S-a gandit ieri un prieten sa-mi recomande noul film al lui Adam Sandler pe post de terapie anti-stres. Mi-am amintit atunci de niste nervi ceva mai vechi legati de actorii de comedie si de comedie in general. Problema mea e simpla : Oamenii astia cu greu pot fi considerati amuzanti.

Desigur ca si Adam Sandler a avut momentele lui (si ma gandesc aici la contrastul cu Nicholson in Anger Management), Ben Stiller poate fi destul de simpatic (vezi primul Meet The Parents) iar Rob Schneider….bine, Rob Schneider nu e absolut deloc amuzant dar are o moaca suficient de tembeloida incat sa te binedispuna uneori.

Problema este simpla : Atunci cand vreau sa vad o comedie de tipul asta (adica una stupida) sau mai bine zis cand creierul meu simte nevoia de asa ceva as prefera sa aiba cateva caracteristici : sa aiba fie o abordare naturala (everyday people in weird situations)  fie una parodica iar sursele de umor sa nu se margineasca la niste strambaturi, cantecele obosite (Sandler are obiceiul) si niste efecte speciale dubios aruncate.

Nu spun ca oamenii astia nu are putea oferi ceva de o calitate superioara daca ar avea alte scenarii insa ei nu par sa vrea alte scenarii , cu atat mai putin sa ridice nivelul filmelor de comedie actuale. Daca arunci din cand in cand cate un film cu Jack Black (care uneori ridica stindardul, dar nu foarte des), Eddie Murphy, Martin Lawrence sau vreo actiune\comedie cu Will Smith tot nu faci nimic pe o piata suprasaturata de porcarii gen ”Epic Movie” (pur si simplu cel mai prost film din care mi-a fost dat sa vad 12 minute). Nu mai zic de incercarile de a-i face pe fratii Wayans sa para vag amuzanti.

Acum ajungem si la partea logica a postului : De ce se lamenteaza bah asta ? Ma lamentez pentru ca in copilarie aveam comedioare ceva mai fun.  E vorba de comedii usoare insa tot reuseam sa ma amuz la un Ghostbusters,Spies like Us, Sgt.Bilko, Vacation, Robin Hood – Men in Tights, Spaceballs, etc.

Mai precis ii aveam pe :  Chevy Chase, Dan Aykroyd, Martin Short, Steve Martin, John Candy (R.I.P) , Chris Farley (R.I.P), Bill Murray (pana sa-si schimbe vocatia si sa devina intr-adevar un actor complet) John Turturo si John Lovitz.  Ii aveam pe Randy Quaid si pe Wayne Knight. De ce nu, l-am avut si pe Charlie Sheen care a revenit la comedie prin Spin City si Two Men and a Half.

Aveam mostenirea Monthy Python, in special pe John Cleese. O aveam pe Sigourney Weaver in roluri de femeie fatala, pe Michael J.Fox in pielea adolescentului tampitel si un Rick Morranis care portretiza eternul fraier. Unde sunt Whoopi Goldberg, Goldie Hawn si poate chiar Kirstie Alley (care a slabit, apropo) ?  Acum avem cate o gagica tatoasa pentru fiecare film de comedie si niciuna care sa se dedice constant genului.

Imi e dor pana si de Leslie Nielsen si de parodiile lui Mel Brooks  (care reusea sa fie oarecum subtil la inceputuri). La naiba , am ajuns sa-mi  fie dor chiar si de Jim Carrey-ul inceputului anilor 90′.  A demonstrat intr-adevar dupa 1998 ca este un actor foarte capabil, dar scalambaiala lui era atat de ”outrageous” incat reusea sa fie autentic amuzanta pe alcouri. Pana si Martin Lawrence si Eddie Murphy erau mult mai amuzanti in perioada de inceput.

Nici Robin Williams nu poate fi uitat in perioada lui ”Disney” insa pe el as prefera sa-l pastrez intr-o alta oala, una mai apropiata de Tom Hanks and Friends.

r-cadd.jpg

(Caddyshack II – Tradus la noi prin Terenul de Golf 2 a fost un fiasco total la nivel de scenariu dar reusea in mod bizar sa recupereze prin distributie : Chevy Chase, Dan Aykroyd, Randy Quaid si Wayne Knight)

Desigur, actorii si filmele astea nu reprezinta nici pe departe crema comediei mondiale dar mai toti aveau ceva : Erau amuzanti in mod natural, intrau logic in pielea personajelor chiar daca scenariile nu-i ajutau intotdeauna. Multe dintre filme apartin anilor 80′ si inceputului anulilor 90′ asa ca la intrebarea ”unde sunt acum?”, un raspuns ar putea fi : Au imbatranit. Mel Brooks si Leslie Nielsen au amandoi 82 de ani, Michael J.Fox are Parkinson insa multi dintre restul de actori sunt inca destul de capabili sa joace. Lasandu-i la o parte pe cei care s-au adaptat si au evoluat, problema este ca Hollywood-ul a ”evoluat” si el si nu mai are nevoie de serviciile lui Chevy Chase aparent. Acum este mult mai usor si mai ieftin sa angajezi distributii de anonimi.

Sa revenim putin la filmul lui Sandler – ”You don’t mess with the Zohan” (unde apare si Turturo pentru o vreme) pe care am catadicsit totusi sa-l vizionez de dragul postului si din cauza faptului ca inca n-a aparut episodul nou din Fear Istelf. Filmul e simplut : Cateva gaguri vag simpatice, glumite grotesti si majoritatea foarte obosite si povestea unui fost super agent secret devenit hair stylist si acelasi stil de joc cu care ne-a obisnuit Sandler. Deci, o premisa trasa de par pana la chelire si un actor care joaca acelasi rol in fiecare comedie. Probabil la anul o sa vedem un nou film cu Sandler sau cu Schneider care va arata la fel ca vechiul film, dar vorba celor din South Park, in filmul ala Rob Schneider va juca rolul unui morcov vorbitor.

Cativa regizori au mai facut incercari de a invia stilul vechi cu filme precum Rat Race. Din pacate publicul nu vrea comedii de categoria usoara ci comedii de categoria musca.

P.S : Am pus link-uri wikipedia la actori datorita pozelor mult mai vizibile decat pe imdb. Nu le-am mai subliniat pentru a nu incarca vizual postul.

72 Comments »