Sa revin totusi la titlu. Articolul de fata reprezinta continuarea celui publicat acum doua saptamani si dedicat companiilor de jocuri video defuncte.  Scopul seriei este sa aduca un omagiu celor care ne-au inveselit copilaria si adolescenta cu sunete intrerupte si pixeli colorati. Daca nu ati prins prima parte, ar fi o ocazie buna sa treceti prin ea, pentru a nu ramane cu nelamuriri.

Altfel, sa incepem cu inceputul si anume cu punctul cinci…

5.Westwood (1985-2003)

Secondati de Blizzard, Westwood au pus practic bazele strategiei in timp real cu ajutorul strabunicului Dune 2 si al primului Command & Conquer, serie care a supravietuit cu mult creatorilor ei. Pe langa strategii bazate pe universul Dune si C&C, Westwood a avut timp si de un CRPG deosebit (Eye of the Beholder) si de ciudatelul hack’n slash Nox. Nici jocurile dupa filme nu le-au fost straine, The Lion King si Blade Runner purtandu-le sigla. Dupa MMORPG-ul Earth & Beyond, Westwood au fost lichidati si partial integrati unuia dintre studiourile EA. Ulterior, toti angajatii Westwood au parasit EA, iar francizele lor au fost lasate pe mana altor studiouri. Vorbind de Red Alert, as spune ca e primul joc m-a tinut treaz cu noptile in glorioasa epoca a 486-lui si a lui Pentium I, cand, intr-o sala de net, existau cel putin 2-3 “comandati”. Nici al doilea Red Alert n-a fost un joc rau, aducand cateva inovatii incarcatei lumi a jocurilor de strategie. Caderea Westwood pare sa se fi datorat costurilor imense de productie cauzate de filmele din jocuri, filme care foloseau actori reali. La asta s-au adaugat si cateva proiecte ratate, precum prima fuziune a FPS-urilor cu strategia in timp real: contestatul Command & Conquer Renegade.

Pietre de temelie : Dune 2, Command & Conquer, Command & Conquer : Red Alert, Eye of the Beholder

6.Shiny (1993 – 2007)

Shiny s-ar putea sa fie un nume mai putin cunscut noilor gameri pentru simplul motiv ca jocurile lor revolutionare nu au ”beneficiat” de sute de continuari. Motivul nu a fost lipsa de fonduri, ci faptul ca veteranul Dave Perry si-a considerat intotdeauna jocurile suficient de bune pentru a rezista testului timpului. Daca ne uitam la revolutionarul MDK, platformerul Earthworm Jim, ingeniosul Messiah sau aproape perfectul Sacrifice, vom observa nu doar ca Shiny a rezistat testului timpului, dar si ca o parte dintre conceptele lor de jocuri nu au mai fost repetate sau egalate prin executie. O serie de decizii neinspirate si adaptarile chestionabile precum Golden Compass i-au fortat pe Shiny sa fuzioneze si sa-si schimbe orientarea. Dave Perry a primit totusi un doctorat onorific pentru serviciile aduse dezvoltarii jocurilor video.

Pietre de temelie : Earthworm Jim 1&2, MDK, Sacrifice

7.Sir Tech (1980 – 2003)

Fondata de doi frati, compania americano-canadiana Sir Tech a ramas in mintea multor jucatori pentru inteligent construitul Jagged Alliance 2. Din pacate, seria de CRPG-uri Wizardry, o serie de-a dreptul revolutionara este de multe ori pusa in umbra de jocul de tactica ramas fara urmas. Titlurile distribuite de ei, precum Realms of Arkania sau Druid, ar fi putut la randul lor marca frumos, daca ar fi avut promovarea necesara. Chiar si asa, seria Wizardry reprezinta o sfanta legenda pentru orice jucator de scoala veche: era un RPG cu profunziume, poveste sic mai ales, cu ”viata”. Desi nu se mai stiu multe despre fondatori (unul dintre ei este casatorit cu o japoneza si construieste roboti de competitie), Jagged Alliance 2 este unul dintre putinele jocuri inca vandute, la mai bine de un deceniu ani dupa lansare.

