Ai rabdare…
Posted by krossfire on 22 Feb 2008 at 03:54 pm | Tagged as: Social, Cultural, Politic
Surprinzator dar titlul nu se refera la rabdarea pe care trebuie sa o aiba cititorii pana la un articol mai solid din partea mea, ci chiar la notiunea de rabdare.
Rabdarea in sine este laudata permanent ca fiind o virtute. Problema principala cu aceste laude aduse rabdarii este ca majoritatea provin din ”intelepciunea populara” sau nu sunt indeajuns de specifice. Fie ca pornim de la generalul Sun Tzu care considera rabdarea si timpul arme preferabile in orice situatie, de la parabolele biblice sau de la vechile proverbe arabe (”Saracul fara rabdare este candela fara undelemn”) vom gasi zeci de mostre de intelepciune in care rabdarea triumfa.
Nu cred ca este cazul sa mentionez ca traim intr-un secol al vitezei. Rabdarea inseamna timp si daca este sa mergem pe filonul capitalist : timpul inseamna bani. In ce conditii este indicat oare sa ai rabdare ? Mai este rabdarea o virtute ?
Rabdarea in situatiile in care iritarea nu ar aduce absolut nimic in plus precum cozile enorme sau certurile cu functionari idioti poate fi considerata o virtute sau cel putin o trasatura a celor cu stapanire de caracter (sau fara altceva mai bun de facut). Pe de alta parte, rabdarea cu oamenii nu mai este posibila si de cele mai multe ori nu mai este nici indicata.
(Situatie in care rabdarea este singura alternativa, nu neaparat cea potrivita. Poza preluata de pe infobc)
PR-ul ne spune sa investim in oameni insa scopul final este sa scoatem profit, din aceeasi oameni. Managementul vorbeste despre eficienta angajatilor, HR-ul despre adaptare. Pana la urma toti termenii astia americanizati (insa utili pentru a elimina confuziile) vorbesc despre acelasi lucru : Angajatii trebuie sa devina eficienti cat mai rapid. Nu se mai pune problema de a sta sa-i explici pas cu pas unui angajat care se presupune ca stie ce face. Remuneratia va fi in conformitate cu randamentul.
Este de discutat moralitatea unei astfel de gandiri insa utilitatea ei pentru patroni este evidenta. Unii (si ma numar printre ei) aplica deseori aceste principii in viata de zi cu zi. In conditiile in care esti implicat intr-un proiect si muncesti destul de mult, daca ai imprumutat ceva, daca ai nevoie de ajutor de la o persoana datoare, rabdarea nu ar trebui sa-ti stea in cale in ciuda posibilitatii ruperii unor relatii. O persoana de caracter nu iti va spune sa ”ai rabdare” atunci cand ai o urgenta.
Una dintre consecintele tragice ale rabdarii este lipsa de punctualitate. Inventia grotescului ”sfert de ora academic” a oferit de multe ori o scuza buna pentru nesimtirea crasa. Una este sa intarzii la fiecare intalnire 10-15 minute fara sa anunti si alta este sa suni inainte si sa-ti ceri frumos scuze. Nu este absolut nimeni obligat sa-ti tolereze tie intarzierile zilnice. Daca stii ca intarzii, scoala-te mai devreme, pune-ti remindere insa nu imi arata cu obstinenta ca ”asta esti tu” pentru ca nu ma intereseaza (pot spune la fel de bine ”asta sunt eu” si sa nu tolerez absolut nicio intarziere, nici macar pe-a mea).
Obsesia mea pentru punctualitate mi-a atras anumite critici dar mi-am permis sa le consider nefondate in conditiile in care o intarziere neprevazuta poate fi anuntata prin telefon.Pot astepta si 30 de minute daca cineva are bunul simt sa anunte asta cu destul timp inainte (ar fi de preferat sa nu fi plecat). Daca nu sunt anuntat si trec cinci minute peste ora de intalnire exista o posibilitate de 90% sa plec. Dau cele cinci minute in eventualitatea unor probleme de ”fus orar”. Aici includ si intarzierile neanuntate din partea prietenelor, deci ”amorul” nu este o exceptie.
