Sunt un adept al imaginarului propus de literatura fantasy desi nu sunt neaparat un fan al literaturii de gen. Pana prin 2004 am facut parte si din categoria jucatorilor inraiti de CRPG-uri (Computer Role Playing Games) jucand titluri cu povestiri mult mai complexe si mai stufoase decat multe romane.

O astfel de evadare ascunde insa putin mai mult decat vensnicul escapism ludic. O lume in care populatia rationala se imparte in specii , nu in rase permite mult mai mult din perspectiva eroului dar si a inadaptatului. Sunt multi cei care vad in cititorii de literatura fantasy niste ”imaturi”. Desi latura amintita mai sus, a evadarii, nu se poate nega, revin asupra ideii mele : Lumile mitologice, in special cele create de-alungul secolelor si reluate in povestiri sunt extrem de complexe si ascund mai mult decat eroi si dragoni.

Mitologiile principale care au dat nastere universului lui Tolkien au fost mitologia celtica dar in special cea nordica. Elfii, dwarfii, gigantii , elementele de foc , gheata precum si multe zeitati fictive isi au originea in aceasta mitologie.

Avand foarte multe elemente comune cu mitologia germanica (din care de altfel face parte, a se vedea identificarea Odin-Wotan), mitologia nordica este superioara la nivelul anumitor relatii de ordine celor grecesti, latine si egiptene. Populatia scandinaviei are un concept mai ciudat asupra cosmogoniei : Dintr-un vid primordial (descris uneori ca un abis sau noapte eterna – Ginnungagap), a aparut materia printr-un proces conflictual dintre lumea de gheata (Nifleim) si cea de foc. Cosmosul nordic se organizeaza prin copacul vietii, Yggdrasil, copac ce sustine noua lumi ce functioneaza in paralel dintre care doua apartin zeilor (superiori din Aesir si inferiori din Vanir) , una oamenilor (Midgard) , restul apartinand elfilor, dwarfilor, mortilor (Hel), gigantilor (Jotun), focului (populata) si ghetii.

Primele lucruri care surprind la aceasta mitologie sunt perisabilitatea zeilor si contemporaneitatea lor. Cele doua tipuri de zei convietuiesc si uneori intra in conflict, spre deosebire de alte mitologii si niciunul dintre grupuri nu este nemuritor (cei din AEsir supravietuiesc prin consumarea unor mere). Unii dintre ei sunt neputinciosi fara obiectele magice (Thor) sau portretizati ca avand handicapuri (Tyr avea un singur brat desi era unul dintre cei mai puternici razboinici). Grupul din AEsir se presupune ca va pieri la Ragnarok aproape in totalitate. Ragnarok-ul este un final asteptat si prevazut in totalitate de zei, final in care fortele haosului , portretizate prin giganti vor distruge ordinea prestabilita (nu mai insist asupra mitului lupului Fenrir).

Stop. Ignorand faptul ca multe dintre scrieri sunt relativ recent, mitologia nordica a dat foarte mult de gandit sustinatorilor teoriilor extraterestre (vezi Stargate) si cunostintelor ancestrale. Nu sustin nici pe departe vreo teorie similara insa o mitologie in care exista lumi paralalele, relatii bine stabilite intre haos si ordine, fiinte superioare care intervin direct (Odin se spune ca ar fi dictat unor conducatori vikingi directivele zeilor) , in care aceste fiinte superioare sunt vulnerabile si isi prevad finalul, merita sa fie luata in considerare.

ragnarok.jpg
(Portretizare a Ragnarock-ului , preluata de pe Timeless Myths)

Universul nordic difera substantial de eternele ”Mama pamant + tatal cer = zeii din care rezulta oamenii sau dezeul mare creeaza zeii mai mici si apoi oamenii.

Alte aspecte care m-au marcat in primul meu contact cu poemele Edda, adica pe undeva prin clasele 7-8 au fost posibilitatea oamenilor de a ajunge langa zeii din Valhalla prin lupta (zeii nu ii primesc dezinteresat ci spera sa lupte alaturi de ei la venirea Ragnarok-ului) si modul in care gigantii, dwarfii si elfii sunt portretizati. Mai toti sunt considerati ”spirite”, in sensul de ‘superiori oamenilor’, si similari ca aspect acestora. Elfii nordici sunt foarte similari cu semizeii greci. O alta adaugare ar fi faptul ca zeii din mitologia nordica sunt mereu caracterizati de relatii conflictuale, cu raporturi de putere instabile (vezi Loki) si cu amestecuri in vietile altor fiinte.

Simbolurile preluate si de literatura din sfera Tolkien\post-Tolkien nu sunt atat de puternic pe cat ar trebui. Perisabilitatea mi se pare unul dintre cele mai importante mesaje ale acestei mitologii.

Mitos-ul scandinav este cel putin impresionant. Lasand la o parte figuri ludice precum veverita Ratatosk (care transmite mesaje pe copacul lumii, in special intre dragonul de la radacina si vulturul din varf) majoritatea reprezentarilor din afara sferei ”midgardiene” sunt foarte umane la randul lor. Existenta lumilor paralele (sau a planetelor poate, avand in vedere ca sunt noua ?) si complexitatea ei ne duce cu gandul la mai mult decat la ”eroi si dragoni”.

Internetul este plin de referinte, de la wikipedia pana la Encylopedia Mythica si Timeless Myths. Nu am spus prea mult pentru ca era intr-adevar mult de spus si pentru ca search-uri pe Google poate da oricine. Am narat si din amintiri, asa ca se poate sa mai fi gresit insa scopul postului astuia era atragerea atentiei asupra unor aspecte, nu neaparat informarea.

P.S : Mitologia nordica serveste mai mult decat mitologia celtica miilor de universuri fantasy create dupa 1900. Voiam la un timp sa dezvolt problema si poate voi reveni asupra ideii.