Krossfire's Blog

Pe langa multiple merite muzicale , balada  ”The Bard Song” are darul de a-mi aduce aminte de o categorie etern defavorizata. Este vorba despre oamenii de culise, cei fortati sa aplaude si sa nu culeaga niciodata laurii.

Cu vreme in urma, referindu-ma la o traducere dupa un text de Neil Gaiman , il acuzam pe traducator de lipsa de experienta. Intamplator, traducatorul era Liviu Radu, un om cunoscut in zona S.F. Nu stiu daca tot intamplator, ma inselasem in legatura cu traducerea . Textul initial beneficia de imagini iar traducerea era pe cat de coerenta se putea in conditiile in care varianta in engleza mustea de referinte intraductibile. Asta ma aduce la problema din titlu :  exista vreun cititor care sa aiba ”traducatori” preferati ? Daca nu, e de inteles ca munca de traducator este neimportanta ?

In perioada comunista, existau cativa (majoritatea adaptau poezii) care chiar adunasera o baza de ”fani”. La ora actuala insa, munca unui traducator este privita ca o operatie rutiniera si mecanicista. Asta in conditiile in care chiar si baiatul de la tejgheaua KFC e convins ca ‘’stie engleza”. Nimeni nu pricepe efortul traducatorului de a vedea dincolo de pragul lingvistic si de a oferi mai mult decat o schimbare de forma. Traducatorii care sunt la randul lor scriitori mai au o sansa la recunoastere : Radu Paraschivescu de exemplu si-a lasat placut amprenta pe multe dintre cartile traduse. Altfel, recunosc cu rusine ca multe din titlurile care mi-au marcat adolescenta sunt traduse de oameni ale caror nume le-am uitat imediat dupa ce am intors prima pagina.

Daca asta s-ar opri doar la minoritatea traducatorilor, tot ar fi ceva. Traducatorii sunt totusi o specie aparte din moment ce nu ei sunt autorii reali ai lucrarilor traduse, desi lasa ceva din propria experienta in produsul final. Tendinta exista insa peste tot : in stiinta, comunicare ,  muzica , industria jocurilor video si, in mod ostentativ, in cinematografie. Desigur, aici cititorii vor spune : ”Asa, si ? Nimeni nu-si mai aduce aminte de consilierii lui Alexandru Macedon sau Ghenghis Khan si nici de purtatorii lor de cuvant !”.  Problema nu consta in fenomen in sine, unul normal de altfel. Gravitatea ei vine din faptul ca societatea actuala nu iti mai permite sa fii anonim. Fiecare vrea sa fie cineva, sa sara in fata camerei, sa apara, sa tipe, sa atraga atentia.

Oamenii aia care voiau o existenta linistita, dar implinita profesional, incep sa dispara. Avem zeci de regizori in devenire si de pseudoproducatori de filme, dar un scenarist sau un editor bun sunt pasari rare. Grevele din ultimii ani sunt edificatoare in sensul asta. Ne gasim intr-un periculos joc al proportiilor in care fiecare premiu castigat de un norocos inseamna aruncarea unui val peste munca a sute de oameni. Cel mai bun mod de a-ti asigura un loc pe podium este sa te semnezi. Trebuie sa apari cumva pe generic, pe numele proiectului. Plimba-te prin platou si tipa. Da idei dar nu le finaliza niciodata. Cat timp semnatura este suficient de vizibila, totul va parea apanajul tau.

Pe langa cativa oameni de culise si alti cativa care duc greul, va exista in fiecare echipa si un star. Marea problema este ca marile calitati ale  starului (carisma, empatia cu publicul, capacitatea de a prezenta si sintetiza) incep sa se reduca la un singur lucru : norocul. Norocul de ”a fi acolo” tinde sa reduca orice incercare de a face mai mult. ”Elita” a ajuns sa fie compusa din fotomodele si operatori de PC, pe cand valorile se scufunda in dezamagiri si obscuritate. Opera de o viata a unuia devina ”chestia aia unde a aparut si marele Gigel”.  Pasiunile adevarate au inceput sa fie inghite de ”hobby”-uri si de speculanti atat de buni incat nici cunoscatorii nu mai pot face mereu diferenta.

