Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

July 2010

Monthly Archive

Omori cuvintele !

24 Jul 2010 | : Anunturi & Stiri, Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Textul asta s-a lipit intre taste de vreo cateva luni. Dat fiindca urmeaza sa absentez vreo cinci zile, am zis sa-l scutur putin de praf si sa-l scot la lumina.

Pentru cei care se invart de mai multa vreme in zona ”blogosferei”, urmatoarea situatie a devenit rutina. Un amic, care de multa vreme nu te mai saluta, vrea sa-si ”faca si el blog”. De ce ? Pentru ca a auzit el ca se ”castiga” si pentru ca, roman neaos si deci incapabil sa-si vada limitele, are senzatia omnipotentei.Doar are tastatura, nu ? Ce il opreste sa umple Internetul cu miliarde de biti de aberatii si fragmente plagiate ? Ultima data cand am fost pus in situatia asta, am raspuns transant: ‘ ‘Omule, tu n-ar trebui sa scrii. Stiu ce poti face in domeniul asta si-ti spun sincer…omori cuvintele !”.

Expresia asta s-a lipit de mine prin liceu, insa nu i-am constientizat adevarata forta pana sa iau contact cu mediul online. Nu i-am constientizat sensul pana n-am omorat la randul meu mii de cuvinte in articole plictisitoare, stangace, fara subiect sau pur si simplu seci. Stiu ca nu-mi scuza cu nimic ”crimele” , dar cred ca accesul la o tastatura a generat un adevarat genocid literar. Chiar si cele mai nobile si greu de integrat expresii au devenit carpe de sters pe jos in mana vreunui licean convins ca experienta lui de viata TREBUIE impartasita. Iti place vreun vers, vreun epitet pe care de-abia il intelegi ? Nu conteaza, sterge-te cu el la fund, pune-l ca motto si apoi adauga ”Blog pentru oameni destepti” !  Ai gasit ceva interesant pe un site de-afara ? Nu da link, nu lasa frazarea impecabila a autorului original sa-ti polueze mintea ! Nu ! Tradu totul cu Google Translate si semneaza-te ! Ucide prepozitii, metafore, epitete…si daca nu te saturi, omoara si semnele de punctuatie !

Dar de ce i-ar pasa cuiva de viata cuvintelor ? In fond si la urma urmei, majoritatea traiesc pentru cateva sute de citiri. Unele mai norocoase au sansa sa ramana pe buze  sau pe hartie timp de sute de ani. Chiar si asa, ce se intampla cu un cuvant care ”moare” ?  E simplu : e golit de sens, e ca  un rest in putrefactie : poate foarte usor murdari un text , un volum, un site.  De ce ? Pentru ca niciodata cuvintele nu traiesc pentru autorii lor. Ele exista pentru cititori , pentru cei care se asteapta sa fie intampinati de un text coerent, de o expresie simpatica sau macar de o idee concreta. Stiu ca nici pe blogul asta cuvantul n-a avut o viata lipsita de griji. Rare au fost momentele cand un cuvant s-a simtit cu-adevarat mandru sa poposeasca aici. Poate de-asta nici nu-mi permit sa vorbesc despre blogurile personale. Aici cuvintele, citite sau nu, sunt pana la urma o simpla articulare a unui gand. Din cand cand, pot fi chiar dovada evolutiei autorului. Sa fim rezonabili, uneori cuvintele se multumesc doar cu o companie placuta.

Ahh, dar cand incepi sa crezi ca ai menirea sau mai grav, jobul, de a informa, educa sau distra , atunci incep cu-adevarat atrocitatile. Nu ma uit acum la liderii de opinie online (nu ma uit numai la ei, cel putin). Ai scris sase volume de poezie publicate intr-un total de 100 de exemplare ? Iti place sa scrii eseuri de tip autoreflectie de zeci de pagini  si sa le public, desi nu sunt citite ? Iti place sa crezi ca lumea nu te citeste pentru ca ”ei nu inteleg” ? Ai scos cumva patru albume de rap , dar nu te suporta astia din underground si de-aia n-ai succes ? Scrii volume de critica politica dar nu publici pentru ca nu te lasa vreun partid obscur?  Scrii la vreo fituica care da opt carti pe numar dar continui sa te consideri ”jurnalist” ?  Atunci imi pare sa-ti spun, dar esti doar un alt ucigas de cuvinte. Suntem destui deja , nu-i nevoie sa mai ingroase si altii randurile.

