Krossfire's Blog

Nu imi e rusine sa recunosc ca am scris o groaza de porcarioare in ultima vreme. Desi aveam alte articole pe teava, m-am gandit ca macar de data  sa scriu porcarioare despre altii.

O comparatie intre ”Noul Catavencu” adica revista Kamikaze si vechiul Catavencu voiam sa fac de miercuri, de cand am dat banii pe ambele. Totusi, spre deosebire de amatorii de verdicte, am avut si rabdarea sa citesc pana la capat revistele. Nu ca mi-ar lua 4 zile sa citesc 50 de pagini, dar nu circul chiar atat de mult cu Ratb-ul incat sa le fi terminat dintr-un foc. Pe langa asta, am incercat sa dau timp si cititorilor sa afle daca oamenii plecati de la Catavencu vor fura cascavalul putinilor ramasi, daca il vor imparti sau daca mai exista efectiv un cascaval.

1.Kamikaze

Prima chestie , pe care au remarcat-o si alti coabitanti online, este lipsa de inspiratie a numelui. Nu doar ca ideea de ”Kamikaze” (justificata neconvingator) nu socheaza , dar aparent nu se lipeste nici de chioscari. Cei doi la care am intrebat stiau de ”Ala noul” sau de ”Kakaze”. In rest, dimensiunile fizice sunt identice cu cele ale AC iar rubricile sunt delimitate la fel. Kamikaze opteaza pentru mai multa culoare in paginile de interior, o distantare de traditia Catavencu.  Ar fi de mentionat ca noua revista imi pare mai ”aerisita” in termeni de DTP, aspect care aminteste de presa de finalul de ani 90′.

O a doua problema, care devine evidenta dupa rasfoirea revistei, este lipsa unui caricaturist sau grafician bun. Editarea de pe coperta e usor vulgara dar nici n-are rival din pacate. Daca stau sa ma gandesc , in loc de caricaturist as prefera un autor de benzi desenate bun (Mardale ramane un clasic, nu prea are sens sa-l imiti).  In cazul rubricilor noi , constat ca Bula Demnitarului a fost inlocuita cu citate din bloggeri. Bloggerii alesi sunt in mare parte din ograda vedetelor tv (cu o exceptie) dar initiativa este oricum admirabila. Ar putea umple juma’ de revista cu citate de gen iar pe-a doua cu perle de pe Twitter.

Altfel, in Kamikaze veti gasi in mare parte ce gaseati si in Catavencu in saptamanile mai putin agitate. Ma asteptam ca interviurile sa apara mai tarziu, dar conversatia culinara cu purtatorul de cuvant Christian Ciocan a dat bine. Un mini editorial simpatic il reprezinta si dialogul virtual dintre politicieni si 1Q Sapro. In rest, intepaturi pe ici pe colo, mai un pumnulet spre Dinescu, mai o gadilatura spre Tudor Chirila (nu te supara Tudore, ca-l ai pe Iisus cu tine). Usor iritante au fost cele trei atacuri la adresa lui Mircea Badea, teribilism practicat in general online. Haideti fratilor, chiar credeti ca ”Ciurematorul” merita atentie ?

Noul Tetelu (Jurnalul Mafiei) nu prea mai are farmec.Pe langa faptul ca originalul nimerea doar la sarbatori, in momentul asta nu-i mai vad justificarea in noua revista : nu e nevoie sa tarasca chiar toate rubricile din AC in Kamikaze. As prefera cate o fila de jurnal stupefiant din partea fiecarui membru al redactiei. Altfel, am gasit admirabila lipsa intepaturilor directe la adresa fostilor colegi si intervievarea unor jurnalisti plecati la randul lor de la reviste de succes. Glumele cu moguli sunt rasuflate dar printre altele am gasit si regret pentru prieteniile departate de spargerea revistei. Rubrica de IT este acceptabila dar cam scurta (recomandarea lui Avast 5 merita mentionata). Rubrica de cultura e decenta si din fericire la fel de scurta. Simt insa lipsa paginilor ”Trampa si Ecranul” si ”Muzeul Figurantilor de Ceara”. Exista inserturi de gen insa nu sunt suficient dramatizate si dezvoltate.

