Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

June 2012

Monthly Archive

Infofoleste-l, Marito!

28 Jun 2012 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Cu trei ani in urma, scriam despre mediocratie, despre domnia mediocritatii si ignorarea valorii. Propun sa mergem putin mai departe, la originea problemei…

Despre mioritica locutiune verbala “a fi  tras de curent” au mai scris si altii. Probabil ati avut deja ocazia sa vi se spuna ca popoarele vestice nu sunt la fel de speriate de nevralgiile spontane. Desi multi vorbesc despre o mostra despre paranoia nationala, problema poate avea si o sursa medicala. Obsesia romancelor de a-si infofoli plozii, tocmai pentru a-i proteja de “curent”, contribuie la dezvoltarea unei vulnerabilitati. Lipsa expunerii la stimuli termici in perioada de dezvoltare face ca nervii cervicali si nu numai ei sa devina sensibili. Asta e si motivul pentru care durerile datorate “curentului” sunt cat se poate de reale pentru multi. La fel si alergiile si problemele imunitare. Pe scurt: obsesia pentru protectie ajunge sa creeze un handicap real.

In cazul copiiilor, aceeasi obsesie e suficienta pentru a-i transforma in inadaptati. In ciuda aparantelor, Romania inca sufera de forme usoare ale fenomenului, limitate de multe ori la parinti ocupati si profesori mai slabi de inger. Vorbim se de eliminarea notelor clasice, a orelor de educatie fizica si a camerelor de la BAC. Prin alte parti insa, ea a capatat deja forme hidoase. Tolerantii de peste ocean au ajuns sa interzica lucruri precum picarea studentilor, pentru a nu-i demoraliza. In articolul dedicat mediocratiei, spuneam ca genul asta de atitudine duce la formarea unor generatii de incompetenti. Problema este mult mai adanca. Incompetenta este educabila in timp, inadaptarea nu.

Victimele infofolirii excesive sunt peste tot. Le stiti cu siguranta. Sunt baietii destepti care se plang constant ca nu exista joburi si oportunitati pentru ei. Ei bine, pentru ei chiar nu exista joburi. Ii stiti cu siguranta. Sunt oamenii care nu inteleg de ce societatea nu le apreciaza geniul, acelasi geniu pe care parintii si profesorii i-au asigurat ca il au. Ii stiti, ei formeaza baza fenomenului numit nonsalant ”trolling”. Nu, nu e trollingul ala desteptel-amuzant , de pe forumurile de IT si blogurile de satira. Vorbim de trolii care spameaza obsesiv cu aceeasi opinie neargumentata, de oamenii care te fac imbecil pentru nu sunt de acord cu tine. Vorbim de cei pentru care interactiunea sociala se reduce la ”e ca mine”.

De ce cred ca subspecia asta de trol se trage din copilasii supra-protejati? Pentru ca imi e clar ca oamenii n-au inteles cum functioneaza lumea. Li s-a spus mereu ca e ”ok cum fac ei”, ca ”merge si asa” si mai ales… sa ”ramana asa cum sunt”. Nimeni nu le-a oferit un dus rece la momentul oportun si iata-i ajunsi la varste respectabile.  Sunt inca incapabili sa inteleaga ca exista si alte opinii, incapabili sa inteleaga ca exista si oameni mai documentati, ca intr-o dezbatere nu exista “adevaruri”.  Daca nicio autoritate reala nu le-a spus vreodata ca n-au dreptate, cine esti sa o faci?  Nimeni nu le-a spus ca un punct de vedere neargumentat corect nu are nicio valoare si ca opiniile nu se judeca, se dezbat.

