Una dintre cele mai la indemana afirmatii categorice este etichetarea cuiva cu un ”nivel”. Colegul X a gresit ceva ? E normal, asta e nivelul lui ! Cineva are o realizare ? Se poate, dar respectivul nu e oricum de nivelul tau. Femeia pe care o doreai umbla cu altul ?  Evident, individul nu e de nivelul ei.

Adevarul e ca atunci cand vine vorba de ”nivelul” cuiva, discutiile se aseamana in mod dubios cu alea despre organul sexual masculin. Standardele variaza, subiectivitatea e la maxim si toata lumea sustine ca il poseda pe cel mai mare. In ambele cazuri, aparentele si experientele sunt cele care decid in final.  Nivelul ala atat de invocat in discutii se reduce de cele mai multe ori la imagine si realizari, nu la dorinte. E foarte greu sa demonstrezi dupa o anumita varsta ca tu puteai fi mai mult, daca nu esti mai mult.

Problema romaneasca (trebuia sa apara si ea) este ca la noi majoritatea populatiei crede ca se afla la un alt nivel.  Functionarele de la ghiseu, maturatorii, vesnicii studenti, toti sunt niste oameni care fac ceva sub nivelul lor. Totul trebuie facut in scarba si niciodata fara elementul cheie : victimizarea. De ce eu ? De ce aici ? Eu sunt mult mai bun ! Sunt mai destept decat ala cu trei facultati si CV de cinci pagini !  Merit un salariu de 1000 de euro dar iata, spal masini pentru 200 !

E imposibil sa-i explici unui astfel de om ca pus in postura unui om de succes ar sucomba in cateva zile, ar fi redus la nivelul lui real . E greu sa accepti ca singurul mod prin care ai putea sa fii apreciat la justa valoare este muncesti pana iti sar capacele. Viziunea romaneasca despre oamenii de top este ca daca ai ajuns sus esti fie hot, fie mafiot , fie om de o moralitate indoielnica. Daca esti femeie si nu ai un post de la baza piramidei devii automat curva. Nu exista posibilitatea sa te fi inaltat prin propriile puteri. Nu, tu ai avut noroc si ai tras tepe. Evident, cel ce emite astfel de opinii a avut  ”ghinion.” Altfel nu se putea, nu ? Nu avem o elita pentru ca nu vrem sa acceptam ca ar exista vreodata una. Sunt doar oameni cu noroc, hoti, mafioti si curvari iar noi suntem niste eterni ghiniosti.

Exista evident oameni foarte capabili care pur si simplu nu simt nevoia sa iasa in evidenta. Desi sunt subapreciati, isi asuma asta si prefera un trai linistit in detrimentul unui iad corporatist. Sunt o specie rara, asa ca pretuiti-i daca-i gasiti printre prieteni. Marea lor calitate este ca se accepta, nu sunt resemnati sau intr-o eterna victimizare. Amintiti-va cand ati vazut ultima data un om care nu muncea undeva pentru ca ”e criza” sau mai stiu eu din ce motiv stupid. Amintiti-va cand ati vazut ultima data un om care sa spuna fericit : Asta sunt !

Mereu actualul Al Bundy nu a reusit niciodata sa se vada ca un simplu vanzator de pantofi. Nici baietii care de 20 de ani lucreaza la Springtime nu o vor face. Data viitoare aveti grija la femeia de la chiosc care va da painea si tigarile : daca avea noroc, cu siguranta va era sefa…

P.S: In alta ordine de idei, zilele trecute am gasit agatat de usa un pliant cu un slogan incredibil. Pe un fundal alb zacea scris mare ‘‘Traiesti fara sa platesti ! – Carrefour” . Mi-au dat lacrimile si tin sa le multumesc celor de la Carrefour pentru ca imi dau voie sa traiesc.