P.S: Articolul asta o sa dispara in momentul in care-l voi inlocui cu ceva mai inteligent

In loc sa-mi urez singur ”La Multi Ani”, am preferat sa ma trag putin de urechi pentru lipsa de activitate din ultimele luni. Dar ce zic eu din ultimele luni, e vorba de ultimul an! Sa purcedem dar la a trece in revista articolele de pe blogul asta care au miscat un bit pe ici pe colo. Am eliminat cateva bucati  datorita lipsei de relevanta in context mai larg.

To Game or not to Game - Un post despre Farmville si alti monstruleti mancatori de timp

Diacritice – O schita cu iz publicitar, o intoarcere episodica la beletristica.

Ce-ar fi sa nu va peste – O reteta naturista pentru supravietuirea in mediul online

Noi, bufonii – Despre cat de relevanti sunt bloggerii, jurnalistii, fotbalistii, PRistii…

Imperiul din fundul curtii - Sau cum sa-ti faci stat in stat.

Copiii sunt lucruri traznite – O perspectiva asupra micilor mazgalitori

Despre eternul masculin si alti demoni - Un articol sexist.

Sfantul popor japonez – Despre admiratia netarmuita fata de un popor de xenofobi simpatici

Manifest impotriva pusificarii globale – Despre cum sa nu fii barbat si mai ales de ce…

Si daca nu e… – O noua incercare de a cuprinde dubioseniile din lumea conspiratiilor

Moartea dauneaza grav sanatatii – Despre alegeri si pasaroi iritanti

Fonturi – Sau de ce Comic Sans MS n-o sa dispara

Enciclopedia Trolilor – Volumul I – O chestie faina la care inca n-am scris volumul II

LG Optimus P500 sau Loganul Android – Prima recenzie a unui dispozitiv foarte ok.

Crima si pedeapsa: Copiatul – Despre copiat, in general

Praslea Cel Voinic si Interbelicul de Aur – Cate ceva despre glorioasa perioada interbelica

Un simulator de viata – Sau cate poti invata dintr-o banala coada

Fiind baiet, cu replici agatam – O nelamurire legata de existenta replicilor de agatat.

Corporatistii – Un articol care merita cuplat cu asta.

Campanii Sociale Absolut Necesare – Sau de ce biciclistii nu-s o specie superioara

Campanii Sociale Absolut Necesare II - Pentru ca uneori termin seriile incepute

Ma duc sa scriu la Universitate - Noi probleme cu mentalitati authotone…

Frustrari provinciale: Reloaded – Dupa ceva mai multi ani in Bucuresti…

Parfumul dulce al plictiselii – Sau de ce oamenii prea ocupati nu se pot plictisi

Apropo de etichete – Putin, despre Fornetti

Limba noastra, o (c)omoara – Despre cum puristii limbii omoara naturaletea

Omori cuvintele – Sau de ce ”lucrul cu vorbele” e un mic genocid

Fericiti cei ce au biruit pornografia – Sectele, acest izvor nesecat de umor…

Politetea - Cateva randuri despre o utopie politicoasa…

Darji si neintinati - Sau despre cum am pierdut o generatie fara sa ne dam seama.

Clapton si Winwood nu ne-au zis buna seara – Despre apucaturile romanilor mergatori la concerte

Are ceva cu mine… – Sau de ce unii ar trebui concediati dupa prima saptamana

O tara de miliardari – Despre tendinta de a crede ca ”meritam”…

Top Tweets II - Prima editie s-a pierdut intr-o alta compilatie

Scurt ghid pentru iesirea din Evul Mediu – Ghid turistic obligatoriu

Top 5 Prezente Ciudate din Ratb – Despre eroi si profeti

Daca vrei, vrei - Hemingway ar fi pe jumate mandru

Imitatia - Despre cea mai sincera forma de impostura

Oda muncii de culise – Salutari scenaristilor de pretutindeni

Destination Truth Romania – Despre varcolaci si altele, in ochii americanilor

Surpriza – Sau de ce nu-mi place sa fiu surprins

La telefon – Dubioasele obiceiuri ale posesorilor de telefon din Romania

Autism national – Tatal tuturor articolelor de tip ”ce pute in tara asta”

Legea compensatiei – Sau de ce nu vei ajunge in Rai daca te inchini zilnic

Lovitura la testicule - Sau de ce a disparut umorul romanesc

Aflabet metal - Pentru initiati si nu numai

Ne predam? – Despre mitul generatiilor de sacrificiu

P.S: Am fost dragut si n-am zis nimic despre campania Milka cu ”Indrazneste sa fii tandru”. La nivel de strategie, o idee faina. La nivel de executie…avem asa ceva. La scurta vreme dupa opera de arta aratata, Milka a recidivat. ”Indrazneste sa iesi la cumparaturi cu mama. Indrazneste sa fii tandru. Milka”. De ce as iesi la cumparaturi cu mama ta, Milka?

Asta-i motivul pentru care m-am decis acum sa raspund retrospectiv catorva provocari. Nu le-am ales neaparat pe cele mai importante, cat pe cele mai recente, deci sa purcedem :

1.Leapsa pantofilor : O leapsa care te unge la suflet mai tare decat lacrimile de ursi panda. Primita de la cartim si ulterior de la zamolxis,  provocarea asta invita la ”autodezvaluire” prin tipul de pantofi purtati. In cazul meu, raspunsul este destul de simplu : piele. Daca pantofii/adidasii/papucii nu sunt din piele, atunci nu exista. Pe moment ma invart intre doua perechi care mustesc de…spirit national : o pereche de pantofi Gitanos si clasicii  BIT. Ma pregatesc in schimb sa fac trecerea la o pereche de ghete mai sanatoase, de pe meleaguri straine  si evident, tot din piele.

