Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

September 2014

Monthly Archive

Jocurile de altadata – Declinuri Vol. 4

29 Sep 2014 | : Software, Hardware, Online

Exista pe blogul asta serii pe care s-a pus praful mai rau decat pe un poster cu Van Damme…

Intr-un astfel de cufar uitat zace si seria jocurilor de alta data, un elogiu tardiv adus unor titluri care m-au marcat. Asta e si motivul pentru care am decis sa o scot de la naftalina. Desi seria are mai bine de sapte ani, in ultimii doi m-am ocupat cu declinul unor celebri producatori de jocuri video.

Am vorbit despre creatorii Heroes si Fallout, despre oamenii care ne-au adus Command & Conquer si despre cei care ne-au incantat cu Jagged Alliance. N-am uitat nici despre seriile Caesar sau Age of Empires, iar acum voi scrie cateva randuri despre jocurile adventure, un gen care a dominat piata jocurilor de pe PC de la inceputul anilor ’90.

13.Sierra Entertainment (1979 – 2008)

Ar fi de remarcat ca numele Sierra a fost reinviat recent, desi studiourile de productie au cam disparut in 1999, iar distribuitorul de jocuri Sierra a intrat din 2008 sub umbrela Activision Blizzard. Ma rog, detaliile sunt irelevante pentru cei care-si amintesc inca de epoca schimburilor de dischete. Producatori si distribuitori a caror sigla era peste tot la inceputul anilor ’90, Sierra reprezinta unul dintre cele mai influente nume din istoria jocurilor video.

Desi au activat in cam toate genurile, marele lor aport ramane cel din domeniul jocurilor de tip point’n click (graphic adventures) unde Sierra On-Line a marcat mii de monitoare. De amintit aici sunt pionierul King’s Quest, superbul Space Quest si usor obscenul Leisure Suite Larry. Nici combinatia de adventure si RPG Quest for Glory nu e de trecut cu vederea. Inovatii in termeni de grafica pre-renderizata am vazut si in uriasul (la propriu, pentru vremea respectiva) Phantasmagoria. Ca distribuitori, Sierra au avut la mana titluri precum : Half-Life, Homeworld, Empire Earth sau Aliens versus Predator 2, dar si titluri mai vechi, subapreciatul Detroit aflandu-se printre ele.

Pietre de temelie:  King’s Quest I-VIII, Space Quest I-VI, Leisure Suite Larry I-VII, Gabriel Knight I-III, Police Quest I-IV, Phantasmagoria.

4.Sierra

(Sursa Imaginii: Cateva cautari Google si Photoshop rudimentar)

14.LucasArts (1982 – 2013)

Desi, la fel ca in cazul Sierra, numele LucasArts inca mai exista (dar nu in domeniul jocurilor video), decesul creativ al companiei a survenit acum multa vreme. LucasArts ne-au adus cateva bijuterii rare precum Afterlife, Outlaws sau ciudatul Loom, insa ei vor ramane in memoria gamerilor pentru seria Monkey Island, pentru Sam & Max Hit The Road, Day of the Tentacle sau Full Throttle. Sa nu uitam nici de genialul Grim Fandango, un joc complet din toate punctele de vedere, bijuterie care, datorita transferului unor drepturi de autor, nu a primit nici pana acum un remake decent pe Steam sau Gog.com.

Tot LucasArts au fost responsabili si pentru productia si distributia unui puhoi de jocuri bazate pe filmele lui George Lucas, in principal pe seriile Star Wars si Indiana Jones. Nu strambati din nas, ca n-au fost toate rele. Din fericire, o talentata parte a oamenilor de la LucasArts a plecat la Telltale Games de unde ne loveste cu serii precum The Walking Dead sau The Wolf Among Us. Tim Schafer, creatorul Grim Fandango ne-a mai oferit cateva titluri notabile sub sigla Double Fine Productions. Psychonauts si Brutal Legend sunt printre ele.

Pietre de temelie: Grim Fandango, Loom, Afterlife, Maniac Mansion: Day of the Tentacle, Full Throttle, Star Wars: TIE Fighter, Monkey Island 1-3, Sam & Max Hit The Road, Indiana Jones and The Fate of Atlantis, The Dig, Outlaws.

