In primul rand, fara vreo legatura cu titlul sau articolul ar trebui sa multumesc organizatorilor concursului Artmark & D-Generation pe care intr-un final l-am castigat. Nu o sa ma autoelogiez pentru ca e o chestiune subiectiva. Am luat contact cu cei care imi vor inmana premiul insa nu o sa bat lumea la cap cu banii pentru ca nu mor de foame. Ce voiam sa subliniez aici este ca prezenta a sase oameni in juriu si lipsa bannerelelor care sa-mi umple blogul fac genul asta de concursuri ”de recomandat”.

Tag-ul a pornit de la un fost coleg care ma tot bate la cap pe mail sa fac un post despre copilarie. Stiu ca am alte datorii in domeniul ”lepselor” insa asta are si un factor de presiune atasat. Copilaria nu este un subiect recurent pe blogul meu asa ca nu voi insista prea mult. Nu am mai scris de ceva zile bune, asa ca postul are si un tag ”More” la un punct, nefiind tocmai scurt. Daca il cititi integral veti da si peste schema unui dispozitiv inovator.

1.Floarea de Marbelara

Pe langa amicii de varsta mea (Alex, Ovi, Alex2, Ciprian & Razvan, etc) am avut pana pe la  vreo 13 ani si doi oameni mai mici care ma admirau suficient cat sa ma incurajeze in diversele tampenii pe care le intreprindeam, Purky si Cipi dupa porecle. Sus-amintitul Razvan avea idei similare deci uneori aveam si complici directi. Fiind un pusti cu imaginatie hiperactiva si cu un calculator in bot (pe care culmea, il gaseam pana la o varsta neinteresant comparativ cu placerea de a iesi afara) aveam o groaza de idei dubioase de jocuri si proiecte. Unul dintre aceste proiecte a fost ”Floarea de Marbelara”.  Marbelara era o planeta in superbul platformer Jazz Jackrabit iar ideea cu esenta florii magice care sfintea anumite locuri o luasem dintr-o carte similara Vrajitorului din Oz dar ceva mai complexa.Ce a iesit ? A iesit ca eu impreuna cu cei doi sustinatori am adunat vreo douazeci de flori  (cu radacini  si namolul aferent) din gradina ”lu’ Nenea Bebe” si le-am indesat intr-o sticla de un litru plina cu apa. Dupa trei saptamani am mers sa culegem ”licoarea magica”. Plantele descompuse te faceau sa lacrimezi la propriu….duhoarea era oribila insa asta nu ne-a oprit ! Am sfintit intreaga scara cu un miros care a disparut dupa numai trei zile si s-a lasat cu ”cercetari amanuntite” si cu vina data pe un boschetar care mai zacea in subsolul unor blocuri.

2.The Cat-apult.

Ca sa nu intre la banuieli iubitorii de animale trebuie sa mentionez din start ca  pana pe la 10 ani eu eram ala care impreuna cu inca trei oameni oameni si doua fete de la alta scara aduceam tot felul de creaturi ale maidanului in zona blocului si le indopam si curatam. Imi asum vina pentru ca mai toti procedam asa si dupa o varsta ne-am lecuit in grup.Pisica zburatoare a fost un proiect care s-a sfarsit fara victime. Am dat drumul unei pisici de la etajul patru din scara blocului. Nu sariti ! Pisica era infasurata complet in carton si baloane umflate cu apa , agata fiind de o punga imensa de cumparaturi pe post de parasuta. Evident ca greutatea ”armurii” a facut-o sa nu se poata orienta spre o cadere in picioare iar parasuta a incurcat-o in picaj. Norocul a fost ca pusesem cam un sfert de metru de iarba si ziare pe jos asa ca a cazut pe moale si a ramas doar cu sperietura.

3.Soba din gradina

Inainte ca ”gradina lu’ nenea Bebe” sa fie ingradita (de catre proprietar, evident) si transformata in ceva ce aveam sa apreciem mai tarziu, aveam dubiosul obicei de a construi diverse in ea. Pe langa obisnuitele cazemate si transee (pacaleam colegii ca blocul nostru se afla pe un templu stravechi) mai construiam uneori si case. Casele insemnau vreo cinci buruieni mari impletite si acoperite cu iarba. Coliba finala era inegala asa ca instauram niste camere ipotetice in ea iar la mijloc exista ”camera de Doamne ajuta”, o porcarie de vreo 20 de centimetri pe 20. Aici m-am hotarat eu intr-o frumoasa zi de vara sa amenajez o soba in ideea ca ”intra multi si e frig”. Netinand cont ca vila sustinea maxim 2 oameni care nici macar nu ajungeau la ”camera de Doamne Ajuta” am dat foc la niste paie intr-un tubulet de metal (la opt ani nu faci legatura foc = oxigen). Din nefericire focul a incendiat ”camera de Doamne Ajuta” si trebuit sa turnam vreo patru galeti de nisip peste constructie ca sa oprim extinderea lui.