(Sursa imaginilor : Siteurile producatorilor)

N-am idee ce ar trebui sa spuna alegerea asta despre mine, cu exceptia faptului ca mi-ar placea sa existe mai multa incaltaminte din piele naturala. Nobilul sacrificiu animalier (pentru picioarele mele) ma face sa ma simt mai aproape de Gaia, spiritul pamantului sau asa ceva…

2.Jocul care m-a tinut lipit de monitor : Provocarea mi-a fost adresata Feeria dar am vazut ceva similar si la Dojo asa ca voi presupune ca e ceva cu raspandire mare.  In cazul meu , ar fi foarte greu sa raspund direct la intrebare (v-am avertizat). Am jucat mai tot ce merita jucat pe PC din 94′ in sus, am creat pentru o vreme joculete si uneori am dat si cu trambita pe blog pe tema . Chiar daca ar fi sa ma limitez la RPG-uri, tot ar fi prea multe. Totusi, la nivelul orelor jucate efectiv, cred ca Neverwinter Nights cu toate add-onurile (in special al doilea) si modurile comerciale m-a lipit cel mai mult de monitor.  E vorba exclusiv de primul joc, facut de Bioware. Acum pierd putinul timp liber cu Fallout New Vegas si-mi amintesc de seara din scoala generala cand am descoperit primul joc din serie. In fine, daca cititorii vor mai dori sa stea la o cafea pe tema jocurilor, voi relua articolele pe tema.

Ca idee, acord atat de mult respect jocurilor video pentru ca le consider singura forma de arta completa. Nu stiu sa mai existe pe undeva posibilitatea de a imbina ratiunea pura a unei mecanici de joc cu o poveste lunga si bine scrisa, cu grafica inspiranta si muzica originala, totul sub umbrela interactivitatii. Da, stiu ca suna penibil si ca  vorbesc despre o industrie, ca ”nu le mai fac ca inainte, bla bla” , dar in continuare, un joc video decent mi se pare o realizare mai relevanta decat multe basinute artistice.

3.Branduri favorite : Nu mai stiu exact de unde am primit provocarea dar stiu ca prin 2009 circulau zeci de colaje cu brandurile favorite ale fiecarui blogger. In cazul meu, relatia cu brandul este mai ciudata. Sunt branduri la care-mi place enorm comunicarea dar produsele ma lasa rece (Nike de exemplu), branduri la care produsele sunt excelente, insa comunicarea ma face sa le evit si ar mai fi si branduri obsesie. Aici, e vorba de momentele in care mi se pune pata pe vreun producator timp de cateva luni bune, pana cand respectivul ma dezamageste la nivel de produs sau comunicare. In cazul meu, obsesiile mele se invart in zona asiatica :  Subaru, Honda , Asus, HTC.  Pana acum doar Asus am avut ocazia sa posed in vreo trei instante (laptop, dvd-ram mai vechi si router) si din fericire, n-au reusit inca sa ma dezamageasca teribil.

Mi-ar fi fost mult mai greu sa fac o lista cu brandurile care nu-mi plac, dat fiindca nu defulez suficient pe blog.  Am de vreo 3 ani in draft un articol despre sublima firma de transport Dacos, una dintre cele mai romanesti firme la nivel de comportament si suport tehnic. Tot pe-acolo zac si articolele despre Toshiba si produsele lor , alaturi de multe alte perle. Poate o sa le scot candva la suprafata, sau poate o sa ma rezum la reclamatii, ca pana acum.  In unele cazuri am fost dispus sa renunt la tonul vitriolic din niste articole (precum cel indreptat impotriva berii Fulbier si a comunicarii lor de-acum patru ani). Singurii peste care n-am putut trece cu vederea au fost marlanii de la Clausweb.

Stiu ca mai am de raspuns la vreo trei provocari din cursul anului trecut, adresate de maestrii Radu, Succes Dublu, A.Faith si Dan Dumitrescu. Daca mi-as putea aminti exact care au fost lepsele cu pricina, probabil as incerca sa raspund. Daca vreti sa propagati vreouna din minunile de mai sus, va rog,  nu lasati corpul asta imens de text sa va stea in cale/

P.S :  Mi-am facut timp si am reusit sa prind premiera Autobiografiei lui Nicolae Ceausescu, a lui Andrei Ujica. Desi sunt practic 3 ore de montaj bazat pe imagini de arhiva (multe aparute in premiera in film), ar merita vazut pentru umanizarea bau-bau-ului revolutionar. Altfel, pentru publicul cu lecturile la zi si pentru cei care au prins macar un fragment din Sange si Catifea, ”Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” nu aduce nimic nou, doar o nejustificata senzatie de mila fata de personaj.

P.P.S : In urma unei incurcaturi cu o factura de la hosting (incurcatura care s-a soldat cu 1.5 RON platiti in plus, bani pentru care a fost nevoie de explicatii la telefon de la manager), am inceput sa ma simt ca individul din acest celebru exemplu.

