Cu luni in urma, in timp ce piata imobiliara isi canta cantecul de lebada, piata scuzelor atingea varful ultimului deceniu. Daca minunata criza a afectat iremediabil ceva, atunci acel ceva consta in relatiile interumane. Vanzatorii de la vreun hypermarket se poarta urat ? Criza ! Soferii de RATB merg ca niste cizme ? Criza !  Teoretic, criza poate fi invocata drept scuza pentru toate gunoaiele nescuzabile care ne asaltau si inainte senzorii. Partea mai nasoala e ca efectele scaderii economice nu justifica pe termen lung comportamentele de mahala.

Modul in care iau foc mastile unor personaje pe care nu le-ai fi banuit niciodata de nesimtire acuta ma surprinde. Nu, asta nu e un post cu dedicatie ci o simpla constatare. Au inceput iar sa se inmulteasca certurile dintr-o tot mai irelevanta blogosfera. De la mici impunsaturi pana la razboaie pe fata, veniturile in scadere, eliminarea treptata a nonvalorii si conflictele ingropate prin ignorare par sa iroseasca din ce in ce mai multi biti. Unde altundeva sa defulezi daca nu in coltul tau de online ?

Desigur, daca problema s-ar limita la spatiul virtual nu mi-ar pasa si nici n-as incerca sa fac vreo legatura cu evenimente economice. Din pacate insa observ din ce in ce mai des la din ce in ce mai multi oameni o aroganta defensiva crescuta, o reaparitie a extremismului ideologic si o mai mare capacitate de iritare. Daca n-as fi si eu afectat nu cred ca as avea tupeul sa fac ”constatari”. Scuza varstei si a inexperientei functionau si asa destul de greu, acum totul are si un minunat parfum de criza.

Am vazut ”oameni” transformati in imbecili fiorosi prin doar cateva replici sau comentarii. Demascarea unor impostori ai  cumpatarii ar trebui sa mi se para un efect benefic al crizei (alaturi de scaderea pretului la ulei) insa acalmia dinainte parca-mi placea mai mult. Era mai distractiv sa vezi niste interlocutori mai mult sau mai putin frustrati si furiosi incercand sa aduca argumente pentru puncte de vedere strict personale. Acum nu mai exista calea de mijloc intr-o dezbatere cu mai multi participanti : esti fie extremist, fie te abtii.  Am avut momente in care nu m-am sustras de la regula, desi as fi vrut sa o fac. Daca in online mai exista si exceptii (multumesc astfel comentatorilor mei), in viata reala exceptiile sunt pleonastic de rare.  Administratorul e nesimtit ? Ia-l la injuraturi ! Esti calcat pe pantof de un alt pieton ? Ameninta-l pe tupeist !

Obsesia ”doar mie imi merge nasol” ii face pe unii sa-si merite pe deplin soarta si izolarea.  De cand vad oameni de altfel inteligenti reducandu-si discursul la ”sunteti toti boi”,  ma tot gandesc la ce fundatie proasta au anumite concepte moderne.  Spirit de echipa, colegialitate ? Sa fim seriosi ! Rapeste putin din venit si din stima de sine si ai transformat un corporatist calm si usor arogant intr-un Che Guevarra al atacurilor verbale.  Divertismentul, opiul popoarelor, asuprirea capitalista ? Prostii , ai nevoie doar de o micuta criza pentru face zob relatii  si reputatii cladite in luni sau ani de zile.

P.S : Sa spun sincer, le sunt pe deplin multumitor comentatorilor si cititorilor blogului in general pentru ca respecta spatiul asta si de multe ori imi impun niste limite pe care poate le-as sari in anumite momente. Nu as vrea sa fiu unul dintre cei ce lupta cu tot felul de specii dubioase de indivizi si diversi ciudati din online pentru ca deja mi s-a luat de maretia umana. Azi mi-a sunat in cap o piesa pe care o ascultam in liceu, la recomandarea unui prieten desi recunosc ca autorul nu se numara printre favoritii mei. Here goes Jack Johnson – Good People.

37 Comments »