Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

May 2013

Monthly Archive

Uite ba un om destept!

25 May 2013 | : Media & Advertising, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Stii ca societatii civile ii lipsesc cateva suruburi cand inteligenta este privita ca virginitatea intr-un liceu de fite…

Probabil ca nu sunt cel mai indicat om sa scriu despre inteligenta, dar nici pe Pavel Corut nu l-a intrebat nimeni de sanatate. Nu o sa repet poliloghia despre sistemul de educatie si alte fantasme, pentru ca in momentul asta ma deranjeaza ceva punctual. De ce fiecare victorie a creierelor romanesti este privita nu numai ca o reusita colectiva, dar si ca un fenomen ezoteric? De ce mass-media prezinta inca inteligenta ca pe un dar mistic, rezervat initiatilor?

O simpla stire despre realizarile unui om devine un intreg studiu despre veriga lipsa din romani si dropia siberiana. Sa luam mediatizatul caz al valceanului Ionut Budisteanu (accent pe “valcean”, sa se simta si pseudo-olteanul din mine bine). Deci, un pusti inventiv, cu dovedite abilitati tehnice, castiga niste premii interesante pe la competitiile de profil, ultimul lasandu-se si cu o bursa din partea Intel ISEF. Excelent. Felicitari.

De-aici insa, mass media romaneasca intra intr-o stare de fervoare si isterie de parca ar fi demonstrat in sfarsit cineva ca ne tragem din “daci si romani”. Uitati-l fratilor! El e! Asta micu’! Dovada ca romanii pot fi inteligenti! Iata geniul care a uimit o lume intreaga! Senzational! Cum e sa fii geniu? E greu? Colegii tai te inteleg sau trebuie sa le vorbesti mai rar? Nu nu, nu ne spune nimic despre sistemul tau! Lumea nu e interesata sa afle lucrul in care ai investit luni de munca si din care ar putea invata ceva. Spune-ne cum e…sa fii ”destept”.

Ciudat, dar daca omul a uimit prin altceva decat prin realizare in sine, acel ceva a fost modestia (si naivitatea specifica varstei). Geniul vorbeste si se comporta ca un pusti de liceu…pentru ca fix asta si e. Un pusti de liceu cu propriile idei si prioritati (cum ar fi “BAC”-ul). Multe se vor schimba cu varsta, dar bine ghidat, e clar ca-si va atinge scopurile. Din pacate, in loc sa-l incurajeze si sa-l indrume, media si liderii de opinie se apropie de el si-l lovesc incet cu degetul. Imediat dupa, se uita la noi si proclama fericiti: “V-am spus noi! E un geniuuuu! Un geniuuu!” . Asa se simtea probabil si primul om al cavernelor care si-a gatit singur friptura.

Atitudinea asta spune ceva despre nivelul majoritatii si la fel o fac si comentariile la articolele pe tema asta. Hai sa-l facem presedinte! Sa-i dam functie publica! Omul asta “gandeste”! Asa aflam si de ce putinii oameni capabili din sectorul administrativ esueaza lamentabil. Avem specialisti in IT care se ocupa cu managementul lucrarilor publice. De ce? Pentru ca-s destepti…trebuie sa faca ceva pana la urma, nu?  Si uite asa ridicam in slavi omul pentru o scurta perioada, pe cand problema de fond este ignorata.

Daca as fi in postura sa fac asta, i-as da baiatului aluia posibilitatea si banii sa “ajute prin cercetare”. As avea incredere. Nu l-as baga insa in politica sau in vreo dezbatere publica si nu m-ar interesa opiniile lui despre viata, la 19 ani. Stiti de ce? Pentru ca inteligenta nu e “contagioasa”. Un economist bun nu e un inginer bun. Opiniile despre politica ale unui imunolog sunt egale cu zero. Cu fiecare noua descoperire, e mai important efortul din spate si magnitutdinea cercetarii decat factorul uman in sine. Cercetatorul are un merit imens, dar focus-ul final este pe descoperire, pe munca lui. E singurul mod in care il poti onora si ii poti respecta intr-adevar reusita. E diferenta dintre ”geniul din Balcani” si ”algoritmul Budisteanu”.

