Daca intre timp respectiva denumire a disparut in negura gramaticii limbii romane , obsesia pentru impersonal e inca aproape de mentalul romanesc. In continuare lucrurile ”SE” intampla, fara vreun vinovat si fara legatura cu persoana care emite judecata. Acum cateva zile, animat de evenimente externe, un pusti publica o lunga lamentatie pe Facebook. Omul se plangea ca in Romania ”SE” fura masiv, dar cu doua actualizari in urma postase o colectie de torrente. Cumva, omul se excludea complet din schema furtului. Cum la varsta lui nici discursul meu nu era mai rasarit, am renuntat la ideea de a-l combate direct.

Faptul ca un pusti de 15 ani nu considera furtul digital furt nu e o problema. Faptul ca un procent imens din populatie face acelasi lucru, in timp ce se vaita strigator, schimba putin lucrurile. Mai mult, foarte multi au chiar tupeul sa critice bunurile furate. N-au niciun soft original in PC, dar sunt siguri ca ”Microsoft face numai porcarii”. Au iPhone cu Jailbreak, dar intra pe forumuri pentru a cataloga niste aplicatii furate drept ”gunoaie”. Jocurile se nasc si mor pe torrente, dar industria jocurilor video e ”la pamant”. E greu sa recunoastem, dar suntem lejer parte din acelasi furt pe care-l imputam altora.

Da, de acord ca un politician abil fura cu mult mai mult decat poate un pustan cu ”teava de net”, dar sa nu eliminam o forma de furt doar pentru ca e mai putin grava. Zece filme noi pe luna, 20 de episoade de serial si vreo 5 jocuri nu sunt ”o cantitate neglijabila”. Daca luam o medie de 20 de euro pretul filmului, 3-5 euro pretul unui episod de serial nou (format digital) si vreo 40 de euro pretul unui joc nou aparut (clasic sau digital), ajungem la o paguba de cateva sute de euro de persoana, lunar. Fie ca gaura e in buzunarul unui producator care se chinuie sa-si tina barca la suprafata, fie in buzunarul unui artist independent, nu prea conteaza. Cert este ca aia 100 000 de cumparatori legitimi cara in spate 500 000 de pirati. Nu de alta, dar din tranzactiile astea are si economia cate ceva de castigat.

Ar fi absolut stupid sa propun sa cumperi ”tot” ce consumi din mediul digital. Nu pentru ca n-ar exista banii. In cazul celor interesati direct, bani pot fi pusi de o parte (sunt jocuri de calitate pe Steam mai ieftine decat un pachet de tigari). Din punctul asta de vedere, accesul la cultura n-a fost niciodata mai ieftin. Nu-i vorba nici de ”salariile din Romania”. De acord ca sunt mici, dar nici n-ai de ce sa justifici un joc de 200 RON in fata unui om care nu are ce manca. Daca genul ala de achizitie e prioritara pentru el, atunci aia e strict problema lui. Ar fi greu sa cumperi tot ce consumi pentru ca, unele bunuri sunt complet inaccesibile, iar altele nu sunt oferite intr-o forma convenabila. Si, de ce sa nu recunoastem, altele sunt de o calitate cel putin indoielnica. Pana la urma, torrentele si retelele de sharing au un avantaj: poti incerca un bun finit INAINTE de a-l cumpara.

(Sursa: explosm.net)

Deci, ce ar fi de facut? E simplu, e vorba de putin respect. Intr-un scurt interviu, Neil Gaiman se declara neafectat de piratarea cartilor lui. Pentru el, o carte piratata e o ”carte imprumutata”. Aici vine insa si reversul. Logica e simpla: imprumuti cartea, te impresioneaza, devii fan, iar apoi incepi sa achizitionezi materialele autorului respectiv. Cam asta ar fi si cursul actiunii in cazul unor tari mai putin dotate financiar. Tot ce trebuie sa faci este sa-i recompensezi pe cei care ti-au destins seara sau ocupat weekendul. Nu vei cumpara toate filmele lui Ridley Scott pe Blu Ray, dar n-ar strica sa-l sustii din cand in cand din sala de cinema. Nu prea are sens sa cumperi discografia vreunei trupe obscure, dar are tot sensul sa renunti la 4 saorme si sa mergi la concert. Ai deja un film, joc sau carte preferata?  Excelent, cumpara-l in editia gold atunci cand pretul scade si pune-l pe noptiera. Din respect.

Da, nesfarsitele turnee ale trupelor moderne arata o intoarcere la traditia menestrelilor. Da, multi autori scot mai multi bani din cuvantari la evenimente, decat din arta propriu-zisa. Da, banii din vanzari directe merg la edituri si case de discuri. Totusi, daca e sa gandim asa, nici banii dati pe un pachet de zahar nu ajung in buzunarul taranului care planteaza sfecla. Oricum ar fi, solutii exista. Distributia digitala e convenabila si destul de ieftina. Genul asta de servicii iti permite sa cumperi legal un bun cultural la un pret suficient de mic inca sa merite pe deplin ”investitia”. Nici actiunile de tip ”plateste cat vrei” nu sunt de lepadat intr-un mediu online educat. Oricum ar fi, mai avem ceva pana la vanatorile masive de reduceri pe Steam, Gog sau Origin. Pe moment, serviciile de streaming legal si de distributie electronica nu sunt profitabile in Romania.

Ca veni vorba de SOPA (Stop Online Piracy Act) si de protestele impotriva legislatiei americane, ar fi si aici o scurta discutie. Daca protestele anti-SOPA au sens la baza (legea este abuziva si prost redactata), oamenii care se ridica sa o sustina nu sunt cei in masura sa vorbeasca. Ducand lucrurile la extrem, daca legislatia anti-coruptie din Romania s-ar inaspri, nu m-ar interesa in mod deosebit parerea celor care dau spaga. Cei care prin actiunile lor provoaca aparitia unei legi (fie ea si abuziva) nu sunt in masura sa o combata. Oricum ar fi, restrictiile drastice nu functioneaza. Inchiderea Megaupload nu cred sa fi avut vreun impact real asupra ”pietei”. Din pacate, nici manifestele hipstaresti pentru eliminarea oricarei forme de copyright. Educarea si accesibilizarea bunurilor sunt clar niste rute mai inteligente de actiune.

