Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

July 2011

Monthly Archive

Diacritice

28 Jul 2011 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

-Bă, ştii ce? Eu demisionez!

-Acum? În momentul ăsta? Încă puţin maestre textier. Suntem atât de aproape…

-Nu bă. Mie mi s-a luat. Ai zice că un an în plus la o veşnicie nu contează, dar îţi spun eu frate: contează! Zi şi tu, de când ne chinuim cu aiureala asta? Îţi amintesti măcar când a început campania?

-Pai, la început a fost…

-Îţi spun eu, n-a fost nimic! La început nici lumină n-aveau în birouri. Ăştia vor să construiască un brand din nimic. Ţac pac, scriem câteva rânduri şi cu asta rezolvăm tot. Ştii măcar cine-i publicul ţintă?

-Păi scria clar în brief, tu n-ai citit? Publicul este de toate vârstele, fără studii, nu a luat contact complet cu produsul. Scopul nostru este să-l aducem de la awareness la trial într-un timp cât mai scurt şi să generăm cât mai mult buzz…

-Stop, stop. Te rog eu, stop. Nu arăţi a prost, dar dai de bănuit. Am citit şi eu brieful ăla, am dormit noaptea cu el în pat, am scrijelit cu cărbune citate din el. Ştim cine ar vrea să fie publicul nostru, dar ştim cine ESTE publicul nostru? Există oare publicul ăla pe care ne chinuim să-l convertim?

-Pai încă nu există, dar jobul nostru este să-l educăm şi să-l aducem la un nivel de contact cu brandul…

-Uite ce e. Esti grafician, da? Esti creativ vizual? Agreezi o direcţie, o transformi într-un concept vizual şi livrezi niste execuţii. Aici care-i conceptul? Facem ceva, ne ducem la ăia şi le arătăm, ăia zic ‘’oooaaaa’’ şi ne pupă picioarele câteva mii de ani de-aici încolo? Nu ne trebuie şi nouă ceva, o scânteie? Nu de-asta ne-am bagat în meseria asta, să fim provocaţi? Îţi spun sincer, eu de multă vreme nu mă mai simt provocat…

-Da măi, dar uite, eu am venit cu ideea aia cu inscripţionarea şi le-a plăcut.

-Super. Urmeaza să scriu cu ‘sh’ şi ‘tz’ şi am spart piaţa. Faptul că ai inventat o metoda nouă de gravare te reduce la un om de producţie, nu la un artist, ceea ce tu, sub straturile alea de ceapă mentală, chiar eşti!

-Bine, nu zic că sunt complet fericit. M-a iritat şi pe mine încăpăţânarea cu care clientul voia să-i înghesui textul pe două cadrane şi să mai şi scriu nu ştiu cum…

-Prietene, îţi spun eu: la tine a fost uşor. Ştii de câte ori am rectificat textul ăla? Şi acum aud vocea aia dictând ‘’De ce cinşpe?’’ ‘’ Ce-i cu cuvântul ăla?’’ ‘’De ce să ne gandim atât de departe?’’ şi să nu uităm cireaşa de pe tort, regina tuturor feedbackurilor: ‘’Pe ei nu-i duce capul să înţeleagă, scrie simplu şi taie tot textul despre ciuperci şi gorile’’. Pana mea, aia era cea mai faină bucată. Eram piftie numai când mă gândeam ce feţe ar fi făcut ăia…dar în fine, nu mai insist.

-Ei, hai că n-a ieşit atât de rău, încă e bine…

-E bine? Băi, tu ai venit băut la muncă? Ai citit măcar ce text ne-a trimis clientu’? Verbul a ‘’cinsti’’ e peste tot şi mai apare şi bucata aia halucinantă cu ‘’deşertul’’. Ce a vrut frate să spună acolo? Cică să nu ne atingem, că el ştie mai bine…

-Da, e adevarăt că nu iese cum voiam, dar eu zic că putem face treabă. Hai mai tragem o oră şi ce iese, iese…

-Bine frate, da’ o fac pentru tine, că suntem colegi de când lumea. La final o să înlocuiesc ‘’ciordeşti’’ cu ‘’pofteşti’’, că se cam repeta ideea de la punctul opt. Pun diacritice, le aşezi tu pe tablă şi o dăm în producţie. Măcar dacă aveam şi noi brieful complet, dar cine să il scrie?

