Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

May 2014

Monthly Archive

PE cine trimitem in P.E.?

24 May 2014 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dupa zdrobitorul joc de cuvinte din titlu, sunt convins ca ardeti de nerabdare sa aflati de ce v-am umplut monitorul de text…

Ei bine, amintindu-mi de o mai veche traditie, am decis sa fac o kilometrica trecere in revista a principalilor candidati pentru alegerile europarlamentare de pe 25 mai. De ce? o sa ma intrebati aproape intrigati si in mod sigur plictisiti. Ti-e prietena racita? Ti-au furat cablul de net? S-a inchis la discobar?

Desi oferta de lucruri de facut era absolut senzationala (as fi putut, de exemplu, tricota un pulover), am hotarat sa va spamez cu articolul asta. Pentru ca listele coerente de candidati sunt rare si se rezuma la BEC, vreo doua site-uri de stiri si site-uri aparute recent, fara detinator asumat. Pentru ca ai mei colegi de generatie par a fi cuprinsi de o febra anti vot. Pentru ca romanii se pregatesc din nou sa voteze din ura si in necunostinta de cauza. Pentru ca genul asta de mentalitate si scarba de politica ne-au facut in trecut sa trimitem in fata Europei un extremist, un spagar, un fotomodel paralel cu logica si un baiat care a votat DA de 63 de ori la rand, inclusiv in probleme care se excludeau reciproc.

Inainte insa de a incepe, va avertizez ca voi merge la vot. Prin urmare, articolul asta reprezinta un punct de vedere subiectiv, mai ales in ce priveste evaluarea “votabilitatii” unor partide.  Inainte de analiza propriu-zisa, se cade insa sa raspundem unor intrebari de bun simt.

1. Ce votam pe 25 mai?

Pe 25 mai votam oamenii pe care Romania ii va trimite in Parlamentul European (P.E.), cel mai mare organ legislativ al Uniunii Europene si singurul ales direct de cetatenii ei. Ca urmare a unor restructurari, Parlamentul European va cuprinde 751 de deputati (acum are 766), dintre care 32 vor apartine Romaniei. Numarul asta a fost decis proportional cu populatia tarii. Locul de intalnire al parlamentarilor europeni se afla la Strasbourg (sedintele plenare), urmat de Bruxelles (unde exista si un sediu oficial) si Luxembourg. Parlamentarii europeni (eurodeputati) sunt alesi la 5 ani, iar actualul presedinte al Parlamentului European este Martin Schulz, politician german de orientare socialista si candidat pentru sefia Comisiei Europene.

2. Minunat. Si ce rol are Parlamentul European, mai precis?

Cum spuneam, Parlamentul European este principalul organ legislativ al U.E, putere pe care o imparte cu Consiliul Uniunii Europene (diferit de Consiliul European si Consiliul Europei). Stiu, nu suna prea impresionant, pana afli ca, desi PE are putere “codecizionala” in domeniul legislativ si bugetar, tot el are cam cel mai greu cuvant de spus in cele doua domenii.

Teoretic, Comisia Europeana (organ executiv) este cel mai vizibil instrument al puterii U.E. Practic, Parlamentul European alege presedintele Comisiei si-i poate suspenda activitatea. Mai mult, Parlamentul European are drept indirect de initiativa legislativa, drept pe care si-l exercita din plin. In mod normal, propunerile legislative ar trebui sa vina de la Comisie, insa numai 10% din ele chiar pleaca de-acolo. Restul propunerilor apar din Parlamentul European, parlament care cere Comisiei sa dea mai departe propunerea (conform tratatului de la Lisabona).

Daca va doare deja capul, Parlamentul European este Camera Deputatilor din Romania, pe cand Consiliul Uniunii Europene este Senatul (desi in Romania Senatul este ales prin vot popular, nu numit). Comisia Europeana este, ati ghicit, Guvernul. Chiar daca Parlamentul pare ca doarme pe el o buna parte din timp, faptul ca majoritatea legilor vin de-acolo si ca Guvernul poate fi oricand doborat printr-o motiune de cenzura face ca acest organism sa fie cel putin relevant. In trecut eram putin sceptic cu privire la P.E., dar acum simt ca i-am neglijat importanta.

3. Tot nu m-am lamurit. Ce vor face oamenii pe care ii voi trimite eu acolo?

Vor propune si vota legi care vor afecta toti cetatenii Uniunii Europene. Vor vota bugete care afecteaza toate proiectele europene. Pe langa asta, vor avea si sarcini de mai mica relevanta pentru populatia tarilor membre. Daca sus-numita Comisie Europeana reprezinta in primul rand interesele Uniunii Europene (ca organism multistatal), Parlamentul European le reprezinta pe cele ale cetatenilor ei. Diferenta deci dintre un membru al Comisiei Europene (Dacian Ciolos este actualul nostru reprezentant in Comisie) si un membru al Parlamentului European este ca cel din urma ar trebui sa vorbeasca in primul rand pentru noi.

