Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

April 2013

Monthly Archive

Varsta si maturitatea

26 Apr 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata de zi cu zi

Dupa o saptamana aglomerata si un examen la chineza, mi-am zis ca n-ar fi rau sa mai spamez putin si pe blog…

Despre inutilitatea seriozitatii si despre greseala de a amesteca varsta cu autoritatea am mai scris. Despre sursa fenomenelor in cauza n-am apucat inca sa ma vait.  La modul rudimentar, as spune ca e vorba despre confundarea maturitatii cu varsta. Stiu: ce am spus suna la fel de interesant ca un discurs politic intr-un club. Vreau insa sa abordez ideea preconceputa ca maturitatea e un fel de fundita mov pe care ti-o acorda divinitatea dupa ce ai supravietuit varstei de mijloc.

Cand cineva va spune cu aplomb ca s-a maturizat, e in regula sa-l strangulati cu faşa de la scutec. Oricat ar prefera psihologii si antropologii sa o catalogheze, maturizarea ramane un proces continuu, o adaptare constanta. Intelepciunea nu vine in fata unui calculator, printre chipsuri si servetele. Maturitatea nu sare din spatele unui birou de coporatie. Nu iti poti acorda beneficiul maturitatii, daca n-ai fost pus in posturile pe care pretinzi ca le intelegi. Nu e important sa ajungi pur si simplu la 60 de ani (bine, in Romania e o performanta). Maturitatea e unul dintre putinele procese in care “drumul e mai important”.

Anii irositi in lupta cu propriii demoni conteaza mult mai mult decat cei investiti in campionate de frecat menta. Desigur, si inteligenta joaca un rol important. Ea nu e utila numai in a articula argumente, dar e si principalul filtru pentru amalgamul de “chestii” din jur. De-aia jumatate din soferii de taxi si paznicii de club cred cu tarie in conspiratia “Iluminatilor”. E doar una dintre miile de false explicatii pe care un om imatur le poate asocia “experientei de viata”. Cu alte cuvinte: “Asculta-ma pe mine ca sunt batran, chiar daca spun o tampenie!”. Chiar si cu astfel de exemple, maturitatea se leaga mult mai mult de experienta si interactiune decat de inteligenta.

Oamenii copilarosi nu sunt neaparat imaturi. Faptul ca cineva “se prosteste” constant nu inseamna ca respectivul nu stie cand sa fie “om mare’. Trebuie sa cresti suficient ca sa stii sa fii copil. De cealalta partea a baricadei, faptul ca cineva tace si evita confruntarea nu e un semn de intelepciune. Tacerea nu e de aur si nici rabdarea. Daca un om nu spune o tampenie, nu inseamna ca nu o gandeste. Daca un om nu se grabeste, nu inseamna ca isi planifica fiecare miscare. In momentul in care ai ajuns la propriile concluzii si ai crescut suficient, vor fi destule ipostaze in care nu vei putea sta deoparte.

E destul de greu sa recunosti un om imatur. Simptome exista, autosuficienta si autodiagnosticarea (“oamenii nu ma vor, pentru ca sunt prea bun”) fiind printre ele. Totusi, ca orice simptome, ele pot indica o intreaga categorie de boli. Spre deosebire de prosti, imaturii sunt mai greu de depistat din simple interactiuni sau discursuri. Trebuie sa interactionezi cu ei,  sa-i vezi la lucru si sa le dai ocazia sa-ti demonstreze cat de putin inteleg din viata. Interactiunea asta va fi de cele mai multe ori una dureroasa. Partea buna e ca durerea va contribui intr-un final la propria maturizare.

Singurul pe care-l poti face pentru a nu cadea in capcana imaturitatii este sa nu abandonezi cautarea. Caustica si absurda. Relaxata. Violenta. Cautarea. V-o spune un om crud si imatur: nu abandonati cautarea. E singurul lucru care te poate face sa pricepi ca lumea nu e numai “chestia aia care se intampla in jurul tau”.

P.S: Promit sa revin cu ceva mai amuzant sau macar inteligent. Ma gandeam sa continui seria asta, dar data trecuta n-am vazut prea mult entuziasm.

Accesul la cultura

18 Apr 2013 | : Diverse, Social, Cultural, Politic

Revin si astazi cu un raspuns la o intrebare pe care nu mi-a adresat-o nimeni…

Dilema vine din categoria “inainte era mai bine” si suna cam asa: depreciază accesul la informatie calitatea produselor artistice? Stiu, fraza seamana cu o contributie la “Prolegomene pentru opera Sandrei Brown”. Sa mai incerc odata: a scazut nivelul a ceea ce numim ”artă”, odată cu aglomerarea de scriitori, regizori si muzicieni amatori? Sunt vechile tomuri superioare in continut datorita epocii aparitiei si eruditiei autorilor, sau Alexandre Dumas si Dan Brown ar fi putut bea o bere impreuna?

