Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

February 2011

Monthly Archive

Important

26 Feb 2011 | : Diverse Diatribe, Viata & Nu Numai

Va mai amintiti de proful din liceu care tinea cu dintii de materia lui, desi avea o singura ora pe saptamana, iar religia era irelevanta pentru mate-info intensiv? Ei bine postul asta este despre el si despre altii carora le e imposibil sa prioritizeze…

Cuvantul ”important” s-a devalorizat mai rau decat dolarii tipariti in Zimbabwe. Orice mizilic a devenit important, de la mesajele apocaliptice de pe messenger pana la rugamintile de tip ”ia-mi si mie hartie igenica” trimise prin SMS. Cuvantul ”important” trebuie sa fie acolo, ca stampila femeii de serviciu intr-o intreprindere de stat. Istoria religiilor in facultatea de automatica? Materie importanta! Un mesaj ininteligibil trimis la ora 23.00? Important! Massurile despre copii fictivi si masuri politice paranormale? Importante! Discutii interminabile de 3-4 ore? Sedinte importane! Alaturi de el, expresia ”urgent” a fost la randu-i victima inflatiei sensului.

Ar fi totusi bine sa fac din start distantarea. Nu vorbesc de oameni care-si iau in serios meseria si tind sa respecte cu sfintenie orice termen limita. Vorbesc despre cei care nu pot intelege ideea de prioritizare si care aplica pur egoist eticheta ”important”. In general, evit domeniul profesional pentru ca aici sarcinile sunt stabilite prin contract. Chiar daca zelotii urgentei si importantului apar in orice mediu, cand ai o serie de atributii prestabilite, lucrurile se schimba (de multe ori in favoarea ta, daca stii cum sa pui problema). Problema este destul de vizibila la orice nivel, dar e mult mai usor de observat in viata de zi cu zi si in domeniul online.

In ultimul domeniu, obsesia ”importantului” si ”importantei” a atins cote alarmante. Orice campanie,  orice comunicat, orice articol, orice stire veche de milenii devine importanta. Mai mult, ea devine atat de importanta incat toti ceilalti trebuie sa simta tortura spamului tau neincetat.  Te mananca in cot? Urla, sa auda toti, sa inteleaga ca ”E IMPORTANT”. Mai bine, trimite cateva comunicate pe tema. Sigur sunt cativa oameni care stau cu sufletul la gura pe tema ”Cand se lanseaza noua colectie de hainute pentru caini D&G?”‘. Riscand sa cad intr-un utilitarism de mahala, spun ca ceva ”extrem de important” nu te poate afecta numai pe tine. Asta-i si motivul pentru care voi incerca sa trasez cadrele care definesc (cel putin pentru mine) lucrurile ”urgente” si ”importante”:

1.Poti sa faci ceva pentru a ameliora situatia? Pot cei alertati sa o faca?  Daca raspunsul este NU, atunci subiectul este pur si simplu neimportant. Da, pare suprinzator, dar pe 99% dintre romani ii doare in fund de cele 5 postari ale tale de pe Facebook legate de revolutia din Egipt. E la fel si in cazul mitingului pentru ieftinirea Calgonului.

2.Care sunt consecintele? Daca nu exista consecinte reale ale unui eveniment (fie el si unul iminent), importanta scade. O expozitie de fotografie care are loc maine este ”importanta” in masura in care receptorii sunt direct interesati de opera respectivului. Daca se intampla in 2 ore, nu e urgent, esti doar in intarziere.

3.Cati oameni sunt cu-adevarat implicati? Daca esti numai tu la mijloc si e vorba exclusiv de ceva ce trebuia sa faci, nu vorbim de o urgenta ,ci de problema ta!  De-aia imi era greu sa-i inteleg pe profii care in liceu ne aglomerau cu zece mii de lucrari pe ultima suta de metri, pe motiv ca se apropia ”incheierea situatiilor”.

4.Am inteles fenomenul? Are sens sa te faci de cacao pe teme pe care nu le intelegi? Uite o intrebare pe care nu si-a pus-o nimeni din stafful Intact inainte de a infiinta Antena 2…

As fi putut incheia cu celebra istorioara despre Socrate si nevasta infidela. As fi putut sa o fac, dar va las sa o cititi si singuri pentru ca e savuroasa si complet neadevarata.  Ma gandeam chiar la o concluzie mai desteapta, dar intre timp, a aparut ”urgent” de rezolvat…

P.S : Ma uitam zilele trecute pe Listverse si am dat de o lista cu lucrurile utile lasate de regimul nazist (masuri, companii, produse). Desi e greu sa treci cu vederea peste alte apucaturi ale national socialistilor, sunt curios prin comparatie, cate lucruri similare a lasat regimul comunist.

