Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

September 2016

Monthly Archive

Mă descurc și te încurc

24 Sep 2016 | : Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Sunt anumite fraze pe care le auzi atât de des, încât începi nu numai să le crezi, dar ajungi chiar să le apreciezi, ca pe niște adevăruri strămoșești puse de însuși Zamolxis în ciorba cu daci…

Una dintre frazele în cauză, care a luat naștere sub comunism și s-a transmis din român în român, de la muncitor local la student străin, este și celebra afirmație conform căreia “românii se descurcă”. Înrudită cu “las-o bă, că merge așa”, obsesia descurcatului ne face să ne credem un fel de veșnici concurenți la Supraviețuitorul (ediția americană, nu finala pe sate).

Cum se descurcau românii în comunism? Cu mândrie, din păcate. Am mai discutat în trecut despre asta și orice aș spune pe temă, o să sun ca un moș care n-a prins războiul, dar l-a văzut pe Sergiu Nicolălescu când îl regiza. Cert este că românii chiar se descurcau în comunism, în condiții pe care o ființă umană normală nu avea de ce să le accepte. Se descurcau și se lăudau. Experiența individuală a comunismului este în continuare un lucru pe care trebuie să îl acceptăm, dar despre care ar trebui să vorbim cu rușine, nu cu mândria țăranului care a supraviețuit doi ani cu mămăligă și nămol.

Când își reparau rablele cu sârmă și chit pentru a le umple cu benzină furată și pentru a circula cu ele în zilele pare, românii se descurcau. Când mâncau resturi furajere luate pe sub mână de la alimentară, românii se descurcau. Când se încalzeau de la reșoul pe care și găteau, românii se descurcau. Când se prefăceau că nu trăiesc sub dictatura unor gunoaie analfabete și se amuzau de rime de grădiniță, românii se descurcau. Se descurcau și supraviețuiau.

După Revoluție, lucrurile nu s-au schimbat cu mult. Părinții noștri au ajuns să suporte abuzurile unor imbecili, pentru că reușeau totuși să “pună ceva pe masă”. Cu alte cuvinte, se descurcau. Înainte de aderare, ne durea pe toți că nu putem să sărim gardul la vecini, dar ne descurcam și cu o vacanță la Jupiter. Am fi vrut să mergem la un festival străin, dar ne descurcam și cu trei albume piratate. Educația era la pământ, dar am știut mereu să găsim alternative. Birocrație? Ne descurcăm cu celebra trusă de pile și spăgi. Probleme în sistemul medical? La fel. Rezolvam noi cumva, chiar dacă plătisem deja pentru serviciile inițiale.

Nu numai că am adus “descurcatul” la rang de mândrie națională, dar am început să-i considerăm fraieri pe cei care nu o fac. După ce lucrurile s-au mai relaxat și am început să avem o brumă de turism, eram șocați că străinii voiau condiții de cazare civilizate și servicii de transport decente. Mai mult, erau dispuși să facă plângeri pentru asta. Fraierii, nu s-ar fi descurcat și ei cu o budă în curte și cu un loc în microbuzul local, ca toată lumea? Cum adică, vrei trei ani garanție pentru ce cumperi? Da’ ce nene, nu poți să-ți repari singur televizorul? Fraiere! Românii se descurcă, ei supraviețuiesc, ei n-au nevoie de…

N-au nevoie de ce? De servicii corecte? De angajați care să îi trateze cu bun simț? De produse care să corespundă propriilor cerințe? De un stat care să conștientizeze că, fie că vrea sau nu, e în slujba cetățeanului? E clar că nu avem nevoie de lucrurile ăstea, din moment ce nu le-am cerut aproape niciodată. Nu le-am cerut, pentru că ne-am descurcat. Deceniile noastre de găsit “soluții alternative” la “probleme colective” au scutit mii de oameni de muncă și de corectitudine. Spiritul nostru descurcăreț s-a asigurat că rămânem faliți financiar și moral și au transformat toți gherțoii în oameni de afaceri. Faptul că supraviețuim în orice condiții sociale (și uneori morale) nu ne-a făcut neapărat mai rezistenți, dar i-a făcut pe alții mai lacomi și nesimțiți.

