Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

September 2013

Monthly Archive

Cultura spoilerului

29 Sep 2013 | : Filme & Carti

Astazi vom face o minunata incursiune in lumea automobilelor tunate…

Sau cel putin am fi facut, daca as fi stiut cum sa aproximez americanul “spoiler” in limba romana. Nu de alta, dar articolul este, din pacate, despre “spoilere” de filme, jocuri si carti. In linii mari, frustrarea mea este centrata pe orice fel de spoiler, mai putin pe cel atasat unei masini. In linii si mai mari (in linioaie?), o sa vorbesc despre un efect secundar al abundentei de informatii: incapacitatea de a te lasa surprins.

Revenind la titlu, ar fi usor sa limitez ideea de spoiler la gafele unor cronicari plictisiti si la bloggeri furiosi. Ii stiti: sunt genul care-si incep recenziile cu “ala care moare” si le incheie cu “cel mai mult mi-a placut finalul”. Tocmai pentru ca-i stiti, nu vom vorbi despre ei. Cultura spoilerului are insa implicatii mai subtile, aproape sinistre (muzica grava, va rog). Capcanele sunt peste tot, iar obsesia de a sti mai multe depaseste deseori simpla informare. Incepand cu trailerele care nu de putine ori dezvaluie cele mai bune momente dintr-un film si continuand cu descrierile ”pe scurt”, consumatorul obisnuit stie destul de clar la ce sa se astepte cand apasa ”play” sau deschide o carte.


(O gluma senzationala la care n-am putut renunta. Noroc ca au facut-o altii inainte.)

Pe de-o parte, asta-i avantajul erei digitale: poti evita bombardamentul de porcarii, documentandu-te in prealabil. Pe de alta parte, fiecare pagina si fiecare episod de serial consumate vin insotite de o anticipare dulceaga. Consumi produsul pentru ca iti place, dar gustul nu te mai surprinde cu nimic. Asta-i si motivul pentru care majoritatea filmelor aruncate pe blog au fost vazute in sala de cinema, neprogramat. De ce? Nu am vreo pasiune pentru apa plata la suprapret, dar am ajuns sa am reale surprize numai intr-un mediu nefamiliar, la titluri pe care nu imi ”doream” neaparat sa le vad. Incepe sa-mi fie dor de productiile vizionate la televizor, prinse de la jumatate si inundate cu publicitate. Chiar, cand ati spus ultima data ”am prins un film misto, da’ nu l-am vazut de la inceput?”. Cum e aia sa nu vezi filmul de la inceput? Acum dai ”back” obsesiv, pana prinzi toate subtilitatile injuraturilor americane.

Exagerezi, vor spune cei doi cititori care au trecut peste jocul de cuvinte din imagine. Pana la urma, chiar si cu trailere, spoilere si alte englezisme, nu vei intui niciodata toata actiunea unui film sau a unei carti. Poate, dar cum ramane cu zecile de recomandari de la prieteni. Cu tonele de glumite, meme-uri si mesaje Facebook care se asigura ca, la momentul vizionarii, vom sti aproape totul despre personaje, distributie si modul de abordare. Anul trecut, erau putini oameni care sa nu stie actiunea din Avengers sau sa nu fi vazut momentele cheie, desi putini au facut efortul de a vedea filmul. Desigur, nu vorbim aici de vreun scenariu complex sau greu de anticipat, dar parca n-ar strica o surpriza din cand in cand. Am ajuns sa sarim ca arsi cand ne spune cineva finalul cartii, dar nu ne deranjeaza ca stim parerile altor 15 oameni care au citit-o.

E cunoscut faptul ca toate productiile de masa au o structura narativa relativ previzibila. Exista site-uri dedicate tropilor folositi abuziv de scenaristi si scriitori. Un om cu o inteligenta peste medie va intui destul de repede cine-i baiatul bun, fata cuminte si ajutorul care se sacrifica. Chiar si asa, creierul uman gaseste placere in confirmarea unor banuieli si in micile artificii de pe parcurs. Cu alte cuvinte, desi stie in mare la ce sa se astepte, procesorul nostru e curios de la cadru la cadru. Sa nu-i stricam deci placerea unei lupte pe care ne-o arata integral ”trailerul extins” si nici dezamagirea unei tradari de care se face deja misto pe 9Gag. Sa nu mai vorbim despre traducerile de titluri in limba romana, unde autorii simt mereu nevoia sa rezume actiunea filmului, ignorand sensul initial.

Cu alte cuvinte, fie ca-i vorba de o productie epica sau de o obscuritate independenta, ar merita sa apasam Shut Down, inainte de a abuza de butonul Play. Daca nu merge, e suficient sa deschidem televizorul pe la 9 seara, intr-o zi de lucru. Sigur o sa pice un film d’ala misto…cu bătaie!

