Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

March 2013

Monthly Archive

Stiinta e “mainstream”, bai!

31 Mar 2013 | : Social, Cultural, Politic

Ca de obicei, aveam un articol mai sanatos pe teava, dar timpul si nervii nu ma mai tin ca odinioara…

Am scris cu ani in urma despre cat de mult ma irita oamenii care transforma ideea de “atehnic” intr-o virtute. Ii stiti, sunt cei care-ti spun cu mandrie ca sunt atehnici, de parca lipsa unor cunostinte de baza le ofera puteri supranaturale. De-atunci si pana acum, influenta retelelor sociale si explozia de smartphone-uri au mai trezit putin spiritele. Totusi, daca ”atehnicii” au lasat-o mai moale cu laudatul, locul lor a fost luat de o alta specie, la fel de ciudata. Oamenii care ignora cu incapatanare bunul simt stiintific. Nu va ambalati, ca nu ma refer la habotnici sau la cei care adera la filosofia nimicului. Ma refer la oamenii care prefera sa propage niste mituri urbane ieftine, in loc sa-si miste degetele pe bara  aia de cautare.

In ciuda unei pasiuni ulterioare pentru rationalism si argumentare, liceul nu m-a gasit in laboratorul de fizica. Ba, din contra, era o materie la care nu straluceam pentru simplul motiv ca refuzam sa ma preocup de ea. Situatiile descrise in manuale nu erau prea interesante pentru unul care la 14 ani era ferm convins ca magia e acolo, doar ca n-a fost inca descoperita (si care gasise chiar o formula pentru “mana”!). Serios, chiar nu ma pasiona viteza de oscilatie din interiorul unei bile care se rostogolea pe o panta fara forta de frecare…

Am avut insa, ca mai toti colegii mei, o pasiune pentru ceea ce anglofonii numesc ”pop science”. In documentare sau reviste, in cartile lui Dawkins sau Sagan (“Creierul lui Broca” ramane favorita mea) si culminand cu tonele de site-uri si forumuri ale vremii, ideea pastilelor mici, care completeaza treptat un puzzle enorm, prinsese radacini.

(O campanie a American Association for the Advancement of Science. Avem oare echivalent romanesc?)

Cert este ca, acum, sursele de “stiinta populara” sunt aproape nelimitate. De la articolele gratuite New Scientist, la blogul The Smithsonian sau chiar pe Cracked.com, gasesti de multe ori raspunsuri ”stiintifice” la orice tampenie. Desigur, raspunsurile sunt de multe ori incomplete si vulgar simplificate. Nu poti cita io9 si Vsauce in fata unui om de stiinta, dar le poti folosi pentru a explica in mod elementar gravitatia relativista sau pentru a afla ce se intampla daca tragi cu un pistol cu apa in soare.  Cu alte cuvinte, ar fi bine sa consulti astfel de surse inainte de a sustine cu tarie aiureli invatate in clasa a cincea la biologie.

Problema e ca, oricat ai fi de orientat spre partea umanista, “stiinta” este peste tot si e clar ca nu e destinata ”tocilarilor”. Societatea actuala si directia in care indreapta ”viitorul” sunt dependente de efortul stiintific. Desi pare ca totul se simplifica, lucrurile devin din ce in ce mai complexe. Tehnologia e un rezultat al aplicarii tehnologiilor stiintifice. Daca nu vrei sa-ti omori animalutul preferat, poate e cazul sa dai un ochi pe HowStuffWorks, inainte sa-l lasi pe Azor in cuptorul cu microunde. La fel si daca ai chef sa te contrazici, folosind argumente invatate de la bunici. Nu de alta, dar pana si sexul opus incepe sa se uite ciudat la ala care crede ca Soarele se invarte in jurul Pamantului.

P.S: In caz ca va pasioneaza stirile redundante, aseara s-a schimbat ora. De ce? Din cauza intrarii lui Mercur retrograd in constelatia Scorpionului Pufos.

Scurt ghid pentru “gamerul” est-european

28 Mar 2013 | : Software, Hardware, Online, Topuri Dubioase

In ultima vreme, lipsa de timp m-a impins la masuri disperate…

Una dintre ele a fost taierea timpului pentru experienta imersive (a se citi “jocuri cronofage”) si limitarea la aiureli in care competitorii nu au iesit inca din pubertate. Desi sunt jucator cu state vechi, imi e din ce in ce mai greu sa refuz tentatia unei jumatati de ora de impuscaturi zgomotoase sau strategii rapide.