Frumosii anonimi se transforma treptat in papitoi obsedati de atentie.  Cu totii stiu ca marile poturi vor fi mereu luate de cel care se semneaza primul. Numele prostilor pe toate gardurile ?  N-as spune. O avalansa de lucrari importante din diverse domenii se ascund sub nume de ”prosti”…

P.S : Fara legatura, cred ca v-am mai spus ca ador pur si simplu newsletterul Apropo.ro. Nici Cracked si nici alte siteuri de umor nu pot replica cu atata succes ceea ce oamenii astia fac involuntar. Pe langa faptul ca scriu ”Wow” la fiecare stire veche de o saptamana, titlurile din Newsletter sunt pur si simplu sublime. Astazi de exemplu, sub titlul ”O vulpe infometata a fosta ucisa de patru forte ale naturii din Marea Britanie!” se ascundea un articol despre o ”vulpe devoratoare” batuta de patru gaini.

34 Comments »

Dupa doua zile in care am lucrat la un deadline strans si in care am fost privat de Internet pe baza unei probleme supranaturale, am decis sa revin cu un post mai relaxat.

Intotdeauna m-a uimit pofta unor oameni pentru ceea ce ei considera a fi ‘’surprize”. Nu, nu-i vorba doar de dorinta unor reprezentate ale sexului frumos de a surprinde si de a fi surprinse. E vorba de modul in care anumiti oameni inteleg ideea de surpriza. Dupa ce mi-am intrebat majoritatea prietenilor, am constatat ca , la randul lor, nu erau deloc incantati de concept. La noi ar putea fi vorba de un model al cutiei, dar cel mai probabil vorbim de un mecanism natural de protectie.

Planificarea ne este specifica, indiferent de sex sau cultura. Voi lasa la o parte problema utopicelor planuri de viitor si voi ramane in domeniul planurilor simple. Sa zicem ca astazi am de mers la job, de trecut pe la facultate si de facut cumparaturi, iar in weekend am planuita o intrevedere de afaceri cu X.  Evenimente neprevazute apar oricum ,dar daca X imi face o surpriza si ma trezesc cu el pe cap azi, se intampla urmatoarele lucruri : ma intrerupe si frustreaza, imi face praf programul si ma face mult mai putin dispus sa-l ascult. Nu poti veni cu scuza ‘’surprizei” cand tu nu poti respecta un angajament !

Daca analizam majoritatea definitiilor, observam ca surpriza este asociata unui sentiment pozitiv. Asta-i unul din motivele pentru care, atunci cand folosim negativ expresia, o intarim cu ‘’surpriza neplacuta”. Prin urmare , ce ar putea fi placut la o vizita nocturna de la un om pe care de-abia il cunosti ? Ce anume este ‘’surprinzator” la un individ care urla ca descreieratul ”Surprizaa !” cand face praf planurile cuiva ?  In ce consta surpriza in a lua cuiva bilete pentru o calatorie pe care nu vrea sa o intreprinda ? De ce numim un bairam ordinar facut pe cheltuiala sarbatoritului ”petrecere surpriza” ?  (In cazul asta am reactii turbulente, nefiind un fan al propriei zile de nastere).

Incerc sa spun ca o surpriza bine primita implica totusi un anume grad de previzibilitate, de cunoastere a ”victimei”.  O surpriza  intr-adevar placuta implica o cunoastere aprofundata. Oferirea unui cadou dorit in secret, punerea in contact cu un prieten pierdut, cumpararea de bilete sau insotirea cuiva la un eveniment la care vrea sa participe sunt mostre de surprize gandite. In ultimul caz, pregatirea trebuie facuta din timp. Chiar si aparitia unei persoane dragi poate fi o surpriza in anumite momente, cat timp exista  cateva variabile cunoscute de amandoi.