Kamikaze nu e nici ”slab”, nici varza, nici o dezamagire monstruoasa. Nu. Este o revista la inceput care pe moment arata ca un Catavencu (pre-schisma) intr-o saptamana ploioasa.In caseta redactionala am observat cu placuta surprindere prezenta lui Ducu Hancu. Altfel, Augustin Julea (fost Chestiunea Zilei, fost Catavencu) figureaza in redactia ambelor reviste. Pentru satisfacerea curiozitatii, puteti citi cateva materiale si pe siteul oficial Kamikaze. Aparent, pe masura ce se apropie noul numar, autorii urca online articolele din cel precedent.

Da, gestul celor plecati , talentati de altfel, este un gest ”kamikaze” dar are sanse reale de supravietuire. Pana atunci, mi s-ar parea vitala aducerea unui editor bun (tot exista la  joburi glumita cu lipsa unui ”pilot kamikaze”). Chiar e nevoie de unul care sa spuna ca glumele cu regionalisme si cu smecheri de Dorobanti sunt amuzante timp de vreo doua secunde, pana apuci sa intorci pagina. Noroc ca-s destui oameni talentati acolo incat sa le iasa conspiratia si pe timp de criza.

2.Catavencu

Vechiul Academia Catavencu ba e in faliment, ba va fi mutat nu stiu unde, ba va fi reformat ca secta religioasa de Simona Tache. Surprinzator insa, numarul de saptamana asta n-a fost slab, ci doar impanat de o serie articole de umplutura (lucru natural de altfel). Pe langa editarea de pe coperta, la fel de slaba ca cea din Kamikaze, e greu sa nu observi ”suplimentul” de saptamana asta, un ditamai romanul publicitar despre boabele de cafea Tchibo. Sublima lectura, il angajati si pe copywriter ?

Caseta redactionala nu arata la fel de tentant. Intoarcerea lui Patrick Andre de Hillerin nu-mi spune absolut nimic, iar spatiul in plus alocat lui Alexandru Cristorian nu incalzeste. Ca veni vorba de ultimul, ii apreciez instinctele de investigator, dar n-ar strica sa invete sa puna punct. Sunt de departe unele dintre cele mai plate si incalcite fraze din AC. Asta nu inseamna ca nu vad utilitatea articolelor de investigatie dar pur si simplu anumiti scriitori nu au umor (motiv pentru care ar trebui sa-si scurteze interventiile).

Continue Reading»

30 Comments »

Imi intrerup programul saptamanal de ratoieli si analize pentru a aduce in discutie doua noi aparitii ale minunatei noastre tari in media straina. Daca aveti impresia ca-i vorba despre recenta aparitie a soldatilor romani intr-un documentar BBC, va inselati. Nici vechile referinte la Anthony Bourdain sau Top Gun nu mai au ce cauta in peisaj. Nu, e vorba despre un show de masa cu real succes in America, un show despre care am mai vorbit.

Destination Truth e o serie de mini documentare produse de canalul Sify care merg pe urmele consacratului si parodiatului Ghost Hunters. Emisiunea il are in rol principal pe Josh Gates, un nene de profesie ”aventurier” si care seamana de multe ori cu regretatul Steve Irwin. Josh are alaturi de el o echipa de 5-6 oameni, formata din 1-2 cameramani, o gagica pe post de cercetator/translator (pentru fiecare sezon alta), un specialist video, un medic si un sunetist. Scopul declarat : Aflarea adevarului din spatele unor vechi mistere sau legende contemporane, mistere care in general implica bantuiri dar mai ales criptide (animale cu existenta nedovedita).

