Exista clisee plictisitoare si clisee iritante, clisee accidentale si clisee intentionate. Apoi exista ELE…cliseele cataclismice.

Un cliseu cataclismic e o afirmatie atat de gresita, incat n-ar putea fi inclusa nici macar in noul Cod Penal. Din aceasta selecta categorie face parte si panseul nostalgic “Era mai bine inainte“, cu variatia adverbiala “Era mai bine pe-atunci“. Pentru un american genul asta de nostalgie ar putea fi o comparatie intre epoca Clinton si perioada Obama. Pentru romani insa, el inseamna un singur lucru: era mai bine pe vremea lu’ Ceausescu sau, cel putin, pe vremea “comunistilor“. Sa analizam de ce o astfel de maxima spune ceva atat despre emitator, cat si despre natiunea careia ii face galerie.

In primul rand, emisa de tineri, afirmatia nu are nicio noima. Eu, omul care avea trei ani la Revolutie, n-am niciun drept sa vorbesc comparativ despre “cum era inainte” si “cum e acum”. Sigur, pot sa incerc sa analizez mentalitatea oamenilor trecuti prin comunism, pot vorbi despre evenimente istorice, pot incerca sa disec evenimentele din Decembrie ’89. Am dreptul asta, cel putin la nivel epistemologic. Pe baza a ce? Pe baza tonelor de marturii si documentare, a datelor pe care cu totii le avem la dispozitie. Consider ca pot vorbi despre evenimentele “mari” pentru simplul motiv ca 90% din populatie habar n-avea ce se intampla in mediul politic si social al vremii. Era normal. Acum avem cu-adevarat acces la informatie si e normal sa profitam de asta. Nu cred ca unul care in 78 statea la coada la paine stie mai mult despre fuga lui Pacepa decat unul care s-a documentat intens pe tema asta. Ce nu e insa in regula sa fac, din postura mea de “produs al generatiei post-revolutionare”?

Nu e in regula sa le spun oamenilor care au tras cu dintii ca ai lor copii sa nu fie “soimi ai patriei” ca se… traia mai bine pe-atunci.  Nu de alta, dar habar nu am ce meserie as fi practicat sau ce dosar mi-ar fi fost fabricat, daca prindeam intr-adevar perioada. Pot spune, uitandu-ma pe statistici, ca economia interna nu a mai functionat dupa o vreme. Imi este insa peste mana sa compar Mega Image-ul cu alimentara unde se statea la coada pentru “adidasi”. Nu pot vorbi cu “nostalgie” despre o perioada pe care n-am trait-o, fie ea comunista, interbelica sau pasoptista. N-am cum sa regret ce n-am simtit. De-asta nu prea inteleg de ce pustani nascuti in 1993 vorbesc cu lacrimi in ochi despre “cum era inainte”. Sigur, influenta parentala…dar discernamantul unde e?

A doua si cea mai importanta cauza pentru care expresia asta e o cangrena sociala este chiar motivul din spatele nostalgiei. Atat pustii debusolati (si precar educati), cat si batranii ranchiunosi au acelasi dor: mediocritatea. Mediocritatea si mediocratia uniforma, intretinuta cu succes de aparatul de stat. De ce “era mai bine pe-atunci”? Pentru ca toata lumea avea aceleasi lipsuri si tremura in acelasi frig. Pentru ca toti aveau “macar un apartament” si “le gasea statul un loc de munca”. Vom trece peste faptul ca apartamentele apartineau de fapt statului si ca achizitia lor a fost posibila numai dupa Revolutie. Cel putin in teorie, toti aveau aceeasi sansa, sansa de a fi mediocri. Ocazia de a se trezi zilnic in aceeasi cutie de beton. Cum spuneam, e greu sa ma pronunt asupra a ceea ce “a fost”, dar am dreptul sa fiu ingrozit de nostalgiile de genul asta. Ce a fost cu-adevarat “pe-atunci” conteaza mai putin decat faptul ca oameni de 20 de ani nu-si doresc altceva decat egaliatea de nesanse. Sunt oameni mai speriati de ideea de a munci si de a-si depasi competitia, decat de ideea de a-si trai viata in anonimatul petului de bere.

