Dreptul la critica si exercitiul recenziei
Posted by krossfire on 04 Jul 2009 at 05:49 pm | Tagged as: Social, Cultural, Politic
Ma ofuscasem inutil cu mai multa vreme in urma pe tema artei de a critica si a faptului ca oricine considera (online sau offline) ca are un drept la critica sau comentariu.Nascuta dintr-o intelegere precara a liberei exprimari, critica vine sub orice forma, de la comentariul filosofic pana la injuratura de mama. Exista insa o naturala a criticii bazata pe relevanta si pertinenta. E o lege care face ca o critica indreptatita sa iasa imediat in evidenta si sa-si faca efectul.
In cazul selectiei amintite, un punct de prim interes il reprezinta competentele. In general problema competentelor se rezuma la replica : Da tu cine esti sa critici ? Esti cumva cantaret/actor/jurnalist/circar ? Parem sau nu ”imbecili” atunci cand criticam un domeniu care nu se confunda cu activitatea sau hobby-ul nostru ? Raspunsul este : Nu, daca facem parte din publicul respectivului produs.
Sa-mi explic deci afirmatia. Daca eu, un neica nimeni cu rudimentare cunostinte de fizica, ma apuc sa scriu doua pagini despre cum Large Hadron Collider (LHC) va aduce sfarsitul lumii (pe baze religioase, science-fiction sau din pura ignoranta) atunci orice om rational si-ar da seama ca sunt un idiot. Daca as fi inginer cu 2-3 lucrari premiate pe tema accelerarii particulelor si as spune ca un accident in functionarea LHC ar fi catastrofic, critica mea ar fi una relevanta. De ce ar fi stiinta atat de restrictiva ? Pentru ca in cazul descoperirilor stiintifice publicul apare mult mai tarziu, odata cu aplicarea lor in masa. In prima faza exista doar initiati (pregatiti si implicati) si o masa de gura-casca. Daca pe baza LHC se va face vreun vehicul personal de transport in hiperspatiu, voi fi primul care sa spuna ca nu-mi place sistemul de operare de la bord.
Dar ce scuza au publicitatea, literatura de consum, site-ul, programul de televiziune sau cotidianul tiparit ? Pai in cele mai multe cazuri niciuna. Nu trebuie sa fii jurnalist ca sa-ti dai seama ca un articol e prost . Articolul ti se adreseaza in primul rand tie, cumparatorul\urmaritorul publicatiei. Am dreptul de a fi frustrat cand mi se livreaza un produs inferior canlitativ. Din aceleasi motive nu inteleg iritarea industriei publicitatii cand o reclama ”artistica” este facuta zob de consumatori. Nu oamenii astia intra in publicul produsului ? Daca ei zic despre reclama ca e proasta, cine sa o laude, juriul de la Cannes ? Daca reclama e proasta, consumatorul nu cumpara, agentia poate pierde contul iar ”creativii” jobul.
Daca o carte e laudata de critici pana in panzele albe dar vinde 500 de exemplare fiind prea obscena si lipsita de atractivitate, a cui e vina, a publicului ce critica ? E de-a dreptul penibil sa iesi in public si sa urli : Nu intelegeti cat e de greu sa faceti asta ! Poate ca eu nu inteleg procesul, dar pot vedea produsul final. Tu esti in schimb platit sa intelegi si sa aplici !
Pentru ca n-ar fi corect sa dam doar in autori si creativi, e frumos sa tragem un sut discret si populatiei. A devenit evident ca la noi nu exista exercitiul recenziei, nu se citeste si nu se respecta critica de calitate. In afara de faptul ca nu te poti astepta de la o critica foarte pertinenta de la cineva cu o varsta tanara (ma simt) , exista o mare problema cu redarea experientei de consum.