-La un headline te-ai mai gândit? Ştii că ăla vechi cu ‘’Aspecte care îţi pot afecta sau nu viaţa în anumite condiţii’’ era foarte lung şi sincer, nu prea mi-a plăcut.

-Nici mie. Ştii ce? Hai măcar la headline să fim curajoşi. Zi-i frate ‘’Cele 10 porunci’’ şi trimite-i o simulare lu’ Moise!

 

P.S: Pentru ca n-aveam de gand sa mai poluez blogul cu articole de umplutura, am scos de la naftalina o schita. Mai mult, am si terminat-o. Stiu ca-i cam centrata pe profesie dar, daca v-a placut, aplaudati. Daca nu, aplaudati oricum, pentru ca merit.

Ce bine miroase ”R”-ul ala

21 Jul 2011 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic

Ati avut vreodata impresia ca tipul de langa voi are o figura de ”Razvan”, desi nu-i stiti numele? Ati intalnit vreo tipa bruneta, slabuta si cu ochii mari pe care era obligatoriu sa o cheme ”Irina”?

Aparent, daca ati trecut de primii 10 ani de viata, capacitatile voastre intuitive fac parte dintr-o particularitate neurologica (sa nu-i spunem ”boala”) numita sinestezie. La fel ca figura de stil cu care va bateau la cap profii de liceu, sinestezia presupune perceptia lumii printr-un amestec de simturi. Cam 1 din 23 de persoane ”sufera” de o forma sau alta de sinestezie, abilitatea fiind mai des intalnita indivizii cu aplecare artistica. Experientele ”sinestezice” variaza de la a privi literele si cifrele in culori pana la asocia elemente care nu par sa aiba vreo legatura. Astfel de elemente sunt sunetele si imaginile si, mai precis, cuvintele si imaginile.

New Scientist are un articol destul de fain pe tema sinesteziei si nu are sens sa vi-l povestesc. Cert este ca oamenii ridica o problema destul de delicata: daca lingvistica moderna si mai largul domeniu al semioticii (care de decenii zgarie la poarta stiintei) au ingropat sinestezia si au catalogat-o incorect ca fiind o anomalie. De acord ca, in cazurile extreme, si aici Oliver Sachs are o carte buna pe tema,  sinestezia impiedica integrarea sociala. E vorba totusi de o manifestare involuntara. Daca restrangem totusi discutia la cazurile mai putin serioase, n-ar putea ea sa fie o simpla capacitate innascuta a fiintelor umane? Nu de alta, dar de ani ni se spune ca limba vorbita e un construct artificial, o serie de conventii, dar se evita raspunsul la intrebarea ”cum s-au propagat limbile primordiale?”.

Aparent, capacitatea de a face astfel de asocieri se manifesta natural si la varste inaintate. Nu, nu e vorba de a vizualiza cuvantul ”masa” in momentul in care-l scrii. Asta-i o abilitate invatat prin repetitie. E vorba de a intelege ca ”baboo” inseamna mare si ca ”nuk-nuk” inseamna mic, desi e prima data cand auzi insiruirea asta de sunete. E capacitatea de a pricepe un avertisment, desi limba in care este spus n-a mai fost vreodata pronuntata in prezenta noastra.

Asta ne aduce la intrebarea naturala daca nu cumva educatia omoara o capacitate innascuta a creierului uman. Nu de alta, dar la 3-4 ani ma intelegeam perfect cu vara mea din Germania, desi niciunul nu vorbea limba celuilalt sau macar limba proprie corect. Cuvintele si constructiile mentale, rimele de gradinita fara sens pe care fetele le arborau cu mandrie (tinca patina pitulaaa…) sunt doar vestigiile unui simt al simturilor pe care integrarea sociala il omoara lent. Nu se zice asa! Nu se face asa! Asa e corect, nu invers! Ce cuvant e ala?

Copiii simt cand ceva ”nu suna bine” sau cand ai spus o prostie. Mai mult, asocierile dintre nume si figura sunt mult mai clare in copilarie. Paul nu e ”un Paul”. Paul e Paul si nimeni altcineva n-ar putea sa fie Paul. Ba, pana si numele de familie au sens perfect. Cand vecinul de la patru urla ”magajanci” in fata blocului, mi se parea perfect natural sa iesim cu totii din casa. Cand aborigenii de pe Amazon scoteau cuvinte pline de sunete ascutite, albii din fata lor intelegeau ca vacanta e pe cale sa coteasca abrupt spre macel.