4.LucasArts

(Sursa Imaginii: Cateva cautari Google si Photoshop rudimentar)

Aveam de gand sa vorbesc si despre Accolade (un nume pe care fostii posesori de 486 sigur si-l voi aminti), dar si sa analizez putin caderea Apogee Software/3D Realms. Tema este insa putin mai complexa, avand in vedere ca ultimii si-au cam facut-o cu mana lor si ca nu sunt chiar “decedati”. Am insistat pe jocurile adventure pentru ca, in ultimii ani, categoria asta a inviat si a inceput sa cucereasca treptat mediul digital, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Am insistat pe jocurile adventure pentru ca am pierdut weekend-uri in copilarie incercand in zadar sa gasesc “obiectul ala”.

Un nou articol ar merita si jocurile “casual”. Am mai scris pe tema asta, dar ar merita sa vedem putin cum din mediul jocurilor de carti si a cazinourilor online au luat nastere actualele fenomene Facebook. Multe dintre artificiile de design din jocuri precum Candy Crush de-acolo vin, chiar daca producatorii lor nu si-ar asuma asocierea. Desigur, elementul de “noroc” este trecut in plan secund, dar tentatia de a reveni in fata ecranului ramane. Altfel, cred ca prin 93’ era plin de experti in Candy Crush…

Video Poker 2

(Sursa Imaginii: http://www.casinojuggler.com/starburst-slots-on-mobile/)

Asta, sau am putea discuta la infinit pe tema discriminarii femeilor in jocurile video. Pare a fi o tema care ocupa mai mult din timpul gamerilor decat o fac jocurile propriu-zise. O tema care sincer nu are ce cauta in anul 2014, an in care comunitatea jucatorilor contine un procentaj urias de femei care se joaca din ce in ce mai mult si se vaita din ce in ce mai putin.

P.S: Cand fac genul asta de topuri, imi dau seama ca multe companii din lista asta au fost extrem de norocoase, desi angajatii lor n-ar spune acelasi lucru. Daca apucau sa ajunga ca Bioware, o fantoma a unei legende, captiva in portofoliul unui distribuitor lacom, erau mult mai greu de iertat. Eh, macar avem joculetul asta enervant.

Om bogat, om vedea

21 Sep 2014 | : Social, Cultural, Politic

Cum scriu mai rar decat isi respecta un deputat promisiunile, azi am decis sa arunc niste randuri pe o tema ceva mai serioasa…

Luna trecuta Internetul vuia, agresat de dezbateri pe tema unei manevre cu iz electoral. Este vorba despre decizia de a scuti anumite categorii de contribuabili de returnarea unor sume obtinute ilicit, din neglijenta functionarilor publici. Problema e a naibii de sensibila si nu sunt in masura sa o transez, mai ales cand e vorba despre pensionari, mame sau profesori. Totusi, ce m-a mirat a fost aparitia unei categorii de internauti, internauti care ii acuzau pe toti opozantii masurii ca “urasc oamenii saraci”. Nu a fost prima data cand am auzit genul asta de acuzatii, cu-atat mai mult cu cat Romania este majoritar formata din categorii defavorizate. Deci, ce ar fi atat de in neregula cu “saracii”, incat sa ajunga cineva sa-i urasca?

In primul rand, cred ca ura e foarte mult spus. E mai degraba un urlet al minoritatii care duce fiscal tara in spate. Un urlet indreptat impotriva mentalitatilor nocive si a tuturor celor care le sustin, fie ca sunt politicieni, oameni de rand sau bagatori in seama. Un urlet impotriva ideilor care genereaza manevre de tip “sa luam de la cei putini si sa distribuim tuturor!”. Chiar daca in Romania clasele sociale nu sunt atat de clare (stratificarea e slaba si extremele evidente), este evident ca la nivel global exista varfuri care monopolizeaza resursele, oameni care o duc bine sau foarte bine, si extrem de multi oameni care subzista. Insa ideea de a lua, fie fortat, fie prin impozite, de la cei care si-au strans meritat averea si a da o imparti unora care nu vad mai departe de ziua de maine e putin…absurda.