Ma plangeam mai sus ca s-a trecut la un nivel superior. Care ar fi el? As zice ca e vorba despre aparitia unei noi generatii de ”bullies” si despre scaparea de sub control a fenomenului de “cyber bullying”. Ambele fenomene existau, insa ultimii ani le-au adus la cote neasteptate. E aparent nevoie de milioane de dolari aruncati in campanii, de episoade South Park si articole Cracked pentru a atrage atentia asupra ”micilor agresori”. Comunitatile online au actionat in cazul lui Karen Klein, o supraveghetoare batrana care a fost agresata verbala de niste putoi de scoala generala. Cum unul dintre pusti a facut glume deosebite legate de fiul mort al batranei, filmuletul evenimentului a avut un altfel de impact. Desigur, pentru cei familiari cu bataile profesor-elev din scoala romaneasca, cazul s-ar putea sa nu para iesit din comun. Pe de alta parte, data fiind varsta copiiilor si campania de strangere de fonduri de dupa, e greu sa nu-l iei in serios.

Cum s-ar fi rezolvat genul asta de problema acum 15 de ani? Cum calmai niste pusti galagiosi care agresau auditiv un supraveghetor? Nu, nu-i pocneai. Era discutabila problema si atunci. Opreai autobuzul, ii dadeai jos in camp si sunai parintii sa-si ia odraslele acasa. Nu de alta, dar in viata reala (nu in cea pe care “copiii de portelan” o mananca zilnic)  autoritatea si conflictul  exista independent de opinia ta despre tine. Daca tu iti menajezi copilul, nu inseamna ca el va face la fel cu altii sau ca altii vor face la fel cu el. Nu spun “bruscati-i!”, spun  “nu-i mai infofoliti!”. Dincolo de protectia pe care oricare parinte trebuie sa o asigure copilului, singurul mod de a te asigura ca ala micu’ se adapteaza, e sa lasi viata sa-i mai care din cand in cand cate un pumn.

Sunt doua motive pentru care un pusti normal sufera astfel de transformari. Unul ar fi lipsa autoritatii, celalalt ar fi exercitarea ei in mod arbitrar. Ambele sunt consecintele aceleiasi probleme. Daca nu vrei ca ala micu sa-si petreaca 40 de ani din viata inchis in camera sau agitand pancarte cu ”opinia lui” , ar fi ideal sa-i spuni din cand in cand ca e prost. Daca ai dreptate, e perfect. Daca n-ai dreptate, ii dai un motiv real de a se rascula. Oricum ar fi, ajuta la tonus!

P.S:  Paragraful legat de “trasul curentului” vine ca o concluzie in urma discutiei cu un amic, medic in Irlanda. Nu sustin ca ar exista vreun adevar medical incontestabil in respectivul paragraf, dar nici n-am gasit o explicatie mai rationala.

Sa nu te schimbi niciodata!

22 Jun 2012 | : Software, Hardware, Online, Viata & Nu Numai

In general, reactia mea la orice forma de “trolling” sau jignire adresata mie si comentatorilor mei este o duioasa trimitere in spam, urmata de o interzicere a dreptului de a comenta.

Exista totusi si exceptii. Dupa ce un pustiulica m-a spamat vreo 2 zile cu teoriile lui despre superioritatea bucurestenilor, un alt artist al bitilor a simtit nevoia sa se manifeste. Ei bine, pentru vreo doua zile, l-am si lasat sa o faca. O sa scriu mai putin si o sa folosesc mai multe imagini, lucru atipic pentru mine. Am ales de asemenea sa protejez numele de familie al “artistului” si-l voi elimina si din articolul initial.

Dupa cum vedeti, omul a inceput cu o incalzire simpla, postand un mesaj complet incoerent la un articol despre schimbarile structurale ale limbii romane . Click pe imagini pentru o versiune marita.

 

In urma raspunsului meu, omul s-a aratat vizibil descumpanit de faptul ca se afla pe un blog. Cum, asta nu e Piata Universitatii? Cum adica, aici poate vorbi toata lumea? Femeile si negrii au drept de vot?

In continuare, dezbaterea trece intr-un alt plan, acela al finelor dezbateri intelectuale despre normele gramaticii de dupa razboi si despre semnarea articolelor. Maestrul raspunde concomitent mai multor comentatori, emitand un text de o eruditie rar intalnita.