]]> http://www.krossfire.ro/trei-lepse-pe-2010/feed/ 26 http://www.krossfire.ro/omori-cuvintele/ http://www.krossfire.ro/omori-cuvintele/#comments Sat, 24 Jul 2010 18:38:06 +0000 krossfire http://www.krossfire.ro/?p=5136 Textul asta s-a lipit intre taste de vreo cateva luni. Dat fiindca urmeaza sa absentez vreo cinci zile, am zis sa-l scutur putin de praf si sa-l scot la lumina.

Pentru cei care se invart de mai multa vreme in zona ”blogosferei”, urmatoarea situatie a devenit rutina. Un amic, care de multa vreme nu te mai saluta, vrea sa-si ”faca si el blog”. De ce ? Pentru ca a auzit el ca se ”castiga” si pentru ca, roman neaos si deci incapabil sa-si vada limitele, are senzatia omnipotentei.Doar are tastatura, nu ? Ce il opreste sa umple Internetul cu miliarde de biti de aberatii si fragmente plagiate ? Ultima data cand am fost pus in situatia asta, am raspuns transant: ‘ ‘Omule, tu n-ar trebui sa scrii. Stiu ce poti face in domeniul asta si-ti spun sincer…omori cuvintele !”.

Expresia asta s-a lipit de mine prin liceu, insa nu i-am constientizat adevarata forta pana sa iau contact cu mediul online. Nu i-am constientizat sensul pana n-am omorat la randul meu mii de cuvinte in articole plictisitoare, stangace, fara subiect sau pur si simplu seci. Stiu ca nu-mi scuza cu nimic ”crimele” , dar cred ca accesul la o tastatura a generat un adevarat genocid literar. Chiar si cele mai nobile si greu de integrat expresii au devenit carpe de sters pe jos in mana vreunui licean convins ca experienta lui de viata TREBUIE impartasita. Iti place vreun vers, vreun epitet pe care de-abia il intelegi ? Nu conteaza, sterge-te cu el la fund, pune-l ca motto si apoi adauga ”Blog pentru oameni destepti” !  Ai gasit ceva interesant pe un site de-afara ? Nu da link, nu lasa frazarea impecabila a autorului original sa-ti polueze mintea ! Nu ! Tradu totul cu Google Translate si semneaza-te ! Ucide prepozitii, metafore, epitete…si daca nu te saturi, omoara si semnele de punctuatie !

Dar de ce i-ar pasa cuiva de viata cuvintelor ? In fond si la urma urmei, majoritatea traiesc pentru cateva sute de citiri. Unele mai norocoase au sansa sa ramana pe buze  sau pe hartie timp de sute de ani. Chiar si asa, ce se intampla cu un cuvant care ”moare” ?  E simplu : e golit de sens, e ca  un rest in putrefactie : poate foarte usor murdari un text , un volum, un site.  De ce ? Pentru ca niciodata cuvintele nu traiesc pentru autorii lor. Ele exista pentru cititori , pentru cei care se asteapta sa fie intampinati de un text coerent, de o expresie simpatica sau macar de o idee concreta. Stiu ca nici pe blogul asta cuvantul n-a avut o viata lipsita de griji. Rare au fost momentele cand un cuvant s-a simtit cu-adevarat mandru sa poposeasca aici. Poate de-asta nici nu-mi permit sa vorbesc despre blogurile personale. Aici cuvintele, citite sau nu, sunt pana la urma o simpla articulare a unui gand. Din cand cand, pot fi chiar dovada evolutiei autorului. Sa fim rezonabili, uneori cuvintele se multumesc doar cu o companie placuta.

Ahh, dar cand incepi sa crezi ca ai menirea sau mai grav, jobul, de a informa, educa sau distra , atunci incep cu-adevarat atrocitatile. Nu ma uit acum la liderii de opinie online (nu ma uit numai la ei, cel putin). Ai scris sase volume de poezie publicate intr-un total de 100 de exemplare ? Iti place sa scrii eseuri de tip autoreflectie de zeci de pagini  si sa le public, desi nu sunt citite ? Iti place sa crezi ca lumea nu te citeste pentru ca ”ei nu inteleg” ? Ai scos cumva patru albume de rap , dar nu te suporta astia din underground si de-aia n-ai succes ? Scrii volume de critica politica dar nu publici pentru ca nu te lasa vreun partid obscur?  Scrii la vreo fituica care da opt carti pe numar dar continui sa te consideri ”jurnalist” ?  Atunci imi pare sa-ti spun, dar esti doar un alt ucigas de cuvinte. Suntem destui deja , nu-i nevoie sa mai ingroase si altii randurile.

Stiu ca nu-i numai vina autorilor, ci si a minunatilor educatori, oameni care te invata sa apesi pe tragaci inca din liceu. Mor insa de ciuda cand vad ca in cadrul unui text, oamenii nu-si pun cateva intrebari de baza. Pot scrie corect gramatical doua fraze ?  Bucata asta de text duce undeva, sau o pot sterge fara probleme ?  Simt frazarea, curge, exprima coerent o idee ?   Are vreun sens pana la urma sa termin textul asta ?  Totusi, poate exagerez cu ultima replica, una care ar  omori cam 98% din blogsfera romaneasca (foarte probabil si blogul de fata). Cum spuneam, cuvintele traiesc pentru altii, nu pentru egourile suprasaturate ale autorilor , oricat ne-ar placea sa credem ca-i altfel. Cuvintele ucise sunt pierdere a timplui cititorilor, clipe rupte din viata lor. Simt uneori ca-i cazul sa-i menajam, dragi coautori.