Pietre de temelie : Jagged Alliance 1&2, Wizardry 1-8

8.Origin Systems (1983 – 2004)

Daca numele de Richard Garriott nu va spune prea multe, incercati ”Lord British”. Ingenios designer si programator, obsedat de personajele sale si de astronomie, Garriott  si texanii de la Origin au creat o serie de neignorat, seria Ultima. Seria a pus bazele RPG-urilor moderne. Ba mai mult, unul dintre primele MMORPG-uri, Ultima Online , se joaca si acum, la 12 ani de la lansare. Pe langa bijuterii precum Ultima VII, Origin a creat si cele doua jocuri Crusader, probabil cele mai antrenante shootere ale anilor 90′ precum si seria de succes Wing Commander. Jocuri precum Bioforge au iesit tot din mainile Origin, iar capodopere precum System Shock au fost distribuite de acestia. Ultima creatie care poarta amprenta Richard Garriott este Tabula Rasa de la Destination Games. Probabil unul dintre primele staruri ale industriei jocurilor video, Garriott e si unul dintre primii “turisti spatiali”, parasind pentru scurt timp planeta la bordul unei nave rusesti. Alti designeri de la Origin precum Raph Koster si-au luat din timp pentru a scrie si carti dedicate domeniului. Numele Origin a fost recent inviat de EA pentru un serviciu de distributie online, similar Steam.

Pietre de temelie : Seria Wing Commander, Ultima 1-9, Ultima Online, Crusader: No Remorse, Crusader: No Regret.

In functie de reactiile la articolul asta, voi grabi si partea a III-a din serie. Planuiesc ca seria finala sa aiba cel putin patru parti, deci lucrurile nu se vor opri aici.

P.S: Acum si loteria promisa. Oscilam intre a oferi un joc clasic si intre a da ceva pe Steam. Am ales temporar a doua varianta, insa sunt deschis la sugestii, pentru ca nu e ultima oara cand voi face asta. Prin urmare, la finalul zilei de 25 decembrie, voi folosi un generator de numere aleatoare pentru a oferi unui comentator jocul Left 4 Dead 2 (din fericire, Wpolitika a pastrat o copie). Voi trimite cadoul fie prin cod, fie direct pe Steam, daca aveti serviciul, serviciu de care jocul depinde oricum pentru multiplayer. Daca generatorul alege un comentariu de-al meu, voi mai face o extragere. Asta e tot. Fara laude, bannere sau link-uri catre blog. Comentati ce si cum simtiti.

Later Edit: Concursul s-a incheiat. Castigatorul copiei de Left 4 Dead 2 este comentariul cu numarul 39, adica comentariul lui Cartim. Desfasurarea extragerii poate fi urmarita aici.

V-am promis un concurs acum vreo trei saptamani si vreau sa ma tin de cuvant. Pana atunci insa, o sa va trantesc cateva paragrafe la fel de amuzante ca o proiectie cu pisici la o petrecere a burlacilor.

Inca din perioada in care ma plangeam vartos de obsesia pentru capodopere a romanilor, declamam nevoia unui val de scriitura romaneasca proaspata. Voiam un val care sa nu linga ranile comunismului, sa nu puna introspectia in fata naratiunii si sa nu recurga la obscenitate de dragul realismului. Nu stiu daca valul asta s-a lansat sau daca trebuie sa pun mana sa-mi lansez romanul, dar cert este ca ultimele aparitii bibliografice imi dau speranta. Stiu ca intr-o Romanie in care cititul nu-i pe lista nationala de prioritati, afirmatia anterioara e similara cu ”exista si medici care nu iau spaga”. E neinteresanta si greu de crezut, dar totusi, adevarata.

Chiar si asa, eu zic sa aruncam o privire la putinele aparatii bibliografice pentru care merita sa renunti la shaorma. Maestrul Adrian Voicu a lansat recent o carte cu un titlu suficient de lung incat sa nu poata fi predat in gimnaziu: ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. Daca va ganditi la vreo epopee de tip Dan Brown, cu detectivi psihotici, ordine medievale si enigme bune de impresionat minore, va inselati. Adrian Voicu ne aduce un melanj de povestiri si referinte culturale, colate sub umbrela umoristica a unei epopei pur romanesti. Vlahul Berila alaturi de ungurul Pista Massy si de Kremvurst von Schlitz sunt muschetarii autohtoni care ne tin companie pe parcursul celor 300 de pagini.

Daca in prima saptamana dupa lansare, cartea mi-a fost sterpelita misesleste, in ultimele doua zile am reusit sa dau gata aproape jumatate. Probabil ca ar fi meritat sa povestesc cateva episoade mai savuroase, precum cel al citatelor in latina si….bine, ma abtin. Printre putinele lucruri pe care le-am gasit deranjante a fost tendinta de a abuza uneori de umorul de nume, umor care suprinde totusi savuros in unele capitole. Un alt lucru de care autorul pare a nu se fi desprins 100% sunt micile aluzii obscene aruncate pe ici pe colo, chiar daca ele n-au caracterul direct si iritant al asa-zisei scriituri ”realiste”.  Totusi, daca spun umor de nume si mici obscenitati, as prefera ca cititorii sa se gandeasca mai degraba la un proaspat urmas al lui Caragiale, nu la glumite de tip Vacanta Mare.