Performanta nu poate fi privita ca pe un fenomen separat. Inteligenta nu functioneaza pentru orice domeniu, indiferent de context. Reusitele de genul asta trebuie sa fie un model, nu o exceptie. Cat timp media va tratata victoriile romanesti ca pe niste evenimente rarisime, fix asta vor si fi. Niste meteoriti in urma carora vor ramane multe guri cascate si prea putine minti deschise.

P.S: Ca sa nu las totusi nici educatia fara un ghiont, o sa plasez link-ul asta aici si o sa plec ranjind. Via Vlad Ursulean.

Micul supererou de fata cu gravitatia

19 May 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dupa o vacanta menita sa-mi curate putin viziunea si fricile, am decis sa ma intorc mai hotarat spre blog..

Si ce alta tema de “revenire in concurs” sa-mi aleg decat supereroii? Nu supereroii lui Nolan sau Joss Whedon, umanizati si torturati de propria existenta, dar totusi capabili sa se impuna. Ma gandesc mai degraba la supereroii de carton din epoca de aur a benzilor desenate. Nu de alta, dar genul ala de “supraom” spune mai mult despre cel care-l prefera decat o face un supererou ”realist”. Si acum, sa fim seriosi, cati dintre noi n-am vrut sa fim supereroi?

Fie ca e vorba de zei, vrajitori sau indivizi in colanti, dorinta de a depasi conditia umana este veche. Mai mult, in cazul oamenilor moderni, hraniti cu ”p0p culture”, ea evolueaza odata cu varsta. Voi reveni insa la intrebarea anterioara, pornita dintr-o mai lunga discutie. De ce am vrea sa fim “supereroi”? Pana la 7-8 ani e simplu: asa zisele puteri supraumane te pot aduce la nivelul ”oamenilor mari”, sau chiar peste. Odata ce vei salva lumea, ceilalti vor realiza ca nu esti ”doar un copil”. E credinta ca esti special, atent hranita de parinti si profesori.

Putin mai tarziu apar alti factori. Odata cu scoala generala si cu orele petrecute intre zabrele, vine si prima amenintare. Cu alte cuvinte, primul ”nemesis”. Tipul ala de clasele mari caruia ai visat mereu sa-i dai vreo doua. E acolo, il vezi in fiecare dimineata. Apare si prima pasiune copilareasca, pentru pustoaica din banca doi sau pentru pustiul de la geam, in cazul domnisoarelor. Inevitabil, aparea si intrebareara: de ce nu te place?. Poate daca ai putea manipula putin spatiul si timpul…Mai tarziu o sa afli ca si daca trageai cu lasere din fund, tot de Danut i-ar fi placut. Pentru ca era blond.

Puterile supereroilor doriti spun ceva si despre imaginarul posesor. Sunt un bun barometru al personalitatii si complexelor fiecaruia. Supereroii omnipotenti de genul Super Man erau alegerea celor ceva mai fricosi, pe cand pustii mai agresivi visau combinatii de Bruce Willis si Wolverine. Micutii ”tocilari” oscilau intre eroii dependenti de masinarii sau spre cei care preferau tactica in defavoarea fortei brute (Spider Man, de exemplu).

Ma rog, in cazul unora, supereroii ascundeau probleme mai mari…

Adolescenta si pubertatea ajung pana la urma sa polueze fanteziile copilaresti cu fantezii mai apropiate de operele Sashei Grey. Iubirile si depresiile transforma supereroii in niste versiuni idealizate ale propriei persoane. Super-Tu nu mai este un individ in costum galben si cu gheare retractabile, ci doar un tip foarte relaxat, bine facut, inteligent, amuzant, talentat, adorat de toata lumea si respectat in orice mediu. Supereroul esti tu, intr-un viitor nu prea indepartat (iti zici mereu). E normal, liceul e ultima perioada in care te mai poti crede unic fara sa ti-o dea viata in bot prea tare.