P.S: Tin sa repet aici o intamplare relatata si pe Facebook. Dupa ce a cantat sau ce naiba a fost aia, un cersetor din Ratb a emis o fraza epica: “Dumnezeu va ureaza seara buna!”. I-am dat instant 1 RON si am completat: Spune-i lu’ Dumnezeu ca-l pup!

Alt an, alte citate…

23 Sep 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Lipsa de timp si megalomania si-au dat din nou mana pentru a naste o colectie proaspata de citate…din mine.

Cum a trecut mai bine de un an de la ultima colectie de tampenii, am zis ca nu strica sa va amintesc ca am si eu tastatură! Desi in ultima vreme mi-am varsat nervii pe Facebook, Twitter inca imi ofera o baza sanatoasa de spam, asa ca am apelat la arhiva lui. Pentru sanatatea celor care au trecut de primul paragraf, am eliminat o parte din tampeniile pe care urma sa le insir aici. Printre eliminari se numara si glumele contextuale, spasmele de copywriter si majoritatea jocurilor de cuvinte (desi recunosc ca Mika Harkonnen inca mi se pare amuzant).

Iata deci ~30% din spamul meu furibund pe un an. Twitter sa va aiba in paza!

  • Imi dau seama ca generatia mea nu a crescut cu Bau-Bau. A crescut cu Ion Iliescu.
  • Daca mai zice unu’ ca m-am maturizat, jur ca-i arunc cu toate jucariile in cap!
  • Se spune ca daca citesti un text de Tudor Chirila pana la capat, monitorul tau intra la menopauza.
  • Multe locuri sunt plasate in sanul naturii. Doar cateva statiuni din Romania au onoarea de a sta fix intre ţâţe.
  • Si in a saptea zi, dupa mahmureala, s-a uitat Dumnezeu la creatia lui si a zis: Ai de p**a mea…
  • Dialog de film porno: -Cioc! Cioc! Domnişoară, sunteţi acasă? -Cine e? -Dezinsecţia! Am auzit ca vă…furnică!
  • Stocul scuza mijloacele.
  • “Ce cald si bine e aici la voi in Bucureşti”, spuse Nimeni.
  • ”Vlad, astazi astrele lucreaza pentru tine!” – Excelent. O sa le dau forward la mailuri.
  • -Credeam ca am intarziat! -Pai, ai intarziat… -Da mă, dar acum nu mai cred asta!
  • In padurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupaza si spune: P**a, eu chiar stau aici?
  • Sugerez ca toate filmele nou venite pe filiera Hollywood sa se numeasca ”prequel la sequel”.
  • Vladcabular – Episodul 99: “Extraordinozaur – Ceva atat de frumos incat ar merita sters de pe fata pamantului cu un meteorit”.
  • Dumnezeu cred ca s-a tot gandit sa ma omoare, dar stie ca daca ajung in Rai o sa vorbesc continuu.
  • De fiecare data cand mi se fura o imagine, idee sau text, ma incalzesc cu ideea ca viitorul copil al hotului va semana cu mine.
  • Fineţe? Fineţe e numele meu mijlociu…pe langa “Boss” şi “Ciumegu’ “.
  • “Cine mi-a mancat smochinele?” spuse Dumnezeu, incercand sa pastreze acuratetea geografica a Genezei.
  • Veganismul militant are efecte asupra tractului tau digestiv. Zilele trecute, un reprezentant a reusit sa vorbeasca 30 de minute din fund.
  • Dialog de film porno: “-Cine e? Intraţi…” “-Instalatorul de pizza!”
  • Ce glume cu Bacovia as face, daca m-ar chema accidental Mihai Emilescu.
  • Azi nu m-am putut concentra mai mult de 5 secunde pe ceva. Voiam sa ma scobesc in nas, dar am uitat ce fac si am crezut ca ma inec.
  • Incerc sa-i explic mamei ca nu am nevoie sa-mi ”trimita” o faţă de masă. Am una si bună de vreo 3 ani de zile. Se numeste tastatură.
  • Am fost atat de varza in ultima perioada, incat blogul meu a inceput sa scrie catre centre de adoptie.
  • Cand va veni momentul, o sa-mi sperii copiii cu fraza: “Daca nu mergi la culcare, te mananca Loredana Groza!”
  • Sugestie de afiliere: Laptele Alexandra Stan – Bine bătut!
  • La cate cladiri cu “To Let” sunt pe Banu Manta, ma mir ca nu i-a venit nimanui ideea de a pune “i”-ul ala la mijloc.
  • Oare cand era la scoala, Vadim Tudor primea scutire de la veterinar?
  • Am impartit toaleta cu un gigantic fluture african. E ok, domnule fluture, inteleg de unde a aparut confuzia!
  • Gelurile de dus pentru barbati au in general trei arome: Fresh, Extra Fresh si Fresh Detisaredintii.
  • Azi voi declansa o noua campanie sociala: Respira pentru pace!
  • Cu Subaru Hugebox, fiecare trotuar este o parcare gata sa fie descoperita!
  • Sunt oameni atat de neinteresanti pe Foursquare, incat nici daca as vrea sa-i bat nu m-ar interesa unde au dat check-in.
