Krossfire's Blog

Iata-ma revenind la o serie ale carei episoade au aparut mai greu decat as fi vrut. M-am hotarat sa invii seria jocurilor de altadata, la rugamintea lui Gogu Kaizer. Rugamintea mi-a fost adresata in 2009, raspunsul vine in 2011.

Cu luni in urma incepusem sa joc Detroit , o bijuterie de joc aparuta acum vreo 15 ani. Desi nu e de acelasi calibru, Detroit imparte soarta multor altor jocuri care vor fi date uitarii de o generatie obsedata de shadere si multisampling. De cand s-a deschis sublimul Gog.com si mi-am putut juca amintirile 2D, am sesizat stupefiat ca grafica bidimensionala a imbatranit cu mult mai multa gratie si stil decat o face cea 3D. Jocurile independente din ultima vreme, multe la numar si destul de cumparate, arata mult mai bine decat jocuri 3D care erau ”la moda” cu numai 3-4 ani in urma.

Asta-i si unul dintre motivele pentru care vreau sa amintesc munca unor titani in ale jocurilor video, aceasta subapreciata forma de arta. Intoarcerea la origini din ultimii ani pare a fi cheia spre paradisul pierdut al jocurilor care chiar insemna ceva. In seria de fata intentionez sa amintesc si descriu pe cat posibil cateva studiouri de productie mari care au intrat in declin sau au sucombat, desi produsele lor au fost pietre de temelie ale industriei.

1.New World Computing (1984 – 2003)

Sunt putini gameri care sa nu fi avut contact cu macar o incarnare a celebrei serii Heroes. Impreuna cu distribuitorul 3DO , studiourile New World Computing ne-au adus celebra serie de CRPG-uri Might and Magic, alaturi de mai celebra ei declinare: Heroes of Might & Magic. De remarcat este faptul ca inainte de dizolvarea 3DO, de falimentul New World Computing si de vinderea drepturilor pentru seria Heroes, compania a avut timp sa mai scoata si alte jocuri precum Chaos Overlords, o bijuterie cu iz de cyberpunk sau stravechiul King’s Bounty. Practic, ridicarea si declinul New World Computing se leaga de un singur om si anume John Van Caneghem. Talentul sau de povestitor si imaginatia debordanta au ridicat firma, dar incapatanarea si conflictele cu oamenii de marketing au contribuit decisiv la insuccesul ultimelor produse. Jocul care i-a ingropat a fost Might & Magic IX, un esec dupa toate standardele, unul bazat pe atunci scumpul engine LithTech. Desi a fost inclus in Hall of Fame-ul jocurilor video pentru Heroes II si primul Might & Magic, Van Caneghem se ocupa acum de continuari dubioase in ograda EA Games si, in mod ciudat, participa constant la curse de masini.

Pietre de temelie :  Might and Magic I-VIII, Heroes of Might and Magic I-IV, King’s Bounty, Chaos Overlords.

2.Bullfrog  (1987 – 2004) Continue Reading»

42 Comments »

Acum cateva luni, am scris un post despre egoismul dezvoltatorilor de aplicatii si modul in care se reflecta el in produsul final. Printre intrebarile de-atunci, cel mai des a aparut curiozitatea legitima ”Dar de fapt, pe tine ce te deranjeaza?”

Avand PC-ul in nas de vreo 15 ani si trecand prin tot, de la antivirusi pe o discheta (isi mai aminteste cineva de TBAV?), la CD-uri cu shareware, am retinut sute de aplicatii iritante si le-am dorit visator extinctia. Am salutat fericit moartea Bonzi Buddy si am ciocnit la deconspirarea lui Spyware Remover. Totusi, pentru cine n-are chef sa citeasca un articol delirant despre programe defuncte, m-am gandit sa fac o lista cu tipurile de aplicatii curente care pot manca nervii oricui.