E cazul sa recunosc ca n-am gasit un exemplu de virtute in domeniul asta. Inca nu cunosc oameni care sa nu pirateze absolut nimic din domeniul digital. Ii apreciez insa pe cei care nu se lauda cu asta si pe cei care isi asuma greseala si o indreapta atunci cand pot. Din respect.

P.S: Cum spuneam si pe Facebook, n-ar fi rau sa uitam ca zilele astea Romania e pe cale sa lanseze primul satelit artificial in spatiu. Pe micut il cheama Goliat si e aparent sub protectoratul Agentiei Spatiale Romanesti. Cum prastiile romanesti nu mai sunt ce au fost, lansarea se va produce in Guyana Franceza.

De data asta, cea mai la indemana gafa a venit de la est. Intr-o seara in care imi indesam extenuat capul in PC, un bun amic din Rusia vine si-mi livreaza o anecdota. Aparent, in tara de a carei frica am tremurat decenii bune, Ministerul Apararii s-a decis sa atraga tinerii spre cariera militara. Un gest necesar de altfel, intr-o perioada in care ideea de a tine o arma in mana si a tremura de frig pe un camp are destule alternative.

E de retinut ca obsesia crearii unui joc ”de stat”, fie el o strategie in timp real sau un MMORPG (Putin voia concurenta pentru World of Warcraft) exista de multa vreme in mintile oficialor rusi. Iata insa ca s-a ivit ocazia ca Rusia sa lanseze un adevarat joc national, o combinatie patriotica de tactica, forta si propaganda statala. Evident, pentru asa proiect, era nevoie de un buget, buget care initial a pornit de la 36 de milioane de ruble. Vorbim de aproape 900 000 de euro, o suma suficienta pentru a creea o simulare militara satisfacatoare.

Nu, jocuri gen Call of Duty nu se fac fara cateva zeci de milioane de dolari, dar jucatorii si tinerii rusi se puteau astepta la ceva in genul ARMA 2 (o simulare deloc stralucitoare vizual, dar realista in termeni de lupta):

(Sursa: ign.com)

Ministrii lor insa au aceleasi metehne cu ai nostri. Produsul final a iesit tarziu si a fost cel putin intrigant pentru potentialii fani. Cum urma sa arate rivalul rusesc al lui World of Warcraft? Ce urma sa-i antreneze pe viitorii soldati ai Mamei Rusii? Evident Tetris, Minesweeper, Battleboat si un quizz cu 15 intrebari, fara raspunsuri gresite! Cu alte cuvinte, orice individ apt pentru un job de secretara se putea gandi cu seriozitate la misiuni armate in Cecenia. Priviti numai ce inseamna o cheltuiala de 900 000 de euro, in termenii a patru jocuri Flash:

Ce e mai trist la jocurile prezentate mai sus e ca nici macar nu arata a fi fost facute de la zero. Nu ca un Tetris reprezinta cine stie ce efort. Avem destule unelte care-ti permit sa faci un joc simplu fara programare si sa exporti direct in HTML5. Asa cum bine remarca sursa mea, problema e ca nici macar jocurile astea nu par a fi facute de la zero, ci  luate din alte surse si ”vopsite”. Un cod sursa pentru Tetris poti gasi prin orice manual destinat jocurilor Flash.

Publicatiile care au raspandit “mica” frauda, publicatii precum The Moscow Post sau NewsRu au smuls si o declaratie oficiala. Aparent, ministerul considera site-ul cu trei butoane si jocurile aferente lui o ”platforma educationala care va putea fi perfectionata”. Totusi, spre deosebire de altele, sistemul lor politic are si momente de luciditate. Dupa gafa asta, ultima dintr-o serie, Ministrul Apararii e pe cale de a fi demis.

In atare conditii, ma intreb sincer ce se mai intampla cu eRomania si cu cele 500 de milioane de euro care urmau sa fie varsate in proiect. Tare imi e ca peste cativa ani, vom afla ca site-ul care uneste ”toate institutiile statului” a fost facut in Dreamweaver si ruleaza la infinit varianta techno de la Coco Jambo.

P.S: Articolul de fata e mai degraba un exercitiu de gasire a unei stiri, nu de redactare a uneia. Chiar si asa, cum subiectul n-a mai fost rumegat in afara Rusiei, as prefera putin credit in caz de preluare.

Culmea, omul a mai trecut pe-aici. Cine m-a citit (fie si pasager) in ultimii ani stie ca ma enervez greu si apelez si mai greu la aruncatul cu noroi. Totusi, cu ani in urma, cand am facut trecerea pe .ro, am descoperit un nesimtit de un asemenea calibru incat a trebuit sa scriu pe tema. E vorba de Claudiu Cadar si de firma aferenta, Claus Web. La momentul respectiv, articolul a fost sustinut prin alte reclamatii, comentarii, link-uri si discutii pe decedatul forum RoHosted. Mai mult, migrarea pe noul domeniu a facut ca articolul sa primeasca noi comentarii si acolo.

Ulterior blogul a trecut pe .ro, iar regulile generale au mizat pe evitarea conflictului. Hostingul a fost trecut instant pe o firma cu servere in Romania, cu o oferta mai scumpa, dar cu un suport tehnic excelent. Am ramas cu respectiva firma pentru ca, in trei ani, nu mi-a spus nimeni sa ”n-am pretentii”. In fine, in tot timpul asta, articolul despre ClausWeb si amicii a primit din cand in cand cate un comentariu pasager care-mi intarea suspiciunile initiale. Nimic spectaculos, pana acum doua saptamani.