  • “Hiperpigmentarea pielii: o problema?” – Nu Centrofarm, nu e o problema. Am fost muscat de un cetatean de etnie…
  • Viata e grea, dar un elefant e si mai greu!
  • In Soviet Rusia, you don’t get a funeral. The funeral gets you.
  • Salut, sunt profesorul Vlad si astazi voi testa rezistenta umana la biscuiti cu alune!
  • I’m so hungry I could eat an entire food chain!
  • Am visat ca haleam piept de curcan. Cum m-au trezit cainii, am avut timp sa-mi fac piept de curcan. Asta inseamna sa-ti implinesti “visele”!
  • Ador oamenii care lasa bonul la casă cu impresia ca fac o favoare universului. Cei care spun din priviri vanzatoarei: Pastreaza-l, meriti!
  • Vino cu bentiţa tricoloră în magazinele noastre şi poţi câştiga Basarabia!
  • “Nu pot frate la ora aia, azi e ziua de facut baie!” (in Piata Drumul Taberei)
  • -De ce schiopatezi? -E un hobby!
  • “The consumer is not a moron, she is your wife.” (Un om care n-ar fi recunoscut in ruptul capului ca nevasta-sa era cam proasta…)
  • Dupa HTC First, asteptam si HTC OMFG si HTC Fake!
  • Vecinul meu este singurul manelist fara dusmani. N-au pentru ce sa-i poarte pica!
  • Prima retea anti-sociala. Te poti citi numai pe tine si esti prieten cu toti. Zilnic ti se sugereaza 1 om nou pentru unfriend.
  • Salvati copiii! De ce? Sunt pe cale de disparitie?
  • Staring is caring!
  • Cine tuseste si lasa…
  • Daca umbli mereu cu un morcov in cur, nu esti vegetarian.
  • Era atat de hipster, incat trupa lui avea afisari negative pe Youtube…
  • “Coaie, sa nu uiti sa te iubesti pe tine insuti!” – ultimele vorbe ale taximetristului meu, dupa ce l-am platit.
  • Double standards? Bitch please! I use triple!
  • De retinut: Toti oamenii cu numele tau nascuti inaintea ta sunt doar prototipuri, versiuni anterioare. Cei nascuti dupa sunt copii chinezesti.
  • Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste Like!
  • Am descoperit ca ascultatul altor persoane implica o problema majora: nu mai poti vorbi in acelasi timp!
  • Lacul de Acumulare Moghioroş s-a format pe 24 ianuarie din cauza a 2 conducte sparte si a ploii. Poate fi traversat cu maidanezul sau salupa.
  • Rezumatul oricarui film de actiune: Iubi, nu vrei tu sa omori vreo 50 de oameni, pentru a fi impreuna? Te roooog…
  • It’s the simple things in life. Those, and the incredibly stupid.
  • There is only one “true” way to die: Heavy Metal Poisoning.
  • Balaur se ocupa cu joburile. Titirez cu imobiliarele. Gutuie.ro vinde papetarie. Astept Cocostarc.ro pentru cauciucuri de iarna.
  • Din categoria “Replici de agatat 2013”: Iubito sunt agorafob. Hai la mine acasa sa vorbim.
  • Ce-i mai mica si mai mica ca o puta de furnica? Solistul de la Voltaj, aparent…
  • Sunt curios daca masinile Samsung deconecteaza din cand in cand servodirectia si au lag la franare.
  • “Hopa Topa” zise Franta, alunecand repejor spre comunism!
  • Naughty child? There’s a syndrome for that!
  • Soc si groaza! Angajatul unui ONG din Bucuresti si-a permis sa posteze pe Facebook o poza fara filtre Instagram!
  • Vecina mea bate covoare pe geam. Acum. As iesi sa-i cant pe geam “Impodobeste mamaaaa gardul…”.
  • Tocmai am gasit un nume pentru cainele obez care lara noaptea in parcul din spate: Javra the Hutt.
  • Oare scientologia exista exclusiv pentru a-i face pe mormoni sa nu se simta prost?
  • “Lasa-te sedus de aroma unui amestec…” – cred ca asta e primul ceai care vrea sa ma scoata la o cafea.
  • Planuiesc o carte de povestiri horror pentru corporatiste. Vor avea titluri de tip “Ceaiul indulcit cu zahar” si “Painea neintegrala”.
  • We’re playing medium to heavy metal.
  • Au fost oare dinozaurii doar experimente esuate inaintea crearii airpioarelor KFC?
  • Basarbia e…Republica Moldova.
  • Caci ce sunt lupii, daca nu niste bieti catelusi fara babe care sa-i hraneasca?
  • Inteligenta se vede de la o varsta frageda, de la primii oameni care-ti spun “Ba desteptule!” sau “Bine ca esti tu destept!”
  • Laws are meant to be broken, said Krossfire while trying to break the laws of gravity!
  • Viata e ca o usa deschisa. De altfel, la fel sunt si usile deschise!