Aveam de gand sa-i explic ca diacriticele imi blocheaza feed-ul RSS, dar nu stiu daca gramatica din 53′ l-ar fi ajutat aici.  Mai departe, omul ma corecteaza cu obida, legandu-se de proprietatea “termenului” eruditie. Am uitat sa-i spun ca nu poate folosi cuvantul “gâlmă” cu sensul ala, nici macar in sens eronat: Continue Reading »

OST Fest 2012

20 Jun 2012 | : Muzici & Fraze, Viata & Nu Numai

Imi fac din nou“datoria” de a da raportul de la  festivalurile de metale grele care ne invadeaza de cativa ani tara. Urmeaza un post gigantic, pentru cei interesati.

Tinut la Romexpo, OST Fest 2012 pare sa fi invatat putin din greselile Rock The City 2011. Scena a fost amplasata spre strada (bulevardul Expozitiei), dar spatiul a fost mai restrans decat la alte evenimente.

Desi am stat la Golden Circle, am gasit mai toate ingredientele prezente si la alte festivaluri, de la standurile clasice pana la WC-urile infestate deja de la ora 18.00. Lipsa cosurilor de gunoi accesibile si preturile cam mari au fost o bila neagra. Aici o parte din “vina” o poarta faptul ca OST Fest a beneficiat si de zona de camping, deci au existat si locatari permanenti ai zonei. De altfel, am vazut o groaza de alti balcanici la festival, multi dintre ei croati si bulgari. Numarul de oameni de la Golden si Normal Circle a fost aproape egal (diferenta relativ mica de pret).

Cu mosh pituri “mai civilizate” si o sonorizare fluctuanta, OST Fest mi-a dat totusi impresia unui festival decent pus la punct, in parte si pentru ca organizatorii romani au acumulat putina experienta. In primele doua zile insa, intarzierile datorate probelor de sunet au reusit sa ma scoata din sarite. Ca tot veni vorba de zile, o sa le analizez totusi cap-coada.

Ziua 1 – Exodus, Overkill, Dimmu Borgir, Motley Crue

Pe langa faptul ca mai toate trupele matusalemice venite in Romania se bucura ca au ajuns aici pentru prima oara, exista subgenuri in care literalmente nu mai e nimic de spus. Nici macar acel “Moultumesc” pe care l-au spus aproape toate trupele venite la festival.Overkill si Exodus sunt, din pacate, reprezentantii unor astfel de subgenuri. Desi prima trupa a scos recent un album destul de bine vandut, thrashul ala “sanatos” pe care incearca sa-l promoveze nu mai pare capabil sa miste ceva.

Asta nu inseamna ca ce am vazut in Ziua 1 a fost slab. Rob Dukes si-a urlat fantastic plamanii pe Toxic Waltz, iar inlocuitorul lui Gary Holt a rupt corzile pe A Lesson in Violence. Din pacate, Exodus nu au fost ajutati de sonorizare de nicio culoare. Chiar si asa, oamenii au oferit un spectacol multumitor.

Nici colegii de la Overkill nu au avut o soarta mai grozava, desi recunosc ca decoratiunea lor scenica arata al naibii de bine (o imagine a copertei ultimului album, The Electric Age). De la ei am retinut Rotten to the Core si faptul ca nu au reusit sa miste publicul pe In Union We Stand. Nici macar pe “Fuck you!” nu s-a intamplat mare lucru, pana n-au facut o comparatie cu bulgarii (nationalismul romanesc a castigat). Desi instrumentatia mi-a placut, nu pot spune ca cele 50 de kilograme de metal greu ale lui Bobby Blitz m-au impresionat. Macar omul avea pofta de cantat.