Lista nu e nici pe departe completa, asa ca voi conta, ca de obicei, pe cititori:

1.Aplicatia Alhzeimer: Asta-i genul de aplicatie care imediat dupa instalare te duce pe site-ul producatorului unde, surpriza, afli ce ai instalat! Evident, dupa fiecare actualizare si la inevitabila dezinstalare, vei fi dus pe aceeasi pagina.  E ca si cand ai dezbraca o tipa, ai bagat-o in pat si ea ti-ar spune brusc ca e femeie si ca veti face sex. Eventual, daca tot sunteti acolo, poate completezi si un sondaj despre marimea sanilor in raport cu un mar ionatan.

2.Chuck Norris: Cand ruleaza aplicatia asta, nimeni nu mai misca. Filme, jocuri, procese Windows. Oprim totul si dam prioritate maxima unei aplicatii care editeaza registri. Sa nu uitam cumva sa dam restart, dupa ce am terminat tot. Nu tu rulezi aplicatia Chuck Norris, aplicatia Chuck Norris ruleaza pur si simplu.

3.Aplicatia Smecta: Aplicatiile astea sufera de o diaree acuta de pop-uri, intrebari inutile si ferestre deschise. Ai instalat jocul nostru gratuit! Sigur nu vrei sa-ti schimbi browserul? Sigur nu vrei sa downloadezi o tema de Windows, ca in 95′? Da o prajiturica nu vrei, o maslina?

5.Alergatorul de cursa lunga: Dezvoltatorul are impresia ca fiecare computer e o cursa a proceselor inutile. Instalarea aplicatiei inseamna automat 5-6 procese in plus la pornire, procese care se vor intrece sa-ti incetineasca PC-ul. Daca tot faci ceva inutil, fa-o primul!

6.Aplicatia ”Esti prost”: Lasa ba experienta ta cu computerele. Lasa ce stiai tu cand erai mic. Acum e 2012, s-au schimbat vremurile. Stim noi ce facem! Aplicatia asta se instaleaza intr-un singur director (ales de ea), face shortcut-uri peste tot si te baga instant in tutorial. Pentru ca esti prost mah!

7.Mica Dilema: Ghici unde m-am instalat! Ghici ce nume are directorul si numele complet al aplicatiei. Ghici unde e shortcut-ul! Daca ghicesti, castigi 50 de mb dupa dezinstalare.

8.Ospatarul:  Da nu doriti cumva un spyware? Nu de alta, dar aceasta aplicatie este din partea casei. Pentru a ramane insa gratuita, va vom ruga insa obsesiv sa instalati un toolbar infect si va vom livra scurtaturi la site-uri si aplicatii adware care ne ”sustin”.

9.Boema: Aplicatia asta are suflet de artist. Nu poate fi pusa in acelasi lot cu oile. Prin urmare, te va ruga insistent sa inchizi toate browserele, aplicatiile de IM si cam toate programele deschise in timpul instalarii, chiar daca ea nu are vreo treaba cu ele. Se aude Adobe?

10.Aplicatia Update: Aici n-ai clar idee daca ai platit/downloadat aplicatia sau programul de actualizare. Cu exceptia antivirusilor, imi e greu sa cred ca exista aplicatii care au nevoie de actualizari zilnice (asa, ca Flash-ul). Si totusi, exista bucati de software care, ca o dansatoare batrana de cabaret, simt nevoia zilnic sa schimbe ceva.

(O greseala din care Microsoft nu a invatat mare lucru)

11.Mama, tata si bunicii: Dom’le, ca sa folosesti aplicatia asta care stii bine ca-ti merge, tre sa mai instalezi alte 5-6 porcarii pe care deja le ai. DirectX 11? Nu e problema, bagam DirectX 9, ca nu mori pentru o suprascriere. Ai instalat un program de editare foto? Hai sa-ti bagam si unul de management al pozelor. Nu conteaza ca am fi putut include totul intr-un singur soft. Acu’ venim toti in vizita! Sa-l aducem si pe-ala micu’?

12.Trialul la trial: Aceasta aplicatie poate fi utilizata gratuit timp de sapte zile. Aceasta aplicatie poate fi folosit doar de 7 ori, in acele sapte zile. Aceasta aplicatie nu poate fi folosita decat la 30% din potential, pentru ca daca vrei sa testezi un program de conversie, nu te intereseaza efectiv daca stie sau nu sa converteasca! De-aia torrentele ofera uneori alternative si pentru cei care chiar cumpara software.