P.S: Stiu ca am pierdut sansa de a deveni milionar din drepturi de autor. Partea buna e ca, daca ati gasit macar un rand amuzant, acum sunteti siguri ca nu l-a scris Octavian Paler!

Bine, dar de ce?

17 Sep 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

O dogma repetata excesiv in facultatile de comunicare e cea a “intrebarilor esentiale”…

Le-ati auzit in zeci de contexte. Ingropate in manuale stufoase. Spuse pe un ton superior de practicanti. Declamate de oameni cu o chestionabila intelegere a profesiei. Sunt intrebarile care ar trebui sa defineasca orice articol bun, comunicat de presa sau concept. “Cine?”, “ce?”, “cand?”, “unde?”, “cum?” si “de ce?” sunt mereu la datorie. Ar fi putin inutil sa le dezbat relevanta. Nu de alta, dar nu mai sunt multe pronume interogative din care sa alegi. In fond, CATE intrebari CARE sa fie utile in context mai avem? DESPRE CE sa scrii daca nu despre “oameni care fac ceva undeva”. Nu intrebarile in sine sunt problema, ci lipsa de respect pentru ierarhia lor.

Esentiale sau nu, intrebarile astea nu dorm toate pe acelasi palier. Intrebarea “de ce?”, ar zice unii, se lafaie pe un confortabil loc doi. De ce? As prefera sa nu raspund. Nu de alta, dar absolut toata lumea va poate spune “de ce”. Bloggeri, jurnalisti, lideri de opinie, politicieni, colegi de munca. Toti stiu de ce nu merg lucrurile in societate, in firma, in tara, pe mapamond. Pana si istoricii ne pot spune “De ce e Romania altfel?”. Ce ne spun foarte putini e “cum” sa o facem mai buna. Uneori ar fi interesant sa aflam CE a declansat dezastrul, CINE sunt adevaratii vinovati si CAND anume se vor indrepta lucrurile. Daca un apropiat a facut o mutare gresita, important nu e de ce a facut-o, ci CUM pot sa-l ajut.

Pierdem ani de dezbateri si munti de date cu o intrebare buna, dar neesentiala. Importanta pentru ca duce discutia mai departe. Neesentiala pentru ca deviaza de la subiect si atrage atentia asupra a ceea ce e, de multe ori, o interpretare personala. Daca un politician fura, e foarte important sa stim cine era, din ce functie fura si ce sume a sustras. E important sa stim cat timp a durat tarasenia si cum a fost trecuta cu vederea. E important sa stim si in ce oras s-a intamplat totul. E mult mai putin important de ce a facut ce a facut. Sunt convins ca va gasi un motiv bun, unul care sa ne abata atentia de la gravitatea faptelor. In cazul fenomenelor curente, cauza si mecanismele din spate sunt importante, dar nu prioritare. Te-ai astepta ca presa sa stie totusi lucrul asta.

De ce

Un raspuns clasic, asternut pe un template gratuit.

Desigur ca exista contexte in care intrebarea “de ce” e vitala. Unul dintre ele ar fi cercetarea stiintifica. Acolo, intrebarea noastra e un vehicul foarte bun pentru o alte intrebare. Oamenii de stiinta observa un fenomen, incearca sa afle de ce s-a intamplat, pentru ca ulterior sa decida CE anume a facut totul posibil. In cazul cercetarii, cauza este cel putin la fel de importanta ca fenomenul in sine. Din nefericire, dezbaterea stiintifica nu ocupa un loc foarte important pe agenda publica. Si in cazul artei, intrebarea ”de ce?” naste interpretari interesante, insa nici trairea artistica nu e prioritara printre contemporani. Preocupat mai degraba de proximitatea temporala si spatiala, omul de rand prefera sa se intrebe “de ce cresc preturile?”. O intrebare incompleta, daca nu cauti si un raspuns la “cum as putea sa economisesc?”.

Uneori, cuprinsi de un veritabil imbold filosofic, aceiasi oameni se intreaba ”de ce sunt lucrurile asa cum sunt?”. Aici apare un nou motiv pentru care intrebarea “de ce?” ar trebui folosita cu moderatie. Nu de alta, dar majoritatea intrebarilor retorice se deschid cu ea. E reconfortant sa pui o intrebare care declara automat orice raspuns satisfacator. E avangardist, artistic, curajos, dar, in ultima instanta, neproductiv. Spun lucrurile astea cu tristetea omului care a apelat prea des la trucul asta. Daca exercitiul gandirii e scopul final, intrebarile retorice sunt binevenite. In alte conditii insa, intrebarile care accepta toate raspunsurile tale sunt o poarta deschisa pentru autosuficienta, boala autoimuna a bunul simt.