In mediul profund intelectual al dependentilor de click-uri, am intalnit destule specii dubioase. De la eternul ”n00b” care era acolo si in 1998, cand jucam Red Alert si Quake 2 in Internet cafe-uri, pana la adultii pe care natura refuza sa-i returneze fabricii de goblini. Oricum ar fi, jocurile video nu mai sunt de mult apanajul ”celor putini”. Nimeni insa, nimeni, nu se compara cu ”gamerii” balcanici si cu rusii.

Stilul lor inconfundabil depaseste cu mult banalul ”Fag!” al americanilor plictisiti si tirul verbal al francezilor dezarticulati. Iata deci un scurt ghid pentru a deveni gamerul est european perfect…

Si o poza pentru inspiratie. Sursa.

  1. Foloseste o porecla jignitoare. Insista ca ”Ilovechildporn” este singurul mod in care-ti poti exprima personalitatea si preferintele. Daca jocul permite si identificarea prin imagini, e timpul sa-ti demonstrezi profundele cunostinte de pornografie!
  2. Chiar daca e primul meci, arata-le cine e ”sefu’ la bani’‘. Jigneste-i din start pe cei mai buni de la echipa adversa si da-le ordine celor din echipa ta. Vorbeste cu coechipierii de parca ai citi din Kant in fata unor vidanjori nascuti cu sindromul Down.
  3. Orice ratare este vina ”lag”-ului, a calculatorului vechi, a mouse-ului, tastaturii, vizibilitatii reduse pe timp de noapte si a conditiilor climaterice. Tu in general joci mai bine, dar azi esti putin obosit. Succesul e stresant.
  4. Indiferent cine castiga, injura constant. Alterneaza injuraturile in engleza si eternul ”fuck” cu ”suka” in ruseste (“Na kaleni, suka” este favorita celor din estul antipatic). La nevoie, foloseste tot ce poate oferi limba nativa mai frumos. Romana este deosebit de generoasa in acest sens si profund axata pe mamele partenerilor de joc.
  5. Cand cineva joaca mult prea bine, repeta obsesiv ca respectivul triseaza. Nu merge? Insista, raporteaza-l, da-te de ceasul mortii ca ”e imposibil sa joci in conditiile astea”. Tu esti un gentleman, ce mama…
  6. Citeste dialogul civilizat al celorlalti in engleza, dar tu raspunde in limba nativa. Agita-te si repeta daca esti ignorat. Daca fraierii tot nu pricep, scrie pe litere!
  7. Indiferent de genul jocului, trebuie sa existe si o fereastra de chat. Aici e spatiul tau de desfasurare. Toti vor sa afle ”cum i-ai tras-o tu acum cinci runde lui Gigel”. Povestete rand cu rand in timp ce ceilalti se chinuie sa joace.
  8. Orice adversar invins, fie si accidental, e o oportunitate pentru teroare psihologica. Fa glume despre infrangerea lui categorica si lauda-te constant. Tu nu iti distrugi adversarii. Tu ii transformi in sclavi!
  9. Daca sclavii se incapataneaza sa te ignore, foloseste un microfon. Urla, canta, tipa si refuza orice dialog real. Unii au 15 minute de faima. Tu ai patru meciuri!
  10. Poceste cat mai des numele adversarilor tai. Prefa-te ca e o simpla greseala si ca ”Shit Lord” si ”Sith Lord” sunt cam acelasi lucru.
  11. Poveste tuturor despre cum jucai tu jocul asta acum 7 ani, cand niciunul din ei nu era inca nascut.
  12. Daca jocul ales implica resurse comune, abuzeaza de ele. Insista pana la capat ca au disparut pur si simplu si ca totul “e un bug”.
  13. In cazul in care esti banat, plange-te pe alte servere ca esti invidiat pentru talentul tau.

Bonus: Joaca intotdeauna prost si nu uita sa te lauzi cu originea ta. Pentru divertisment, fa-i pe toti ceilalti tigani, negri sau imperialisti. Daca nici asta nu merge, pune-ti o bentita tricolora la avatar.

P.S: In alta ordine de idei, am reusit printre randuri sa ajung si la senzationala expozitie de cadavre care a trezit o noua haita de alarmisti autohtoni. Desi chinezii disecati si conservati exagerat au momentele lor, studentii care tineau loc de ghizi si compania din seara respectiva s-au dovedit mai interesanti. O organizare cam prea didactica.