Ei bine, de doua saptamani incoace, un hemoroid online imi tot spameaza blogul sub pseudonimul ”Basescu”. Am mai discutat despre specia lor, asa ca nu are sens sa insist asupra psihologiei unui cretin. In prima faza i-am aplicat un tratament cu Ingorel. La scurta vreme, mi-am iesit putin din minti si l-am trimis la origini intr-un stil necaracteristic. Ar fi bune cateva mostre din perioada in care eram profund iritat deja, pentru a intelege cam pe unde ajunsesem cu nervii:

Dupa alte X mesaje, acuzatii, promisiuni si defulari de copil tampit, am zis sa-i verific totusi IP-ul pe care nu se gandise sa-l filtreze. Surpriza! Eroul nostru e din Satu Mare, dintr-o zona apropiata Strazii Corvinilor. De ce surpriza? Pentru ca, sa vezi coincidenta, fix pe aceeasi strada este si sediul Claus Web!

Spre deosebire de oamenii de la Fulbier, care mi-au explicat situatia si m-au rugat sa modific niste tag-uri la un articol mai vechi, Claus si prietenii lui au reusit sa treaca de punctul in care puteau obtine intelegere. Si sincer, daca trolul nu-si extindea adanca plaja de cunostinte la muzica si alte lucruri gasite pe blog, poate nici nu scriam articolul asta. Nu o sa arat cu degetul si sa urlu ”asta sigur e Claus Web”, dar imi e clar ca e cineva din anturajul lui, date fiind informatiile vehiculate de trol si pozitia lui pe harta.

Felicitari lui Claus Web si prietenilor lui din Satu Mare. Indiferent daca un angajat Claus Web (sau vreun prieten de-al patronului) a inceput spamul, urarile de bine se vor duce in aceeasi directie! Nu de alta, dar o cam merita, inca din prima tura!

P.S: Nu ma intereseaza experientele de tip ”am avut hosting la Claus Web si n-am avut probleme”. Faptul ca cineva a tinut un blogulet pe unul din serverele lui nu-l salveaza de la nominalizarea meritata. La fel nici comentariile de tip ”e o coincidenta” nu ma vor convinge. Vorbim de cineva care scrie insistent in speranta ca voi da jos un articol, cineva cu o pozitie extrem de suspecta. Daca as fi primit o replica oficiala pana acum, poate ca altfel stateau lucrurile.

Sa revin totusi la titlu. Articolul de fata reprezinta continuarea celui publicat acum doua saptamani si dedicat companiilor de jocuri video defuncte.  Scopul seriei este sa aduca un omagiu celor care ne-au inveselit copilaria si adolescenta cu sunete intrerupte si pixeli colorati. Daca nu ati prins prima parte, ar fi o ocazie buna sa treceti prin ea, pentru a nu ramane cu nelamuriri.

Altfel, sa incepem cu inceputul si anume cu punctul cinci…

5.Westwood (1985-2003)

Secondati de Blizzard, Westwood au pus practic bazele strategiei in timp real cu ajutorul strabunicului Dune 2 si al primului Command & Conquer, serie care a supravietuit cu mult creatorilor ei. Pe langa strategii bazate pe universul Dune si C&C, Westwood a avut timp si de un CRPG deosebit (Eye of the Beholder) si de ciudatelul hack’n slash Nox. Nici jocurile dupa filme nu le-au fost straine, The Lion King si Blade Runner purtandu-le sigla. Dupa MMORPG-ul Earth & Beyond, Westwood au fost lichidati si partial integrati unuia dintre studiourile EA. Ulterior, toti angajatii Westwood au parasit EA, iar francizele lor au fost lasate pe mana altor studiouri. Vorbind de Red Alert, as spune ca e primul joc m-a tinut treaz cu noptile in glorioasa epoca a 486-lui si a lui Pentium I, cand, intr-o sala de net, existau cel putin 2-3 “comandati”. Nici al doilea Red Alert n-a fost un joc rau, aducand cateva inovatii incarcatei lumi a jocurilor de strategie. Caderea Westwood pare sa se fi datorat costurilor imense de productie cauzate de filmele din jocuri, filme care foloseau actori reali. La asta s-au adaugat si cateva proiecte ratate, precum prima fuziune a FPS-urilor cu strategia in timp real: contestatul Command & Conquer Renegade.

Pietre de temelie : Dune 2, Command & Conquer, Command & Conquer : Red Alert, Eye of the Beholder

6.Shiny (1993 – 2007)

Shiny s-ar putea sa fie un nume mai putin cunscut noilor gameri pentru simplul motiv ca jocurile lor revolutionare nu au ”beneficiat” de sute de continuari. Motivul nu a fost lipsa de fonduri, ci faptul ca veteranul Dave Perry si-a considerat intotdeauna jocurile suficient de bune pentru a rezista testului timpului. Daca ne uitam la revolutionarul MDK, platformerul Earthworm Jim, ingeniosul Messiah sau aproape perfectul Sacrifice, vom observa nu doar ca Shiny a rezistat testului timpului, dar si ca o parte dintre conceptele lor de jocuri nu au mai fost repetate sau egalate prin executie. O serie de decizii neinspirate si adaptarile chestionabile precum Golden Compass i-au fortat pe Shiny sa fuzioneze si sa-si schimbe orientarea. Dave Perry a primit totusi un doctorat onorific pentru serviciile aduse dezvoltarii jocurilor video.

Pietre de temelie : Earthworm Jim 1&2, MDK, Sacrifice

7.Sir Tech (1980 – 2003)

Fondata de doi frati, compania americano-canadiana Sir Tech a ramas in mintea multor jucatori pentru inteligent construitul Jagged Alliance 2. Din pacate, seria de CRPG-uri Wizardry, o serie de-a dreptul revolutionara este de multe ori pusa in umbra de jocul de tactica ramas fara urmas. Titlurile distribuite de ei, precum Realms of Arkania sau Druid, ar fi putut la randul lor marca frumos, daca ar fi avut promovarea necesara. Chiar si asa, seria Wizardry reprezinta o sfanta legenda pentru orice jucator de scoala veche: era un RPG cu profunziume, poveste sic mai ales, cu ”viata”. Desi nu se mai stiu multe despre fondatori (unul dintre ei este casatorit cu o japoneza si construieste roboti de competitie), Jagged Alliance 2 este unul dintre putinele jocuri inca vandute, la mai bine de un deceniu ani dupa lansare.