De dragul argumentarii, vom face abstractie de abuzuri si de sistemele nefunctionale. Daca nu ne gandim la vreo dictatura unde singurul om cu posibilitatea de a detine ceva este liderul suprem, ideea de avutie generala (wealth) nu e un lucru fix sau clar delimitat. Mai mult, avutia nu e un lucru care trebuie distribuit artificial, pe baza unor programe utopice. Ea depinde de niste factori precum educatia celor implicati, nivelul individual si colectiv de dezvoltare, de resursele regiunii si de sistemul de administratie. Avutia poate fi generata, cat timp sistemul educational si cel social functioneaza in parametri normali si cat timp resursele economice ale zonei o permit. Ideea de a “distribui” avutia prin suprataxarea unor indivizi bine pregatiti care produc bani si-i fac sa circule in sistem e din start gresita (se aude, Franta?). Nu de alta, dar banii vor ajunge in mainile unor oameni incapabili prin educatie, circumstante de mediu sau mentalitate sa-i inmulteasca. Astfel, in loc sa generezi oportunitati prin sustinerea unor afaceri (care astfel integreaza mai multi oameni in sistem), ajungi sa generezi disensiuni intre vechile si noile victime ale sistemului. Atat lor, cat si celor din esalonul de sus le-ar fi mai bine daca banii ar circula, decat daca ei ar fi “distribuiti”. Vorbim, din nou, despre o situatie ideala, nu despre confiscarea si reidistribuirea averii vreunui oligarh corupt.

O a doua problema o reprezinta chiar folosirea termenului de “saraci” pentru a arunca in aceeasi oala oameni din diferite medii si cu diferite pregatiri. Cine sunt saracii? De fiecare data cand ne gandim la categorii defavorizate, ne vin in minte doctori, profesori talentati sau tineri politisti care incearca sa schimbe ceva. Ne vin in minte mame ramase fara serviciu, pensionari fara bani de pastile sau asistenti sociali fortati sa munceasca pe sume umilitoare. Cu alte cuvinte, ne vine in minte doar spuma halbei de apa plata. Trecand peste comentarii de tip “dar ce, astia n-au stiut in ce se baga cand au ales sa faca X?”, trebuie sa recunoastem ca in Romania chiar exista categorii defavorizate care-si merita sporurile si indemnizatiile. Ele sunt insa inconjurate de falsii asistati sociali, de cei care prefera o combinatie de munca la negru si diferite ajutoare pentru a se “descurca”. Cei 47%, cum ii numea Romney, exista si pot deveni o problema, cu-atat mai mult cu cat ei nu participa deloc la viata “cetatii”…dar voteaza.

Asa zisa “ura” nu este indreptata spre cei care nu au sau care nu pot sa aiba, ci spre cei care nu vor sa aiba, nu prin mijloace legale, cel putin. Este indreptata spre oamenii care asteapta “sa le dea statul”, desi ar putea foarte bine sa “produca”. Chiar si cazul celor care au primit bani in plus prin niste greseli ale functionarilor publici naste cateva intrebari. Daca ii eliminam pe cei cu-adevarat disperati, tot ramane intrebarea: de ce restul au acceptat bonusul? Pentru ca erau “banii Statului”? Banii aia sunt tot banii fraierilor care isi distrug sanatatea muncind si platind impozite. De ce aceiasi fraieri se uita cu mila si compasiune la oameni bucurosi ca au pacalit sistemul? Nu de alta, dar chiar daca iti tii banii la vedere intr-un buzunar exterior, cand cineva ii ia, tot furt se numeste. Oamenii aia au luat pentru ca in mentalitatea lor asta era un lucru normal. Mediul, educatia si mentalitatea i-au invatat sau fortat sa se “descurce”. Asta nu e neaparat vina lor, dar nici nu-i transforma in nevinovati.