M-au bucurat referintele livresti, dar nu pentru ca ar fi adaugat vreun substrat care sa faca romanul de necitit. M-au bucurat pentru simplul motiv ca erau suficient de directe, incat parodia sa nu necesite interpretare. Subtilitatile nu sunt suficiente pentru a naste o literatura. V-am spus ca mi-a placut Restul e Tacere? Exact din acelasi motiv imi place si ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. E o carte bine scrisa, fara pretentia de a inmuia criticii, o carte la care razi detasat si pe care o urmaresti pur si simplu pentru a vedea ”ce se mai intampla”. E o carte pe care o citesti si pe vrei sa o citesti, nu una pe care o cumperi pentru a-ti completa biblioteca.

V-am vorbit la inceput si despre un concurs. Cu vreo luna in urma, o librarie online m-a abordat cu propunerea de a-mi sponsoriza mici concursuri pe blog. Cum asta nu implica agasarea cititorilor cu bannere sau advertoriale, am zis sa fac o incercare. Regulile sunt simple: intr-un comentariu la acest post, scrieti ”despre ce altceva ar putea fi cartea lui Adrian Voicu’‘. Pe scurt: indiferent daca ati citit sau nu cartea sau rezumatul, va dati cu parerea despre ce altceva s-ar mai putea ascunde sub titlul ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. Puteti evident comenta la articol fara sa raspundeti concursului. Nu ma intereseaza link-uri sau bannere pe blogurile voastre, doar o adresa de mail valida in comentariul pentru concurs.

Cel mai creativ comentariu primeste cartea lui Adrian Voicu, din partea Libris. Termenul pentru concurs este duminica, 10 iulie (inclusiv ziua de duminica, pana la 23.59). Rezultatele se vor anunta imediat ce pot face colajul de note cu maestrul Adi Voicu.

P.S: Am uitat evident sa mentionez cine jurizeaza. Voiam initial sa supun la vot public, dar cum nu vorbim de un premiu de zeci de milioane, o sa dau eu o nota si-l voi ruga pe autorul cartii (care pe moment e intr-un turneu de promovare) sa acorde o a doua nota. Media cea mai mare castiga. In caz de egalitate, vedem cum procedam.

1.Elvenking – Two Tragedy Poets and a Caravan of Weird Figures (2008)

Acum un an faceam o recenzie inflacarata a ultimului material Elvenking de atunci, The Schythe . Inflacarata spun pentru ca afirm fara nicio urma de nesiguranta ca Elvenking este o trupa de folk metal esentiala pentru orice iubitor al genului.Daca ultimul lor material a alunecat de la crezul initial al italienilor (power metal mai putin agresiv cu influente de folk), Two Tragedy Poets and a Caravan of Weird Figures se vrea un album acustic facut la cererea fanilor. Nu sunt chiar sigur ca Elvenking cunoaste sensul de ‘’acustic’’ pentru ca se aud destule chitare electrice pe drum, in special pe un cover mai putin inspirat dupa Belinda Carlisle.

Dorindu-se mai mult o intoarcere la origini, fara acel sentiment ‘’heavy’’ al ultimului material, Two Tragedy Poets reuseste sa surprinda prin executia foarte buna (intr-un timp scurt) si prin apropierea lirica de idolii trupei (legendarii Skyclad).  Dupa un intro irlandez de un minut si ceva, intra Another Hobs Tale piesa care va va parea foarte familiara pentru ca seamana mult cu ce gasim pe primele doua albume ale trupei. Bun, From Blood to Stone e o alta piesa semi-acustica in care vocea lui Damnagoras se remarca prin finete si tonul placut.  Ask a Silly Question este dupa mine cea mai buna piesa de pe album : mesaj puternic, intro ciudatel si ritm foarte catchy. Elvenking all over.  Dupa un interludiu acustic si o alta piesa semiacustica (un cover de la The Winter’s Wake, o piesa de pe al treilea album Elvenking) vine acel dubios cover dupa Heaven is a Place on Earth unde pe langa chitara electrica se remarca in mod deosebit solistul care reuseste sa fie foarte feminin coborand mult tonul. My Own Spider’s Web e o piesa 100% acustica si o balada extraordinara urmata in forta de Not My Final Song, alta piesa clasica Elvenking.  The Blackest of My Hearts si acusticul de la The Wanderer vine Miss Conception o alta piesa care mi-a ramas mult in cap prin ritm si versuri.