13.Da cravata aveti? Asta-i genul de program creat de dezvoltatori paranoici care nu inteleg ca orice bun digital se va fura la un moment dat. Vreti sa instalati? Va rugam introduceti codul. Vreti sa rulati? Introduceti codul, asteptati codul nostru pe mail si apoi introduceti noul cod. Prima pornire? Ahh, pai va trebuie un cod!

14.Baga plug-inul: Haide, baga plug-inul. Stiu ca vrei. Nu, nu ti-ai luat aplicatia asta pentru a o rula o singura data. Tu clar vrei un plugin, un toolbar si vreo 12 shortcuturi, toate la aceeasi aplicatie!

15.Aplicatia ”Ne pare rau”: Ne pare rau, dar aceasta aplicatie nu functioneaza decat pe Steam, Battle.net, Origin sau alte sisteme online de DRM. Da, stim ca ati platit pentru ea, dar va rugam sa porniti Steam!  (Nota: Am peste 80 de jocuri cumparate pe Steam)

16.Aplicatia pe trip: Habar n-avem daca mai exista update-uri. Vedeti pe site, noi nu stim. Ceva s-a stricat. Habar n-avem ce, ca n-avem sistem de raportare a erorilor. De fapt, noua nici nu ne pasa daca aplicatia merge.

Bonus – Aplicatia ONG: Ati instalat? Va place? Atunci va rugam donati. Ati refolosit? Va rugam donati. Ati donat? Nu vreti sa donati mai mult!?!

P.S: Asa cum mormaiam si acum cateva zile, cred ca am gasit ”reteaua sociala”. Talk of Clock e o retea sociala bazata pe apeluri telefonice si SMS-uri. Ceri sa fii sunat intr-o zi pentru a fi sculat si ar trebui ca cineva mai lipsit de viata personala decat tine sa te sune. Tdaaa! Socializare a la Chat Roulette! Nu vreau sa stiu cate apeluri vor fi facute de si catre fetite de 12 ani.. 

33 Comments »

Cum articolul cu Politia Romana a miscat mai putini oameni decat un miting al Aliantei Populare, am decis sa revin pe un teritoriu mult mai familiar: jocurile.

Sunt sigur ca printre voi, cititorii, exista si oameni care-si atarna fericiti eticheta de ”gamer”. Exista oameni familiari cu meniul de la Planescape Torment si oameni care stiu cine e John Romero.  Totusi, majoritatea inteleg prin ideea de ”joc” vreo furtuna de click-uri pe Facebook sau un sonet la tastatura pe Miniclip. E ok pana la urma, cu totii avem joburi, suntem ocupati. Daca joculetele online le inteleg pana la un punct, moda ”casual games”, a jocurilor fara cap si coada de pe Facebook imi eludeaza partial logica.

Nu voi sta acum sa explic de ce in 96′ jocurile si revistele dedicate lor aveau alta fata. Nici nu voi explica de ce jucatorii de Farmville sau amatorii de MMORPG-uri simplute nu vor fi vreodata ”gameri”.  Totusi, ce pot face este sa privesc fenomenul din ochii unui designer amator de jocuri. Ralph Koster, intr-o lucrare esentiala (A Theory of Fun in Game Design) vorbea despre mecanismele psihologice care tin jucatorul lipit de ecran. Dupa el, un joc bun iti oferea o experienta educativa, intr-un mediu cu o miza mica. Experienta educativa putea fi omoratul unui dragon sau supravietuirea in conditii de razboi. Ambalajul e important, dar jocul apeleaza la niste subsisteme cerebrale deja existente: tendinta spre invatare, tendinta de a asocia prin repetitie etc.