Sabaton, Episodul III – Intoarcerea metalului

22 Mar 2013 | : Muzici & Fraze

A venit si momentul ala in care ma duc la concertul unei trupe pentru a treia oara…

Sabaton este trupa in cauza si i-am vazut in Silver Church in 2010 si la Rock The City in 2011. Avand in vedere ca pe 19 martie, la Turbohalle, oamenii au venit insotiti de inca doua trupe, in articolul de fata voi insista ceva mai mult pe ele. Nu de alta, dar cei trei cititori care au trecut de prima fraza ar putea fi mai interesati de Eluveitie, o trupa elvetiana pe care-mi doream de mult timp sa o vad live.

Dupa vechiul meu obicei, voi incepe cu detaliile irelevante, precum locul concertului. Turbohalle, o hala amenajata in fostul spatiu al uzinelor Turbomecanica, sufera vizibil de “sindromul Naomi”. Nu s-a hotarat deloc ce vrea sa fie. Un spatiu dedicat genului de “rave”-uri care spargeau peretii ruinelor cu ani in urma? Un spatiu dedicat subgenurilor industriale, fie ele electronice sau “metalistice”? Greu de spus. Combinatia de tevi lipite cu banda adeziva, ziduri viu decorate si panouri electrice slab mascate este ciudat completata de scena mica si izolatia fonica neuniforma. Toaletele relativ curate si spatiul pentru nefumatori contrazic insa impresia de ruina care te cuprinde la primul contact.

Si totusi…am vazut destule concerte mai ciudat organizate. A existat o ordine, a existat o garderoba. In ciuda pretului mare pentru niste jetoane deloc necesare, evenimentul a fost totusi decent pus la punct. Dupa prezenta de spirit a paznicilor, ai fi zis ca suntem la un ditamai festivalul. In fine. Primii pe scena au urcat ungurii de la Wisdom, baieti care din fericire n-au avut parte de nicio doza spontana de nationalism. Desi ulterior am vazut  vreo doua tricouri  mai dubiose prin public, metalistii au demonstrat inca o data ca oricat te-a incapatana, iti vei respecta intotdeauna ”fratii intru metalul”.

Despre Wisdom, nu stiu ce sa zic. Pe de-o parte mi-au placut. Mi-au amintit de epoca nu prea indepartata in care power metal-ul “epic” umplea sali si ridica păşuni in picioare. Ca stil, Wisdom se plaseaza prudent undeva intre Iron Maiden, Manowar si Hammerfall. Solistul canta intr-un falsetto nu prea grozav, insa backing vocals-ul chitaristului da o nota generala destul de placuta. Putinii care au recunoscut ceva piese au reactionat pe Judas, Live Forevemore (amintind putin de Mano…) si pe subtil intitulata Wisdom. Aspectul care nu permite inca Wisdom sa mearga mai departe ramane partea lirica, o adunatura de versuri cliseu cantate intr-o engleza simplista.

Pe Eluveitie i-am ratat si in trecut, asa ca-i asteptam de ceva vreme. Elvetienii au intrat la fix si au cantat mult prea putin pentru numarul de urlete care i-a intampinat. Fiind la capatul unui turneu mondial de un an si jumatate, Eluveitie au fost nevoiti sa cante fara Anna Murphy, vocea feminina si cea din spatele instrumentului numit hurdy-gurdy. Mi-ar fi placut sa aud un Brictom, Omnos sau A Rose for Epona, dar Chrigel Glanzmann a compensat pe cat posibil, asa cum a promis la inceputul concertului. Ca veni vorba despre el, solistul Eluveitie canta la flaut, cimpoi si la cam tot ce prinde, in timp ce isi mentine vocea guturala (intre growling si howling) la cel putin o octava peste medie. Tehnica lui este subiect de invidie.

Desi oboseala vocala incepuse sa se resimta spre final, Eluveitie au rupt “scenuţa” prea putin incapatoare pentru 7 oameni. Cimpoaie, flaute, vioara si Luxtos, Inis Mona, Havoc si Thousandfold executate perfect. Mi-a lipsit Of Fire, Wind and Wisdom, dar imi pastrez doleanta pentru concertele viitoare. Impresionat de metalistii romani, Glanzmann a pus de un ditamai moshpit-ul, asigurand mult prea vigilentii paznici (aceiasi care ne-au pipait temeinic la intrare) ca nu se va intampla nimic. In caz contrar, urma sa primim toti o bere. Si astfel am asistat la singurul moshpit din viata mea care a inceput pe un solo de flaut.

