Krossfire's Blog

Cum in ultima vreme am fost distras de indivizi sacaitori si frustrari nationale, ma gandeam sa scot putin capul in afara granitelor…

De data asta, cea mai la indemana gafa a venit de la est. Intr-o seara in care imi indesam extenuat capul in PC, un bun amic din Rusia vine si-mi livreaza o anecdota. Aparent, in tara de a carei frica am tremurat decenii bune, Ministerul Apararii s-a decis sa atraga tinerii spre cariera militara. Un gest necesar de altfel, intr-o perioada in care ideea de a tine o arma in mana si a tremura de frig pe un camp are destule alternative.

E de retinut ca obsesia crearii unui joc ”de stat”, fie el o strategie in timp real sau un MMORPG (Putin voia concurenta pentru World of Warcraft) exista de multa vreme in mintile oficialor rusi. Iata insa ca s-a ivit ocazia ca Rusia sa lanseze un adevarat joc national, o combinatie patriotica de tactica, forta si propaganda statala. Evident, pentru asa proiect, era nevoie de un buget, buget care initial a pornit de la 36 de milioane de ruble. Vorbim de aproape 900 000 de euro, o suma suficienta pentru a creea o simulare militara satisfacatoare.

Nu, jocuri gen Call of Duty nu se fac fara cateva zeci de milioane de dolari, dar jucatorii si tinerii rusi se puteau astepta la ceva in genul ARMA 2 (o simulare deloc stralucitoare vizual, dar realista in termeni de lupta):

(Sursa: ign.com)

Ministrii lor insa au aceleasi metehne cu ai nostri. Produsul final a iesit tarziu si a fost cel putin intrigant pentru potentialii fani. Cum urma sa arate rivalul rusesc al lui World of Warcraft? Ce urma sa-i antreneze pe viitorii soldati ai Mamei Rusii? Evident Tetris, Minesweeper, Battleboat si un quizz cu 15 intrebari, fara raspunsuri gresite! Cu alte cuvinte, orice individ apt pentru un job de secretara se putea gandi cu seriozitate la misiuni armate in Cecenia. Priviti numai ce inseamna o cheltuiala de 900 000 de euro, in termenii a patru jocuri Flash:

Ce e mai trist la jocurile prezentate mai sus e ca nici macar nu arata a fi fost facute de la zero. Nu ca un Tetris reprezinta cine stie ce efort. Avem destule unelte care-ti permit sa faci un joc simplu fara programare si sa exporti direct in HTML5. Asa cum bine remarca sursa mea, problema e ca nici macar jocurile astea nu par a fi facute de la zero, ci  luate din alte surse si ”vopsite”. Un cod sursa pentru Tetris poti gasi prin orice manual destinat jocurilor Flash.

Publicatiile care au raspandit “mica” frauda, publicatii precum The Moscow Post sau NewsRu au smuls si o declaratie oficiala. Aparent, ministerul considera site-ul cu trei butoane si jocurile aferente lui o ”platforma educationala care va putea fi perfectionata”. Totusi, spre deosebire de altele, sistemul lor politic are si momente de luciditate. Dupa gafa asta, ultima dintr-o serie, Ministrul Apararii e pe cale de a fi demis.

In atare conditii, ma intreb sincer ce se mai intampla cu eRomania si cu cele 500 de milioane de euro care urmau sa fie varsate in proiect. Tare imi e ca peste cativa ani, vom afla ca site-ul care uneste ”toate institutiile statului” a fost facut in Dreamweaver si ruleaza la infinit varianta techno de la Coco Jambo.

P.S: Articolul de fata e mai degraba un exercitiu de gasire a unei stiri, nu de redactare a uneia. Chiar si asa, cum subiectul n-a mai fost rumegat in afara Rusiei, as prefera putin credit in caz de preluare.