E ciudat sa spuna asta unul care a irosit miliarde de pixeli aberand, dar poate ar fi frumos sa ne concentram mai putin asupra dezbaterii si mai mult asupra intrebarii. Pana la urma, orice pusti de clasa a sasea iti poate spune ca atmosfera terestra disperseaza lumina albastra din spectrul solar. Acum ca ne-am lamurit DE CE e cerul albastru, putem sa ne gandim si CUM ajungem la el?

P.S: Pentru aprofundarea diferentei fundamentale dintre intrebari si raspunsuri, va recomand aceasta banda desenata (o recomandare pe care am primit-o la randul meu).

O mana de file

13 Sep 2013 | : Filme & Carti

De vreo luna promit ca o sa scriu ceva despre carti, nu doar despre filme sau subiectul meu preferat: propria persoana…

Acum urmeaza sa justific de ce in ultima vreme am citit carti mai subtiri decat autobiografia Simonei Sensual. Trist e ca nu prea am cum sa justific lenea, iar lipsa de timp e un cliseu mai mare decat datoria externa a Romaniei. Sincer, alt alibi nu am pe moment. Cartile nu sunt scumpe si nici nu cred ca au fost vreodata. Stiva de ceaslovuri cumparate si nerontaite (Roger Zelazny stie) sunt dovada ca uneori poti avea o biblioteca formata din ”titluri”, nu din carti.

Iata deci cateva lucruri pe care am pus mana si ochii in ultimele luni. Nu va asteptati la revelatii.

Bogdan Teodorescu – Dacic Parc (2005)

Inca de cand am citit Spada prin liceu am fost fortat sa fac diferenta dintre Bogdan Teodorescu, analistul politic, si Bogdan Teodorescu scriitorul. Daca primul nu imi evoca asocieri prea fericite, celui de-al doilea a meritat sa-i dau o sansa. Nu de alta, dar Spada mi-a picat bine in liceu, iar reeditarea din 2012 a romanului Dacic Parc a fost din nou o surpriza placuta. Inspirat de literatura sud-americana si de propria-i profesie, Teodorescu pune pe tapet o violenta disectie a peisajului politic romanesc, una inca valabila in 2013. Un presedinte ”sarac si cinstit” ales pe viata (o ciudata combinatie intre Iliescu, Basescu si Nastase). Un consilier machiavelic si un general frustrat. Un intelectual care a pierdut contactul cu realitatea si un premier care lanseaza carti scrise de altii. Iata cateva dintre tipologiile care dau viata unei distopii nu foarte indepartate de actuala Romanie. O distopie unde megalomania unui om se transforma in tragedie nationala.

Dacic Parc nu este despre masina timpului, desi, culmea, asta e subiectul cartii. Dacic Parc este despre romani, ratiune si, in primul rand, despre mecanismele puterii. Mecanisme pe care politologul Bogdan Teodorescu le intelege foarte bine, insa personalitatea publica cu acelasi nume se incapataneaza de multe ori sa le ignore. Altfel, am doua probleme cu actuala editie a cartii. In primul rand, doua dintre cele trei citate repetate pe coperte n-au ce cauta acolo, nu in forma aia, cel putin. Unul are o virgula intre subiect si predicat, pe cand celalat e un ditamai spolier-ul. A doua problema ar fi legata de unele greseli de gramatica care au scapat editorului. Daca pot ierta niste virgule, nu pot ierta confuzia intre ”nu mai” si ”numai”, cu-atat mai mult cu cat apare intr-o sintagma unde scriitorul poate fi absolvit de vina.

Neagu Djuvara – Misterele Telegramei de la Stockholm (2012)

Un bestseller al anului trecut, Misterele Telegramei de la Stockholm nu aduce prea multe noutati in zona revizionismului romanesc. Mai mult, ca cititor al lui Neagu Djuvara am fost usor dezamagit sa regasesc printre pagini un articol mai vechi din Adevarul republicat integral. E drept, e vorba de o varianta vizibil detaliata si insotita de fragmente din mai celebra ”Amintiri din Pribegie”, totul intarit de cateva detalii exclusive. Per total, tema cartii nu e noua celor pasionati de istoria reala a Romaniei. Faptul ca, in al doilea razboi mondial, Ion Antonescu n-a fost nici pe departe un erou s-a mai spus. Ca multiplele lui greseli strategice si politice nu pot fi compensate de demnitate si disciplina iar nu e o informatie noua. Din fericire, asa cum indica si numele, cartea lui Neagu Djuvara se axeaza pe un singur eveniment din perioada, unul ceva mai obscur. Autorul pune lupa pe tratativele de pace dintre guvernul Antonescu si rusi, urmarite in paralel cu tratativele dintre opozitia romaneasca si acelasi inamic. Mai precis, Djuvara urmareste sa demoleze mitul conform caruia fostul dictator ar fi primit o telegrama prin care rusii i-ar fi facut concesii extraordinare, fix inainte de a fi arestat.

