Revin si astazi cu un raspuns la o intrebare pe care nu mi-a adresat-o nimeni…

Dilema vine din categoria “inainte era mai bine” si suna cam asa: depreciază accesul la informatie calitatea produselor artistice? Stiu, fraza seamana cu o contributie la “Prolegomene pentru opera Sandrei Brown”. Sa mai incerc odata: a scazut nivelul a ceea ce numim ”artă”, odată cu aglomerarea de scriitori, regizori si muzicieni amatori? Sunt vechile tomuri superioare in continut datorita epocii aparitiei si eruditiei autorilor, sau Alexandre Dumas si Dan Brown ar fi putut bea o bere impreuna?

Despre obsesia autorilor moderni pentru marea opera si despre prostmodernism am mai scris. Desi nu diger multe curente artistice, nu mi-am oprit ceasul la 1900 pentru a-l comenta pe Slavici impreuna cu prietenul meu imaginar, Pintea. De altfel, consider majoritatea “capodoperelor” literaturii romanesti, dar si o buna parte dintre cele universale, ca fiind mult  suprapreciate. De ce? Fix din cauza accesului limitat la informatie si la cultura livrească din perioadele in care au fost scrise. Pintea imi sopteste ca se scrie ”livrescă”. Multumesc, dragul meu dinozaur invizibil!

In statele asa-zis ”civilizate” din Europa invatamantul obligatoriu n-a fost stabilit prin forme legale decat prin secolul XVIII. Mai mult, accesul la formele superioare de invatamant a fost rezervat nobililor si negustorilor prosperi, timp de secole bune. Exista bineinteles alternativa scolilor manastiresti care, desi au produs si valori, nu ofereau un grad prea mare de libertate. In Romania problema a fost mai accentuata si s-a resimtit masiv pana in perioada interbelica, cand rata alfabetizarii era extrem de scazuta fata de media europeana. Serios, ai nostri citeau ca brazii!

Sa revenim insa la arta, folosind predominant exemple romanesti. Sunt mai amuzante. Neavand cu-adevarat o perioada renascentista, am avut totusi cateva timide si oarecum rusinoase incercari artistice, din care merita amintita perioada ”poetilor Vacaresti”. Cred ca in documentul asta puteti gasi ceva mai multe referinte despre valoarea poetilor romani de vita nobila. Nici cu autorii canonici nu stam prea bine. In perioada in care boierul Alecsandri descria iarna in mai multe cuvinte decat Ion Cristoiu, francezii ni-l dadeau pe Rimbaud. Erau Slavici, Sadoveanu, Calinescu si altii cu-adevar niste valori? Probabil ca erau, insa nu imi e foarte clar cu cine se comparau.

Intr-o perioada in care daca voiai sa devii scriitor iti trebuiau ceva resurse, nu intalneai un Mo Yan la fiecare pas. Mai mult, odata ce accesul la informatie s-a ”democratizat”, gasirea unui subiect original a devenit o preocupare secundara. Principala a ramas calitatea scriiturii si forta stilului. Din punctul meu de vedere, accesul la informatie si toata cascada de text, imagine si sunet din jur ajung sa creeze opere mai puternice. De ce? Pentru ca e al naibii de greu sa razbati intr-o lume in care kitschul ocupa galerii intregi, asa cum va poate confirma si dinozaurul Pintea.

Cand toti sunt critici, cand sa scrii carti sau sa turnezi seriale web sunt simple hobby-uri, valoarea adevarata trebuie sa lupte mai mult pentru a iesi la suprafata. In 1933, un jurnalist ”chiabur” care publica la un cotidian local avea toate sansele sa fie distribuit national, daca scria o carte. Mai mult, ar fi avut usor acces si in ermetica lume a dramaturgiei. Era intr-adevar greu sa ajungi in postura de a fi luat in seama, dar destul de usor sa continui daca erai deja acolo. Astazi, un pustan privilegiat si cat de cat talentat are de muncit ani buni pentru a castiga ceva din scris, chiar daca nu se exprima beletristic.

Intrebarea ”De ce au rezistat operele considerate clasice?” nu-si are neaparat sensul. De altfel, nici intrebarea “De ce au iepurasii purici?” nu prea are logica, dar o sa o pun oricum. Raspunsul primeia e simplu: unele au rezistat prin simpla valoare, pe cand altele au inovat intr-o epoca in care concurenta se numara pe degete. Zgomotul de azi este intr-adevar enorm, la fel si cantitatea de informatie. Azi nu mai e suficient sa scrii, compui, regizezi sau dezvolti jocuri. Fie esti foarte bun, fie foarte accesibil si usor de asimilat. Nu mai poti fi ”bunicel”. Asta e dezavantajul.

P.S: Aveam de gand sa pun o poza simpatica la articol, dar era ca si cand as fi pus niste frisca pe 0 supa de hamsteri. Oricum, inca nu stiu daca Dumas Senior si Dan Brown s-ar fi inteles.