Prin urmare, nu doar “falsii saraci” ridica probleme in acordarea ajutoarelor de stat. Pe termen lung, adevaratele probleme sunt mentalitatea si lipsa posibilitatilor de evolutie. Majoritatea celor care nu pot iesi din bula saraciei sunt prinsi acolo fie din cauza alegerilor proprii (“am vrut sa fac asta, dar nu ma asteptam sa imi fie atat de greu), a lipsei de educatie (“ce fac eu nu se mai cauta sau nu se plateste decent”), a lipsei de fonduri la nivel de familie (“n-am fost sustinut sa pot face ce vreau si nici n-am reusit sa o fac singur”), a unor accidente (“a intervenit ceva”) sau a mentalitatii defectuoase (“asta e si n-am ce face!”). Un rol il joaca si lipsa de dezvoltare a regiunii unde s-a intamplat sa te nasti sau stabilesti (“aici nu exista nimic pentru mine”). Odata ajuns intr-o astfel de situatie (Doamne fereste, vorba celor indreptati spre divin), poti iesi doar cu vointa, efort sustinut si noroc. Evident, lucrul asta e posibil daca faci diferenta dintre a avea si a fi, diferenta pe care e mai greu sa o faci cand nu stii daca ai ce manca a doua zi. Diferenta pe care o faci daca ai o anumita educatie si experienta de viata. Diferenta pe care o fac prea putini.

De-asta multi demagogi de pe Facebook nu pot empatiza cu ”saracii”. Pentru cei suficient de bine pregatiti si cu o “mentalitate” sanatoasa, pierderea jobului inseamna cateva luni pe bara si eventual ”cautarea unui alt job”. Ceea ce nu e foarte greu cand esti un super programator sau vreun director de marketing cu zeci de recomandari online si offline. Nu e greu nici cand esti un antreprenor cu cateva proiecte de succes care tocmai a intampinat primul esec. E mai greu insa sa intelegi cum un croitor de 50 de ani nu si-ar mai putea gasi de lucru dupa concediere. Atunci cand te-ai orientat din start spre beneficiul financiar si spre flexibilitate, e mai dificil sa empatizezi cu un om care si-a dorit toata viata sa faca ceva si s-a pregatit intens pentru asta, ca acum sa constate ca ii este imposibil. E foarte greu sa pricepi de ce un om captiv in situatia asta nu stie ce sa faca cu banii, odata ce-i primeste, si de ce, atunci cand ii are, ii investeste complet aiurea. Investitiile, in propria persoana sau in proiecte de viitor, si economiile inteligente sunt lucruri care se invata.

Daca ne uitam putin la castigatorii la loterie de-aici sau de aiurea, nu ne va mira faptul ca majoritatea sunt deja falimentari. De ce? Pentru ca, daca ii dai unui om care traieste pentru “acum” o suma de bani, nu va gandi mai departe de “sa-si ia o masina misto, sa moara toti de invidie”. In putine cazuri va decide sa-si reia studiile, sa materializeze vreo idee de afacere, sa prospecteze piata sau sa investeasca cu cap. Cu alte cuvinte, nu va “genera avutie”, motiv pentru care, daca respectivul nu are nevoie de bani pentru supravietuire, simpla pasare de fonduri nu il va ajuta cu nimic pe termen lung. Cei 47% nu sunt apti sa gestioneze sume mari de bani, asa cum nu vor fi prea curand apti sa conduca. Sunt oameni cu o gandire profund individualista, orientata spre supravietuire.

Idealurile mari si gesturile nobile sunt de multe ori facute de oameni foarte educati si cu o situatie materiala cel putin satisfacatoare. De ce? Pentru ca necunoscand restrictiile, oamenii de genul asta au timp sa se gandeasca la ceea ce anticii numeau “lucruri mari”. Sa nu uitam ca exista destule civilizatii care au cazut dupa ce au lasat puterea in mainile “poporului”, fenomen precedat de multe ori de conditii economice precare. O investire mai buna a impozitelor ar fi in educatie, consiliere si reorientare profesionala si, bineinteles, in crearea de locuri de munca la nivel local. O investire mai buna ar fi in reducerea unor taxe si incurajarea anteprenoriatului. O investire mai buna ar fi in reducerea frustrarii. Daca dai bani unui om al strazii (exemplu extrem), il ajuti cel mult sa supravietuiasca pana a doua zi. Daca-l adapostesti cateva luni si-l inveti o meserie, altele sunt perspectivele. De-asta simpla “distribuire” a unor fonduri nu functioneaza. Gestionarea lor corecta are insa nevoie de administratori buni. Din pacate, administratorii buni nu atrag stampilele de vot.