Indobitociti de diversi factori sociali si mediatici, concetatenii satului global pot simti doar doua tipuri de senzatii : placere extrema si insatisfactie. Nu ti-a placut finalul unui film ? Atunci e clar : Autorul e un poponar, filmul e un jeg si toti fanii lui sunt niste dobitoci ! Uitati-va doar la comentariile de pe YouTube, locul de damnare al umanitatii. E adevarat, pentru a face comparatii si a intelege produsul iti trebuie o cultura. Daca dupa ce ai baut prima data un pahar de Cola cu vanilie nu poti spune decat ”E cea mai tare chestie din lume, restul de bauturi sunt pentreu dobitoci !”, abine-te de la notare. Macar asa polarizarea va fi mai subtila si altii vor trai cu impresia ca fac parte dintr-un sistem neparazitat de tampiti. O recenzie buna scoate ”untul” din tine, te ajuta sa fixezi si sa intelegi experienta prin comparatie, disecare si recomandare pasnica.
P.S : Stiti despre anularea concertului God Dethroned din motive crestine la Oradea ? Daca nu, citii la TLP si la Drace. Cred ca oameni ca acel minunat oradean s-au nascut datorita folosirii acestui tip de mijloace contraceptive.
Eu ma situez prin zona asta:
“Imi este foarte greu sa stabilesc o limita intre placere si obligatie, daca ma intind la discutii pot sa ajung in situatia in care solicit mult, prost si fara rost, gazda. Nu de putine ori am hotarat sa comentez mai putin pentru a economisi timpul gazdelor.”
Am o problema cu critica online, sunt bloguri unde se aduna omi care percep lucrile cat de cat apropiat si la un anumit nivel. Mai tot timpul apare un comentator nou care este pe langa subiect si abordeaza aspectele secundare scapand din vedere esentialul, criticand detalii minore fara sa sesizeze fondul. Aici am intalnit cel mai des invocarea (fara rost) dreptului la libera exprimare.
Bine bine, se poate si invers (cel nou sa sesizeze esentialul), doar ca mie imi pare ca-i mai rar.
Pentru prima fraza din postare … nu stiu cum sa spun, is tot un zambet
Interesant articol. Mi-a plăcut mai ales partea cu “satul global”. Nu ştiu de ce, dar descria foarte bine “Epoca de Aur” în care trăieşte România. Nu de alta, dar dacă nu ai ghiul, nu exişti.
O singură problemă – existentă la toţi vorbitorii de limbă română – ar fi folosirea unor cuvinte ale căror sensuri nu sunt pe deplin cunoscute.
De exemplu, ai folosit “imbecil”, însă ceea ce înseamnă termenul este cu mult mai grav decât se lasă a fi înţeles şi nu cred că ar trebui folosit nici măcar în glumă într-un articol.
Dacă nu mă crezi, fă o vizită unui copil imbecil, deşi recomand ca boala să aibă o formă uşoară, pentru ca impactul emoţional să nu se transforme în şoc.
Sorin :Avand in vedere ca esti pe lista premiilor pentru cele mai bune comentarii, inteleg
Roxana : Satul global e un concept vehiculat inca dinainte de 1980 (referitor la viitoarea era a informatiilor) dar l-am folosit intr-un alt context.
IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s.m. şi f. (Adesea prin exagerare) 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) cu capacităţi mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus. – asta am vrut sa sugerez dar voi pune intre ghilimele totusi. E vorba chiar de un citat, cand nu mai stiu ce critic spunea ca in online tot imbecilii isi dau cu parerea.
@Roxana: Daca folosea termeni ca magar, bou, vaca, etc, il trimiteai pe autor in vizita la o ferma?
Pe de-o parte nu zic, si imbecil , si cretin si altele au semnificatii medicale mai puternice deci e ok corectura. Totusi, eu langa imbecil folosesc ”congenital” ca sa nu las dubii ca stiu ce inseamna
)
@Drace: sunt psiholog, nu medic veterinar.