Drept final, sugerez sa le mai lasam naiba de minoritati, balene si gaze de sera. Isi pot purta de grija si fara campaniile voastre. Putem salva ceva mult mai apropiat de noi , chiar daca nu-i la fel de tangibil. Putem salva amintirea unor oameni mai destepti si mai coerenti decat noi (care intamplator au scris si mai putin). Putem salva ceva ce calcam zilnic in picioare, pentru ca simtim ca ”trebuie”. Fratilor, cateva intrebari si putina moderatie ar putea salva miliarde de cuvinte !

P.S : Si pentru ca vreau sa mai las vocabulele de pe blogul asta sa respire, voi lipsi pentru o vreme. Nu are sens sa moderez comentariile din moment ce-mi voi putea citi mailul (destul de rar si restrictiv). Voi inaspri temporar regulile de moderare, insa comentariile raman la liber. In cazul in care aveti vreo problema cu un comentariu intrat in moderare…aveti putintica rabdare. Ne citim peste vreo cinci zile.

Postul de fata e mai degraba o culegere de insemnari. Pentru ceva mai coerent, va mai trece putin timp.  In alta ordine de idei :

- Ieri am fost invitat la o prezentare Panasonic, companie care isi va muta aproape exclusiv comunicarea in online. Nu sunt blogger de eveniment, asa ca nu voi aglomera articolul cu poze, linkuri sau alte minuni. In principal, e vorba de lansarea unei serii de plasme 3D , seria VT20,  menite sa se ia la tranta cu LG si Samsung. Probabil le-ati vazut prin malluri. Imi amintesc ca in prima faza m-am jucat cu unul in Plaza Romania. Din ce-am putut testa , am sesizat ca ochelarii sunt ceva mai complecsi, cu  tracking infrarosu, spre deosebire de clasicele bucatele de plastic cu lentile polarizate.  Asta impune si o oarecare limitare de distanta.  Da, e greu sa neg ca unghiul, refresh rate-ul si calitatea generala a imaginii au fost mult peste ce am vazut in zona consumer 3D. Totusi, nu m-am putut abtine sa nu intreb daca exista o piata reala pentru asa ceva, daca-s oameni care ar da peste 2000 de euro pentru o plasma si doua perechi de ochelari.  Ar mai fi si problema continutului (din ce stiu, doar Digisport si cateva posturi livreaza si continut 3D). E o intrebare pe care mi-am pus-o si cand cineva imi prezentase primul laptop 3D, jucarie destul de ieftina la vremea respectiva. Raspunsul principal ar fi ca mutarea este una de prevenire, de acoperire a unei piete emergente. Daca din punct de vedere al marketingului inteleg, nu stiu daca din punct de vedere al consumatorului m-as obisnui prea repede cu ideea de ”3D vision”.

-La acelasi eveniment am asistat si la o proiecte in premiera a lui Toy Story 3.  Filmuletul a fost simpatic, dar parca magia primelor doua , pionieri ai genului, a cam disparut. Mai mult,  se pare ca a picat intr-o perioada a animatiei CGI, de la How to Train Your Dragon pana la Shrek Forever After (slabut de altfel) si Tangled. Oricum, noul Toy Story primeste o recomandare, datorita stilului sincer de animatie si naratiune, fara briz-brizuri si complicatii. E o animatie 3D simplut construita , nu foarte amuzanta , dar suficient de interesanta incat sa n-ai impresia ca ai pierdut o ora jumatate din viata.

-Acum nu stiu daca a existat vreo legatura cu moartea  HDD-ului,  dar zona in care stau momentan e mai prost electrificata decat un cort din Vama. Sunt convins ca vecinii le-au trimis celor de la Enel toata simpatia pana acum. Nu de alta, dar in ultima saptamana au fost trei pene mari de curent (una durand vreo 6 ore) , iar de cateva luni , fluctuatiile de tensiune sunt la ordinea zilei. Nu le-as dori responsabilor cu cablarea (ca de-aici e baiul) si cu mentenanta sa aiba vreodata pe cineva care sa depinda urgent de reteaua electrica. Sa vad cum o sa le spuna celor cablati la aparate de mentinere a vietii ca ”se rezolva imediat”.

-Ca veni vorba de HDD, are cineva vreo idee despre motivele pentru care ar crapa un Seagate Momentus de 500GB (5400 rotatii, de laptop) incastrat intr-o carcasa antisoc ? Nu vorbm de erori logice ci de celebrul ”click of death”. Sasaielile si paraielile au aparut in ultima saptamana desi n-am vazut o corelare directa cu problema electricitatii, dat fiindca alimentatorul a ramas intreg. N-am avut probleme cu schimbarea lui in service (intr-o zi jumatate am avut altul nou), dar inca ma intreb ce naiba l-a facut sa-si dea duhul la sapte-opt luni de functionare. Eroare de fabricatie ?

P.S :  Intr-o alta nota, nu pot sa nu observ reclama de la Kia Soul, o masina cu un design al naibii de ciudat despre care am mai discutat. In reclama mentionata, producatorul isi compara constant creatia cu un prajitor de paine si cu o masina de spalat. Good one, Kia !

