Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

October 2011

Monthly Archive

Ca altadata

31 Oct 2011 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Uitandu-ma peste comentariile de la o serie pe care n-am apucat sa o termin, m-a pocnit din nou clasica intrebare a omului trecut de 20 de ani ”’Unde sunt cartile/piesele/filmele/jocurile de alta data?”

Judecand din perspectiva istorica si psihologica, dilema asta are raspunsuri simple, dar insuficiente. Pana la alte concluzii, voi trece totusi in revista cauzele pentru care nu se mai fac lucruri ”ca alta data”.

In primul rand, am imbatranit tragic. Nici Eugenia nu mai are acelasi gust de carton gratinat, nici la revistele cu Mickey Mouse nu mai radem cu spume. Lasand glumele in cuier, fie ca recunoastem sau nu, perceptia asupra realitatii se deformeaza substantial in timp. Opiniile de tip ”am stiut de-atunci ca asist la o revolutie” sunt cel mult ilare. E foarte greu sa judeci impactul unui produs cultural in momentul in care iei contact cu el. Mai mult, copilului de 10 ani ii e imposibil sa puna in perspectiva ce traieste , pe cand adultul de 25 e prea departe de experienta pentru a o evalua corect. E posibil ca fix momentele pe care le vrei inapoi sa fie cele pe care copilul de-atunci le voia uitate. Poate ca momentele in care se holba la Power Rangers erau momentele in care prietenii nu ieseau la joaca. Pe scurt: cam tot ce-ti amintesti ca era ”mai bun” e o combinatie intre un vis cu ochii deschisi, crampeie de amintiri si influenta celor din jur.

In al doilea rand, publicul era altul. Un pusti al anilor 90′ nu e acelasi lucru cu un pusti al anilor 2000. Mentalitatea si gradul de superficialitate al publicului se reflecta in compozitia produsului cultural. Mai mult, anumite fenomene ajung sa-si schimbe radical publicul. Desi media de varsta a amatorilor de jocuri video nu a scazut foarte mult (pe PC, inca se apropie de 40 de ani), in 1996 segmentul de varsta 13-16 ani era complet irelevant. Acum este un segment vital. Cine consuma carti in 1998? Elevii, studentii si cam oricine cu o inteligenta peste medie. Cine le consuma in 2012? Cam tot aceeasi oameni, dar in cantitati cu mult mai mici. Acum, un segment extrem de mare de publicatii ajung pe mana hipsterilor si diletantilor, a celor ce prefera socantul si superficialul. Daca astia sunt, apai sa producem pentru ei!

Nu in ultimul rand, de vina e memoria selectiva. Creierul filtreaza experientele placute si pe cele cu impact. Nimeni nu-si mai aminteste filmele proaste si cartile pe care te fortau profii sa le citesti in liceu. Din anii 2000 n-o sa-ti amintesti niciodata filme ca Scary Movie 4, dar de Pan’s Labyrinth, The Dark Knight sau Avatar ai putea mentiona ceva. Cam asa e si cu amintirile. N-o sa-ti amintesti frustrarea din liceu si depresiile, o sa-ti amintesti cand ai chiulit cu toata clasa la latina si evident, de primul sarut.

Am precizat la inceput ca raspunsurile astea sunt insuficiente. De ce? Pentru ca pur si simplu nu se mai fac lucruri ca alta data! Ma duc sa joc un Mortal Kombat si sa bag un maraton de Xena: Printesa Razboinica.

P.S: Stiu ce-am promis, dar nici timp sa scot comentariile aruncate de Akismet in moderare n-am avut.

N-o poti face destept? Fa-o corect!

24 Oct 2011 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Fraza din titlu, care suna mai bine in engleza, e un slogan pe care l-am auzit in diverse contexte, fie corporatiste, fie legate de industria divertismentului. Il voi aduce in discutie pentru simplul motiv ca e o generalizare a unei teorii mai vechi.