4. Pai si oamenii astia sunt platiti pentru asta?

Evident. Salariul actual al unui europarlamentar este fix si reprezinta 38.5% din cel al unui judecator la Curtea Europeana de Justitie. Ce vreau sa spun prin asta este ca salariul eurodeputatilor este imens: undeva la 96.246 de euro anual, adica in jur de 8000 de euro pe luna. Exact! In timp ce tu te zbati pe 10% din suma asta, cei pe care ai aruncat neglijent stampila dorm pe scaune in numele tau.

5. Partidul lor mai conteaza? Doar sunt toti in aceeasi gasca!

Din fericire sau din nefericire, gastile de-acasa nu sunt mereu aceleasi cu cele din targ. La nivel european exista grupuri politice, impropriu numite partide, ale caror interese pot sau nu sa coincida cu cele ale partidelor locale. Lucrul asta s-a vazut in desele certuri de pe plan local unde asa zisii “corespondenti” europeni nu au luat mereu apararea membrilor afiliati. O alta consecinta a existentei gruparilor europene este posibilitatea ca procentele locale ale unui partid romanesc sa nu mai conteze in comparatie cu procentele cumulate ale altor partide, membre ale unui grup european rival.

In momentul de fata, cele mai puternice factiuni cu reprezentare in Parlamentul European sunt, in ordine: Partidul Popular European (local: PDL, PNTCD, UDMR si probabil, in curand, si PMP), Partidul Socialistilor Europeni (local: PSD) si Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (local: PNL). Gruparile din Parlamentul European pot reuni si membri ai mai multor partide europene, nu doar ai partidelor locale, dar deja intram in detalii. Afilierea la un astfel de grup nu este obligatorie (avem partide nationale neafiliate), insa este utila in cazul in care vrei neaparat sa faci ca niste legi sa treaca de votul eurodeputatilor.

6. Bun, deci europenii au alte gasti. Care sunt de stanga, care sunt de dreapta?

Asa cum am mai spus, clivajul stanga-dreapta nu mai are o relevanta atat de mare la nivel local si, aparent, nici la nivel european. Am putea clasifica Partidul Popular European drept un partid de centru-dreapta, asa cum Socialistii ar fi teoretic de stanga. In realitate, datorita afilierilor multiple ale membrilor, gruparile europene nu au o orientare “clasica”. In general, membrii lor se afiliaza pe baza unor interese legislative si a unei viziuni de ansamblu. In momentul de fata, viziunile de ansamblu antagoniste sunt euroscepticismul (neincredere in actualele politici U.E, opozitie in integrarea de noi state si atitudine anti-federalizare) si eurofilia(dorinta de extindere U.E, de dezvoltarea de noi politici comune si de o mai buna implementare a celor actuale).

Euroscepticismul este de multe ori asociat cu nationalismul, in formele lui mai dure ajungandu-se la militarea pentru parasirea uniunii. Un exemplu de asa ceva ar fi UKIP, partid ce doreste “independenta” Marii Britanii si al carui lider, Nigel Farange are o parere nu tocmai placuta despre romani. Nici Geert Wilders, politician olandez de aceeasi factura nu ne-a facut vreun favor. In cazul eurofililor (pro europeni), extrema ar fi asa zisa “stergere a granitelor”, adica integrarea completa. Desi putine sunt partidele cu o demarcare clara, e relevant sa stim daca oamenii trimisi de noi au vreo afinitate de genul asta.

7. Sa zicem ca sunt interesat. Cum votez?

Daca nu esti in localitatea in care ai trebui sa votezi, ai nevoie de o simpla dovada a cetateniei, precum buletinul sau pasaportul, pentru a vota pe listele suplimentare. Daca te afli in localitate, nu iti trebuie nimic in plus, dar trebuie sa gasesti sectia de votare la care ai fost alocat. De votat, vei vota o lista propusa de fiecare partid sau un candidat independent. Un exemplu de buletin de vot se poate vedea aici. Pentru a vota este nevoie de o stampila pusa corect in chenarul listei sau independentului preferat. O singura stampila pusa corect alaturi de alte cateva puse aiurea nu anuleaza votul!

Procedura de vot nu este fixa pentru toate statele membre ale U.E., cum nici conditiile de candidare nu au fost. La noi, un candidat are nevoie de minim 100 000 de semnaturi pentru a fi pe buletinul de vot, pe cand un partid are nevoie de 200 000 pentru intreaga lista. Exista state unde conditiile sunt extrem de relaxate, Suedia fiind un astfel de exemplu. Asta-i si motivul pentru care grupari precum Partidul Piratilor pot ajunge in Parlamentul European.