Despre obsesia autorilor moderni pentru marea opera si despre prostmodernism am mai scris. Desi nu diger multe curente artistice, nu mi-am oprit ceasul la 1900 pentru a-l comenta pe Slavici impreuna cu prietenul meu imaginar, Pintea. De altfel, consider majoritatea “capodoperelor” literaturii romanesti, dar si o buna parte dintre cele universale, ca fiind mult  suprapreciate. De ce? Fix din cauza accesului limitat la informatie si la cultura livrească din perioadele in care au fost scrise. Pintea imi sopteste ca se scrie ”livrescă”. Multumesc, dragul meu dinozaur invizibil!

In statele asa-zis ”civilizate” din Europa invatamantul obligatoriu n-a fost stabilit prin forme legale decat prin secolul XVIII. Mai mult, accesul la formele superioare de invatamant a fost rezervat nobililor si negustorilor prosperi, timp de secole bune. Exista bineinteles alternativa scolilor manastiresti care, desi au produs si valori, nu ofereau un grad prea mare de libertate. In Romania problema a fost mai accentuata si s-a resimtit masiv pana in perioada interbelica, cand rata alfabetizarii era extrem de scazuta fata de media europeana. Serios, ai nostri citeau ca brazii!

Sa revenim insa la arta, folosind predominant exemple romanesti. Sunt mai amuzante. Neavand cu-adevarat o perioada renascentista, am avut totusi cateva timide si oarecum rusinoase incercari artistice, din care merita amintita perioada ”poetilor Vacaresti”. Cred ca in documentul asta puteti gasi ceva mai multe referinte despre valoarea poetilor romani de vita nobila. Nici cu autorii canonici nu stam prea bine. In perioada in care boierul Alecsandri descria iarna in mai multe cuvinte decat Ion Cristoiu, francezii ni-l dadeau pe Rimbaud. Erau Slavici, Sadoveanu, Calinescu si altii cu-adevar niste valori? Probabil ca erau, insa nu imi e foarte clar cu cine se comparau.

Intr-o perioada in care daca voiai sa devii scriitor iti trebuiau ceva resurse, nu intalneai un Mo Yan la fiecare pas. Mai mult, odata ce accesul la informatie s-a ”democratizat”, gasirea unui subiect original a devenit o preocupare secundara. Principala a ramas calitatea scriiturii si forta stilului. Din punctul meu de vedere, accesul la informatie si toata cascada de text, imagine si sunet din jur ajung sa creeze opere mai puternice. De ce? Pentru ca e al naibii de greu sa razbati intr-o lume in care kitschul ocupa galerii intregi, asa cum va poate confirma si dinozaurul Pintea.

Cand toti sunt critici, cand sa scrii carti sau sa turnezi seriale web sunt simple hobby-uri, valoarea adevarata trebuie sa lupte mai mult pentru a iesi la suprafata. In 1933, un jurnalist ”chiabur” care publica la un cotidian local avea toate sansele sa fie distribuit national, daca scria o carte. Mai mult, ar fi avut usor acces si in ermetica lume a dramaturgiei. Era intr-adevar greu sa ajungi in postura de a fi luat in seama, dar destul de usor sa continui daca erai deja acolo. Astazi, un pustan privilegiat si cat de cat talentat are de muncit ani buni pentru a castiga ceva din scris, chiar daca nu se exprima beletristic.

Intrebarea ”De ce au rezistat operele considerate clasice?” nu-si are neaparat sensul. De altfel, nici intrebarea “De ce au iepurasii purici?” nu prea are logica, dar o sa o pun oricum. Raspunsul primeia e simplu: unele au rezistat prin simpla valoare, pe cand altele au inovat intr-o epoca in care concurenta se numara pe degete. Zgomotul de azi este intr-adevar enorm, la fel si cantitatea de informatie. Azi nu mai e suficient sa scrii, compui, regizezi sau dezvolti jocuri. Fie esti foarte bun, fie foarte accesibil si usor de asimilat. Nu mai poti fi ”bunicel”. Asta e dezavantajul.

P.S: Aveam de gand sa pun o poza simpatica la articol, dar era ca si cand as fi pus niste frisca pe 0 supa de hamsteri. Oricum, inca nu stiu daca Dumas Senior si Dan Brown s-ar fi inteles.

Respect, frate!