Ceea ce urmeaza sa spun nu e o justificare a comentariului anterior, ci pur si simplu ceva ce am hotarat singura: fiindca sunt la psihologie, aveam impresia ca si noi vom avea de facut practica pe la gradinite ori scoli, centre de plasament. Si am vazut acolo copii debili mintal, imbecili si idioti. Din cauza asta incerc sa indrept pe oricine ar folosi termenii “imbecil”, “idiot”, pentru ca de multe ori ii folosim in necunostinta de cauza.
Si ma gandesc la copiii aceia care nu au o vina ca sunt asa si la oamenii care isi pun intrebari “existentiale” de genul “Parem chiar asa imbecili?” sau “Suntem o natie de imbecili?”. Mi se pare cumva ca ii ataca pe micutii aia, in mod inconstient.
No offence, Krossfire(nu-ti stiu numele, asa ca am justificare), insa simteam nevoia sa corectez acolo remarca ta.
Vlad e numele, e pus in ”Despre Mine” dar nu e problema. Iti inteleg punctul de vedere insa eu sicner cred ca o mare parte din populatia tarii asteia ar avea mult de invatat pana sa ajunga la nivelul micutilor cu deficiente despre care vorbeai.
@Roxana: Esti psiholog, nu lingvist, la origine, cuvinte precum idiot sau cretin, aveau doar sensul de persoana ignoranta, nu si pe cel de suferinta psihica, nu e nevoie sa indrepti pe nimeni pentru ca nu ai de ce, nu e nicio greseala in folosirea termenului in ambele sensuri.
@Vlad: am intrat azi pe blogul tau cat n-am intrat in cateva luni de cand te urmaresc pe twitter.
) sad, but true.
Sincer, sper ca romanii sa se lumineze (vad ca de Sus nu primesc minte, desi sunt mai mult decat crestini) si sa acumuleze cat mai mult IQ.
@Drace: se putea folosi “incompetent”, “inapt” etc., dar ca psiholog(de meserie) si lingvist(din pasiune), inteleg ca s-au folosit astfel de cuvinte pentru a evidentia agresivitatea mesajului si nemultumirea provocata de situatia actuala.
@Roxana: Inapt poti fi si din cauze medicale, doar ca este o exprimare mult mai putin dura, si oricum lucrul acesta nu se intampla doar vorbitorilor de limba romana, si in spaniola sunt folositi “idiota” sau “retrasado” ca jigniri. Adesea cand cineva face un lucru aberant ii spunem simplu “esti bolnav”, in cazul asta nu se mai poate spune ca vorbitorul nu este constient ca foloseste impropriu un termen medical si cu toate acestea niciun pacient din Romania, de orice fel ar fi el, nu se simte atacat.
@Drace: Nu ma intereseaza altii, eu sunt mai mult decat egoista si acum catva timp mi-am propus sa-i determin pe oameni sa nu mai foloseasca cuvantul “imbecil” cu alta conotatie. Na!
Daca spun despre cineva ca e “bolnav”, e posibil sa am 90% dreptate, doar lumea asta e plina de nebuni si de oameni cu probleme. Stiu eu de ce mi-am ales meseria.
Terminam discutia, pentru ca-i transformam blogul lui Vlad in… chatbox.
Interesant articolul!
Roxana : Nici nu cred ca vor primi ceva ajutor de sus, nici nu cred ca merita
Drace : Chestia e ca asta e intentia, de a compara un individ prostovan cu unul debil mintal.
M-am luminat eu după câteva ore de somn. Hai să comentez mai pe subiectul principal.
Adevărul e că, la noi, mass-media e mijlocul de îndobitocire national-wide. “Tembelizorul”, altcumva nu-l pot numi, ne prezintă absolut orice crimă, dispariţie, pentru că asta atrage publicul. Doar n-or să se uite oamenii la o emisiune de cultură(muzicală, literară, artistică etc.), un otv sau ştirile de la ora 5 sunt mult mai interesante. Te miri de ce ajung copiii aşa prost educaţi şi scăpaţi de sub control, dacă nu văd promovate la tv decât non-valori. Şi ajung fetele panarame, pentru că doar banul contează şi trebuie să devii imoral pentru a-l avea. Nu ştiu să scrie, dar ştiu să facă ele altceva. Heh.