8. Am inteles ce si cum. Cat conteaza votul meu?

Trecand peste fatalism si peste furtul (inevitabil in Romania) de voturi, vorbim totusi despre alegeri cu impact european si cu observatori externi. In cazul listelor propuse de partide, procedura locala nu iti acorda privilegiul de a alege oamenii pe care-i chiar ii placi, votul tau validand intreaga lista. Daca lista aleasa de tine va avea peste 5% din voturi, atunci ea va trimite cel putin un reprezentant in Parlamentul European. Ordinea ramane cea de pe lista (primul om scris pe lista va fi si primul intrat in PE, daca lista respectivului partid va fi votata). Unui independent ii vor fi insa suficienti 3.125% din numarul total de voturi pentru a primi un mandat. De unde s-a ajuns la cifrele astea? Pragul de 5% necesar partidelor din Romania este pragul maxim admis prin lege de U.E (Germania a declarat un prag similar ca fiind neconstitutional, dar n-ar fi asta singura noastra problema). Ciudatul prag de 3.125% necesar independentilor poarta numele de coeficient electoral national si reprezinta raportul dintre numarul total de voturi si numarul total de mandate de europarlamentari pe care le va primi Romania (in cazul nostru: 100/32 = 3.125).

Asa cum am mentionat, numarul total de europarlamentari trimisi la Strasbourg si Bruxelles este fix: 32 de oameni. Asta este si motivul pentru care numarul de reprezentanti trimisi de fiecare partid se stabileste in mod proportional. Acel 5% garanteaza cel putin un mandat. Restul mandatelor se distribuie in ordine descrescatoare a voturilor. De aceea, daca un partid depaseste pragul minim, el va primi cu siguranta un mandat, insa, daca alte partide nu ating acest prag, la redistribuirea mandatelor el ar putea primi mai multe mandate (maxim 2 pentru fiecare 5% acumulati).

Astfel, daca un partid mare ar primi 35% din voturi, un al doilea partid 25%, iar restul s-ar imparti intre sapte partide care au depasit cu putin 5% si un independent, impartirea s-ar face astfel: toate partidele care au depasit 5% sau 3.125% in cazul independentului vor avea asigurat cel putin un mandat; partidul cu 35% va lua doua mandate pentru fiecare 5% acumulati, adica 14 mandate in total, cel cu 25% va primi 10 mandate, iar cei celelalte sapte partide si independentul vor primi un singur mandat.  Observati ca in momentul asta am distribuit toate cele 32 de mandate. Dar daca un singur partid ar fi obtinut 40% si restul doar 5% sau pragul minim, in cadrul independentilor? Cel cu 40% ar fi luat din start 16 mandate ((40/5)x2), pe cand restul de 12 parti implicate ar fi primit cate un mandat. Asta ne-ar lasa cu 4 mandate nedistribuite. Ele vor fi oferite in ordine descrescatoare partidelor care au depasit 5%, chiar daca depasirea a fost de numai cateva sute de voturi. Astfel, un partid cu 5.1% va putea trimite doi oameni in Parlamentul European.

De ce sunt importante exemplele? Pentru ca oamenii alesi de voi, fie ei independenti, fie candidatii partidelor mici ar putea “smulge” din mandatele unor formatiuni mai rapace. De remarcat ar fi ca mentalitatea de turul doi nu prea are ce cauta aici, motiv pentru care e de preferat sa cunoastem putin oamenii sau lista de oameni aleasa, nu doar sigla partidului pe care il alegem.

9. Acum stiu ce votam. Ce cred parlamentarii nostri ca votam?

O parte dintre ei nu par sa stie ce vor avea de facut, odata ajunsi in PE. Cu toate astea, imi asum remarca asta ca fiind o observatie personala. Principala problema cu politica locala este ca europarlamentarele au devenit un fel de sondaj de opinie pentru alegerile prezidentiale care se apropie, lucru care s-a intamplat si in 2009. Desi in practica da rezultate, tendinta asta si promovarea ei de catre mass-media duce la bagatelizarea alegerilor europarlamentare. Majoritatea cetatenilor vor simti ca sunt chemati inutil la vot.

Pentru anumite formatiuni politice, europarlamentarele pot fi si o strategie de “iesire”. In cazul in care liderul lor prinde un loc caldut si bine platit in Parlamentul European, formatiunea din care face parte se poate dizolva linistita.

