Urmează o poveste adevărată. Doar virgulele au fost puse greșit, pentru a separa prostia de nesimțire…

Cu puțin timp în urmă, staționam regulamentar în camera de așteptare a unui spital românesc. Un spital curățel și, ca orice spital central, destul de aglomerat. Unul dintre spitalele în care mulți se laudă nonșalant că nu calcă, dar în care ajungi negreșit când sistemul privat e prea scump sau prea puțin pregătit pentru problema ta. Eram, deci, în camera de așteptare a unui spital de stat.

Dacă aveți impresia că urmează o poveste clasică despre sistemul medical, ei bine, încă nu am astfel de povești, deși sunt familiar cu mediul. Nu am genul de povești pe care Facebook-ul le-ar aprecia, dar am povești despre pacienți și despre oamenii ăia umili și decenți care habar n-au să spună “Bună ziua!” sau “Mulțumesc!” Întâmplător, asta chiar este o astfel de poveste.

Aflat în respectiva cameră alături de un membru al familiei și de alte două persoane care-și așteptau rândul, am observat cu plăcută surprindere un fenomen: femeile de serviciu spălau constant toaleta din încăpere, fiind probabil printre singurele de pe etaj. Cu aceeași uimire am observat și că primul om care a folosit-o, un domn la costum de maxim 40 de ani, nu a simțit nevoia să tragă apa după el sau să se spele pe mâini, deși a zăbovit înăuntru ceva vreme. Din nou, ne aflam într-un spital, nu în Expirat.

Evident, la prima “abatere” nimeni nu a zis nimic. Ar fi însemnat să admitem colectiv că cele două țevi care deserveau toaleta erau extrem de zgomotoase și că intimitatea nu era punctul forte al încăperii. Nu, nu s-ar fi prins nimeni cu ce-ți ocupai timpul înăuntru, dar dacă dădeai drumul sub orice formă la apă, se auzea în toată sala.

Am așteptat (ce altceva puteam face?) să treacă momentul dubios, până când un nou personaj a intrat la toaletă. O doamnă, de data asta. Femeia a procedat exact la fel, ba, după ce a ieșit a și comentat că nu era curată toaleta. Suferind probabil de alergie la nesimțire, două persoane din cameră au întrebat: Dar dumneavoastră ați tras apa? Răspunsul a fost simplu: Păi ce, era treaba mea? Deduc de-aici că era treaba noastră.

La scurtă vreme, femeia de serviciu a intervenit din nou, din proprie inițiativă. Nu are sens să vă descriu repetiția scenariului, dar vă pot spune concluzia lui: în decurs de o oră, alte șapte persoane au folosit toaleta. Deși nu îmi făcusem un obiectiv din a asculta țevile, era imposibil să le ignor. Doar o persoană (una!) a tras apa și a pornit chiuveta dinăuntru.

În rest, oamenii care nu aveau nevoie de toaletă, dar aveau nevoie de nas, adică noi, au fost de multe ori responsabili pentru gestul ăsta. Vreți să facem pariu că mai toți nevinovații ăștia s-au văitat acasă sau pe Facebook că spitalele românești sunt mizerabile? Vreți să facem pariu că mulți sunt genul de persoane care se urcă în mod constant cu picioarele pe vasul de veceu, dar nu se spală pe mâini, neînțelegând cum funcționează bacteriile?

La un moment dat, inspirați de însoțitorul meu, cei rămași în sala de așteptare întrebau toți turiștii sanitari dacă “Mai e apă în rezervor?”. Dat fiind că umorul fin al unei astfel de glume e prea mult pentru unii, răspunsul a fost de multe ori: Sigur că mai e, că n-am tras apa! Ăștia sunt oamenii a căror conduită impecabilă este prea demnă pentru România. Oamenii care n-au pentru că “strică alții”.

Trage Apa

(Sursa Imaginii)

Aș vrea să îmi explic genul ăsta de atitudine prin Teoria Ferestrelor Sparte, însă, în cazul ăsta, comportamentul nociv nu a fost ignorat sau încurajat. Aș vrea să merg pe zicala veche că “românii strică doar la ei acasă”, dar nu mă omor cu proverbele. Sincer să fiu, în multe dintre țările vestice vizitate, cozile de la supermarket erau deseori cauzate de est-europeni. Să nu mai vorbim despre camerele de hotel făcute praf și despre zecile de amenzi de circulație luate de ai noștri prin U.E. Să nu mai amintim despre fântânile poluate, lebedele mâncate și trotuarele murdărite. Da, anumiți concetățeni au un respect (umil și iritant, ar spune unii) pentru tot ce le e străin sau cumva superior, dar cât timp comportamentul aferent nu este interiorizat, valoarea lui este nulă.

Recent, online-ul românesc a adus iar in discuție lipsa condițiilor de igienă din zonele rurale și lipsa toaletelor publice din marile orașe. Adaug la asta și deviațiile unor oameni care trăiesc într-un mediu “civilizat”. De ce? Pentru că nu ai practic nicio șansă să înțelegi ideea de civilizație, dacă nu deții niște concepte de igienă și respect. Dacă tu ești la un băț distanță de triburile care-și îngroapă morții lângă apa potabilă, orice planuri de viitor, orice încercare de a face politică și orice discuție rațională devin inutile. De fapt, de la astfel lipsuri ar trebui să pornească viitoarele monografii ale poporului român.

Prin urmare, înainte de a-i acuza pe cei din jur că sunt „țărani” și de a te văita de condițiile din spitale și instituții, întreabă-te dacă ai fost vreodată pus în postura de a răspunde la întrebarea: Mai e apă în rezervor?

P.S: Probabil că în opinia multor cititori și ăsta va fi un articol de…