Stiu ca nu-i numai vina autorilor, ci si a minunatilor educatori, oameni care te invata sa apesi pe tragaci inca din liceu. Mor insa de ciuda cand vad ca in cadrul unui text, oamenii nu-si pun cateva intrebari de baza. Pot scrie corect gramatical doua fraze ?  Bucata asta de text duce undeva, sau o pot sterge fara probleme ?  Simt frazarea, curge, exprima coerent o idee ?   Are vreun sens pana la urma sa termin textul asta ?  Totusi, poate exagerez cu ultima replica, una care ar  omori cam 98% din blogsfera romaneasca (foarte probabil si blogul de fata). Cum spuneam, cuvintele traiesc pentru altii, nu pentru egourile suprasaturate ale autorilor , oricat ne-ar placea sa credem ca-i altfel. Cuvintele ucise sunt pierdere a timplui cititorilor, clipe rupte din viata lor. Simt uneori ca-i cazul sa-i menajam, dragi coautori.

Drept final, sugerez sa le mai lasam naiba de minoritati, balene si gaze de sera. Isi pot purta de grija si fara campaniile voastre. Putem salva ceva mult mai apropiat de noi , chiar daca nu-i la fel de tangibil. Putem salva amintirea unor oameni mai destepti si mai coerenti decat noi (care intamplator au scris si mai putin). Putem salva ceva ce calcam zilnic in picioare, pentru ca simtim ca ”trebuie”. Fratilor, cateva intrebari si putina moderatie ar putea salva miliarde de cuvinte !

P.S : Si pentru ca vreau sa mai las vocabulele de pe blogul asta sa respire, voi lipsi pentru o vreme. Nu are sens sa moderez comentariile din moment ce-mi voi putea citi mailul (destul de rar si restrictiv). Voi inaspri temporar regulile de moderare, insa comentariile raman la liber. In cazul in care aveti vreo problema cu un comentariu intrat in moderare…aveti putintica rabdare. Ne citim peste vreo cinci zile.

Tineretul UE – Scurt ghid pentru a plictisi teribil

21 Jul 2010 | : Diverse Diatribe, Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Articolul de fata apare cu mai bine de sase luni intarziere. Asta s-a intamplat partial pentru ca am avut dubii in legatura cu publicarea, dar mai ales pentru ca am uitat de el.

Cu aproape sase ani in urma, am participat pe plan local la un voluntariat legat de infiintarea unui centru de informare local. Experienta in sine a meritat, scopul initiativei fiind unul altruist. Cam tot atunci, un Guvern aflat in pragul admiterii in UE , demara diferite programe de informare in legatura cu structura, puterile si responsabilitatile UE. Puteam intelege entuziasmul general al colegilor de generatie fata de ceea ce putea oferi integrarea in Uniunea Europeana. L-am putut intelege  si dupa deschiderea granitelor. La momentul actual insa, imi e foarte greu sa inteleg  orice alta manifestare cu exceptia nevoii legitime de informare. In mod special, am o problema cu viziunea care confera ”tineretului UE” un statut superior, un fel de clasa de sus a viitorului. As merge chiar mai departe, sustinand ca un viitor sub tutela lor, este un viitor pierdut.

In conditiile in care vorbim de un organism international care acum ridica probleme de stabilitate, mitul UE ar fi trebuit sa se mai estompeze. Mai mult, intr-o tara de ignoranti politici si de absolventi de ecologie , ideea de a da cuvantul ONG-urilor si organizatiilor de gen aproape ca devine periculoasa. Da ! La voi ma uit, grupuri de pustani mandri sa organizati traininguri si dezbateri despre ”globalizare”, ”discriminare” si ”ecologie” !  Fie ca sunt studenti la facultati mai mult sau mai putin obscure, absolventi, amatori sau curiosi, tagma celor care propavaduiesc fenomenul UE a crescut ingrijorator. Modul in care sunt livrate si aparate informatiile, aminteste destul de mult de sectele religioase. Daca in 2005 eram un licean curios, indrumat de oameni entuziasti, acum am ajuns la nivelul la care cu greu mai pot suporta papagaleala ”europenismului”.

