Ma gandeam sa fac o pauza de la obisnuitele inflamari sociale. Prilejul mi l-a dat concertul de la Bucuresti al lui Bob Dylan.

Batran sau nu, fosta glorie sau legenda vie, ma asteptam sincer ca la un concert Bob Dylan sa se fi strans lumea buluc. Ori, in incinta improvizatiei numite Zone Arena, nu cred sa fi fost mai mult de 7-8000 de oameni. Cam un sfert din ce s-a strans pe la alte concerte. Daca tot a venit vorba de spatiul desfasurarii, merita sa ne aplecam putin si asupra mutarii lui din Iolanda Balas Soter la mama naibii.Emagic si-a motivat alegerea pe motivul accesului in tribune.

Cum spectatorii nu gusta glumele organizatorice ar fi de spus urmatoarele : Zone Arena este un jeg, o bucatata de pamant ingrajduit din zona Pipera. Ideea de ”gazon” e o gluma, scaune n-au fost nici la gazon A iar tribunele au fost minuscule. Lipsa ecranelor LCD a fost resimtita serios de spectatorii din spate. Asta nu era concert de calcat in picioare. Sonorizarea a fost tipica pentru Romania, acceptabila, dar nu la inaltimea evenimentului. Problema jetoanelor de cumparare a fost rezolvata multumitor, preturile bauturilor au fost ok iar toaletele curatele si suficiente. Un mare ”fail” primeste lipsa cosurilor de gunoi care a dus la munca dubla pentru cei insarcinati cu salubrizarea.

In deschidere au cantat Bucium si Alifantis. Despre Bucium am mai scris si imi plac. Nu le-am prins tot recitalul si nu stiu cat de potrivita era muzica lor pentru eveniment, dar n-am auzit plangeri. Alifantis, cu tot respectul pentru muzica lui, n-are ce cauta pe scena deschisa. E muzica de interior – unul select, dar tot interior. Multinstrumentist, carismatic …dar cu o muzica sforaitoare si blocata in peisajul compozitional romanesc al anilor 70′-80′.  Selectia de piese a fost excelenta (a trecut prin toate piesele cunoscute), dar nici asta nu l-a salvat. Cred ca maximul de intensitate al recitalului lui a fost cand a  cantat  ”Inscriptie pe un inel” si cand l-a mentionat pe raposatul Pitis.

Dylan a urcat pe scena putin dupa 20.30 si a intampinat destul de rece si absent publicul. Era totusi un concert premiera. Omul e inca in putere,  iar pe langa voce a bagat sanatos chitara, clapa si muzicuta. Ultima a fost intens apreciata, mai ales pe piesele unde facea parte din lead. Instrumentistii au fost la inaltime si peste, Kimball si Sexton avand o chimie remarcabila. Concertul a fost atmosferic, curat si fara probleme dar…exista un dar. Multi dintre fanii lui Dylan de-acum 20-40 de ani s-au declarat nesatisfacuti de playlist. Nici eu nu as spune cu mana pe inima ca a fost grozava. De ce ? Pentru ca intr-o ora cincizeci de concert am auzit vreo cinci piese clasice si destul de multe bucati de pe materialele noi.

Da, prima piesa a fost Rainy Day Women. Da, a cantat Highway 61 si Just like a woman (unde a gesticulat aferent) iar la final a bagat un Like a Rolling Stone si All Along The Watchtower. Cu toate astea, n-am auzit :  Blowing in the wind, Mr.Tambourine Man, Knocking on Heaven’s Door , Don’t think twice sau The Times – They’re a-changing. Da, stiu ca nu prea mai canta piesele de protest, dar totusi… De asemenea, cineva murmura ca nu se astepta la vocea grava si ragusita a lui Dylan. Omul nu mai canta de mult suierat si nazal si asta nu-i un lucru rau. Cel mai clar s-a observat pe ”Like a Rolling Stone” unde a incercat un refren clasic. Obositoare a fost si incapatanarea de a folosi mai mereu intreaga orchestra. Asta a facut ca multe piese sa se piarda intr-un melanj muzical placut, dar amorf. De-asta poate nici n-am prins mai multe titluri. Pe de-o parte, ideea de ”interpretare” este esentiala in orice concert live. Am recunoscut printre altele Jolene si ‘”The Levee’s Gonna Break” cantat mai mult ca Led Zeppelin decat in stil clasic (la fel cum All Along the Watchtower l-a luat tot pe stil Hendrix).