Daca am gasit primele doua sezoane cel putin distractive, al treilea nu m-a mai incantat la acelasi nivel. In prima faza, cercetarea aveau un aer de autenticitate (evident, simulata) si uneori rezultatele erau palpabile (urma unui presupus Yeti a fost recent expusa). In sezonul 3 insa, apropierea de Ghost Hunters se vede din ce in ce mai mult. Oamenii iau echipamentul si se izoleaza noaptea in diverse zone urland ”Oh my God, oh my God” la fiecare sclipire de pe camera cu infrarosu. Macar asa o putem vedea pe asistenta topaind, in sezonul asta o hispanica superba pe nume Jael.

Emisiunea are un stil pseudo-documentar iar plasarea de partea ratiunii si stiintei este un simplu artificiu. Dupa glume si faptul ca echipa nu se ia prea in serios, se vede ca totul e legat de show intr-un final. Dar totusi, ce au cautat oamenii astia in Romania si mai precis, ce au cautat oamenii astia ”de doua ori” in Romania ? Fantomele din Padurea Hoia Baciu si varcolacii, evident !   Le voi lua pe rand, pentru a nu speria cititorii :

1.Padurea Hoia Baciu
(Sezonul 3, Episodul 1 , Septembrie 2009)

Padurea Hoia Baciu a devenit loc de pelerinaj pentru diversi indivizi dubiosi, asa ca nu m-a mirat tema episodului. Ce m-a mirat a fost obsesia echipei de productie si a moderatorilor de a confirma niste stereotipuri. S-au facut referinte la Transilvania si la fostul imperiu sovietic desi in mai tot episodul cei intalniti vorbeau acceptabil limba engleza. Lucrul asta nu se poate spune despre multe alte incursiuni ale echipei. Oamenii inchiriaza un SUV , chipurile, si primesc o Lada Niva. Hai mai, sa fim seriosi, in Cluj ati gasit doar o Lada Niva ?  Masina, de altfel fiabila si interesanta, a fost un bun prilej de glume cu expresia ”4×4”. Un comentator remarca, de altfel indreptatit, ca in mai toate episoadele oamenii aleg cele mai proaste vehicule existente. Sa fie iar o tentativa de ”show” sau vreo incercare a unui intreprinzator local de a mai scoate un banut ?

Continue Reading»

40 Comments »

Ideea de ”celebrity endorsement”, adica asocierea unui produs cu o vedeta, e bine infipta in mentalul publicitar. Chiar si negutatorii antici profitau de ocaziile in care mai marii vremii le laudau marfa. Acum, eficienta metodei se vede in momentul in care ai un produs slab diferentiat, o agentie in menopauza creativa si un surplus de bani. Pe scurt , metoda functioneaza atunci cand ”n-ai cu ce”.

Daca pe plaiuri straine exista produse promovate exclusiv prin asociere, in Romania rezultatele tehnicii sunt cel putin dubioase. Daca nu va amintiti de campania de acum cativa ani in care Florin Piersic ne ameninta cu asigurarile RCA, nu-i nimic, avem cazuri mai recente.  Pe de-o parte ar fi BRD cu pleiada lui de foste vedete iar pe de alta parte am avea superba asociere Cristi Chivu – masina de spalat. Da, aia in care suntem asigurati ca produsul, la fel ca numitul Chivu, este ”diamantul casei noastre”.

Chiar si in aceste conditii, nimic nu se compara cu ce-am citit ieri pe o sticla de apa plata. M-a fericit pana in maduva oaselor sa aflu ca apa din paharul meu fusese recomandata de idolul a trei generatii…Benone Sinulescu.

Desigur, apar niste intrebari. De ce i-ar cere un om normal parerea lui Benone Sinulescu ?  Mai mult, de ce e apa asta recomandata de el, a baut cu gura de la izvor ? S-a contopit cu natura in rezervorul de unde provine apa ”naturala” ? Am inteles ca s-a nascut in zona dar in felul asta, avem destui mari cantareti nascuti in Bucuresti. Pot trece peste lipsa de strategie si logica (nici cu Florin Piersic nu imi e rusine) dar peste maestrul Benny nu pot trece. Ai zice ca Benone Sinulescu are aria de expertiza legata bazata pe traiul patriarhal, dar sa nu-mi spuneti ca taranii se cinstesc cu apa plata.