Ma aplecam cu vreme in urma asupra obsesiei romanesti pentru capodopere. Vorbeam atunci de incrancenarea cu care artistii si autorii locali urmaresc imposibilul: ideea de a deveni nemuritori printr-o opera de neuitat. Facand asta, uita ca pleaca fara bugetele si bagajul cultural al competitorilor si ne ofera produse ininteligibile, niste colaje de idei greu de vandut si de consumat. Foarte putini regizori, scriitori, cantareti, scenaristi sau producatori se gandesc la public si un numar si mai mic se gandeste sa ofere ceva pur si simplu ”bun”. Atat, un produs bun si la un pret corect.

Vorbim de productii fara pretentii si aere de Palm D’Or, vorbim de produse vandabile. O carte din care sa ramai cu 2-3 idei simpatice si sa nu regreti achizitia (aici s-au mai miscat lucrurile). Un film care sa n-aiba nevoie de injuraturi si filosofie de bordel. Un talk-show fara circ si muzici care sa nu implice lobotomizarea ascultatorului. Tot mergand pe filiera asta, am realizat ca nu numai artistii sunt cei care sufera de lipsa ancorarii in realitate. Problema se poate observa la fiecare nivel. Toti vor sa ”dea lovitura”, toti uita ca pana a ajunge un antreprenor de succes, trebuie sa dai cateva rateuri si sa intelegi ce inseamna ”point of parity”. Toti uita de munca, ferm convinsi ca abilitatile lor native ii recomanda drept lideri.

Orice pustan proaspat intrat la vreo facultate obscura se viseaza urmatorul Steve Jobs, dar putini ar vrea sa fie Yang Yuanqing. E adevarat, masa care se chinuie sa faca produse ”bune” nu primeste acelasi tratament ca starurile. Marea problema e ca, oricand de creativi si speciali ne-am considera, oamenii cu-adevarat deosebiti sunt extrem de rari. Chiar si acesti ”putini” au nevoie de forta psihica si de mult noroc pentru a reusi. Altfel, clasa de sus nu e formata din ”vizionari”, ci din oameni care au facut lucrurile bine.

Genul asta banalitate ar trebui sa fie la baza unei mentalitati sanatoase. Pana la urma, totul se rezuma la a-ti evalua corect posibilitatile si propria munca. Cam asta inseamna sa ”gandesti limpede”. Sa visezi e una. Sa-ti urmezi visele e alta. Sa gasesti o cale potrivita pentru a face lucrurile astea doua e la fel de important cu a le face. Nu, exceptiile nu confirma regula. Orice analfabet o sa foloseasca cuvinte precum ”expert” sau ”antreprenor”, dar nu va fi capabil sa duca un proiect pana la capat. Cu toate astea, el spera ca intr-o zi ii va recunoaste cineva geniul. Pana la a-ti putea aplica viziunea, trebuie sa stii in ce exact consta aplicarea ei.

Partea trista e ca geniile se pot numara pe degete. Oamenii care pot face lucrurile corect sunt de zeci de ori mai valorosi decat cei care au impresia ca le pot face ”altfel”. Nu de alta, dar oamenii care chiar pot face lucrurile altfel inalta imperii, nu se poticnesc cu un slide show.

P.S: In ultima vreme blogul a trecut printr-un bombardament de spam si niscaiva probleme tehnice. La asta s-au adaugat si cateva evenimente care m-au tinut departe de PC. De-acum, sper sa ne citim mai des.

Traieste sanatos!

16 Oct 2011 | : Social, Cultural, Politic, Topuri Dubioase

Desi in ultimul an m-am gasit fara voia mea in tabara celor ”atenti cu sanatatea”, n-as putea spune ca parerea mea s-a schimbat prea mult…

Unul dintre motivele pentru care nici acum nu ma incumet prea des sa deschid gura este marea de experti in nutritie si fitness. Cred ca asta e unul dintre domeniile cu cei mai multi experti din Romania, dupa sport, politica, muzica, film, bere, cibernetica si animale de companie. Prin urmare, m-am gandit ca n-ar fi rau sa insir cateva dintre atitudinile care ma irita teribil la auto-proclamatii experti. Bine, ar putea fi si ”rau” si inutil, dar o sa le insir oricum.