4.Flacara Olimpica

Asta e o amintire de la sase ani care mi-a venit imediat dupa ce am mentionat cuvantul ”foc”. Era in perioada jocurilor olimpice din Norvegia si de-abia imi pusesem telefon fix. Cel de-al treilea telefon pe care i l-am dat mamei mele a sunat cam asa ”Mami, am facut o flacara mare olimpica asa cum am vazut la televizor. Am pus multe multe hartii intr-un cornet, le-am dat foc si acum alerg cu ea prin casa. O sa castiiiig !”. Mama a fost incantata…

5.Invazia extraterestra\Magicienii

In urma vizionarii unuia dintre multiplelele filme ieftine cu extraterestri care rulau pe televiziunile locale, am reusit sa instaurez cu succes panica pentru scurta vreme printre toti amicii si ”coinacii” (regionalism, pusti mai mici decat tine si enervanti) din zona blocului meu. Din doua bete, un carlig, trei cioburi (din cele de la multiplele sticle de bere care se gaseau pe jos) si doua cartoane facusem un detector care datorita mizeriei vedea nave extraterestre si ”inflitrati”’ peste tot. Facuseram tunuri antiextraterestri si ieseam noaptea si impuscam diverse naluci pe cand ziua tot baricadam cu sarma ”obiectivele strategice”.
Dupa ce s-a mai dus mania invaziei, eu si Cip (diferit de Cipi) am inceput sa-i speriem pe-aia mici cu puterile noastre magice (trucuri ieftine de la TV, cu sau fara carti) si sa-i avertizam ca ”Marele dragon rosu” va declansa o batalie magica pe Pamant. Mai mult, unora le spuneam ca le-am facut parul verde si ajungeau sa ne parasca parintilor si sa plece bocind ca le-am stricat parul cu ”magie puternica’. Sunt convins ca cei mari erau constienti de gluma dar era fun sa intre in joc.

(Schema tipica a unui detector de extraterestri)

Ar mai fi fost si altele de mentionat, cum ar fi drogarea cu nitrolac a unei intregi clase (clasa a patra A ) datorita neglijentei celor ce lacuiau lambriurile, jocul de-a Prince of Persia printre masini, inventarea unui dispozitiv de extras caldura, concursul de figurine din namol, inventarea unei sanii pe nisip(care a insemnat cateva vanatai pentru mine si Purky) sau instaurarea panicii printre copiii de la trei blocuri in urma eliberarii unui duh malefic care salasuia in garajaul de la scara C.  Dadeam ”ture” de bloc, inventasem cel putin  20 de jocuri gen Monpoly\Dungeons and Dragons , reviste de benzi desenate (pe care le numeam ”comix”)  si carti de joc gen Magic The Gathering. Pe de alta parte, as prefera sa las cititorii cu povestiri mai amuzante si mai mult timp liber sa intervina. Deci, un tag pentru oricine doreste sa-l preia  – bonus : nu ma supar daca lasati link-uri in loc de trackback-uri.

P.S : Ori am imbatranit (in anii blogului, vorba vine) ori a inceput sa-mi creasca toleranta pentru oameni si sa-mi scada toleranta pentru lasi si oamenii ”ieftini” de orice apartenenta. Zic asta pentru ca azi dimineata am gasit in querry-ul de moderare un comentariu in care mi se explica ca a face oamenii sa rada este un lucru greu si ca articolul meu este o cretinatate. Daca termenii si adresarea ar fi fost decente, il lasam. Nu a fost cazul, am dat spam fara sa ma gandesc. De ce ? Pentru ca respectivul incercase sa anonimizeze totul (mai putin IP-ul) in ideea ca i-ar pasa cuiva. Am mai spus-o si o repet : Anonimii nu pot avea o opinie. Daca eu nu pot sti nimic despre tine (nu ma intereseaza unde stai sau cati ani are consoarta ta, dar un post pe blog, un site..ceva care sa spuna ”Gigel nu e un imbecil”) nu te voi lua niciodata in serios. Voi considera opinia ta urletul unui mosulet frustrat care se ridica la fiecare discurs politic sa spuna ca ”Politcienii e hoti”. Poti sa ai sau sa nu ai dreptate, atata timp cat nu existi nici macar printr-un nume sau referinta online , NU AI O OPINIE !  O opinie este ceva subiectiv si presupune un subiect rational, nu un ”ceva” care nu are taria unui nume. Tin sa-mi incurajez un coleg care lucreaza in new media la un site pe teme sportive si care este uneori atacat de anonimi : Omule, atata timp cat tu ai publicat ceva, ai un nume sau macar un mail valid, esti deasupra ! Daca primesti o critica pertinenta de la un personaj care macar prin mentiuni exista online, atunci asuma-ti-o. Altfel, nu ! (Indiferent de continutul ei – se intampla ca individul amintit mai sus sa fi avut dreptate in legatura cu smulsul de zambete asa ca am fost finut si i-am raspuns pe blogul D-Generation). Poate voi fi dragut mai tarziu si voi da approve la comentarii pentru ca nu le-am sters – totul e in functie de replica anonimului si de cat de mult si-ar putea asuma o afirmatie.

49 Comments »