Benon mai are cateva recomandari similare, de mare anvergura fiind recomandarile culinare. Totusi, daca un  folclorist sinistru de vesel si frapant de chelios poate recomanda o apa plata, nu vad de ce n-am merge mai departe. Pana la urma, de ce n-ar putea si Mircea Geoana sa recomande o hartie igenica ?  De ce n-am merge si in domeniul bloggingului ? Maine-poimaine o sa vad lopeti recomandate de groparu,  idioti recomandati de demaio sau piariste recomandate de zoso.

P.S : Lipsa de activitate din ultima vreme s-a datorat  in parte si noului laptop, un Asus N61VG, a carui recenzie intentionam sa o postez pe larg pe blog (intre timp o puteti gasi si pe emag). Daca tot a venit vorba de laptopuri, as dori sa adresez o intrebare venita pe filiera unui prieten : Ati da 3550-3650 RON pe o jucarie ca asta ? Oferta este orientativa, laptopul  nu exista pe piata online sau offline (deci nu-i publicitate) si la baza e un Compal pentru gaming, branduit.

60 Comments »

Am fost intrigat sa aud zilele trecute doi tineri, proaspat intrati pe bancile facultatii, discutand cu patos despre cum ar trebui sa fie brandul de tara al Romaniei. Ca orice discutie despre sfera comunicarii venita de la oameni de 19 ani, descrierile abundau de fantezie si notiuni inventate insa am sesizat ceva observabil si la oameni mai grei din industrie. Absolut toata lumea care a participat la licitatii pentru conturi de promovare a brandului de tara, care a vorbit pe tema asta sau a criticat a ajuns la un punct sa se lege de bugetele alocate, de vehiculele media folosite, de modelele din clip, de melodia de fundal si de tot felul de alte prostioare irelevante in final. Da’ strategia baieti, da’ mesajul ?

Suntem cu totii de acord ca Land of Choice a fost o porcarie sinistra si ultra finantata, ca precedentul Fabulospirit a fost ceva mult prea ambiguu si inaplicabil si ca incercarile dinainte de 2000 au fost niste glume morbide. Ciudat este ca in toata armata asta de ”specialisti” platiti au existat si oameni care isi cunosteau bine meseria dar care n-au reusit totusi sa treaca de ”Fabulospirit”. De ce ? Pe de-o parte din cauza presiunii celor pe care-i scuipam zilnic, a  celor de la putere care incearca disperat sa-si justifice gipanul amestecandu-se ca maimutele in cocaina.  Dar oare e suficient sa justifici o campanie proasta dand vina pe clienti ? Clienti cu pretentii exista peste tot si cumva lucrarile cu-adevarat bune tot ies in fata.

Problema este mult mai simpla : Iesiti in strada cu mii de chestionare sau faceti cinci sute de focus grupuri si  intrebati romanul de rand despre ce crede ca ne reprezinta ca natiune. Dati-le  intervievatilor o ora, o zi, o saptamana. Ce veti obtine ? In principal veti fi loviti de un melanj care s-ar putea rezuma intr-o fraza la o super expresie in genul :”Suntemlenesiavemtiganisitiganiistricatotsisuntcainisijegsiscolilesuntprafguvernulvarza”. Dupa o incoerenta defulare a majoritatii populatiei veti da peste extremistii de dreapta, care vor continua pe filonul unui nationalism si al unui crestinism prost inteles si cel mai probabil veti gasi si cativa filosofi.