(Poza a fost preluata de pe iconcert.ro, insa ii atat de faina, de zici ca io’ am facut-o!)

Daca la Eluveitie n-am avut de ce sa ma plang, iar la Wisdom nu mi-a prea pasat, la Sabaton sunetul a fost destul de nasol, mai ales in prima parte a concertului. Din moment ce am tot scris despre ei, o sa va spun ce am auzit nou anul asta. In primul rand, sistemul “alege-ti piesa” mi-a placut. De vreo 3 ori, piesa de pe scena a fost determinata de urletele publicului. Desi a fost probabil un artificiu pentru a scurta setlist-ul, am putut alege Into The Fire (in detrimentul lui Attero Dominatus), dar nu si Carolean’s Prayer. In al doilea rand, piesa “The Hammer Has Fallen” a fost cantata cu Joakim Broden la clape. O chitara acustica l-a acompaniat pentru primul minut al piesei, dupa ce solistul a facut vreo doua ”glumite melodice” legate de Van Halen si Abba. Nu in ultimul rand, am apreciat interpretarea live a piesei Swedish Pagans (o piesa bonus care-si are mai degraba locul pe stadion) si interpretarea in suedeza a piesei A Lifetime Of War.

In mare, trupa s-a concentrat pe Carolus Rex, cu piese ca Gott Mitt Uns sau Poltava in prim plan. Am avut o curiozitate legata si de noii instrumentisti. In afara de Broden si de dubiosul lui basist, mai toti membrii trupei fusesera schimbati. Nou venitii se descurca onorabil, cu un mare plus pentru chitaristul Chris Rorland care face si un backing vocals excelent. Se simte insa lipsa unui clapar de concert. Altfel, pe langa noul album, am putut auzi si un Ghost Division, 40-1, Uprising, The Art of War si Primo Victoria. Daca intrarea s-a produs pe vesnic sarcasticul “The Final Countdown”, dupa o ora si jumatate de concert, Sabaton a incheiat cu Metal Crue. Per total, suedezii au prestat onorabil, dar parca nu la fel de viu ca in Silver Church.

P.S: Daca tot ati sarit direct la final, merita sa va livrez si o anecdota de concert. Doi rockeri trecuti bine de treizeci, imbracati in piele neagra si cu tinte. In timp ce-si sorbeau berea, unul dintre ei trage o concluzie sublima: “Bai nene, nasol Turbohalle asa. Clubberii astia n-au deloc gusturi, frate!”.

Logodna 2.0

18 Mar 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Daca tot a trecut ziua gagicilor si n-am stiut ce sa zicem, hai sa vedem ce ar fi indicat sa nu le promitem…

Pai hai sa incepem cu replica aia dubioasa dupa care mor gagicile de 20 si un pic: “Vrei sa fii logodnica mea?”. In ultima vreme, contul meu de Facebook e o drama continua. Despartiri fulminante, lacrimi si piese lălăite. Plictisit sau poate doar nesimtit, am abordat o cunostinta care se plangea ca logodna ei de patru ani s-a sfarsit brusc. Logodna…de patru ani! Am primit permisiunea de a fi porc pe blog, asa ca o sa continui: de ce naiba vad oameni proaspat iesiti din adolescenta, dar logoditi de jumatate de deceniu? De ce 40% din boboacele de la orice facultate umanista sunt ”logodite”? De ce exista pustoaice de liceu logodite?

Nu, nu mi s-a ingustat marea de gagici. Pur si simplu am inceput sa cred ca logodnele astea sunt un semn al unei boli mai adanci. E plin de oameni cu inele pe degete. De ce? E simplu. Femeile vor o asigurare, ceva care sa le scape de gura cercului lor de prietene, iar barbatii vor sa puna o stampila: asta e femeia mea!  In mod normal, logodna ar trebui sa fie un pas clar spre casatorie. Asta e scopul ei: de a face publica intentia de a te lega de un singur pat a te casatori. Exceptand cazurile unde lipsa banilor impiedica finalitatea dorita, anuntarea unei logodne atrage intr-unul, maxim 2 ani si niste invitatii de nunta. Un inel e o promisiune, vorba unei reclame extra siropoase.