P.S:  Ma intreba cineva de ce nu revin la a scrie pe blog la 2-3 zile. Ii explicam simpatic ca nu-i vorba de idei (am sutede drafturi), ci de faptul ca nu am timp. Nu,nu e o chestie de genul ”bai, azi n-am timp de blog”, ci mai degraba ceva in zona ”bai, azi n-am nici 5 minute pentru pauza de masa”. O aglomerare de proiecte la job, personale, facultate si probleme de sanatate au facut ca ultimele 2-3 saptamani sa fie un adevarat iad cronofag. Promit ca voi reveni la postari mai dese si mai pasnice.

Cum am ”inpuscat” toti ”teolistii”

17 Feb 2011 | : Diverse Diatribe, Viata & Nu Numai

Decembrie a trecut si subiectul este oricum mai atins decat Oana Zavoranu intr-o zi de munca, dar nu pot rata ocazia sa arunc si eu juma’ de articol despre Revolutie. Ba chiar mai mult, vorbim de un fel de leapsa, lucru mai rar pe blogul asta decat sexul in emisiunea lui Patapievici.

Intr-una din zilele alea in care ajungi sa te caci curcubee de fericire, am avut revelatia unei lepse neonorate. Sandy ma ameninta de vreo cinci luni cu o leapsa intitulata ”Ce iti mai amintesti din zilele loviturii de stat din 89′ ?”. Provocarea nu s-a lansat oficial niciodata, asa ca profit de ocazia de a o lansa. Nu de alta, dar la cum merg lucrurile, exista riscul ca expresia ”revolutie” sa ridice intrebari de genul: la care macel ne referim, ala din 89′ sau ala din 2011?

Despre atitudinea fata de comunism si vanzoleala din 89′ am mai scris  si nu voi reveni. Motivul e simplu: aveam trei ani si la fel ca multi analisti politici de astazi, nu faceam deosebirea intre stanga si dreapta. Voi reveni totusi la subiectul topicului: amintiri de la Revolutie. In afara unei mingi mari si rosii  (da, toti am avut una), imi amintesc momentul in care parintii, trecuti prin cele cateva rafale din Craiova, venisera sa ma ia de la tara. Imbracat in haine ”bune”, cu o banderola tricolora si sustinut de bunicul meu, tipam ca o sa ”inpusc toti teolistii”. Nu-mi dau seama cat din imagine e amintire reala si cat este indusa, dar cert este ca exista si o poza a ispravii pe undeva si ca ani buni dupa eram intrebat daca ”am gasit teroristii”.

Aparent, conjunctura prin care se ajunsese la respectiva poza pornise de la propria-mi dorinta: voiam sa vanez teroristi, cum vazusem la tv. Banderola tricolora servea pentru recunoastere printre revolutionari, iar batul pe care cica l-as fi folosit pe post de arma era o mitraliera de razboi. Bunicul, om care avusese propriile confruntari cu regimul comunist,  personaj poreclit sugestiv ”Haiducul’ ,voia sa ma foloseasca pe post de sol de pace, in intampinarea alor mei. Asa am ajuns sa omor teroristi, in putinele ocazii in care genul asta de activitate e la fel de naturala precum spartul de seminte.

Tragand linie dupa 20 si ceva de ani, constat ca n-am fost un vanator de teroristi prea prolific si nici cu politrucii comunisti n-am stat prea bine. Prin urmare, ma gandesc ca n-ar fi o idee rea sa vedem cu ce se ocupau restul de minti care adauga zilnic un strop de redundanta spatiului online. Deci fratilor, desi nu e leapsa mea, voi cum stateati cu teroristii in 89′ ?

P.S : Trecand razant pe Oddee acum cateva zile, am gasit o lista de idei numa bune pentru actualul si viitoarele guverne. Aruncati un ochi pe lista de taxe tembele istorice si constatati multumiti ca Romania se afla deja pe lista.