Apreciez ca vrem sa ne promovam  exterior dar avem o problema serioasa in interior si problema asta nu e doar una de imagine interna ci una de identitate. Tot sondand si citind e greu sa eviti  concluzia ca suntem o natiune mai mult cu numele. Steagul nu se bucura de respectul obsesiv al americanilor si nici de respectul tacit al popoarelor nordice. Stema este pentru unii un scut, pentru altii o cioara dar pentru putini este un simbol al respectului. Constitutia este hartia igenica a unora si sperietoarea altora, nu o lege care sa reprezinte. Lista poate continua dar cert este ca e destul de greu sa apuci un element si sa spui ”asta e romanesc”. Ospitalieri nu suntem, muncitori si respectuosi nici atat. Da, eu muncesc, tu muncesti dar pentru fiecare om care lasa o impresie deosebita pe unde trece mai sunt vreo 10 care cer 500 de euro pentru varuirea unui gard.

Un frumos exercitiu mental ar fi sa ne scobim in creier vreo doua saptamani sa vedem ce anume ne-ar placea sa ne reprezinte ca popor. Repet, ce ne-ar placea, nu ce ne reprezinta. In cazul meu, realizez ca singurul aspect care m-ar satisface si care s-ar plia si pe tumultoasa noastra istorie ar putea fi INCAPATANAREA.  Rar am vazut oameni mai incapatanati decat romanii ”verzi” (adica aia care au o urma de mandrie pentru tara lor).  Postul asta e si asa destul de mare asa ca nu cred ca voi insista asupra analizei psihologice a unor conducatori romani a caror loialitate (incapatanare nobila) sau obsesie (incapatanare patologica) a schimbat cursul istoriei.

Incapatanarea functioneaza in ambele sensuri si un slogan precum ”Romania – We’re so fucking stubborn” nu ar fi tocmai varful de gama al brandurilor de tara. Pe de alta parte nici ”Germany – Land of Ideas” nu exclude partea mai putin frumoasa a ”ideilor noi”. As prefera incapatanarea in detrimentul unei false tarii a alegerii sau a unei alegeri false. Sa fim seriosi : Romania – We had no choice…

P.S : A inceput sa ma sperie obsesia marilor lanturi de farmacii pentru programele de fidelizare, adica pentru carduri. Nu poti lua un Coldrex sau Theraflu fara un bonus de hartii care o sa-ti aduca un minunat card de reducere. Cum medicamentele sunt si vor fi cautate, pentru omul de rand a inceput sa conteze destul de putin amenajarea ”selecta” a vreunui supermarket farmaceutic. Faptul ca la Bayer-ul din colt gasesti cu 50 de bani mai ieftin este argumentul suprem. Asta daca n-ai o bucata de plastic care sa-ti ofere aceeasi reducere la farmacia din centru…

42 Comments »

S-a facut aproape o saptamana de cand am neglijat blogul pe fondul lipsei de timp si dispozitiei psihice. Trist. Articolul de fata vine ca un raspuns intarziat la intrebarea ironica a unui amic.  Intrebat la misto ”’cum e viata in industria comunicarii” am avut instinctual tendinta de a-mi arunca CV-ul la inaintare pe post de raspuns. Calmat ulterior,  am rezumat totul la o propozitie: E la fel ca-n fotbal !

De ce ar fi publicitatea si PR-ul un extenuant campionat de fotbal? Incepand cu patrunderea in sistem si continuand cu o cariera ulterioara, paralela imi pare usor de facut. La o echipa de prima liga se intra greu si atunci cand intri o vei face oricum in echipa de juniori, unde nu mai conteaza ca joci ca fundas, desi esti atacant. Cu suficienta ambitie, vei ajunge in lotul principal pe un post din care poti face performanta. Oriunde ai intra, munca din prima perioada si adaptarea sunt cele mai grele pentru ca nu cunosti jocul echipei in care trebuie sa te integrezi. Ulterior, poti spera la un transfer la o echipa mai mare sau la remarcarea in cadrul propriei echipe. Cert este ca sunt putini oameni de publicitate care sa nu fi schimbat 2-3 agentii la fel cum sunt si putini jucatori de fotbal care sa nu fi schimbat clubul.