Explicatiile variaza de la ”sunetele au rezonanta psihica” la ”e doar imaginatie”. E destul de clar ca sunetele, mai ales cele elementare, au o rezonanta concreta (anumite consoane creeaza un sunet sufocant si asa mai departe). Totusi, inclin spre o explicatie ceva mai complexa, din moment ce exista persoane care asociaza inclusiv limbii scrise sensuri apropiate de sensul initial al cuvintelor (desi limbile moderne au rar corespondenta grafica). Tind sa cred ca, pe langa stima de sine si creativitate, educatia ajunge intr-un final sa amortizeze calitati innascute ale creierului uman. Sa nu uitam ca batranii satului nu aveau nevoie de smartphone pentru a fi considerati intelepti.

P.S:  Fara legatura, voiam sa anunt ca mai vechile ambitii de designer si creator de jocuri sunt pe cale de a reveni in forta alaturi de o echipa fresh si sper eu, cat mai mare. Ramaneti pe receptie!

Cum sa fiiii un HR de succes

15 Jul 2011 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

In general nu ma invrednicesc in a umple blogul cu poze sau critica marunta , dar de data asta…

Sa incepem totusi cu putina informatie de context. Nu voi da nume, desi imi asum eventualele presupuneri. Datele concrete nu conteaza, cat timp starea semnalata nu apare intr-un singur loc si intr-o singura companie. Nu vreau sa fac rau nicicui, dar iesirile precum cea care urmeaza trebuie semnalate.

Timp de mai bine de un an, am fost distant colaborator al unei publicatii, publicatie unde am intalnit, printre altele, si cativa oameni faini. Oricum ar fi,  experienta mi-a dat sansa sa-mi expun textele in fata unui public mai ”romanesc” decat publicul meu obisnuit. Totusi, nu despre oameni sau despre activitatea mea este vorba, ci despre o mica problema de natura financiara si, mai ales, despre raspunsul unui incredibil ”ofiter” de HR.

Din motive de ”principii”, dar mai ales din cauza paranoiei legate de drepturile de autor, am refuzat sa semnez orice fel de contract cu firma in cauza. Prin urmare, am refuzat si sa fiu remunerat. Acum, la ceva timp dupa refuzul meu repetat, m-am trezit cu o foicica de la Fisc in care mi se spunea ca am venituri nedeclarate din respectiva activitate. Cum ma stiam nevinovat (n-am semnat si n-am primit nimic), am purces la a trimite un mail catre respectiva firma. Un mail rapid, scris de pe telefon, care a primit urmatorul raspuns:

 

Pe langa faptul ca mi s-a parut ilar sa fiu platit pe un contract pe care nu l-am semnat, in niste luni in care nu am scris, am decis ca gramatica doamnei/domnisoarei ”inspector” nu ar trebui sa ramana nesanctionata. Observati ca am papat totusi un ”t” in mailul meu:

 

 

Aici a venit momentul in care raspunsul “profesionistului” din partea celalalta a ecranului m-a lasat masca:

 

Deci, sa recapitulam: dupa ce mi-a trantit un e-mail cu mai multe greseli gramaticale decat o compunere de clasa a 9-a, autoarea a replicat cu o varianta romaneasca de ”I know you are, but what am I?”. Sincer, daca nu era acest al doilea mail, nici nu ma indeletniceam sa public ceva, ca n-ar fi prima intamplare de gen. Nu de alta, dar cred ca la un punct am scris si eu destule tampenii, tampenii scrise cu importanta unui strut picat in curtea puilor de curca.

Problema nu vine neaparat din atitudinea ”sunt perfecta, eu nu verific niciodata”, ci din functia autoarei. Ganditi-va ca aplicati pentru un job care are stransa legatura cu abilitatile de redactare. Vreti ca genul asta de om sa va spuna ”A-ti fost angajat” ?

P.S: Pana la urma am fost ajutat sa rezolv problema (e drept, expeditiv si probabil de un om care era ferm convins ca are dreptate si ca eu sunt tampit). Totusi, mica iesire ma face sa ma intreb daca BAC-ul de anul asta n-a fost mult prea lejer.

Razboiul din sufragerie

11 Jul 2011 | : Viata & Nu Numai

Articolul asta e destul de vechi si a fost publicat initial intr-o revista, pe post de continuare la vechiul şi apreciatul articol  Dacii si Romanii. L-am modificat putin, pentru pofta cititorilor.