Ca de obicei, variantele pe larg vor aparea pe bangyourbrain . Din fericire, cum sistemul de publicare este incet , am decis ca cititorii blogului sa aiba , ca intotdeauna, intaietate. Intarzierea a fost produsa si de faptul ca unele materiale erau asteptate de ceva vreme. Iata deci sapte bucati muzicale gustate in ultima vreme :

Sabaton – Coat of Arms (2010)
Nota : 8.3/10

Pe cei de la Sabaton i-am descoperit odata cu epicul Primo Victoria. In cazul unei recenzii recente, le-am recunoscut meritul de a fi lasat o pata de culoare pe atat de pestrita scena power. Problema cu albumele care au urmat lui Primo Victoria a fost lipsa diversitatii. Attero Dominatus a fost aproape ”un B-Sides” pentru Primo Victoria  iar Metallizer a fost o remasterizare. Din fericire, The Art of War , materialul din 2007, s-a salvat si a iesit in fata prin cateva bucati excelente. Pe de alta parte, pastrand ”traditia”, Sabaton nu forteaza deloc nota pe Coat of Arms.
Desi nu-i la fel de bine inchegat ca Art of War, e mai rapid si apasator decat precedentul, iar vocea de sergent ragusit a lui Broden contribuie la atmosfera. Pe langa asta, suntem tratati si cu vreo doua solouri de zile mari. Ce deranjeaza insa este aparenta incremenire in proiect si faptul ca oamenii se iau mult prea in serios. Piese cu riffuri excelente precum The Last Solution sunt aproape facute praf de versurile despre persecutia evreilor si de corurile total nepotrivite. Uprising la randu-i se incovoaie sub povara unor versuri neinspirate. Pe de alta parte, exista si doua momente cand tocmai aspectul asta salveaza piesa. The White Death, despre un mai putin cunoscut erou de razboi finlandez, Simo Haya, suna al naibii de ”epic”. Ultima piesa, Metal Ripper, urmeaza traditia Sabaton de a oferi un tribut trupelor ce i-au influentat. Structura lirica este bazata exclusiv pe versuri celebre ale unor trupe mari.
Mi-ar fi greu despre Coat of Arms ca e slab. Nu e, iar piese ca Midway, Saboteurs sau Screaming Eagles onoreaza traditia trupei. Din pacate, traditia trupei devine obositoare si uneori intervine nefast in procesul de creatie.

2.Eluveitie
Everything Remains as it Never Was (2010)
Nota : 9.0/10

Pe langa impedimentele legate de timp, am amanat recenzia ultimului material Eluveitie dintr-un motiv pur subiectiv. Avand in vedere ca primele doua albume full ale trupei au fost aur curat pentru mine si ca albumul acustic ma dezamagise, voiam ca ”Everything Remains…” sa imi placa. Lucrul asta era cu-atat mai greu cu cat elvetienii , promovatori ai unui stil deosebit de folk metal, au reusit sa ridice standardul in doar cativa ani.
Dupa cateva ascultari, am fost nevoit sa ader la verdictul altor ascultatori : este un album scris in stilul Slania, cel mai bun material al trupei. Este la fel de bun ca Slania ? Greu de spus , are cateva piese fresh si excelent scrise dar nu este la fel de coerent. Everything Remains as it Never Was se deschide cu un intro instrumental urmat fiind de piesa care da titlul albumului, bine executat, insa eclipsata de Thousandfold, piesa cu videoclip.  Urmatoarele doua piese, Nil si Essence of the Ashes sunt la randul lor bucati solide de folk metal si sunt printre cele mai bune de pe album. Everything Remains… nu ne mai rezerva multe surprize in continuare, desi Quoth the Raven, Setlon si Semipheral Embers nu dezamagesc.
Per total, am observat o oarecare agresivizare a chitarelor electrice  si a vocii lui Chriegel pe cateva piese. Sa zicem ca oamenii compenseaza dupa un album acustic. Desi i-am pus deja stampila, Everything Remains as It Never Was este un album recomandat. Daca sunteti fani Eluveitie, il veti gusta pana la ultima nota. Daca sunteti doar ascultator ocazional al genului, nu va va dezamagi. Chiar daca nu a avut impactul Slania, materialul din 2010 al trupei este un album sincer si bine scris.

3.Fintroll
Nifelvind (2010)
Nota : 8.5/10

Fintroll este genul de trupa ”de referinta” pe care amatorii genului o reduc la doua albume : Jaktens Tidd si Nattfodd. Dupa renuntarea primului solist vocal (Katla) si dupa plecarea ulterioara a inlocuitorului lui, trupa s-a indepartat treptat de radacini. Folk metalul inspirat din humppa,  pe care, alaturi de Korpiklaani, Fintroll l-a ajutat sa se impuna, a alunecat treptat spre viking si pagan.
Albumul trecut nu a reusit sa ma miste prea mult. Asta nu pentru ca ar fi fost slab, ci pur si simplu pentru ca nu mai avea scanteia care pusese trupa pe harta de la bun inceput. Nifelvind sau ”Vantul din Iad” mi-a rezervat insa o surpriza placuta. Desi nu seamana cu ce scoteau oamenii in 2001, este un album matur si suficient de ”fresh” , incat sa ciuleasca niste urechi.Dupa unul dintre cele mai bune introuri auzite in ultima vreme (Blodmarsch), Nifelvind debuteaza agresiv cu o piesa a naibii de ”neagra”. Din fericire , Der Frusna Munnen si piesa ce i se succede ne aduc inapoi in zona folk prin cateva instrumente unice in peisaj. Formula se repeta ulterior, o mentiune speciala meritand si piesa Galgasang, complet acustica si cu o atmosfera deosebita. Fornfamnad si ultima piesa (o piesa bonus de fapt) amintesc destul de tare de germanii de la Equilibrium.
La capitolul parti deranjante, pot aminti din nou vocea solistului care nu ma convinge. Altfel, explorarea unor noi zone muzicale si diversitatea de pe noul album ii aduce pe Fintroll inapoi in categoria trupelor relevante pentru gen.