1.Adoptarea intelepciunii populare. Aici e vorba de sfaturile venite in general din putul gandirii online. Vrei sa tii o dieta? Lasa painea, mananca mai multe fructe si legume. Fructele sunt bune, indiferent de forma. Desigur, n-are sens sa-i explici omului ca un grapefruit poate neutraliza efectul multor medicamente, ca varza poate duce la aparitia gusei sau ca excesul de fructe in general nu are consecinte placute. Dar hei, legumele si fructele sunt in general ok, de ce n-ar fi ok si o dieta bazata exclusiv pe ele?

2.Obsesia pentru o dieta exclusivista. E timpul sa scoatem toti carbohidratii din mancare. Sa scoatem toate glucidele. Sa scoatem toate lipidele. Sa mancam numai orez. Omul poate trai cu radacini de ginseng, nu-i asa? N-are sens sa explic de ce abordarea exclusivista e o tampenie sau de ce evolutia ne-a adus totusi in postura de omnivori. Punctul asta e valabil si pentru vegetarienii militanti si pentru cei care ti-ar baga branza tofu pe gat cu lopata, desi soia are efecte deloc neglijabile asupra fertilitatii masculine. Pe de alta parte, selectia naturala…

3.Emiterea de inferente fara o baza reala. Gafai cand mergi pe scari? E clar, e de la fumat. Esti grasut? E clar, e de la regimul alimentar. E imposibil sa ai vreo alta afectiune care te-ar putea aduce in stadiul ala. Fiecare semn vizibil are o cauza si numai una si e datoria ta, a expertului in aberatii, sa semnalezi lucruri ca: E clar ca a facut cancer de la chipsuri!

4.Pretentia de a intelege afectiuni inca neelucidate. Cand cineva iti povesteste despre o boala despre care n-ai auzit nimic si sunt slabe sanse sa mai auzi, ai doua alternative: ori taci, ori te prefaci interesat. Optiunea ”da sfaturi despre regim sanatos si miscare” n-are trebui sa existe. Daca doctorii mai seriosi nu stiu, sunt slabe sanse sa stii tu sau vreun calugar de la marginea codrului. Si acum, ca veni vorba de miscare…

5.Miscarea este solutia tuturor afectiunilor. Sportul poate inlocui diete, medicamente, regimuri si poate inabusi complexe de inferioritate. Daca e absolut adevarat ca efortul fizic e singura solutie reala si de bun simt pentru un corp bine lucrat, la fel de adevarat e ca nu poti recomanda orice fel de sport, oricui. Asa cum nu poti recomanda joggingul unor persoane cu genunchi slabi sau supraponderale, nu poti recomanda nici trasul de fiare unor persoane cu probleme la coloana. E o chestie de bun simt sa intrebi un terapeut inainte de a incerca sa-i faci concurenta lui Vin Diesel.


(Un fruct. Cumpara repede 10 kilograme, sigur e sanatos! Sursa)

6.Sfaturile venite de la oameni cu obiceiuri nesanatoase. N-am si n-o sa am niciodata nimic cu fumatorii sau cu oamenii care-si ineaca seara de seara amarul, dar nici nu voi lua vreodata un sfat despre sanatate de la ei drept bun. Celule din mucoasa stomacului au criterii de selectie mai bune decat cele din plamani, iar alcoolul da mai mult de furca ficatului decat doua pungi de Fornetti. Or fi merele mai sanatoase decat o punga de chipsuri, dar tigareta aia strecurata intre fructe compenseaza fara probleme.

7.Detectorii de chimicale. Nu manca aia! E plina de chimicale! Gem? Uite, contine pectina. Ala e clar cancerigen! Cum sa fie sanatos si extras din fructe, e cancerigen! Pe scurt, astia-s genul de oameni care n-ar manca mai nimic de capul lor, dar sunt dispusi sa bage in ei produse pe care scrie BIO si alte mizerii mult mai putin verificabile si controlabile. De ce? Pentru ca stiu ei ca-i sanatos si n-are chimicale, desi eticheta ”BIO” in Romania nu exclude aditivii din produsul final, ci doar pe cei din materialul de baza. De acord ca produsele animale sau legumele nu-s ferite de chimicale, dar pana una alta, e aproape imposibil sa mai cresti sau cultivi ceva ”in stare naturala”.