Ajung să scrie la ziare (de scandal) jurnalişti care au pompat bănet la o facultate particulară (că asta de stat cică nu-i la modă în a’ste zile). Dacă încerci să le spui cât de mult dau dovadă de lipsă de profesionalism, îţi dau cu piatra în cap (inspiraţi din Evul Mediu). Nu ştiu, sfatul unora e să laşi prostia acolo unde e, dar ce faci când depăşeşte limitele permise? Trebuie cumva atacaţi. Aici ar fi nevoie poate de un Hitler care să-i carbonizeze. (ştiu, ştiu, e inumană soluţia mea, dar ajungi să te saturi!).
Nici nu-i de mirare că tinerii pleacă acolo unde sunt mai bine primiţi şi apreciaţi. Acolo unde lumea e civilizată. Puţini ştiu că popoarele astea de peste graniţa noastră au fost educate cu parul, cu vorba nu se putea pe vremea aia. Mă întreb cine va inventa “ciomagul” salvator pentru ţara noastră?
Publicitatea… Hmm, îmi amintesc că, pe vremea în care nu eram scârbită total de tv şi mai apăsam putonul ON, mă uitam la Apropo Tv. O emisiune despre publicitate. Şi-mi plăcea. Bine, acolo era selectată publicitatea aceea high-class. Bine că pe asta low-class ne-o bagă pe gât din 10 în 10 minute şi tocmai când te uiţi la filmul preferat.
Publicitatea… sau cum să îţi vinzi produsul? Am să fac psihologia publicităţii în anul 3. Sunt curioasă despre ce voi face exact. Ideea esenţială ar fi că, dacă vrei să-ţi vinzi produsul, trebuie să-ţi pese de cumpărător. El e garanţia reuşitei tale şi a profitului. Ar trebui să cunoşti publicul-ţintă, cererile, nevoile. La noi nu se fac prea des sondaje de opinie: ce vreţi să cumpăraţi? ce aşteptări aveţi? cum ar fi prezentarea ideală a produsului? Dom’le, să vadă până şi prostul că îţi pasă de nevoile lui. NU! La noi îi bagi pe gât consumatorului produsul tău. De ce? Că aşa vrea muşchii tăi, pentru că eşti “nambăr uan” şi pt că aşa-ţi vine ţie să faci. Nu te opreşte nimeni, pentru că ar avea de suferit.
Ca la noi, nicăieri în lume.
(va urma…)
Probabil ca nu vei face mare lucru in anul III pentru ca sunt foarte putini specialisti seriosi in publicitate in tara. Oricum publicitatea de pe ecran nu vinde, doar iti arata (awareness & stuff).
Teoria glontului magic nu functioneaza. Nu mass-media e de vina si nici nu te poate forta sa faci ceva. Eu de trei ani nu ma mai uit la TV si nici nu simt nevoia sa revin la obiceiul asta (reclamele le vad pe IQ Ads). Oamenii primesc ce merita, nu invers. Sunt cateva showuri quality si la noi si chiar daca ai avea un post privat cu asa ceva nu e sigur ca ar supravietui pentru simplul motiv ca profilul intelectualului nu coincide cu cel al consumatorului de mass-media si publicitate obisnuit. N-ai publicitate, advertoriale si altele ? N-ai fonduri => N-ai televiziune (daca nu esti cumva TVR care ne scoate constant bani din buzunar).