De cand ma stiu am intarziat de trei ori mai mult de cinci minute : De doua ori in liceu si odata la facultate. In primele doua cazuri am fost nervos pentru ca am fost asteptat (eu n-as fi facut asta) iar in al treilea caz mi-am cerut scuze pentru ca aveam nevoie de cateva materiale didactice si pentru ca Metrorex sunt intr-adevar imbecili. In toate cazurile am anuntat. Desigur, se poate face o diferenta intre o intalnire colegiala in care timpul petrecut intre amici compenseaza cumva statul in frig pentru ”acel prieten mai lent” insa in cazul unei intalniri de afaceri , intarzierile neanuntate se traduc direct prin lipsa de seriozitate. Cel mai mare grad de nesimtire se intalneste in momentul in care intarziatul este cel care are nevoie de ajutor sau de un anumit obiect.
Rabdarea, o virtute ? Se prea poate sa fie, dar nu cand este pe banii si nervii mei…
P.S : Romarg mi-a trimis niste mailuri despre o ”mentenanta” ceva asa ca s-ar putea ca blogul sa aiba perioade in care sa nu fie accesibil astazi si maine. Voi posta cat de curand un post detaliat despre armele de autoaparare. Pana atunci, sa nu uit sa-i dau credit lui A.Faith pentru faptul de a fi postat si comentat inaintea mea intamplarea cu prezervativul.
P.S2 : In alta ordine de idei am inceput sa scot din blogroll oamenii care m-au scos la randul lor sau care au uitat de blogul asta presupunand ca si eu as fi uitat de-al lor. Nasoala treaba. Daca scot pe cineva accidental, raportati ! De asemenea, am mai trecut cativa oameni de la ”De citit” la prieteni pentru simplul motiv ca nu scriu constant in blog. Prima categorie ii include pe cei care scriu de minim 2-3 ori pe saptamana, nu are neaparat legatura cu o calitate a posturilor.
P.S3 : Nu in ultimul rand, multumesc pentru voturile de la roblogfest.
De regulă am răbdare cu chestiile importante, încerc să nu mă enervez prea tare când ceva nu merită efortul.
În ultima vreme nici eu nu mai tolerez întârzierile (de când nu mai întârzii eu, m-am lecuit în cele din urmă).
Odată am plecat după 5 minute (cum ziceai şi tu, eu fiind acolo la fix) şi persoana cu care trebuia să mă întâlnesc s-a urcat în autobuz după mine şi mi-a spus că sunt prea exigentă. Ce am mai răs, era prima oară când călătorea cu autobuzul:D
Eu sunt adeptul miscarii Slow. Am un simt bun al timpului, dar nu ma grabesc. Daca e vreo intalnire,ceva, de obicei vin chiar cu 10 minute mai devreme, ca sa fiu sigur ca nu voi intarzia. Iar in privinta altor chestiuni, sunt metodic si linistit. Why hurry?
Dupa ce am terminat de citit postul m-am simtit de parca cineva mi-a tras o palma dupa ceafa.
)
Acuma serios vorbind, am probleme seriose cu notiunea timpului si nu stiu cum sa le rezolv. De cand ma stiu n-am reusit sa fiu punctual, fie ajungeam mai devreme, fie mai tarziu insa m-am obisnuit sa anunt din timp de fiecare data cand intarzii.
Răbadarea este un lux în lumea în care trăim. Şi, din nefericire, începe să devină o raritate în societatea din România. Îmi amintesc că întorcându-mă din străinătate i-am cerut unui prieten să mă aştepte la aeroport cu maşina. Nu numai că a întârziat, dar a venit dupa aproape 90 de minute. La care am fost întrebat: “Cum? Nu mă iei la înjurături?” Am dat vina pe trafic şi am ieşit din situaţie, dar momentul recunosc că a fost penibil.