8.Asocierea medicamentelor naturiste cu ideea de sanatate. Chiar daca exista remedii alternative functionale, majoritatea sunt de greu de incadrat. Medicamentele luate in caz de nevoie n-au nicio legatura cu un stil de viata sanatos. Daca nu iei paracetamol cu pumnul, nu vad de ce niste pastile luate la un moment dat ar trebui suplinite cu ceai de pedicuta. Lucrul asta e valabil in principal in afectiunile unde o identificare corecta face mai mult decat un ceai potential toxic. Sa nu uitam totusi ca sanatatea e o stare a organismului in care toate organele functioneaza corect, nu o stare in care un organ facut praf este bombardat cu tinctura de propolis. Educatia medicala se dobandeste greu si e din pacate dependenta de mediul familial.

9.Daca a functionat la mine, sigur functioneaza si la tine. Daca ignori potentialele diferente dintre oameni, lumea va fi mai simpla si mai usor de explicat.  Esti subponderal? Baga niste proteine. Baga carne in exces si ignora efectele secundare precum schimbarea mirosului corporal.  Ahh, te-ai ingrasat? Stiu eu pe unul care a mancat numai carne de peste 2 luni si acum a ramas slab. Bine, cred ca l-a ajutat si intoxicatia cu mercur ulterioara.

10.Oamenii stresati de sanatate. Sa mananc Oul Kinder? Sa nu-l mananc? Mama cate calorii, dar are totusi lapte natural. Daca il mananc acum, oare cat trebuie sa bag la sala ca sa-l dau jos? Mai bine nu-l mananc. Ia sa iau ciocolata asta. La naiba, are alune…  Si uite asa apar oamenii care isi omoara sanatatea gandindu-se in fiecare secunda la aportul de calorii, glucide si lipide la care ar trebui sa se gandeasca in primul rand corpul lor si in al doilea rand bunul simt.

P.S: Apropo, eu n-am niciun drept sa vorbesc despre lucrurile despre care tocmai am vorbit. Imi e atat de rusine…ma duc sa bag o friptura de curcan si vreo doua mere.

Filme, din nou

13 Oct 2011 | : Filme & Carti

Din moment ce n-am prea avut timp sa respir de la intoarcerea din concediu, ma gandeam sa va plictisesc din nou cu niscaiva filme…

Cum timp de holbat la ecran n-a prea mai fost, productiile de mai jos au fost vizionate fie la cinematograf, fie in diferite mijloace de transport. Asta-i si motivul pentru care criteriile de selectie n-au fost printre cele mai riguroase.

Horrible Bosses (2011): O comedie neagra cu Kevin Spacey, Jason Bateman, Jennifer Aniston si Colin Farrell. Undeva isi face aparitia si Donald Sutherland pe care voiam de multa vreme sa-l mai vad la treaba. Aici il vedem vreo 5 minute. Chiar si asa, Horrible Bosses livreaza suficient din talentul celor de pe afis. O combinatie intre Office Space si The Hangover,  filmul urmareste trei produse ale unei societati in plina criza: corporatistul cu un sef nazist, pasivul cu o sefa nimfomana si angajatul vechi, blocat de incompenta altora. Pe scurt, trei neni pe la vreo 30 si ceva decid ca o solutie optima anti-stres ar fi macelarirea sefilor. Daca in prima faza filmul mizeaza pe confruntari tacute, dupa vreo 30 de minute actiunea reintra in tiparul genului. Chiar si asa, Horrible Bosses e pe lista de recomandari, macar pentru mecla lui Spacey si pentru porcoseniile care ies din gura lui Jennifer Aniston.