La fel ca-n fotbal, agentia cu mai multi sponsori (clienti) are si mai multe sanse la diverse trofee si la evidentiere. Chiar si asa, te surprinde uneori cate un Unirea Urziceni,  pentru ca rezultatele conteaza mai mult decat spectacolul. In ambele ”sporturi” dupa o varsta nu mai esti pur si simplu in stare sa joci. Atunci devii un director de creatie\senior usor blazat si numai bun sa-i invete pe altii si sa recunoasca noi talente.  Esti practic selectioner la fosta echipa. Alternativele sunt fie sa devii un ”expert” in campul pe care l-ai parasit, fie sa-ti faci propria agentie,eventual sa pleci la alta mai mica (cazul unor mari jucatori ajunsi antrenori in divizia X).

Daca ar fi sa judecam dupa parerile emise de aspiranti, publicitatea & PR-ul ar fi niste chestii ”cool”, la fel ca fotbalul. In ambele cazuri nu vede nimeni zilele de alergare turbata sau de tocit mintea cu proiecte mici, dar ambitioase. Toata lumea vede pragul de sus pana la care, intamplator, ai nevoie de ambitie si talent real pentru a ajunge.  In ambele domenii exista oameni foarte talentati care nu pot intra in ”cerc” pentru ca nu li se da voie. Pentru asta este nevoie de selectioneri buni care sa vada talentul chiar si atunci cand el pare ascuns sau blocat de propriile frustrari.

Reprezentantele locale ale unor grupuri internationale sunt asemenea marilor echipe de club: castiga, dau rezultate dar sunt depersonalizate la nivel local. Putina lume isi mai aminteste a cui era agentia X inainte sa poarte un nume englezit, la fel cum putini soldati tin cu Steaua pentru ca e ”echipa armatei”. In functie de oamenii din ele, cluburile devin ale ”tuturor”.

Dar PRistele care de-abia pot vorbi si care zambesc intr-un colt pe la conferinte unde au loc? Dar oamenii care o viata lucreaza la SuperPROMO Impex SRL? Daca intrebarea va este familiara, n-ati auzit pesemne de Nicu Vanghelis. Nicu Vanghelis era un jucator colorat de la Juventus Roeşti, echipa care a promovat in liga a IV-a dupa o lupta crancena cu Oltetul Alunu . Oamenii astia sunt fericiti sa se poata lauda ca joaca fotbal/lucreaza intr-un domeniu mai altfel, si cam atat. Fani exista, chiar si pentru Juventus Roeşti!

Daca nu credeti ca publicitate si PR-ul au o ditamai baza de fani, indrazniti numai sa calcati pe la vreun festival de publicitate neconventionala si altele de gen si veti vedea zeci de omuleti cu boneta si cravata roz care se viseaza sefi de campanie, desi inca n-au trecut de socul pubertatii. Nu mai spun de studentii care iau de bune expresiile de tip ”sunteti cei mai buni” si adopta automat atitudinea unor oameni cu ani de experienta.  Galeria va considera mereu ca putinii ajunsi in fata si-au bazat reusita doar pe noroc si ca in esenta ”ei acolo nu prea fac nimic din ce n-ar putea face oricine”.

Criza a aratat ambelor domenii ca, desi se marcheaza goluri si exista competitie, sponsorii sunt cei care de fapt controleaza sistemul. Pe de alta parte, asta a mai estompat putin din admiratia netarmuita fata de niste domenii atat de putin intelese dar din ce in ce mai usor de adus in discutie.

P.S : Ieri am auzit o stire deosebita la radio care suna cam asa ”Estimarile ratei somajului pentru anul 2009 au fost gresite, aceasta atingand cota de 7.6% la inceputul lunii. Din fericire, estimarile pentru 2010 ne spun ca aceasta se va ameliora !”.Intentionam sa amintesc si de cele cateva concursuri care ruleaza pe bloguri in perioada asta, unul fiind al lui Razvan iar celalat avand inca regulamentul in revizuire. Daca nu va arde totusi de concursuri, va puteti mereu delecta cu un clip clasic de la David Hasselholff

50 Comments »