Profesori slabi pregătiți și dezinteresați? Stai liniștit, tu te descurci, înveți și singur. Ai primit un produs prost sau defect? Nu face reclamație la ANPC, că te descurci și îl repari singur, pe banii tăi. Ai apelat la un serviciu al statului și ai fost tratat mizerabil? E în regulă, te-ai descurcat și singur până la urmă, nu are sens să faci reclamație. Politicieni lacomi și criminali? E în regulă, stai acasă și nu spune niciodată nimic, că tu oricum nu ai treabă cu ei. Deși lucrurile s-au mișcat vizibil în ultimii ani, ping-pongul cu responsabilitatea e încă sport național. E un sport pe care-l practică și cei care știu că “restul se descurcă”, oamenii pentru care nu există noțiunea de vină, mai ales nimeni nu le-a arătat vreodată consecințele ei.

“Fraierii” din țări poate prea civilizate (pentru epoca asta) nu sunt nici fițoși, nici leneși și nici inadaptați. Ei sunt pur și simplu oameni care au impresia că trăiesc în sisteme funcționale. Sunt oameni care s-au obișnuit ca atunci când plătesc pentru un serviciu, să-l și primească și, atunci când lucrurul ăsta nu se întâmplă, să facă o reclamație. Sunt oameni care înțeleg că banii sunt rezultatul muncii lor și al modului în care ea este apreciată. Ăsta e și motivul pentru care nu acceptă să-i arunce în buzunarul unora care nu înțeleg conceptul de muncă în general. De-asta vă și îndemnam mereu să cumpărați software original (alături de cărți, muzică și multe altele). Cumpărătorii sunt singurii care pot face un serviciu să evolueze. Odată ce ai înțeles exact ce vrei de la banii cheltuiți, nu poți să lași orice eroare sau greșeală să treacă neobservată, pentru că o face pe banii tăi. Odată ce “descurcatul” nu mai este o soluție, revolta devine iminentă.

Nu, nu e normal ca atunci când lucrurile pentru care alții sunt responsabili nu merg bine, tu să fii cel care vine cu o soluție. Mai mult, nu e normal să nu existe un responsabil pentru o lipsă evidentă, chiar dacă, de cele mai multe ori, el nu este nici omul din stradă, nici cel de la ghișeu sau din cabinet. Până la urmă, cineva trebuie să achite dauna și, dacă alegi să te “descurci”, acel cineva e posibil să fii tu. Sigur că există și urgențe, dar situațiile cu adevărat importante sau periculoase sunt rare și, în cazul lor, orice ființă umană, nu numai românii, acționează cam la fel. În orice alte condiții, “descurcatul” nu e supraviețuire, ci frică și obișnuință. Mai rău chiar, este “obișnuire cu răul”. Recunosc că multe din soluțiile compatrioților noștri sunt ingenioase și interesante, dar aș prefera ca, în loc să ne lăudăm cu efortul și banii pierduți în ultimele decenii, să începem mai des să tastăm: Reclamație…

P.S: Dacă nu ați observat, am plasat în bara din dreapta și un panou cu joburi cu o serie de poziții din zona IT, disponibile în București și în țară. Dacă vă inoportunează cu ceva, strigați. Dacă vă atrage cu ceva sau știți vreun om interesat, băgați un click. În orice caz, nu veți fi lovit de reclame sau alte prostii.

Putem, dar nu vrem!

12 Sep 2016 | : Social, Cultural, Politic

Se spune că pentru fiecare mare problemă a vieții există o soluție simplă… dar complet greșită.