Concluzia este destul de clara : Un album pe care fanii Elvenking il vor devora si pe care l-ar putea asculta linistiti si oamenii care nu se omoara cu rock-ul dar apreciaza sonoritatile celtice pentru ca partea de ‘’metal’’ nu este punctul forte al materialului dar nici nu trebuie sa fie.

Sample : Elvenking – Ask a Silly Question

2.Profugus Mortis – Another Round

Profugus Mortis mi-au fost recomandati acum vreo 2 ani pe un forum si in momentul in care le-a aparut primul material am si sarit cu recenzia (primul din Romania as zice) .  Acest al doilea material, Another Round, a fost promis imediat dupa lansarea primului si baza de fani a avut cam un an jumatate de asteptat. In ce a constat mai precis prima runda ? Ei bine niste canadieni practicanti de black metal melodic cu puternice influente folk au scos un album excelent care facea de rusine pe multi dintre aspirantii la tronul intunecat din nordul Europei.Runda doi in ce consta ? Pai in exact acelasi lucru numai ca intr-o doza mai mica (e un EP totusi) si fara draguta violonista care dadea un plus esential trupei. Acestea fiind zise, sa vedem totusi cu ce au ramas Profugus Mortis.

Scarlet to Snow e o piesa foarte faina , sonoritatea melodica-medievala de pe primul album fiind perfect reprezentata aici. Din pacate Paul Ablaze continua sa se ia foarte in serios si sa execute growlingul si screechul cu o furie demna de respectat dar care devine iritanta in destul de scurt timp. In Time si Cinder merg pe exact aceeasi structura, The Sword si I Demon fiind mult mai furioase, mai orientate spre black metal. This Round is on Me incheie in aceeasi tonalitate cu primele piese (melodic black cu pasaje alternante, bine executate).

Ca o concluzie as putea recomanda fara probleme acest scurt album fanilor genului insa nu este nici pe departe la nivelul primului material (So it begins) si asta in principal datorita lipsei vioarei. Un instrument mai mult decat necesar in sound-ul trupei care pare sa se departeze lent de origini.

Sample : Profugus Mortis – Scarlet to Snow

3.Folkearth – Songs of Yore

Ori am nimerit eu intr-un moment prost ori suntem in perioada albumelor acustice de inspiratie folklorica. Cu Folkearth am o problema mai veche in sensul ca le-am facut deja doua review-uri intr-un an (Drakkars in the Myst si Father of Victory) si asta ar fi al treilea . Pentru o trupa formata din muzicieni de la vreo opt trupe diferite de pe teritoriul Europei sa scoti trei materiale intr-un an si putin mi se pare foarte prolific dar nu neaparat inteligent. Comunitatea fanilor folk metal (nu a acelor sariti brusc in trend) este destul de restransa si are nevoie de ceva mai mult timp sa digere si separe toate prostiile aruncate in ultima vreme sub aceasta eticheta.

Albumul de fata contine cateva piese de pe cel lansat cu sapte luni in urma, Father of Victory. Avand in vedere ca este in intregime acustic si folk (deci va fi greu la o prima ascultare sa realizati ca e vorba de o trupa de metal la baza) reinregistrarea pieselor nu este neaparat un lucru rau. Problemele mele cu Folkearth se refereau la calitatea audio a inregistrarii si la coerenta melodica a pieselor. Ambele au suferit ameloriari considerabile in detrimentul diversitatii. Metalistul clasic s-ar putea simti repede sufocat de sonoritatile folk si ar putea rapid pasa albumul potentialei sale prietene.

Dupa un intro foarte soft urmeaza Warrior Heart , o piesa foarte lenta in ciuda numelui continuata cu The Purest Breed care imi evoca imaginea unor barzi medievali care topaie pe pajisti utopice. Trebuie sa recunosc ca noua versiune de la The Father of Victory este foarte buna la fel ca si The Iron Wolf , o piesa excelenta. Pentru a nu parea pream meticulos o sa spun ca si restul pieselor sunt la fel de bine realizate si linistitoare si ca ma bucura absenta vocii ‘’growled’’ care era a naibii de mediocra, indiferent de gen.