Mecanismele sunt bine cunoscute, iar designerii de la Microsoft, Blizzard Activision, EA, Bethesda, Bioware si alte companii sunt perfect familiarizati cu ele.  Exemplul ”cutiei Skinner” (acordarea de recompense puternice pentru a incuraja si conditiona un comportament) este citat destul de des. Problema e ca, in cazul jocurilor clasice, toate mecanismele astea, de la adunatul de artefacte in jocurile RPG pana la campionatele de Counter Strike, au ceva in comun: miza. Exista o miza finala, palpabila. In cazul unui joc RPG, personajul tau creste in nivel si primeste jucarii din ce in ce mai puternice pentru a distruge monstri din ce in ce mai puternici. E simplu: ai un scop, dar importanta si molipsitoare e calatoria. In cazul unui shooter, miza este anihilarea inamicului. Chiar si asa, ai un scop palpabil, unul care poate face jocul rejucabil.

Acum, care-i scopul Farmville? Rapid! Pai sa creasca recolta. Zau? Si cu recolta ce faci? Ahh, pai o vand si plantez mai multe recolte. Bun, deci clar nu asta e scopul. Pai scopul e sa cresti in nivel. Si cu nivelul ce faci? Pai primesc bonusuri ca sa cresc si mai mult in nivel. Ma rog, ati inteles ideea. Actualele jocuri intrate sub umbrela ”casual games” sunt jocuri care stimuleaza dependenta, de dragul dependentei. Mai mult, ajung sa te taxeze in bani reali pentru ea. Facebook nu are jocuri, Facebook are aplicatii. E ca si cand ai consuma tigara pentru nicotina, sau ca si cand ai face sex pentru a-ti intari muschii coapselor. Da, sunt accesibile si usoare, dar tocmai aici e carligul in care pestisorii se zbat dansand cu lunile. Mai mult, ti se arunca in fata un factor de comparatie (eu vs. vecinii) si un factor de decadenta prin lipsa (daca nu intri, iti moarte recolta). Dependenta: da. Scop: nu!

Pentru psihoza mea si placerea dumneavoastra, am jucat o zi si jumatate (adica vreo juma de ora in total) un joc care din titlu mi-a spus ca e ceva puturos in Danemarca (haha, ce gluma bestiala, haha).  E vorba despre Sims Social (bang, bang!). Cum nu am suportat jocurile Sims de pe PC, m-am bucurat cand cineva apropiat m-a rugat sa-i fac o favoare. Am purces dar la o aventura plina de adrena…zzzz.  In primul rand, jocul iti serveste un tutorial fie ca vrei sau nu. E imposibil sa sari peste tutorial, mai ales cand are sfaturi de tip ”Click on the icon with the action you want to perform, in order to perform it!”.  In al doilea rand, jocul combina bucati din Sims, Farmville si alte demente intr-un melanj halucinant care se reduce la: da click pentru a primi bani si stelute. Daca nu esti destul de ager sa clichezi pe bani si stelute, jocul le colecteaza singur si-ti spune si ce sunt. Daca nu faci nimic, jocul se joaca singur!

Iata deci, o zi din viata lui Lord Krossfire, cel mai deprimat sim de pe Facebook. Ora1: Ma uit in jurul casei. Arata ca o garsoniera din Ferentari. Ud pomul din gradina microscopica. Creste nivelul de fun. De-aici deduc ca omuletul se distreaza udand florile. Sa vezi ce orgasm o sa aiba cand o sa-l pun sa curate toaleta! Jocul imi spune ca udatul unui pom e o realizare. Primesc extra bonus si decid sa apreciez mai mult boschetarii. Lectie invatata! Ora2: Cumpar tone de rahaturi din banutii primiti pentru udat pomul, mancat si taiat doua buruieni. Pun toate rahaturile in hol. Mai trag o usa laterala, pentru ca monstruletul meu e prea prost sa sara peste ele. Ora3: Las jocul oprit o zi, sa vad daca moare sim-ul.