N-am idee dacă americanul Mencken s-a gandit la televiziunea sau Internetul românesc când a spus treaba asta, dar, dacă nu ar fi murit în 1956, cu siguranță s-ar fi bucurat de o confirmare. Soluțiile greșite, dar ușor de înțeles, stau la baza tuturor tâmpeniilor pe care un om rațional le va întâlni de-alungul vieții, de la istoria din manualele școlare până la medicina alternativă. Cu cât problema a chinuit mai multe minți strălucite, cu atât eu, omul obișnuit, am mai puține șanse să o înțeleg. De-asta nu e bine în general să-ți rezolvi problemele “complexe” singur: azi citești o simplă părere pe internet, mâine vindeci Ebola cu pătlagină la RTV.

Totuși, există și o consecință mai puțin vizibilă, dar la fel de toxică, a explicațiilor simplificate. Este vorba despre o credință adânc înrădăcinată în mentalul colectiv. Este ideea că lucrurile sunt în general ușor de rezolvat, dar că cineva pur și simplu nu vrea să pună soluțiile în practică, indiferent din ce motiv. Cu alte cuvinte, se conturează ideea că putem, dar nu vrem. Cum apare sentimentul asta de neputință paranoică (senzația că ești mereu victima unei conspirații sau a unor forțe care te depășesc)? E suficient să vă uitați puțin la televiziunile de bodegă de la noi, să citiți vreun ziar online sau un blog mai obscur și veți descoperi răspunsul. România este plină de oameni cu soluții simple și pe înțelesul tuturor, dar mai greșite decât pluralul “eclere”.

Acum vreo lună, la o televiziune greu de încadrat, o doamnă trecută, blondă și gălăgioasă avea o emisiune despre Pokémon Go. Ei bine, invitatul ei, un moșulică senil, confunda Pokémon cu Tamagotchi și explica cum tinerii sunt atrași de jocul ăsta pentru că suferă din cauza lipsei contactului uman și simt nevoia să aibă grijă de ceva. Printre altele, soluțiile erau să facem mai mulți copii și să ne rugăm mai mult. Aberant? Poate, dar ceilalți invitați n-ar fi zis asta! Două săptămâni mai târziu, la aceeași televiziune, un nene cu figură de reclamă la anticoncepționale urla alături de un manager de tavernă că vine cutremurul. Soluția? Să facă Guvernul mai multe fundații din beton, gratuit! Sigur, în platou erau și câteva voci lucide, inclusiv din inspectoratele de urgență, dar “soluția” cea mai plauzibilă se rezuma la întărirea peste noapte a milioane de clădiri.

Pe de-o parte, moartea expertizei a devenit mai evidentă ca oricând. Pe de altă parte, ce mi s-a părut îngrijorător de data asta a fost faptul că publicul era de acord cu idioțeniile spuse pe ecran și suna să-și exprime acordul. De ce? Pentru că genul ăsta de soluții rezonează cu propriile limite intelectuale. E ceva similar efectului Dunning-Kruger. Da, fix ălea sunt soluțiile, dar lumea nu vrea să le pună în practică! Dar… să lăsăm puțin lumea îmbătrânită a televiziunii. Dacă citim aproape orice blog auto vom afla că tot ce trebuie să facă producătorii este să reducă emisiile și să mărească în același timp capacitatea motorului. Doar atât. Tot de-aici putem afla cât de repede ar progresa România dacă ar face 300 de kilometri de autostradă pe zi. Orice site culinar îți va spune că dacă am mânca zilnic avocado și am bea iaurt de capră, am fi mult mai sănătoși. Soluțiile sunt toate acolo, dar nu vrem să le aplicăm.