Eseuri, dezbateri, vizite, discutii si aceeasi atitudine de ”functionar european” pe care o gaseam si la cei ce se ”laudau” cu un salariu de 1500 de euro in Bruxelles. Oare cuvantul ”functionar” nu va spune nimic ? Oare faptul ca multora le lipsesc cele mai elementare notiuni de politologie si de politica aplicata nu spune nimic ? Oare reactia celor din jur la discursul vostru, plasata intre cascat si iritare, nu e un semn al faptului ca nimeni nu e interesat ? Ce e mai grav este ca majoritatea ”tineretului european” propavaduieste aceleasi informatii si date marca wikipedia, prezentandu-le sub in balonul propriei importante. Informatiile reale, imediate (legate de emigrari, vizite, politici de munca) trebuie obtinute de la terti. In schimb, orice pustan implicat in vreo asociatie care contine cuvantul ”european” in titlu, iti poate spune cateva vorbe despre sediile UE.

Nu spun ca n-ar exista si oameni interesati de integrarea in mediul politic european, oameni cu potential real si vointa pe masura (cunosc cativa). Problema e ca masa ”europenistilor” e formata din niste indivizi mediocri, aceeasi care scriau eseuri lirice si auto-reflectii in liceu pentru a fi bagati in seama. Faptul ca sunt complet ignoranti la formatiunile europene existente si la politica reala, va fi mereu usor de compensat prin servitudine. Nu de putine ori am intalnit cazuri de oameni care si-au dorit sincer sa studieze afara pentru a fi sufocati de conationali sau colegi de generatie. Totusi, incurajarea mediocritatii nu este doar apanajul unor indivizi prea putin deschisi pentru a-si vedea limitele.

Imi e destul de clar ca exista si destui oameni de la varf, interesati de pastrarea mitului. Nu vorbim de oficiali UE cat de autoritati si organisme locale. Viziunile puternice, politice sau personale, nu au de ce sa fie incurajate. Ai in jur de 20 de ani ? E clar : trebuie sa te intereseze temele precum ecologizarea si globalizarea, trebuie sa participi la tot felul de topaieli colective care amintesc de intrunirile Avon si Herbal Life. N-ai voie sa ai alta opinie cu exceptia ”UE ne duce pe calea cea buna”. Pentru ca nu-i asa, in timp ce anul trecut studentii austrieci urlau pe strazi, studentii nostri invatau pe de rost membrii Comisiei UE. Largirea orizontului doare, asa ca mai bine il stramtam pentru a ne simti inteligenti. Cel mai usor este sa te inconjori cu oameni din aceeasi caldare, lipsiti de viziune si blocati in bucla propriei importante.

Intentia articolului nu a fost sa demoleze initiativele de a informa cu privire la mediul politic international. Apreciez si acum organizatia din care la un moment dat am facut parte ca voluntar. Imi dau oricum seama ca articolul s-ar putea sa jigneasca alti oameni prin recul si ca probabil nu va duce nicaieri in termeni de reactii.  E incredibil cum niste oameni atat de usor de manipulat devin caustici cand le este atacata ”credinta europeana”. Totusi, e placut sa simt ca printre masele de zeloti dornici de a se infunda intr-un birou european, exista cateva voci care au citit 2-3 carti. Desi mediocratia va continua sa domneasca linistita, mai exista inca spatii unde indoctrinarea si heirupismul nu pot ajunge…

P.S :  Fara legatura cu articolul, inca ma intreb de ce s-ar mai chinui cineva sa publice un ziar precum Jurnalul National. Fituica aia e literalmente imposibil de citit, e mult sub nivelul unui ziar online si are factorul de atractivitate al revistei scolii. Nu mai bine dati voi CD-urile alea ca bonus la pachetele de tigari ?

Filmele promise

16 Jul 2010 | : Filme & Carti

N-am mai vorbit de cateva luni bune despre filme, asa ca m-am gandit ca ar fi timpul sa trec rapid prin ultimele ciudatenii vizionate.