10. Si totusi, de ce sa votez?

Chiar daca acquis-ul comunitar (totalitatea legilor, obligatiilor si drepturilor aplicabile statelor U.E) nu te intereseaza, faptul ca oamenii astia sunt acolo in numele tau ar trebui sa o faca. Vrei nu vrei, Romania trimite 32 de ambasadori permanenti in fata Europei. Tu decizi daca va exista un om care sa-i spuna lui Nigel Farange sa-si vada de gradina de zarzavaturi. Tu decizi daca omul care te reprezinta va articula decent o limba internationala. Chiar daca nu ne plac partidele politice din Romania, ne putem gandi punctual la oameni. Cand ii votam intern, radem noi de ei. Cand ii votam in P.E., rade intreaga Europa de noi. Macar in teorie, distanta dintre Bucuresti, Strasbourg si Bruxelles nu e atat de mare. Cu avionul, faci mai putin decat faci cu trenul pana la Rosia Montana si clar mai putin decat vom face in curand pana la Moscova.

In plus, daca nu votezi datorita aversiunii fata de anumiti politicieni, ti-ai putea alege un “cal de bataie” cu mai putine sanse. Nu de alta, dar prin absenta de la vot, mandatul pe care l-ar fi primit respectivul de la tine s-ar putea redistribui tocmai oamenilor pe care ii urasti.

Continue Reading »

Eroi, pagani si imnuri gotice

19 May 2014 | : Muzici & Fraze

Pentru ca v-ati manifestat in numar coplesitor dorinta de a citi noi recenzii muzicale, m-am induplecat intr-un final sa dau curs rugamintilor. Articolul asta e pentru voi, doritorii de metal…pentru toti trei!

Daca luna trecuta ma vaitam ca metalistii s-au cam inmuiat, n-as putea spune ca eu am ramas tocmai “true” – asta ca sa parafrazez un mosulet care la 60 de ani inca se imbraca in spandex. Cu alte cuvinte, efectele imbatranirii si maturizarii (as vrea eu) se vad si in playlist. Asta nu inseamna ca mi-am schimbat preferintele, ci ca ponderea lor e diferita fata de ce imi ofereau obsesiile trecutului.

Chiar si asa, exista trupe pe care le-am urmarit inca de la primele aparitii si despre care nu ma pot abtine sa nu-mi dau cu parerea. Albumele aruncate aici apartin unor astfel de trupe.

Sabaton – Heroes (2014)

Heroes - Cover

De la ultimul Heroes, mai toti ascultatorii au avut asteptari mari. Nu atat pentru ca Sabaton e genul de trupa care a gasit o nisa interesanta si a muls-o pana la epuizare, ci pentru ca asta este primul album inregistrat integral in noua componenta. Dupa interesantul si oarecum diferitul Carolus Rex, suedezii se intorc la stilul care i-a consacrat: un power metal influentat de anii 80′ si punctat cu vocea de fierastrau a lui Joakim Broden. Dupa ce materialul precedent a dedicat ode vechilor regi ai Suediei, Heroes se intoarce la tematica preferata a trupei: Al Doilea Razboi Mondial.

Spre multumirea fanilor si linistea solistului, inlocuirea a patru membri din trupa nu a distrus potentialul creativ al celor doi ramasi (responsabili de altfel si pentru compozitii). Heroes este un album solid, lucru demonstrat din plin si de cele doua single-uri: To Hell and Back si Resist and Bite. Respectivele piese sunt cam si cele mai bune de pe album, desi Night Witches, Soldier of Three Armies si Far From The Fame merita la fel de bine un loc in playlist.

Pe langa faptul ca Broden canta din ce in ce mai mult si zbiara din ce in ce mai “melodic”, albumul mai contine o mica ciudatenie, si anume o balada. The Ballad of Bull e o aparitie ciudata in discografia Sabaton pentru ca, spre deosebire de alte “balade” de-ale suedezilor (Light in the Black, Purple Heart), piesa asta nu erupe in coruri epice si chitare zgomotoase. Este chiar o…balada. Daca aveti editia speciala a albumului, merita sa acodati ceva timp si pieselor bonus, mai ales cover-urilor Metallica si…Battle Beast (o formatie tanara, dar promitatoare).

Per total, desi ma asteptam ca muzica trupei sa mearga intr-o alta directie dupa Carolus Rex, nu pot spune ca Heroes are o problema. Este un album bun care va multumi vechii fani Sabaton. Pana cand o sa ajungeti la propriul verdict, va las cu To Hell and Back, o piesa dedicata lui Audie Murphy, unul dintre cei mai decorati eroi din Al Doilea Razboi Mondial. Piesa ii surprinde perioada de depresie si dependenta de dupa razboi.