Validarea imposturii

10 Feb 2011 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Voiam sa va mai trantesc un post despre filme sau o recenzie muzicala, dar am zis ca vi s-a urat cu articole scrise la o saptamana. O sa revin putin asupra topicului expertilor online si a delicatei probleme a imposturii…

Acum o saptamana, vorbeam cu cineva si afirmam ca poti recunoaste un job bun dupa nivelul la care este validata impostura. In context, ma mandream ca am nimerit intr-un loc unde nu mi-a sarit in ochi tendinta. Discutia originala pornise de la granitele destul de neclare ale meseriilor din domeniile marketingului, comunicarii si promovarii online. Neavand facultati de profil pana recent (mai e de lucru), neavand cod CAEN pentru multe meserii si nici mentori scoliti pe-afara, domeniile astea au avut multa vreme porti mai deschise decat trebuia.

In timp, multi dintre cei intrati in profesie din cu totul alte zone s-au dovedit a fi talentati si au reusit chiar sa defineasca regulile pentru generatiile ulterioare. Printre ei, au existat insa si oameni a caror cariera a insemnat un lung sir de rateuri. Nu de alta, dar oricat am vrea sa fie altfel, intr-un final rezultatele conteaza si ele nu se rezuma la fraze pompoase, ci la cifre si statui. Multi n-au disparut dupa prima corabie scufundata, ci au continuat pe aceeasi linie  glorioasa. In timp, experientele cumulate din CV i-au validat. Oameni dati afara de la X companii, au inceput sa tina lectii despre succes si sa se foloseasca de fiecare pretext pentru a explica ”cum au plecat ei de-acolo”.

Daca in marketingul si publicitatea actuala e mai greu sa dai de oameni cu reputatie construita, in zona PR-ului,a  jurnalismului si a mediului online, lucrurile sunt inca incerte. Dezvoltarea extrem de rapida a lumii online si usurinta cu care te poti remarca pe o piata emergenta, a umplut mediul asta de ”specialisti”. Ca nu au o competenta reala, e una. Am mai scris despre asta. Problema e ca multi au in urma un lung sir de campanii si experimente ratate. Sunt oameni carora in mod normal nu le-ai putea incredinta sarcina de a-ti cumpara un sandwich. Totusi, prin asocieri de nume abil speculate, ajungem sa-i vedem la evenimente si sa ne lovim de absurditata sfaturilor lor.

Si aici vine tristetea: la fel ca in publicitatea anilor 90′, unde o serie de politehnisti, filosofi si teologi talentati au pus bazele unui domeniu, in onlineul anilor 2006-2012 asistam la acelasi fenomen. Standardele sunt definite de oameni care n-au nicio treaba. Daca va ganditi la vreun bloggeras care dupa 6 luni scrie despre ”bani pe net”, eu zic sa mergeti mai departe: ganditi-va la oameni angajati pe post de consultanti, la oameni cu firme de spam si la directori de divizii interactive pentru care online inseamna ”un banner mai mare”. Ganditi-va la oamenii care va trimit genul de e-mailuri care incep cu ”Stim ca…”.

Validarea imposturii nu se traduce printr-un comentariu lasat sau o apreciere fugara. Daca ar fi numai asta, multe bule s-ar sparge instant. Validezi impostura in momentul in care platesti pe cineva pentru un job care nu-i intra in competente. Validezi pe cineva in momentul in care il aduci ca vorbitor la evenimente. Validezi pe cineva in momentul in care iei interviuri de 2 pagini despre proiecte care nu exista. Validarea imposturii se face pe principiul ”a fost in multe locuri, stie el ceva”. E o situatie similara cu cea a batranilor intelepti: daca a trait atata, stie el ceva.  Totusi ,daca a trait 70 de ani intr-o sura, as prefera sa nu-i ascult parerea despre brand management.

Daca vi se pare prea specializata sau batoasa discutia, o putem generaliza. In muzica si film, impostura se valideaza de decenii bune. Ajunsi intr-un context favorabil, multi oameni care ocupa aproape abuziv niste locuri ajung sa-si dea in petec. Voiam sa scriu o fraza despre Florin Piersic, despre britpop si despre Muse, dar sunt baiat finut si ma abtin (indiciu: nu era de bine). Ce sa mai spunem despre politica romaneasca, refugiul suprem al impostorilor de profesie.

Nu e greu de inteles ca exista succese care pur si simplu n-au legatura cu tine, nu sunt meritul tau. Poti avea o piesa, un film , un articol sau o campanie de succes, fara ca tu sa fi facut ceva in sensul asta. Ai nimerit o conjunctura favorabila, ai avut un buget de media incredibil.  Tot la fel, poti avea un insucces pornind de la aceleasi premise. Totusi, cand ai dat gres in 4-5 locuri, ceva ar trebui sa dea de gandit.