In ultimele cateva luni am urmarit destule porcarioare, motiv pentru care nu-mi amintesc toate productiile care mi-au invadat cerebelul. Oricum, lista contine filme vizionate pe o perioada destul de mare de timp. Iata deci cateva imagini in miscare, mai mult sau mai putin recomandabile :

The Last Airbender (2010) :  Despre desenul animat pe care se bazeaza filmul am mai discutat : il recomand inclusiv celor care au trecut de varsta desenelor.  Din pacate, filmul a cazut in mana unui regizor de categoria C si anume vestitul M.Night Shyamalan. Dupa ce a copiat plotul din Al Saselea Simt dintr-un serial, omul a continuat sa se bazeze pe succesul unicului film decent regizat. Filme ca Unbreakable sau Signs, desi interesante ca premisa, au esuat lamentabil in a tine captiva audienta. In rest, cam tot ce a scos a fost o lalaiala fortata pe ideea de final surpriza. Din pacate, cu The Last Airbender a dat-o in bara masiv. Pentru fanii serialului initial (si sunt multi), filmul este o jignire (numele personajelor sunt pronuntate aiurea, inconsistente peste tot, etc). Pentru cei care habar n-au despre ce era desenul, filmul este o adunatura de CGI si actori adolescenti fara vreo logica. Un serial care a reusit sa redea speranta multora in animatia moderna merita mai mult decat o adaptare in stilul Uwe Boll.

The Men Who Stare at Goats (2009) : Un film mai bun decat ma asteptam, dar mai slab decat putea sa fie. Cu o distributie care-i include pe Clooney, Jeff Bridges, Kevin Spacey si Ewan McGregor, The Men Who Stare at Goats avea potentialul unei comedii seci reusite.Din pacate tema (razboiul psihologic/paranomal) si ritmul lent al filmului ii cam strica savoarea. Actiunea ar fi greu de rezumat, dar include jurnalisti fatalai, hipioti, Jedi, capre si soldati. Presupun ca e un film excelent pentru perioadele de ”trista melancolie” (betii, trip-uri).

Cirque du Freak – The Vampire’s Assistant (2009) :  Un alt film adaptat dupa clonele Harry Potter aparute in ultimii ani. Desi recenziile n-au fost tocmai blande cu el, n-as zice ca mi-a displacut. Actiunea este tipica, fixata pe drumul initiatic : un pusti devine ucenicul unui vampir, vampir a carui specie este in pragul unei lupte cu ”vampinezii” (tot vampiri, dar mai rai). Cred ca singurul lucru care m-a facut sa vad pana la capat Vampire au fost atmosfera de tip ”anii 90”’ (Who’s Afraid of the Dark) si prezenta lui John.C O”Reilly. Altfel, filmul are cam tot atatea de-a face cu vampirii pe cat are Pac-Man cu Al Doilea Razboi Mondial.

Kick – Ass (2010) – Film vazut la premiera si recomandat deja de cateva ori. Kick-ass e o  adaptare dupa o banda desenata inteligenta & violenta, adaptare transformata intr-o parodie ”pulp” a filmelor cu supereroi. Un pustan (probabil cel mai slab actor din film) se decide sa devina supererou, in ciuda activitatii desfasurate preponderent pe Myspace si a lipsei oricarei urme de talent. Nicholas Cage pare ca mai are putin suflu (dupa tone de filme de doi lei) iar Chloe Moretz face un rol absolut genial.

Toy Story 3 (2010) –  Alt film vazut la premiera si discutat pe larg acum trei saptamani. Daca primul TS a fost destul de plictisitor (a avut scuza inovatiei grafice) , al doilea film a fost o animatie reusita in termeni de scriitura si realizare. Nici Toy Story 3 nu sare departe de trunchi si ne arata ca unele serii pot straluci chiar si la a treia aparitie (Se aude ,Shrek ?)

The Boat that Rocked (2009) – Filmul, aparut si sub numele ”Pirate Radio”, are aerul unui mockumentar axat pe nebunia radiourilor pirat din Marea Britanie. Cu Philip Seymour Hoffman si Bill Nighy la bord,  The Boat That Rocked straluceste la capitolul atmosfera. Actiunea, axata pe mutarea unui pusti la bordul unui sediu de radio aflat pe o barca este destul de fortata. Totusi, sunt destule referinte culturale si umor britanic incat sa faca experienta placuta.