14 Apr 2013 | : Social, Cultural, Politic

La capitolul banalitati scrise pe blog, sunt unul dintre cei pe care nu-i deranjeaza sa redescopere apa calda…

Nu de alta, multi compatrioti inca se mai spala la cismea. Astazi, dupa o infernala saptamana de munca perpetua, m-am intalnit intamplator cu un fost coleg de liceu. Stiti genul. Ala cu care n-ai fost in clasa, dar va intalneati mereu pe coridor. Ala care refuza mai mereu sa salute, desi tu faceai efortul. Intamplarea a facut sa fiu totusi salutat si chiar abordat, spre senzationalul meu noroc. Nu de alta, dar chiar n-aveam ce face cu un sfert de ora din viata mea. Voiam sa aflu totul despre un om care nu avea 3 secunde sa-mi zica “Salut” in cetoasa perioada a adolescentei.

In fine. Am aflat cu vaga surprindere ca omul tocmai se intorcea de la un protest al automobilistilor din nu stiu ce sector. Era profund dezamagit ca nu venise suficienta lume la paranghelia lui civica. Nici macar presa nu se miscase din scaun pentru sapte soferi (care nici macar nu plantau panselute). Pentru ce protestau oamenii? Ei bine, protestul avea soganul ”Mai mult respect pentru soferi”. Aparent acest respect implica si “rarirea trecerilor de pietoni” in anumite zone. Nu neg semaforizarea proasta a Bucurestiului sau nesimtirea multor pietoni, dar initiativa vine de la un om care-mi povestea cum l-a “hartuit” politia pentru depasirea vitezei legale…de patru ori.

In timp ce-mi sondam cu interes nara stanga, mi-am amintit de replica aia de scoala generala cu ”ofera respect pentru a primi respect”. Ma gandeam sa i-o spun, dar nu cred ca avea sens. Coerenta in gandire si actiuni nu era punctul lui forte si nici a altor oameni. Oameni care includ soferii ce militeaza impotriva ridicarilor, dar parcheaza pe locuri rezervate. Oameni care includ biciclistii care vor respect in trafic, dar nu pot fi deranjati cu citirea celor catorva paragrafe adresate lor, din Codul Rutier. Biciclistii bucuresteni (exceptand cateva cazuri) nu au dat pana acum vreun motiv pentru care sa merite mai mult respect decat soferii. Desigur, problema este mult mai extinsa si nu tine de faptul ca cineva mi-a irosit astazi 15 minute.

O vedem in presa, la tv si pe bloguri. Oamenii vor respect, dar n-au nici cea mai mica intentie de a-l acorda. Respect pentru cauza lor, dar nu si pentru cei lezati de ea. Respect pentru ei, dar nu si pentru cei pe care-i injura zilnic. In cazul religiilor organizate, vaicareala de tip ”imi simt convingerile jignite” e la ordinea zilei. Desigur, crezul ta este lezat, insa tot cei pe care-i consideri pagani, caini sau ”dusmani” ar trebui sa-ti ofere…respect. Sa mai amintesc despre politicienii care vorbesc de vreo 24 de ani despre ”respect”?

Sa fii un exemplu pentru grupul pe care-l reprezinti, voit sau nu, e al naibii de dificil. Stiu ca fraza asta a sunat didactic si plictisitor, dar ea valoreaza mai mult decat o cerere formala de respect. Nu de alta, dar lipsa “respectului” la munca, in trafic sau acasa, nu se poate trata cu o gargara de injuraturi. E normal sa nu vrei sa fii considerat imbecil. Nu e insa normal sa ceri asta de la… ”idioti”.

P.S: M-am asigurat ca persoana vizata nu va citi aceste randuri (si daca le va citi, nu-mi prea pasa). Nu de alta, dar am aflat ca omul nu citeste bloguri. El mai intra pe Facebook pentru un joc si pentru, citez, ”poze cu proastele de la facultate”.

Tragatori de fiare si invartitori de banda

07 Apr 2013 | : Top 10, Viata de zi cu zi

A venit din nou timpul pentru un articol care s-a mai scris de sute de ori, dar nu de catre mine…

Mai mult, vorbim de un articol in care eu cataloghez aiurea niste categorii de oameni pentru a sublinia ca fac ceva. In cazul de fata, o sa etichetez abuziv fauna celor care merg la ”sala” pentru ca, nu-i asa fetelor, si eu merg la sala…deci stiu. V-ati prins? E clara aluzia? In caz ca n-ati pus deja bookmark la www.krossfire.ro, ma gasiti si pe Facebook la…

Problema in cazul de fata e ca ”sa mergi la sala” nu mai e de multa vreme ceva deosebit. Mai toata lumea din jur pune din cand in cand piciorul in ceva hazna de cartier (+1), sau in vreo sala de fite unde le-a facut firma abonament. Unii vor sa dea jos burta, altii sa mai puna un strat de muschi peste stiva de bicepi, tricepsi si cvadricepsi. Altii vor pur si simplu sa socializeze si sa-si vada colegele in colanti.