Ai fi surprinsa cat de des se fac sondaje de opinie si cat de usor sunt manarite chiar de saracul public, obsedat de a nu avea o opinie diferita, de a nu-i spune indirect publicitarilor sa si-o bage in cur ! Clientii si publicul strica mai mult decat cei din marketing produsul final, de multe ori ei fiind sursa mediocritatii din marketingul actual. Ma rog, prima sursa, a doua este prostia angajatilor. Am vazut cu ochii mei cat de putin capabili de a se exprima sunt indivizii cand sunt in focus grup sau li se da sansa unui interviu liber – spune-ti bai ce nu va convine la produs ! Prefera sa intre ca anonimi pe vreun forum sau blog si sa spuna ”X e de cacat” decat sa articuleze doua fraze cand X vine sa-i intrebe ce parere au despre el.
Promovarea la raft e in continuare cea mai eficienta.
Mda, focus-grup e spaima tuturor. Dar ştii cât de uşor sunt de manipulat într-un focus-grup? Nici nu-şi dau seama. Mă rog, cică ar fi o strategie de marketing care prinde viaţă şi la noi. Nouă ne-au băgat-o pe gât un an.
)
De obicei, oamenii care nu sunt siguri pe ceea ce cred au probleme cu exprimarea deschisă, liberă. Şi presupun că poate şi din cauza celorlalţi membri într-un focus-grup, care îi inhibă sau a moderatorului de discuţie care încalcă principiile unei astfel de intervievări deschise, se întâmplă ca săracu’ om să nu lege 3 cuvinte. Bine, pe alţii nu-i duce capul, dar spun că există şi oameni care nu au tăria aceea de a spune “loud and clear” ce gândesc. Oameni care nu au încredere în sine, care nu sunt siguri pe ceea ce vor să spună.
Mie tot mi se pare mai bună metoda chestionarului trimis acasă. Omul stă în “vizuina” lui,nu e presat, nu e inhibat de absolut niciun factor.
Dar să fim serioşi, câţi consumatori stau şi analizează cu adevărat dacă un produs merită ori ba?
Tot impactul contează: dacă e prezentabil, dacă gigi a spus că-i bun, apăi jorjel îl cumpără sigur, că doar aşa s-a spus.
Cine-i mai înţelege şi pe ei? Exterminare în masă, dom’le, asta trebuie: spălat creierul şi injectat cu materie cenuşie, eventual un manual de utilizare a ei.
Cea mai tare metoda de manipulare a focus grupului e itnroducerea unui element dizident platit. Uita-te la serialul Trust Me..are doar un sezon, 13 episoade. It’s great
Hmm, dacă insişti şi zici că-i bun, am să mă uit.
Eu ţin minte că le-am pus la început un filmuleţ de 10 minute. Doamne, ce le mai mergea gura după ce le-am dat subiect şi eventual câteva hint-uri de început de discuţie. Nu ne-au ajuns două ore. În final am fost depunctată de comisie din cauza factorului de manipulare (filmul), dar important e că le-am demonstrat: românul are nevoie de un şut în fund ca să facă un pas înainte.
Ei in serialul asta (episodul 2), oamenii voiau sa faca managementul unei organizatii sa renunte la un slogan asa ca planteaza doua vorbareti in focus grup care merg pe cea mai buna metoda pe care poti merge astazi : discriminarea. Fiecare simtea ca sloganul este discriminatoriu (desi evident nu era) iar ceilalti, de teama dezaprobarii au inceput si ei sa observe paranoic acelasi lucru.
Nu stiu de ce te tot modereaza blogul.
Din pacate “exercitiul criticii” nu este facut in scoala (?), iar atunci cand iesi din ea, pe usa din fata sau pe cea din dos, nu mai conteaza, daca nu esti intr-o meserie care sa te “forteze” sa ai un anumit standard (zic intre ghilimele ca in prezent, in Romania, nici macar meseria nu mai face asta, daramite bunul-simt).
Apoi, e chestie de fire. Esti analitic, mai descoperi 1-2 detalii interesante, mai reflexiv, iti dai seama ca la alea 5 argumente contra mai e unul favorabil, sau esti sintetic si expeditiv, si scoti totul intr-o fraza, ba daca mai torni si putina frustrare si incrancenare ori niscaiva interferente personale, iti ies flacari pe nari, iar lumea se-ntreaba de ce.