19 Comments »

Propun o pauza de cateva zile, pana la aparitia episodului 2 din seria recent inceputa. Daca titlul prezentului articol va nelamureste, o sa va linistesc putin: nu o sa ma apuc sa transcriu vreo poezie sau sa reproduc versuri Phoenix. Nu e nimic poetic in titlul ala.

Intrebarea din titlu e legitima: unde sunt fluturii? Nu fluturii din stomac, nu fluturii inspiratiei, ci fluturii. Acele firesti continuari ale omizii. Stiti voi, insectele alea colorate, fragile si lipsite de directie. In afara de cateva aparitii stinghere, aproape sfidatoare, in niciunul din orasele prin care am trecut in ultimii 10 ani nu am mai vazut fluturi. Da, stiu ca e iarna, dar afirmatia nu e restransa la un singur anotimp.

Bun, de ce mi-ar pasa mie sau altcuiva ca au disparut fluturii? Pe langa partea siropoasa, aia legata de copilaria in care prindeam fluturi in causul palmei, ar mai fi si un semn al avansatei noastre civilizatii. Parcurile, dealurile si zonele unde fluturii isi ducea silentiosul razboi al culorilor (raper ma fac, raper!) sunt absolut la fel. Unele s-au mai restrans din motive de parcari si mall-uri, altele au ramas fara niscaiva copaci, dar in mare, habitatul nu s-a schimbat.

(Imagine orginala: Wikipedia)

Vorbesc aici de fluturi mari si colorati, nu de molii sau alte creaturi din ordinul Lepidopterelor (in sfarsit, am folosit biologia de clasa a sasea la ceva!). Fluturii aia mari au disparut din mai multe motive, doua fiind evidente. Primul ar fi eliminarea omizilor din majoritatea pomilor fructiferi si zonelor verzi, fara discernamant intre cele daunatoare si cele a caror prezenta stabiliza ecosistemul. Atitudinea de tip ”io arunc cu napalm si vad dupa” ne-a scutit de invazii de tantari, dar a macelarit si multe alte specii (albine, libelule). Al doilea mare motiv ar fi poluarea. Aerul nostru e atat de incarcat de dubiosenii, incat nici insectele n-au curajul sa-l respire.

Fumatori, dati banii inutil pe tigari! Tot ce trebuie sa faceti este sa trageti aer in piept mai cu viata! Daca ar fi numai fluturii, tot ar fi ceva. Dar pana si gandacii aia rosii ”cu ochelari”, cei care se imperecheau ”spate in spate” la radacina vreunui pom, au disparut. Daca tot ne jucam de-a zoologia primara, ar fi de aflat ca respectivii gandaci se numesc Scantius (o subspecie a lor, de fapt) si sunt al naibii de rezistenti (si canibali, daca va pasioneaza subiectul). In frageda copilarie, dubiosul lor ritual de imperechere se desfasura pe delusorul din apropierea strazii mele. Acum 1 an, nici macar buburuze n-am mai vazut prin zona, insecte migratoare de felul lor.

Ideea articolului astuia a venit in urma discutiei cu un coleg de birou (beep si te fac celebru, Seba!). Problema e ca, siropos sau nu, mai toti avem ceva amintiri legate de fluturi si de insectele pe care in copilarie le priveam cu teama, curiozitate si multa, multa prostie. Disparitia lor marcheaza cumva si disparitia unei epoci ”salbatice” a spatiului urban romanesc, o epoca in care un copil de 7 ani nu era fortat sa bata mingea langa groapa de gunoi si sa iasa la picnic in parcare. Pustii viitorului, vor vana fluturi online si te vor intreba mirat: tati, animalele astea chiar exista?