Articolul asta nu pluteste in zona mea de confort, dar, oricum, e de mentionat ca subiectul lui nu e utilitatea casatoriei. Discutia este centrata pe egoismul logodnelor de fatada, facute fie la biserica, fie la starea civila (de vreo 3 ani, e posibil). Din perspectiva masculului egoist, inelul ala devine un fel de cip de identificare, bun de marcat ”animalutul de companie”. Din punctul de vedere al femeii tinere, dar totusi disperate, el devine o asigurare ca ”n-o sa ramana singura”. In cazul fibrei morale subtiri, niciuna dintre partile implicate nu considera ca are intr-adevar vreo obligatie, ci doar o rezerva pe termen lung, pana apare ceva mai bun. Confort psihologic, nimic mai mult.

(Stela si Costel adora culorile complementare. De aici).

Prin SUA sunt la moda diferitele tipuri de ”promise rings” si ”pre-engagement rings”, insa scopul e in mare acelasi acelasi. Ajungi sa iesi 2 luni cu o tipa in oras si o sa te intrebe entuziasta daca ”te-ai casatori cu ea”. Bine, nu e cazul sa generalizez, dar deja ma sperie atitudinea. Daca fortezi un om sa-ti dea asigurari, probabil ca nu intelegi niste mecanisme elementare ale vietii (de-aici si legatura cu tineretea). Mai mult, daca omul ala e logodit cu tine de patru ani, poti fi sigura ca nu va face urmatorul pas. De ce? Pentru ca e clar ca ceva in relatie nu merge, nu exista o compatibilitate pe toate planurile (aici e o discutie pentru alta data). Si ghici ce? Tocmai l-ai fortat sa-ti promita ceva si ai mai adaugat un strat de presiune peste nesiguranta lui. Ce crezi ca se va intampla?

Daca tipul nu vrea, inseamna ca fie nu e convins de relatie, fie e inca imatur si spera ca la 30 de ani trupa lui va deveni brusc fenomen international (evident, o nevasta l-ar tine pe loc). Daca tipa nu vrea, cam tot astea sunt motivele (daca nu a gasit deja ceva ”mai bun”, iar admiratia pentru tine a disparut). Da, stiu ca tocmai mi-am faultat niste cunostinte, dar hotarati-va, fratilor!  Ori o ardeti ”macho” si schimbati la cateva zile femeile, ori va hotarati ce faceti cu logodna aia de 4 ani.

Utila sau nu, casatoria n-ar trebui sa fie o etapa‘ conditionata psihologic si sociologic. Antropologia si istoria ne spun ca, la baza, oamenii nu sunt complet monogami. Cert este ca, de la un punct, ideea comuniunii s-a incetatenit. Nevoia cuplului pe termen lung nu are nevoie de rationalizare, parafe sau povesti cu zane si nici nu e o atitudine obligatorie. Daca totusi te hotarasti sa ”o iei” sau sa ”accepti”, gandeste-te ca s-ar putea sa fie ”pana la adanci batraneti”

P.S: N-am vrut sa inchei cu fraza aia dubioasa care se rosteste in timpul procesiunii. Nu de alta, dar stiu ca am iritat deja multa lume si-s astept cu nerabdare sa fiu contrazis. Cine stie, poate chiar ma insel…

Ia o gluma!

13 Mar 2013 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Desi cuvantul “gluma” si-a facut loc in titlu, articolul va duce lipsa de asa ceva.

Titlul mentionat este o românizare fortata a idiomului ”to take a joke”. Cititorii mai vechi stiu ca port un mic razboi cu ceea ce multi compatrioti interpreteaza drept umor. Cum in ultima vreme nici macar glumele dubioase nu m-au mai miscat, m-am gandit sa revin asupra subiectului dintr-un alt unghi. De ce se ofenseaza romanii atat de usor? De ce singurul tip de umor care atinge pe toata lumea se reduce la onomatopee si glume de budoar? De ce spiritul lui Caragiale si mai recentul spirit al lui Caragiu par sa mai reziste numai in insulite mici, intr-o continua scufundare?

Stiu ca cele doua nume amintite nu mai sunt de multa vreme niste repere. Nu i-am amintit din vreo nostalgie antebelica sau comunista. Astazi, filiera americana ne propune un model care jongleaza cu politicul, obscenul si ”non sequitur”-ul. Un model ilustrat cu succes de comediantii de stand-up si de desenele pentru adulti. Filiera britanica vine cu un model mai brutal, indreptat spre subtila atacare a corectitudinii politice. Aici scurtele seriale de comedie neagra si ”sketch show”-urile ilustreaza perfect ideea. Pentru ei, fiecare noua emisiune de succes pare o continuare rationala a vestitului “umor britanic”. Rusii isi reduc de multe ori glumele la sugestii vizuale (nu foarte subtile) si la jocuri de cuvinte. Cehii pe de alta parte se apropie de ceva ce candva aveam si noi: hazul de necaz sau ”spiritul mucalit”. Nu o sa insist pe aceste concepte, pentru ca am mai facut-o, dar tind sa cred ca din lipsa lor vine problema.