Apoi, e chestie de timp si dispozitie. Unii scriu impresii, texte si recenzii si atunci cand nu au chef, chiar daca nu sunt obligati- nu le ia nimeni gatul si nu le scade nimeni din salariu. Asta apare mai ales atunci cand stiu ca sunt ascultati, sau, ma rog, ca oricum au un public care, ii asculta sau nu, e acolo, prezent. Daca scrii si-ti dai cu parerea din inertie si din dorinta de a tine pasul- cu cine/ce, nu stiu-, atunci automat tensiunea si scarba ies la suprafata prin texte mai putin lucide, mai putin argumentate, si mai putin elegante decat de obicei.
Pe urma, mai e o treaba. Daca zici “Dove e un rahat de deodorant” esti sigur 100% ca toti cei care-ti trec pragul au citit, inregistrat si priceput mesajul tau clar. Daca incepi analiza subiectului, avand grija sa nu scapi nici celelalte parti de vorbire din vedere, atunci publicul va fi speriat. Textele lungi, analitice, oricat de bune, nu se citesc by default, asa ca scurt, prost si la obiect. Cred ca depinde cui scrii recenzii. Pentru cine le faci.
E o intreaga poveste, m-am lungit. Presupun c-a fost bine la licenta, asa ca felicitari, daca nu ti-am spus pana acum, si bravo c-ai scapat!
Ce manipulare…ce persuadare..domnilor…ne confruntam cu ceva mult mai grav. Lenea de a lupta. Lumea cade intr-o spirala a tacerii. Ii e frica sa faca ceva. Ii e lene sa se complice. De ce sa zica 99% Da si 1% nu. Nu e mai usor sa se scrie “in unanimitate” ? Oameniilor le e lene sa gandeasca, sa aiba opinii. Le e frica sa si le exprime pentru ca apoi trebuie sa isi argumenteze alegerile si fireste le e lene sa lupte pentru argumentele lor. De aceea rafuleaza pe bloguri unde “latra a pustiu”. Sub anonimat simt ca nu tre sa se explice. Uneori citesc comentarile de la articolele de pe site-urile televiziunilor, ziarelor, agentiilor de presa etc. Majoritatea arata insatisfactia calitatii informatiilor primite de catre cititor. Oare le citeste cineva? Nu stiu sincer…o dau in retorica.
Toata mascarada asta a mass-media(si aici includ si PR si Publicitate si Presa) e circulara si din pacate fara scapare. Nu prea sunt sanse sa se schimbe ceva. Televiziunile observa ca isi pierd spectatorii si totusi nu schimba nimic pe ideea ” Cei care ne urmaresc inca pun botul la ce prostii le servim noi” Si daca s-ar imbunatati programele,televiziunile nu vor avea certitudinea ca ne vom intoarce sa le urmarim, ba mai mult, cei cu inteligenta limitata nu vor mai intelege nimic si vor cauta altundeva distractia.