Elvenking – The Pagan Manifesto (2014)

The Pagan Manifesto

Elvenking e una dintre trupele pe care mi s-a pus pata in liceu si pe care le-am urmarit multa vreme. Fidelitatea mea auditiva s-a datorat nu doar curiozitatii de al vedea pe adolescentul Damnagoras crescand (solistul s-a alaturat trupei in 1998, cand avea doar 17 ani), ci pentru a testa cat de mult ma pot dezamagi compozitiile lor ulterioare. Dupa un prim material care parea sa fi dus reteta Skyclad, inspiratia trupei, intr-o directie noua (un folk metal melodic si bine punctat de vioari), Elvenking au continuat cu albumele Wyrd si Winter’s Wake, ambele foarte bune, desi al doilea n-a beneficiat de prezenta lui Damnagoras. Apoi a urmat The Scythe, o schimbare ciudata si mai comerciala, cu elemente de metalcore si growling destul de iritante. Lui i-a urmat un album acustic acceptabil si doua albume mediocre. Red Silent Tides si Era au dus trupa si mai mult intr-o zona unui sound generic cu mici momente de claritate, sound punctat de un solist care se incapatana sa nu cante, desi abilitatile il recomandau.

Ei bine, The Pagan Manifesto e albumul pe care vechii fani il asteptau. O intoarcere la sonoritatile initiale ale trupei. Un album curat, cam prea vesel pentru genul caruia ii apartine, dar bine lucrat si foarte ascultabil. Daca Elvenlegions, piesa aleasa pentru promovare, nu m-a impresionat, The Pagan Manifesto mi-a rezervat cateva surprize. Nu, nu-i vorba de epopeea de 12 minute numita King of the Elves, de interesanta Witches Gater sau de instrumentalele inedite (recomand aici Cyfarwydd, piesa bonus). Vorbesc despre piese ca The Druid Ritual of the Oak, Moonbean Stone Circle, balada Towards the Shores, excelenta Grandier’s Funeral Pyre si progresiva Black Roses for the Wicked. Piese unde italienii par sa fi gasit echilibrul intre chitare electrice, vioare si voci inalte. De altfel, mai tot albumul seamana la nivel de compozitie si structura cu ce puteam asculta pe Wyrd si Winter’s Wake. Cateva tipete (pe The Solitaire, de exemplu) si pasaje de umplutura mai sunt, dar, per total, The Pagan Manifesto suna excelent.

Fata de cam tot ce au scos in ultimii sapte ani, ultimul album Elvenking este mai bine produs, mai melodic si mai aproape de revolutia promisa la inceputuri (exista chiar si o piesa pe tema “revolutiei pagane”). Elvenking vin in Romania in octombrie. Pana atunci insa, playlist-ul nostru poate mesteca in voie The Pagan Manifesto.

Macbeth – Neo-Gothic Propaganda (2014)

Cover

Macbeth sunt o trupa italiana care a pornit cu un sound destul de greu (similar primelor albume Theater of Tragedy) si, dupa cateva schimbari de componenta, a evoluat spre o muzica similara cu cea a conationalilor de la Lacuna Coil. Diferenta ar fi ca aici ambele voci, atat cea feminina, cat si cea masculina, sunt bune. Andreas se poate plimba intre grohaiala si accente de tenor, pe cand Morena placuta si suficient de clara, chiar daca uneori vocea ei pare destul de comuna.

In mod normal nu cred ca as umple paginile cu recenzii la trupe precum Macbethm dar s-a intamplat ca oamenii astia sa fie pe un CD la momentul potrivit si sa tot revina ocazional printre preferinte. Neo-Gothic Propaganda este, din pacate, un album destul de monoton. Spun din pacate pentru ca trupa n-a mai lansat nimic nou timp de sapte ani si vechii fani aveau asteptari mai mari. Daca pe piese precum Scent of Winter combinatia de riff-uri grele si voci in tandem functioneaza foarte bine, pe altele compozitii ritmul se lupta din rasputeri sa combata plictiseala. Albumul pare intr-adevar inchegat si muncit, dar parca nu ofera schimbarea de care Macbeth avea nevoie. Trupa a ajuns sa semene destul de mult cu nemtii de la Xandria. Asta ar fi un compliment, daca am fi in 2005.

Pe Neo-Gothic Propaganda exista totusi piese pe care ar merita sa le includeti in lista. Recomand The Archetype, Dogma si Void of Light, daca aveti timpul si cheful.

As fi vrut sa mai dezbat aici si alte materiale precum Raided Land, de la Human Fortress, o trupa care in 2004 a dat poate unul dintre cele mai bune albume power metal scrise vreodata pentru ca ulterior sa se piarda in schimbari de componenta si materiale neinspirate. Pot spune ca acum, daca tot e epoca revenirilor, germanii au redevenit o ”fortareata umana”. Jioti Parcharidis s-a dovedit greu de inlocuit, dar eu cred ca noile piese demonstreaza ca Human Fortress si-a regasit intr-adevar formula. Daca mai aveam “spatiu” pe blog, as mai fi scris si despre ultimul album Arkona si poate despre ultimul Edguy (cu tot cu ciudatul lor cover Falco si referintele la Steve Harris). Inca putin si va povesteam despre cum s-au hotarat Sonata Arctica sa faca din nou muzica. Despre asta insa, cu alta ocazie.