Avantajul autorului in relatarea de fata este cel de a fi fost martor ocular al evenimentelor. Mai mult, pe-atunci tanarul diplomat Neagu Djuvara a fost implicat direct in procesul de negociere. Pentru o buna parte a afirmatiilor din carte, Djuvara aduce si dovezi scanate din arhive nationale si internationale. De fapt, anexele cartii sunt pe alocuri mai interesante decat relatarea interioara, cel putin din punct de vedere al haosului diplomatic specific perioadei. Per total, o carte usor de rasfoit intr-o duminica ploioasa, dar una cu un impact mai slab decat s-ar putea astepta obisnuitii batranului istoric.

Jean Teulé – Magazinul de Sinucideri (2006)

O carte recomandata atat de feeria, cat si de ritchie. O mostra de comedie neagra revigoranta si bine executata. Imi e teama sa rezum actiunea pentru simplul motiv ca as oferi detalii inutile (”spoiler-e”, daca vreti). Tot ce va pot spune e ca titlul cartii poate fi interpretat ad literam, spre deosebire de orice altceva din interior. Nu de alta, dar Magazinul de Sinucideri abunda de aluzii subtile si umor ”sub radar”, motiv pentru care nu cred ca veti regreta cele maxim doua ore cat dureaza lectura.

Stephen King – Misterele Regelui (2000)

Sa fie incapatanare? Sa fie faptul ca in ultima vreme am scris destul de putin in romana? Nu stiu ce mi-a venit sa citesc celebra carte a lui Stephen King, On Writing, in varianta ei romaneasca. Editia originala in engleza a fost rontaita cu nesat in primul an de facultate si o voi folosi drept standard. Departe de a oferi niste trucuri nemaiauzite pentru scriitori, On Writing ne arunca sub ochi o autobiografie cat se poate de sincera lui Stephen King. De fapt, cam asta caracterizeaza tot romanul: sinceritatea. Stephen King nu are pretentia de a detine adevarul absolut sau de a fi luat drept exemplu. King scrie simplu despre experienta proprie, intamplator acumulata in zeci de ani de succes literar.

In atare conditii, imi e greu sa inteleg de ce editia in romana a fost tradusa prin ”Misterele Regelui”. Nu de alta, dar il face pe autor sa para un pustan arogant, in conditiile in care manuscrisul original a fost terminat la scurta vreme dupa accidentul autorului din 1999. O alta problema consta in faptul ca regulile gramaticale ale limbii engleze nu se transpun ca atare in limba romana. Virgulele inainte de ”si” sunt rare in limba romana, iar ”disgrace” nu se traduce prin ”disgratie”.  Altfel, cartea este totusi adaptata publicului roman si n-as vrea sa arunc pisica in ograda celor de la Nemira. Ma indoiesc insa ca, daca ar fi fost roman, Stephen King (Regele Stefan?) ar fi folosit expresii de tip ”Mai la inceputul acestei carti…”.

Vreti un spoiler ale ”secretelor” regelui? Cititi mult. Scrieti mult. Asta-i tot. Ahh, era nu uit: daca nu aveti talent literar, drogurile n-o sa va transforme in Hemingway (da’ daca luati suficiente, poate ajungeti la un Tudor Chirila, asa).

Personal, as mai fi scris si despre Lucian Boia – De ce e Romania altfel (primul e-book activat si citit integral pe telefon) si despre Malcom Gladwell – Blink, insa articolul asta e deja destul de mare si de plictisitor. Daca primul autor mi-a lasat senzatia unui Djuvara ceva mai axat pe speculatie istorica si poate nu la fel de fluid si curajos in exprimare, Gladwell nu mi-a rezervat surprize. Acelasi stil usurel si aceleasi structuri repetitive pe care le regaseam cu 5 ani in urma in The Tipping Point. Diferenta e ca, inainte de a intra in publicitate, The Tipping Point chiar mi-a oferit cateva puncte de plecare. Acum, dupa ceva ani de marketing combinati cu sociologie aplicata si delir, Blink mi se pare o carte ”siropoasa”. Ma rog, va raman dator cu ele in urmatorul articol.

P.S: Am pierdut mai mult timp incercand sa salvez articolul asta decat am ”pierdut” citind unele dintre cartile prezentate in el. Morala ar fi ca scrisul despre citit e mai greu decat pare. Sau poate sunt doar lenes…

Despre cum i-as bate io’ pe toti…

05 Sep 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Maidanezi? Politicieni corupti? Tortionari octogenari? Minoritati deranjante? Românii au solutia: îi radem pe toti!