P.S: Ca veni vorba de articolul cu jocurile, urmatorul episod s-ar putea sa aiba si un premiu special, sub forma unui joc Steam (stiu, editarea foto e dubioasa)

26 Comments »

E ceva interesant in a te intoarce dintr-o vacanta dintr-un loc vizibil mai nasol decat Romania. Primesti puncte bonus la incredere…

Iesirea de cinci zile in Catania n-a fost ceva tocmai programat. Initial pusesem ochii pe niste orase mai hipsteresti, gen Praga sau Viena, dar schimbarile din grupul nostru au facut imposibila rezervarea. Sicilia si Catania nu erau pe lista, dar sunau suficient de dubios incat sa luam bilete.

Altfel, Sudul Italiei nu mi-a inspirat niciodata incredere, iar Sicilia nu mi-a zguduit crezul. Catania este capitala provinciei cu acelasi nume din Sicilia si unul dintre orasele mari din Italia. Ca sa nu ramanem blocati intr-un singur loc dubios, ne-am fatait si prin Siracuza si prin localitatile din jurul vulcanului Etna.

Cliseele despre mafioti nu-si au locul in Catania. Scopul nu e sa gasesti indivizi imbracati in costum la 28 de grade (sunt peste tot), ci sa gasesti oameni care nu vor sa-ti traga teapa. Dementa incepe cu taximetristii care nu au tarif de pornire fix, nu au pretul pe kilometru scris, nu au firma, iar taxatorul numara pur si simplu, fara sa afli ce. Taximetristii sunt usor de recunoscut oricum: sunt singurii cu masini scumpe si cat de cat curate. In rest, orasul e invadat de vechituri, Smarturi, Fiat Panda si Fiat 500. La cat de stramte sunt strazile, nici nu te-ai astepta la altceva. Altfel, e de remarcat lipsa totala a regulilor de circulatie. Toate, dar toate masinile sunt lovite, culoarea rosu de la semafor nu inseamna nimic, iar scuterele fac legea. Nu am vazut biciclete sub fundul localnicilor si nici nu cred ca va vedea cineva prea curand.

O alta surpriza este ca, in ciuda fluxului de turisti, mai nimeni nu vorbeste limba engleza. Nici macar receptionistii de la hotel nu erau toti pe faza, desi hotelul Ognina s-a dovedit a fi un hotel foarte ok. Din fericire, cu tot accentul coclit al sicilienilor, italina ramane o limba usor de inteles si foarte usor de citit. Din nefericire, centrul de orientare turistica din oras este vital pentru a te putea bucura de vacanta. Cum taximetristii nu sunt o optiune, spre centrul Cataniei se ajunge cel mai usor cu transportul public, adica o serie de autobuze scumpicele, murdare si in eterna intarziere (poti astepta pana la o ora dupa unul). Statiile sunt ‘’facultative’’, cea mai buna metoda de oprire fiind sa insisti cu apasatul pe buton. Intarzierile sunt valabile si pentru autobuzele turistice, avioane si cam orice alt mijloc de transport.

Continue Reading»

60 Comments »

Indragostiti de imaginea branzeturilor frantuzesti sau de Gouda olandeza, uitam de expertiza romaneasca in a uita laptele intr-o galeata timp de 3 zile…

Cu putina vreme in urma, aveam o discutie extrem de fructuoasa la birou pe tema ”palincii” (puneti voi diacritice, daca le simtiti). Ca orice discutie de genul, totul s-a terminat cu indemnul reciproc ”la munca ba, nu la intins mana”.  Totusi, discutia merita aprofundata, dar nu in cazul palincii. Palinka este un brand inregistrat al Ungariei, in conditiile in care varietatea romaneasca a bauturii spirtoase, Palincă, ne apartine. Daca omuletul de pe cerebel a avut o reactie de tip “Ce măăă?”, ei bine, problema patentelor si drepturilor de nume e mai stufoasa si mai stupida de-atat.