Pietre de temelie : Jagged Alliance 1&2, Wizardry 1-8

8.Origin Systems (1983 – 2004)

Daca numele de Richard Garriott nu va spune prea multe, incercati ”Lord British”. Ingenios designer si programator, obsedat de personajele sale si de astronomie, Garriott  si texanii de la Origin au creat o serie de neignorat, seria Ultima. Seria a pus bazele RPG-urilor moderne. Ba mai mult, unul dintre primele MMORPG-uri, Ultima Online , se joaca si acum, la 12 ani de la lansare. Pe langa bijuterii precum Ultima VII, Origin a creat si cele doua jocuri Crusader, probabil cele mai antrenante shootere ale anilor 90′ precum si seria de succes Wing Commander. Jocuri precum Bioforge au iesit tot din mainile Origin, iar capodopere precum System Shock au fost distribuite de acestia. Ultima creatie care poarta amprenta Richard Garriott este Tabula Rasa de la Destination Games. Probabil unul dintre primele staruri ale industriei jocurilor video, Garriott e si unul dintre primii “turisti spatiali”, parasind pentru scurt timp planeta la bordul unei nave rusesti. Alti designeri de la Origin precum Raph Koster si-au luat din timp pentru a scrie si carti dedicate domeniului. Numele Origin a fost recent inviat de EA pentru un serviciu de distributie online, similar Steam.

Pietre de temelie : Seria Wing Commander, Ultima 1-9, Ultima Online, Crusader: No Remorse, Crusader: No Regret.

In functie de reactiile la articolul asta, voi grabi si partea a III-a din serie. Planuiesc ca seria finala sa aiba cel putin patru parti, deci lucrurile nu se vor opri aici.

P.S: Acum si loteria promisa. Oscilam intre a oferi un joc clasic si intre a da ceva pe Steam. Am ales temporar a doua varianta, insa sunt deschis la sugestii, pentru ca nu e ultima oara cand voi face asta. Prin urmare, la finalul zilei de 25 decembrie, voi folosi un generator de numere aleatoare pentru a oferi unui comentator jocul Left 4 Dead 2 (din fericire, Wpolitika a pastrat o copie). Voi trimite cadoul fie prin cod, fie direct pe Steam, daca aveti serviciul, serviciu de care jocul depinde oricum pentru multiplayer. Daca generatorul alege un comentariu de-al meu, voi mai face o extragere. Asta e tot. Fara laude, bannere sau link-uri catre blog. Comentati ce si cum simtiti.

Later Edit: Concursul s-a incheiat. Castigatorul copiei de Left 4 Dead 2 este comentariul cu numarul 39, adica comentariul lui Cartim. Desfasurarea extragerii poate fi urmarita aici.

Imi vine brusc ideea de a publica raspunsurile la spam pe blog. In general, cand mesajele imbecile ajung in inbox, am tendinta de a le raspunde. De ce? Pentru ca simpla compunere a replicii ma relaxeaza, desi stiu ca 90% vor fi refuzate de robotii de spam. Oricum, in bunul stil al lui David Thorne, o sa incep sa public din cand in cand reply-urile catre oamenii care isi doresc cu ardoare sa ne mareasca penisurile.

Pentru a testa putin reactia cititorilor, voi publica cele mai recente trei astfel de raspunsuri. Una a fost primita pe un cont de gmail, pe cand restul au invadat spatiul unui webmail. Am pus linkuri la capturile de ecran, pentru a nu aglomera si mai mult articolul.

1.Economizorul

Baiatul asta incerca in disperare sa-mi vanda ceva numit ”economizor”, un produs dubios care ar fi trebuit sa ma ajute sa economisesc energie electrica. Spam-ul in sine a constat intr-un simplu link, insa continutul site-ului a fost savuros. Din varii motive, nu a simtit nevoia sa dea curs comenzii mele.

O lacrima mi-a picurat in coltul ochiului in timp ce citeam aceasta oferta senzationala. Ma simteam binecuvantat. Cum, tocmai eu dintr-atatia? Tocmai eu sa fiu martorul acestei inovatii tehnologice greu de egalat! Vivat economizorul!

Am intrat intr-un suflet pe site-ul al carui domeniu mi-a dat din start sentimenul profesionalismului: ”emagu.ro”. Afland despre o economie de cel putin 100 de lei la factura electrica, mi-am zis ca, daca eu acum platesc cam 35-40 de lei pe aceeasi factura, pot obliga Enelul sa-mi plateasca lunar minim 50 de RON. M-am scos de alocatie!

Ulterior, am aflat ca cei 100 de lei (minim) sunt cam jumatate dintr-un salariu normal si mi-a parut sincer rau de oamenii din departamentul de testat economizoare. Intrand pe pagina de produs, am realizat cu si mai mare surprindere ca economizorul care-mi va minimiza consumul electric…se baga in priza. Mai mult, apreciez ca ai mentionat de cel putin trei ori ca dispozitivul este ”perfect legal”. Eu in general cer voie de la procuratura cand imi pun telefonul la incarcat.

Acestea fiind zise, as dori sa-mi livrati vreo 10 astfel de dispozitive. Acum sunt hotarat. Vreau sa ajung mogul!

2.Bioflavonoizii

Asta a fost un e-mail clasic de spam, cu milioane de beneficii ale unor produse naturiste de care n-a auzit nimeni. Printre beneficii se numarau si eficienta concomitenta asupra unor boli hepatice, de sange si psihice. In urma replicii mele, omul mi-a si dat si un scurt raspuns in care eram rugat sa nu raspund daca nu comand.

Draga Andrei,

Iti multumim pentru generoasa ta oferta. Mai mult, faptul ca ne-ai cerut acordul DUPA CE NE-AI TRIMIS MESAJUL ne demonstreaza ca esti un om de incredere. Asta ne spune de asemenea ca esti genul de om care se sterge la fund inainte de a se aseza pe veceu!