Probabil ca bat putin campii. Folosesc scuza orei inaintate. Ce sa fac…daca mi s-a pus mie pata sa comentez acum…
Mai Vlad, ca de obicei, bine scris. In acelasi timp mi se pare hilar ca, de multe ori, pornesti de la situatia ideala in care lumea ar fi fost odata capabila de un exercitiu mental suficient pentru constatarea adecvata a calitatilor unui produs/serviciu (nah, hai ca scuip si eu cuvinte mari pe aici). As vrea sa vad si eu o data natia aia cu exercitiul criticii si as vrea sa mai vad si criticul impartial. Publicul nu e indobitocit-e dobitoc din nastere. Oricat s-ar plange copchiii de 14 ani, publicitatea si PR-ul nu inventeaza metode de razboi psihologic. Exploateaza doar zonele care sunt deja sensibile. Televizorul nu tampeste- tu vrei sa te tampeasca. Ai un buton pe telecomanda, de obicei e mare si rosu. In fine, back on track : prin ’67 critica era sa desfiinteze Bonnie and Clyde, filmul care da scanteia pentru New Hollywood. O singura tanti de la The New Yorker a spus ca e bun. Si cu toate astea au urmat zece ani de filme fundamental diferite fata de cele de dinaintea lor. Exercitiul criticii e uneori bun sa te stergi la fund cu el. E atat de tributar factorilor sociali ai epocii respective si de mentalitatii :”eu nu ma indepartez de turma ca arunca astia cu rosii in mine” incat de cele mai multe ori nu mai putem vorbi de un etalon al bunului gust. In rest…oprobiul public conteaza mult prea putin. ceea ce conteaza sunt vanzarile. Sincer, critica vine oricum ca un sut sau ca o mangaiere acordata a posteriori. Rezultatele sunt oricum vazute in vanzari. Ai vandut zece carti si o pereche de tanga? Nu te va mai publica nici dracu’. Ai dat o campanie de cacao si clientul a inceput sa iti maseze menta? Nu o vei duce bine o vreme. Ca vrei sau nu, daca ai un produs destinat pentru larg consum, tot publicul te va judeca. Si, pentru a explica putin fraza aia ce pare ambigua “oprobiul public conteaza mult prea putin. ceea ce conteaza sunt vanzarile”, te voi intreba un singur lucru- Ce se SPUNEA despre Justine a lui Sade la vremea respectiva? Si cati CITEAU de fapt Justine? Numai bine, ne vedem la o bere + Teddy.
Perfect de acord. Si problema multora e ca ei critica de fapt consumatorul, nu produsul. In toate exemplele cu daca iti place x esti dobitoc, daca nu iti place y esti dobitoc. Prea multi sunt ei insisi insuficient de inteligenti pt a critica sau a lauda un produs pt calitatile/defectele sale. Asa ca se leaga de omul-consumator. Pe de alta parte, cand unii recurg la argumentul “absolut” de genul daca nu faci muzica n-ai dreptul sa critici muzica, mai bine te retragi. Pt integritatea ta mintala, caci cu specimene de genul nu ai ce discuta. As spune idioti, da mi-e ca o voi supara pe dna psiholog.
Feeria : De acord cu ”nativitatea” si capacitatea de sinteza doar ca unii nu se pot multumi cu o apreciere maniheista. Dove nu e un rahat de deodorant, Dove este un deodorant toxic pentru piele datorita concentratiei de X (am folosit cu 3-4 mai multe cuvinte, dar am un argument).
Sandy : Intr-adevar, lipsa de feedback duce la scaderea calitatii produselor pana la limita acceptabilitatii.
Alex : Da, tot publicul te judeca si publicul ”larg” e intr-adevar imbecil in marea lui majoritate dar parca n-ar strica sa-si exprime mai coerent imbecilitatea aia. Ar fi mai usor macar de prostit, din moment ce asta le este predispozitia nativa. Ramane cu un Tedi
Arana : Poti spune si imbecili in cazul de fata. Ce ma distreaza este cand iti vine un rahatel din asta cu o trupa de liceu si spune ”Blink 182 sunt cei mai tari”. Tu-i demonstrezi ca la nivel liric si compozitoinal oamenii sunt varza, dar ca au prins un val. Replica lui e : Tu n-ai pus mana pe chitara, nu stii ce greu e..blah blah. Cand le spui : Bai, am pus mana pe chitara si doua acorduri pe o piesa nu e o chestie oribil de dificila, pana si un om total afon ar realiza asta, incep sa o dea pe chestii gen ”N-ai fi avut succesul lor”. The debate goes on and on…
Şi totuşi noi stăm toţi pe un blog/ mai multe bloguri şi ne dăm cu părerea. Nu facem nimic concret. Sper că aţi observat asta. Şi explicaţia nu e lenea, e un “nu vreau” convins.