Daca drepturile de nume asupra unui produs precum sampania (restrictionat la o singura regiune din Franta) sunt de inteles, in cazul mancarurilor traditionale lucrurile se incetoseaza. Sistemul legislativ PGS (Protected Georgraphical Status) permite asocierea unui produs ”traditional” cu o regiune inclusiv pe baza de ”eu am ajuns primul”. Bine, birocratia si legea in sine nu stipuleaza asta in mod direct, dar e destul de clar ca se poate. Partea unde poti indoi usor legea in favoarea ta, tine de conditiile de productie si depozitare. Daca rachiul are 60 de grade in general iar ”răchia” are 63, legislatia permite inregistrarea lor ca produse diferite.

Uite asa am inceput sa ne batem cu X alte state pe produse pe care nu vom obtine niciodata paternitatea (de la mamaliguta/polenta pe care am importat-o, pana la sarmalele raspandite in tot fostul Imperiu Otoman). In general, la targurile cu produse traditionale, Romania vine cu o serie de ciorbe, supe si ghiveciuri care par a fi inventate special pentru ocazie. Ne luptam in conversatii cu altii pe tema a ”ce e romanesc” si uitam literalmente de propria ograda. Nu serios, in ograda aia exista niste animale,  iar unele dau lapte. Datorita acelui lapte si a lipsei de resurse, branza romaneasca e probabil unul dintre cele mai largi seturi de produse autohtone, unul care ne-ar ajuta putin la brandul de tara si alte bazaconii.

(Imagine preluata de pe www.belorient.com.cy)

Cuvantul ”branza” in sine provine din traca si se regaseste intr-o forma sau alta in mai multe limbi balcanice (Bryndza anyone?). Mai mult, primele asocieri cu produsul comercializat acum (branza alba) s-au produs sub denumirea de ”branza valaha” (Wallachian cheese). De aici si intaietatea dacilor in a pune laptele in chestii si a-si aminti de el dupa o saptamana. Ar fi fain sa spun ca noi am inventat branza si sunt si suficient de tampit incat sa o fac. Din pacate, n-am inventat-o noi, ci tot asiaticii, asiatici care probabil cautau ceva sa ingurgiteze in timp ce se uitau la animeuri. In orice caz, daca urmarim etimologia cuvantului, observam ca romanii se cam pricep la ”branza” si mai putin la ”cheese”.

Cateva varietati locale au fost deja inregistrate (casul de Năsal printre ele), pe cand altele sfideaza logica (branza care nu se strica niciodata, de exemplu). Mai mult, targurile traditionale au o larga selectie de branze, ordonate dupa provenienta si fanteza producatorilor. Varietatile de bulz existente in Romania sunt alta dovada a inventivitatii unor oameni care au avut la dispozitie lapte, malai si rabdare. Cert este ca, daca agricultura n-ar muri mai repede decat presa scrisa, branza ar fi unul dintre putinele produse cu care chiar am putea iesi in fata.

In final, drept rezumat, sfatul meu e ca atunci cand aveti drept invitat vreun strain, puneti-i in fata un castron cu branzeturi autentice si, cu ochii bulbucati, mormaiti: Braaaanzaaa! No, ase se face marcheting!

P.S: Ca de obicei, cracked mi-a luat-o inainte cu o idee de articol. Chiar si asa, va recomand sa bagati cat de cat un ochi pe bucata asta, mai ales daca ati vazut de mai mult de doua ori filmul 300.

21 Comments »

Ati avut vreodata impresia ca tipul de langa voi are o figura de ”Razvan”, desi nu-i stiti numele? Ati intalnit vreo tipa bruneta, slabuta si cu ochii mari pe care era obligatoriu sa o cheme ”Irina”?

Aparent, daca ati trecut de primii 10 ani de viata, capacitatile voastre intuitive fac parte dintr-o particularitate neurologica (sa nu-i spunem ”boala”) numita sinestezie. La fel ca figura de stil cu care va bateau la cap profii de liceu, sinestezia presupune perceptia lumii printr-un amestec de simturi. Cam 1 din 23 de persoane ”sufera” de o forma sau alta de sinestezie, abilitatea fiind mai des intalnita indivizii cu aplecare artistica. Experientele ”sinestezice” variaza de la a privi literele si cifrele in culori pana la asocia elemente care nu par sa aiba vreo legatura. Astfel de elemente sunt sunetele si imaginile si, mai precis, cuvintele si imaginile.