4.Kivimetsan Druidi
Betrayal, Justice and Revenge (2010)
Nota : 7.3/10

Cum de ani buni tratez fenomenul folk metal, am zis sa ma achit de datorii si sa ma aplec si asupra unor trupe mai putin cunoscute. Am auzit de Kivimetsan Druidi prin 2004 cand incercau sa dea nastere unei combinatii numite de ei ”Rock’n Troll”. Demo-ul de-atunci mi-a placut, insa timp de mai multi ani n-am mai auzit mare lucru de la trupa. Am aflat intre timp ca oamenii au schimbat componenta si s-au orientat spre un folk-metal mai ”mainstream” (daca se poate vorbi despre asa ceva).
La ce va puteti astepta : Riffuri grele, armonii folk facute din chitara si clape , o voce guturala si o voce feminina de symphonic-power peste. Solista, o blondina cu bust generos, are cateva momente de stralucire pe album. Cu toate astea, ma declar oarecum dezamagit de noua directie Kivimetsan Druidi. Melanjul asta de stiluri nu aduce ceva cu-adevarat nou (spre deosebire de ce putusem asculta pe materialele de debut). Mai mult, faptul ca albumul de fata a fost precedat de unul pe aceeasi linie (de pe care puteti urmari si un clip), imi spune ca nici viitorul nu ne rezerva surprize.
Sunt destule bucati muzicale placute pe Betrayal, Justice and Revenge. Aesis Lilim si Chant of the Winged One au reusit sa ma atinga. Totusi, materialul nu va darama idoli si nici nu va impune trupa ca pe o referinta a genului. Sunt pur si simplu multe trupe mai bune in zona asta.

5.Keep of Kalessin
Reptilian (2010)
Nota : 8.1/10

Trebuie sa recunosc ca Reptilian este probabil cel mai controversat material pe care am pus mana in ultima vreme. Inceputa ca o trupa de black-metal norvegian ”adevarat”,  Keep of Kalessin parea sa-si fi dat obstescul sfarsit la finalul anilor 90′. Din fericire pentru fani, Obsidian C, fondatorul trupei, a reinviat-o in 2006 cu albumul Armada, album propulsat si de noul solist, Thebon. Albumul urmator, Kolossus, bine primit de critici, a inceput sa nasca oarecare intrebari cu privire la directia trupei. Etichetata acum ca ”extreme metal”, trupa parea sa alunece treptat spre sonoritati simfonice.
Nemultumirea fanilor si a colegilor de bransa s-a agravat cand Keep of  Kalessin au ajuns in finala concursului Eurovision Norvegia cu piesa The Dragon Tower. ”Dovada de curaj sau vanzare ? ” urlau revistele online. Cum bucata cu iz de Eurovision se regaseste remasterizata pe album, ar trebui probabil sa spun cat de mult s-au vandut Keep of Kalessin. Dimpotriva, Reptilian e un album destul de bun. Pentru mine si nu numai, semnul distinctiv al trupei ramane intensitatea, acea capacitate de a fi ”bombastici” fara a cadea in penibil. Din punctul asta de vedere, materialul respecta linia.The Dragontower, cu tot scandalul aferent, e o piesa bunicica si probabil cea mai ”linistita” de pe album. Judgement si The Divine Land m-au prins destul de repede, iar ultima piesa, un epos de 14 minute, are cateva momente absolut spectaculoase. Ar fi totusi de mentionat e ca, ascultand Reptilian, nu am avut niciodata impresia ca ascult black metal. Eticheta de ”extreme metal cu influente simfonice” nu pare nepotrivita.
Prin urmare, daca sperati la o intoarcere la origini, Reptilian va dezamagi crunt. Daca v-a placut Kolossus si daca sunteti dispusi sa ascultati un album bun de metal extrem, Reptilian merita inclus in playlist.

6.Orden Ogan
Easton Hope (2010)
Nota : 8.1/10

Acum doi ani cel de-al doilea album Orden Ogan ma pusese pe ganduri. Era o mostra de power metal bine executat dar care reusea cumva sa nu se sufoce in formula ”simfonica” , formula ce a ingropat practic genul.  Epic, apasator si cu o doza de influente folk, materialul sugera ca Orden Ogan  ar putea candva sa fie competitori pentru ilustrii lor conationali.
De la coperta de album pana  structura pieselor,  Easton Hope nu dezamageste. Dupa un intro de clape si vioara (Rise and Ruin) , albumul te loveste cu Nobody Leaves, o piesa mai grea decat obisnuitele genului. Goodbye trimite puternic spre greii de la Primal Fear, pe cand Welcome Liberty se scufunda prea repede in coruri. Nothing Remains , preferata mea, si soptitul Requiem iti amintesc de ce asculti de fapt albumul. Of Downfall and Decline este iar o piesa care merita atentie. O varianta orchestrala a piesei This Is serveste drept bonus si sta destul de bine pe propriile-i picioare.
Sa nu ne amagim totusi : Orden Ogan este in definitiv o power metal. Corurile te pot irita rapid pe unele piese. La fel se intampla si cu vocea solistului. Desi nu te loveste cu acelasi falsetto scartait pe care-l auzi la sute de trupe, vocalul pare sa aiba probleme cu acutele si pasaje de trecere. De asemenea, imi e greu sa inteleg de ce trupa a ales a promoveze prin videoclip piesa We Are Pirates . Nu doar ca exista cateva trupe vizibil mai pricepute in problema ”piratilor” , dar sunt cel putin 3 piese pe album mai bine construite.
Drept concluzie , Easton Hope este un album de power metal placut auzului, deci o raritate pentru un gen atat de aglomerat. Albumul nu va produce revelatii uluitoare celor care nu agreeaza genul, desi are capacitatea de a atrage noi fani.