(Wow! Banuti si stelute! Viata mea este completa!  – Imagine sutita de-aici)

La plecare, sim-ul era aproape de zero la categoria ”mancare”. La intoarcere, sim-ul era satul, dar tanjea dupa…afectiune. Ora4: Dau accept la toate prostiile. Constat surprins ca sunt intr-o relatie cu persoana cu care sunt intr-o relatie si in viata reala. Din doua click-uri, plantez capsuni pe jumatate de gradina. Energia mea atinge nivelul 0, iar jocul se ofera sa-mi vanda energie. Obosit, dar nu suficient cat sa nu fac pipi de vreo 5 ori intr-un minut. Aparent, jocul imi spune ca-s prea prost pentru a lua propriile decizii, iar facutul de pipi e treaba serioasa. Se strica casetofonul, calculatorul si veceul din casa, special pentru a ma impiedica sa ma c*c pe primele doua. Ca un student caruia i s-au terminat tigarile si prezervativele, sim-ul meu are in continuare nevoie de ceva. Dau patru click-uri pe chestiile care palpaie. Felicitari mie, am ajuns la nivelul 8!

As vrea sa trag alte concluzii, dar le-au tras designerii profesionisti cu ani in urma. Nu spun ca jucatorii titlurilor astora ar fi nu stiu cum, ci ca psihologic, jocurile Facebook nu-s nicio afacere. Altfel, daca vedeti un omulet virtual de level 8 care a fost parasit timp de 3 zile, spuneti-i va rog, pe ritm de B.U.G Mafia: ”frate nu e vina ta…dar el voia altceva”.

P.S: Cineva s-a gandit ca ar fi o idee buna sa trimita prostia asta la vreo patru blocuri de pensionari. Fain, nu ?

39 Comments »

Intors dintr-o scurta iesire din peisaj, am constatat cu uimire ca iar mi-am neglijat blogul si promisiunea de a ma tine de el. Merit sa fiu flagelat cu 10 pisci infometate. Pana atunci insa…

…ma enerveaza ceva, ca intotdeauna. In cazul de fata, ma irita comportamentul de mama iubitoare pe care programatorii de software par sa-l fi contractat iremediabil in ultimii ani. Pe scurt, draga programatorule, vorbesc despre obsesia conform careia programul dezvoltat de tine este cel mai important lucru de pe pamant, exceptand pozele cu pisici.

E nevoie de o actualizare? Scoatem utilizatorul din orice altceva, pentru a-l pocni in cap cu un pop-up oribil pe care am scris cu Comic Sans ”Update Complete!” (aviz Adobe). Compania ta tocmai a adus pe piata un produs complet irelevant? Baga-i nenorocitului aluia din fata ecranului un .jpeg gretos cu informatia!  Pe scurt, creatorii se comporta la fel ca mamele  incantate de bebelusul lor, gata sa arate tuturor ultima poza in care ”bebe mic a facut căchiţăăăă!”.

Mi se va spune ca exagerez, dar eu ma voi preface ca nu aud, in timp ce pe fundal rasuna Macarena din boxele unui casetofon Goldstar 98. Imi e foarte greu sa iert genul asta de gafe, avand contact cu domeniul dezvoltarii de software. Daca acum 15 ani puteam intelege genul asta de intreruperi, acum e mai greu. Cand pe piata aveai de ales intre Windows, MS-DOS si a fi considerat un geek dubios, cand TBAV si RAV erau antivirusi, puteam intelege. Mai mult, daca un program avea o super oferta atasata, faceam bine si o citeam. Cum prin 97-98′ era mai putin net decat nemtoaice frumoase, un update era o provocare in rarele cazuri in care il puteai face. Dar acum, cand am un milion de alegeri la dispozitie, de ce as mai suporta o femeiusca crizata care-mi mananca RAM-ul, imi incetineste PC-ul si-mi polueaza campul vizual?

Gluma de adanca profunzime preluata de pe www.epanorama.net

Un exemplu frumos e antivirusul Avast. Exemple proaste sunt Windows si mai nou, Android. Ultimul sistem de operare, intens dedicat telefoanelor mobile are ciudatul obicei de a considera toate idioteniile importante, de la actualizarea Google Maps la anunturi de tip ”your phone is no longer connected to the PC”. Chiar si asa, campionul egoismului este Yahoo Messenger, un fel de ruda retardata a unui program de chat. Se uita omul la un film? Isi intregeste colectia de pornache? E la ultimul nivel al unui joc foarte frustrant? Yahoo Messenger s-a restartat. Yahoo Messenger s-a actualizat. Yahoo Messenger a instalat Yahoo Toolbar. Yahoo Messenger e ca un pusti american de 7 ani cu coeficientul de responsabilitate mai mic decat PIB-ul  Zimbabwe. Noroc ca exista Firefox cu actualizarile, importurile si verificarile lui de compatibilitate, altfel Yahoo Messenger ar fi ocupat singur primele trei locuri de pe podium.