Din comunismul romanesc n-au ramas doar traumele, ci si ideea ca o societate sanatoasa e cea care isi duce membrii in spate. Asta e si unul din motivele pentru care avem o clasa politica de mare calibru. Unul din motivele pentru care oamenii care vor sa lupte sunt blocati inainte sa intre in ring. Ceilalti se uita la ei ca la niste anomalii: cu invidie si curiozitate. Totusi, se poate. Greu, dar se poate. Desigur, Romania anului 2014 prezinta modele inaltate pe furt si spectacol. In Romania anului 2014, un pusti dintr-o zona rurala trebuie sa lupte de doua ori mai mult decat unul crescut in alte conditii. Dar tot Romania anului 2014 ofera zeci de exemple de afaceri de succes romanesti, de programatori respectati in Sillicon Valley, de antreprenori si oameni cu idei apreciate (unii ramasi in tara, altii plecati si reintorsi). Ca statul nu face nimic pentru ei, e una. Ca ei au totusi posibilitatea sa-si faca treaba, e mai important.

In cazul celor mai in varsta, remarca “Era mai bine pe vremea lu’ Ceausescu” e mai mereu urmata de exemple. Era mai bine pentru ca o intreaga industrie nefunctionala tinea oamenii ocupati. Era mai bine pentru ca presa nu scria despre crime si violuri (chiar daca ele existau), iar maidanezii nu circulau liberi pe strada (desi originea lor este una “proletara”).  Era mai bine pentru ca nu existau o economie si o piata reala care sa ne arate cu-adevarat cum stam. Era mai bine pentru ca Ceausescu construia blocuri mizere si lipsite de confort (unele rezistente si bine executate, daca e sa fim corecti) si monumente megalomane si lipsite de scop. Era mai bine pentru ca “aia mici” isi ascultau cu sfintentie profesorii, profesori care erau in mare la fel de incompetenti. Sigur ca exista si merite ale industriei si sistemului comunist, dar ele sunt rar invocate in discutii. Nu pot sa-mi dau cu parerea despre cate oua puteai sa cumperi pe cartela, dar pot sa-mi dau cu parerea despre mediocritatea si nefunctionalitatea economiei din perioada. De ce? Pentru ca la un moment dat s-a tras linie . Si a dat cu virgula!


(Esenta comunismului, intr-un singur monument nord coreean. Via Abandoned Kansai)

Evaluat in perspectiva, comunismul romanesc ne-a lasat cu o mentalitate distrusa, un spatiu cultural confuz si cu o economie imposibil de resuscitat fara ajutor strain (cu sau fara “moneda convertibila”). Ajutor pe care l-am refuzat acerb in prima faza, sub sloganul “Noi nu ne vindem tara”. N-am vandut-o, am demolat-o si privatizat-o pe un euro. Culmea, salvarea ar fi putut venit si din simpla constatare ca “lucrurile s-au schimbat” si ca minunile noastre industriale erau nevoite sa reziste intr-un mediu competitiv international. Nu, nu am chef sa aud iar cum ne-au sabotat agentii economici straini. Cu siguranta ca au existat institutii asasinate economic pentru interesele unor terte parti, dar exemplul Poloniei ne arata ca “se putea si altfel”.

Un alt motiv pentru care nu ma prea intereseaza de ce cred cei de varsta a treia ca “era mai bine pe-atunci” tine tot de experienta.  Daca pustimea habar n-are cum se traia cu-adevarat “pe-atunci”, multi dintre parintii si bunicii lor habar n-au cum sa traiasca acum. Sunt oameni care si-au petrecut mai bine de jumatate din viata intr-un regim totalitar si a caror experienta se reduce la aceleasi repere din trecut. Foarte putini si-au dorit dupa Revolutie sa vada mai mult, sa fie mai mult, sa invete si sa mearga mai departe. Majoritatea s-au multumit sa “aiba”.