Punctualitatea este o rara avis în multe ţări, inclusiv în Franţa. Am aşteptam odată doi francezi de am crezut că o să mor de nervi. Cât despre punctualitatea germană, nu a rămas decât mitul…
Clover : Iti dai seama ca nu era un articol tintit. Scuze daca am jignit sau ceva.
Sodium : Da, tu ai rabdare dar nu ii faci pe altii sa aiba rabdare din cauza ta
– si eu vin cu 10 minute mai devreme, asa programez…ma gandesc mereu ca apare ceva si 10 minute imi pot permite sa astept in timpul delimitat. 15 pe de alta parte, nu…
Anahoretus : M-am ars si eu cu punctualiatatea germana.
Stai linistit, inteleg punctul tau de vedere si nu am de ce sa ma simt jignit. Dimpotriva, inclin sa-ti dau dreptate.
Îţi dai seama că vei avea destul de mult de pierdut din cauza verticalităţii în privinţa întârzierilor. Nu m-ar mira să îmi spui că ai niţel sânge nemţesc
Totuşi, în opinia mea, a avea răbdare înseamnă a învinge timpul. Este o aroganţă ispititoare…
Bunica din partea tatalui e nemtoaica si am si doi veri nemti (daca se pune) din partea mamei
Foarte frumosa iluzie creezi in ultima fraza….
Krosfire,
faci cum vrei, daca vrei ma pui inapoi, daca nu, ma lasi la prieteni.
asa vreau eu sa scriu rar, am cateva motive pt care scriu asa.(poate o sa scriu intr-un post despre asta)
eu ma bucur ca am dat de tine si ma bucur de postarile care nu ma plictisesc
Thanks a lot…mai reorganizez maine din blog
Şi ce poate fi mai drăguţ decât atunci când îţi dai întâlnire cu cineva la o anumită oră pentru că EL are nevoie de ceva de la tine şi acesta întârzie (fără să anunţe, că deh..)?
Eu am o prietenă care întârzie mereu. Şi serios.. nu doar 5 minute. Că anunţă sau nu, deja nu prea mai contează. Din moment ce întârzie de fiecare dată, dă-o-ncolo de treaba, programează-ţi timpul bine.
O aşteptam odată cu încă o prietenă şi iar întârzia. I-am spus prietenei cu care eram: Hai să plecăm unde avem treabă. Când ajunge aici şi nu ne găseşte, o să ne sune şi-o să-i zicem unde suntem, să vină acolo. Dacă nu a putut veni la timp (pt a mia oară), să ne caute apoi…
Se temea prietena mea să nu se supere ”întârziata”.. Tot ea să se supere?
e foarte bun postul, şi ai dreptate când zici că răbdarea nu este un alibi ca să devii nesimţit, nici ca să profite alţii de tine. însă am următoarele obiecţii:
1. eu întârzii de foarte multe ori la ore şi cel mai tare mă doare când am programul de la 8 şi trebuie să mă trezesc. sunt nepunctual, dar nu din cauza răbdării, ci din cauză că sculatul de dimineaţă mă dezechilibrează. şi dacă vorbeşti de eficienţă, eficienţa mea la ora 8 este egală cu zero.
2. chestia cu aşteptarea. de obicei eu întârzii peste tot (şi am oleacă de sânge nemţesc, apropo de ce zicea Lucian Vasile), dar am avut de vreo două-trei ori prilejul să aştept şi mă simt foarte bine aşteptând. şi
3. totuşi, nu-i bună nici treaba făcută la repezeală.
comentariu la PS:
unt oameni care te trec la ei ştiind că, fiind anunţat de wp, ai să-i treci şi tu la tine pentru reciprocitate şi ai să le aduci trafic. după aia nu se mai sinchisesc. bine le-ai făcut.
Nu ştiu cu cine te-ai filat. Eu aşteptam ore în şir după ei…
Dida : Da, nimic nu poate fi mai dragut decat situatia descrisa. Cand cineva are nevoie de ajutor si intarzie la intalnire este dreptul tau sa pleci.