Evenimentele din ultimele zile mi-au inecat conturile de Facebook si Twitter cu indignari fioroase si spam saltaret. Nu ma plang. Protestele sunt oricum numai neglijabile nu, iar atacurile maidanezilor nu sunt cazuri izolate. Ce ma scoate insa din sarite este omniprezenţa ”solutiei universale romanesti” in cam 50% din texte. Stiti ce solutie. Aia care se reduce la ”sa-i omoram pe toti, mama lor de…”. Si zau ca, sub impulsul vreunei stiri morbide, n-am gandit si eu asta de mii de ori. Cu totii am facut-o, mai ales in momentele in care auzi de un copil devorat de caini sau de vreun olimpic injunghiat ”accidenta”. E un impuls normal. E repulsie biologica. Dupa vreo 15 minute insa, te calmezi, realizezi ca nu ai 14 ani si ca genul asta de atitudine nu mai tine nici in filmele cu supereroi. Istoria Evului Mediu e una, Europa anului 2013 incearca timid sa fie altceva.

Atitudinea asta belicoasa nu ar deranja, daca oamenii din spatele ei ar misca din cand in cand lucrurile. Din pacate, totul se rezuma la o razvratire mediocra, declarativa. Oamenii care ”i-ar bate pe toti” sunt oamenii care stiu perfect cum se face treaba, dar nu o fac niciodata. Pai si ce ar trebui pana la urma sa faca? Pare contraintuitiv, dar ce fac baietii astia cu protestele stradale chiar e calea corecta de actiune. O sa recunosc din capul locului ca mediatizatul caz Rosia Montana nu m-a atins pana acum. Stiam despre dubiosul trecut Gabriel Resources si Vasile Frank Timis, dar am vazut si zona, cu tot ”proiectele” ONG-urilor din regiune. Am vazut si saracia si ”hipstareala”, mi-a sarit in ochi potentialul economic al unei exploatari corecte, dar si potentialul turistic al vechilor galerii. Imi era si inca imi este greu sa formulez un verdict. Sunt pur si simplu prea distantat de subiect si insuficient documentat pentru a vorbi, cu-atat mai putin pentru a emite pareri de baba speriata.

Ce ma atinge direct e faptul ca niste oameni au iesit si ramas in strada pentru ca nu le convenea ceva. Desigur, printre ei exista si vor exista si ”hipsterasi isterici”, ca sa citez o parere online. Da, exista si genul de oameni care au iesit in strada machiati si imbracati pentru 2-3 poze langa jandarmi si ocazia de a-si ”umili” colegii de Facebook. Hipsterul ca specie se defineste prin cultura imitatiei, deci nu ar trebui sa ne mire asta. Pe langa ei, exista si protestatari de serviciu, grupuri de ”suporteri”, ONG-isti si ecologisti cu fixatii si zeci de amatori de socializare improvizata. Exista si oameni care au venit sa protesteze impotriva imixtiunii politicului in decizia publica. Oameni informati, jurnalisti si ONG-isti care si-au facut temele. Sunt oameni care n-aveau ce face dupa munca, dar si oameni pentru care lupta e munca zilnica. Ei si? Nu e asa la toate protestele? Ce e important acum si fundamental diferit fata de miscarile din iarna lui 2012 este mesajul. E un mesaj coerent, atat cat permite contextul. Fie ca intrebi hipsterii cu pretentii, jurnalistii de pe baricade sau trecatorii prinsi in gloata, mai toti o sa-ti spuna acelasi lucru: NU!

Au dreptate? N-au dreptate? O sa rezolve ceva? Ramane de vazut. Totusi, daca dupa cateva zile de protest se dau declaratii, se vorbeste despre referendum, scad actiuni, iar presa aservita se ascunde, putem spune ca s-a miscat ceva. Faptul ca au existat miscari de solidaritate si in alte orase este iar un semn bun. Daca la finalul intregii aventuri va exista o consultare populara (fie ea si prin referendum), iar proiectul va stagna sau va fi modificat, atunci oamenii aia din strada au castigat. Si nu, nu vor fi castigat numai hipsterii si ONG-urile, ci si fragila clasa de mijloc pe care ne-o tot dorim. Intr-un final, va fi castigat si democratia noastra de maidan. Aia cateva mii de jurnalisti, hipsteri, trecatori, mosuleti au facut cat 5 milioane de romani care cu siguranta ”ar fi omorat ei toti canadienii”. Cunosc oameni destupati care au rabdat minim trei ore zilnic in picioare, de la inceperea protestelor. N-au facut-o nici impotriva lui Ponta sau Basescu, nici pentru ca aveau vreun crez ecologist. Nu, oamenii aveau o mica obsesie pe agenda si voiau sa si-o apere. Cauza lor nu ma atinge, dar le admir si invidiez insistenta. De fapt, cred ca nici aia care se ”distreaza” in Piata nu ma deranjeaza. De ce n-ar putea fi exercitiile civice “distractive” ?