De la roboței din cartoane de Kent până la praștii improvizate, copilaria ante și post decembristă pare capsată în simboluri clișeu. Astfel de totemuri, mai mult simboluri și mai puțin clişee, sunt și cutiile de carton albastru care, pline de praf, zăceau obligatoriu pe raftul oricărui puștan. În Ţara lui Piticot, Nu te supăra frate, Bunul Gospodar, Ţintar, Table şi nelipsitul Dacii si Romanii erau starurile zilei.

Cu mai bine de 15 ani in urma, obisnuiam sa vad eternele cutii parcate in geamul librariilor ca pe o bucaţică neinteresantă de mobilier urban.  Spun eternele pentru că, după 90’, librăriile se chinuiau să scape de ele și aproape nimeni nu le mai dorea împrăștiate pe covor. Spun eternele pentru că, acum, un joc precum Animale din Continente este o piesă de colecţie, iar puţinii amatori rămași au făcut din pasiunea lor un titlu de onoare.

Pentru un puști avid de cadouri, faptul că într-o cutie imensă găseai o tablă de joc cu două forturi în relief și 12 soldăței era o reală dezamăgire. Unde mai pui că soldațeii erau destul de fragili și îți era greu să încingi un război mai serios cu ei. Pentru un puști proaspăt intrat în lumea ‘post-comunistă’, joculețul ăsta nu însemna mare lucru, era doar o jucărie de decor. Acelaşi drum l-a avut şi bătrânul Piticot, joc în care invitam orice adult îndeajuns de nesăbuit să treacă pragul camerei mele. Frica de a “cădea în prăpastie” a fost înlocuita de preferinţa pentru jocuri video şi de dezamăgirea că ”americanii au alte jocuri” (urmăream fascinat un serial în care personajele jucau Dungeons & Dragons).

Când am crescut ceva mai mare, începusem să-mi proiectez şi confecţionez propriile jocuri, unele cu reguli la fel de complexe ca un joc pe calculator. Le jucam odată sau de două ori cu ai mei colegi de bloc şi le puneam la prăfuit. Unele ajungeau la ediţia a doua sau a treia. Petreceam mai mult timp scriind cărticele de joc decât jucând efectiv. Dezvoltasem şi propriul sistem de confruntări, într-o epocă în care nu auzisem de Coloniştii din Catan. Undeva, acasă, există o plasă cu pioni improvizaţi, cu manuale, cărţi şi table de joc colorate pe carton. Chiar şi aşa, nimic nu se compară cu primul tur al tablei de Piticot de la patru ani, sau cu modul ilar în care trişam la Nu Te Supăra Frate.

Pentru adultul bombardat cu mirajul tehnologiei, forturile de carton și soldații din plastic sunt acum mai reali ca niciodată.  Arunc din când în când o privire la propriul set de Dacii și Romanii, încă intact. Acum văd același lucru cu restul colegilor de generație, o generație încă tânără de altfel. Văd o bucățică de trecut, o feliuță de creație autentică. Văd cum într-o cutie albastră și prăfuită încape o copilărie…

P.S: Articolul e usor melodramatic pentru ca nu a fost gandit pentru blog. Oricum, pe moment sunt ocupat cu lucrul la o descoperire milenara. Peste 95% din prenumele de femei din Romania se termina in vocala A. Desigur, asta nu-i o noutate! Nu-i asa AndreeA, AnA, AlinA, AncA, AlexandrA, AdinA, AmaliaA, DianA, DanA, RalucA, NicoletA, MonicA, DorinA, IonelA, OanA, AdinA, IrinA, MihaelA, IoanA si alte minunate femei? Descoperirea e ca eu, VlaD si amici precum BogdaN, SilviU, DragoS, AndreI, MirceA sau VasilE , alaturi de restul rasei masculine ne simtim…ca biste bosi!

Nepovestitele trairi ale unui concurs

06 Jul 2011 | : Concursuri, Social, Cultural, Politic

LATER EDIT: Concurs incheiat. Castigator: LaiDeLaLaide. Tabelul de notare se regaseste in ultimul comentariu.

V-am promis un concurs acum vreo trei saptamani si vreau sa ma tin de cuvant. Pana atunci insa, o sa va trantesc cateva paragrafe la fel de amuzante ca o proiectie cu pisici la o petrecere a burlacilor.