She’s Out of My League (2010)  – Un filmulet plictisitor cu aere de comedioara. Nu-i rau, dar nici amuzant nu l-am gasit in vreo privinta. Easy come, easy go.

Shrek Forever After (2010) –  Desi e vizibil mai bun decat Shrek 3 (o oda adusa plictiselii 3D), al patrulea Shrek devine un simbol al seriilor care ar fi trebuit sa puna capac de ceva vreme. Anumite premise pot sustine trei aparitii (Toy Story, Ice Age), insa Shrek s-a axat destul de mult pe structura basmului. Basmele nu au continuari, cu-atat mai putin continuari care reseteaza seria prin trimiterea protagonistului intr-un univers paralel.

How to train your dragon (2010) – De data asta, vorbim de un exmeplu de animatie 3D reusita. Desi stilul artistic e deranjant pe alocuri, tema nordica si empatia fata de personajul principal scot HWTYD din oala productiilor de sezon.

He’s just not that into you (2009) – Cu Jennifer Connelly, Jennifer Aniston, Ben Affleck si Scarlett Johansson, productia de fata promitea o comedioara romantica usurica. Din fericire, n-a fost cazul. E un film reusit, unul care trateaza mecanismele relatiilor si care, la fel ca 500 Days of Summer, nu are o morala prea fericita. Concluzia ? Uneori lucrurile pur si simplu nu merg.

Black Dynamite (2010) – O parodie a filmelor de tip ”blaxploitation” ale anilor 70′ (negri agresivi , cu apucaturi S.F). L-am primit ca pe un Kill Bill cu negri, desi filmul e departe de nebuniile lui Tarantino. Daca sunteti familiari cu materialul sursa (filmele amintite mai sus), merita din plin. Daca nu, filmul moare lejer dupa primele douazeci de minute de macel.

Doghouse (2009) – Britanicii au mana cand e vorba de facut comedii horror (Shaun of the Dead, Lesbian Vampire Killers). Nici Doghouse, film revazut recent, nu se desparte de traditie. Incercand sa-si consoleze prietenul proaspat divortat, cativa amici ajunsi la o plictisitoare varsta a doua, se cara intr-un sat care chipurile ar trebui sa fie plin de femei frumoase. La sosire descopera ca mai toate gagicile din zona se transformasera in zombie in urma contactului cu…un detergent otravit.

Starship Troopers (1997  – 2008) –  Ma refer aici la intreaga de filme Starship Troopers, nu la serialul animat. De departe, primul este singurul recomandabil 100% ,  film regizat de Paul Verhoeven. Nici al doilea sequel nu-i tocmai de lepadat, insa primul are cateva ingrediente care-l fac digerabil : actiune,  o poveste adaptata inteligent la nivel de scenariu, cateva referinte destepte (la Orson Scott Card precum si la autorul nuvelei originale). La asta se adauga mocuta simpatica a lui Denise Richards si a altor actori complet inutili (Casper van Dien?). Daca puteti trece peste replici citite ca la clasa a opta, Starship Troopers (1997) e un S.F chiar decent.

The Crazies (2010 ) –  Un horror la care a participat partial si George Romero, horor construit pe structura clasica. Locuitorii unei asezari rurale americane cad victime unui virus adus de prabusirea unui avion militar. Pe scurt : ceva zombii, soldati si multa fuga. Filmul nu e rau dat fiindca evita sa fie siropos sau stupid , dar nici recomandabil nu este pentru cei care nu gusta genul. Ce mi-a placut a fost rolul atribuit de scenarist actritei principale : pe tot parcursul filmului femeia aia e luata prizoniera si legata de vreo trei ori.

Slither (2006) –  Un alt horror, unul gretos si de mana a doua. Totusi, ce-l scapa de comparatia cu filme catastrofale precum The Box, este faptul ca nu se ia mai deloc in serios. Altfel, totul e la locul cunoscut : actiuni complet scarboase si nejustificate, actori care parodiaza accentul sudist in loc sa-l imite si un scenariu care implica un fel de hemoroizi extraterestri.