Concertul a durat mai putin de doua ore, incluzand pauzele aferente.  A fost deci, un concert scurt. Dylan a plecat de pe scena pe la 22.25 si dus a fost. Omul nu s-a lasat induplecat sa revina, asemenea lui Cohen. In perspectiva, desi nu mi-a parut deloc rau de bani, Dylan a fost mult sub Cohen ca organizare, durata, atitudine si selectie de piese. Bob Dylan a incercat sa ne arate un artist modern, schimbat, diferit de rebelul cu chitara pe care-l asculta ilegal generatia dinainte. Nu s-a schimbat atat de mult  incat sa dea un rateu gen Tiersen , dar s-a schimbat suficient incat sa ridice niste semne de intrebare.  Da, a fost un concert fain dar au fost destul de multi fani care se asteptau la mai mult, la o trecere prin intreaga cariera a ”poetului cu chitara”. Cohen a facut asta si asta e probabil unul dintre motivele pentru care a stralucit mai mult in ochii fanilor.

(Sursa imaginii)

Am vazut o groaza de oameni de radio, si la gazon A si la gazon B. Pe langa ei, s-au perindat destul de multe vedete de televiziune (il observasem pe Tuca), un chitarist de la o trupa romaneasca intrata indeclin  si multe ”personalitati mondene”. Ma asteptam sa vad mai multa lume din blogosfera, mai ales la cat s-a discutat pe tema acum vreo luna. Doar pe Zoso l-am intalnit si  am mai prins si cativa fosti colegi de facultate. Din nou : putina lume, foarte putina !

Altfel, publicul a fost cat se poate de romanesc. Imbulzeala, intrat in fata  si tot asa. O mentiune speciala merge la puberul in tricou albastru cu ”mesaj” si la minunatii lui prieteni. Da, carliontii si coada ta fac extrem de cool si la fel si prietena incapabila sa-si traga doua ore pantalonii peste talie. Da, faptul ca filmai cu iPhone-ul , si tu si hipsterita roscata  din fata, va fac superbi in ochii nostri. Randul din spate iti multumeste enorm pentru ca te-ai bagat ca un animal in fata la 20.20, pentru ca la 2 minute iti pupai prietena balanganind din cap si ca simteai nevoia sa te misti constant desi erai cel mai inalt din zona. De fapt, o mentiune speciala merge la toti oamenii care au filmat constant cu iPhoneurile  : stim ca aveti un smartphone supraevaluat si vandut la suprapret, stim ca ati dat trei luni de salariu pe el si mai stim si ca filmeaza teribil de prost.

Nici hipopotamul simpatic care a lovit vreo doua femei pentru a-si baga nevasta si copilul in fata nu e de neglijat. Cu ceafa cat un ecran cu plasma, un tricou AC/DC jigarit , ochelari pe chelie si nametag, omul a simtit nevoia sa puna emfaza pe ”Lasa mai, ca n-avem noi loc dar ne facem”. Altfel, de remarcat au fost si fumatorii. Deosebit gest, sa-ti scoti tigara intr-un spatiu de 20 de centimetri si sa afumi 5-6 oameni de-odata. Chiar nu intereseaza pe nimeni de ce fumezi, daca esti dependent si alte tampenii. Cat timp agiti ca o maimuta epileptica tigara in aer, e un gest marlanesc.

Ar fi interesant de spus ca media de varsta la concertul asta a fost chiar ”media de varsta”. Am vazut si extremele, am vazut foarte multi tineri dar si destui din generatia veche. Am vazut si un concert foarte fain, dar cam scurt si departe de ce-ar fi trebuit sa fie venirea lui Dylan.

P.S :  Intr-o nota lipsita de legatura cu restul insemnarii, am observat ca Patriarhia considera ca este nevoie sa se investeasca 400 de milioane de euro in Catedrala Mantuirii Neamului. Maimutele care comentau sub articol erau extrem de ingrijorate ca nu mai vine manturirea daca nu facem minunea.  Nu se intreba nimeni cati copii ar putea fi adunati de pe strada cu banii aia. Da, ne dorim enorm o alta Casa a Poporului , una cu o cruce pe ea !

40 Comments »