Cand n-au mai avut, a aparut si imaginea deformata asupra “trecutului glorios”. La nivel de experienta de viata, un student de 23 de ani a vazut si facut mai multe decat multi ”neni” din generatiile anterioare. Bineinteles, asta nu compenseaza pentru diferentele intelectuale si micile avantaje ale varstei (exista aspecte ale maturitatii care nu pot fi echilibrate de intelect). Mi se pare putin ciudat ca unor oameni de 50-60 de ani le este “rusine cu noua generatie”, cand noii generatii ii poate fi la fel de rusine cu precedentele. Nu de alta, dar pe langa “aia care n-au luat BACul” si “aia care n-au nimic in cap”, mai sunt si aia care muncesc de la 9 la 9 ca sa tina o bruma de economie in picioare si sa plateasca niste pensii. Asta in conditiile in care pot fi concediati si inlocuiti oricand. Ei nu considera ca le-ar fi fost mai bine atunci cand s-ar fi putut preface ca muncesc de la 8 la 16.00, cu un “job asigurat”.

In fine, un al treilea argument al falsilor nostalgici il reprezinta asa zisele “varfuri” din perioada comunista. Fie ca-i vorba despre arta, fie ca e vorba despre sport sau divertisment, pe vremuri aveam “valori”. Aici intervine iar lupa batranetii, a nostalgiei deformate. Nu de alta, dar Iris e o trupa de mare de rock daca nu ai termen de comparatie (sau macar niste viniluri cu White Snake si AC/DC). Corina Chiriac n-ar fi putut avea o cariera daca era nevoita sa urce pe aceeasi scena cu Madonna. Cu o serie de exceptii notabile (de la Maria Tanase la Sfinx), muzica romaneasca din perioada comunista avea un nivel uniform. Era, ati ghicit, mediocra. La fel scriitura. La fel teatrul si filmul. Exceptii au existat in toate domeniile, dar pentru acesti oameni exceptionali, reusita profesionala a fost tocmai metoda lor de a lupta cu sistemul. Comunismul nu e motivul pentru care a existat Toma Caragiu. Comunismul e motivul pentru care a existat UN SINGUR Toma Caragiu!

De ce nu era mai bine pe-atunci? Nu stiu, nu sta la mine verdictul. TIE poate ca ITI era mai bine sau, daca nu ti-a dat inca parul pubian, TI-AR FI FOST mai bine. Fara competitie, fara oameni care sa-ti arate cat de putin ai realizat si cat mai ai pana “departe”.  Fara sa lupti, fara sa vezi lupta altora si fara sa raspunzi pentru propriile alegeri.  Pentru tine, poate. Pentru ala de langa tine, ala mai muncitor, ambitios si orientat, nu era mai bine. Cliseul asta n-ar mai fi cliseu, daca fanii lui ar face o simpla schimbare: IMI era mai bine pe-atunci. Mie, cel care vorbeste, nu unei tari satule sa fie bataia de joc a regiunii.

Salturile umanitatii s-au datorat in principal varfurilor, celor putini. Fie ca e vorba despre afaceri sau despre arta, cand varfurile nu exista sau sunt formate exclusiv din privilegiati ai sortii, singurul drept inalienabil ramane mediocritatea. Chiar daca n-o sa ajungem prea departe, chiar daca o sa ne impotmolim la mijloc, e de bun simt sa tinem cu egoism la iluzia ca intr-o zi am putea fi putin mai buni…

P.S: N-am intrat in detalii despre noul val de popularitate al amintirii lui Nicolae Ceausescu. Cert este ca soarta lui mi s-a parut prima lectie de marketing primita de Romania: Daca lucrurile merg prost, nu-ti pune fata pe toate materialele promotionale!