In prima parte a anilor 90′, intr-o perioada a socializarii fara restrictii , erau la mare moda vizitele acasa. Nu-i deloc anormal ca prietenii si cunostintele sa se viziteze dar imi amintesc ca in copilarie , de la amici la vecini, mai toti abuzau de mentalitatea vizitei. Libertatea micii barfe si a umorului grosolan au inrautatit situatia. N-aveai ce face dupa o zi la fabrica ? Pai hai pe la Gigel care poate profita de timpul ala pentru a se relaxa in familie. Desi s-a restrans, mentalitatea nu a disparut. Nu-s o persoana complet antisociala dar am o  mica obsesie cu punctualitatea si cu anuntarea anumitor lucruri. Nu suport sa fiu anuntat cu 1-2 ore inainte ca ‘’se intampla ceva” si ca e musai sa fiu prezent. N-o sa vin.  Daca, din motive intemeiate, nu se poate anunta cu 1-2 zile inainte, vreau macar un interval in care pot sa : imi aman planurile, sa ma pregatesc si sa-i anunt si pe cei legati de planurile anterioare  !

In liceu, obisnuiam sa clasez surprizele intr-un dosar mental al ”treburilor femeiesti consumatoare de timp si nervi”. Dupa ce m-am mai trezit, am sesizat ca mentalitatea nu-i nicidecum o gaselnita  feminina. Ba mai mult, daca femeilor din jurul tau le poti tolera si chiar aprecia uneori surprizele, cand vezi un om pe la 30 de ani care arboreaza mandru mentalitatea asta, iritarea creste. De ce ? Din aceleasi motive enuntate mai sus : pentru ca majoritatea surprizelor se reduc la telefoane date la 23.00 pentru a cere favoruri, la vizite care nu se mai termina si la glume de prost gust. Surpriza ar trebui sa fie macar distractiva sau , stiti voi, ‘’surprinzatoare”. Asta deja e nesimtire sau in cazuri fericite, egoism si imaturitate.

Cu cat pierderea de timp este mai mare, cu-atat mai mult surpriza incepe sa semene cu o ambuscada. In aceeasi galeata intra si recompensele catalogate drept ‘’surprize”. Inca din copilarie eram amenintati cu ”o surpriza” , conditionata de fapt de o actiune. Daca iti spun ca o sa-ti dau ceva pentru a face ceva dar nu-ti spun ce, incerc de fapt un mic santaj emotional (dau o valoare ireala recompensei).

Confruntati cu un discurs precum cel enuntat mai sus, orchestratorii de surprize recurg invariabil la aceleasi raspunsuri. Vei fi acuzat ca nu ai spontaneitate, ca nu stii sa te distrezi si sa fii tanar, nu traiesti clipa, etc. Poate sunt eu comod pentru ca nu stiu sa apreciez chemarile de tip ”te astept in clubul x in 15 minute” dar imi pare ca oamenii de genul asta sunt aceeasi cu cei tipa de fiecare data cand vorbesc in public.

Surpriza !  Nu m-am gandit la un final suficient de epic pentru articolul asta.

P.S : Problema supranaturala promisa in primul paragraf se refera la intratul apei in cablul de retea. Am fost literalmente ‘’surprins” sa-mi gasesc routerul inotand (din nou) intr-o baltoaca provocata de cablul devenit furtun. Sursa e foarte probabil izolatia proasta si plasarea lui dezavantajoasa din afara apartamentului. Altfel, tot in categoria ‘’surprizelor” se afla si nominalizarea mea la prahoveanul anului . Apreciez, doar ca-s valcean.

32 Comments »

Dupa cateva peripetii de care prefer sa nu-mi amintesc, am decis sa dau un bobarnac blogului. Intentionam sa va mai chinui cu ceva muzici greu de digerat dar mi-am zis ca articolele puse la pastrare sunt mai importante.

Motivul titlului s-ar putea regasi usor intr-o banala cautare Google. E suficient sa cautati termenul ”boala nationala” si veti gasi cel putin trei-patru boli nationale atribuite poporului roman. De la sedentarism la duplicitate pana la invidie si ”basescita”, frecventa expresiei este uluitoare. Daca restrangeti cautarea la bloguri, ecranul  PC-ului va geme de afectiuni metaforice. Sunt convins si de faptul ca ca multi dintre voi au intalnit in decursul vietii de cititor cel putin trei articole in care se vorbeste despre o ”boala nationala”. Fotbalul, victimizarea, politica, nu ar putea fi altceva decat boli si chiar mai rau, boli nationale.