Mutitudinea de instrumente (nu cred ca puteti enumera atatea instrumente traditionale cate folosesc baietii) si calitatea mai buna a inregistrarii recomanda albumul asta ca un ‘’must listen’’, dar nu pentru metalistii pur sange.

Sample : Folkearth – Songs of Yore

P.S : Pentru a strica putin linia ”metalista” a postului : Chiar nu inteleg cum mama naibii poti sa profiti de un tip cam prostovan, confuz sexual si identitar doar pentru a ataca un cantautor mai mult sau mai putin interesant dar care are totusi voce.  Da , vorbeam de pseudoscandalul ala Tarky – Traistariu. De cand cu calugarul homosexual, onanistii de la Can Can par sa se fi pus pe treaba si-i tot dau cu dezvalurile senzationale. Pe-afara de vreo doi ani nu prea mai prind dezvaluirile fenomenale cu homosexuali decat in cazul unor teen idols si nu stiu daca Traistariu e plasat pe-acolo (e prea efeminat sa fie simpatic). Scandalul Tarky vs. Traistariu merge pe aceeasi linie inteligenta cu aducerea Marijuanei la tv pentru a fi luata la misto.

P.S 2 : In alta ordine de idei, doi studenti de la jurnalism sunt destul de suparati pe Premiile Ioan Chirila. Ma feresc de la a da dreptate neconditionat dar stiu ca mai exista si alti cititori ai blogului care au participat si era interesanta opinia lor.

Despre ce emisiuni este vorba ? Despre Arlechino , o emisiune gazduita de Mihai Gruia Sandu cu niste sketchuri excelent realizate (Masina Timpului, Omul din Delta, Batalia) si mai ales despre Abracadabra ! (Prezentata initial sub numele de ”Magiacianul”). Arlechinul a cam pierdut audiente dupa 1997, odata cu inlocuirea lui Mihai Gruia si cu aparitia unor alternative la emisiunile pentru copii. A disparut definitiv in 1999 pe cand Abracadabra a mai rezistat pana prin 2002 (2001 mai exact insa ProTV a mai difuzat reluari pana in 2002).

Pe langa cele doua emisiuni mentionate mai existau si cateva show-uri mai putin urmarite insa la fel de bine intentionate precum : Feriti-va de Magarus (Eugen Cristea) si Ba da, ba nu ! (Anca Turcasiu si Mihai Constantinescu – cocosii rosii si albastri) .Pe TVR Iasi aparuse (dar eram deja trecut de varsta) , ”In tara lui Piticot” cu o Andreea Marin digerabila. Emisiunea asta era tardiva si mult mai putin relevanta insa avea fani printre cei mici.

In fine, sa revin la titlu : Emisiunea Abracadabra. Pe Marian Ralea l-am observat in prima faza la un matinal TVR1 al carui nume nu mi-l mai amintesc. Era si inca este actor al teatrului Bulandra (a primit si un premiu Uniter ulterior), era simpatic si interpreta ocazional rolul Magicianului, care nu devenise inca un brand. A urmat natural emisiunea Abracadabra datorita succesului inregistrat de personaj. Marian Ralea avusese un fler deosebit alegand o gasca de pusti foarte talentati. Primii 4, considerati a fi ”cei mari” nu cred sa fi avut mai mult de 9-10 ani cand a inceput emisiunea. Vorbim de Ducu, Radu, Andreea, Mica , adica de cei care au dat nastere primelor sketchuri : Cenusareasa, Pinocchio (cu un Pinocchio magistral interpretat pentru varsta aia) si de celor cateva gaguri care nu tineau de lumea povestilor pentru copii. Magicianul a adus rapid si doua ajutoare mai mici , Dana Rogoz (Abramburica) si Geo Morcov (Abramburici – un alt sketch favorit al meu din perioada era cel in care aparea pentru prima data personajul Abramburici). Celebra si extrem de talentata Iulia a aparut mai tarziu. Din perioada asta imi amintesc ca imi placea foarte mult de Mica si oarecum planuiam sa ma casatoresc cu ea dupa ce mai distrugeam ceva monstri. (Oh well, parea ingenua si neajutorata iar eu pe la sapte-opt ani, adica in 1995, ma credeam un fel de robot-dragon. Don’t ask…)