Apreciem de asemenea ca ai insirat toate afectiunile posibile in mail. Totusi, cand ai listat ”INCONSTIENTA” intre afectiuni, te refereai la inconstienta dinainte sau de dupa achizitionarea unor produse ”atestate de autoritatile in vigoare” (Despre ce autoritati vorbim, mai exact: Inaltul Consiliul al Celulelor Stem? Consulatul de Terapii Alternative?)

Cu stima si respect,

O echipa de programatori care si-ar dori extrem de mult sa nu mai primeasca oferte pe un mail destinat exclusiv colaboratorilor

3. Marirea naturala a penisului

Asta e spam-ul pe care l-am primit cu totii, cel putin o data. Omul stie una din miile de metode sigure de marire a penisului. Dementa s-a declansat cand a aparut pe un e-mail care nu prea apare in surse publice, alaturi de o incercare ilara de personalizare a mesajului.

Multumim pentru oferta si va asiguram ca am studiat problema ”indelung”.

Pe de alta parte, daca ne-am mari cu totii penisurile, intreaga lumea reprezentarilor feminine ar intra in colaps. Ganditi-va numai! O lume in care toti barbatii ar avea un penis de fix 16 cm. Cat de groaznic ar fi pentru Maricica de la trei ca Iliuta al ei sa o aiba la fel de mare cu a vecinilor. Cu cine sa-l mai insele?

Deci, pentru binele femeilor din lumea intreaga, ne simtim nevoiti sa refuzam produsul acceptat ca fiind eficient de catre societatile medicale din intreaga lume! (mai ales cand in aceeasi lume exista tari precum Liberia, Somalia si Coreea de Nord).

Am indeletnicirea asta din timpul liceului doar ca, pana recent, nu ma oboseam sa scriu si ceva vag amuzant drept replica. Motivul pentru care voi raspunde in continuare spam-urilor care trec de filtre este unul religios. Vreau sa rasplatesc insutit darul spamului, cu binecuvantarea spamului de calitate.

P.S: Vine si articolul si jocul promis drept premiu. Putintica rabdare cer. Inca nu m-am hotarat ce anume sa dau din colectia mea de ”gift games” de pe Steam. Un joc multiplayer. Un joc single? Un joc dependent de Steam?

Cu luni in urma incepusem sa joc Detroit , o bijuterie de joc aparuta acum vreo 15 ani. Desi nu e de acelasi calibru, Detroit imparte soarta multor altor jocuri care vor fi date uitarii de o generatie obsedata de shadere si multisampling. De cand s-a deschis sublimul Gog.com si mi-am putut juca amintirile 2D, am sesizat stupefiat ca grafica bidimensionala a imbatranit cu mult mai multa gratie si stil decat o face cea 3D. Jocurile independente din ultima vreme, multe la numar si destul de cumparate, arata mult mai bine decat jocuri 3D care erau ”la moda” cu numai 3-4 ani in urma.

Asta-i si unul dintre motivele pentru care vreau sa amintesc munca unor titani in ale jocurilor video, aceasta subapreciata forma de arta. Intoarcerea la origini din ultimii ani pare a fi cheia spre paradisul pierdut al jocurilor care chiar insemna ceva. In seria de fata intentionez sa amintesc si descriu pe cat posibil cateva studiouri de productie mari care au intrat in declin sau au sucombat, desi produsele lor au fost pietre de temelie ale industriei.

1.New World Computing (1984 – 2003)

Sunt putini gameri care sa nu fi avut contact cu macar o incarnare a celebrei serii Heroes. Impreuna cu distribuitorul 3DO , studiourile New World Computing ne-au adus celebra serie de CRPG-uri Might and Magic, alaturi de mai celebra ei declinare: Heroes of Might & Magic. De remarcat este faptul ca inainte de dizolvarea 3DO, de falimentul New World Computing si de vinderea drepturilor pentru seria Heroes, compania a avut timp sa mai scoata si alte jocuri precum Chaos Overlords, o bijuterie cu iz de cyberpunk sau stravechiul King’s Bounty. Practic, ridicarea si declinul New World Computing se leaga de un singur om si anume John Van Caneghem. Talentul sau de povestitor si imaginatia debordanta au ridicat firma, dar incapatanarea si conflictele cu oamenii de marketing au contribuit decisiv la insuccesul ultimelor produse. Jocul care i-a ingropat a fost Might & Magic IX, un esec dupa toate standardele, unul bazat pe atunci scumpul engine LithTech. Desi a fost inclus in Hall of Fame-ul jocurilor video pentru Heroes II si primul Might & Magic, Van Caneghem se ocupa acum de continuari dubioase in ograda EA Games si, in mod ciudat, participa constant la curse de masini.

Pietre de temelie :  Might and Magic I-VIII, Heroes of Might and Magic I-IV, King’s Bounty, Chaos Overlords.

2.Bullfrog  (1987 – 2004)

In general cand aud numele Bullfrog ma gandesc instinctiv la inceputurile mele ca gamer si sunt cuprins de un britanic sentiment de respect. Studioul de productie ”made in UK” a insemnat enorm pentru evolutia jocurilor video. De la revolutionarul Syndicate pana la creativul Dungeon Keeper, de la uitatul, dar incredibilul, Magic Carpet  la clasicul Theme Park si  la superba strategie Populous, Bullfrog s-a reinventat de fiecare data cu succes. Daca de Dungeon Keeper sigur ati auzit, ei bine Magic Carpet era un joc complet 3D, al carui engine suporta shadere primitive si permitea teraformarea. In 1994. Mai mult, game play-ul era atat de complex incat, pana prin 2001, nu a mai incercat nimeni nimic similar. Moartea creativa a studioului s-a produs odata cu plecarea lui Peter Molyneaux, unul din membrii fondatori, care a decis sa porneasca Lionhead Studios (responsabili pentru Black&White, Fable si The Movies) si cu plecarea altor programatori originali la Mucky Foot (responsabili pentru subtilul Startopia si subapreciatul Urban Chaos).  Studioul a mai rezistat cativa ani buni din continuari si remake-uri.  Un joc fascinant dar aproape necunoscut de la ei este Powermonger, o strategie complet 3D scoasa in 1993. Bullfrog aveau umor, creativitate si tupeul de a experimenta. Sa le spuna asta cineva si celor de la EA, poate iau o pauza de gandire intre Battlefield 8, Need for Speed 15 si Fifa 2032.