The Goonies (1985) – O capodopera a copilariei pe care am simtit nevoia sa o revad. Probabil ca toti ati vazut la un punct filmul (Pro TV avea obsesia de a-l difuza vinerea) , insa chiar nu strica revederea. Un grup de pustani incearca sa-si salveze cartierul prin cautarea unei corabii de pirati disparute de multa vreme. Clasic, ”pufos” ,dar fara trucurile ieftine care fac filmele actuale pentru copii complet nedigerabile.

Needful Things (1993) – Ca orice adaptare pentru micul ecran facuta dupa Stephen King, Needful Things este un film cel mult mediocru. Ce il salveaza insa de oala uitarii este performanta exceptionala a lui Max von Sydow (a jucat recent si-n Robin Hood , in caz ca nu suna numele).  Locuitorii unui orasel american (da, din nou !)  o iau razna cand in oras se muta un simpatic vanzator de antichitati, vanzator de antichitati care are un trecut cel putin bizar.

Legion  (2010) –  Am vazut mizeria asta de film in primele zile dupa aparitie. Cum bine spunea Biro, filmul seamana cu un episod prelungit din Supernatural…unul foarte prost. Ingeri care poseda oameni, un scenariu retard si un Dennis Quaid care de zece ani nu mai exista ca actor.

Accepted (2006) – Am vazut comedia asta inspirat fiind de o reclama la tv. Da, stiu ca-i trist. Filmul are o premisa excelenta (un grup de liceeni respinsi de la mai multe facultati isi fac propria ”institutie de invatamant”). Din pacate finalul este brusc si foarte hollywoodian – totul se termina cu bine, gagiul ramane cu fata si toata lumea e fericita, iar actiunea abunda in gag-uri de tip ”teen movie”.

P.S : In cazul in care nu va intereseaza atat de mult filmele, ar fi de amintit ca in noiembrie Sabaton si Alestorm vor concerta in Silver Church. In alta ordine de idei, Asus a depasit intr-un final Toshiba la capitolul vanzari, producatorul japonez de pocnitori scufundandu-se inca putin.  Intr-un acces de plictiseala, m-am apucat si de o scurta recenzie la jocul Disciples III, o dezamagire pentru fanii aparitiei precedente , dar nu una atat de mare pe cat ai crede din alte recenzii.


P.S : Disciples 3 cam suge

Fericiti cei ce au biruit pornografia

09 Jul 2010 | : Social, Cultural, Politic, Software, Hardware, Online, Viata & Nu Numai

Din cand in cand ma plictisesc suficient incat sa-mi arunc ochii in zonele intunecate ale onlineului romanesc. Foarte rar mi se intampla sa nu ma intorc incarcat de :  recomandari dubioase, sfaturi pentru femeiproduse miraculoase sau panseuri religioase.

De data asta am dat peste un site care ofera rare bijuterii de ”cuget si simtire”. Initial nu voiam sa scriu nimic, pentru simplul motiv ca pare sa tina de un cult religios mai putin frecventat. Totusi, nu se poate sa nu mentionez lupta eterna a fratilor si surorilor de la GOP.ro (Game Over Porno). Acesti darji razboinici ai echilibrului hormonal sunt pusi pe daramat edificiul prostitutiei si pornografiei. In acest scop, s-au inarmat cu o gama variata de elucubratii care l-ar face si pe Dan Puric sa se cutremure.

Siteul ne intampina cu un mesaj prin care, cu lacrimi in ochi, suntem asigurati ca nu vom arde in iad in totalitate :

”Uitandu-va in urma, realizati ca pornografia sau masturbarea v-au departat tot mai mult de Dumnezeu. […] Poate va intrebati daca chiar se mai poate face ceva…..Chiar se mai poate? ”

(Raspunsul este DA, se mai poate face, dar nu atat de des pentru ca avem si noi joburi, prietene, etc )

In continuare, siteul ne trateaza cu niste categorii coborate din pliantele pentru Alcoolici Anonimi :  ”Fete care se lupta cu pornografia”, ”Fete care au biruit pornografia”, ”Baieti care se lupta cu pornografia” si evident, ”Baieti care au biruit pornografia” (tind sa cred ca diferenta dintre ultimele si primele doua categorii nu prea exista).