Dupa doi sau trei ani de audiente excelente pentru o emisiune a postului national, Abracadabra s-a mutat la ProTV. Deja ”cei patru mari” , adica primii actori de sketchuri ajunsesera la problematica varsta a adolescentei. Inca mai aveau gaguri si concursuri bune si Marian Ralea era destul de iubit. Popularitatea crescanda a emisiunii printre cei mici si foarte mici i-a facut pe cei de la ProTV sa le acorde mai mult spatiu de emisie si sa-i sprijine prin intermediul trustului MediaPro in scoaterea unei reviste destul de reusite pentru vremea respectiva. Emisiunea incepuse sa se centreze pe nou-veniti, micuta Iulia fiind promovata intensiv. Canta (”Inima de tiganca” – un hit tardiv), dansa, juca in piese si se zvonea ca era si principala sursa de venit a familiei sale. Ahh, si mai era si o pustoaica draguta, in sensul pur empatic al cuvantului. Din perioada asta mi-au ramas in cap piesele cantate de ”cei mari” precum ”Sa fii copil i-un lucru serios” si ”Nu sunt gras, sunt doar voinic”.

Ce s-a intampla pana la urma ? Pai in primul rand s-a intamplat tineretea si adolescenta cu primii si poate si cei mai talentati dintre asistentii Magicianului. Pe ei i-au rapit ”nazuintele tineresti”. Radu, Andreea, Mica si Ducu au plecat spre alte proiecte (sperau ei). Au disparut pentru o perioada din atentia publica pentru a mai avea ulterior aparitii sumare la emisiunea Generatia Pro a lui George Vintila. In lipsa unor actori mai experimentati, Dana si Geo au preluat stafeta alaturi de o invazie de actorasi mici recrutati pe parcurs. Faptul ca sketchurile se oprisera strict la segmentul de varsta 6-9 ani, fara sa mai aiba si doza aia de umor care te putea face sa le urmaresti usor condescendent si de la varste mai mari a contribuit la ”caderea francizei”. Obsesia pentru comercial si cantiativ ii lovise aparent pe membri.Marian Ralea s-a intors la actorie iar restul de oameni s-au disipat prin trustul MediaPro, in cazul in care nu si-au incercat norocul in tagma muzicii dubioase (vezi cazul Bambi).

Daca ti se intampla , cuprins de nostalgie, sa cauti Abracadabra pe Google cel mai probabil vei da de behaiala lui Nicolae Guta care a lansat aparent un album pe tema asta. Pe locul II vor fi niste mistouri vizavi de dezvoltarea fizica a Danei Rogoz si de pozele ei din FHM.

Revenind la Dana Rogoz, al carei traseu mai mult sau mai putin actoricesc il las la latitudinea comentatorilor, trebuie sa recunosc ca am dat de blogul ei in cautarile mele. Am fost mirat sa aflu ca nu a prea scris despre perioada Abracadabra desi am inteles ca i-a fost foarte draga emisiunea. Multumita lui Bogdan am dat de un comentariu de-al ei in care aflam in mare ce s-a mai intamplat cu vechea echipa Abracadabra. Comentariul este un raspuns la afirmatia unui utilizator conform careia ar fi vazut-o pe Mica prin Universitate si pe Andreea (Colombina) intr-o reclama :

Mama, mi se pare cool ca pomeniti de Abracadabra. Si mie mi-e dor de vremurile alea…aaaahhhh…pai sa va raspund pe scurt. Teo, cred ca atunci chiar ai vazut-o pe Mica, pentru ca ea a terminat Limbi Straine. Ne-am mai intalnit de atunci si poti sa iti zic ca nu s-a schimbat mai deloc. Andreea are un copil, un baietel, David, de vreo 3 ani daca nu ma insel si a terminat regia. Lucreaza in lumea asta, dar mai mult in spatele camerelor. (cred ca ea era in reclama aia, nu sunt 100% sigura, dar parca ea era). Radu a terminat si el tot regia si are de lucru. Abramburici – Geo, a terminat tot regia anul asta si ma intalnesc des cu el in Buftea, pentru ca e regizor la voci de desene animate. Ducu, cel de-al patrulea dintre cei mari, e producator la Acasa Tv. Iar despre Iulia nu mai stiu mare lucru.

Nu stiu cat de bune au fost alegerile celor cinci (eu ii vedeam mai degraba actori) si imi pare sincer rau ca Iulia a disparut din media. Ultima data aparuse pe la Meteo prin 2003. Oricat de siropoasa parea pentru unii activitatea lor, oamenii astia erau talentati. Ei vor ramane pentru multi ”Abramburici, Abramburica, Arlechino, Radu,Mica….”. (Citat dintr-o piesa a Magicianului. Mai avea omul cateva printre care si ”mega hitul” printre copilasi ”Eu pot, eu sunt magician”)

Marian Ralea a fost si ramane un actor bun insa pentru ce a facut la TVR si ulterior la PRO, jos palaria ! Din pacate, Marian Ralea a dat jos palaria de Magician pentru carierea actoriceasca si pentru costumul de Mos Craciun (doua Craciunuri Pro il aveau pe post de Mos Craciun misterios pe Marian Ralea)

(Magicianul)

(Magicianul si copiii – via Mik)

Nu am fost un mare fan al emisiunii dupa 1997 insa de fiecare data cand dadeam peste ea, ceva imi spunea : Uite niste oameni talentati !