Dimmu Borgir au fost surpriza serii. Dupa o intarziere de aproape 45 de minute (datorata si folosirii unor sunetisti proprii) Dimmu Borgir au oferit un spectacol impecabil, cam de aceeasi durata. Indiferent de comentariile legate de stil, Dimmu Borgir a demonstrat ca e formata din oameni ajunsi la o anumita maturitate muzicala. Galder si Silenoz se sincronizeaza frumos, iar grohaiala lui Shagrath a inceput sa incline spre thrash si spre vocile ceva mai clasice ale heavy metalului. Singura lipsa a fost vocea inalta a basistului Vortex, plecat de ceva vreme din trupa. Bucatile lui au fost fie sintetizate, fie suplinite cu un oarecare succes de Shagrath. Altfel, la finalul recitalului, aveam deja flashback-uri din liceu, urland pe Puritania si, evident, pe Progenies of the Great Apocalipse. As fi preferat insa un decor mai “impresionant” pentru niste norvegieni suparati.

Motley Crue: Niciodata Mickey Mouse n-a sunat mai furios. Lasand glumele la o parte, pentru mine, Motley Crue fac parte din categoria de trupe care n-au stiut cand sa se lase. Intr-un decor excelent (celebrul circ rotativ al lui Tommy Lee si un caleidoscop de lumini foarte bine gandit), Moşley Crue au facut ceva demn de o trupa de coveruri. Da, recunosc ca n-am fost niciodata fan, insa vocea lui Vince Neil nu face fata, iar Mick Mars are nevoie urgent de vitamine sau de un concediu prelungit. Da, stiu ca omul era machiat si mai are si probleme de sanatate, dar asta se reflecta vizibil si asupra tehnicii instrumentale. Vorba aia: la varsta ta, tataie? Nu cred ca s-ar supara nimeni daca i s-a aduce un chitarist mai tanar drept ajutor. Surprinzator, dar Nicky Sixx si Tommy Lee inca suna decent. Too Fast For Love si The Saints of Los Angeles a demonstrat ca pe oameni i-a faultat foarte serios si sonorizarea. Exceptandu-i pe fanii hardcore, publicul a fost destul de anemic la prima parte a concertului. La a doua parte am plecat, sperand ca vechii fani ai trupei au gasit totusi ce voiau.

Ziua 2 – Holyhell, Trooper, Europe, Manowar

Pe Hollyhell si Trooper nu i-am prins, sacrificiu facut din cauza caldurii si a unei zile foarte ocupate.

Europe in schimb au reusit sa ma dea pe spate, desi foarte multe asteptari nu aveam. Cunoscuti in epoca glam drept autorii imnurilor The Final Countdown, Rock the Night si Carrie, suedezii au venit la Bucuresti pentru a treia oara, cu un chef exceptional de cantat. Dupa reuniunea din 2003 trupa a abordat un stil mult mai matur, cu nuante mai pronuntate de blues, dar si de metal. Astfel pe scena OST Fest nu au urcat niste ramasite ale epocii glam, ci niste veterani ai muzicii rock. Continue Reading »

Capitala Apocalipsei

14 Jun 2012 | : Media & Advertising, Viata & Nu Numai

Urmarind un reportaj despre ”ploile devastatoare” care ne pandesc, a ajuns sa ma bantuie o mai veche constatare…

Faptul ca media tinde sa transforme orice adiere intr-o tornada si orice fulg in avalansa e un lucru stiut. Am mentionat chiar si putinele situatii in care exagerarile isi au rostul. Din punctul meu de vedere, subiectul este ca si inchis. Ce ma nelinisteste si irita este insa altceva. Toate vijeliile apocaliptice si ninsorile paralizante au loc in acelasi mirific loc: Bucuresti. Daca la capitolul inundatii, Moldova are clar monopol pe reportaje citite din namol, Bucurestiul ia coronita pentru distrugerea in masa.

