Dupa ce am descoperit o ciudatenie muzicala sub numele de Van Canto si am recenzat inca vreo cateva albume pentru bangyourbrain (recenzii full in curand pe site) m-am gandit sa impartasesc sa-mi rezum pe cat posibil experienta pe blog.

1.Van Canto – Hero

Cred ca in cazul trupei Van Canto descrierea de pe siteul lor oficial constitutie cea mai buna introducere : 5 voci si o toba. Daca reactia voastra este una de intensa holbare la monitor raspunsul este clar : a capella metal. Baietii si fata asta imita din ale lor voci rodate de anii de canto cam orice de la chitara electrica, chitara bas la violoncel si clape. Tobarul lor are mai mult rolul de a stabili masurile decat de a canta efectiv mai ales ca la un punct pe albumul de fata se aud si niste cinele produse de un tip grasut si cu o plaja vocala impresionanta.

Surprinzator, Hero este al doilea album al celor de la Van Canto si la fel ca primul material discografic este compus in principal din coveruri. Trupa a reusit sa castige respectul gigantilor pe care-i imita un exemplu  fiind participarea lui Hansi Kursch pe piesa Take to the Sky, o piesa originala. Materialul original nu este oricum atat de interesant pe cat sunt coverurile dupa piese ultracunoscute. Dupa ce auzi un Kings of Metal (Manowar) sub sigla lui ‘’Dum dum dum dum Manowarrrr’’ sau un Bard’s Song unde celebra linie de chitara a fost inlocuita cu ‘’Bam bararam bam bararaaaam’’ te convingi ca oamenii astia s-ar putea sa n-aiba toate piuletele la locul lor. Desi coverul Wishmaster cu al lui ‘’Dim dilili dim dilili dim’’ (clapa) a fost ales pentru videoclip va recomand sa ascultati coverul Iron Maiden – Fear of the Dark. E aproape mai bine inchegat si mai interesant decat originalul.

Per total, vocea solistului principal (nu a ‘’instrumentistilor’’) este destul de buna si imi imaginez curajul trupei si casei de discuri care a putut aduce asa ceva la lumina. In final, Hero este  un produs cel putin original care s-ar putea sa-i irite la culme pe metalistii clasici sau sa-i faca sa se mire de ce naiba au pus ciudatenia asta in heavy repeat.

Van Canto – Fear of the Dark

Van Canto – Wishmaster

2.Alestorm – Black Sails at Midnight

Dupa unul dintre cele mai interesante albume ale anului trecut ,singura trupa de ‘’True Scottish Pirate Metal’’ revine cu aceeasi formula : riffuri de power\speed excelente cu tenta folk, o voce guturala de ‘’pirat’’ si versuri intentionat cliseistice. Macar la nivelul asta, trupa nu se ia in serios precum colegii de breasla de la Running Wild.

Black Sails at Midnight fusese prevazut de vreo doua EP-uri si suna deja bine inainte sa fie lansat. Daca repetitivitate te cam pleosteste pe primele piese, cand ajungi sa asculti ‘’Keelhauled’’ iti cauti repede cana de braga si sari la o hora metalista.  Piesa este urmata de o balada nu foarte inspirata si de title track pentru ca albumul sa ne loveasca din nou cu No Quarter, un instrumental refacut de pe demourile de inceput ale trupei.  Daca Pirate Song si Chronicles of Vengeance nu te conving, coverul din finalul albumului te aduce pe drumul cel bun . Wolves of the Sea este un cover dupa o piesa cantata la Eurovision, cover ce elimina exact elementul iritant la original : soundul pop.Singurul lucru care lipseste de pe albumul asta este o balada de bodega suficient de inspirata. Lipseste acel ‘’Nacy the Tavern Wench’’. In rest, vant in panze celor de la Alestorm, o trupa care in cativa ani a reusit sa convinga prin stil si showul live ca merita sa fie luata in considerare pe scena power\folk metal internationala.