Cert este ca sala are o fauna aparte, fauna pe care au catalogat-o si altii inaintea mea. Asta nu il poate insa opri pe Capitanul Redundanţă! Nu de alta, dar si eu merg la sala. V-am mai spus? Nu serios, chiar merg! www.krossfire.ro e blogul unuia care merge “din cand in cand” la sala. Puneti bookmark, fetelor! Chiar daca la actualul loc de dat in stamba nu am intalnit toti oamenii astia (l-am intalnit in schimb pe Calarasu), o sa incep cu prima specie a ecosistemului vizat…

1.Mutantii sunt copiii nelegitimi ai lui Arnold Schwarzenegger si Greg Valentino, mutantii sunt oamenii care la micul dejun mananca doua kilograme de parizer si o halca de steroizi. Pentru ei, cafeaua de dimineata vine intr-o cutie ermetica si miroase a Synthol. Bine plastifiati, ei nu te vor observa nici pe tine, nici pe gagicile carora le plac costumele din Lord of the Rings. Ei au venit acolo sa-si pupe bicepsul in oglinda.

2.Ionel, Orcu’ de Cartier e genul de om care se scarpina in fund cu razatoarea. Lucreaza la o firma de paza recunoscuta, din categoria Pastorel & Ninja Security. E compus in principal din burta si doua brate puternic articulate. Trage de fiare zgomotos si e un fin cunoscator al modei ”tricoumulatînbermude”.

3.Miss Şaorma 2008. Tanga negri. Colanti albi. Arata ca o divă care mancat o altă divă.

4.Nutritionistul in stare latenta. Corporatist. Ingrijit. Vine dupa el cu trei shake-uri proteice şi o butelcă de Colon Help. Se uita la tine cu dispret. Stie ca mananci crenvursti si muschiulet pe ascuns!

5.Enervantul/Enervanta e intr-o forma excelenta. Nu face efort, nu e condescendent si nu pare batut in cap. De-asta te si enerveaza!

(Sursa)

6.Ala micu’ e omul a carui strategie in viata se bazeaza pe anticipare. In cazul de fata, el anticipeaza aparitia parului pubian, motiv pentru care a decis sa-i faca loc pe burta. Trage de fiare cu baietii, cel putin pana se baga maturizare si la el in sat.

7.Spartanu’. El n-a venit sala. Sala statea in drumul lui spre nemurire. Nu e un pachet de muschi, nu trage neaparat de fiare, dar frate ce mai transpira (si n-ar folosi in ruptul capului un prosop)!

8. Aia care nu stie de ce se ingrasa. Citeste reviste pe o bicicleta la turatie minima si haleste vreo trei batoane de cereale pe sesiune, spre disperarea Spartanilor care vor sa-si verse plamanii pe bicicleta AIA. Daca are si o partenera de conversatie, pregateste-te pentru o ora de barfe…

9. Hipiotul e convins ca totul se poate rezolva cu putin contact uman, asa ca n-are o problema in a se freca, lovi si impinge de tot ce poate. Crede in distributie echitabila a bunurilor, motiv pentru care-si imparte goliciunea cu oricine intra in vestiar.

10. Musafirul: Si-a lasat haina pe stiva de gantere, prosopul pe banda de alergare, telefonul pe o banca si cheile in dulapul tau. Dupa ce termina, o sa stea juma’ de ora in dus si inca una in fata oglinzii din sala. Muzica de pe Kiss TV il inspira.

11. Super pensionarul: E tot ala pe care-l vedeai pe role in Herastrau. Trage de doua ori cat tine, zambeste si te face sa te simti ca o rezerva a echipei nationale de polo pe gheaţă.

12. Minoritatea etnica: Arab, negru sau autohton, omul se uita in jur de parca se asteapta in fiecare moment sa o vada pe Sabina…fata cu bentita tricolora.

13. Instructorul cu un sfert de norma: Nu e angajat al salii, dar se simte responsabil pentru fiecare om care-i calca pragul. Da sfaturi, rade cu voce tare si te asigura ca EL e acolo…pentru tine!

P.S: Ca tot veni vorba de subiectul asta rasuflat, ati observat vreodata cat de gay suna discutiile intre barbati care se cunosc si se intalnesc la sala? Vai ce ai slabit? Si tu lucrezi cu aia? Cat de tareee…