In atare conditii, ai spune ca singura boala de care suferim cu-adevarat este ipohondria, urmata de puternice impulsuri paranoice. Comentariile de pe blogurile populare si platformele de blogging o demonstreaza. De la oameni care au impresia ca ducem in spate tot greul UE pana la indivizi care ne considera superiori intelectual si istoric (am mai abordat problema), toti au cate o solutie. Nu conteaza ca altii spun ca nu suntem nici macar in grafic , noi o tinem pe-a noastra, fara dovezi sau probleme de logica.

Din punctul asta de vedere, cred ca ajungem la o boala mai concreta : autismul. Am fost si suntem victimele unui ”pafarism” istoric despre care nu sunt sigur ca e doar apanaj comunist. Desi exista oameni care stiu ce se intampla, majoritatea populatiei traieste in cu totul alta realitate politica si economica. O cauza ar fi lipsa educatiei politice insa despre asta am mai discutat. Nu doar in Romania lipseste. Din nefericire, mass media nu face altceva decat sa confirme presupozitiile si autismul national. Nu suntem doriti la masa bogatilor pentru ca stim ceva. Se face scut antiracheta platit din impozitele lui Nea Marin. UE are nevoie de noi, ascultati-l pe Gigel, analist politic !

N-am putut niciodata sa acceptam ca am fost lasati pe-afara din cauza irelevantei, din cauza incompetentei incredibile a conducatorilor si a lipsei de educatie a celor ce i-au ales. Pur si simplu, criticatii politicieni (adusi la putere tot printr-o ”boala nationala”) nu sunt capabili sa alcatuiasca o mapa coerenta, sa se exprime fluent intr-o limba de circulatie sau sa puna corect problema la nivel international. Evident, e vorba de o majoritate vizibila, nu de ”toti” politicienii. Poporul care stie , evident, ce-i de facut, nu are nici cea mai vaga idee despre mediul diplomatic, de afaceri sau mediul politic real. El gandeste in termenii ”Basescu e bou\ Geoana e nebun”. Impostorii politici nici nu si-ar putea dori altceva.

Chiar si in trecut, aparitia unui Titulescu a fost posibila datorita unei anumite clase si a unor anumite grupuri. Oricum, lumea politica interbelica a fost la randu-i profund instabila. Asta s-a datorat lipsei de experienta, lipsa pe care o resimtim si acum, dupa mai bine de 20 de ani de ”tranzitie”. Prea categoric ? Acum doi ani ,o delegatie belgiana de functionari europeni a emis o fraza similara. Desi contextul era mai larg, observatia viza proaspetii functionari si reprezentanti europeni din Romania. Cu sau fara ”Studii Europene”, romanii pur si simplu apar ultimii la masa negocierilor si nu stiu niciodata despre ce se vorbeste.  Cum nu inteleg mare lucru de la  ”masa  bogatilor”, apar si speculatiile ulterioare de tip ”N-am inteles eu tot, dar clar vor sa ne-o coaca !”. Se poate sa fi fost prea ocupati istoric cu macelul pentru a forma o scoala si o gandire politica mai coerenta.  Macar dupa Revolutie sa fi avut una neinfluentata de nationalismul primitiv, de crestinism si alte ideologii politico-religioase de secol XIX.

Sunt convins ca nu suntem singura natiune care abuzeaza de cliseul ”bolii”. Totusi, de ce trebuie sa definim orice problema in termenii unei afectiuni medicale generalizate ? Mai ales, de ce cand identificam o boala ajungem la aceleasi mistouri ieftine si falsa indignare ? Imi doresc sa vad macar odata un titlu in presa de genul : Expertii europeni au descoperit leacul pentru boala nationala a romanilor. Leacul contine doze optime de munca si disciplina si este disponibil pe piata inca de la coboararea omului din copac.