New Scientist are un articol destul de fain pe tema sinesteziei si nu are sens sa vi-l povestesc. Cert este ca oamenii ridica o problema destul de delicata: daca lingvistica moderna si mai largul domeniu al semioticii (care de decenii zgarie la poarta stiintei) au ingropat sinestezia si au catalogat-o incorect ca fiind o anomalie. De acord ca, in cazurile extreme, si aici Oliver Sachs are o carte buna pe tema,  sinestezia impiedica integrarea sociala. E vorba totusi de o manifestare involuntara. Daca restrangem totusi discutia la cazurile mai putin serioase, n-ar putea ea sa fie o simpla capacitate innascuta a fiintelor umane? Nu de alta, dar de ani ni se spune ca limba vorbita e un construct artificial, o serie de conventii, dar se evita raspunsul la intrebarea ”cum s-au propagat limbile primordiale?”.

Aparent, capacitatea de a face astfel de asocieri se manifesta natural si la varste inaintate. Nu, nu e vorba de a vizualiza cuvantul ”masa” in momentul in care-l scrii. Asta-i o abilitate invatat prin repetitie. E vorba de a intelege ca ”baboo” inseamna mare si ca ”nuk-nuk” inseamna mic, desi e prima data cand auzi insiruirea asta de sunete. E capacitatea de a pricepe un avertisment, desi limba in care este spus n-a mai fost vreodata pronuntata in prezenta noastra.

Asta ne aduce la intrebarea naturala daca nu cumva educatia omoara o capacitate innascuta a creierului uman. Nu de alta, dar la 3-4 ani ma intelegeam perfect cu vara mea din Germania, desi niciunul nu vorbea limba celuilalt sau macar limba proprie corect. Cuvintele si constructiile mentale, rimele de gradinita fara sens pe care fetele le arborau cu mandrie (tinca patina pitulaaa…) sunt doar vestigiile unui simt al simturilor pe care integrarea sociala il omoara lent. Nu se zice asa! Nu se face asa! Asa e corect, nu invers! Ce cuvant e ala?

Copiii simt cand ceva ”nu suna bine” sau cand ai spus o prostie. Mai mult, asocierile dintre nume si figura sunt mult mai clare in copilarie. Paul nu e ”un Paul”. Paul e Paul si nimeni altcineva n-ar putea sa fie Paul. Ba, pana si numele de familie au sens perfect. Cand vecinul de la patru urla ”magajanci” in fata blocului, mi se parea perfect natural sa iesim cu totii din casa. Cand aborigenii de pe Amazon scoteau cuvinte pline de sunete ascutite, albii din fata lor intelegeau ca vacanta e pe cale sa coteasca abrupt spre macel.

Explicatiile variaza de la ”sunetele au rezonanta psihica” la ”e doar imaginatie”. E destul de clar ca sunetele, mai ales cele elementare, au o rezonanta concreta (anumite consoane creeaza un sunet sufocant si asa mai departe). Totusi, inclin spre o explicatie ceva mai complexa, din moment ce exista persoane care asociaza inclusiv limbii scrise sensuri apropiate de sensul initial al cuvintelor (desi limbile moderne au rar corespondenta grafica). Tind sa cred ca, pe langa stima de sine si creativitate, educatia ajunge intr-un final sa amortizeze calitati innascute ale creierului uman. Sa nu uitam ca batranii satului nu aveau nevoie de smartphone pentru a fi considerati intelepti.

P.S:  Fara legatura, voiam sa anunt ca mai vechile ambitii de designer si creator de jocuri sunt pe cale de a reveni in forta alaturi de o echipa fresh si sper eu, cat mai mare. Ramaneti pe receptie!

27 Comments »