Ce emisiuni au acum aia micii ? In general niste clone plictisitoare populate de creaturi bizare care-si spun moderatoare. Prins fiind in sala de asteptare a unei clinici am urmarit timp de o ora (da, o ora !) o emisiune pentru copii a superbului post B1 TV . Ce se intampla acolo ? O blegomana adormita se chinuia sa demonstreze ca cei doi gemeni de 10 ani adusi in platou nu sunt identici pentru ca nu deseneaza identic si pentru ca nu le place la fel de mult de o domnisorica mai mare adusa la randul ei in platou. Si da-i si pune-i sa deseneze, si razi singura ca proasta (la moderatoare ma refer) si mai da-i niste dume de doi bani. Concluzia spusa cu voce tare ? Gemenii nu sunt ”chiar” identici ! Copil de 8 ani fiind mai bine m-as juca de-a zidul decat sa ma uit la imbecilitati de gen…

Later Edit : Am primit un mesaj cu IP de New York care suna cam asa :

Julia S

Hey Krossfire! this is julia from abracadabra..i came across this blogg accidentally and i wasnt even sure what to say to you..especially since i havent been in touch with anyone ever since i left. I am turning 19 years old this summer, and i’ve been living in New York for almost 5 years now. That;s the short story of what happened ever since i left haha..so i guess i just wanted to thank you for your comment and i will check your blog from time to time..

xoxo, julia.

Un poster cu Abracadabra in formula de baza gasiti si pe blogul rezistentei.

P.S : De ce am trantit articolul asta aici ? Din acelasi motiv pentru care am facut si documentare extensiva pe tema Kelly Family . Pentru ca lumea uita ideile cu adevarat valoroase ! Din moment ce m-am abtinut de la mistouri in postul asta ma voi abtine si de la a raspunde la intrebarea : De ce nu scrii tu mai bine pe wikipedia ? Daca tot a venit vorba de magie, va prezint niste magie moderna, marca The Arcade Fire. Unul dintre primele videoclipuri interactive cu-adevarat interesante. Nu veti regreta clickul si asteptarea ! (via Tibi)

Tontomondo ai nostri au fost putin mai slabi decat in general , deci slabi ai naiba. Nu stiu cum se face ca ”omul cu ideea”, domnul Problema a fost in sine o prolema. Lipsit aproape complet de atitudini muzicale si avand ceva kilograme in plus, baiatul asta putea sta bine in spatele scenei. Cel care-si canta partea in rusa a fost pe langa piesa, Kamara continua sa nu aiba voce, dar macar avea o parte de rap, iar Ciro de Luca (or whatever his name is) canta pentru piticutii din microfon, ca noi nu se auzea mai nimic. Per total piesa si prestatia noastra a parut un fel de dans convulsiv, o aiurela extrem de vesela.

Se stiau cele doua favorite, Serbia si Ucraina…nu era o problema. Cei doi bulgari au demonstrat ca nu au absolut niciun fel de aptitudini muzicale. Tot mai bine putea sa dea la strung pe scena si tot pe locul cinci ieseau datorita prieteniilor regionale. Piesa lor a fost un amalgam behait de lovituri aiurea in tobe si de urlete si chicoteli…pana la final nu m-am prins daca a inceput sau nu. E groaznic cum unii interpreteaza deseurile ca fiind arta post-moderna. Rusoaicelor le-a lipsit vocea, dar in niciun caz fetele inocente si sanii, ungurii au avut voce dar piesa lor era pentru un club de jazz\blues, nu pentru un concurs. Moldova a avut o solista destul de buna (desi scoala lor de muzica poate mai mult…unde-i Nelly ?) si o piesa dragutica (varianta in engleza, remixata, a piesei ”Ingerul Meu”, a aceleiasi soliste) . Bravo lor ! Nu mai continui…am pierdut aproape 2 ore din viata (am urmarit selectiv, insa am prins prestatia ”castigatorilor”) cu o combinatie de dejectii muzicale si oameni ceva mai talentati dar nerecunoscuti.