Mai distractiva ramane insa rubrica Sondaj . De-aici aflam ca mai bine de 150 de respondenti se confunda cu problema masturbarii, la scurta distanta de problema ”nevegherii pe calea Domnului”. Intrebarea ”Te confrunti cu pornografia in timp ce esti slujitor in Biserica ?” a primit 107 raspunsuri pozitive, fata de numai 70 si ceva negative. Cireasa de pe tortul glazurat cu namolul ignorantei  o constituie : ”Stiai ca majoritatea criminalilor in serie sunt persoane care au consumat pornografie?”.  Totusi, stiati ca majoritatea oamenilor care poseda organe sexuale sunt constiente de existenta lor ?

Articolele insista mai putin pe dovezi (dat fiindca ele lipsesc) si prefera sa se concentreze asupra unor panacee : predicile, resarate cu virgule puse aiurea si forme verbale inexistente.  Totusi, pentru cititorii curiosi, redau un citat din articolul ”Este masturbarea un pacat ?” “:

”Daca tot accepti masturbarea in viata ta din cand in cand sub pretextul ca nu pune stapanire pe tine, de ce nu accepti si curvia, crima din cand in cand?”

(Chiar, daca tot dam ghes unui impuls biologic natural, de ce sa nu aruncam in aer un orfelinat ?)

Ca orice site de profil, si cel tratat de noi are o sublima rubrica unde cititorii tin neaparat sa ne arate ca umanitatea e lipsita de speranta :

”…nu pot sa ma las de masturbare. Am inceput sa cred ca e un duh necurat care ma stapaneste, si asa este. De obicei ispita vine dimineata, si am inteles de ce, pt k Diavolul vrea sa imobilizeze cuvintele psalmistului care spune ca Domnul in fiecare dimineata isi reinnoieste bunatatile. Nu stiu ce sa ma mai fac, plang cand ma masturbez, dar nu ma pot lasa. Rugati-va pt mine. Domnul sa va binecuvinteze.”

(Si cuvintele astea vin de la un barbat…)

Desigur, in unele cazuri ajutorul ar fi trebuit sa vina din alte parti :

”Nici nu mai stiu cati ani aveam, dar stiu ca eram prin clasa 1-a sau a 2-a. Eram prea mica ca sa inteleg ce dorea baiatul care m-a intrebat daca vreau sa fac sex cu el..si am acceptat. Am intretinut de mai multe ori relatii sexuale, pana cand m-am oprit, deoarece constiinta imi era treaza. Dar se pare ca Satan nu a vrut sa scap asa de usor. Si din pacate, a reusit sa ma tina in lantul lui de atunci prin masturbare si fantezii sexuale, pana la inceputul lui august al acestui an.”

(Dar constiinta ii era treaza…)

Mai departe , site-ul insista ca fetele nu prea practica masturbarea (probabil pentru ca n-au vazut vreodata una) si continua sa propage imaginea unui Dumnezeu care tine liste Excel cu frecventa masturbarii la romani. De anatomie, stiinta si logica n-a prea auzit nimeni, iar oamenii de la sectiunea Chat insista sa-ti fie ajutoare in depasirea ”dependentei”.N-are sens sa umplu postul cu link-uri sau sa explic ce-i ala comportament biologic natural. Ar fi o lupta cu morile de vant, niste mori de vant care depun eforturi sa se invarta pe diagonala. Pentru curiosi si pentru cei ce vor sa scape de pacatul de a fi om, cautati site-ul si cititi-l pe post de Academia Catavencu.

N-am considerat ca avea vreun sens sa readuc in discutie problema coboratului din copac.  Nu m-am grabit nici sa comentez asupra  calitatii cititorilor sau autorilor dat fiindca sunt in majoritate tineri. Probabil experienta si viata le va deschide ochii. Totusi, cand o doctrina iti blocheaza cautarea si evolutia, atunci poate e cazul sa te apuci de alt hobby. Am auzit ca baschetul e chiar sanatos….

P.S : Probabil unii o sa se intrebe cum naiba am ajuns eu pe minunatia aia de site ? Ei bine, intamplarea face ca lucram la un articol promis lui Gogu Kaizer acum aproape un an. Articolul avea cateva pagini bune deja terminate si am pierdut o mare parte din el cu moartea HDD-ului. Tot atunci am pierdut si colectia mea de reviste Game Over in .pdf, colectie pe care am recuperat-o (multumesc inca odata anonimului autor). Tot cautand Game Over-uri am dat si de oamenii astia dar si de revista HobBIT completa !