P.S : Sunt la randu-mi constient ca am argumentat impotriva unei mentalitati folosindu-ma de expresiile ei specifice. Pentru optimisti, exista totusi statistici care arata ca suntem cu-adevarat buni in anumite domenii. De exemplu topul asta ne aseaza foarte sus in ceea ce priveste consumul de alcool.

73 Comments »

Revigoranta lipsa a televizorului ma face sa am retineri in fata televiziunii online, fie ea si live. De data asta a venit randul randul Realitatii sa loveasca subtil, cu titlul ”PDL-ist la puscarie!”. Avand ghinionul sa nimeresc in plina emisiune Realitatea Zilei, m-am trezit prins in mrejele pseudojurnalismului promovat de Razvan Dumitrescu, acest Torquemada anti-portocaliu. Cu afinitati mai mult decat evidente, moderatorul emisiunii a inecat o stire, de altfel importanta, in atacuri politice. Motivul ar fi fost ca unul dintre reprezentantii PD-L,  primarul valcean Mircia Gutau, risca puscaria.

Cazul este pe cale sa devina subiect de disectie in presa, asa ca puteti incepe cu articolele locale.  Sa repet mai rar, ca sa inteleaga si domnul Dumitrescu : un PRIMAR, deci un membru al ADMINISTRATIEI PUBLICE, este pasibil de puscarie ! Parca e ceva mai important si mai rar intalnit decat ”PD-List la puscarie!”. Nu spun ca partidul nu are importanta . Are, dar nu suficienta incat sa anuleze complet stirea. Condamnat miercuri la trei ani jumatate de inchisoare pentru un dosar de coruptie din 2006, Mircia Gutau si complicele viceprimar nu sunt inca dispusi sa capituleze. Pe langa promisiuni de recurs la CEDO si discursul alarmat al avocatilor, situatia ramane aceeasi : s-a emis o condamnare RELEVANTA pe baza unui dosar de coruptie.

Pentru cei care-si beau cafeaua sau ceaiul in fata calculatorului si s-au plictist deja, cred ca merita sa explic si titlul. Arestarile, condamnarile si acuzatiile grave din ultima vreme arata ca odata ajuns cutitul la os, exista oameni in justitia romaneasca dispusi sa ”lase de la ei”. Macar asa de fatada : un condamnat aici, un arestat acolo. Nu de alta, dar nu mai sunt suficiente fonduri pentru indulgente politice.

Acum urmeaza si partea intens subiectiva a povestii. Coincidenta face sa fiu din Ramnicu Valcea si in ciuda ultimilor ani petrecuti in capitala, sa cunosc, fie si superficial, realitatea valceana.  Mircia Gutau si Nicolae Dicu au fost retinuti si inchisi acum trei ani, in acelasi caz. Vorbim de arest preventiv pe mai multe luni , nu de un simplu detaliu birocratic. Desi acuzatiile la adresa primarului au continuat pe linia constructiilor ilicite, excesului de borduri si a fondurilor jonglate, omul a mai prins un mandat. De ce ? Pentru ca in continuare Ramnicu Valcea arata a oras, nu a comuna interbelica , pentru ca deszapezirea functioneaza, pentru ca exista banci (la suprapret, spun unii), exista trotuare din piatra cubica si pentru ca o comparatie cu Sibiul nu este deplasata. Meritele pentru starea orasului pornesc de la un alt edil dar asta-i alta poveste. Totusi, Valcea este mult mai ”urban” decat ar putea fi vreodata Sectorul 5 (includ aici si Cotroceniul), sector condus de un individ afundat pana la cot in banii publici. E mult mai curat decat imparatia lui Mazare si vizibil mai civilizat decat regatul lui Oprisan. Sa nu-mi spuneti ca baietii astia nu s-au jucat de-a spaga in viata lor…

Desigur, faptul ca primarul inca se bucura de simpatie populara (nu complet nemotivata) nu-l scuza de acuzatia de a fi pretins 50 000 de euro drept spaga. Numai atat ? Sunt convins ca cei amintiti mai sus deja fac bancuri cu ”Gutau” . Cat de neprofesionist politic sa fii incat sa incerci sa furi atat de putin si sa fii prins in flagrant ? Trist dom’le, nu se mai fac tepari ca alta data !  Desigur,  sarcasmul ne-ar putea aduce la gluma ”preturilor de provincie”.