7.White Wizzard
Over the Top (2010)
Nota : 8.5/10

In ultimii ani, metalul american mi-a produs mai putine surprize placute decat echipa nationala de fotbal. Asa cum un jucator vedeta nu poate salva un meci, nici trupe precum White Wizzard nu imi pot elimina complet dubiile.
Dar destul despre frustrarile personale si sa ne intoarcem la metalele noastre. White Wizzard face ceea ce putine trupe mai au curajul sa faca : canta un heavy metal clasic, ancorat in inceputul anilor 80′. Putin Maiden, putin Judas, putin Dio si putin din spiritul care a dat nastere genului. Ce-i mai fain e ca, desi se autoironizeaza constant, reusesc sa fie suficient de credibili si pentru publicul mai batran (spre deosebire de Steel Panther, de exemplu).
Desi nu sunt la prima incercare discografica sau videografica, Over the Top este primul material al trupei care-i aduce cu-adevarat in prim plan. Cu un videoclip ilar (un fel de Twisted Sister filmat cu o camera de mobil),  dar cu o muzica numai buna de ascultat live, White Wizzard nu sunt dornici sa dispara prea curand din peisaj. Piese cu nume sublime ca High Roller, Live Free or Die, Out of Control si Death Race sunt un omagiu (fie el si putin ironic) celor ce rupeau scena cu mai bine de 20 de ani in urma.
Melodia este acolo, vocea in falsetto este acolo si la fel si alternanta dintre riffurile melodice si grele. Ce imi pare ca lipseste pe multe piese este forta. White Wizzard da uneori impresia ca se abtine de la a se desfasura. Mi-as dori sincer sa fie ceva intentionat, un simplu preview pentru ce va urma. Nu de alta, dar dupa Over The Top, imi e clar ca voi mai auzi de White Wizzard.

P. S : Stiu ca postul e imens si cam greu de digerat. Chiar si asa, am taiat destul de mult din cateva recenzii. In general nu dau note albumelor insa acum am revenit la un sistem de notare mai vechi, unde nota este media dintre instrumental, versuri, productie, originalitate si durata de viata (cat supravietuieste in playlist). In general includ si alte variabile dar pe cele cinci le-am pastrat constante in evaluare.

]]> http://www.krossfire.ro/muzici-de-batalie/feed/ 25 http://www.krossfire.ro/glosar-de-criza-justitia/ http://www.krossfire.ro/glosar-de-criza-justitia/#comments Wed, 27 Jan 2010 18:56:00 +0000 krossfire http://www.krossfire.ro/?p=4061 Revigoranta lipsa a televizorului ma face sa am retineri in fata televiziunii online, fie ea si live. De data asta a venit randul randul Realitatii sa loveasca subtil, cu titlul ”PDL-ist la puscarie!”. Avand ghinionul sa nimeresc in plina emisiune Realitatea Zilei, m-am trezit prins in mrejele pseudojurnalismului promovat de Razvan Dumitrescu, acest Torquemada anti-portocaliu. Cu afinitati mai mult decat evidente, moderatorul emisiunii a inecat o stire, de altfel importanta, in atacuri politice. Motivul ar fi fost ca unul dintre reprezentantii PD-L,  primarul valcean Mircia Gutau, risca puscaria.

Cazul este pe cale sa devina subiect de disectie in presa, asa ca puteti incepe cu articolele locale.  Sa repet mai rar, ca sa inteleaga si domnul Dumitrescu : un PRIMAR, deci un membru al ADMINISTRATIEI PUBLICE, este pasibil de puscarie ! Parca e ceva mai important si mai rar intalnit decat ”PD-List la puscarie!”. Nu spun ca partidul nu are importanta . Are, dar nu suficienta incat sa anuleze complet stirea. Condamnat miercuri la trei ani jumatate de inchisoare pentru un dosar de coruptie din 2006, Mircia Gutau si complicele viceprimar nu sunt inca dispusi sa capituleze. Pe langa promisiuni de recurs la CEDO si discursul alarmat al avocatilor, situatia ramane aceeasi : s-a emis o condamnare RELEVANTA pe baza unui dosar de coruptie.

Pentru cei care-si beau cafeaua sau ceaiul in fata calculatorului si s-au plictist deja, cred ca merita sa explic si titlul. Arestarile, condamnarile si acuzatiile grave din ultima vreme arata ca odata ajuns cutitul la os, exista oameni in justitia romaneasca dispusi sa ”lase de la ei”. Macar asa de fatada : un condamnat aici, un arestat acolo. Nu de alta, dar nu mai sunt suficiente fonduri pentru indulgente politice.