P.S: Ma gandeam sa ridic din nou problema clipurilor de doi bani care nu fac decat sa scada valoarea unor piese. Inteleg ca nu sunt bani pentru a ilustra versuri despre batalii, odisee sau dragoni, dar parca as prefera sa nu vad de fiecare data trupele filmate intr-un beci cu pitici din After Effects deasupra capului.

Tara usilor care duc nicaieri

11 May 2014 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

De la intelepciunea populara la poezia postmodernista, de la arhitectura la filmele porno, usa joaca un rol vital in imaginarul colectiv.

Conform unor prafuite proverbe, la usa iti bate fie norocu, fie lupul. Asta daca nu cumva esti usa de biserica. De la straini la crestini, toti asteapta sa le deschizi usa, iar umblatul din usa in usa e considerat o rusine. Daca esti barbat si ai gasit ce cautai, tot ce lipseste este sa o iei in brate si sa o…treci pragul. Pana si jurnalistii indiscreti sunt de multe fortati sa intre pe geam, odata dati afara pe usa. Cadru din patru lemne sau arcada gotica, de ce ar fi usa atat de importanta? Raspunsul e mai evident decat un spion roman infiltrat in Uganda. O usa e o promisiune. E trecerea pe care o astepti sau, in cazuri mai modeste, e o simpla schimbare. E dorinta de altceva.

Exista insa usi in spatele carora nu te asteapta nimic, poate doar stupoarea de a le fi trecut pragul. Din pacate, constient sau nu, multe usi TREBUIE deschise. E un proces normal. Educatie, job-uri, relatii, oportunitati: vrei nu vrei, trebuie sa ajungi in camera cealalta. Asta daca nu cumva te-ai indragostit de posterul cu Superman si de trezitul la ora 12.00. In cazul ala, poti sa pui lacat la usa podului si sa astepti cu frica primul fir de par alb. Daca ai insa alte planuri, vei descoperi ca multe din usile montate entuziast de ceilalti sunt de fapt portaluri magice catre lanul de coceni. Lucul asta este valabil mai ales pentru usile lustruite de mainile dibace ale statului si ale celor care-ti “vor doar binele”.


(Cam asa ceva, dar tricolor)

Nu, n-o sa ma vait despre usile inchise care impanzesc in Romania, pentru ca simt ca ai mei cititori au depasit nivelul. Ma mira insa si acum numarul imens de usi care nu duc nicaieri, atat in sens metaforic, cat si intr-un sens cat se poate de concret…arhitectural. In sens concret pentru ca mofturile creative si lipsa de planificare au creat zeci de pasaje fara viitor. Prima astfel de usa am observat-o cu doua decenii in urma, pe la vreo 6-7 ani. Era o usa noua, lacuita si plasata in autogara orasului in care m-am nascut. Odata deschisa, am realizat ca pazea o camera de maxim jumatate de metru adancime, o simpla sapatura in zid. Explicatia administratorului? ”Aici va fi noua toaleta, dar n-am terminat de spart zidul, ca e zid gros”. Cam aceeasi reactie s-a putut citi pe fata mea cu ani mai tarziu cand, cazat la o cabana, am gasit o usa falsa, plasata pe lateralul unui zid. Explicatia proprietarului? “N-aveam usa din spate si ne-am gandit sa fie totusi ceva….de forma.”

Din pacate, tendinta asta domina spatiul public romanesc. Se construiesc usi, se lasa deschise si se invita audienta la o bizara intalnire cu zidul. Dezbaterile trateaza ore in sir probleme care nu au fost ridicate. Autostrazile se inaugureaza inainte de a fi practiabile. Regiile statului au consilii de conducere si site-uri de mii de euro, desi nu au sedii sau angajati. Complexele imobiliare au usi la camere, dar nu au podele. Linii de metrou inexistente au info chioscuri complet functionale, cu angajati platiti sa raspunda la intrebari. Programele de dezvoltare isi fac publicitate si accepta proiecte, desi nu beneficiaza inca de finantare. Si totul se intampla sub tutela unor oameni care fac promisiuni, le semneaza si promoveaza pentru ca ulterior sa dea o gaura in zid. Asa, de forma, ca e zid gros!

Usa devine astfel un obiect al frustrarii. Promisiunea se transforma in tragaciul dezamagirii. Mai grav, multe usi nu doar ca nu duc nicaieri, dar prezinta un pericol pentru temerarii care le deschid. Dupa ani de usi impodobite care au promis schimbarea, dar au livrat caderi in gol, nu e de mirare ca orice iala ne trezeste suspiciuni. Dupa ani de batut la usa Occidentului, e greu sa ne blamezi ca ne-am inchis in casa. Daca usa de langa noi da intr-un zid sau, si mai grav, in gol? Daca in vizor apare un vecin neinvitat? Daca in camera de langa se ascunde parsiv o inchisoare?  Mai mult, cat timp va trece pana cand la sigilarea intrarii din spate? Cat timp va trece pana cand va trebui iar sa sunam la interfon?