3.Altele – Pe scurt (Recenziile ful pe bangyourbrain)

Eluveitie – Arcane Dominion Part I

Eluveitie este o trupa al carei traseu mi-a facut placere sa-l urmaresc. Eluveitie inseamna folk metal furios cu o gama larga de instrumente traditionale , inseamna un album excelent la activ (Slania, dar nici cu precedentul nu mi-e rusine) si o prestatie live deosebita.La fel ca alte trupe din zona, Elvenking si Folkearth , trupa elvetiana a decis ca e timpul sa puna sub curea si un album acustic, un album orientat spre sonoritatile folkului galez si mai putin spre cele ale metalului.La fel ca in cazul albumelor citate mai sus, si Arcane Dominion Part I sufera de sindromul plictiselii si al epicului supradimensionat. Totusi, piese ca Brictom (cantat in galeza) , Omnos si The Cauldron of Renascence sunt suficient de ritmate pentru a-ti aduce aminte ca asculti totusi un album Eluveitie.

Blackguard – Profugus Mortis

Canadienii de la Profugus Mortis au reusit sa starneasca valuri in underground cand si-au lansat primul material, So It Begins. Un black metal furios cu o puternica tenta folk si cu versuri diferite de obisnuitele insertii ‘’evil’’, o muzica bine executata ce le-a asigurat un loc in deschiderea unor trupe nordice mari. Dupa pierderea violonistei a urmat o perioada incerta in istoria trupei, perioada finalizata fericit odata cu preluarea sub aripa Nuclear Blast si schimbarea numelui in Black Guard. Astfel, nou reformata trupa Black Guard lanseaza primul album sub egida Nuclear Blast, un sumar al activitatii din trecut, sub numele de ‘’Profugus Mortis’’. Da, noua trupa a scos un album cu numele vechii trupe care de altfel suna ”best of”. Un Best Of cu piese remasterizate si cateva bucati noi. Piesele noi, ‘’Allegiance’’ si ‘’The Last We Wage’’ sunt reusite, in stilul binecunoscut al trupei insa nu fac din materialul de fata o noutate ci mai degraba o initiere in stilul trupei.

Korea – For the Present Purpouse

Cand m-am vazut cu albumul asta in fata mi-am zis ‘’Clar, o trupa de progresive’’.  Nume de trupa cu rezonanta dubioasa, piese cu nume de cod,  coperta de album postmodernista si tara de origine ? Suedia.Am purces deci in a asculta albumul cu gandul ca voi auzi piese de 9 minute despre nefericirea de a trai intr-o lume digitala. M-am inselat. Korea este o trupa mai degraba influentata de alternativeul american si de trupe precum Tool sau A Perfect Circle. Sonoritatile de progressive sunt acolo, dar la fel sunt si cele de pop din pacate. Insufficient Karma incepe cu un riff care ii evoca direct pe cei de la Tool , fapt ce devine mai evident odata cu refrenul unde solistul accentueaza cuvintele in aceeasi maniera cu Maynard James Keenan. Comparatia se opreste aici : For the Present Purpouse e un album placut, dar foarte soft si formulaic : intro placut, primul vers soft, refren ceva mai puternic, un fel de bridge, revenire. Pana si numarul de balade si piese ‘’mai agresive’’ e balansat. Recunosc, o parte din compozitii mi-au placut dar nu suficient incat sa aiba vreo sansa de a iesi la suprafata iar versurile nu-mi spun nimic : aceeasi cautare a sinelui rastalmacita (losing yourself in the eye of the storm, etc). La asta adaugati si o masterizare mediocra cu prea mult ”treble” si veti intelege de ce oamenii astia trebuie sa mai munceasca putin pana sa ajunga la un produs inovativ.

P.S : Am trecut pe Expozitia Internationala Felina de la Sala Palatului. Sunt mai degraba fan al cainilor insa trebuie sa recunosc faptul ca rasa de pisici Maine Coon are exact ce mi-as dori de la un animal de companie : E relativ blanda, e imensa pentru specia din care face parte, usor fioroasa si inteligenta. I will take it into consideration !

55 Comments »