Ce incerc eu sa spun aici nu este ca primarul ar trebui iertat doar pentru ca nu si-a transformat orasul in asezare tribala (din nou, vezi Sectorul 5). Nu e o scuza, cum nici suma respectiva s-ar putea sa nu fie un accident. La fel de departe este si gandul de a lua  in vreun fel apararea PD-L : e totusi vorba de un om sustinut si promovat de ei. In acelasi context ma intreb totusi daca apartenenta la  un alt grup politic , unul cu traditie in dosare de gen, ar fi schimbat situatia.

Intr-un final, indraznesc sa sper ca, daca tot am inceput sirul arestarilor si condamnarilor de fatada, sa ochim si pesti mai grasi. Se cunosc speciile, sunt somonii si casalotii care incaseaza 3-4 milioane de euro pe contract. Se apropie raportul UE si e criza. Macar acum sa pescuim putin…

P.S : Cu tenta ironica sau fals inspaimantata, zeci de siteuri au simtit nevoia sa redea un citat din Florin Salam. Citatul, desi cu greu poate fi numit asa, era o acuzatie de conspiratie nazista impotriva tiganilor si a accesului lor la Eurovision. Ar fi simpatic sa detaliez dar…noi chiar am ajuns sa ascultam ce spune Florin Salam ? Nu-i suficient ca deschide gura ca sa behaie, trebuie sa-i ascultam si comparatia rasiala cu negrii din America ?

29 Comments »

Prima data cand am auzit termenul de ”lege a compensatiei”  a fost prin clasa a sasea, la orele de chimie si fizica. Ambele profesoare aveau darul de a folosi expresia ca mijlocitor pentru ceva, nu ca pe o lege efectiva. Daca la chimie era vorba de mase de reactivi si alte minuni, la fizica era vorba de inertie. Oricum ar fi , in ambele cazuri, ”compensatia” era de fapt rezultatul unor interactiuni cunoscute si masurabile. Desigur ca termenul aparuse si in alte contexte, anterior respectivelor ore, dar atunci a fost prima data cand am auzit expresia venind de la cineva avizat.

Misticismul modern, superstitiile si orientarile maniheiste au transformat insa ”legea compensatiei” intr-un dat.  Ti s-a intamplat ceva rau ? Nu-i nimic, dupa niste legi nescrise ti se va intampla si ceva bun. Ai intalnit un nefericit nevazator ? Nu-i nimic, sigur are un extra simt si un auz super dezvoltat. Singurul dezavantaj in aplicarea teoriei asteia  zilnic si in relatiile  interumane este ca nu functioneaza.  Sunt oameni care datorita complexelor si nefastelor conditii sociale sufera o viata. Nevazatorii au in prima faza probleme si cu auzul, simturile fiind interconectate. Lista poate continua.

Desigur, vor striga dintr-un colt credinciosii de orice confesiune, lucrurile rele se intampla dar…vei fi rasplatit in viata de dincolo ! Pai e clar, nu ? Legea compensatiei nu functioneaza asa ca mai adaugam o dimensiune imaginara pentru a ne amagi cu ea in continuare. Tot la persoanele din categoria amintita am vazut uneori un comportament orientat spre compensatie si fixat pe ”Judecata de Apoi”.  Obsedati de ideea unei ”liste” ulterioare de fapt bune si rele, multi dintre ei ajung sa trateze lucrurile pe sistemul :  ”azi l-am injurat pe X dar nu are importanta pentru ca am miluit un cersetor”. E mai greu sa accepti ca daca ranesti in vreun fel pe cineva esti responsabil in primul rand fata de persoana respectiva , apoi fata de propria persoana si in cazuri grave legal. Binele ar trebui facut pentru satisfactia personala, nu din falsa obligatie. Desigur exista un confort psihologic in contrabalansarea faptelor bune cu cele rele insa el nu elimina niciodata problema. Daca ii inscenezi ceva grav unui amic iar apoi tii post si te rogi trei luni, rezultatul vor fi trei luni trecute si un prieten pierdut.