Situatia nu se rezuma numai la vreme. Mai toate evenimentele minore, de la batai de cartier la accidente rutiere, devin importante daca se intampla in Bucuresti. Cateva tramvaie usor lovite intr-un tunel ocupa mult mai mult spatiu mediatic decat o catastrofa ecologica din provincie. Daca intr-un tronson de metrou din Bucuresti se scurge putina apa, nu mai conteaza ca in Oltenia lumea se deplaseaza deja cu salupa. Avem parte de un “dezastru in capitala”!

Desigur, e greu sa cuantifici o catastrofa si nici nu e dezirabil. Cu toate astea, luat la bani marunti, Bucurestiul e mai sigur si cu siguranta mai plictisitor decat multe zone din tara. Da, e aglomerat, poluat, zgomotos, plin de praf si de caini. Dar…pentru unul care stie ce-i aia “vreme rea”, ploile din Bucuresti sunt un fel de tutoriale pentru o “furtuna adevarata”. Nu zice nimeni sa ignori capitala si nici n-ar fi sanatos, dar comparati numai stirile de pe posturile frantuzesti sau nemtesti cu cele romanesti. Sigur, sunt doua popoare recunoscute pentru “nationalism”, dar nu sunt singurele. Nici televiziunile italiene sau spaniole nu dau o importanta obsesiva Romei sau Madridului.

Faptul ca infrastructura romaneasca nu permite o descentralizare reala poarta o parte semnificativa din vina. Nu doar in media, ci si in majoritatea serviciilor de comunicare si culturale, preferinta pentru Bucuresti e covarsitoare. In multe cazuri, lipsa de adaptare regionala devine chiar frustranta pentru public. Desigur, e mai usor sa iesi cu microfonul in fata blocului decat sa dai o fuga in Maramures. Totusi, cu putina grija, tu, televiziunea “nationala” din Bucuresti, ai putea da o paine si celor din Maramures si ti-ai putea asigura credibilitatea, contactand surse locale si avand informatie la prima mana.

Cu exceptia catorva publicatii si posturi, moda sediilor locale a cam disparut. Posturile de radio prefera sa pastreze aproape exclusiv relee regionale si sa inlocuiasca publicitatea “capitalista” cu cea pentru afacerile din oras. Ziarele tin editii locale online hranite aproape exclusiv de cititori, pe cand televiziunile au acelasi “corespondent” local pentru jumatate din Romania. In cazul asta, ai spune ca restul vinei o poarta criza, insa este mai mult de-atat. Aparent, astazi, ca sa fii un post “national” sau sa ai o firma “activa la nivel national”, e suficient sa platesti o chirie dubla in Bucuresti.  Exista exceptii de la regula, insa o minoritate zgomotoasa ajunge sa le acopere.

Oricum am invarti problema, proximitatea spatiala si temporala fata de public nu poate ramane la nesfarsit un mit. Pentru a relaxa opinia publica, topocentrismul trebuie sa dispara.  Cat timp se va vorbi 10 zile despre un cutremur pe care l-au simtit doar 3 pensionari din capitala, va fi greu sa nu ramai cu impresia ca divinitatea are ceva personal cu orasul asta!

P.S: Astazi, un calator R.A.T.B a sumarizat perfect una din mentalitatatile romaneasti din ultimii 20 de ani. Intrebat de ce crede ca Romania se indreapta in directia buna, omul a raspuns: “Pentru ca imi merge mie bine!”

Lectii pe burta goala

09 Jun 2012 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic

Dupa atatea filme si muzici extraterestre, am zis ca-i cazul sa ne intoarcem putin la supararile cotidiene…

Cu un an in urma, Gwyneth Paltrow irita o groaza de lume cu sfaturile ei de bun simt pentru “mamici ocupate”. Sfaturile includeau perle de intelepciune precum “petreceti mai putin timp la spa” si “puteti face mai multe lucruri in acelasi timp, precum spumarea parului si un dus scurt in pauza de la aerobic”. Evident, “mamele” carora li se adresau sfaturile, multe dintre ele fane ale lui Paltrow, s-au iritat teribil. Motivul era simplu: si Paltrow si alte celebritati pierdusera de multa vreme contactul cu realitatea. Poti sa-l auzi pe Richard Branson vorbind despre cum si-a facut prima suta de mii de dolari. Nu poti insa sa-l auzi vorbind despre “metode sanatoase de a-ti petrece timpul liber”.