Pietre de temelie : Populous I-III, Syndicate, Magic Carpet, Theme Park & Theme Hospital, Dungeon Keeper

3.Looking Glass (1990-2000)

Decedate datorita distribuitorului Eidos (care ulterior a renascut din propria-i cenusa datorita Unreal), studiourile Looking Glass sunt cel mai des invocate in discutiile despre producatori defuncti de jocuri. Adevarul este ca faima Looking Glass nu a venit doar din jocuri, ci si din faptul ca in echipa componenta existau cativa designeri si programatori vedeta (sa nu uitam ca in 1996 interviurile cu programatori puteau ajunge in cotidiene de mare tiraj). Aici ar fi de amintit Paul Neurath, actualmente la Zynga Games (da, aia care inunda Facebookul cu jocuri). Pe langa seria Thief, Looking Glass se fac responsabili si pentru inegalabilul System Shock si pionierul Ultima Underworld. In caz ca va intrebati de ce am pus si Ultima Underworld pe lista…ei bine, asta a fost primul joc pentru PC unde ti se permitea sa te uiti in sus si in jos. In Doom, shooter iesit cu un an mai tarziu, lucrul asta inca nu era posibil.

Pietre de temelie : Thief 1&2, System Shock 1&2, Ultima Underworld 1&2 

4.Black Isle Studios (1996 – 2003)

Oamenii astia nu ar mai fi trebuit mentionati. Sunt deplansi constant pe zeci de forumuri de RPG-isti impatimiti. Daca nume precum Feargus Uruqhart , Tim Caine sau Chris Avellone nu va spun nimic, e timpul pentru o investitie intr-o carte de istorie.  Cand zici Black Isle, nu vorbesti numai despre regele Fallout, ci si de titluri precum Icewind Dale sau bijuteria uitata Planescape Torment (genul de joc pe care-l poti termina de 7-8 ori si sa ai in continuare surprize). Dupa colaborari la alte jocuri de nota zece precum Baldur’s Gate si dupa anularea unor importante proiecte, Black Isle Studios a fost dizolvat, membrii formand Obsidian Entertainment (Kotor 2, Neverwinter Nights 2, Fallout New Vegas) si Troika Games ( Arcanum, Bloodlines 2). Ultimul studio a dat doua titluri excelente, dar lansate pripit. Obsidian pare a fi acum pe val, scotand jocuri neterminate peste jocuri neterminate.  Vorba unui amic: lasa mai calitatea, lui Chris Avellone sa-i fie bine.

Pietre de temelie : Fallout 1&2, Icewind Dale 1&2, Planescape Torment.

In urmatoarele episoade al mini seriei ”Declinuri”, voi scrie despre Westwood, Origin, Microprose, Impressions, Ensemble Studios, Simtex, Sierra si multi altii.

Pentru cei nefamiliarizati cu seria de articole, ea isi are radacinile la inceputul anului 2007 si contine :Partea I (Preistoria, Evul Mediu, Revolutia) , JocuPartea II (Epoca de aur) , Partea III (Epoca popularizarii) ,Partea IV (Epoca Grafofiliei + Bijuterii uitate 1) , Jocurile de alta data – Sam & Max Special , Jocurile de altadata- John Romero Special.   Tot pe aceeasi tema, ar merita mentionat si articolul To game or not to game (nu este singurul articol despre jocuri neinclus in serie, dar il simt a fi in aceeasi zona).

P.S: Ca veni vorba despre cel care mi-a sugerat sa public totusi articolul, tot el ma va ajuta cu o traducere si adaptare in engleza pentru o publicare pe un alt blog. Sper ca nu v-am plictisit prea tare.

Avand PC-ul in nas de vreo 15 ani si trecand prin tot, de la antivirusi pe o discheta (isi mai aminteste cineva de TBAV?), la CD-uri cu shareware, am retinut sute de aplicatii iritante si le-am dorit visator extinctia. Am salutat fericit moartea Bonzi Buddy si am ciocnit la deconspirarea lui Spyware Remover. Totusi, pentru cine n-are chef sa citeasca un articol delirant despre programe defuncte, m-am gandit sa fac o lista cu tipurile de aplicatii curente care pot manca nervii oricui.

Lista nu e nici pe departe completa, asa ca voi conta, ca de obicei, pe cititori:

1.Aplicatia Alhzeimer: Asta-i genul de aplicatie care imediat dupa instalare te duce pe site-ul producatorului unde, surpriza, afli ce ai instalat! Evident, dupa fiecare actualizare si la inevitabila dezinstalare, vei fi dus pe aceeasi pagina.  E ca si cand ai dezbraca o tipa, ai bagat-o in pat si ea ti-ar spune brusc ca e femeie si ca veti face sex. Eventual, daca tot sunteti acolo, poate completezi si un sondaj despre marimea sanilor in raport cu un mar ionatan.

2.Chuck Norris: Cand ruleaza aplicatia asta, nimeni nu mai misca. Filme, jocuri, procese Windows. Oprim totul si dam prioritate maxima unei aplicatii care editeaza registri. Sa nu uitam cumva sa dam restart, dupa ce am terminat tot. Nu tu rulezi aplicatia Chuck Norris, aplicatia Chuck Norris ruleaza pur si simplu.

3.Aplicatia Smecta: Aplicatiile astea sufera de o diaree acuta de pop-uri, intrebari inutile si ferestre deschise. Ai instalat jocul nostru gratuit! Sigur nu vrei sa-ti schimbi browserul? Sigur nu vrei sa downloadezi o tema de Windows, ca in 95′? Da o prajiturica nu vrei, o maslina?