Romanilor le-a disparut capacitatea de a face misto de propria persoana si de propriul popor. Capacitatea de a recunoaste ca da, de multe ori chiar suntem ”de cacat”. A-ti admite greselile nu este o infrangere. Rectia ta este cea care face diferenta dintre infrangere si victorie. Regulile sunt simple: te scuzi sincer, faci o gluma si mergi mai departe. E politicos. E corect. E uman. Din pacate, Romania a ajuns sa fie tara care se ataca din orice, atat pe plan intern, cat si extern. Ne permitem sa comentam intre noi ca lucrurile ”nu merg” si ca ”romanii sunt groaznici”, dar nici legati n-am accepta sa vina altii si ne atinga mandria. Te-a facut un spaniol tigan? Sa nu cumva sa faci vreo gluma desteapta si sa-ti demonstrezi inteligenta. Nu! Tu vorbesti ma? Ce natie esti tu ma?  Esti fiu de arab! Io sunt fiu de dac. Huooo! A spus TopGear ceva sarcastic despre romani, dar in definitiv adevarat? Sunt niste jegosi, sa plece in tara lor!

Autoironia pare sa fi disparut in totalitate de pe piciorul nostru de plai. La fel si diferenta dintre sarcasm, ironie si taranie. Ed Byrne va poate lamuri mai clar cum e cu ironia, dar e clar ca sublinierea unei situatii evidente nu se califica drept. Ba mai mult, situatia e chiar invers (haha, joc de cuvinte).  Multi ar spune ca de vina pentru aceste carente sunt tot educatia, mass media si lipsa unei elite culturale reale. E clar ca mediul joaca un rol important in pierderea umorului unui individ, dar ce naiba ne-a facut sa ne pierdem umorul ca popor?

(Sursa imaginii, desi e evidenta din watermark)

Sa ne uitam numai la spatiul online romanesc. Orice gluma mai brutala care ataca un subiect considerat sensibil (adica orice subiect care nu e Fernando de la Caransebes, Oana Zavoranu si altii) este inecata de zeci de comentarii aiuristice. Daca punem intr-o gramajoara fanaticii si ONGistii, ramanem cu o groaza de oameni care se lamenteaza ca existenta lor a fost jignita…de o gluma. Am ajuns genul de oameni care nu pot sa rada de Bula si de Alinuta pentru ca se gandesc constant la cat de mult trebuie sa fi plans parintii lor. Am ajuns genul de oameni care trebuie sa spuna ”glumeam” dupa orice remarca. Genul de oameni care nu gasesc nimic in neregula cu expresia ”spirit de gluma”.

Spatiul online, o jungla de facto, a fost inundat de bocitoare profesioniste care plang de mila altora, sperand ca si altii vor plange de a lor. Sunt aceiasi oameni care rad cu lacrimi la Harlem Shake si poze cu pisici (nu ca ar fi ceva rau in asta), dar se simt literalmente rusinati sa reactioneze pozitiv la o gluma religioasa. In mediul online, corectitudinea politica si o autocenzura aproape inumana au ajuns sa dea nastere unor astfel de ghiduri. Serios acum, omul ala a scris un ghid despre cel mai bun mod de a reactiona la o gluma. Ce urmeaza? Ghiduri despre cum sa nu injuri camionagii de mamă? Problema nu este deci una exclusiv romaneasca, doar ca la noi se manifesta vizibil si in viata reala.

Portiile prea sanatoase de ras ne sperie, iar rasul din obligatie a devenit natural. Nu-i de mirare ca umorul de nume, umorul de limbaj, chitaielile si schelalaielie ameninta cu dictatura. E un tip de umor mecanic, usor de digerat. Probabil unul dintre ultimele bastioane ramase este scriitura, fie ea de blog sau revista. Daca si aici esuam, puteti considera urmatoarea expresie o gluma spontana. Miau!

P.S: Un alt tip de umor, o parodie nu foarte subtila pentru initiati, ne este propusa de claparul Alestorm. Alaturi de un solist vocal foarte sanatos si de alti cativa oameni, el a infiintat trupa de ”metal glorios” intitulata…Gloryhammer. Daca va pasioneaza genul, merita sa aruncati o privire peste primul lor videoclip.

Next Page »