Cu o luna in urma, am ajuns in autogara unde in copilarie vazusem usa fara capat. Acum o puteam deschide fara grija. Nu mai lovea in neant si nici in “noua” toaleta. In spatiul aparut prin spargerea zidului si unirea cu magazia de langa era acum amenajat un supermarket. Iata deci, ca si o usa fara aspiratii poate aduce o schimbare. Fie ea si o schimbare primitiva, materiala. Prin urmare, o sa repet ce gandesc inaintea fiecaror alegeri: exista speranta si pentru usile noastre. Trebuie doar sa avem grija in mainile cui lasam cheile.

P.S: Da, stiu ca in limba romana dubla negatie se foloseste pentru intarirea mesajului, dar titlul cerea o mica licenta “poetica” (cu-atat mai mult cu cat nu e foarte original).

Ai auzit ce-a spus ala?

06 May 2014 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

A venit iar momentul sa reinventez apa calda, sperand ca n-are nimeni bani sa cheme instalatorul…

Cu putin timp in urma, am scris despre pareri care nu merita ascultate pentru ca nu exista efectiv o dezbatere. Da, consider ca exista subiecte unde pur si simplu nu e nevoie de opinii sau unde cei implicati sunt prea slabi calificati pentru a le emite. Cu toate astea, lipsa expertizei si faptul ca anumite fenomene nu sunt„discutabile” nu impiedica diversi indivizi sa scuipe pareri precum suporterii din Liga 1 seminte.

Sa mai infierez o data oamenii care n-au nici minima educatie si nici bunul simt necesar unei dezbateri? Inutil! Ce merge insa readus in discutie este modul pervers in care opiniile unor neaveniti sunt validate atat de media, cat si de opinia publica. Modul in care anumite opinii ajung in prim plan pentru simplul motiv ca cineva a pus intrebarea nepotrivita unui individ nepregatit. Cu alte cuvinte, nu vom face misto de eterna Monica Tatoiu, ci ne vom intreba de ce exista o Monica Tatoiu.

Inundatii? Hai sa ascultam parerea unuia care si-a construit casa in buza raului. Vrem sa aflam mai mult despre teoria cuantica? Hai sa intrebam un arhidiacon. Se cere validarea unei cure de slabire? Simplu: vorbim cu un anorexic. Vrem sa stim ce crede populatia despre maidanezii din Bucuresti? Sa intrebam o sotie de miliardar, proaspat mutata la tara. Luam pulsul populatiei sarace? Pai atunci sa dam legatura unui baron local. Ne intereseaza comportamentul adolescentilor? Un cantaret de saizeci de ani e cel putin la fel de competent ca un psiholog. La fel cum un jurnalist de cancan ne poate da detalii tehnice in cazul unui accident aviatic.

De ce mi-ar pasa mie de validarea incompetentilor? Pentru ca opiniile lor afecteaza viziuni, servicii si produse destinate publicului larg. Pentru ca opiniile lor influenteaza sondaje. Pentru ca ajungem sa privim anumite experiente prin lentila unor oameni carora le sunt inaccesibile. Si, mai ales, pentru ca asa apar INTERDICTIILE, asa apare CENZURA. Oameni care nu au consumat niciodata fast food ajung sa-l interzica pentru ca “le pune in pericol sanatatea”. Oameni care nu sunt capabili sa treaca de meniul de start al unui joc video scriu legi legate de violenta virtuala. Oameni care nu asculta muzica ajung sa dicteze topuri si sa ne spuna ce inseamna “muzica buna”. Cu alte cuvinte, indivizi limitati, lasi si ignoranti ajung sa interzica niste trairi destinate celor care si le permit atat mental, cat si financiar.

Daca vi se pare ca exagerez, priviti numai recentul scandal cauzat de filmul Nymphomaniac Vol. II. Acolo, niste oameni care nu reprezentau gusturile nicicui au decis sa interzica un film care inca nu aparuse in cinematografe. O fosta vedeta Playboy, sustinuta de cateva vestigii comuniste, a decis ca platitorii de bilete adera la aceeasi notiune universala a “moralei” ca o fecioara puritana. In respectivul scandal, terminat cu bine pentru cinefili, am auzit parerile crestinilor, pensionarilor si parintilor de copii de opt ani, pareri de altfel mediatizate si bine promovate. Ce n-am auzit au fost parerile oamenilor care chiar intentionau sa dea bani pentru filmul ala, de altfel singurele importante. Orice alta elucubratie merita cu prisosinta coronita irelevantei.