Radugo : E intr-adevar o diferenta. Dimineata la ora 8 este o corvoada sa te scoli. Eu am seminare in perioada aia si desi ajung la timp sunt intr-o stare destul de ciudata.
Anahoretus : Da, si eu dupa nemti..ziceam doar ca am putin sange nemtesc
Rabdarea e un lux pe care nu si-l permite nici o persoana cat de cat constienta de valoarea timpului. Mai ales cad e “asezonata” si cu ceva prostie cronica…
In ceea ce priveste “sfertul de ora academic”, nu sunt adeptul nici unei intarzieri. Am fost in stare sa o las si pe maica-mea cu ochii in soare cand a intarziat la o intalnire pe care o aveam cu ea. E drept ca mi-am luat-o pe urma, dar n-are importanta. S-a intamplat cu multi ani in urma.
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa păi atunci nu se pune
E o virtute rabdarea.
Eu nu am rabdare… si consider asta un defect.
Trebuie sa ai rabdare cand investesti ceva pana vin roadele…. daca nu o ai muncesti ca prostu’ pentru altii.
E necesara rabdarea in multe situatii…
@Radu
) Mie in liceu proful de mate mi-a scazut media la purtare din cauza numarului mare de absente datorate faptului ca de multe ori ajungeam in clasa cu 5 minute dupa el. Desi nu mi-am permis sa lipsesc niciodata de la ora lui, credea ca doar asa ma poate invata sa fie punctual, dar bineinteles ca n-a reusit. Cred sunt incorigibil la capitolul asta… 
)
Nu mi-as imaginat ca si tu esti genul de om intarziat.
Mantis : De acord cu sfertul…
Ion : E o diferenta in a investi ceva si aici nu stiu daca intervine rabdarea ci mai degraba un ciclu natural al lucrurilor.
Daca trebuie sa ne intalnim cu cineva pentru a stabili ceva ce ne e de interes. Persoana intarzie… trebuie sa avem rabdare… daca nu o avem pierdem.
Cam acelasi lucru e si cand avem interesul sa scoatem ceva peste un anumit timp…
Nu chiar, se presupune ca vei mai colabora pe viitor cu respectiva persoana.
Ce ciudat ca citind postul tau si vrand sa-ti raspund am intarziat la o intalnire si am facut pe cineva sa astepte.
La al doilea rand din comment mi-am dat seama ca trebuia sa fiu undeva si pentru asta n-am decat sa iti multumesc ca in mod bizar m-ai facut sa ajung, totusi, unde aveam de ajuns.
Eu intarzii mereu, peste tot, incep sa cred ca n-am sa reusesc niciodata sa ajung la timp.
Dar sa stii ca daca ai rabdare cu oamenii (la modul mai putin concret decat acela de a astepta la intalniri) cateodata ai multe de castigat – unii se deschid mai greu dar valoreaza mult.
In viata poti pierde multe daca nu ai rabdare , unele lucruri cer multa atentie si rabdare , iar cand lucrezi cu oameni conteaza cel mai mult
Nu poti grabi unele situatii , iar daca o faci e in defavoarea ta
Am invatat asta pe pielea mea , nu cred ca m-am vindecat total dar sunt pe drumul bun
Rabdarea depinde de situatie… Daca cineva intarzie dintr-un motiv obiectiv [intarziere la metrou / autobuz sau alte chestii neprevazute], inteleg. Pe de alta parte, daca cineva spune ca “ne intalnim la 5″ si apare la 6 fara nici o explicatie sau scuza, e foarte probabil sa nu ma mai gaseasca acolo
In schimb, rabdarea e utila in situatii in care a te arunca cu capul inainte inseamna practic sa-ti tai singur creanga de sub picioare.