Mai grava este insa incalcarea prioritatii de rulare. Prioritatea este, asa cum ii spune si numele, ”importanta” pe care si-o acorda un program in raport cu procesele de sistem, care au prioritate 0. In atare conditii, cum iti permiti tu, convertor video (la tine ma uit, AVS), cum iti permiti tu, platforma in care investesc niste bani (se aude Steam?) sa imi minimizezi Photoshop-ul sau sa imi blochezi o defragmentare pentru ca ”exista o actualizare noua” sau pentru ca task-ul programat in background ”s-a incheiat cu succes”? De cand isi permite un joc sa-mi instaleze ”ultima versiune” de DirectX fara sa ma intrebe, macar in installer? De ce isi permite un program cumparat ca, la dezinstalare, sa lanseze automat browserul si un sondaj pe care nu l-am cerut? De cand imi spune mie o succesiune de algoritmi ce e ”prioritar”? Sa nu-ti vina sa-i arzi vreo doua programatorului sau designerului care a dat prioritate maxima unui pop-up absolut inutil? (nu de alta, dar daca am instalat programul, inseamna ca vreau ceva de la el).

Concluzia care se prefigura din titlu (chiar, de ce-am mai scris randurile astea?) e simpla: pentru un utilizator de PC, tableta sau smartphone, NIMIC, dar NIMIC nu e mai important decat ceea ce face el in momentul ala! Daca tot ai de gand sa-l deranjezi in putinele clipe in care se crede singur, trebuie sa fii al naibii de sigur ca ai ceva important de spus!

P.S: Stiu ca promisesem un articol despre Politia Romana. E scris, doar ca astept confirmarea din interior a unor date.

32 Comments »

Motivul pentru care am intrerupt fluxul saptamanal de aberatii este ca gnomii care-mi furnizau amfetamina nu lucreaza in weekend.

Revenind la lucruri mai serioase, m-am gandit sa ma intorc temporar la tema ”bloggeri si altii”, la invitatia directia a unui apropiat. Omul care m-a abordat ma intreba ce pozitie as lua in eternul conflict dintre bloggeri mici, mari, mijlocii etc. Daca acum cinci ani mergea sa spun ca nu ma consider blogger, acum nu prea mai functioneaza scuza. Prin urmare, voi explica putin filosofia care m-a facut sa evit ”in general” conflictul. E o chestie complexa, deci stati pe pozitii. Pregatiti? Solutia este…nepasarea.

Prin nepasare nu inteleg abilitatea de a fi un idiot ignorant, ci o combinatie intre ”nu le pune la suflet” si ”lasa-l in pace”.  In ultimii ani, inmultirea parazitilor de WordPress, a limbricilor de Twitter si a hemoroizilor de Facebook a pus cam toata gasca de obisnuiti ai online-ului sub eticheta de ”pustani infatuati”. Pentru ca sunt convins ca si Moise a fost intr-o zona mentala similara cand si-a elaborat opera, o sa compilez o lista de concluzii in urma luptei din jungla online. Nu-s reguli, nu-s sfaturi, sunt flotari logice:

1.Nimic din ce faci sau scrii nu e cu-adevarat important. Stiu, suna a incalcare a unei reguli elementare a scriiturii si anume ”fii relevant”. Nu e. Poti fi relevant pentru cei care sunt dispusi sa te asculte, poti scrie pentru tine, pentru linistea ta sufleteasca si, daca ai intr-adevar talent, pentru CV-ul tau. Un politician va fi recunoscut instant in comuna Voluntari. Un blogger are noroc daca e recunoscut intr-un club unde-si poarta numele pe ecuson. In atare conditii e greu de inteles de unde atata ura. Sa nu ne amagim ca angoasele noastre banale, ca sfaturile parintesti sau recenziile obscure au vreo importanta. Il stiti pe bloggerul ala care a infiintat centre de ingrijire pentru victimele catastrofei din Japonia? Nici eu, dar pot numi cel putin 5 000 care au scris despre cum trebuie facuta treaba asta.