Chiar daca exemplele sunt in general romanesti, fenomenul nu e. Asta-i motivul pentru care parerile actorilor si cantaretilor despre politica, societate si viata sunt la fel de relevante ca ale taximetristilor. Asta-i motivul pentru care parerile “stiintifice” si “medicale” ale unor oameni care n-au nici educatia, nici formarea profesionala necesare sunt deseori egale cu parerile boschetarilor despre caviar. De-asta oamenii de marketing trebuie sa asculte vocea consumatorilor pana “la un anumit punct” (cu-atat mai mult cu cat consumatorii ii considera a fi “aia care mint si manipuleaza”). De-asta parerile despre produse nelansate sunt mai mereu irelevante, indiferent cat “buzz” cred unii ca s-ar putea crea. De-asta exista mii de sfaturi si pareri bine documentate despre nimic.

Tot din acelasi motiv adolescentii si pustanii nu sunt luati in seama in dezbateri. Nu pentru ca n-ar fi capabili sa formuleze un argument coerent, ci pentru ca experienta lor sociala este ingusta si puternic dependenta de mediu si varsta. La fel ca experienta unor oameni proaspat transformati in ”vedete”, de altfel. Ati citit probabil destule interviuri cu tineri olimpici din diverse domenii, de la sport la matematica. Cat de des nu vi s-au parut niste pustani intoleranti si incuiati? Asta nu le stirbeste meritele si nu inseamna ca nu vor deveni oameni  faini, ci pur si ca nu ar trebui sa li se puna microfonul la nas in alte domenii decat in cele in care si-au dovedit deja competenta.


(Un exemplu. Via TruthFacts).

Exista mai multi factori care favorizeaza impostura. Placerea mass media de a asculta pareri zgomotoase si irelevante este doar unul dintre ei. Un altul ar fi si celebrul efect Dunning – Kruger, a superioritatii iluzorii, un efect pe care John Cleese il rezuma prin ”trebuie sa fii bine pregatit pentru a constientiza ca esti prost pregatit”. Cu alte cuvinte: cu cat stii mai putine lucruri si mai gresite, cu-atat ai impresia ca esti inconjurat de tampiti pe care trebuie sa-i educi. O treia problema ar fi si ca…ne place, dom’le, de ce sa nu recunoastem? Ne place sa vedem idioti validati pentru ca mesajul implicit este “daca ala a putut sa iasa in fata, sigur pot si eu”.

In plus, opiniile care ne depasesc nivelul de intelegere si care nu ne umfla stima de sine sunt greu de digerat (folosesc pluralul pentru ca vorbesc si despre mine, nu pentru ca dragonul meu imaginar ar fi de aceeasi parere). Daca ne uitam numai la discutiile pe teme mai serioase si la comentariile din jurul lor, observam un detaliu de altfel evident: conversatia e obositoare. Conversatia si argumentarea sunt in general procedee obositoare. Verdictele si parerile nu.

Da, stiu ca e greu sa ne “abtinem”. La randul meu imi scriu parerile mai mult sau mai putin avizate pe blog, Facebook sau pe unde mai simt nevoia sa-mi umflu egoul. O buna parte dintre cititorii si cunoscutii mei fac la fel. Diferenta e ca niciunul nu are pretentia de expertiza. Simplul format al blogului si democratia parerilor online ne ajuta sa scapam de responsabilitate, dar si de lumina reflectoarelor. Multi dintre cei intervievati, promovati online sau scosi in fata public nu au pretentia relevantei, cel putin nu in prima faza. Insa, in momentul in care dai cuiva cuvantul cuiva in mod repetat si spui ”sa-l ascultam!” i-ai imprumutat automat o doza sanatoasa de credibilitate. Il delegi practic sa reprezinte ceva ce el nu ar trebui sa reprezinte. Cu totii avem dreptul la opinie, dar nimeni nu spune ca suntem obligati sa exercitam dreptul asta in public.

Ce ar fi de facut, daca tot am pierdut o pagina pentru a sublinia problema? In prima faza, am putea incerca blamatul dar utilul exercitiu de a ignora. Motivul e simplu. Orice aprobare, comentariu sau binecuvantare prin Like sau Share s-ar putea sa duca la ridicarea unui nou “manechin de opinie”. Mai mult, va trebui ca, din cand in cand, sa mai aratam si cu degetul si sa le spunem unor oameni adevarul: ala ca parerea lor nu valoreaza nici cat un dong vietnamez. De ce? Pentru ca, in ritmul asta, oamenii aia vor fi cei care vor decide cine poate deschide gura si cine nu. Din cand in cand trebuie pur si simplu sa intrebam: Auzi, nene, dar tu cine esti?

P.S: O specie deosebit de iritanta de pareristi, independenta de natie, este cea a celor care nu au solutii si nici comentarii pertinente, dar urla din toata puterea ca avem o problema. Multumim, dar traim in Romania si nu intentionam sa fugim cu prima Apocalipsa. Stim ca avem o problema!