Validarea imposturii se produce in general cand nu exista criterii clare de evaluare si cand nu exista termeni de comparatie (sunt putini profesionisti). Criza a mai ordonat putin lucrurile in ceea ce priveste a doua problema. Totusi, prima ramane in continuare in picioare, cat timp ne vom lovi zilnic de oameni cu opt titluri pe ecuson. Nu m-as grabi inca sa ascult sfatul unuia care se recomanda Professional SEO Optimizer, Senior Web Consultant & Idol al Femeilor.

P.S: Constat ca am inceput sa citesc din ce in ce mai multe bloguri pe mobil, motiv pentru care sugerez cititorilor si celor cititi sa incerce si o versiune pentru mobil a blogului.  Un plugin mic nu strica. Unele bloguri sunt suficient de putin incarcate incat sa intre lejer pe ecranul telefonului, dar multe imi halesc datele din abonament. Nu mai zic de cat mananca pozele cu pisici HD…

Si daca nu e…?

05 Feb 2011 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Aminteam acum 2 saptamani de un comentariu pe Softpedia in care cineva aducea radiatiile emise de telefoane pe acelasi plan cu bombele nucleare si conspiratiile Iluminatilor. Am pus atunci o intrebare pe care simt nevoia sa o repet: Totusi, daca nu-i nicio conspiratie?

Poate ca-s eu ”paranoic”, dar simt ca in ultimii ani, numarul paranoicilor s-a inmultit ingrijorator. Perioada crizei i-a scos magistral in fata, ca pe niste Dacii 1300 cu claxonul blocat. Imi doream sa cred ca numai pustii de liceu, taximetristii anti-masoni si babutele fixate cu ochii pe vizor mai au genul asta de apucaturi. Totusi, vad comportamentul asta  la oameni pe care-i credeam inteligenti si care acum defuleaza in mod socant. Pe scurt, vad asta la oameni care chiar au posibilitatea de a schimba ceva, dar se resemneaza sub pretextul fatalitatii.

Inteleg ca imposibilitatea de a schimba cumva cursul economiei globale te face sa realizezi cat de mic esti, dar cand iti pui insigna Zeitgeist in piept si iesi la defilare, risti sa nu mai poti reveni ‘in randul lumii’. Despre paranoia, paranormal si conspiratii am mai scris.  Siteurile de umor trateaza relaxat problema (socant, nu ?), de la conspiratii prea tembele pentru a fi articulate pana la ‘conspiratii’ atat de absurde incat au fost puse in  puse in practica.  Asta ne aduce totusi si la logica multora dintre cei care simt nevoia sa se manjeasca cu rahat zilnic promovand tot felul de demente. Daca una din 25 de teorii ale conspiratiei chiar are o baza, de ce n-ar avea si teoria cianurilor din betisoarele de urechi?

Totusi, de ce n-ar exista nicio conspiratie a iudeo-masonilor iluminati arabi de la Roma? Iata cateva dintre motivele pentru care si daca exista, multe conspiratii nu conteaza:

1.Nu e nevoie de o conspiratie: In brutalele conditii ale economiei actuale, o companie suficient de mare si cu o conducere  abila, poate face cam orice. Nu, nu-i nevoie de agenti secreti cu palarii negre, de intelegeri subversive cu Guvernul si manipulari de actiuni. Mai mult, dupa ce face magarii masive, aceeasi companie poate poza drept aparatoare a egalitatii de sanse, un adevarat luptator anti-monopol. E suficient sa luam o companie masiva gen Google, companie cu acces la baze de date imense, companie care livreaza mai multa reclama intr-o ora decat pot scrie 100 de copywriteri intr-o viata. Google a facut destule miscari chestionabile in ultimii ani si a scapat de fiecare data cu un ”scuzeee” spus frumos si zambitor.

Luati trusturile gigantice de tip Virgin care in anumite zone acopera toata gama posibila de servicii. Chiar credeti ca Branson trebuie sa se imbrace in aborigen inonezian si sa participe la intalniri secrete inainte de a falimenta o firma rivala? E suficient sa caute in miile de patente inregistrate sub sigla Virgin ceva ce seamana cu un proiect rival si media va fi de partea lui. Sistemul juridic european si cel american permit foarte usor eliminarea competitiei in favoarea celui cu mai multi bani si mai mult timp. Apple a folosit cu succes reteta.