Acum urmeaza si partea intens subiectiva a povestii. Coincidenta face sa fiu din Ramnicu Valcea si in ciuda ultimilor ani petrecuti in capitala, sa cunosc, fie si superficial, realitatea valceana.  Mircia Gutau si Nicolae Dicu au fost retinuti si inchisi acum trei ani, in acelasi caz. Vorbim de arest preventiv pe mai multe luni , nu de un simplu detaliu birocratic. Desi acuzatiile la adresa primarului au continuat pe linia constructiilor ilicite, excesului de borduri si a fondurilor jonglate, omul a mai prins un mandat. De ce ? Pentru ca in continuare Ramnicu Valcea arata a oras, nu a comuna interbelica , pentru ca deszapezirea functioneaza, pentru ca exista banci (la suprapret, spun unii), exista trotuare din piatra cubica si pentru ca o comparatie cu Sibiul nu este deplasata. Meritele pentru starea orasului pornesc de la un alt edil dar asta-i alta poveste. Totusi, Valcea este mult mai ”urban” decat ar putea fi vreodata Sectorul 5 (includ aici si Cotroceniul), sector condus de un individ afundat pana la cot in banii publici. E mult mai curat decat imparatia lui Mazare si vizibil mai civilizat decat regatul lui Oprisan. Sa nu-mi spuneti ca baietii astia nu s-au jucat de-a spaga in viata lor…

Desigur, faptul ca primarul inca se bucura de simpatie populara (nu complet nemotivata) nu-l scuza de acuzatia de a fi pretins 50 000 de euro drept spaga. Numai atat ? Sunt convins ca cei amintiti mai sus deja fac bancuri cu ”Gutau” . Cat de neprofesionist politic sa fii incat sa incerci sa furi atat de putin si sa fii prins in flagrant ? Trist dom’le, nu se mai fac tepari ca alta data !  Desigur,  sarcasmul ne-ar putea aduce la gluma ”preturilor de provincie”.

Ce incerc eu sa spun aici nu este ca primarul ar trebui iertat doar pentru ca nu si-a transformat orasul in asezare tribala (din nou, vezi Sectorul 5). Nu e o scuza, cum nici suma respectiva s-ar putea sa nu fie un accident. La fel de departe este si gandul de a lua  in vreun fel apararea PD-L : e totusi vorba de un om sustinut si promovat de ei. In acelasi context ma intreb totusi daca apartenenta la  un alt grup politic , unul cu traditie in dosare de gen, ar fi schimbat situatia.

Intr-un final, indraznesc sa sper ca, daca tot am inceput sirul arestarilor si condamnarilor de fatada, sa ochim si pesti mai grasi. Se cunosc speciile, sunt somonii si casalotii care incaseaza 3-4 milioane de euro pe contract. Se apropie raportul UE si e criza. Macar acum sa pescuim putin…

P.S : Cu tenta ironica sau fals inspaimantata, zeci de siteuri au simtit nevoia sa redea un citat din Florin Salam. Citatul, desi cu greu poate fi numit asa, era o acuzatie de conspiratie nazista impotriva tiganilor si a accesului lor la Eurovision. Ar fi simpatic sa detaliez dar…noi chiar am ajuns sa ascultam ce spune Florin Salam ? Nu-i suficient ca deschide gura ca sa behaie, trebuie sa-i ascultam si comparatia rasiala cu negrii din America ?

Intervievand pasiv mai multi prieteni, amici si colegi am observat aceelasi optimism debordant pentru anul care tocmai a inceput .Pe scurt, va fi un an nasol.Nici macar nu-i vorba de criza financiara sau de alte magarii care tin de politica, romani sau previziuni maiase. E vorba de faptul ca o criza de orice tip are capacitatea de a sparge balonul ala stralucitor pe care-l umflam zilnic dupa cafeaua de dimineata. Defularile isi  fac de cap, constientizarea propriei conditii la fel si uite asa ”Un An Nou Fericit” devine treptat un fel de ”Hai ca trece si asta !”. In momentele astea apar asa numitele perioade de ”tacere” sau de cautare tacita.

La randu-mi vad noul an ca pe un al schimbarii si al deciziilor asumate. Domeniul in care m-am invartit in ultima vreme nu ma mai atrage asa cum o fac pasiunile copilariei (beletristica si game designul). Pana una alta, sper sa pot fi ceva mai mandru de articolele de pe blog si sa ma tin de promisiunile pe care nu am apucat sa le onorez in 2009 pe motiv de zile prea lungi si nopti prea scurte.

Cum schimbarea nu da semne ca ar vrea sa vina de la Obama , voi accepta 2010 ca pe un reflector, unul care lumina putin ceata din ultima vreme. Publicatiile mor pe capete, la fel si alte forme la fel de neinteresante de media. Cotatia leului scade in ritm cu publicul preocupat de problema. Vad undeva o linie finala trasata pe la jumatatea lui 2011 cand inca sper sa ne citim lucizi si sanatosi. Vorba lui Iglesias, ”Viata merge inainte”,  dar uneori parca te mananca undeva sa-i pui piedica.

P.S : In asteptarea unui articol mai bun, ramane sa recomand The Invention of Lying ca o comedioara decenta si sa va las sa va holbati la poza asta din 2007 aparuta intr-un ziar quality, chipurile. Altfel, daca vreti ceva mai interesant de citit ar merita sa aruncati ochii pe un top al mortilor trecute cu vederea din 2009. Nu de alta, dar poate nu v-au ajuns valorile care au trecut pe langa noi in timp ce ne vaitam ca vine Apocalipsa financiara.