2.Excelenta nu conteaza, consecventa da. Sunt putini scriitori buni in lume. Scriitorii foarte buni sunt mai rari decat kryptonita. Nu va lasati amagiti de trei fraze corecte gramatical si de cateva referinte. Sa scrii corect nu-i tot una cu ”sa scrii bine”. Sa fii creativ nu-i tot una cu ”sa scrii bine”. Sa fii cult nu-i tot una cu ”sa scrii bine”. E nevoie de toate trei, de maturitate si experienta. Din pacate, excelenta in scriitura nu-si poate da adevarata masura pe bloguri. Ceea ce ar trebui cautat este o combinatie intre consecventa si un nivel acceptabil de calitate. Sunt Apple cei mai buni? Hardware, nu. Ca design, nu. Software-ul e discutabil. Totusi, daca dam la o parte brandul si marketingul,  produsele Apple raman niste produse bune, niste produse constante in calitate. Urmatoarea ”inovatie” de la Apple e intotdeauna extrem de familiara.  Asa ar trebui sa fie si un blog bun: sa te surprinda intr-un mod familiar. Sa nu uitam ca lumea nu intra pe bloguri pentru ca s-a plictisit de Hemingway.

3.Scrisul nu e o schema piramidala. Articolele despre cum ”sa faci bani online” sunt la fel de relevante ca poeziile lui Radu Vasile. Daca ar fi sa purtam discutia la alt nivel, in ciuda cresterii mediului online si a bugetelor alocate, blogosfera primeste in continuare o suma infima comparativ cu ce primesc alte medii. Nu e nimic anormal in asta. Pentru cumparatorii de spatiu publicitar, bloggerii sunt un mediu cu un target fix si cam atat. Ce e totusi de remarcat este ca fiecare mediu de genul asta va fi la un moment dat exploatat, pentru ca nu-i nimeni fraier sa piarda ocazia. Prin urmare, nu exista o suma de X ron alocata bloggerilor, iar unul care castiga decent, nu ia efectiv din banii destinati tie. Daca ai un produs bun, nicio agentie, camarila sau blogger nu te va impiedica sa-l monetizezi.

4.Nu exista personalitati, ci vedete. Exista destule nume ”mari” online, oameni care au muncit si care au reusit sa castige decent din asta. Totusi, trebuie sa ne intoarcem la punctul 1 si la motivul pentru care bloggingul nu e o activitate prea relevanta (nu va amagiti ca altele, precum jurnalismul tematic, ar fi). Sa nu uitam de zecile de omuleti care se invart prin spatiul asta si dau cu semnatura, de cei care s-au transformat brusc in experti si de cei care acum 3 ani erau peste tot. Unde sunt acum? Niciunde, au devenit pur si simplu neinteresanti sau dezinteresati. La fel ca o vedeta sau un artist pop, in momentul in care nu mai poti oferi un produs de calitate, dispari. Un om nu va rezista prea mult doar prin prisma ”faimei” (Oana Zavoranu anyone?). Sfatul e simplu: incetati sa acordati mai multa importanta fenomenului decat merita si cocentrati-va pe propria opera.

5.Un nesimtit ramane un nesimtit. Sunt oameni care de ani de zile incalzesc tastatura incercand sa explice reguli de bun simt, gramatica si logica elementara. Nu functioneaza si nu va functiona niciodata. De ce ne inchipuim ca Yon00tz, care scrie cu sh si tz, desi are 28 de ani, Yon00tz care fura de pe unde apuca subiecte , acelasi Yon00tz care injura sub X pseudonime cand i se explica ca greseste, s-ar putea schimba peste noapte? E-adevarat ca online, sub o falsa masca a anonimitatii,  ai tedinta de a defula. Totusi, de ce sa-i explici unuia cum sa fie un blogger bun, cand el a ratat examenul la ”Cum sa imiti comportamentul uman”?

Continue Reading»

30 Comments »