Limitless (2011): Un film cu Bradley Cooper (Hangover) si Robert DeNiro, film care scoate de la naftalina vechiul mit cu folosirea ”unei mici capacitati a creierului”. Desi premisa e o prostie, filmul e decent. Edward Mora, un scriitor ratat de varsta mijlocie, e abordat de un vechi amic care-i face cunostinta cu un un medicament minune numit NZT. Medicametul ofera un plus de claritate in gandire, spirit de observatie si coordonare, dar vine, evident, cu un pret. Principala problema nu sunt efectele secundare tulburatoare, ci gasca de mafioti si oameni de afaceri dependenti de NZT pe care Eddie si-i urca in cap. Ce m-a socat la filmul asta, si acum urmeaza SPOILERUL, e morala in sine. Aveam impresia ca NZT e o metafora pentru amfetamina, dar m-am inselat. Personajul nostru nu doar ca nu se lasa de drog, dar reuseste si sa atinga culmile succesului cu ajutorul lui.

Sleeper (1973): O comedie SF de si cu Woody Allen  de-acum patruj’ de ani, un clasic al genului. Evident, in film isi face loc si febletea lui Allen, Diane Keaton, inca tanara si cu aere de diva. Desi vorbim de un S.F pe o tema cliseu (tipul uitat in somn criogenic timp de sute de ani), vorbim de unul care inca se tine bine la nivel de dialog. Ce atrage la Sleeper nu e viziunea absolut ilara asupra viitorului, ci modul inocent in care sunt spuse replicile si jucate scenele. Atipic pentru filmele lui Allen, personajele sunt destul de simple si directe, iar actiunea curge natural. Merita o revedere.

Thor (2011): Un trambitat film de actiune din care am ramas cu figura lui Anthony Hopkins si cu o Natalie Portman mai terna decat de obicei. Parte din seria de adaptari de banda desenata care ne-au invadat de vreo cinci ani, Thor amesteca mitologia nordica cu Stargate si obtine, culmea, o premisa buna. Faptul ca vechii zei ar fi putut fi o rasa de fiinte interdimensionale nu e ceva nou, dar e clar un punct de plecare bun. Din pacate, potentialul povestii nu este complet realizat, filmul transformandu-se in scurt timp intr-un film de actiune cu ”straini misteriosi” combinat cu o idila imposibila. Merita vazut pentru efecte si pentru momentele in care Anthony Hopkins interpreteaza un Odin iritat.

The Change Up (2011): Am intrat in sala de cinema cu asteptari foarte mici. Nu intentionam sa merg la film, nu-mi place Ryan Reynolds (Green Lantern, Van Wylder) si nici tema nu ma atragea. Jason Bateman e si el cap de afis pentru ca tind sa cred ca omul asta vrea sa joace in absolut toate comediile despre criza varstei de mijloc. Filmul trateaza ”inedita” tema a schimbului de corpuri dintre un familist obsedat de munca si un burlac pasionat de jointuri. Schimbul se petrece ca o consecinta a urinarii pe o fantana anticaa. Filmul incepe cu o scena grotesca si nu pleaca la drum cu mari asteptari. Din fericire, pe parcurs recupereaza si creeaza cateva bucati bune de umor de situatie. Dialogurile au si ele momente de inspiratie si per total, The Change-Up e salvat de duetul Bateman – Reynolds care chiar functioneaza.

Conan 3D (2011): In afara de vesnicul Ron Pearlman, Conan nu are niciun actor care sa merite mentionat. Ma rog, asta daca trecem cu vederea ca totul e narat de Morgan Freeman. In comparatie cu vechiul Conan, cel cu Schwarzenegger, noul Conan e cu siguranta mai coerent si alert. Din pacate, scenele si muzica care faceau din Conan un film vizionabil in 82′ lipsesc aici. Efectele speciale si abtibildul 3D (nu e o filmare 3D autentica din pacate) tin loc de spectacol adevarat. Totusi, noul Conan nu e lipsit de merite. Violenta, machiajele si o atitudine incorecta politic fata de femei fac filmul suportabil. Asta si momentul in care personajul negativ isi pune o masca-vagin pe fata. Per total, Conan e un barbar simpatic, dar as fi preferat sa vad mai mult din universul care a dat viata personajului.