Daca aveti nevoie de exemple mai grave, e suficient sa aruncati un ochi pe recentele incidente din Africa, unde echipe de oameni meniti sa ajute la oprirea epidemiei de Ebola au fost omorate de “sarmanii” debusolati. Sigur ca agresorilor li se pot gasi scuze, de la lipsa de educatie, la teama si la situatia economica precara. Cu toate astea, ei sunt rezultatul mai multor secole de inegalitate si segregare, motiv pentru care niste donatii facute de ONG-uri debusolate nu vor rezolva nimic. Nu zic sa nu-i ajutam sau sa ne comportam cu cei mai putin norocosi de parca ar fi o boala. Spun doar ca “luatul de la bogati si datul la saraci” e o idee atat de tampita, incat nici in operele de fictiune nu a prea dat rezultate. Deci, dragi cititori implicati, lideri de opinie si politicieni: daca vreti sa ajutati, faceti lucruri care sa ridice comunitati, nu indivizi. Eliminati cauzele, nu efectele, chiar daca ultimele sunt exploatabile electoral. Orice, numai nu va comportati de parca patru decenii de comunism nu ne-au fost de ajuns.

P.S: Daca n-ati vazut ultimul Deficit de Atentie, puteti sa va prefaceti si acum ca nu exista (desi ratati un delir superb). Altfel, se pare ca Romania (si nu numai ea) a ajuns un simpatic subiect de comparatie prin reclamele australienilor.

Bolnav de cratima

11 Sep 2014 | : Filme & Carti, Viata de zi cu zi

Fusese o saptamana istovitoare pentru Capitanul Gramatica. Dupa zile de carat si mutat mobila, lucrurile pareau in sfarsit sa se… aseze.

Deodata, un e-mail perturba linistea maretului supererou: o tanara cu ambitii de scriitoare si visuri de copywriter cerea sfatul Capitanului. Din pacate, mesajul care acompania aceasta rugaminte continea multe cuvinte necunoscute pentru eroul nostru. Printre ele se numarau “radio-ul”, “mov-ul”, “rock-ul” si, nu in ultimul rand, “Bucuresti-ul “. Capitanul era indurerat : ce grava boala contractase copila! De altfel, atat capitanul cat si multi prieteni de-ai lui, feldmaresali in armata gramaticii, fusesera multa vreme bolnavi, dovada fiind chiar blogurile pe care activau. Capitanul Gramatica stia ca, odata imbolnavit de cratima, niciun cuvant nu mai era sigur, nici macar prepozitiile…

Nu radeti, caci micuta cratima a cauzat multe catastrofe. In cazul de fata, principala catastrofa ramane imposibilitatea de a urmari un text fara a te lovi de o cratima pusa prost. Ar fi stupid sa va scriu aici cum si unde se foloseste cratima in general, dar ar merita sa ne aplecam asupra unui caz concret: folosirea cratimei pentru cuvintele venite din alte colturi ale lumii sau pentru expresiile la care utilizatorul se uita stramb. N-as vrea sa fiu prea strict in privinta asta pentru ca am facut la randu-mi gafe, dar merita sa stabilim niste reguli, cu atat mai mult cu cat cratima a devenit un fel de reflex atat printre corporatistii obsedati de corectitudine, cat si printre vorbitorii de rand.

Sa vedem in primul rand ce spune regula. Dictionarele ne avertizeaza ca singura situatie in care articolul hotarat adauga o cratima cuvantului articulat este in cazul in care cuvantul de baza, imprumutat din alta limba, prezinta diferente intre scriere si pronuntie (exemple: cover-ul, device-ul, acquis-ul etc). Acelasi lucru este valabil si pentru formele de plural ale cuvintelor venite pe filiera engleza, franceza sau germana. Cum limba romana este o limba fonetica, regula pronuntiei are sens. Evident, ar merita sa verificam inainte daca nu cumva cuvantul pe care vrem sa-l pervertim vizual nu exista deja in limba romana. In cazul asta, chiar daca pronuntia e fi usor americanizata sau frantuzita, cratima lipseste. Laptopuri avem si s-au mai vazut, la fel cum feedbackuri se dau inca de prin 1998. Stiu ca ultimele trenduri ne indeamna spre o barbara nationalizare a limbii, dar marketingul e marketing, cu atat mai mult cu cat el nu are un alt echivalent in limba romana.