Daca excluzi posibilitatea unei supraconstinte mistice (suflet & co), ajungi sa  depinzi exclusiv de mult studiatul creier. Din pacate, al nostru creier (folosit in totalitate, spre disperarea adeptilor teoriei ”10%”) are , pe langa milioane de alte roluri, rolul de a ne mentine in siguranta. Asta include si confortul fizic si cel psihologic. Creierul nu prea le are cu aprecierea alternativelor si judecarea corecta atunci cand e vorba de propria persoana. Deci, daca vi se pare ca s-a rezolvat totul cu un buchet de flori , asta poate fi apanajul propriului creier care iti protejeaza psihicul. Prin urmare, scuzele spuse foarte sincer nu ajuta la contrabalansare dar nici invinovatirea continua nu poate face prea mult bine. Solutia ar fi indeplinirea formalitatilor si normalizarea in timp a situatiei.

Inca de la Aristotel  si pana la al doilea principiu al termodinamicii exista legi care definesc gradul de dezordine intr-un sistem si echilibrul. Punandu-mi ochelarii de savant pot afirma cu aplomb : Un echilibru totusi exista ! Exista, dar nu in forma in care si-l doresc adeptii argumentarii religioase. Am intalnit la un punct  chiar o argumentare impotriva evolutiei care se folosea eronat de un principiu al fizicii.

Cert este ca intr-un anume stadiu al existentei, multe sisteme pot fi in echilibru , de la echilibrul luat in sens termodinamic pana la echilibrul chimic din sangele uman. Din pacate, asta nu inseamna ca legea compensatiei functioneaza sau cel putin ca ar putea functiona dupa cum isi doresc unii, in regim ON/OFF. Sunt sisteme carora le trebuie ani ca se se echilibreze pentru a fi ulterior aruncate intr-o stare de dezechilibru total de cea mai mica adiere. Oricum, majoritatea nu doreste literalmente un echilibru ci pur si  simplu o recompensa disproportionata pentru cele indurate, lucruri care nu se intampla intotdeauna cu un scop.

Desigur, e greu sa spui asta autoarelor de reviste pentru femei, de exemplu  :

Cu alte cuvinte, daca arat bine oricum imi gasesc serviciu, am o gramada de avantaje, toata lumea imi zambeste si imi cauta compania. Ce conteaza ca nu stiu care-i capitala Canadei sau ca n-am auzit in viata mea de Einstein? De asemenea, in popor se mai spune, si nu intotdeauna fara o baza reala, “mic si-al dracu’i “gras si simpatici, “vorbaret si superficiali ”etc. Iar exemplele de compensare pot continua.

La aceeasi concluzie ajunge si revista Kudika. La naiba cu psihologia si orice altceva : da dragi cititori, relatiile interumane se pot simplifica la ”extremele se atrag” ! Da, sunt destule cupluri aflate fizic si uneori intelectual in conflict (desi nu neaparat in extreme) dar apropierea lor se face pe baza unor pasiuni sau comportamente comune, ceva ce produce amandurora o satisfactie. Nepotrivirea din alte domenii este pur si simplu un ”accident”, nu ceva ce trebuie urmarit si incurajat, cu atat mai putin ceva care sa asigure pe termen lung surpavietuirea relatiei. Cazurile de violenta domestica ne arata ca un individ coleric, fie el inteligent sau frumos, nu va fi brusc echilibrat de o consoarta calma si supusa.

Echilibrul este un deziderat, un vis frumos , si ca orice vis frumos este aproape imposibil de definit. Totusi, religiosi sau nu, sceptici sau influentabili, nu cred ca ne dorim sa reducem complexul fenomen al existentei umane la un mecanism de intrerupator.

P.S :  Aparent la obsesia asta pentru legea compensatiei au participat decisiv  hermetismul si interpretarile lui moderne insa nu cred ca are sens sa mai detaliez.

39 Comments »