Hai că închei, altfel iar mă întind aici cu poveşti despre idealism şi oikeopragia.
Roxana : Ce anume am putea face, acum serios ? Oamenii nu vor fi mai culti si mai destupati daca le urlam ce am scris pe blog in ureche. Tot ce putem face in cazul de fata este sa incercam sa ne comportam cat mai exemplar din punctul asta de vedere.
Daca scriam despre ecologie dar nu mergeam macar la o plantare, mai ziceam
Nimic nu e imposibil, deci nu trebuie să ne pierdem speranţa.
Oamenii oricum nu sunt culţi. Cel puţin 80% din ei.
Destupaţi, nu ştiu. Au fost vreodată? Cel puţin la noi… cred că ultima oară ar fi fost semne de astfel de “anomalii” intelectuale prin 1918. Apoi, a avut loc o revelaţie în timpul regimului lui Carol al II-lea, continuată în timpul lui Antonescu, având ca finalitate comunismul, când iluminaţii şi-au dat seama că trebuie să plece de aici ca să facă ceva şi să deschidă alte minţi.
Uite şi tu exemplu de evoluţie.
Am avut putine minti luminate si nu prea inteleg ce vrei tu sa spui cu anii aia ? In interbelic oamenii erau la fel de tampiti ca si acum, doar conditiile economice erau altele. Am o poezie simpatica de la un teatru de vara de prin 38′ (Si cu asta ce-am facut, mi-a dat-o un amic). Ei bine, citind-o , nu-ti poti da seama cand e scrisa…in timpul crizei din 2009 ?
Crestinisimul nationalist a fost o plaga la fel de mare de gandire insa era de preferat in defavoarea criminalului comunism. Nu au apucat destui sa fuga – si nu au fugit din cauza lui Antonescu
N-am zis că Antonescu e guilty. Eu îl admir aşa cum e el, mort.
).
Ziceam că, cel puţin pe partea de cultură, erau mai avansaţi atunci. De fapt, cu ce era atunci am rămas şi azi, mai puţin micul Paris, rochiile pompoase – azi lumea se dezbracă mai mult şi cu mai puţine valori sociale.
Lucky us, atunci aveam rege. Acum avem … altceva
Da, dar atunci erau si mai putin stimuli iar curentele culturale occidentale ne atinsesera mai frumos
Biensur, ca la noi, la nimeni.
De ce am fost romanii imitatori de profesie si nu inventatori?
Si daca am inventat ceva, a venit un american sau rus si imediat ne-a furat ideea si a cules laurii?
un DE CE? in genul terminator-parody.
ti-am raspuns la link.
damn
Vriginica Maria – In mod normal nu permit spamul dar cand am vazut cat de genial e linkul, am zis sa-l las =))
sunt de acord cu tine. oricine poate fi un critic competent daca isi sustine corect si intr-un stil atragator opiniile. stilul il formeaza intr-adevar experienta, dar experienta nu te face corect. ba din contra. cu cat inaintezi in varsta, cu atat simti nevoia, daca nu chiar datoria, sa minti mai mult.
If you argue corectly, you are never wrong
[...] între bonjour şi ca va şi alte cuvinte simpatice, citeam un post inspirat pe care îl găsiţi aici şi pe care îl recomand. Şi tot citind eu de zor, şi la fel pentru că inspiraţia vine şi din [...]
[...] Dreptul la critica si exercitiul recenziei – Doua lipsuri are actualului sistem media [...]
[...] Dreptul la critica si exercitiul recenziei – Doua lipsuri are actualului sistem media [...]
[...] lui Kurt Vonnegut pe baza recenziilor la cartile lui. Am vazut recenzii de produs scrise dupa recenzii la alte recenzii. Am auzit oameni vorbind ore in sir despre muzica pe care n-au auzit-o nici macar pasiv, ce sa [...]