Despre concursul meu : BlueOne a castigat CD-ul cu Ubuntu si autocolantele si in acest moment i-am trimis un e-mail. Il\O rog sa confirme primirea pachetului in momentul in care acesta va veni. Astept inca o adresa de trimitere.

P.S : O sa vina restul de recenzii Masters of Horror zilele astea so stay tuned. Am si niste albume deosebite in plan pentru recenzie (ceva mai subtil) + continuarea seriilor sistate acum o luna.

Pentru ca nu mai facusem inca de la infiintarea blogului un concurs, m-am gandit sa lansez unul cu ocazia Eurovisionului din seara asta.

Aiureala Eurovision a inceput de joi, cand am prins un flash cu niste participanti la semifinala. Dj Bobo si cei doi boschetari imbracati bizar urlau ”Vampireeess are aliveeee…”. Pe de alta parte, premiile MTV Romania (desfasurate in paralel) au reprezentat un bun prilej de playback si de afisare a inculturii muzicale.

Pana una alta, noi la ”Ieurovision” avem un fel de trupa, Tontomondo..ahh Todomondo. Sa lasam la o parte criticile generale ce se pot aduce trupei. (mai ales vocii de ”tenor” a domnului Problema) Prin acest concurs vreau sa dau ca premiu un CD original cu Linux Ubuntu si doua abtibilduri pentru ”raspandirea noii versiuni”.(deci ma doare in blog de Eurovision)
Ubuntu Linux este una dintre singurele distributii de Linux cu sustinere financiara puternica, din partea firmei Canonical, firma unui miliardar sud-african. Folosit deja pe scara larga , Ubuntu este una dintre cele mai stabile distrbutii (distro) bazate pe Debian.

Ce-i cu CD-ul de fata ? CD-ul contine ultima versiune de Ubuntu 7.04, Fiesty Fawn. Evident, ati putea downloada gratuit distributia, dar nu ar fi verificata si nici originala. Versiunea originala se poate comanda gratuit prin ShipIt, insa va trebuie cont si cam 1-3 luni pana sa ajunga.

Versiunea de fata aduce cu sine un nou pachet de drivere, astfel ca Fiesty Fawn merge fara probleme pe majoritatea laptopurilor. De asemenea, distributia isi mentine statutul de Live CD\Installer, astfel ca puteti incerca sistemul de operare fara a-l instala ! (Il puteti folosi si pentru a partitiona partitiile NTFS din afara Windowsului !)

Daca tot va incepeti experienta Linux, de ce sa nu o incepeti cu o chestie originala ?

CD-ul :

Sistemul de Operare :

Concurs :

Lasati un comentariu cu locul pe care credeti ca va iesi trupa Todomondo impreuna cu motivul pentru care ati facut optiunea. In cazul in care nimeni nu va ghici, se va lua cel mai apropiat raspuns de adevar. In caz de egalitate, va castiga cel mai bun raspuns. Concursul este valabil pana la votul Eurovision din aceasta seara.(Pana in momentul inceperii votului)

Premiu : CD Original Ubuntu 7.04 + 2 Autocolante de promovare Ubuntu

P.S : Stiu ca nu exista legaturi intre Linux si Tontomondo, dar astfel am mai facut un concurs si am promovat si Linux-ul putin. Alte articole de popularizare Linux : Slax, Pidgin, Flock.

Filmulet OZN

Mini concursul ramane valabil : Cine poate ghici cu exactitate ce anume reprezinta respectivul obiect, primeste…ceva

Shadewalker castiga. Concurs inchis !

In urmatorul filmulet (proprietate personala) am surprins un fenomen ciudat , asemanator (vag) cu fenomenul OZN ! (stiti ca eu in general nu postez filmulete, dar acesta este ‘proprietate personala’)

[googlevideo=http://video.google.com/googleplayer.swf?docId=-6873467933070211258&hl=en]

As vrea sa aud parerile voastre. Cel ce va ghici, va fi mentionat intr-un ‘post premiu’. (Aparent Google a simtit nevoia sa ma faca sa trunchiez filmul, asa ca un download ar fi mult mai edificator pentru cei ce cred ca este vorba de o aberatie luminoasa pe camera)
Sometimes I get bored and take random photos and make random movies

P.S : O sa trimit prin e-mail o varianta mai clara a filmuletului, in caz ca mi se va cere

Varianta pentru download : http://krossfire.wordpress.com/2006/12/04/ozn-part-ii/