D.O.O.M

(Un citat din domnul Dictionar Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane)

In cazul numelor proprii, regula se pastreaza. Kabulul este capitala Afganistanului, pe cand Bruges-ul este un oras in Belgia. In club poti sa mergi cu Maseratiul (se aude, presa tabloida?), dar n-ai ce cauta cu Chevrolet-ul. Chiar daca iti place sa uimesti gagici cu smartphone-ul sau sa te lauzi cu notebook-ul tau ultrasubtire, e bine sa-ti lasi cratima acasa cand iti bei cocktailul sau cand iti lauzi brandul.

O alta regula de care ar fi bine sa tinem cont este asemanarea unor cuvinte imprumutate cu alte cuvinte deja existente in limba, dar cu sens diferit. E adevarat ca nou-venitele se si pronunta usor diferit, dar e bine sa stim de ce ne citim totusi “e-mail-ul”, nu emailul si de ce “crap-ul” (creap, intr-o transcriere fonetica abuziva) nu este acelasi lucru cu crapul pe care-l prindea bunicul. Bine, ar fi de retinut si ca multe cuvinte si, cu ocazia asta, si multe cratime se pot evita pur si simplu prin folosirea unui termen existent in limba. Daca nu vreau sa satirizez limbajul unei categorii de vorbitori sau nu citez pe cineva, sunt putine motive pentru care “crap-ul” de mai sus sa nu fie inlocuit cu “porcarii” (sau cu un echivalent mai plastic).

Chiar daca brainstormingul a intrat in limba, chiar daca weekendul si-a pierdut toate linutele si chiar daca logul poate fi utilizat cu grija de fanii computerelor, meeting-ul ramane o simpla sedinta, iar store-ul e un banal magazin. Desigur, dupa cum ati putut observa in imaginea de mai sus, regula este chiar mai relaxata. Daca termenul imprumutat se termina in grupuri de litere care se scriu si se citesc la fel in limba romana (chiar daca restul cuvantului se pronunta diferit), lipsa cratimei se poate tolera. In aceste conditii, monstruleti precum “mov-ul” sau “radio-ul” chiar n-au de ce sa existe, cu atat mai mult cu cat termenii de la baza lor sunt cuvinte din limba romana. Astfel de scapari pot fi considerate simple accidente, de multe ori cauzate de obsesia pentru corectitudine.

Desigur, exista cuvinte a caror repetare ne da senzatia ca au intrat in limba si a caror scriere cu cratima poate parea exagerata. Nu, nu e vorba despre “linkuri”, cuvant corect daca e sa ne ghidam dupa regulile de mai sus. In cazul erorilor trecute cu vederea, blogger-ii si spammer-ii sunt primii pe lista, la fel cum putem accepta un “h” in plus in forma verbala “(ma) loghez”. Cred ca dictionarul poate inchide un ochi cat timp “autorii de jurnale online” si “oamenii care produc continut redundant” nu sunt niste sinonime la indemana.

Legat de propriile escapade in tara cratimelor, recunosc ca n-au fost tocmai rare. Sufar insa de o alta afectiune, una legata de folosirea ghilimelelor, chiar si atunci cand nu e nevoie urgenta de ele. In articolul de azi le-am scos la inaintare pentru a marca scoaterea din context a anumitor cuvinte si transformarea lor in apozitii, dar articularea cu cratima nu necesita ghilimele. Ghilimelita si precautia excesiva sunt insa boli grave. Despre aceste afectiuni insa, vom vorbi insa cu o alta ocazie.

Drept concluzie: o fi limba noastra o comoara, dar hai sa n-o transformam intr-o sarma de rufe. Se aude, frati-lor?

P.S: Apropo de surprize pe mail, am gasit nu intr-unul, ci in doua mesaje abominabila forma “exsces”.