Desi opinia publica ar trebui sa taxeze aroganta inconstienta, ea este inca incurajata si promovata. Stiu ca nu e numai o problema romaneasca, dar imi e mai usor sa ma raportez la mediul local. Groucho Marx spunea ca a da sfaturi e ca si cand ai face pe tine. Tie ti se pare cald, celorlalti nu. Pe acelasi principiu, pipite intretinute de fotbalisti spun gospodinelor de 40 de ani sa petreasca 2 ore pe zi la sala. Oameni care au descoperit filosofii indiene ingropate le practica zilnic cu maestri care cer doar 3000 de euro pe luna. Nutritionisti cu prea mult timp liber recomanda diete de mii de euro care implica zeci de ore de gatit saptamanal. Simplu, nu?

Din nefericire, asta e doar varful gramajoarei. Faptul ca, pe timp de criza, multi nu mai au o ora zilnic pentru ei, nu-i afecteaza pe cei care n-au inteles ce inseamna “sa n-ai timp” si “sa n-ai bani”. Acest al doilea grup nu se reduce numai la vedete. Zilnic te lovesti de oameni care-ti spun “ce ar trebui sa faci”, fara sa-ti cunoasca proiectele din afara jobului, sau macar programul zilnic. Vorbim de oameni care se duc cu un MacBook de 50 de milioane in fata unor studenti si le spun sa-si traiasca viata, sa iasa cat mai mult in afara tarii si sa nu se uite la cheltuieli. Vorbim despre antreprenori norocosi care vorbesc cu someri de 40 de ani despre campionate de squash si vacante pe banii sponsorilor.

E o combinatie de mandrie (eu am ajuns aici) si ignoranta. Chiar si asa, diferentele financiare si sociale sunt suportabile si naturale pana la un punct. La naiba, cred ca poti trece si peste micile arogante, cu o singura exceptie: politicienii si oamenii care ar trebui sa te “reprezinte”.

Vorbim de oameni care-ti explica foarte clar ca nu e o problema sa traiesti cu “o paine zilnic“. Oameni care-ti explica ca opt milioane lunar sunt absolut suficienti in mediul actual. Lor nu li se poate ierta atitudinea asta (pe langa multe altele). Cand dai sfaturi pentru oamenii cu care ai pierdut contactul de zeci de ani, ai incalcat deja regula de “bun simt” a politicii: “tine-ti gura!”.

Daca ai ajuns intr-un punct pe spatele unor fraieri, incearca sa nu-i jignesti pretinzand ca stii cum traiesc. Ar fi normal sa te concentrezi pe a aduce oamenii in starea financiara in care sa-si poata permite sa tina o dieta, nu sa le spuni care-i cea mai buna si sa-i certi pentru stilul lor de viata nesanatos. Apropo, stiti cam cate salarii medii sunt necesare pentru un stil de viata “sanatos”? Obezitatea infantila e legata in primul rand de saracie, nu de lene. Cu alte cuvinte (ale unui fost premier britanic):  “welfare first!’.

Nu stiu daca, aflat in pozitia celor condamnati mai sus (exceptie politicienii), nu as pierde la randul meu contactul cu realitatea. Uneori cred ca l-am si pierdut, desi n-am nici faima si nici banii necesari sa o fac. Odata ajuns insa in extremele descrise mai sus, poti numai sa speri ca exista cineva cu suficient bun simt in jurul tau incat sa te intrebe sincer: ba, esti tampit?

P.S: Uneori simt nevoia sa repostez prostioarele pe care le plasez pe Facebook. Acum, mi-am amintit de deosebitul indemn de pe prospectul unui cunoscut medicament.

Next Page »