Maturizarea te arunca in valtoarea oamenilor seriosi si a altor lighioane care nu mai cred de mult in eroi. Ai responsabilitati cat pentru sase si prea putina putere. Prea putina recunostinta. Desi fantezia pare sa se scufunde in banal, de-abia acum vine provocarea. Acum se cern supereroii de pustii speriati. Acum e momentul in care trebuie sa-ti gasesti forta interioara, “puterea ascunsa”. Nu de alta, dar de-abia acum e cu-adevarat nevoie de tine. Sunt situatii dificile la tot pasul si oameni care-si asteapta mereu salvarea.

Poti alege o existenta pasnica. Poti fi Clark Kent la nesfarsit, fara sa-ti rupi vreodata camasa si sa decolezi. Dar, daca dai la o parte lungile batalii, puterile si costumele, supereroii au un singur lucru in comun. Dorinta de a face bine. N-ai nevoie de lasere si roboti pentru a schimba ceva. Nu trebuie sa zbori pentru a face pe cineva fericit. Desi sincer, parca n-ar strica…

P.S: De fiecare data cand ma gandesc la tema asta, imi vine in minte filmul Mystery Men. S-ar putea sa prinda mai bine decat lalaiala asta textuala.

 

Scurt ghid de intelegere a furtului

11 May 2013 | : Social, Cultural, Politic, Topuri Dubioase, Viata & Nu Numai

In noianul de lucruri care ii ia prin surprindere pe romani, se numara mai nou si furtul organizat…

Nu, nu furtul ala de copil frustrat care apuca hulpav cu ambele maini si isi cumpara instant o jucarie. Genul ala de hot e floarte la ureche chiar si pentru DNA. E hotul cu o psihologie facila, usor de prins si santajat. O prada usoara, atunci cand media sau UE are nevoie de titluri ”grele”. Din pacate insa, asa zisa ”mare hotie” nu e perceputa si constientizata dincolo de nivelul declarativ. Stim ca “se fura“, dar ne lipseste perspectiva asupra pagubelor. Nu de alta, dar nu vad altfel de ce ai accepta ca oameni care au furat cu salbaticie sa fie transformati in martiri.

In cazul oamenilor politic, nu furtul de bani este cel mai grav, ci mecanismele din spate. Pana la urma, orice moralist de bodega ar fura cu lacomie odata ajuns intr-o functie care sa-i permita asta. Cum spuneam, astia sunt hoti cu o psihologie usor de anticipat. Mult mai grav este insa furtul de incredere si prejudiciul de imagine care vine atasat. Sa nu mai vorbim despre furtul de şanse si, in cazul unora care au plantat panselute cu minerii, despre furtul de viitor.

Sa purcedem deci in a sublina cateva dintre tipurile de furt care ne trec pe sub nas, in timp ce noi suntem ocupati sa impartim politicienii in băsişti şi uselişti.

1.Furtul invizibil. Sunt sanse sa simti cand un ager cetatean iti strecoara mana in buzunar. E mai greu insa cand esti furat de un om angajat sa rezolve problema furturilor pe fata. Furtul invizibil inseamna disparitia unor lucruri esentiale unui grup oameni pentru a face loc unora necesare unuia singur. Parcarea din fata blocului tau care acum e magazin comercial. Parcul devenit mall. Oamenii care au autorizat asta sunt fara indoiala hoti, chiar daca banii au fost luati de la o terta sursa. Tie ti-au rapit confortul de dupa munca si plimbarile din weekend.

2.Furtul de timp. Esti Persoana Fizica Autorizata si pierzi lunar cate o zi intre munti de hartii? Birocratia excesiva si ineficienta inseamna furt, la fel si nepotismele care intretin fenomenul. Timpul e cam greu de cerut inapoi in instanta.

3.Furtul de credibilitate. Esti al doilea primar arestat dintr-un oras de 100 000 de suflete? Nu doar imaginea ta e in joc cand esti surprins circuland cu viteza spagii. Sunt cativa alegatori a caror imagine publica e reprezentata de tine. In cazuri mai grave, e vorba de imaginea unei intregi tari in fata unei comunitati mai mari. De-aia nu-i fain sa furi si sa vorbesti  zambind despre asta.  Aici simt nevoia sa imi fac fac mea culpa pentru indulgenta cu care am tratat un fost edil.