Senzația asta de conspirație persistă în orice talk-show sau dezbatere online. Totul e ușor de înțeles și accesibil, dar Statul, masoneria, președintele, oculta mondială și șefii nu vor să ne lase. Noi putem să facem multe, dar nu facem pentru că nu vrem sau, mai precis, pentru că “alții” nu vor. Cam tot așa frecau hipioții și drogații de la colț de stradă menta cu anii pentru că nu-i lăsa “sistemul” să facă nimic. Din păcate…

Pentru a rezolva, fie și ipotetic, probleme, trebuie să le înțelegi. Ca să le înțelegi, trebuie să pui întrebări, întrebări al căror răspuns s-ar putea să nu-ți placă sau pe care, cel mai probabil, nu ai capacitatea de a-l descifra. Cum ar fi spus un raper al anilor ’90: frate, realitatea e complicată și doare. Practic, oricât te-ai documenta, vei fi mereu într-o poziție de inferioritate și singurul mod în care-ți vei putea demonstra valoarea este să faci realmente ceva. Dacă nu, ar fi de bun simț să-i asculți pe cei care au pierdut ani și bani pentru a înțelege un fenomen, fie că-s profesori de fizica pământului, fie că sunt medici sau administratori. Problema nu e neapărat românească, dar îmi pare că ai mai multe șanse să găsești un român cu soluții decât un francez convins că poate face mai mult decât un doctorand de la Sorbona (în domeniul ultimului). Poate de-asta profesorii universitari nu sunt aleși pe bază de vot popular.

Tot de-asta nici actualul guvern din România nu pare să mai aibă multe zile. Trecând peste presiunea politică evidentă și peste piedici din partea extinsei colecții de hoți alese de popor, Guvernul Cioloș face o greșeală pe care “poporul Facebook” o apreciază, dar pe care românul de rând nu o înțelege. O parte din actualii locatari ai Palatului Victoria fac “greșeala” de a fi transparenți și de a încerca să apropie masele de actul de guvernare. Ori, chestia asta e dureroasă pentru omul de rând, atotștiutor. E dureroasă pentru că îi demonstrează, fie și indirect, că gestiunea unor fonduri europene nu e atât de ușoară și nici implementarea unor legi nu se face la bodegă. Interviurile reținute și aparițiile la posturi TV mai spălate pentru a explica economie sau management contrastează puternic cu discursul de tip “e vina ălora dinainte, noi avem idei bune, dar nu se vrea implementarea lor!”. Asta dacă nu se dă direct vina pe Soros sau pe alte fantasme. Astfel, cei care se abțin de la a da soluții instant și încearcă să-și facă pur și simplu treaba ajung să capteze în mod involuntar oprobriul public.

Știm din păcate că o bună parte din cei maxim 19 milioane de oameni care populează România este analfabetă funcțional și, în același timp, are soluții pentru orice. Atunci când cineva reușește prin expertiză, naturalețe sau bun simț să dărâme castelul de cărți chinezești, tuturor le miroase a conspirație și a subiect de dezbatere OTV. Televiziunea poporului nu a murit, a mai înaintat doar câteva litere în alfabet. Și, dacă problema ar fi de acum, tot ar fi ceva, dar, după 40 de ani în care orice idee proprie era confirmată de lipsa de informație, e mai greu să accepți că soluțiile simple merg doar cu bere și covrigei, nu și cu realitatea.

Din păcate, pentru fenomenul ăsta nu există “soluții” simple în afara educației pe termen lung și foarte lung. Totuși, poate că ar merit să ieșim mai des din bula noastră virtuală și, dacă tot ne place să folosim expresia “noaptea minții” (varianta Confucius sau Poptămaș), am putea ca data viitoare să venim și cu un bec de schimb.

P.S: De vreo două luni mă tot bat la cap câteva persoane să scriu recenzia unei bucăți de hardware recent achiziționate. Pentru că n-aș vrea să o public exclusiv aici, există posibilitatea ca textul final să fie în engleză. Deci, dacă vedeți o recenzie prea detaliată și bizar de sinceră despre un laptop, să știți că n-am vândut blogul ocultei masonice.