Avem problema cainilor maidanezi? O avem. Avem si dreptul protejat prin lege de a protesta pasnic? Il avem. Atunci, de ce n-avem un boicot mai serios in fata unor primarii si ONG-uri de salvatori? Pai stai, ca suntem prea ocupati sa le povestim prietenilor cum o sa luam noi otrava si pusca de airsoft si o sa curatam cartierul. Asa cum am facut si data trecuta si datile dinainte. De-aia nu mai exista niciun caine fara stapan in Bucuresti. Culmea, vorbim de un caz in care eutanasia e o solutie cat se poate palpabila si posibila. Din pacate, promotorii ei fac confuzie intre o injectie letala administrata dupa 10 zile de captivitate si fanteziile unor pusti de 12 ani. Confuzie care le permite oponentilor lor ideologici sa iasa in strada si sa sustina o cauza care nu exista. Atunci cand problema se pune la modul ”Îi inecam sau nu in Dambovita?”, raspunsul va fi tot o defulare incoerenta.


Roman in costum traditional anti-maidanezi tortionari din Canada. Sursa imaginii.

Nu ne plac actiunile minoritatilor nationale? E dreptul nostru sa fim indignati, chiar daca uneori nu suntem departe de cei pe care-i condamnam. Solutii? Le dam foc, ii inchidem in lagare, frate! Ii radem pe toti! Hai sa-l amintim si pe Antonescu in fraza si sa sustinem sus si tare ca a fost un erou national. Asta e genul de discurs care ne pune in valoare gandirea analitica si avansatele cunostinte istorice. Si acum intreb, in cate cazuri in care minoritatile cu dublu ”r” au deranjat comunitati de romani au existat riposte organizate? De cate ori s-au UNIT toti romanii dintr-un cartier afectat de vreo familie ”minoritara” si au adus autoritatile la fata locului? Ai zice ca la cati supereroi avem printre noi, problemele astea ar fi putut rezolvate prin simpla prezenta. Adevarul e ca, pana la solutiile extreme, rar gasesti doi oameni care sa faca un efort unitar in directia buna. Gasesti in schimb oameni de 35 de ani care-ti descriu cu lux de amanunte cum ”le-ar da foc de mici”. Sunt oameni carora degeaba le spui ca terorismul, fie si verbal, nu e solutia a nimic…poate doar a impotentei personale.

Sigur, nu m-a prins cauza Rosia Montana. Biciclistii “de profesie ma irita in continuare si sunt slabe sanse sa-i sustin (le admir insa organizarea – sunt de departe unul dintre cele mai active grupuri de protest). Totusi, am la randu-mi niste fixatii pe agenda social-politica. Vreo doua le-am tot bagat pe gat pe-aici: votul alb si legea liberei asocieri. La ultima incercare de a strange niste oameni si semnaturi nu s-a miscat prea multa lume. Nu conteaza. Va veni si timpul lor. Atunci cand vine insa, ce drept am eu sa le cer altora sa iasa in strada, cand acum imi bat joc de cauza lor? Nu de alta, dar indiferent de manifestatie, vei avea hipsteri, gura-casca si activisti de serviciu la datorie. Protestul in sine e un exercitiu de unitate si vointa. Nimanui nu-i plac imitatiile palide, dar pot sa cred ca intr-o zi protestele vor schimba ceva, daca zilnic le spun participantilor ca gestul lor nu conteaza? Nu de alta, dar, de multe ori, eroii de debara si cinicii sunt aceleasi persoane. Daca stii cum sa pui problema, nu e greu sa demolezi un hipster. E suficient sa fii mai bine documentat. Nu e greu nici sa demolezi un fals protest. E nevoie de cateva intrebari destepte. Daca tacticile astea nu merg, s-ar putea sa nu asisti la o ”adunatura de hipsteri, stransi la un fals protest”.

Sunt ceva oameni in strada pentru Rosia Montana. Nu tipuri, ci tipologii. Sunt si pusti teribilisti si indivizi penibili. De de data asta insa, am ales sa observ exclusiv reprezentatii unei clase. Una care de-abia acum incepe sa-si dea seama cat e de puternica. O clasa care n-a crescut cu Bau Bau, ci cu Ion Iliescu. O clasa ale carui randuri a venit momentul sa le consolidam. Poate nu la protestul asta, dar la urmatorul. E important insa sa existe ”urmatorul”. Sa existe cat mai multe momente in care politicienii si ”presa” sa se uite in camere, fara sa stie ce sa faca. Fara sa stie pe cine sa arunce vina. Sa arunce o privire in strada si sa se intrebe, fie si trecator: unde naiba am gresit?

P.S: Puteam sa rezum totul la ”daca nu faci nimic, taci din gura”, dar azi mi-am permis sa ingros randurile papagalilor care umplu Internetul cu manifeste.