4.Furtul din buzunarul statului. Diferenta dintre un buzunar obisnuit si cel al Statului este ca statul nu are bani. Banii statului sunt banii tai, incredintati unei autoritati pentru a-ti asigura un set de drepturi si beneficii. Orice bani ajunsi la bugetul public care nu se intorc sub o forma sau alta la beneficiarii de drept sunt bani furati. Asta se intampla indiferent daca cel care-i iroseste o face in scop personal sau daca e incapabil sa-i gestioneze.

5.Handicapul social. Ai vrea sa te angajezi in sistemul public, dar toate posturile pentru care esti calificat sunt ocupate de rudele lui X? Vrei sa lucrezi pe carte de munca, dar impozitarea excesiva nu lasa firmele sa respire?  Ei bine, sistemul pilelor creeaza un handicap social si economic.  La fel o fac si licitatiile cu firme fantoma. Daca esti dezavantajat de sistemul pe care il sustii prin impozite, atunci ti-au fost furate niste drepturi.

6.Datoria odioasa. Intamplator, tipul asta de jecmaneala organizata este descrisa chiar sub acest nume in legislatia internationala. Datoria odioasa este datoria facuta de un regim in numele populatiei, dar nu si in interesul ei. Exista si un mecanism de a o anula, dar mai e pana sa avem genul ala de oameni politici.

7. Evaziunea ca hobby. Posturile de stiri au invaluit expresia ”evaziune fiscala” intr-o aura mistica. Pentru omul de rand, evaziunea pare genul ala de infractiune indepartata, nu genul de porcarioara pe care si ei o practica zilnic. E adevarat, munca la negru nu se impoziteaza, dar stiti ce nu se mai impoziteaza? Spagile si afacerile cu statul facute de oameni care legal nu au voie sa fie implicati in ele. Oricum, o spaga nu inseamna furt direct de la tine, ci din buzunarul ”statului” unde cotizezi si tu. Mai mult, o spaga va fi mereu furt de la cei care refuza sa o dea.

(Sursa: mimiandeunice.com)

8. Furtul de munca. Fiecare privatizare dubioasa fura dreptul la munca al catorva mii de oameni. La fel si licitatiile si negocierile cu investitori straini distruse de ambitiile vreunui principe local. Strans legat de punctul 5, furtul de ”munca” reprezinta distrugerea voita a unor potentiale locuri de munca si surse de venit pentru comunitate, in scopul de a crea noi surse de venit pentru un singur om.

9. Furtul de spatiul vital. Concesiunile sunt niste metode senzationale de a distruge ecosisteme si a rade kilometri de padure. La fel si plasarea unor cladiri de patrimoniu pe mainile unor putoi dornici de imbogatire instant. Exista locuri care nu sunt si nu ar trebui sa fie ale nimanui.

10. Furtul prin despagubiri. Dupa ce o firma fantoma s-a prefacut ca a asfaltat strada din cartierul tau, cineva trebuie sa ”ia bani de la buget” pentru a finaliza lucrarea. Si astfel, mainile ”statului” au intrat de doua ori in portofelul tau.

Va las sa continuati in voie lista. Despre furtul intelectual am mai vorbit, desi nu aici e locul discutiei (ar fi trebuit sa scriu un articol special numai despre baietii astia sau astia). Despre cei care fura, dar si “fac” n-as vrea sa mai amintesc. Nu cand avem primari bucuresteni care duc ajutoare in Sibiu si primari de oras portuar care isi traiesc adolescenta la 40 de ani. Da-i unui om un peste si va manca o zi. Invata-l sa fure si, in 4 ani, in locul lacului va fi un mall.

P.S: Ma bucur totusi ca avem un Minister al Marilor Proiecte, dar inca nu avem un Berlusconi prins si inchis pe merit.

Ba, coinace!