Politetea si alti demoni

07 Jul 2010 | : Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Intre pauza prelungita si postul cu filme promis, mi-am amintit de o tema mototolita  pe care voiam sa o abordez de ani de zile : politetea.

Sunt convins ca am mai atins subiectul si probabil altii l-au disecat ceva mai bine. Oricum, in perioada de criza, politetea merita discutata la fel cum speciile pe cale de disparitie merita catalogate dupa deversarile de petrol. Din capul locului ar fi cazul sa spun ca in momentul de fata nu sunt un exemplu prea bun de politete. Daca in copilarie si chiar in liceu eram extrem de politicos in toate situatiile, dupa patru ani de Bucuresti, politetea se reduce la a nu ma enerva si cam atat. Din nefericire, nici celelalte persoane ”politicoase” din Bucuresti nu deviaza prea tare de la comportamentul asta (pasivitatea).

Problema cu notiunea de ”politete” sta tocmai in definitia ei : totul se reduce la un set de norme, un protocol. Asta automat implica un efort cognitiv al celorlalti si astfel sansele ca politetea sa fie prost inteleasa sunt mari. Mai mult, protocolul a inceput sa excluda canonul cunoscut : persoanele in varsta, mamele cu copii, etc. Nu pentru ca respectivele grupuri de persoane n-ar trebui respectate, ci pentru ca acest lucru este aproape imposibil in autobuze pline de pensionari galagiosi si mame cu sapte copii. Am ajuns sa mi se spuna ca sunt politicos pentru ca deschid usa fetelor, pentru ca spun ”va rog” si ”multumesc”. Cam pe-aici s-a ajuns cu ”setul de norme prestabilit”.

Politetea este dezirabila, dar a ajuns in stadiul ”democratiei perfecte”, o utopie care implica eforturi personale si educative prea mari. Nu e greu sa vezi virtutile politetii , dar e ceva mai greu sa o aplici. In momentul de fata vorbesc despre Romania. N-are sens sa deviem discutia spre natiuni ”cultural politicoase” sau spre natiuni unde ragaitul dupa masa este un semn de apreciere.  Practic, a ajuns sa ne fie frica de oamenii prea politicosi : ii privim cu suspiciune, chiar daca n-au niciun interes in discutia cu noi.  Aici e si vina cinematografiei si culturii de masa unde politetea a devenit un simbol al escrocilor, gangsterilor de cartier si al vanzatorilor de porcarii. Am ajuns sa ne fie mai frica de politete decat de comporamentul violent direct.  Un om prea politicos nu are nicio ”scuza” pentru comportamentul lui, daca nu cumva e strain, caz in care comunitatea il va ”ierta”.

Deci, daca politete nu e, atunci ce ramane ? Prefer sa cred ca ar putea ramane bunul simt, vocea aia , singulara sau colectiva (in public), care-ti spune ca anumite gesturi n-au sens. Omuletul ala slabanog care agita pancarte cu  : ”Nu-l injura pe tiristul ala, tu ai intrat pe contrasens !” . Tot aceeasi creatura ne spune ca n-are sens sa ne luam in gura cu un vanzator de la care n-am cumparat sau sa facem comentarii acide in public. Ce e interesant e ca multi aud respectivele sfaturi dupa minute bune de la eveniment. E ca si cand am asculta un analist politic la doi ani dupa inceperea celui de-Al Treilea Razboi Mondial…

P.S : Postul e scris in graba si e putin incoerent. Oricum, pentru a preintampina discutia de tip ”Nu suntem politicosi pentru ca nu vrem sa fim”, recomand un experiment : politete extrema timp de doua saptamani. Nu simplu bun simt, ci o atitudine extrem de relaxata si curtenitoare fata de absolut toata lumea. Am facut experimentul acum ceva vreme. Parti bune : oamenii care stateau cu ”injuratura” la panda s-au simtit descumpaniti. Parti proaste : nu unul, ci trei vanzatori au incercat sa ma ia de fraier. Experimentul nu functioneaza in tarile non-reciclabile.

Next Page »