Inca din perioada in care ma plangeam vartos de obsesia pentru capodopere a romanilor, declamam nevoia unui val de scriitura romaneasca proaspata. Voiam un val care sa nu linga ranile comunismului, sa nu puna introspectia in fata naratiunii si sa nu recurga la obscenitate de dragul realismului. Nu stiu daca valul asta s-a lansat sau daca trebuie sa pun mana sa-mi lansez romanul, dar cert este ca ultimele aparitii bibliografice imi dau speranta. Stiu ca intr-o Romanie in care cititul nu-i pe lista nationala de prioritati, afirmatia anterioara e similara cu ”exista si medici care nu iau spaga”. E neinteresanta si greu de crezut, dar totusi, adevarata.

Chiar si asa, eu zic sa aruncam o privire la putinele aparatii bibliografice pentru care merita sa renunti la shaorma. Maestrul Adrian Voicu a lansat recent o carte cu un titlu suficient de lung incat sa nu poata fi predat in gimnaziu: ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. Daca va ganditi la vreo epopee de tip Dan Brown, cu detectivi psihotici, ordine medievale si enigme bune de impresionat minore, va inselati. Adrian Voicu ne aduce un melanj de povestiri si referinte culturale, colate sub umbrela umoristica a unei epopei pur romanesti. Vlahul Berila alaturi de ungurul Pista Massy si de Kremvurst von Schlitz sunt muschetarii autohtoni care ne tin companie pe parcursul celor 300 de pagini.

Daca in prima saptamana dupa lansare, cartea mi-a fost sterpelita misesleste, in ultimele doua zile am reusit sa dau gata aproape jumatate. Probabil ca ar fi meritat sa povestesc cateva episoade mai savuroase, precum cel al citatelor in latina si….bine, ma abtin. Printre putinele lucruri pe care le-am gasit deranjante a fost tendinta de a abuza uneori de umorul de nume, umor care suprinde totusi savuros in unele capitole. Un alt lucru de care autorul pare a nu se fi desprins 100% sunt micile aluzii obscene aruncate pe ici pe colo, chiar daca ele n-au caracterul direct si iritant al asa-zisei scriituri ”realiste”.  Totusi, daca spun umor de nume si mici obscenitati, as prefera ca cititorii sa se gandeasca mai degraba la un proaspat urmas al lui Caragiale, nu la glumite de tip Vacanta Mare.

M-au bucurat referintele livresti, dar nu pentru ca ar fi adaugat vreun substrat care sa faca romanul de necitit. M-au bucurat pentru simplul motiv ca erau suficient de directe, incat parodia sa nu necesite interpretare. Subtilitatile nu sunt suficiente pentru a naste o literatura. V-am spus ca mi-a placut Restul e Tacere? Exact din acelasi motiv imi place si ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. E o carte bine scrisa, fara pretentia de a inmuia criticii, o carte la care razi detasat si pe care o urmaresti pur si simplu pentru a vedea ”ce se mai intampla”. E o carte pe care o citesti si pe vrei sa o citesti, nu una pe care o cumperi pentru a-ti completa biblioteca.

V-am vorbit la inceput si despre un concurs. Cu vreo luna in urma, o librarie online m-a abordat cu propunerea de a-mi sponsoriza mici concursuri pe blog. Cum asta nu implica agasarea cititorilor cu bannere sau advertoriale, am zis sa fac o incercare. Regulile sunt simple: intr-un comentariu la acest post, scrieti ”despre ce altceva ar putea fi cartea lui Adrian Voicu’‘. Pe scurt: indiferent daca ati citit sau nu cartea sau rezumatul, va dati cu parerea despre ce altceva s-ar mai putea ascunde sub titlul ”Nepovestitele trairi ale templierilor romani”. Puteti evident comenta la articol fara sa raspundeti concursului. Nu ma intereseaza link-uri sau bannere pe blogurile voastre, doar o adresa de mail valida in comentariul pentru concurs.

Cel mai creativ comentariu primeste cartea lui Adrian Voicu, din partea Libris. Termenul pentru concurs este duminica, 10 iulie (inclusiv ziua de duminica, pana la 23.59). Rezultatele se vor anunta imediat ce pot face colajul de note cu maestrul Adi Voicu.

P.S: Am uitat evident sa mentionez cine jurizeaza. Voiam initial sa supun la vot public, dar cum nu vorbim de un premiu de zeci de milioane, o sa dau eu o nota si-l voi ruga pe autorul cartii (care pe moment e intr-un turneu de promovare) sa acorde o a doua nota. Media cea mai mare castiga. In caz de egalitate, vedem cum procedam.

Next Page »