Johny English: Boredom (2011): Problema cu Johnny English Reborn nu e ca ar fi o comedie slabuta cu elemente de actiune. Problema e ca e un film de actiune cu un actor de comedie. Da, personajul lui Atkinson e impiedicat si naiv, dar actiunea e suficient de alerta incat sa substituie comedia. La asta se adauga o calitate indoielnica a celei din urma si foarte multe momente de tip ”Jackie Chan” (un personaj amuzant face ceva => actiunea trebuie sa fie amuzanta). Da, Johnny English are momente (Gillian Anderson, sau gagica din Dosarele X, inca se tine bine), dar Atkinson nu e cu niciun pas mai aproape de un nou Blackadder. Sorry Rowan.

P.S: Ca veni vorba de Jason Bateman, Arrested Development revine (via Fleurdulys). Am inceput intre timp sa bag ochiul in Modern Family, Falling Skies si ultimul sezon din Supernatural. Va intrebati cum am timp? Doua ore pe zi in Ratb nu-s suficiente :D?

Sicilia, pe scurt

02 Oct 2011 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

E ceva interesant in a te intoarce dintr-o vacanta dintr-un loc vizibil mai nasol decat Romania. Primesti puncte bonus la incredere…

Iesirea de cinci zile in Catania n-a fost ceva tocmai programat. Initial pusesem ochii pe niste orase mai hipsteresti, gen Praga sau Viena, dar schimbarile din grupul nostru au facut imposibila rezervarea. Sicilia si Catania nu erau pe lista, dar sunau suficient de dubios incat sa luam bilete.

Altfel, Sudul Italiei nu mi-a inspirat niciodata incredere, iar Sicilia nu mi-a zguduit crezul. Catania este capitala provinciei cu acelasi nume din Sicilia si unul dintre orasele mari din Italia. Ca sa nu ramanem blocati intr-un singur loc dubios, ne-am fatait si prin Siracuza si prin localitatile din jurul vulcanului Etna.

Cliseele despre mafioti nu-si au locul in Catania. Scopul nu e sa gasesti indivizi imbracati in costum la 28 de grade (sunt peste tot), ci sa gasesti oameni care nu vor sa-ti traga teapa. Dementa incepe cu taximetristii care nu au tarif de pornire fix, nu au pretul pe kilometru scris, nu au firma, iar taxatorul numara pur si simplu, fara sa afli ce. Taximetristii sunt usor de recunoscut oricum: sunt singurii cu masini scumpe si cat de cat curate. In rest, orasul e invadat de vechituri, Smarturi, Fiat Panda si Fiat 500. La cat de stramte sunt strazile, nici nu te-ai astepta la altceva. Altfel, e de remarcat lipsa totala a regulilor de circulatie. Toate, dar toate masinile sunt lovite, culoarea rosu de la semafor nu inseamna nimic, iar scuterele fac legea. Nu am vazut biciclete sub fundul localnicilor si nici nu cred ca va vedea cineva prea curand.

O alta surpriza este ca, in ciuda fluxului de turisti, mai nimeni nu vorbeste limba engleza. Nici macar receptionistii de la hotel nu erau toti pe faza, desi hotelul Ognina s-a dovedit a fi un hotel foarte ok. Din fericire, cu tot accentul coclit al sicilienilor, italina ramane o limba usor de inteles si foarte usor de citit. Din nefericire, centrul de orientare turistica din oras este vital pentru a te putea bucura de vacanta. Cum taximetristii nu sunt o optiune, spre centrul Cataniei se ajunge cel mai usor cu transportul public, adica o serie de autobuze scumpicele, murdare si in eterna intarziere (poti astepta pana la o ora dupa unul). Statiile sunt ‘’facultative’’, cea mai buna metoda de oprire fiind sa insisti cu apasatul pe buton. Intarzierile sunt valabile si pentru autobuzele turistice, avioane si cam orice alt mijloc de transport.

Continue Reading »