5.Alergatorul de cursa lunga: Dezvoltatorul are impresia ca fiecare computer e o cursa a proceselor inutile. Instalarea aplicatiei inseamna automat 5-6 procese in plus la pornire, procese care se vor intrece sa-ti incetineasca PC-ul. Daca tot faci ceva inutil, fa-o primul!

6.Aplicatia ”Esti prost”: Lasa ba experienta ta cu computerele. Lasa ce stiai tu cand erai mic. Acum e 2012, s-au schimbat vremurile. Stim noi ce facem! Aplicatia asta se instaleaza intr-un singur director (ales de ea), face shortcut-uri peste tot si te baga instant in tutorial. Pentru ca esti prost mah!

7.Mica Dilema: Ghici unde m-am instalat! Ghici ce nume are directorul si numele complet al aplicatiei. Ghici unde e shortcut-ul! Daca ghicesti, castigi 50 de mb dupa dezinstalare.

8.Ospatarul:  Da nu doriti cumva un spyware? Nu de alta, dar aceasta aplicatie este din partea casei. Pentru a ramane insa gratuita, va vom ruga insa obsesiv sa instalati un toolbar infect si va vom livra scurtaturi la site-uri si aplicatii adware care ne ”sustin”.

9.Boema: Aplicatia asta are suflet de artist. Nu poate fi pusa in acelasi lot cu oile. Prin urmare, te va ruga insistent sa inchizi toate browserele, aplicatiile de IM si cam toate programele deschise in timpul instalarii, chiar daca ea nu are vreo treaba cu ele. Se aude Adobe?

10.Aplicatia Update: Aici n-ai clar idee daca ai platit/downloadat aplicatia sau programul de actualizare. Cu exceptia antivirusilor, imi e greu sa cred ca exista aplicatii care au nevoie de actualizari zilnice (asa, ca Flash-ul). Si totusi, exista bucati de software care, ca o dansatoare batrana de cabaret, simt nevoia zilnic sa schimbe ceva.

(O greseala din care Microsoft nu a invatat mare lucru)

11.Mama, tata si bunicii: Dom’le, ca sa folosesti aplicatia asta care stii bine ca-ti merge, tre sa mai instalezi alte 5-6 porcarii pe care deja le ai. DirectX 11? Nu e problema, bagam DirectX 9, ca nu mori pentru o suprascriere. Ai instalat un program de editare foto? Hai sa-ti bagam si unul de management al pozelor. Nu conteaza ca am fi putut include totul intr-un singur soft. Acu’ venim toti in vizita! Sa-l aducem si pe-ala micu’?

12.Trialul la trial: Aceasta aplicatie poate fi utilizata gratuit timp de sapte zile. Aceasta aplicatie poate fi folosit doar de 7 ori, in acele sapte zile. Aceasta aplicatie nu poate fi folosita decat la 30% din potential, pentru ca daca vrei sa testezi un program de conversie, nu te intereseaza efectiv daca stie sau nu sa converteasca! De-aia torrentele ofera uneori alternative si pentru cei care chiar cumpara software.

13.Da cravata aveti? Asta-i genul de program creat de dezvoltatori paranoici care nu inteleg ca orice bun digital se va fura la un moment dat. Vreti sa instalati? Va rugam introduceti codul. Vreti sa rulati? Introduceti codul, asteptati codul nostru pe mail si apoi introduceti noul cod. Prima pornire? Ahh, pai va trebuie un cod!

14.Baga plug-inul: Haide, baga plug-inul. Stiu ca vrei. Nu, nu ti-ai luat aplicatia asta pentru a o rula o singura data. Tu clar vrei un plugin, un toolbar si vreo 12 shortcuturi, toate la aceeasi aplicatie!

15.Aplicatia ”Ne pare rau”: Ne pare rau, dar aceasta aplicatie nu functioneaza decat pe Steam, Battle.net, Origin sau alte sisteme online de DRM. Da, stim ca ati platit pentru ea, dar va rugam sa porniti Steam!  (Nota: Am peste 80 de jocuri cumparate pe Steam)

16.Aplicatia pe trip: Habar n-avem daca mai exista update-uri. Vedeti pe site, noi nu stim. Ceva s-a stricat. Habar n-avem ce, ca n-avem sistem de raportare a erorilor. De fapt, noua nici nu ne pasa daca aplicatia merge.

Bonus – Aplicatia ONG: Ati instalat? Va place? Atunci va rugam donati. Ati refolosit? Va rugam donati. Ati donat? Nu vreti sa donati mai mult!?!

P.S: Asa cum mormaiam si acum cateva zile, cred ca am gasit ”reteaua sociala”. Talk of Clock e o retea sociala bazata pe apeluri telefonice si SMS-uri. Ceri sa fii sunat intr-o zi pentru a fi sculat si ar trebui ca cineva mai lipsit de viata personala decat tine sa te sune. Tdaaa! Socializare a la Chat Roulette! Nu vreau sa stiu cate apeluri vor fi facute de si catre fetite de 12 ani.. 

Sunt sigur ca printre voi, cititorii, exista si oameni care-si atarna fericiti eticheta de ”gamer”. Exista oameni familiari cu meniul de la Planescape Torment si oameni care stiu cine e John Romero.  Totusi, majoritatea inteleg prin ideea de ”joc” vreo furtuna de click-uri pe Facebook sau un sonet la tastatura pe Miniclip. E ok pana la urma, cu totii avem joburi, suntem ocupati. Daca joculetele online le inteleg pana la un punct, moda ”casual games”, a jocurilor fara cap si coada de pe Facebook imi eludeaza partial logica.

Nu voi sta acum sa explic de ce in 96′ jocurile si revistele dedicate lor aveau alta fata. Nici nu voi explica de ce jucatorii de Farmville sau amatorii de MMORPG-uri simplute nu vor fi vreodata ”gameri”.  Totusi, ce pot face este sa privesc fenomenul din ochii unui designer amator de jocuri. Ralph Koster, intr-o lucrare esentiala (A Theory of Fun in Game Design) vorbea despre mecanismele psihologice care tin jucatorul lipit de ecran. Dupa el, un joc bun iti oferea o experienta educativa, intr-un mediu cu o miza mica. Experienta educativa putea fi omoratul unui dragon sau supravietuirea in conditii de razboi. Ambalajul e important, dar jocul apeleaza la niste subsisteme cerebrale deja existente: tendinta spre invatare, tendinta de a asocia prin repetitie etc.