2.Au fost deja puse in practica, intr-un mod mai subtil: Cipuri biometrice?  Poti afla totul despre un om scotocind in retelele sociale si bazele de date gratuite.  Poti afla mai multe despre un om de pe blog, Facebook, Twitter si Foursquare, decat daca ii citesti corespondenta. Putin talent in a exploata gaurile deloc neglijabile din sistemele de informatizare romanesti te poate aduce destul de departe.  Bratari cu GPS atasate? Semnalul de la telefon iti poate demasca pozitia cu o eroare de pana la 100-200 de metri in anumite zone. SUA a pus deja sistemul asta la dispozitia politiei. Daca ai vrea sa implementezi un sistem care incalca treptat intimitatea utilizatorilor, ai face-o pe sub mana, folosindu-te de pacturi secrete, sau treptat, cu un marketing destept si dand tututor impresia ca faci o favoare umanitatii?

Sursa: Seemikedraw

3.Pionii sunt irelevanti: Bine, dar pe Gigel n-au cum sa-l urmeasca, el nu exista online, are un telefon antic si citeste numai publicatii pentru conspirationisti. Din cand in cand, mai intra si pe cate un forum ca sa avertizeze lumea. Foloseste numai proxy-uri si ID-uri greu de descifrat. Intr-o societate unde anonimitatea este aproape condamnata, oamenii precum Gigel sunt pur si simplu irelevanti. Sunt exact genul de oameni care ar declansa involuntar mecanismele unei conspiratii (daca ar exista una) printr-un comportament ciudat si zgomotos. Paranoicii sunt intotdeauna scosi in fata. Distrag atentia de la problemele reale.

4.Pentru a schimba ceva, e nevoie bani si timp: Sa presupunem totusi ca esti totusi  in toate mintile, ai o voce si ai observat ceva nasol. Merita sa o spui? Foarte ca probabil ca merita, doar ca, de cele mai multe ori, rezultatul va fi o vaicareala tipica online. Viata e grea pentru ca, nu-i asa, lumea e rea. Pentru a schimba ceva, e nevoie de bani si timp si nimeni nu-i dispus sa mearga mai departe. Intr-un final, lucrurile se vor rezuma la ”Ai vazut ce-a facut ala? Numai la noi se putea intampla asa ceva!”. Nu zic ca lucrurile nasoale nu trebuie raportate, ci doar ca tipul ala de alaramare retarda (OMG! Ce s-a intamplat!) nu face bine, daca nu-i urmata si de o actiune in consecinta.

5.Are vreun sens? Serios, daca aflam acum ca Watergate a fost o inscenare sau ca Elvis e inca in viata, schimba asta cu ceva viata celor din Romania? In afara de minutele de glorie ale celor care vor spune ”V-am zis eu!”, viata va reveni destul de repede la normal. Daca lumea s-ar preocupa de conspiratiile locale, mai putin condimentate (suprataxarea bun platnicilor la asociatie, de exemplu), poate ca demersul ar avea un scop. Altfel , monstrii exista…ok. Care-i urmatorul pas?

Majoritatea adeptilor teoriei conspiratiei cunoscuti erau in general oameni slab educati si cu o inteligenta precara. Precare erau si vizibilitatea si relevanta respectivilor in plan public. Din pacate, trendul a escaladat in ultima vreme, de la actori care si-au facut zob carierele prin declaratii absolut tembele pana la oameni care incep sa creada ca ”Pavel Corut ala stie el ceva…”.

Problema cu adeptii teoriilor conspiratiei nu vine din ce spun sau din modul dubios in care se agita, ci din faptul ca ii angreneaza si pe altii si distrag atentia de la probleme reale. Lumea prefera sa nu voteze (pentru ca ”tot aia ies”), dar in schimb iese la mitinguri anti cipuri biometrice. Oamenii nu sanctioneaza legi abuzive prin initative cetatenesti, dar fac marsuri pentru scoaterea fluorului din apa. Pana sa ajungem noi ”sa le stricam planurile alora mari”, hai sa ne concentram pe a-i sanctiona pe baietii care au nevoie de 10 luni pentru a asfalta o strada…

P.S: Saptamana trecuta, am fost bombardat cu zeci de versiuni ale linkului cu interviul din Wired.com , cel in care orasul natal era din nou numit ”Hackerville”. Am mai scris si in 2007 pe tema scamerilor valceni, si revin la vechea concluzie: daca-i scris in engleza, nu primeste bonus de credibilitate.