Cred ca as defini rabdarea in termeni putin diferiti. Am rabdare atunci cand, desi emotional imi doresc ceva foarte mult, rational stiu ca momentul in care il voi primi este indepartat. Dar cunosc momentul si circumstantele. Am rabdare la coada la bancomat. Am rabdare la cantina la ora de varf. Am rabdare cand stau la semafor si cand imi planific cariera. Dar nu am rabdare cu oamenii care intarzie. Si nu ma astept ca ei sa aiba rabdare cu mine, desi sunt perfect constienta ca asta e cazul mereu cand ma duc acasa. Cand mi-am programat prima intalnire cu doi prieteni, in iarna, au intarziat 20 de minute. I-am asteptat cu telefonul in mana la arhitectura, in zapada, cu nervi care ar fi topit-o daca am fi fost in desene animate. Si apoi au venit fericiti si m-au pupat si imbratisat. Pentru mine e o contradictie in termeni.
In concluzie, te inteleg perfect.
[...] amintit brutal de unul dintre lucrurile care ma irita enorm : lipsa voita a punctualitatii. Despre rabdare si punctualitate am mai scris in contexte mai blande insa aceasta specie de nesimtire eludeaza explicatiile [...]
[...] mentalitatea nu a disparut. Nu-s o persoana complet antisociala dar am o mica obsesie cu punctualitatea si cu anuntarea anumitor lucruri. Nu suport sa fiu anuntat cu 1-2 ore inainte ca ‘’se [...]
Pe masura ce trec anii am constatat ca punctualitatea este o chestie foarte perimata. Insistenta cu care pretind celorlalti sa fie punctuali este privita in 95% din cazuri ca un exemplu de ne-adaptare, ramoleala sau “lipsa-de-flexibilitate”.
Ma scoate din toate alea sa fixez o intalnire cu cineva (la ora propusa de acea persoana) si sa intarzie … mult.
Miluch: Daca tu esti ”patronul” (adica avantajul e al celui care te intalneste), poti pleca lejer. Eu am mai facut-o si dupa ce s-au foit de cateva ori ca n-am rabdare si nu stiu ce, au inteles ca 19.00 inseamna maxim 19.10 daca anunti ca ai intarziat, nu 19.45
Scuze că vin şi eu cu comentarii după atâta timp, dar vreau să povestesc şi eu o întâmplare.
Am o prietenă care dacă zice “vin la 12″ înseamnă că nu vine înainte de 3. Sau dacă spune “ajung în 10 minute (stă la a 2a scară)”, se şi înserează până apare. Nu îmi stă în fire să fiu prea tranşantă cu prietenii şi să le dau ultimatumuri, dar chiar mi-a distrus o dată un interviu pentru un job. Nu numai că nu a sunat să anunţe că întârzie, deşi o rugasem să îmi spună dacă e vreo problemă, ca să ne vedem după interviu, dar nici nu mi-a răspuns la telefon, deşi am sunat-o de mai mult de 30 de ori. A apărut după 3 ore, ca o floricică, cu vreo 3 saci de haine, că “era promoţie la MiniPrix şi nu credeam că ai să mă aştepţi atât. Telefonul? Aaaa…. e pe undeva prin geantă. Cred.”
Am chemat-o a doua zi la mine. A apărut zâmbitoare, aproape fără întârziere (adică numai 30 de minute) şi am rugat-o să mă aştepte 4-5 minute, până mă duc să cumpăr ketchup petru pizza. M-am întors după 15 minute (mi-a fost ruşine să întârzii mai mult).
Următoarea zi programasem pentru ora 4 o ieşire până la Selgros Berceni (pentru cine ştie, de la staţie până la magazin tre’ să mergi pe lângă un câmp aproape pustiu). La 4 fără 10 eram deja acolo, ascunsă bine. A venit la 4 şi jumătate, moment în care a scos telefonul şi a început să mă sune. Nu am răspuns şi la 6 am ieşit din tufişuri. Nu i-a picat deloc bine lecţia mea.
Încă întârzie, nu s-a dezbărat de obiceiul ăsta, dar măcar anunţă înainte.
Apreciez faptul ca inca mai sunteti prietene, eu nu stiu cum primeam comportamentul.
Nici mie nu mi-a picat bine, îţi dai seama. Dar am încercat mereu să trec peste anumite probleme şi să încerc să-mi educ prietenii, astfel încât să le fie lor bine.