Urmeaza un post scris la frustrare :

Articolul fluviu cu istoria unei trupe a copilariei mele (nu va spun care, ca articolasul apare in trei zile) poate sa mai astepte si va mai astepta pe motiv ca nu am timp. Micutul rant din postul asta se va referi la cu totul altceva, si anume la oameni.

Sub reflectorul propriu oamenii sunt total neinteresanti. Exista insa o categorie care ma irita in ultimul hal : oamenii urati ! Nu ma refer la nefericitii cu diformitati fizice, ci la oamenii cu-adevarat urati, urati interior, cei care pur si simplu nu merita si nu au de ce sa traiasca.

In spiritul acestei idei, ajung sa ma intreb : unde altundeva poti sa observi mai multi oameni urati decat in RATB ? Acele minunate conserve despre care au curs megabyti de postari in bloguri sunt din intamplare si gazdele celor mai urati oameni.

Un om urat este un om resemnat, un om frustrat. Prima care se schimba este privirea, urmata de expresia faciala. Aceste doua aspecte pot aduce la un stadiu grotesc cea mai artistic creata fata. RATB-ul iar vine cu minunate ”felii de viata” – de la batranele obeze care cu tupeu vin si te ridica de pe scaun pana la indvizii de 50 de ani, cu cioc si priviri sictirite pe care-i vezi in fiecare zi la costum, inghesuiti pe aceeasi ruta pe care o parcurg de zeci de ani.

Chiar ma intreba cineva de ce vreau sa merg atat de mult pe jos si de ce tot strang bani de masina (a se citi rabla). Raspunsul a fost simplu : A inceput sa-mi fie din ce in ce mai scarba de ei. Intr-un vagon\autobuz abia daca vezi trei oameni frumosi.De la comentariile idioate din RATB pana la inghesuiala si pupaturile din metrou, mediocritatea si uratenia (in fapt sinonime) sunt peste tot.

Probabil scarba asta vine din teama. Am vazut din ce in ce mai multi studenti resemnati, care nu mai lupta si deja se pregatesc sa devina animale de povara. In ideea asta ma sperii gandindu-ma ca s-ar putea sa devin (daca nu sunt deja) un om urat…