicul o singură marcă de maşină, pe care lucra în mod curent, matematicianul nimic în afară de matematică. Poţi să întrebi mulţi moşi crescuţi în (co)mu(n)ism de ce n-au făcut şcoală la vremea lor şi îţi spun aceeaşi poveste: că erau multe examene, şi grele, şi ei n-aveau timp, aveau familie şi copii, şi apoi meseria lor le asigura deja traiul, aşa încât de ce să se mai străduiască.

În prezent e posibil să îţi schimbi profesia mult mai uşor: îţi trebuie 4 ani de şcoală şi nişte examene, iar ăsta nu e un prag foarte greu de trecut, cărţile se găsesc pe toate drumurile şi în forma hârtie, şi în cea electronică, iar timp îţi faci, mai tai din orele destinate berii în faţa televizorului.

[…] decidea mereu între doi-trei puști mai tupeiști și, sincer, mai buni la fotbal. Erau ăia care stăteau ca muții în clasă, dar când venea ora de sport, numai gura lor se auzea. După ei erau atacanții, oameni uiți de […]

23
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x