03 May 2013 | : Diverse Diatribe, Viata & Nu Numai

Astazi voi introduce din nou profanii in lumea misterioasa si ezoterica a orasului cu doi primari puscariasi…

Cu aproape sapte ani in urma, cand am decis sa parazitez taramul bucurestean, am sesizat ca una dintre expresiile mele favorite nu se regasea in vocabularul colegilor mei, indiferent de regiunea din care respectivii migrasera. Pe de alta parte, valcenii pareau a fi familiari cu expresia si ii recunosteau meritele verbale si literare. Cuvantul in cauza s-a nimerit sa fie “coinac”, un nobil termen argotic asociat celor mai mici in varsta decat tine. Dexonline consemneaza in treacat existenta acestei perle de limbaj si prefera sa dedice spatiu unor sensuri deloc poetice ale aceluiasi cuvant. Eh, macar se intelege ca accentul e pe silaba a doua.

Aparent restrans la orasul Ramnicu Valcea si la imprejurimi, cuvantul “coinac” are o istorie incarcata de lupta si suferinte prepubescente. Provenind cel mai probabil din expresia “coiţe”, coinacul a devenit mai mult decat o banala injuratura. La gradinita, coinaci erau cei cu un an mai mici decat tine, cei in fata carora iti demonstrasesi superioritatea…imbatranind. In clasa I, coinaci erau absolut toti pustii de gradinita, chiar daca unii erau de aceeasi varsta cu tine. Evoluasesi, aveai insigna in piept. Ulterior, in clasele 5-8, coinaci erau toti oamenii care nu coincideau cu tine, chiar daca tot ce va despartea erau cativa centimetri inaltime.

Din ce imi amintesc, termenul se aplica fara discriminare si fetelor, dar aici aparea si o conotatie afectuoasa. Daca te placea o ”coinacă”, atunci te placea o fata mai mica decat tine, care de cele mai multe ori iti placea si tie (dar tu nu puteai recunoaste asta, pentru ca erai mare si tare). Daca-ti placea tie de o ”coinacă” iar ea nu-ti impartasea afectiunea, atunci aveai o problema, amica. La gradinita, in grupa mare fiind, am fost la un moment dat placut de o “coinăcică” (cum o alintam) cu un an si ceva mai mica. Am rebotezat-o ulterior “gagicuţa”, impulsionat de amicul meu de-atunci. Era mai nobil.

In liceu, termenul de ”coinac” a aparut mai rar, insa era un termen suficient de natural incat sa nu ridice sprancene de adolescenti. Aici termenul era folosiv exclusiv peiorativ. Coinac era oricine indraznea sa-ti atinga orgoliul de pusti infatuat (chiar si cei mai “in varsta” decat tine). Tot coinaci le spuneam si celor vizibil mai imaturi decat noi (noi la 14-15 ani fiind, evident, maturi). Pentru a ajuta antropologii si etnologii, am mazgalit cu maiestrie o harta a originii ”coinăciei” (sau ”coinăcelii”, dupa cum pronunta ramura sudica a valcenilor).

Coinac

In ciuda a ceea ce pare a fi un punct de origine pentru expresie, am primit rapoarte ale cuvantului coinac si din alte zone ale tarii. Asta e dovada clara ca, la fel ca Super Baba Samurai  sau piesa Capu sus, botu’ jos, multe mituri urbane valcene si-au depasit magistral originea. De ce este insa relevanta aceast ”banal regionalism”? De ce au trebuit irositi niste biti si de ce a trebuit sa biciuiesc in asemenea hal cuvintele?

Explicatia este simpla si sta chiar la baza fenomenului. Coinacii nu puteau sa sara peste patru trepte de scara, ca noi. Coinacii nu intelegeau jocurile si discutiile de ”oameni mari”. Coinacii te deranjau uneori, desi simteai dubioasa nevoie de a-i apara. Mai mult, coinacii clar nu stiau ”cum e cu fetele”, mai ales ca multi dintre ei erau fete. Coinăcia nu discrimina sexual, desi, anatomic vorbind, ar fi trebuit sa o faca. Peste toate insa, era placerea de a striga din toti rarunchii: Băăăă coinaaceee!

P.S: M-am gandit sa revin ceva mai devreme, insa nu cred ca vrea cineva sa-i povestesc toate glumele lui Eddie Izzard. Poate mai livrez un set de filme, ca sa aflati finalul de la Iron Man 3.