Mecanismele sunt bine cunoscute, iar designerii de la Microsoft, Blizzard Activision, EA, Bethesda, Bioware si alte companii sunt perfect familiarizati cu ele.  Exemplul ”cutiei Skinner” (acordarea de recompense puternice pentru a incuraja si conditiona un comportament) este citat destul de des. Problema e ca, in cazul jocurilor clasice, toate mecanismele astea, de la adunatul de artefacte in jocurile RPG pana la campionatele de Counter Strike, au ceva in comun: miza. Exista o miza finala, palpabila. In cazul unui joc RPG, personajul tau creste in nivel si primeste jucarii din ce in ce mai puternice pentru a distruge monstri din ce in ce mai puternici. E simplu: ai un scop, dar importanta si molipsitoare e calatoria. In cazul unui shooter, miza este anihilarea inamicului. Chiar si asa, ai un scop palpabil, unul care poate face jocul rejucabil.

Acum, care-i scopul Farmville? Rapid! Pai sa creasca recolta. Zau? Si cu recolta ce faci? Ahh, pai o vand si plantez mai multe recolte. Bun, deci clar nu asta e scopul. Pai scopul e sa cresti in nivel. Si cu nivelul ce faci? Pai primesc bonusuri ca sa cresc si mai mult in nivel. Ma rog, ati inteles ideea. Actualele jocuri intrate sub umbrela ”casual games” sunt jocuri care stimuleaza dependenta, de dragul dependentei. Mai mult, ajung sa te taxeze in bani reali pentru ea. Facebook nu are jocuri, Facebook are aplicatii. E ca si cand ai consuma tigara pentru nicotina, sau ca si cand ai face sex pentru a-ti intari muschii coapselor. Da, sunt accesibile si usoare, dar tocmai aici e carligul in care pestisorii se zbat dansand cu lunile. Mai mult, ti se arunca in fata un factor de comparatie (eu vs. vecinii) si un factor de decadenta prin lipsa (daca nu intri, iti moarte recolta). Dependenta: da. Scop: nu!

Pentru psihoza mea si placerea dumneavoastra, am jucat o zi si jumatate (adica vreo juma de ora in total) un joc care din titlu mi-a spus ca e ceva puturos in Danemarca (haha, ce gluma bestiala, haha).  E vorba despre Sims Social (bang, bang!). Cum nu am suportat jocurile Sims de pe PC, m-am bucurat cand cineva apropiat m-a rugat sa-i fac o favoare. Am purces dar la o aventura plina de adrena…zzzz.  In primul rand, jocul iti serveste un tutorial fie ca vrei sau nu. E imposibil sa sari peste tutorial, mai ales cand are sfaturi de tip ”Click on the icon with the action you want to perform, in order to perform it!”.  In al doilea rand, jocul combina bucati din Sims, Farmville si alte demente intr-un melanj halucinant care se reduce la: da click pentru a primi bani si stelute. Daca nu esti destul de ager sa clichezi pe bani si stelute, jocul le colecteaza singur si-ti spune si ce sunt. Daca nu faci nimic, jocul se joaca singur!

Iata deci, o zi din viata lui Lord Krossfire, cel mai deprimat sim de pe Facebook. Ora1: Ma uit in jurul casei. Arata ca o garsoniera din Ferentari. Ud pomul din gradina microscopica. Creste nivelul de fun. De-aici deduc ca omuletul se distreaza udand florile. Sa vezi ce orgasm o sa aiba cand o sa-l pun sa curate toaleta! Jocul imi spune ca udatul unui pom e o realizare. Primesc extra bonus si decid sa apreciez mai mult boschetarii. Lectie invatata! Ora2: Cumpar tone de rahaturi din banutii primiti pentru udat pomul, mancat si taiat doua buruieni. Pun toate rahaturile in hol. Mai trag o usa laterala, pentru ca monstruletul meu e prea prost sa sara peste ele. Ora3: Las jocul oprit o zi, sa vad daca moare sim-ul.

(Wow! Banuti si stelute! Viata mea este completa!  – Imagine sutita de-aici)

La plecare, sim-ul era aproape de zero la categoria ”mancare”. La intoarcere, sim-ul era satul, dar tanjea dupa…afectiune. Ora4: Dau accept la toate prostiile. Constat surprins ca sunt intr-o relatie cu persoana cu care sunt intr-o relatie si in viata reala. Din doua click-uri, plantez capsuni pe jumatate de gradina. Energia mea atinge nivelul 0, iar jocul se ofera sa-mi vanda energie. Obosit, dar nu suficient cat sa nu fac pipi de vreo 5 ori intr-un minut. Aparent, jocul imi spune ca-s prea prost pentru a lua propriile decizii, iar facutul de pipi e treaba serioasa. Se strica casetofonul, calculatorul si veceul din casa, special pentru a ma impiedica sa ma c*c pe primele doua. Ca un student caruia i s-au terminat tigarile si prezervativele, sim-ul meu are in continuare nevoie de ceva. Dau patru click-uri pe chestiile care palpaie. Felicitari mie, am ajuns la nivelul 8!

As vrea sa trag alte concluzii, dar le-au tras designerii profesionisti cu ani in urma. Nu spun ca jucatorii titlurilor astora ar fi nu stiu cum, ci ca psihologic, jocurile Facebook nu-s nicio afacere. Altfel, daca vedeti un omulet virtual de level 8 care a fost parasit timp de 3 zile, spuneti-i va rog, pe ritm de B.U.G Mafia: ”frate nu e vina ta…dar el voia altceva”.

P.S: Cineva s-a gandit ca ar fi o idee buna sa trimita prostia asta la vreo patru blocuri de pensionari. Fain, nu ?